Inventatorul BioR-ului, acad. Valeriu Rudic, a urcat piscul septuagenarilor

 

Inventatorul BioR-ului, acad. Valeriu Rudic, a urcat piscul septuagenarilor

Academicianul Valeriu Rudic, savat cu renume mondial în domeniul microbiologiei, ficobiotehnologiei, inventatorul BioR-ului, membru de onoarea al mai multor Academii, inclusiv de peste ocean, director al Institutului de Microbiologie și Biotehnologie al AȘM, a marcat 70 de ani.

Cu ocazia celor șapte decenii de viața, dar și celor peste 35 de ani de activitate științifică, academicianul a fost felicitat de conducerea AȘM, în persoana prim-vicepreședintelui AȘM, acad. Ion Tighineanu, academicieni din cadrul Secției Științe Naturale și Exacte, în frunte cu academicianul-coordonator, acad. Aurelia Gulea, directori de institute din cadrul Secției, reprezentanți ai comunității științifice, mediului universitar, colegi.

În mesajul său de felicitare, adresat în numele conducerii AȘM, acad. Ion Tighineanu, prim-vicepreședintele AȘM a menționat impresionanta cale pe care a parcurs-o omagiatul, dar și cum s-a impus într-un domeniu atât de dificil. „V-ați impus în acest domeniu al microbiologiei, biotehnologiei la scară internațională și spun aceasta cu toată responsabilitate. Multitudinea de medalii de aur și argint obținute de acad. Rudic, pot fi atribuite unei întregi comunități științifice”, a remarcat prim-vicepreședintele, subliniind că savantul, cu același succes a rupt și frontul implementărilor și la direct, nu numai la figurat, devenind cunoscut întregii noastre societăți, dar și în lume. E de ajuns să se facă referințe la preparatul BioR, ca să realizezi complexitatea și notorietatea savantului Rudic.

Cu ocazia aniversării, prim-vicepreşedintele Tighineanu i-a dorit omagiatului sănătate, exprimând recunoştinţă şi înaltă preţuire pentru anii dedicaţi ştiinţei, devinind astăzi o somitatea a lumii academice, dar și unul din principalii piloni pe care se ține știința Republicii Moldova. Pentru prestația științifică de excepție, pregătirea cadrelor de înaltă calificare în domeniile microbiologiei și ficobiotehnologiei, septuagenarul a fost distins cu Medalia „Meritul Științific” de Gardul I, distincție nou instituită de AȘM.

Cu același prilej, Academia de Științe a Moldovei, Biblioteca Științifică Centrală „A. Lupan” (Institut) a AȘM a elaborat și editat lucrarea „Academicianul Valeriu Rudic” din seria „Biobibliografie”. Volumul include câteva compartimente care prezintă portretul protagonistului în mai multe ipostaze –  activitate științifică, educațională, managerială, civică, dar și viața în imagini.

„În persoana dl acad. Valeriu Rudic avem nu doar o personalitate polivalentă, dar și o somitate”, a spus acad. Teodor Furdui, prim-vicepreședinte de onoare al AȘM, președintele Sfatului Academicienilor. Acad. Furdui  a remarcat prestația științifică a savantului pe parcursul anilor, evidențiind capacitățile deosebite intelectuale, grație cărora a reușit să dezvolte o nouă direcție în știință, a pus baza științifică a acesteia, a elaborat preparatul BioR care actualmente acoperă diferite necesități ale medicinii practice. Omagiatul a fost felicitat de acad. Ion Toderaș, care a exprimat mândria și onoarea de a fi printre prietenii sărbătoritului.

Septuagenarul Valeriu Rudic a mulțumit tuturor și fiecăruia în parte, colegilor cu care a mers până aici, pe acest drum deloc simplu al științei. Ajuns aici, îi mulțumește Domnului pentru cei 70 de ani și dacă Domnul va vrea, „să ne întâlnim și peste un ani”. A mulțumit mamei sale pentru că i-a adat viață și la crescut frumos și demn, a mulțumit Alma Mater, unde a primit educație și cunoștințe, ca să devină cine este astăzi. Se consideră un om realizat și împlinit. O echipă extraordinară cu care colaborează, o familie minunată – copii, nepoți cu care se mândrește, prieteni cu care își împărtășește bucuriile și grijile. Ce poți să-ți mai dorești? Sănătate.

Aceasta îi dorim și noi distinsului academician Valeriu Rudic – sănătate, noi virtuți și noi oportunități.

La Mulți ani!  

Eugenia Tofan,

Centrul Media al AȘM

 

rud

Foto: Eugenia Tofan

Sursă: http://asm.md/?go=noutati_detalii&n=7813&new_language=0