Motto: „Spiritul omenesc are trei chei, care deschid totul:

ştiinţa, cugetarea, imaginaţia”.

Victor Hugo (1802–1885), poet, dramaturg și romancier francez

Renumitul savant Valeriu Rudic s-a născut la 18 februarie 1947 în s. Talmaza,  raionul Ştefan-Vodă, RSS Moldovenească /Republica Moldova, în familia tinerilor învățători Valentina și Filip Rudic. Palmaresul biobibliografic al membrului titular (academician) al Academiei de Științe a Moldovei este unul de excelență, cu performanțe de rezonanță națională și internațională. A prezentat semnale că va fi o personalitate deosebită încă din copilărie.

1. În școlaritate, în satul natal întreținea discuții la diverse subiecte nu doar cu colegii de clasă, ci și cu elevii din clasele mai mari și cu învățătorii. Era foarte energic și îmbina activitatea intelectuală, spirituală cu cea fizică. „Era hapsân la lucru, la strânsul roșiilor întotdeauna culegea 250-300 kg, norma fiind de 100 kg” (Nicolae Grosu, primarul satului Talmaza, raionul Ștefan-Vodă, 1990–2003, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, 1990–1994). A fost un elev olimpic. La olimpiadele raionale de limbă și literatură română, limbă franceză și chimie a ocupat locul întâi. A participat cu succes și a devenit laureat la olimpiada republicană de limbă și literatură maternă (1965). A fost primul absolvent din s. Talmaza medaliat cu aur (1965). Locul de baștină îl glorifică prin faptul că este cetățean de onoare al raionului Ștefan-Vodă (2006) și al satului Talmaza (2016).
2. Între 1965 și 1967 a fost multiplu campion al Moldovei la lupte libere. Este maestru al sportului al URSS (1967) la această probă sportivă, unul dintre cei mai tineri din spațiul sovietic. Ar fi continuat cu succes cariera sportivă dacă mama nu l-ar fi dojenit părintește că dorește să fie instruit, în primul rând, în domeniul medicinei.
3. La Institutul de Stat de Medicină din Chișinău (actualmente, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”) a fost bursier leninist pe parcursul a patru ani de studii. A absolvit Facultatea de Medicină Generală cu diplomă de mențiune (1971). A susținut teza de doctor în științe medicale înainte de termen (1974), fiind îndrumat de profesorul universitar Valentin Nichitin. În anul 2007, Alma Mater i-a conferit titlul onorific de Doctor Honoris Causa, iar din anul 2009 este șeful Catedrei de microbiologie, virusologie și imunologie la aceeași instituție.
4. Stagiul de cercetare la Universitatea Berkeley din California, SUA (1982–1983), i-a marcat calitativ parcursul științific, fiind recunoscut în plan mondial grație performanțelor incontestabile.
5. Profesorul universitar (1991) Valeriu Rudic are una dintre cele mai puternice școli științifice (în domeniul ficobiotehnologiei, fondată în anul 1992) din Republica Moldova. A fost consultant/conducător științific la 44 de teze de doctorat, inclusiv 9 de doctor habilitat în biologie şi medicină.
6. Academicianul (2000) Valeriu Rudic este fondatorul unei noi direcţii ştiinţifice – sinteza orientată a substanţelor bioactive de către cianobacterii şi microalge şi elaborarea tehnologiilor avansate de obţinere şi utilizare a preparatelor biologice.
7. Este inventatorul unui nou preparat biologic – BioR®-ului, pe baza căruia au fost elaborate, înregistrate și incluse în multiple scheme de profilaxie și tratament o serie de noi produse farmaceutice cu o gamă largă de acţiune (antioxidantă, citoprotectoare, antiinflamatoare, imunomodulatoare, antivirală, hepatoprotectoare, normolipemiantă, antiaterogenă). Eficacitatea preparatului a fost demonstrată de multiple cercetări biotehnologice, biomedicale, toxicologice și clinice. Preparatul BioR este componentul de bază a 18 produse farmaceutice și suplimente alimentare înregistrate la Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova.
8. Este autorul unei opere științifice colosale. Numeric acestea însumează 1270 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 7 monografii, 16 manuale, 22 de produse înregistrate și fabricate. Valoarea practică a performanțelor științifice este confirmată prin circa 300 brevete de invenţie (înregistrate în Republica Moldova, Federația Rusă, România).
9. Palmaresul savantului include premii și distincții unice în Republica Moldova: EUREKA – Bruxelles 1993–2016 (medalii: 66 aur, 28 argint şi 12 bronz); inpex – Pittsburgh, SUA, 1995–2005 (17 aur, 5 argint şi 2 bronz); PALEXPO – Geneva, 1996–2016 (33 aur, 33 argint şi 6 bronz ); ExpoziŢii internaŢionale: Iaşi (1994–2016); Sofia (1996–1997); Casablanca (1996–1998); Zagreb (1997); Londra (1997); Bucureşti (1997–2016); Manila (1998); Moscova (2001–2006); Sevastopol (2006); Chişinău (2001–2015); Cluj-Napoca (2008, 2011, 2015); Varşovia (2008, 2010, 2016); Croația (2015); Bangkok (2008); Seul, Coreea (2008, 2010); Su Zhou, China (2008), Koa-Suing, Taiwan (2013); Nürnberg (2015–2016) (91 medalii aur, 28 – argint şi 15 – bronz); Premiul Organizaţiei Mondiale de Proprietate Intelectuală (1994, 1998); Premiul INPEX – XII (1996), SUA; Premiul Institutului Naţional de Inventică (1996), Iaşi, România; Premiul Ministerului Relaţiilor Sociale, Belgia (1996); Premiul „Creativitate şi Ecologie” al Academiei de Ştiinţe a Ungariei (1996); Premiul Ministerului Industriei Apărării al Rusiei (1996); Premiul „Pentru realizări în protecţia mediului”,  INPEX (1997), SUA; Premiul Mare Casablanca (1997), Maroc; Premiul INOVA-97, Zagreb (1997), Croaţia; Premiul Guvernului Republicii Moldova „Cel mai dotat inventator” (2002); Premiul Mare AGEPI (2003); Marele Premiu Pentru Realizări Remarcabile, INPEX (2003, 2005), SUA; Premiul Special al Delegaţiei Croaţiei; INPEX (2003) SUA; Premiul Delegaţiei Poloniei,  Bruxelles EUREKA (2004, 2007, 2010–2011); Premiul Ministerului Ştiinţei şi Transferului Tehnologic, România (2004, 2007, 2010); Premiul „Inovatorul anului 2004”; Premiul  „Bruxelles-EUREKA 2005”; Premiul Delegaţiei Bosnia şi Herţegovina (2008); Marele Premiu Euroinvent, Iaşi, România (2009); Premiul Special al Delegaţiei Ucrainei, Bruxelles Innova 2009; Premiul Ministerului Educației Naționale, INVENTIKA, România, 2014; Diploma de mențiune  pentru un nivel științific înalt al inovației din partea Ministerului Educației din România, EUREKA 2014; Premiul special  ErINet pentru excelență în inovare, produse și metode noi, Geneva, 2015; Titlul onorific „Inventator de elită al României”, 1994; Inventator remarcabil (OMPI) Geneva, 1996, Ordinul Gloria muncii, 1995, Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova în domeniul  ştiinţei, tehnicii şi producţiei, 1998; Ordinul de Onoare al Republicii Moldova, 2014. Este deținător a numeroase distincții internaționale, inclusiv Marea Cruce a Ordinului Sf. Ioan (Malta), Marea Cruce a Ordinului Sf. Andrei (Scoția), Ordinul Pro-Meritus Grand Prix al Comunității Europene pentru Promovarea Invențiilor, Ordinul European de merit în Inovație (Grand Officier), Ordinul belgian „Merite d^, Invention” (Grand Officier) ș.a. Această enumerare rezumativă a laurilor cuceriți prin multă muncă și dăruire de distinsul savant developează o axiomă în spațiul actual al Republicii Moldova – personalitățile de valoare sunt cu mult mai apreciate peste hotare decât în propria țară.
10. Din 1993, academicianul Valeriu Rudic, Om emerit al Republicii Moldova (2000), este directorul Institutului de Microbiologie a Academiei de Științe a Moldovei, reorganizat în anul 2005 în Institut de Microbiologie și Biotehnologie al Academiei de Ştiințe a Moldovei.

 Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-din-biografia-academicianului-valeriu-rudic-savantul-cu-performante-sportive_17009

Valeriu Rudic, elev la Școala Medie din s. Talmaza, raionul Ștefan-Vodă. Arhiva privată acad. V. Rudic

Valentina Rudic – mama academicianului Valeriu Rudic. Arhiva privată acad. V. Rudic

Valeriu Rudic, maestru al sportului din URSS, 1967. Arhiva privată acad. V. Rudic

Competitia Institutului de Stat de Medicină din Chișinău, câștigătorul berbecului – V. Rudic, Arbitru – acad. Gheorghe Ghidirim. Arhiva privată acad. V. Rudic

Profesorul V. Rudic în California, Monterey, SUA. Arhiva privată acad. V. Rudic

Acad. V. Rudic în Laboratorul de ficobiotehnologie. Arhiva privată acad. V. Rudic

La salonul Mondial de Invenții INPEX, Pittsbourgh, SUA. Arhiva privată acad. V. Rudic

Acad. V. Rudic cu discipolii. Arhiva privată acad. V. Rudic

Premiul special al Salonului Mondial de Invenții, EURECA, Brusselles. Arhiva privată acad. V. Rudic

Academicianul Valeriu Rudic cu gîndul la viitor. Foto: I.V. Xenofontov, 7 octombrie  2016

Motto: „,Războiul naşte eroi şi laşi, sfinţi şi oameni nesemnificativi.

Nu permite însă ca un om normal să se menţină intact”.

 http://www.afgan.ru/otavt2.htm, accesat în 27.10.2002)

 Unii autori consideră că războiul din Afghanistan, cel mai îndelungat conflict militar din istoria sovietică, extins pe o perioadă de nouă ani şi şapte săptămâni (1979–1989), a constituit principala cauză a descompunerii Uniunii Sovietice. Actualmente asistăm la ,,extragerea” din anonimat a actorilor unui eveniment istoric important şi actual al secolului al XX-lea – al veteranilor „afghani” – şi punerea în circuitul ştiinţific a unor veritabile ,,arhive vii”, a memoriei trăite şi narate.

Cea mai recentă apariție editorială în domeniul exploatării memoriei veteranilor războiului sovieto-afghan este volumul „Afganii” (București, Tracus Arte, 2016, 244 p.), care îl are drept autor pe scriitorul Alexandru Vakulovski.

1. Lucrarea a suscitat un interes deosebit în rândul mediului academic, universitar, al societății civile, al foștilor combatanți în războiul sovieto-afghan (1979–1989), precum și al publicului larg: „Mărturiile acelor foşti soldaţi, o bună parte din care astăzi sunt uitaţi şi lăsaţi în voia sorții, sper să fie utile generaţiilor viitoare” (Vasile Efros, profesor universitar, decanul Facultăţii de Istorie şi Geografie, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, participant la războiul din Afghanistan); „Lecturăm o carte neobişnuită. La prima vedere, este o carte de autor… Dar nu este chiar aşa, deoarece înșişi protagoniştii cărţii – 11 persoane sunt toţi în postură de autor/coautor, povestindu-şi propria istorie trăită în calvarul războiului din Afghanistan. Unsprezece flăcăi simpli din Antoneşti, raionul Ştefan-Vodă, care abia atingând vârsta majoratului, pe neaşteptate şi fără a li se cere consimţământul, s-au pomenit pe pământ străin în vâltoarea uneia dintre cele mai crâncene bătălii de la sfârşitul secolului trecut în care a fost antrenată ţara în care trăiau” (Vasile Haheu, cercetător științific, Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Științe a Moldovei); „O carte emoționantă, dar care mi-aș fi dorit să nu fie niciodată trăită și să nu fie niciodată nevoie să fie scrisă. ‹‹Afghanii›› este o carte intensă, unde găsești la tot pasul elemente puternice și traumatizante, momente de disperare, cum le numesc unii dintre intervievați” (Cătălin Stanciu, psiholog, Cabinet Individual de Psihologie „Oedip”).
2. Publicarea lucrării a fost tergiversată din considerente editoriale. Autorul a oferit manuscrisul unei edituri care a blocat volumul câțiva ani, fără să-l editeze. Alexandru Vakulovski, pe atunci student la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai”, a intervievat, în vara anului 2001, veterani ,,afghani” din satul Antoneşti, raionul Ştefan-Vodă, localitatea de baştină a autorului.
3. Potrivit unui cod nescris, militarii au executat ordinele şi s-au supus acestora, fiind ,,devotaţi obligaţiei militare”, or mesajul ideologic oficial reprezenta, în mod indirect, o directivă de sus ce trebuia acceptată obligatoriu în forma sa. În plan psihologic, datoria militară rupe fisura de responsabilitate individuală şi de reflecţie asupra propriului loc în ,,marea politică”: ,,Mi-am făcut datoria” (Interviu cu Ivan Oprea).
4. Vectorii propagandei sovietice referitoare la războiul sovieto-afghan – ajutor internaţional şi apărarea hotarelor de sud ale Uniunii Sovietice – au constituit pilaştrii ideologici care au fost percepuţi şi de participanţii sovietici la războiul din Afghanistan. În pofida faptului că Moscova a perseverat asupra enunţului de ajutor internaţional, în Afghanistan, pentru viitorii combatanţi, la nivel conceptual şi simpatetic, au bruiat poncifurile de apărare a hotarelor Uniunii Sovietice, enunț identificat cu conceptul de patriotism sovietic: ,,Mi-am făcut datoria faţă de Patrie… A fost o datorie, cum s-ar spune, din inimă” (Interviu cu Ivan Spătari); ,,Era un patriotism oarecare. Aşa era băgat în creierul nostru, ţara noastră e cea mai bună… Şi, într-adevăr, simţeam responsabilitatea că de noi depinde liniştea, pacea, bunăstarea ţării – dacă eu îmi fac cinstit datoria” (Interviu cu Veaceslav Bojoncă).
5. Grosso modo, selecţia viitorilor combatanţi, pentru războiul din Afghanistan, corespundea cu mecanismul comun de încorporare din armata sovietică. Tinerii, în vârstă de 18 ani, erau supuşi analizelor medicale care urmau să stabilească nivelul condiţiei fizice, iar pentru cei selectaţi pentru serviciul militar în Afghanistan se atenţiona, în mod special, asupra unui standard ridicat al configuraţiei fizice: ,,Îi alegeau mai smoliţi” (Interviu cu Feodor Morari).
6. Datele statistice, alături de mărturiile combatanţilor, relevă destul de elocvent protejarea de către demnitarii de stat a propriilor odrasle şi edulcorarea opiniei publice cu diverse idei elucubrante: ,,Pe cine am văzut în aceste războaie, erau simpli muncitori, fii de ţărani. Dar nu au fost luaţi din familii de boşi. Nici în Afghanistan, nici în Transnistria, nici în Cecenia” (Interviu cu Vasile Midrigan).
7. În perimetrul instrucţiei militare, în scopuri propagandistice, susţineau diverse cursuri cu tentă exortativă veteranii din Afghanistan. S-a reliefat aspectul patetic al imaginii aşa-numiţilor eroi din Afghanistan, se efectuau întâlniri solemne cu eroii Uniunii Sovietice, decoraţi pentru merite militare în Afghanistan: ,,Aduceau băieţi din Afghanistan să ne povestească ce şi cum se petrece acolo” (Interviu cu Anatolie Deleu).
8. Vocabula duh (astfel erau desemnaţi şi soldaţii sovietici din prima jumătate de an al serviciului militar) era cunoscută, în mod special, în limbajul uzual al combatanţilor sovietici. Această ipostază semnifică spirit rău, drac, diavol; în percepţia participanţilor sovietici la războiul din Afghanistan, constituia cea mai negativistă caracterizare a adversarilor. Duhii erau remuneraţi în funcţie de numărul victimelor sovietice – torturau prizonierii prin cele mai bestiale moduri: „Duhii… Aceştia erau foarte cruzi” (Interviu cu Anatolie Deleu).
9. Cunoscuţi, în mod direct, adversarii impresionau prin aspectul somatic, vestimentaţie. Conform psihologului american Mahzarin Banaji, la nivel de subconştient, creierul uman dinamizează o aversiune, anxietate faţă de persoanele de altă culoare a pielii sau a intrusului în linii generale. Din acest considerent, aspectul fizic al partizanilor afghani a profilat elemente de abscons, repugnanţă şi ostilitate. Configuraţia fizică a reprezentat o imagine metamorfozată în cortexul asociativ al mefistofelicului, apropiată, în cele mai dese cazuri, de credinţa populară referitoare la tartor. Disimularea era aplicată de către mujahedin şi pentru a compromite imaginea sovieticilor în faţa băştinaşilor: „Noaptea se îmbrăcau, se schimbau în uniforme de-ale noastre şi făceau dezordine prin sat. Apoi localnicii prindeau ciudă pe noi. Iată au fost ruşii – souravi. Souravi, souravi… De la astea se începeau cerţi. Se duceau în kişlakurile apropiate, făceau… Îşi băteau joc, ori împuşcau ca să prindă ciudă pe noi, ca să se răzbune” (Interviu cu Stepan Gaidău).
10. Lucrarea elaborată de Al. Vakulovski constituie un dosar memorialistico-documentar despre război, care țintește războiul, îl distruge, îl umanizează, fiind un semnal al unor voci intruse, însă actori în marile evenimente globale și care de curând și-au anunțat intrarea în marea istorie.

 Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

 Sursa: http://moldova-suverana.md/article/15-februarie-1989-ziua-retragerii-armatei-sovietice-din-afganistan_16888

Legende

Scriitorul Al. Vakulovski, autorul celebrelor interviuri cu „afghanii” din satul Antonești, raionul Ștefan-Vodă. Foto: Ion V. Xenofontov, 27 octombrie 2016

Veaceslav Bojoncă, primul din dreapta. Arhiva privată Al. Vakulovski

V. Bojoncă, S. Bejenaru în timpul pregătirii militare, 1 ianuarie 1987. Arhiva privată Al. Vakulovski

Scrisoare din Afghanistan de la V. Bojoncă către părinți, 26 aprilie 1988. Arhiva privată Al. Vakulovski

Anatolie Deleu. Arhiva privată Al. Vakulovski

Stepan Gaidău, 27 de zile până la demobilizare. Arhiva privată Al. Vakulovski

Victor Pricop, Jalalabad, 1980. Arhiva privată Al. Vakulovski

Veteranii celui de-al Doilea Război Mondial împreună cu veteranii războiului sovieto-afghan din satul Antonești, 1990. Arhiva familiei Prisac

Motto: „Prin perseverență spre culmile Olimpului!”.
Deviza Liceului-Internat Republican cu Profil Sportiv

Liceul-Internat Republican cu Profil Sportiv este o instituţie de învățământ de nivel național specializată în pregătirea sportivilor de performanţă în scopul completării loturilor naţionale pentru participare la competiţii internaționale între cadeți și juniori. Istoria acestei școli începe în anii 1970, în contextul în care în toate republicile sovietice, după experiența germană, s-au deschis școli-internat cu profil sportiv, inclusiv, în 1971, și în RSS Moldovenească. Printre cei care au adus o contribuție substanțială la deschiderea Școlii-Internat Republicane cu Profil Sportiv (din 1991, Liceul-Internat Republican cu Profil Sportiv) au fost angajații Ministerului Învățămîntului din RSS Moldovenească: Andrei Negru, Vladimir Lemne, Simion Musteață. Această școală era în vizorul Ministerului Învățămîntului, Asociației Benevole a Sindicatelor, ulterior Comitetul Național Olimpic și Sportiv al Republicii Moldova. Instituția a pregătit mii de sportivi în diferite genuri de sport. Școala dispunea de o pensiune cu infrastructura necesară pregătirii sportive la Zatoka, Ucraina. Era visul oricărui copil pasionat de sport să învețe în această instituție bine asigurată cu inventar sportiv și alimentație – „… în comparație cu școala din sat, era cerul și pămîntul.., ne hrăneau foarte bine.., țin minte că ne dădeau ciocolate… Nici nu apucam să le mănînc…, le aduceam acasă, mamei și fraților…” (din interviul realizat de Lidia Prisac la 30 septembrie 2016 cu Galina Grițcan [Juravschi], elevă la această școală în anii 1970). Era o concurență acerbă de admitere în această instituție. În anii 1975–1980, echipa de atletism se clasa pe poziția a treia din cele 28 de instituții de profil ale Uniunii Sovietice. Performanțele se pot obține doar printr-un stil de viață spartan, fapt demonstrat cu elocvență prin Regimul zilei postat în holul instituției: antrenamente, oră educativă, oră sanitară, meditație didactică, activități extracurriculare etc. Articolul în întregime →

Motto: „Nimeni nu poate fi istoric dacă nu este însoțit de curiozitate”
Arnold Toynbee (1889–1975), istoric englez

Casa Olimpică de la intersecția străzilor A. Pușkin și A. Sciusev (adresa juridică – str. A.  Pușkin,nr. 11) reprezintă o construcție de zid cu un nivel. Are un aspect arhitectural și decorativ plastic cu sculptură originală și elemente decorative de epocă. Clădirea este plasată în centrul istoric al Chișinăului și reprezintă un monument de istorie, arhitectură și artă de categorie națională. Actualmente în edificiu se află administrația Comitetului Olimpic, Muzeul Olimpic al Moldovei, Academia Olimpică, Asociația „Sportul și Femeia”, Clubul Olimpic pentru federațiile naționale. Clădirea frumos iluminată este una dintre perlele arhitecturii civile din Republica Moldova. Articolul în întregime →