Imagologie etnică

                                                                                Motto: „Chibzuința cu privire la viitor vine din trecut”.

Seneca (cca a. 4 î.Hr. – a. 65 d. Hr.), filosof roman

„Cu cât mai mult cineva dintre aceștia (popoarele turcice – n.n.) au rădăcini din neamul lor,

cu atât mai mare este atotputernicia lor în popor”.

Din literatura etnografică despre popoarele turcice

                    ZECE CURIOZITĂȚI DIN ISTORIA ȘI CULTURA GĂGĂUZILOR

    În prima jumătate a sec. XIX, în Basarabia, din Balcani, Europa Centrală şi Occidentală, din guberniile ucrainene și ruse ale Imperiului Rus s-au strămutat circa 90 mii de coloniști de origine găgăuză, bulgară, germană, ucraineană ș.a. Se miza pe formarea unei baze sociale a țarismului. La sfârșitul sec. XIX, găgăuzii constituiau 2,9% din numărul populației din Basarabia. În 1941, în spațiul pruto-nistrean trăiau 115 683 găgăuzi. Dacă în 1959, în RSS Moldovenească locuiau 95,9 mii (3,3%) găgăuzi, atunci în 1989 – 153,5 mii (3,5%). Potrivit recensământului populației din 2004, în Republica Moldova erau 147,5 mii găgăuzi (4,4%).

   În mai 1990, reprezentanții găgăuzilor au fondat Asociația Național-Culturală Kardașlik–Frăție–Bratstvo, care a promovat interesele acestei etnii în mai multe domenii. În 1994, Parlamentul Republicii Moldova a legiferat autonomia Găgăuziei (Gagauz-Yeri), unitate teritorială autonomă, constituită din 32 de localități. Centrul administrativ al unității autonome cu statut special este municipiul Comrat. Suprafața teritorială a Găgăuziei reprezintă 5,5% (1 848 km²) din cea a Republicii Moldova. Bașcanul (guvernatorul) Găgăuziei este membru din oficiu al Guvernului Republicii Moldova. La Academia de Științe a Moldovei, cercetări în domeniul găgăuzologiei se efectuează din anul 1987.

1. Originea găgăuzilor este una discutabilă. Se cunosc circa 20 de ipoteze referitoare la etnogeneza acestui popor. Pe parcursul istoriei, găgăuzii s-au identificat pe sine înșiși ca bulgari, greci, arnăuți. Mai mult ca atât, evitau să se numească găgăuzi.

Coloniști bulgari și găgăuzi din sudul Basarabiei. Pictor B.N. Șirokorad. Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală. Cota arhivistică: inv. 2485

2. Găgăuzii vorbesc într-o limbă de provenienţă turanică, apropiată de limba turcă, însă confesează religia creștină ortodoxă. Pe Dumnezeu îl numesc Allah sau Boji/Boje! Pe parcursul a circa două secole de conviețuire în Basarabia, găgăuzii ortodocși frecventau serviciile divine, fără să cunoască esența acestora, deoarece nu cunoșteau limba în care se oficia. Este dificil de explicat cum erau utilizate în practică lucrările religioase Evanghelia de la Matei, Evanghelia de la Marcu, traduse în limba găgăuză de Mihail Ceachir (1861–1938), deoarece majoritatea preoților nu erau de etnie găgăuză. (La mănăstirea Chistoleni, raionul Basarabeasca, se află o colecție de 24 fascicole de Evanghelie, în limba găgăuză, tipărită în anii 1909–1911 la Chișinău, în Tipografia Eparhială, cenzor fiind protoiereul Mihail Ceachir). De altfel, prima carte în limba găgăuză neoficială a fost editată în 1904. În perioada interbelică, în Basarabia era prevăzut că serviciul divin trebuia să se înfăptuiască în limba română, iar unde o etnie conlocuitoare forma mai mult de 50 % predicile urmau să se efectueze în limba etniei respective, pentru găgăuzi în limba turcă.

Comratul în perioada interbelică. O porţiune din şosea ce trece pe strada principală „D. Cantemir”, prin faţa Catedralei, localurile Primăriei şi ale altor autorităţi. Biblioteca Naţională a României. Cota arhivistică: inv. 91251

3. Pe mormântul (aflat în Cimitirul Central din Chișinău) protoiereului M. Ceachir, numit de găgăuzii contemporani „apostolul limbii găgăuze tipărite”, sunt prezentate date din două stiluri calendaristice: data nașterii este indicată pe stil vechi, iar data morții – pe stil nou.

Evanghelie în limba găgăuză, tipărită în anii 1909–1911 la Chișinău, Tipografia Eparhială, cenzor – protoiereul Mihail Ceachir (un exemplar, probabil, se află și la Arhivele Statului din Iași). Foto: Igor Cereteu

4. De Anul Nou și de Crăciun, găgăuzii nu colindă în limba lor, ci în limbile bulgară sau română, fără să înțeleagă sensul cuvintelor.

O secvență de la standul „Muzeele UTA Gagauz-Yeri” în Ziua Națională a Portului Popular 2016. Foto: I. V. Xenofontov, 26 iunie 2016

5. În pofida faptului că duc un mod de viață sedentar, s-au păstrat încă multe elemente din activitatea nomadă a acestei populații.

Un ansamblu etnofolcloric din UTA Gagauz-Yeri la cea de-a XV-a ediție a Festivalului etniilor din Republica Moldova. Foto: I. V. Xenofontov, 18 septembrie 2016

6. Percepția alterității față de găgăuzi a ajuns până la situații hilare. Potrivit cercetătorului Vitali Sîrf, la mijlocul sec. XX, în raioanele din partea stânga a Nistrului, găgăuzii erau considerați agresivi, că dețin arme albe, iar în perioada recentă unii angajați ai serviciilor vamale din nordul Republicii Moldova îi considerau pe găgăuzi turci și musulmani.

Vitali Sîrf, cercetător științific superior și dr. Diana Nicoglo, cercetător științific superior, conferențiar cercetător la Sectorul de etnologie a găgăuzilor al Institutului Patrimoniului Cultural al Academiei de Științe a Moldovei. Foto: I.V. Xenofontov, 20 martie 2017

7. Militarul și etnograful rus V.A. Moșkov amintește de un găgăuz care i se subordona în una din unitățile militare din Varșovia. Găgăuzul era modern, avea vestimentație europeană, purta costum la patru ace și avea un ceas de buzunar de argint. Atunci când a plecat în localitatea de baștină l-a chemat în secret pe fratele său, acesta l-a ajutat să-și schimbe hainele orășenești în cele populare. V.A. Moșkov a fost rugat să nu divulge nimănui informația că subordonatul său găgăuz este posesorul unui ceas de buzunar, deoarece cunoașterea acestui detaliu i-ar fi periclitat celui din urmă autoritatea în satul de baștină și nu s-ar mai fi putut căsători cu nicio fată găgăuză.

Doctorul în istorie Oleg Bercu, autorul monografiei „Evoluția social-politică a populației găgăuze, de la mijlocul secolului al XIX-lea și pînă la mijlocul secolul al XX-lea” (Galați, 2016). Foto: Maxim Ilecciev, 28 februarie 2017

8. Într-o lucrare semnată de același V.A. Moșkov este consemnată următoarea situație: „La piața din satul Comrat am fost martor la o scenă curioasă. Un comerciant moldovean a vândut unui colonist german și soției acestuia veselă din lut. Fiecare vorbea în limba sa, utilizând și limbajul gesturilor, evident însă puțin se înțelegeau. La un moment, s-a apropiat un găgăuz care le-a vorbit părților în limba rusă și astfel a ajutat să fie încheiată reușit acea tranzacție comercială”.

9. Potrivit etnografului M.V. Marunevici, această întâmplare anecdotică ar fi avut loc cu adevărat. După absolvirea studiilor în orașul natal Vologda, Rusia, o tânăra a fost repartizată la muncă în sudul Moldovei. Ajunsă la destinație, aceasta le-a scris părinților: „Bună ziua, mamă! Acum locuiesc și lucrez în Comrat. Aici e stepa Bugeacului. Aici e foarte cald. Sunt mulți găgăuzi”. Mama a răspuns prompt fiicei: „Buna, fiică! Sunt foarte fericită pentru tine. Dacă ai posibilitate trimite-mi niște găgăuzi. Nu uită însă să-i însoțești cu o rețetă, ca să știu cum să-i pregătesc…”.

Din lucrările științifice ale găgăuzologilor de la Academia de Științe a Moldovei. Foto: Daniela Hadârcă, 11 februarie 2017

10. Apariția scrisului oficial în limba găgăuză, în 1957, a fost generată de succesele obținute în întrecerile socialiste ale crescătorilor de vite din raionul Ceadâr-Lunga… În mai 1957, primul secretar al Comitetului Central al PCUS, N.S. Hrușciov, a înaintat lozinca „Să ajungem și să întrecem SUA” la toți parametrii economici și să construim comunismul în URSS în anul 1980. S-a preconizat ca pe parcursul a trei ani (adică până în 1960!) să fie triplată producția de carne în țară. Ca răspuns la solicitările partidului, autoritățile din raionul Ceadâr-Lunga, RSS Moldovenească, au decis „să intensifice producția de carne și lapte în republică” în numele colhoznicilor și muncitorilor din gospodăriile raionului. Dar cum să se pună în practică această propunere? Scrisul oficial la găgăuzi lipsea, iar limba rusă practic nu o cunoșteau. De aceea, în mare grabă, printr-o hotărâre a Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldovenești din 30 iulie 1957 a fost oficiat scrisul în limba găgăuză pe baza alfabetului rusesc. Elaborat în mare grabă, alfabetul nu reflecta în totalitate particularitățile fonetice ale limbii găgăuze. Astfel, în decembrie 1957 au mai fost incluse literele ä, ö, ӱ, iar în 1968 – ӂ. Deși sunt puțini numeric, găgăuzii au două dialecte și mai multe graiuri.

 P.S. Mulțumiri speciale domnilor Vitali Sîrf, doctor în filologie, cercetător științific superior la Institutul Patrimoniului Cultural, și Oleg Bercu, doctor în istorie, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, pentru ajutorul substanțial acordat la elaborarea materialului.

 Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-din-istoria-si-cultura-gagauzilor_17526

Motto: „Ar fi fost poet mare dacă trăia. Numai Eminescu

a mai știut să scoată atâta mireasmă din ritmurile poporane”.

G. Călinescu (1889–1965), critic, istoric literar, scriitor român

După proclamarea independenței de stat, Republica Moldova a înscris în istoria sa recentă existența a două imnuri de stat. Primul, adoptat prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 691–XII, în ziua declarării independenței, pe 27 august 1991, a fost Deșteaptă-te, române! scris de poetul-tribun ardelean Andrei Mureșanu (1816–1863) în timpul revoluției de la 1848. Acest imn a fost unul și același cu cel al României și a fost oficiat până la 7 iunie 1994, când a fost abrogat de Parlamentul Republicii Moldova și înlocuit provizoriu cu Limba noastră de Alexie Mateevici, ulterior adoptat de legislativ, recunoscut și acceptat în timp drept Imn de Stat al Republicii Moldova. Societatea civilă a protestat vehement împotriva acestor hotărâri. Începând cu 18 martie 1995, au fost inițiate proteste virulente în Piaţa Marii Adunări Naţionale, greva atingând proporţii deosebite, fiind estimată la numeric cca 100 mii de participanţi. Intelectualitatea a sabotat deschis concursul pentru crearea noului imn, care într-un final a eșuat. La 22 iulie 1995, Parlamentul a votat Legea nr. 571-XIII cu privire la Imnul de Stat al Republicii Moldova, prin care poezia Limba noastră (strofele 1, 2, 5, 8 și 12) scrise de poetul Al. Mateevici și puse pe muzica lui Alexandru Cristea devenea imn de stat oficial al țării. Regulamentul privind intonarea Imnului de Stat al Republicii Moldova a fost aprobat la 15 octombrie 1998. În anii 1997–2001 imnul Limba noastră era doar tolerat și nu se intona nici la înmânarea distincțiilor de stat.

Biografia autorului versurilor celui de-al doilea Imn de Stat al Republicii Moldova și istoria apariției, afirmării dar și aprobării acestuia drept simbol al statului se armonizează cu istoria contemporană a spațiului pruto-nistrean.

1. Alexie Mateevici s-a născut la 16 martie 1888 în satul Căinari, fostul județ Bender, Basarabia, într-o familie de preoți. A fost primul copil din cei patru (Alexie, Victor, Nina și Eugenia) ai soților Mateevici. Copilăria și-a petrecut-o în satul Zaim, unde părinții, Mihail și Nadejda Mateevici, s-au mutat cu traiul în 1893. La Zaim, Al. Mateevici a urmat primele trei clase în școala primară rusă. Ulterior și-a continuat studiile la Școala Spirituală (Duhovnicească) de Băieți din Chișinău (1897–1902), Seminarul Teologic din Chișinău (1902–1910). Colegi de seminar i-au fost mari tribuni ai mișcării de eliberare națională: Petre Cazacu (1873–1956), Ion Inculeț (1884–1940), Ion Pelivan (1876–1954), viitorul sculptor Alexandru Plămădeală (1888–1940), autorul bustului instalat în 1934 la mormântul poetului. Protoiereul Mihail Ciakir (1861–1938), numit de găgăuzii contemporani „apostolul limbii găgăuze tipărite”, a fost dascălul, apoi coleg de catedră cu Al. Mateevici.
2. Între 1906 și 1907, drept urmare a revoltelor din Imperiul Rus, Sinodul rusesc a decis închiderea seminarelor teologice pentru un an de zile. Astfel, Al. Mateevici și ceilalți seminariști au fost nevoiți să repete un an de studii.
3. În 1906, decedează tatăl poetului, familia, ulterior, fiind nevoită să se mute cu traiul la Chișinău. Pentru a-și susține mama, fratele și surorile mai mici, Al. Mateevici scrie articole și face traduceri din limba rusă în cea română. A tradus din opera scriitorilor ruși (A. Cehov, A. Pușkin, M. Lermontov ș.a.). În 1910 Al. Mateevici absolvă Seminarul Teologic din Chișinău ca șef de promoție și devine bursier al statului la Academia Teologică Petru Movilă din Kiev (1910–1914). Tema tezei de licență de la Academia din Kiev a fost „Elemente religioase ale folclorului moldovenesc”.
4. În timpul studiilor la Academia Teologică Petru Movilă din Kiev își întâlnește viitoarea soție, Teodosia Novițchi, cu care se cunună în ajunul Primului Război Mondial. După absolvirea Academiei, Al. Mateevici, în 1914, revine la Chișinău, stabilindu-se cu traiul împreună cu soția, mama și sora Eugenia în casa de pe strada Livezilor (în prezent, str. Al. Mateevici nr. 35, monument de istorie și arhitectură de categorie națională). A activat ca profesor de limba greacă la Seminarul Teologic din Chișinău, având și o prodigioasă activitate de cercetare și literar-publicistică. În 1916 a fost înrolat ca preot militar în Regimentul 41 Infanterie, Galițian, trecând apoi pe Frontul Românesc.
5. Sub aspectul identității naționale a moldovenilor basarabeni, Al. Mateevici se atribuie „regionaliștilor”, care evidențiau diferențe culturale, inclusiv lingvistice, între cele două maluri ale Prutului.
6. În casa de pe strada Livezilor (azi, str. Al. Mateevici), la 17 iunie 1917, cu aproape două luni înainte de moarte, poetul a scris „cea mai de seamă cântare închinată limbii” sau „cea mai frumoasă odă consacrată vreodată limbii materne”, poezia Limba noastră. Părintele Octavian Moșin consideră că poemul Limba noastră se înscrie perfect în tradiția de întrupare a dumnezeirii – Limba noastră face trimitere la Tatăl Nostru.
7. Poezia a fost citită a doua zi, pe 18 iunie 1917, la deschiderea cursurilor de învățători moldoveni în Chișinău. Elena Alistar (1873–1955), animatoare a vieții publice din Basarabia, prezentă la eveniment, avea să estimeze: „Scânteia pornită din sufletul aprins al poetului a făcut ca multe inimi să vibreze, dar pe mai mulți i-a făcut să se rușineze. Mi-aduc aminte că, după ce a terminat de recitat poezia, lumea din sală a rămas înmărmurită”.
8. Pentru prima dată poezia Limba noastră a fost publicată la 21 iunie 1917 în ziarul Cuvântul moldovenesc.
9. Nicolae Iorga l-a descris cu antren pe Al. Mateevici: „preot tânăr și voinic, cu o blândă față ca a sfinților din icoanele de odinioară. Și pe el îl adusese la noi un singur gând (…): acela de a găsi cărți, de a cunoaște pe cărturari, de a vorbi cu dânșii despre scrisul românesc vechi și nou și despre toate amintirile comune… Rareori am văzut – și desigur nu aici la noi, unde și literatura, când n-a fost o pretenție, a rămas o simplă formă – un om mai îndrăgit de acea vădire a tot ce avem mai bun la suflet, care e scrisul nostru”. Nichifor Crainic l-a văzut la Iași „depărtându-se cu vraful de cărți prăfuite la subțioară, fericit că le-a găsit…”.
10. În ceea ce privește moartea poetului, care a survenit pe 13 august 1917, la neatingerea nici a vârstei de 30 de ani, într-o perioadă de anarhie și criminalitate de proporții în Imperiul Rus, există mai multe versiuni. Mult timp s-a vehiculat opinia că ar fi murit din cauza tifosului exantematic. Profesorul Gheorghe Baciu (supranumit „Sherlock Holmes de Moldova”) combate cu vehemență această versiune. Autor al unor studii de medicină legală, prof. Gh. Baciu consideră că moartea poetului trebuie contextualizată cu poziția lui patriotică și civică. Dat fiind că poetul era incomod guvernării, prof. Gh. Baciu admite versiunea asasinării lui și nimicirii tuturor probelor care ar fi putut demonstra crima organizată împotriva poetului. Al. Mateevici a fost înmormântat la Cimitirul Central din Chișinău.

Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-din-biografia-preotului-militar-alexie-mateevici-18881917_17134

Alexie Mateevici (1888–1917). Fotografie din 1915

Manuscrisul poeziei Limba noastră de Alexie Mateevici. Facsimil

În casa de pe str. Alexie Mateevici nr. 35 din Chișinău a locuit autorul Imnului de Stat al Republicii Moldova. În prezent, Consulatul Onorific al Regatului Hașemit al Iordaniei în Republica Moldova. Foto: Simi Ion Xenofontov, 6 decembrie 2015

Seminarul Teologic unde a învățat și profesat Alexie Mateevici. În prezent, un bloc al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova. Foto: Simi Ion Xenofontov, 29 februarie 2016

Bustul lui Alexie Mateevici instalat în 1991 pe Aleea Clasicilor din Chișinău. Sculptor: D. Rusu. Foto: Simi Ion Xenofontov, 15 aprilie 2016

Monumentul preotului militar Alexei Mateevici din campusul Centrului de Cultură şi Istorie Militară a fost realizat de autorii B. Dubrovin, V. Niță și arhitectul N. Zaporujan. Foto: I. V. Xenofontov, 14 noiembrie 2016

Secvență de la Conferința pastoral-misionară „Misiunea şi slujirea preoților militari”, desfășurată la Centrul de Cultură şi Istorie Militară. La tribună poetul, scriitorul și omul politic Valeriu Matei vorbește despre opera clasicului Alexie Mateevici. Foto: I.V. Xenofontov, 14 noiembrie 2016

Profesorul Gheorghe Baciu, autorul volumului Viziuni asupra vieții și morții poeților martiri Eminescu, Mateevici, Vieru. Foto: I.V. Xenofontov, 15 aprilie 2016