Motto: „Prin perseverență spre culmile Olimpului!”.
Deviza Liceului-Internat Republican cu Profil Sportiv
Liceul-Internat Republican cu Profil Sportiv este o instituţie de învățământ de nivel național specializată în pregătirea sportivilor de performanţă în scopul completării loturilor naţionale pentru participare la competiţii internaționale între cadeți și juniori. Istoria acestei școli începe în anii 1970, în contextul în care în toate republicile sovietice, după experiența germană, s-au deschis școli-internat cu profil sportiv, inclusiv, în 1971, și în RSS Moldovenească. Printre cei care au adus o contribuție substanțială la deschiderea Școlii-Internat Republicane cu Profil Sportiv (din 1991, Liceul-Internat Republican cu Profil Sportiv) au fost angajații Ministerului Învățămîntului din RSS Moldovenească: Andrei Negru, Vladimir Lemne, Simion Musteață. Această școală era în vizorul Ministerului Învățămîntului, Asociației Benevole a Sindicatelor, ulterior Comitetul Național Olimpic și Sportiv al Republicii Moldova. Instituția a pregătit mii de sportivi în diferite genuri de sport. Școala dispunea de o pensiune cu infrastructura necesară pregătirii sportive la Zatoka, Ucraina. Era visul oricărui copil pasionat de sport să învețe în această instituție bine asigurată cu inventar sportiv și alimentație – „… în comparație cu școala din sat, era cerul și pămîntul.., ne hrăneau foarte bine.., țin minte că ne dădeau ciocolate… Nici nu apucam să le mănînc…, le aduceam acasă, mamei și fraților…” (din interviul realizat de Lidia Prisac la 30 septembrie 2016 cu Galina Grițcan [Juravschi], elevă la această școală în anii 1970). Era o concurență acerbă de admitere în această instituție. În anii 1975–1980, echipa de atletism se clasa pe poziția a treia din cele 28 de instituții de profil ale Uniunii Sovietice. Performanțele se pot obține doar printr-un stil de viață spartan, fapt demonstrat cu elocvență prin Regimul zilei postat în holul instituției: antrenamente, oră educativă, oră sanitară, meditație didactică, activități extracurriculare etc.
Domeniul sportului de performanță în Republica Moldova este indisolubil legat de activitatea acestei instituții de excepție.
- În școală învață 516 elevi (cu 20 de ani în urmă învățau 425 de elevi), care practică 10 probe sportive: atletism (băieţi şi fete), haltere (băieţi), caiac-canoe (băieţi şi fete), lupte greco-romane (băieţi), judo (băieţi şi fete), lupte (băieţi), lupte feminine, fotbal (băieţi), taekwondo (băieţi şi fete), handbal (băieţi) și box (băieţi). Discipolii acestei școli renumite au cucerit medalii la Jocurile Olimpice (JO): Stela Zaharova – aur (gimnastică) la JO de la Moscova (1980), Nicolae Juravschi (canoe) – dublu medaliat cu aur la JO de la Seul (1988) și medaliat cu argint la JO de la Atlanta (1996), Igor Dobrovolschi (fotbal) – aur la JO de la Seul (1988), Iuri Başcatov (nataţie), medaliat cu argint la ştafeta 4×100 m stil liber, la JO de la Seul (1988) şi Barcelona (1992), Serghei Marcoci (polo pe apă) – medaliat cu bronz la JO de la Seul (1988) şi Barcelona (1992), Serghei Mureico (lupte greco-romane) – medaliat cu bronz la JO de la Atlanta (1996). Campioni şi premianţi mondiali şi europeni: Victor Peicov, Valeriu Corlăteanu, Veronica Tataru, Ghenadie Tulbea, Ecaterina Crețu, Valeriu Calancea, Anatolie Guidea, Ruslan Bodişteanu, Dan Olaru, Veaceslav Sofroni, Nadejda Luca, Larisa Andrieș, Ion Luchianov ș.a. În 2016, elevii acestei pepiniere a sportului de performanță – Valentin Petic a devenit campion la luptele greco-romane la Campionatele Mondiale de Juniori, iar Anastasia Nichita a devenit campioana Europei la lupte feminine, juniori (categoria 56 kg) și vicecampioană mondială. Performanțe înalte au obținut Oleg Nuță și Ilie Oprea la canoe dublu (locul III la Campionatul European, 2015). În anul 2016 Oleg Nuţă, cl. XII, împreună cu Oleg Tarnovschi, au devenit vicecampioni europeni la seniori în or. Duisburg din Germania, iar împreună cu Ilie Sprâncean au cucerit încă o medalie de argint şi una de bronz la Campionatul Europei din or. Plovdiv, Bulgaria.
- Activitatea didactică și pregătirea sportivă o desfășoară 56 de profesori-antrenori, inclusiv specialiști consacrați: Alexandru Afteni, Vera Ostapenco (atletism), Vadim Sălcuţan (caiac-canoe), Serghei Mureico, Victor Curchin (lupte greco-romane), Petru Marta, Boris Sava (lupte libere), Ghenadie Amelicichin, Valeriu Răileanu (fotbal), Dumitru Catran, Nicolae Mereuță (haltere), Grigore Liutîi (box), Alexei și Irina Colin (judo feminin), Vladislav Mazur și Ludmila Iudina (taekwondo) ș.a. Din acest contingent de specialişti 30 sunt absolvenți ai Liceului-Internat, iar 25 sunt antrenori emeriţi ai Republicii Moldova, 29 – maeștri ai sportului, 6 – maeștri internaționali ai sportului. Corpul didactic mai include 31 de profesori (20 dintre aceștia dețin grade didactice) și 34 de educatori.
- Activitatea Cabinetului medical este coordonată de Tatiana Begiu, aici activînd cinci persoane. Cadrele medicale au ca obiectiv supravegherea sănătății campionilor în devenire. În acest sens promovează (inclusiv prin organizarea orelor tematice) și supraveghează conceptul celor cinci categorii de alimente (în funcție de genul de activitate, calorii consumate etc.).
- Liceul este prima instituție de învățămînt preuniversitar din Republica Moldova care și-a conceput imnul „Sub flamura eternei tinereței” (muzica: Daria Radu, maestru în artă, versuri: Dorin Cherchelan), drapelul și stema (autori: Boris Boguş și Ion Comendant). Elaborarea acestor însemne distinctive, în anul 1994, a fost inițiativa prof. univ. Boris Boguş (pe atunci director al instituției), care s-a inspirat de experiența niponă.
- Liceul dispune de un bloc de studii cu 26 de săli de instruire, trei cămine (cu circa 550 de locuri, un etaj este rezervat unui microhotel), teren de fotbal cu piste de alergări, trei terenuri de minifotbal, opt săli de sport (Sala de lupte greco-romane, Sala de lupte libere, Sala de box, Sala pentru atletism, Sala de forță, Sala de taekwondo, Sala de judo, Sala de haltere).
- Locul cel mai îndrăgit de elevi este cantina, care dispune de 240 de locuri, iar masa se servește în două schimburi. Bucătăreasa-șefă Paulina Obreja împreună cu celelalte colege pregătesc mîncare „ca la mama acasă”.
- Este unul dintre puținele licee din Republica Moldova care, cu ocazia anumitor aniversări, editează ziare ce consemnează principalele realizări ale instituției: „Buletin informativ” (27 octombrie 2001), „Orizonturi sportive” (28 octombrie 2016) ș.a.
- Hramul școlii este pe 27 octombrie – de sărbătoarea Sfînta Paraschiva, ocrotitoarea Moldovei.
- Liceul a fost administrat de Vasile Antoniu, Victor Ivanov, Gheorghe Cuharschi (1975–1980), Nicanor Malinovschi (1980–1991), Vasile Scurtu (1991–1994), Boris Boguş (1994–1998), Sergiu Busuioc, Virgil Inculeţ, Irina Colin (2006–2009), Vasile Chiriac, Fatima Leşcu. Din februarie 2012, școala este condusă de actualul director Ion Robu.
- Pentru performanțele sportive, promovarea valorilor olimpice și munca depusă, Liceul a fost decorat cu Medalia „Meritul Olimpic” (2011), Trofeul Comitetului Internațional Olimpic „150 de ani Pierre de Coubertain. Sportul – școala vieții” (2013), Trofeul „Excelența Olimpică” al Comitetului Național Olimpic și Sportiv al Republicii Moldova (2016).
Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie
Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-liceul-internat-republican-cu-profil-sportiv_16759
Legende
Copii la pensiunea Școlii-Internat Republicane cu Profil Sportiv de la Zatoka, anii 1980. Arhiva curentă a Liceului-Intenat Republican cu Profil Sportiv
Vinieta promoției din anul de studii 1979–1980 a Școlii-Internat Republicane cu Profil Sportiv. Arhiva curentă a Liceului-Internat Republican cu Profil Sportiv
Elevi de la Liceu sub bagheta iscusitului antrenor-pedagog Vladislav Mazur demonstrînd procedee de taekwondo la Festivalul Olympic EcoFest cu genericul „Practicăm sportul într-un mediu curat”. Foto: I.V. Xenofontov, 24 septembrie 2016
Medaliatul olimpic Serghei Mureico este cadru didactic la Liceu. Foto: I.V. Xenofontov, 24 septembrie 2016
Veteranii Liceului: Vera Ostapenco (stânga), antrenoare de atletism, prima femeie maestru emerit din Republica Moldova, și Varvara Pleșca. Foto: I.V. Xenofontov, 15 noiembrie 2016
De la stânga la dreapta: Ion Robu, directorul Liceului, foștii directori Irina Colin și Boris Boguş. Foto: I.V. Xenofontov, 15 noiembrie 2016
Maria Chițul (în mînă ține un vas de ceramică din Cocieri datat cu anul 1939) lucrează profesoară de istorie timp de 18 ani la Liceu. Îmbină armonios studierea istoriei prin organizarea unui muzeu, a unei colecții foto, a documentelor inedite din istoria instituției, a confecționării lucrărilor din portul popular. Foto: I.V. Xenofontov, 15 noiembrie 2016