Valeriu Capcela, Victor Capcelea, Grigore Capcelea, Comuna Izvoare (Florești): istorie și actualitate /Referenți științifici: Ion Valer Xenofontov, Nicolae Bulat, Chișinău, Prop-Mapix, 2021, 350 p. ISBN 978-9975-157-47-6

LA IZVOARELE IZVOARELOR
(ÎNȚELEPCIUNII)

Pornind de la afirmațiile istoricului total Nicolae Iorga care spunea că nu putem avea o istorie complexă înscrisă în tabloul vertical și orizontal al istoriei spațiului românesc fără a cunoaște istoria fiecărei localități, monografia consacrată comunei Izvoare se înscrie armonios atât în dimensiunea ideaticii cognitive, cât și a celei simbolice.
Elaborată cu acribie profesională, dar și cu o ușoară trenă emoțională, lucru firesc în cazul autorilor-băștinași, cartea editată de triumviratul academic Capcelea: Valeriu (doctor habilitat în filosofie), Victor (doctor în științe geonomice) și Grigore (doctor în psihologie), este unică în felul său. Ne prezintă itinerarul unei istorii colective prin prismă individuală, or acest fapt conferă un pronunțat accent de originalitate.
Cartea se înscrie în spiritul școlii monografice fondate de sociologul român Dimitrie Gusti, care prevedea ca în baza unor investigații complexe să fie întocmite micromonografii ale localităților rurale . Totuși, la o lectură atentă vedem că volumul de față are o puternică marcă identitară, care o diferențiază net de cele cca 300 de monografii consacrate localităților din Republica Moldova. Narativul textual, unul esențialmente științific, deseori este completat/intercalat cu studii de caz, tablete literar-memoralistice, adevărate pastile artistice (elaborate cu har de Grigore Capcelea), care acționează nu doar asupra rațiunii, ci lasă o amprentă profundă și asupra spiritului. Or, această formă de transmitere a mesajului, sunt sigur, va lărgi, în mod considerabil, grupul-țintă de cititori din perspectiva vârstei, pregătirii intelectuale, a spațiului de coabitare.
Conținutul monografiei este axat pe cei trei piloni care oferă individualitate demersului: spațiu, oameni și istorie. Spațialitatea include cadrul geografic al comunei Izvoare (satele Izvoare, Bezeni și Scăieni), flora și fauna, rețeaua hidrografică, ecologia, evoluția organizării administrativ-teritoriale, schimbările de hotar/moșie, poli-administrativ etc. Ca un fir roșu pe parcursul întregii cărți sunt prezentați săteni, și cei „mici” și cei „mari”, și cei care au reușit să-și contureze biografia privată în cadrului Micii Patrii – a localității – dar și cei care au transgresat hotarele satului și au „purces” în lumea mare. Totuși, rădăcinile și firele increate ale localității sunt atât de puternice încât și sătenii renumiți, „împământeniți” peste mări și țări, la fel tind să revină cu orice ocazie acasă.
Structura lucrării include toate componentele vieții materiale (economie, infrastructură, meșteșugărit), administrative (structuri instituționale), sociale (spitalul, ambulatoriul și Centrul Medicilor de Familie, sportul), culturale (cămin cultural, ansambluri artistice, arta, artizanat) și spirituale (lăcașul de cult) a localități. Impresionează diversitatea de talente pe care l-a dat acest mic spațiu: medici, filosofi, istorici, savanți, profesori universitari, cântăreți, sportivi, jurnaliști, ecologiști, sculptori, filologi, miniștri, pedagogi, designeri ș.a. Cartea surprinde cu convicțiune impactul marilor perturbații militare, politico-ideologice asupra destinelor localnicilor: războaie, foamete, deportări, colectivizare, mobilități geografice. Din această perspectivă, liantul care face legătura dintre trecutul, prezentul și viitorul comunei Izvoare îl reprezintă istoria.
În edificarea discursului științific surprinde diversitatea surselor istorice utilizate de cei trei autori. S-a pus accentul pe sursa primară, pe izvorul istoric. Din acest perimetru prevalează documentul inedit (materialele din arhivele republicane, raionale și cele locale), mărturia (sursa orală), memoria provocată, notițele biografice, corespondența, datele statistice, mass-media etc. Osatura textului este susținută și pe documentul edit, ajustat la extragerea conținuturilor de esență locală. S-a utilizat literatura științifică de sorginte istorică, antropologică, sociologică, filosofică, economică, administrativă, ecologică etc. O valoare incontestabilă o reprezintă sursele iconografice (fotografiile), care vin să completeze din abundență narativul.
Deși conținutul textului este elaborat la un înalt nivel științific surprinde stilul sobru, considerent ce facilitează parcurgea lejeră a textului. Astăzi putem vorbi de lansarea unui nou stil științific și științifico-popular, stilul capcelean: unul ancorat în valorile perene ale spațiului nativ, cel care extrage seva eternității din baștină, dar care totodată o propulsează spre cele patru puncte cardinale ale universului. Este un concept bine ajustat la formula consacrată: gândim universal însă acționăm local. Sau, istoria comunei Izvoare este cel mai frumos dar pe care-l poate oferi fiii satului spațiului sacru, locului din care s-au alimentat cu nesaț în modelarea propriei personalități.

Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

Biserica de vară cu hramul Înălțarea Domnului a Mănăstirii Japca într-o noapte înstelată. Secvență din filmul documentar „Acasă la Japca”. Regizor Olga Pascari, „Moldova-Film”, 2019.
Sursă: Arhiva curentă a Mănăstirii Japca

DIN ISTORIA FONDĂRII ARHIVEI ŞTIINŢIFICE CENTRALE A ACADEMIEI DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

Bazele Arhivei Ştiinţifice Centrale a Academiei de Ştiinţe a Moldovei [aflată astăzi în subordinea Bibliotecii Științifice (Institut) „Andrei Lupan” a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării] au fost puse în decursul anilor 1950, drept urmare a Deciziei „Despre măsurile pentru îmbunătăţirea stării şi păstrării arhivelor în ministerele, instituţiile, întreprinderile şi organizaţiile republicii” a Sovietului de Miniștri al RSSM din 4 ianuarie 1950.
Pe parcursul activității Bazei Moldovenești de Cercetări Ştiinţifice a Academiei de Științe a URSS formată în anul 1946 , la câțiva ani reorganizată în Filiala Moldovenească a Academiei de Științe a URSS , și devenită, ulterior, din 1961, Academia de Ştiinţe a RSSM , au fost acumulate cantități importante de materiale documentare care necesitau o selecție și o ordonare riguroasă în vederea păstrării și valorificării ulterioare a acestora prin studiere și publicare.
În acest sens, la şedinţa din 21 aprilie 1953 a Prezidiului Filialei Moldoveneşti a Academiei de Ştiinţe a URSS s-a pus în discuţie problema organizării în cadrul Filialei a Arhivei acestea. S-a decis de a organiza subdiviziunea sub egida Prezidiului Filialei Moldoveneşti a Academiei de Ştiinţe a URSS, în care să fie concentrate documentele tuturor organizaţiilor Filialei (materialele ştiinţifice prelucrate: manuscrisele lucrărilor ştiinţifice, literare şi altora, revistelor, zilnice, lucrări de disertaţie, materiale de expediţii, de proiectare, de cercetări ştiinţifice ajutătoare, fotografii, cartoteci, extrase din ziare, scheme, planuri, procese-verbale de la şedinţele Prezidiului, consiliilor știinţifice şi şedinţelor secţiilor, planuri şi dări de seamă a lucrărilor ştiinţifice ş.a.; materialele cancelariilor, contabilităţii, secţiei de cadre şi ale altor subdiviziuni structurale; materiale ştiinţifice, manuscrise ale diferitor savanţi transmise în dar Filialei. Totodată, s-a hotărât ca Arhivei să-i fie transmise încăperi uscate, în afara pericolelor de incendiu și de inundație, dotate cu dulapuri sau rafturi, stingătoare, iar uşile şi ferestrele să fie cu zebrele din fier. O altă decizie ținea de folosirea materialelor de arhivă, care urmau să fie studiate și consultate „doar cu învoirea în scris” din partea conducerii Filialei, în baza unor reguli prestabilite. În privința personalului care urma să activeze în cadrul Arhivei, s-a luat decizia de-a solicita Prezidiului AŞ a URSS şi Sovietului Miniştrilor a RSSM să admită includerea în statele de personal a unei „unități de şef de arhivă” .
Deja la 1 iulie 1953 în noua structură a Filialei figura şi Arhiva ca subdiviziune aparte , iar responsabil pentru păstrarea fondului de negative adunat la Laboratorul foto al Filialei a fost numit P.A. Camin . Primul angajat al Arhivei a fost bibliograful Institutului de Istorie, Limbă şi Literatură Panteleimon Hariton Savca, care din 16 mai 1954 era transferat „în funcţia de arhivist superior cu punerea în sarcina sa a obligaţiilor de şef al fondului special” .
La doar trei ani de activitate, în mai 1956 Arhiva includea „240 de unităţi de păstrare (u.p.).”, începând să se extindă, în mod special din contul materialelor neprelucrate, care în mare parte se păstrau în institutele şi secţiile Filialei”. În mai 1958, arhiva număra deja „4 500 de u.p., fiind înregistrată la Direcţia Centrală de Statistică a URSS”, iar „la 15 decembrie 1958 avea în dotare 6 500 de u.p., dintre care 4 926 u.p. cu termen de păstrare permanentă” .

Dr. Lidia PRISAC

Academician A. Ablov, directorul Institutului de Chimie, anii 1970

Antonie Ablov era sever și „iute la mânie”. Academicianul I. Lealikov, cu prilejul aniversării a 60-a a lui Antonie Ablov, avea să specifice: „Printre asistenții lui Antonie Vasilievici circulă o regulă de aur: ceea ce trebuie să explodeze pe masă în timpul lecțiilor, trebuie neapărat să explodeze, de nu, „explodează” însuși Antonie Vasilievici”. Ținuta sa vestimentară impecabilă era una proverbială și transmisă ca exemplu de acuratețe și eleganță din generație în generație.

Fragment din articolul:
Lupașcu, Tudor; Malcoci, Iulia; Xenofontov, Ion Valer, Academicianul Antonie Ablov (1905–1978) între viața privată și activitatea științifică, În: Akademos. Revistă de Ştiinţă, Inovare, Cultură şi Artă, nr. 1 (60), 2021, pp. 83-90.

https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/83-90_3.pdf

Biserică de lemn în ruine. S. Sudarca, rn. Donduşeni, 1985.

Întotdeauna poate exista un nou început. Foto: IVX, 5 iunie 2021.

SECȚIA NORD A ACADEMIEI DE ȘTIINȚE A MOLODOVEI
BIBLIOTECA ȘTIINȚIFICĂ (INSTITUT) „A. LUPAN”
UNIVERSITATEA DE STAT „ALECU RUSSO” DIN BĂLȚI
STIMAȚI CONCITADINI!

Vă invităm să ne onorați cu prezența la lansarea monografiei „Comuna Izvoare (raionul Florești): istorie și actualitate”, recomandată spre publicare de Biblioteca Științifică (Institut) „A. Lupan” care va avea la 12 iunie 2021 în satul Izvoare, raionul Florești în Casa de Cultură la orele 16.00.
La eveniment vor participa: Excelența Sa Domnul Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Polone în Republica Moldova, doctorul habilitat în științe politice Bartlomiej Zdaniuk, Consulul General al României la Bălți Petrișor Dumitrescu, doctor în științe sociale, Lidia Pădureac, prim-prorector al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, doctor în științe istorice, Ion Valer Xenofontov, Biblioteca Științifică (Institut) „A. Lupan”, doctor în științe istorice, Nicolae Bulat, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie din Soroca, Victor Cobăsneanu de la publicația Observatorul de Nord din Soroca, oameni de știință și cultură de la AȘM, USARB, din raioanele Florești și Soroca, personalități notorii care își trag rădăcinile din comuna Izvoare.

Parteneri media: TVR MOLDOVA, TV. NORD NEWUS, Radio Moldova 1. Observatorul de Nord.
Cu deosebită stimă și respect, autorii lucrării „Comuna Izvoare (raionul Florești): istorie și actualitate”, Valeriu Capcelea, Victor Capcelea, Grigore Capcelea.

NAUM A. NARŢOV – PRIMUL PROFESOR UNIVERSITAR ȘI DOCTOR (HABILITAT)
ÎN DOMENIUL ISTORIEI DIN MOLDOVA SOVIETICĂ

Naum Arianovici Narţov urma să fie un reprezentant de vază al istoriografiei sovietice din RSS Moldovenească. Cu un trecut „călit” în travaliul știinţei sovietice, lustruit în cel de-al Doilea Război Mondial, în anul 1946, era unicul profesor universitar și doctor (habilitat) în domeniul istoriei din Moldova sovietică. Totuși, cariera acestuia avea să fie rapid mușamalizată și compromisă, în mare parte reieșind de campaniile ideologice staliniste de epocă și a „descoperirii” faptului că „regele este gol”, însă nici factorul subiectiv n-a eclipsat din scenariul acestui aventurier de epocă.
N.A. Narţov s-a născut la 16 octombrie 1894 în satul Berezovka, judeţul Balta, Podolia, „într-o famile săracă de evrei”. În orașul Balta a absolvit studiile medii și cele învăţătorești. A participat la „războiul imperialist”, iar în timpul Războiului civil din Rusia a fost organizator și comandant al grupurilor de propagandiști împotriva rușilor albi. Între 1918 și 1934 a fost inclus și exclus din rândurile Partidului Comunist de trei ori. Spiritul timpului și a spaţiului aventurier – de genul „Mișa Iaponcik”, Ostap Bender din „12 scaune” de Ilf și Petrov, „falsul lui Filchinson”, se pare, a devenit o marcă identitară, care a penetrat și zona „elitist intelectuală” de sorginte sovietică. Până în anul 1930, a desfășurat o „activitate pedagogică și știinţifică” la Balta și Ananiev. În anii 1936-1940, a absolvit cu menţiune Institutul Pedagogic de Stat „T. Șevcenko”, specialitatea Istorie, la Secţia cu frecvenţă redusă, a activat în cadrul acestei instituţii și la Institutul de Cercetări Știinţifice în domeniul Istoriei, Economiei, Limbii și Literaturii, sub egida Sovietului Comisarilor Norodnici din RASS Moldovenească. În 1937, Naum A. Narţov a încercat să convingă Academia de Știinţe a URSS despre necesitatea elaborării unei istorii a Moldovei. Epurările staliniste au întrerupt realizarea acestui proiect, însuși N. Narţov era cât pe ce să fie considerat „naţionalist” și „spion străin”. Institutul de Cercetări Știinţifice în domeniul Istoriei, Economiei, Limbii și Literaturii a fost evacuat, în 1941, în or. Buguruslan, regiunea Orenburg (RFSS Rusă), iar în octombrie 1944 a revenit la Chișinău. În anii 1941- 1945, N.A. Narţov a activat în evacuare, în orașul Tașkent. În 1944, a susţinut teza de doctor (habilitat) în istorie, cu titlul „Destinele istorice ale Basarabiei și Moldovei”, în cadrul Universităţii de Stat a Asiei Centrale, iar peste un an i s-a acordat titlul de profesor.
Era o performanţă unică pentru un fost student de la secţia cu frecvenţă redusă a Institutului Pedagogic Moldovenesc din Tiraspol, ca doar după patru ani de zile de la absolvire, în condiţiile acerbe ale celui de-al Doilea Război Mondial, să devină doctor (habilitat) în știinţe, fără a parcurge calea de candidat în știinţe, și să devină profesor universitar, fără să fi trecut prin treapta de conferenţiar (docent). Abilităţile personale de a convinge, de a se impune și de a demonstra tuturor că este „cel mai bun dintre toţi” se pare că i-ar fi asigurat un „viitor luminos” în statul sovietic.

Sursă:
Demir Dragnev, Xenofontov Ion Valer. Naum A. Narţov – primul profesor universitar și doctor (habilitat) în domeniul istoriei din Moldova sovietică, În: Sesiunea ştiinţifică a Departamentului Istoria Românilor, Universală şi Arheologie, ediţia a 7-a, 4 iunie 2021: dedicată aniversării a 10-a de la fondarea Centrului Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir”, Chișinău-Oradea: Program. Rezumatele comunicărilor / Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie şi Filosofie; editor: Aurel Zanoci; comitetul organizatoric: Aurel Zanoci [et al.]. – Chişinău: CEP USM, 2021, pp. 77-78. ISBN 978-9975-152-09-9.

Cireși de Trușeni. Foto: IVX, 31 mai 2021

Olga Căpățină, Parisul cu gust de caramelă sărată, Iași, Sedcom Libris, 2020, 206 p. ISBN:978-973-670-591-5

CARTEA ÎMPLETIRILOR DE DESTINE

Olga Căpățină este o scriitoare consacrată a subiectelor palpitante de frontieră. Linia de demarcație include civilizații (europeană, asiatică, africană), sentimente (dragoste), contraste (pace-război, bine-rău, aerian-teluric, suflet versus fizic/corp), temporalități (atunci-acum). Abordarea dihotomică la un moment dat devine una total neașteptată, se intersectează, se împletește, apoi se contopește avid în conținutul textului.
Narativul este cel al descrierii fotografice și realiste. Uneori vorbește un medic versat în ale doctoriilor, cu descrieri docte din lucrări științifice, alteori intră pe fir filosoful, un cuvânt de spus îl are romanticul, dar și pragmaticul, alteori naratorul are vocea catifelată a unui crainic radio. Personajul este unul central sau decomprimat în mai mulți actori, asemeni unei păpuși rusești (matrioșkă).
Constructul romanului „Parisul cu gust de caramelă sărată” îl constituie eternul subiect al căutărilor, dragostei. Este romanul tuturor celor care cel puțin o dată în viață au suferit din dragoste. Este și un roman al căutării de suflet, pe care medicii preocupați de starea fizică a omului nu-l pot găsi. Nici chiar doctorii sufletiști nu l-au găsit. Este și romanul pictorului talentat care poate reda iscusit „doar adâncimea ochilor, în rest – nimic remarcabil”.
Textul ne oferă o explicație a reușitelor mari în plan profesional, care deseori au la bază o dragoste sângerândă. Parisul este asemuit tărâmului de speranțe mari, de speranțe ale dragostei. Este o luptă continuă în a cuceri capitala frumuseții, dar și o muncă asemănătoare cu cea a legendarului Sisif.
Scriitoarea Olga Căpățină ne vorbește de Parisul care la un moment ne pune pe tavă propriul ego, ne readuce episoade endemice marcate de scene ale penuriei, aflate într-un contrast izbitor cu tărâmul sperat al Cornului Abundenței. Capitala frumosului pare a fi pentru mulți dintre cei care doresc să o cucerească un soi de fata morgana.
Este orașul universal care se întreabă tranșant, nici cu o aluzie retorică: „Ce fel de țară aveți, de ce medicii sunt nevoiți să plece de acasă ca să câștige bani pe meleaguri străine?” sau cum „Un colonel și-a trimis soția să câștige?”.
Parisul este numit de narator „orașul lumilor”. Este un oraș al misterelor și lucrurilor dosite: multă lume cunoaște prețul unui apartament la Paris însă m-ai puțin cunosc sacrificiul prin care se obțin acești bani.
Faptul istoric este distorsionat intenționat de realitatea istorică: independența nu este asociată cu ziua de 27 august 1991, ci cu anul 1992, anul secesionismului. Este și o privire din exterior asupra unui republici formate pe ruinele imperiului sovietic.
E o carte a măsurărilor de greutate. Unul de personaje, un colonel, nu lua nimic greu în mâini, cu excepția revolverului, iar boala acestuia ni se trăgea de la nervi, ci de la iubire.
Europa este cea care poate fi cucerită cu sarmale gătite într-o ulcică de lut sau plăcinte moldovenești cu brânză și verdeață. Francezii mijesc ochii de plăcere și aproape că torc la aceste gustoșenii. Totodată, și cei din Est tind să savureze licoarea gustului de cafea franțuzită. Sau, metafizica textului ne sugerează faptul că Occidentul poate oferii chiar o ceașcă de cafea din partea casei.
Redescoperea estului se face prin oamenii săi, care sunt spirituali. Lumea estică se aseamănă cu doamna care face menaj și care între timp ascultă cărți audio în limba franceză. Femeia din Est activează în mai multe locuri de munci, are de plătit chiria, dar trebuie să achite și studiile la Sorbona.
Eroii cărții sunt credincioși, dar deopotrivă și fataliști, așa cum sunt toți francezii. Prin carte ni se transmite mesajul că poți „avea de toate pentru viață, dar nu și viața însăși”.
Este o carte a împletirilor de destine individuale cu cele colective. Autoarea, asemenea unui mareșal talentat în arta militară, prezintă strategii și tactici de a cuceri prin cultură și spiritualitate noi civilizații. Cititorul participă la o veritabilă punte de legătură dintre Est și Vest.

Felicitări, Olga Căpățină!
Drum verde cărții spre inimile cititorilor!

IVX
29 mai 2021

Interiorul unei case construite la sfârșitul sec. al XIX-lea. Proprietatea Ioanei Vechiu din s. Mașcăuți, rn. Criuleni. Foto: 1972

Au înnebunit salcâmii. Foto: IVX, 25 mai 2021

Căciulă „Centenar. România întregită”. Confecționată de meșteri populari (cojocari) din s. Colibași, rn. Cahul. Foto: IVX, 23 mai 2021

Moară de vânt construită de V.I. Luca la începutul sec. XX. S. Costești, rn. Cotovschi, 1972

Casă cu două odăi, construită la sfârșitul sec. al XIX-lea. Proprietatea Tatianei Gobji din s. Căpriana, rn. Strășeni. Foto: 1972

Gheorghe Baciu, Învățământul, cultura și creștinismul în Bălți, Chișinău, Combinatul Poligrafic, 2020, 201 p. ISBN 978-9975-129-78-7

Studiul „Învățământul, cultura și creștinismul în Bălți” de Gheorghe Baciu e mai mult decât o incursiune în istoria celor trei subiecte – învățământ, cultură și credință – cu referință la orașul Bălți. Autorul le leagă, le identifică, după ce o perioadă (1940–1990) politicul le-a separat, tratându-le cu competență și în cunoștință de cauză, ca pe un tot întreg.
Nicolae Dabija

Avem toate motivele să afirmăm că profesorul Gheorghe Baciu este un om de o mare cultură bălțeană și, în general, națională. Prezentul volum, de altfel, și cele scrise până acum sunt dovezi ale calității osârdiei Domniei Sale de a fi Medic-savant, mentor și scriitor talentat, Om de cultură și Bălțean în sens larg al cuvântului.
Teo-Teodor Marșalcovschi

Paștile Blajinilor. S. Chirsova, rn. Comrat, 1984

La chindii. S. Cioburciu, rn. Slobozia, 1986

„Când o cauză este dreaptă, mai curând sau mai
târziu, ea va învinge”. Jules-François Simon

Marina Ticu, secretar științific al Bibliotecii Științifice (Instituit) „Andrei Lupan”, și Anna Gunevoi, specialist principal în domeniul resurselor umane, 27 aprilie 2021

La începutul secolului al XXI-lea, mai mult ca oricând, s-a conştientizat faptul că „satul mare” – Pământul – este un bun al tuturor, iar ritmurile galopante de dezvoltare a societăţilor complexe periclitează ambianţa de existenţă. Indiferent de contextul politic, social, mental, există o dimensiune care îi uneşte pe toţi oamenii – grija faţă de mediul ambiant şi conservarea
acestuia pentru generaţii. Societatea postcernobâl este un semnal de alarmă în faţa perspectivelor de supravieţuire, dar şi o formă de instruire violentă în privinţa „biografiei globale”.

Sursă:
Xenofontov, Ion. Societatea postcernobâl. În: Akademos. Revistă de ştiinţă, inovare, cultură şi artă. Chişinău, 2011, nr. 2 (21), pp. 70-76.
Vezi

https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Societatea%20Postcernobil.pdf

https://www.youtube.com/watch?v=c0abRRXJxw8

Notă: Filmări realizate la Biblioteca Științifică (Institut) „Andrei Lupan”

Reguli de comportament ale populației în caz de infectare bacteorologică. Poster depistat în subsolul unei clădiri publice din centrul Chișinăului. ivx

Arhivistul Andrei Grigore

ISTORICII UNIRII

Constituirea României Întregite a dus la crearea unui nou tip de istorici, istorici ai Unirii. Sunt istoricii ancorați în evenimentul major din istoria românilor, cei care au o viziune de istorie reîntregită, o istorie de sinteză. Sunt istorici profesioniști bine școliți, cunoscători de limbi moderne, cu viziuni clare asupra evoluției statului, cu o puternică viziune civică și care merg la unison cu produsul științific, precum și cu idealul pe care îl promovează în viața publică. Totodată, poate fi desprinsă și o imagine martirizată a istoricului care a suferit pentru acțiunile și creația sa științifică. Activitatea de cercetare în domeniul istoriei s-a realizat într-un cadru instituțional susținut de statul român. Istoria României a fost interpretată ca fiind o istorie integrată a Europei Occidentale. Istoricii Unirii au fost istorici totali, care au creat și au promovat cultura istorică veritabilă.

Xenofontov Ion Valer, Istoricii Unirii, În: Akademos. Revistă de Ştiinţă, Inovare, Cultură şi Artă, nr. 4 (59), 2020, pp. 81-85.

https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/81-85_31.pdf

Spiritualitate și cultură în spațiul pruto-nistrean în secolele XIX–XX. Materialele Simpozionului Științific Internațional consacrat împlinirii a 200 de ani de la editarea în limba română a Bibliei de la Sankt Petresburg/ Coord.: Octavian Moșin, Ion Gumenâi, Chișinău, Tipogr. „Lexon-Prim”, 2020, 286 p. ISBN 978-9975-3291-0-1.

Versuri: Nicolae Dabija

Cât trăim pe acest pământ

Cât trăim pe acest pământ
Mai avem un lucru sfânt,
O câmpie , un sat natal
O clopotniță pe deal.

Cât avem o țară sfântă,
Și un nai care mai cântă,
Cât părinții vii ne sunt
Mai există ceva sfânt.

Cât durea-ne-vor izvoare,
Ori un cântec ce dispare,
Cât mai avem ceva sfânt
Vom trăi pe-acest pământ.

Cât pădurile ne dor
Mai avem un viitor
Cât trecutu-l ținem minte
Mai există lucruri sfinte.

Cât Luceafărul răsare,
Și în cer e sărbătoare,
Și e pace pe pământ,
Mai există ceva sfânt.

Cât durea-ne-vor izvoare,
Ori un cântec ce dispare,
Cât mai avem ceva sfânt
Vom trăi pe-acest pământ.

Cât avem un sat departe
Și un grai ce n-are moarte
Cât ai cui zice părinte,
Mai există lucruri sfinte.

Cât durea-ne-vor izvoare,
Ori un cântec ce dispare,
Cât mai avem ceva sfânt
Vom trăi pe-acest pământ.

La 9 martie 2021, după o grea suferință, a încetat să bată inima doctorului în științe, conferențiar universitar Nicolae STRATAN, director al Arhivei Științifice Centrale din cadrul Bibliotecii Științifice (Institut) „Andrei Lupan”.

Dr. Nicolae Stratan s-a născut la 2 noiembrie 1952, în satul Nișcani, r. Călărași. După absolvirea școlii medii din sat și-a făcut studiile la Tehnicumul zooveterinar din s. Carmanovo, raionul Grigoriopol (1967-1971), specialitatea medic-veterinar. După îndeplinirea serviciului militar (marină), în 1974 devine student la proaspăt deschisă Facultate de medicină veterinară a Institutului Agricol din Chișinău. Făcând parte din promoția de aur a facultății, absolvent eminent, a fost angajat la Alma Mater (1979), activând pe parcursul a 10 ani în cadrul facultății în posturi didactice, în organizația comsomoliste și de partid ale institutului. A făcut aspirantura la Institutul Unional de Helmintologie ,,K.I. Skreabin” din or. Moscova (1984-1987), care finalizează cu susținerea tezei de doctor în științe veterinare (1987).

După ce a revenit la Chișinău, dr. Nicolae Stratan își începe activitatea în calitate de decan adjunct la Facultatea de Medicină Veterinară (1989-1994), ulterior, prim-prorector la Universitatea Agrară de Stat din Moldova (1994-1999), funcționar public în rangul de Consilier de Stat al Republicii Moldova – șef al Direcției Agricultură și Protecția Mediului la Cancelaria de Stat a Guvernului Republicii Moldova (1999-2001) și viceministru al Ecologiei, Construcțiilor și Dezvoltării Teritoriului (2001-2004).

Începând cu anul 2004, dr. Nicolae Stratan își leagă destinul de Academia de Științe a Moldovei (AȘM), activând în managementul cercetării și pregătirii cadrelor în diferite posturi: director general al Centrului de Instruire Universitară, Postuniversitară și Perfecționare a cadrelor la AȘM (2004-2009), prim-prorector la Universitatea AȘM (2009), șeful Direcției Generale Politici în Cercetare la AȘM (2009-2014), directorul Arhivei Științifice Centrale a Academiei de Științe a Moldovei, după reformă, redenumită Arhiva Științifică Centrală din cadrul Bibliotecii Științifice (Institut) „Andrei Lupan” (2014-2021).

În toate funcțiile pe care le-a deținut de-a lungul anilor, Nicolae Stratan a manifestat profesionalism creativitate și responsabilitate, principialitate inițiativă și onestitate, decență și modestie, bunăvoință și receptivitate față de subalterni și colegi. Dr. Nicolae Stratan a elaborat și editat Cursul monografic „Expertiza sanitar-veterinară a alimentelor de origine animală” – lucrare de pionierat în republica noastră, în limba română, a publicat și o serie de lucrări științifice și didactice în domeniu.
Rezultatele obținute de regretatul doctor în științe au fost apreciate cu Ordinul „Gloria muncii” (2012), titlurile „Om emerit” (1996) și „Maestru în sport al URSS” (1977), nenumărate medalii și diplome naționale și internaționale.
Exigența, capacitatea de a soluționa creativ sarcinile atribuite, modul onorabil de a-și servi Patria, vor rămâne un exemplu viu, demn de urmat pentru toți cei care l-au cunoscut.
În aceste clipe de grea încercare exprimăm profundă compasiune membrului corespondent al AȘM Alexandru STRATAN și suntem alături de familia îndoliată, prieteni şi colegi.
Dumnezeu să-l ierte și să-l așeze cu drepții în grădina Sa cea veșnică.

Colectivul Bibliotecii Științifice (Institut) „Andrei Lupan”

Corpul neînsuflețit al regretatului dr. Nicolae Stratan va fi depus joi, 11 martie 2021, la Biserica Tuturor Sfinților din Cimitirul Central din Chişinău, începând cu ora 10:00.
Mitingul de doliu va avea loc la Cimitirul Central, începând cu ora 10:45.

UN COPIL TRECUT PRIN RĂZBOIUL DIN AFGHANISTAN

Scriitorul și medicul afghan-american Khaled Hosseini, autorul bestsellerului „Vânătorii de zmeie” (2003), ne prezintă o radiografie tulburătoare a țării sale de origini. Este pastila de narațiune creată dintr-o rațiune psihologică: „oamenii au nevoie de povești, care să le abată atenția de la timpurile grele pe care le trăim”.

Sindromul culpabilității faptului că împreună cu familia a reușit să părăsească țara în ajunul imixtiunii sovietice îi va marca profund itinerarul vieții. S-a creat eternul conflict între cei plecați din țară și cei care au rămas să supraviețuiască. Tensiunea bipolară – cea a cetățeanului supraviețuitor în exilul „de lux” și cea a cetățeanului afghan marcat de penuria materială și spirituală – va fi una fundamentală în edificarea volumului de debut,  un adevărat pașaport al Afghanistanului anilor 1960–2002.

Legătura de sânge este una extrem de puternică în lumea afghană. „Ia doi afghani care nu s-au văzut în viața lor, pune-i în aceeași încăpere zece minute și imediat o să descopere că sunt rude”. Subiectul are în epicentru povestea a doi prieteni, dintre care unul trădează. Spre finalul romanului, ca un deznodământ răvășitor se dovedește că cei doi prieteni erau, de fapt frați vitregi. Cartea reprezintă istoria „țării montane” cuprinse de sindromul războiului fratricid.

Societatea afghană a fost marcată de grave probleme interne de sorginte etnică/națională, lingvistică, religioasă, de mozaic de datini. Afghanii prețuiesc datinile, dar detestă regulile. Pentru afghani loteria genetică care stabilește sexul este una existențială. Or, explozia afghană a prins contur cu mult înainte de intervenția militară sovietică din decembrie 1979.

Imixtiunea Uniunii Sovietice avea doar să amplifice și mai mult situația creată. Kabulul s-a divizat: în cei care trăgeau cu urechea și cei care nu o făceau. Conflictul militar a schimbat profund axa de valori. Or, în „război nu există rușine”. Afghanistanul a devenit sinonim cu țara în care morții sunt considerați mai norocoși, decât cei vii: există oare o moarte mai afghană decât asta? se întreabă autorul cărții.  „Bocetul mamei. Mă rog lui Allah să nu auzi niciodată așa ceva”. Afghanistan, transformat într-un loc fără speranțe, este statul în care sunt mulți copii însă există prea puțină copilărie. Țara războiului a creat un cotidian al războiului: „Urechile ni se obișnuiseră cu șuieratul și căderea rachetelor, cu focul mitralierilor, iar ochii cu imaginea oamenilor care dezgropau cadavre de sub grămezilor de nămoz”.

Plecarea sovieticilor și venirea la putere a talibanilor nu a adus pacea în Afghanistanul cu un Minister al Viciului și al Virtuții, creat de noile autorități. S-au impus noi reguli printre locuitorii afghani: să ții privirile în pământ când sunt talibanii prin preajmă. „Străzile sunt deja pline de orfani și înfometați și îi mulțumesc lui Allah în fiecare zi că sunt viu, nu pentru că mi-ar fi frică de moarte, ci pentru că soția mea are un soț și fiul meu nu este orfan”.

Divizarea societății afghane, înlăturarea sentimentului culpabilității și al trădării fratricide, potrivit autorului, poate fi soluționată prin intermediul valorilor de sorginte confesională. Astfel s-ar întrezări o speranță pentru țara nesperanțelor. Esența răscumpărării păcatelor între afghani rezidă în transformarea vinovăției acestora în bunătate. Cu alte cuvinte, Khaled Hosseini vine cu o soluție consensuală (de sorginte Occidentală) într-o lume a nonconsensului (străină civilizației asiatice): „aceasta este calea de a fi bun din nou”.

 Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

În ajunul celebrării Marii Uniri din 1 decembrie 1918 inițiem o rubrică nouă Personalitățile Unirii, azi împreună cu profesorul Ion Xenofontov descoperim cine au fost Istoricii Unirii.

Platforma de cercetare şi comunicare reprezintă una dintre modalitățile de abordare şi dialog ştiinţific eficient, metodă iniţiată şi implementată pe larg în diferite centre de cercetare. Actualmente, în cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei sunt aprobate patru platforme de comunicare:

• „Securitatea ecologică în contextul modificărilor accelerate de mediu” (coordonator mem. cor. Maria Nedealcov).

Din martie 2021 platforma este coordonată de mem. cor. Elena Zubcov.

• „Securitatea economică, migrația și transformările demografice” (coordonatori acad. Grigore Belostecinic și mem. cor. Alexandru Stratan),
• „Accidente vascular cerebrale” (coordonator acad. Stanislav Groppa),
• „Securitatea alimentară și siguranța alimentelor” (coordonator dr. hab., prof. univ. Rodica Sturza).

Toate lecțiile publice susținute în cadrul platformelor științifice lansate de AȘM sunt disponibile online la adresele https://idsi.md/tv și https://www.privesc.eu/.

Constituirea platformelor științifice de comunicare, inițiate și lansate recent de Academia de Științe a Moldovei este în proces continuu de formare și dezvoltare.

Dr. hab. Liliana Condraticova

Promoția a IX-a a Școlii Medii din s. Echimăuți, rn. Rezina. Anul de studii 1977–1978. Arhivă privată

Egumena Parascheva, stareța Mănăstirii Japca, la volanul tractorului, 2019.
Sursă: Arhiva curentă a Mănăstirii Japca

Notă: Egumena Parascheva (Zinaida Gușan) s-a născut într-o familie de oameni simpli, la 22 martie 1980, la pomenirea celor 40 de Mucenici, în satul Petrunea, raionul Glodeni. A intrat în Mănăstirea Japca după absolvirea școlii medii din satul natal, în anul 1995. În 1999 primește rasoforia. În 2006 este tunsă în călugărie. În calitate de monahie, a trecut prin toate ascultările din complexul monahal. În 2007 intră în ascultare la Mănăstirea Sfintelor Femei Mironosițe Marta și Maria. A făcut ascultare în biserica, a sădit și îngrijit de parcul lăcașului sfânt, a fost numită responsabilă de schitul mănăstirii cu hramul Sf. Ierarh Modest. Pe 18 noiembrie 2015, monahia Parascheva este transferată la Mănăstirea Japca în calitate de stareță. La 15 ianuarie 2016, Înalt Preasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și a întregii Moldove, în cadrul Sfintei Liturghii, i-a încredințat păstorirea obștii monahale. Pe 28 mai 2020, de sărbătoarea împărătească a Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la mănăstire, în prezenţa pelerinilor. La Vohodul mic, maica stareță Parascheva (Gușan), a fost avansată în gradul de egumenă și decorată de către Întâistătător cu dreptul de a purta Cruce cu pietre scumpe.