ZECE CURIOZITĂȚI DIN MEMORIILE „AFGHANILOR” DIN SATUL ANTONEȘTI, RAIONUL ȘTEFAN-VODĂ

Motto: „,Războiul naşte eroi şi laşi, sfinţi şi oameni nesemnificativi.

Nu permite însă ca un om normal să se menţină intact”.

http://www.afgan.ru/otavt2.htm, accesat în 27.10.2002)

Unii autori consideră că războiul din Afghanistan, cel mai îndelungat conflict militar din istoria sovietică, extins pe o perioadă de nouă ani şi şapte săptămâni (1979–1989), a constituit principala cauză a descompunerii Uniunii Sovietice. Actualmente asistăm la ,,extragerea” din anonimat a actorilor unui eveniment istoric important şi actual al secolului al XX-lea – al veteranilor „afghani” – şi punerea în circuitul ştiinţific a unor veritabile ,,arhive vii”, a memoriei trăite şi narate.

Cea mai recentă apariție editorială în domeniul exploatării memoriei veteranilor războiului sovieto-afghan este volumul „Afganii” (București, Tracus Arte, 2016, 244 p.), care îl are drept autor pe scriitorul Alexandru Vakulovski.

Lucrarea a suscitat un interes deosebit în rândul mediului academic, universitar, al societății civile, al foștilor combatanți în războiul sovieto-afghan (1979–1989), precum și al publicului larg: „Mărturiile acelor foşti soldaţi, o bună parte din care astăzi sunt uitaţi şi lăsaţi în voia sorții, sper să fie utile generaţiilor viitoare” (Vasile Efros, profesor universitar, decanul Facultăţii de Istorie şi Geografie, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, participant la războiul din Afghanistan); „Lecturăm o carte neobişnuită. La prima vedere, este o carte de autor… Dar nu este chiar aşa, deoarece înșişi protagoniştii cărţii – 11 persoane sunt toţi în postură de autor/coautor, povestindu-şi propria istorie trăită în calvarul războiului din Afghanistan. Unsprezece flăcăi simpli din Antoneşti, raionul Ştefan-Vodă, care abia atingând vârsta majoratului, pe neaşteptate şi fără a li se cere consimţământul, s-au pomenit pe pământ străin în vâltoarea uneia dintre cele mai crâncene bătălii de la sfârşitul secolului trecut în care a fost antrenată ţara în care trăiau” (Vasile Haheu, cercetător științific, Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Științe a Moldovei); „O carte emoționantă, dar care mi-aș fi dorit să nu fie niciodată trăită și să nu fie niciodată nevoie să fie scrisă. ‹‹Afghanii›› este o carte intensă, unde găsești la tot pasul elemente puternice și traumatizante, momente de disperare, cum le numesc unii dintre intervievați” (Cătălin Stanciu, psiholog, Cabinet Individual de Psihologie „Oedip”).
Publicarea lucrării a fost tergiversată din considerente editoriale. Autorul a oferit manuscrisul unei edituri care a blocat volumul câțiva ani, fără să-l editeze. Alexandru Vakulovski, pe atunci student la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai”, a intervievat, în vara anului 2001, veterani ,,afghani” din satul Antoneşti, raionul Ştefan-Vodă, localitatea de baştină a autorului.
Potrivit unui cod nescris, militarii au executat ordinele şi s-au supus acestora, fiind ,,devotaţi obligaţiei militare”, or mesajul ideologic oficial reprezenta, în mod indirect, o directivă de sus ce trebuia acceptată obligatoriu în forma sa. În plan psihologic, datoria militară rupe fisura de responsabilitate individuală şi de reflecţie asupra propriului loc în ,,marea politică”: ,,Mi-am făcut datoria” (Interviu cu Ivan Oprea).
Vectorii propagandei sovietice referitoare la războiul sovieto-afghan – ajutor internaţional şi apărarea hotarelor de sud ale Uniunii Sovietice – au constituit pilaştrii ideologici care au fost percepuţi şi de participanţii sovietici la războiul din Afghanistan. În pofida faptului că Moscova a perseverat asupra enunţului de ajutor internaţional, în Afghanistan, pentru viitorii combatanţi, la nivel conceptual şi simpatetic, au bruiat poncifurile de apărare a hotarelor Uniunii Sovietice, enunț identificat cu conceptul de patriotism sovietic: ,,Mi-am făcut datoria faţă de Patrie… A fost o datorie, cum s-ar spune, din inimă” (Interviu cu Ivan Spătari); ,,Era un patriotism oarecare. Aşa era băgat în creierul nostru, ţara noastră e cea mai bună… Şi, într-adevăr, simţeam responsabilitatea că de noi depinde liniştea, pacea, bunăstarea ţării – dacă eu îmi fac cinstit datoria” (Interviu cu Veaceslav Bojoncă).
Grosso modo, selecţia viitorilor combatanţi, pentru războiul din Afghanistan, corespundea cu mecanismul comun de încorporare din armata sovietică. Tinerii, în vârstă de 18 ani, erau supuşi analizelor medicale care urmau să stabilească nivelul condiţiei fizice, iar pentru cei selectaţi pentru serviciul militar în Afghanistan se atenţiona, în mod special, asupra unui standard ridicat al configuraţiei fizice: ,,Îi alegeau mai smoliţi” (Interviu cu Feodor Morari).
Datele statistice, alături de mărturiile combatanţilor, relevă destul de elocvent protejarea de către demnitarii de stat a propriilor odrasle şi edulcorarea opiniei publice cu diverse idei elucubrante: ,,Pe cine am văzut în aceste războaie, erau simpli muncitori, fii de ţărani. Dar nu au fost luaţi din familii de boşi. Nici în Afghanistan, nici în Transnistria, nici în Cecenia” (Interviu cu Vasile Midrigan).
În perimetrul instrucţiei militare, în scopuri propagandistice, susţineau diverse cursuri cu tentă exortativă veteranii din Afghanistan. S-a reliefat aspectul patetic al imaginii aşa-numiţilor eroi din Afghanistan, se efectuau întâlniri solemne cu eroii Uniunii Sovietice, decoraţi pentru merite militare în Afghanistan: ,,Aduceau băieţi din Afghanistan să ne povestească ce şi cum se petrece acolo” (Interviu cu Anatolie Deleu).
Vocabula duh (astfel erau desemnaţi şi soldaţii sovietici din prima jumătate de an al serviciului militar) era cunoscută, în mod special, în limbajul uzual al combatanţilor sovietici. Această ipostază semnifică spirit rău, drac, diavol; în percepţia participanţilor sovietici la războiul din Afghanistan, constituia cea mai negativistă caracterizare a adversarilor. Duhii erau remuneraţi în funcţie de numărul victimelor sovietice – torturau prizonierii prin cele mai bestiale moduri: „Duhii… Aceştia erau foarte cruzi” (Interviu cu Anatolie Deleu).
Cunoscuţi, în mod direct, adversarii impresionau prin aspectul somatic, vestimentaţie. Conform psihologului american Mahzarin Banaji, la nivel de subconştient, creierul uman dinamizează o aversiune, anxietate faţă de persoanele de altă culoare a pielii sau a intrusului în linii generale. Din acest considerent, aspectul fizic al partizanilor afghani a profilat elemente de abscons, repugnanţă şi ostilitate. Configuraţia fizică a reprezentat o imagine metamorfozată în cortexul asociativ al mefistofelicului, apropiată, în cele mai dese cazuri, de credinţa populară referitoare la tartor. Disimularea era aplicată de către mujahedin şi pentru a compromite imaginea sovieticilor în faţa băştinaşilor: „Noaptea se îmbrăcau, se schimbau în uniforme de-ale noastre şi făceau dezordine prin sat. Apoi localnicii prindeau ciudă pe noi. Iată au fost ruşii – souravi. Souravi, souravi… De la astea se începeau cerţi. Se duceau în kişlakurile apropiate, făceau… Îşi băteau joc, ori împuşcau ca să prindă ciudă pe noi, ca să se răzbune” (Interviu cu Stepan Gaidău).
Lucrarea elaborată de Al. Vakulovski constituie un dosar memorialistico-documentar despre război, care țintește războiul, îl distruge, îl umanizează, fiind un semnal al unor voci intruse, însă actori în marile evenimente globale și care de curând și-au anunțat intrarea în marea istorie.

Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

Sursa: http://moldova-suverana.md/article/15-februarie-1989-ziua-retragerii-armatei-sovietice-din-afganistan_16888

Legende

Scriitorul Al. Vakulovski, autorul celebrelor interviuri cu „afghanii” din satul Antonești, raionul Ștefan-Vodă. Foto: Ion V. Xenofontov, 27 octombrie 2016