Academicianul F. ȘIȘMAREV (1875–1957), autoritatea sovietică în domeniul romanisticii. Muzeul Științei al Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto. Cota arhivistică: 00015

00015

Profesorul MIHALICI (1900–1973), coordonatorul Bazei Moldovenești a Academiei de Științe a URSS. Muzeul Științei al Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto. Cota arhivistică: 00014

00014

Academicianul Iuri LEALIKOV (2 aprilie 1909, Ekaterinoslav, azi Dnepropetrovsk, Ucraina – 12 octom­brie 1976, Chişinău) – chimist, domeniul ştiinţific: chimia analitică. Doctor habilitat în ştiinţe chimice (1953), profesor universitar (1954). Membru co­respondent (1961) şi membru titular (1965) al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Muzeul Științei al Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto. Cota arhivistică: 00012

00012

Academicianul Gheorghi LAZURIEVSKI (6 mai 1906, Taşkent, Uzbekistan – 20 septembrie 1987, Chişinău) – chimist, domeniul ştiinţific: chimia organică şi chimia compuşilor naturali. Doctor habilitat în ştiinţe chimice (1953), profesor universitar (1954). Membru ti­tular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1961). Muzeul Științei al Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto. Cota arhivistică: 00011

00011

ZECE CURIOZITĂȚI DIN MEMORIILE „AFGHANILOR” DIN SATUL ANTONEȘTI, RAIONUL ȘTEFAN-VODĂ

Motto: „,Războiul naşte eroi şi laşi, sfinţi şi oameni nesemnificativi.

Nu permite însă ca un om normal să se menţină intact”.

 http://www.afgan.ru/otavt2.htm, accesat în 27.10.2002)

 Unii autori consideră că războiul din Afghanistan, cel mai îndelungat conflict militar din istoria sovietică, extins pe o perioadă de nouă ani şi şapte săptămâni (1979–1989), a constituit principala cauză a descompunerii Uniunii Sovietice. Actualmente asistăm la ,,extragerea” din anonimat a actorilor unui eveniment istoric important şi actual al secolului al XX-lea – al veteranilor „afghani” – şi punerea în circuitul ştiinţific a unor veritabile ,,arhive vii”, a memoriei trăite şi narate.

Cea mai recentă apariție editorială în domeniul exploatării memoriei veteranilor războiului sovieto-afghan este volumul „Afganii” (București, Tracus Arte, 2016, 244 p.), care îl are drept autor pe scriitorul Alexandru Vakulovski.

  1. Lucrarea a suscitat un interes deosebit în rândul mediului academic, universitar, al societății civile, al foștilor combatanți în războiul sovieto-afghan (1979–1989), precum și al publicului larg: „Mărturiile acelor foşti soldaţi, o bună parte din care astăzi sunt uitaţi şi lăsaţi în voia sorții, sper să fie utile generaţiilor viitoare” (Vasile Efros, profesor universitar, decanul Facultăţii de Istorie şi Geografie, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, participant la războiul din Afghanistan); „Lecturăm o carte neobişnuită. La prima vedere, este o carte de autor… Dar nu este chiar aşa, deoarece înșişi protagoniştii cărţii – 11 persoane sunt toţi în postură de autor/coautor, povestindu-şi propria istorie trăită în calvarul războiului din Afghanistan. Unsprezece flăcăi simpli din Antoneşti, raionul Ştefan-Vodă, care abia atingând vârsta majoratului, pe neaşteptate şi fără a li se cere consimţământul, s-au pomenit pe pământ străin în vâltoarea uneia dintre cele mai crâncene bătălii de la sfârşitul secolului trecut în care a fost antrenată ţara în care trăiau” (Vasile Haheu, cercetător științific, Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Științe a Moldovei); „O carte emoționantă, dar care mi-aș fi dorit să nu fie niciodată trăită și să nu fie niciodată nevoie să fie scrisă. ‹‹Afghanii›› este o carte intensă, unde găsești la tot pasul elemente puternice și traumatizante, momente de disperare, cum le numesc unii dintre intervievați” (Cătălin Stanciu, psiholog, Cabinet Individual de Psihologie „Oedip”).
  2. Publicarea lucrării a fost tergiversată din considerente editoriale. Autorul a oferit manuscrisul unei edituri care a blocat volumul câțiva ani, fără să-l editeze. Alexandru Vakulovski, pe atunci student la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai”, a intervievat, în vara anului 2001, veterani ,,afghani” din satul Antoneşti, raionul Ştefan-Vodă, localitatea de baştină a autorului.
  3. Potrivit unui cod nescris, militarii au executat ordinele şi s-au supus acestora, fiind ,,devotaţi obligaţiei militare”, or mesajul ideologic oficial reprezenta, în mod indirect, o directivă de sus ce trebuia acceptată obligatoriu în forma sa. În plan psihologic, datoria militară rupe fisura de responsabilitate individuală şi de reflecţie asupra propriului loc în ,,marea politică”: ,,Mi-am făcut datoria” (Interviu cu Ivan Oprea).
  4. Vectorii propagandei sovietice referitoare la războiul sovieto-afghan – ajutor internaţional şi apărarea hotarelor de sud ale Uniunii Sovietice – au constituit pilaştrii ideologici care au fost percepuţi şi de participanţii sovietici la războiul din Afghanistan. În pofida faptului că Moscova a perseverat asupra enunţului de ajutor internaţional, în Afghanistan, pentru viitorii combatanţi, la nivel conceptual şi simpatetic, au bruiat poncifurile de apărare a hotarelor Uniunii Sovietice, enunț identificat cu conceptul de patriotism sovietic: ,,Mi-am făcut datoria faţă de Patrie… A fost o datorie, cum s-ar spune, din inimă” (Interviu cu Ivan Spătari); ,,Era un patriotism oarecare. Aşa era băgat în creierul nostru, ţara noastră e cea mai bună… Şi, într-adevăr, simţeam responsabilitatea că de noi depinde liniştea, pacea, bunăstarea ţării – dacă eu îmi fac cinstit datoria” (Interviu cu Veaceslav Bojoncă).
  5. Grosso modo, selecţia viitorilor combatanţi, pentru războiul din Afghanistan, corespundea cu mecanismul comun de încorporare din armata sovietică. Tinerii, în vârstă de 18 ani, erau supuşi analizelor medicale care urmau să stabilească nivelul condiţiei fizice, iar pentru cei selectaţi pentru serviciul militar în Afghanistan se atenţiona, în mod special, asupra unui standard ridicat al configuraţiei fizice: ,,Îi alegeau mai smoliţi” (Interviu cu Feodor Morari).
  6. Datele statistice, alături de mărturiile combatanţilor, relevă destul de elocvent protejarea de către demnitarii de stat a propriilor odrasle şi edulcorarea opiniei publice cu diverse idei elucubrante: ,,Pe cine am văzut în aceste războaie, erau simpli muncitori, fii de ţărani. Dar nu au fost luaţi din familii de boşi. Nici în Afghanistan, nici în Transnistria, nici în Cecenia” (Interviu cu Vasile Midrigan).
  7. În perimetrul instrucţiei militare, în scopuri propagandistice, susţineau diverse cursuri cu tentă exortativă veteranii din Afghanistan. S-a reliefat aspectul patetic al imaginii aşa-numiţilor eroi din Afghanistan, se efectuau întâlniri solemne cu eroii Uniunii Sovietice, decoraţi pentru merite militare în Afghanistan: ,,Aduceau băieţi din Afghanistan să ne povestească ce şi cum se petrece acolo” (Interviu cu Anatolie Deleu).
  8. Vocabula duh (astfel erau desemnaţi şi soldaţii sovietici din prima jumătate de an al serviciului militar) era cunoscută, în mod special, în limbajul uzual al combatanţilor sovietici. Această ipostază semnifică spirit rău, drac, diavol; în percepţia participanţilor sovietici la războiul din Afghanistan, constituia cea mai negativistă caracterizare a adversarilor. Duhii erau remuneraţi în funcţie de numărul victimelor sovietice – torturau prizonierii prin cele mai bestiale moduri: „Duhii… Aceştia erau foarte cruzi” (Interviu cu Anatolie Deleu).
  9. Cunoscuţi, în mod direct, adversarii impresionau prin aspectul somatic, vestimentaţie. Conform psihologului american Mahzarin Banaji, la nivel de subconştient, creierul uman dinamizează o aversiune, anxietate faţă de persoanele de altă culoare a pielii sau a intrusului în linii generale. Din acest considerent, aspectul fizic al partizanilor afghani a profilat elemente de abscons, repugnanţă şi ostilitate. Configuraţia fizică a reprezentat o imagine metamorfozată în cortexul asociativ al mefistofelicului, apropiată, în cele mai dese cazuri, de credinţa populară referitoare la tartor. Disimularea era aplicată de către mujahedin şi pentru a compromite imaginea sovieticilor în faţa băştinaşilor: „Noaptea se îmbrăcau, se schimbau în uniforme de-ale noastre şi făceau dezordine prin sat. Apoi localnicii prindeau ciudă pe noi. Iată au fost ruşii – souravi. Souravi, souravi… De la astea se începeau cerţi. Se duceau în kişlakurile apropiate, făceau… Îşi băteau joc, ori împuşcau ca să prindă ciudă pe noi, ca să se răzbune” (Interviu cu Stepan Gaidău).
  10. Lucrarea elaborată de Al. Vakulovski constituie un dosar memorialistico-documentar despre război, care țintește războiul, îl distruge, îl umanizează, fiind un semnal al unor voci intruse, însă actori în marile evenimente globale și care de curând și-au anunțat intrarea în marea istorie.

 Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

 Sursa: http://moldova-suverana.md/article/15-februarie-1989-ziua-retragerii-armatei-sovietice-din-afganistan_16888

Legende

Scriitorul Al. Vakulovski, autorul celebrelor interviuri cu „afghanii” din satul Antonești, raionul Ștefan-Vodă. Foto: Ion V. Xenofontov, 27 octombrie 2016

1.

Veaceslav Bojoncă, primul din dreapta. Arhiva privată Al. Vakulovski

2

V. Bojoncă, S. Bejenaru în timpul pregătirii militare, 1 ianuarie 1987. Arhiva privată Al. Vakulovski

3

Scrisoare din Afghanistan de la V. Bojoncă către părinți, 26 aprilie 1988. Arhiva privată Al. Vakulovski

4.1

4.2

Anatolie Deleu. Arhiva privată Al. Vakulovski

5

Stepan Gaidău, 27 de zile până la demobilizare. Arhiva privată Al. Vakulovski

6Victor Pricop, Jalalabad, 1980. Arhiva privată Al. Vakulovski

7Veteranii celui de-al Doilea Război Mondial împreună cu veteranii războiului sovieto-afghan din satul Antonești, 1990. Arhiva familiei Prisac

8

 

O expediție de cercetare a colaboratorilor Grădinii Botanice, 1949. Muzeul Științei al Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto. Cota arhivistică: 0001000010

Un bloc al Bazei Moldovenești de Cercetări Ştiinţifice a AŞ a URSS, sfârșitul anilor 1940. Muzeul Științei al Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto. Cota arhivistică: 00009

00009

 

UN CALEIDOSCOP AL MEMORIEI

De câțiva ani, Ion Valer Xenofontov, un iubitor de antichități, un evocator al trecutului și comentator al prezentului, căci – afirma Hegel în „Prelegerile de filosofie a istoriei” – chiar dacă scriem despre trecut tot din perspectiva „eternului prezent” o facem – ne propune un florilegiu de curiozități despre personalitățile, instituțiile, mănăstirile, satele, bisericile, cetățile, dar și despre anumite aspecte ale realităților sociale, economice, despre flora și fauna republicii noastre.

Se pare că modul de a aduna asemenea materiale într-o culegere este aleatoriu, supus unui capriciu de selectare care nu ține de un criteriu anume.

Un liant tematic există totuși, el ilustrând o logică, știută doar de autor, a interaconexiunea „secrete”, supusă unei rotiri caleidoscopice ale curiozităților. E metoda combinării și asocierii de tip puzzle, care ne vorbește și despre inventivitate și dispunere ludică a textelor.

Meritul de seamă al lui Ion Valer Xenofontov se revelează dincolo de această structurare liberă ce amintește de rubricile varia ale revistelor de altădată sau de colimatoarele de azi: el ne propune adevărate fire enciclopedice, solid documentate, deși având intenția de a ne dezvălui vreo „curiozitate”. Ele sunt purtătoare de memorie, de mărci identitare, de mărturii vii ale unui popor care are valori, personalități, un bogat patrimoniu cultural, concretizate în locașuri sfinte, în personalități ca atare – enciclopediști, academicieni, profesori, etnografi, istorici, sportivi.

Autorul ne ajută să-i cunoaștem, să-i scoatem din anonimat, să le conturăm mai bine contribuția, dar și să cunoaștem acel spiritus loci acel climat (vatră, patrie, loc heideggerian de constituire și ființare) în care au apărut și s-au format, s-au modelat, ducându-ne faima în întreaga lume.

Curiozitățile lui Ion Valer Xenofontov sunt adevărate revelații despre ce este/cine este în preajma noastră, despre ceea ce se întâmplă – dramatic sau tragic chiar – în lumea animalelor, despre fenomenele care ne marchează negativ, corupție, despre ce au reprezentativ valoric localitățile noastre.

Bogat ilustrată, scrisă cu antren (altfel nici s-ar putea, că-i vorba de curiozități), cartea lui Ion Valer Xenofontov ne procură o lectură intelectuală plăcută și instructivă

 Mihai CIMPOI, membru titular (academician) al Academiei de Științe a Moldovei,

membru de onoare al Academiei Române

 

O carte pentru cei curioşi

Recent a văzut lumina tiparului cartea „Enciclopedia curiozităţilor. Trecut şi prezent” (vol. I), scrisă de prietenul şi colaboratorul ziarului nostru Ion Valer XENOFONTOV, dr. în istorie.

Lucrarea este elaborată în baza cercetărilor ştiinţifice de ultimă oră şi include informaţii cognitive din domeniile spirituale, culturale, ale spaţialităţii memorialistice şi ale celor de convieţuire.

Cartea include curiozităţi referitoare la personalităţi remarcabile din trecut şi prezent.

Materialele enciclopedice sunt prezentate în context naţional şi internaţional.

Lucrarea conţine un bogat material ilustrativ ce completează şi întregeşte compartimentele tematice.

Aşteptăm cu nerăbdare apariţia volumului doi!

 

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/aparitii-editoriale_16798

NU SUNTEM CURIOŞI DECÂT ÎN MĂSURA ÎN CARE SUNTEM INSTRUIŢI

Așa se spune într-un proverb francez.

În timpurile în care lumea e plictisită de informație, dar și de cunoștințe din atâtea domenii, sunt cercetători care încearcă să trezească interesul pentru cele mai diverse activități ale vieții.

Unul dintre cei mai rafinați cercetători autohtoni este istoricul Ion Valer Xenofontov, o adevărată fire enciclopedică, care discerne cele mai importante evenimente și aspecte legate de instituții și personalități.

Încearcă să abordeze teme complexe și foarte specializate, pentru ca să le prezinte atât de simplu și clar, pe înțelesul publicului larg. Simt cum trăiește fiecare eveniment, este atât de impresionat de oamenii cu care comunică și este atât de sincer în ceea ce face. Pur și simplu este fericit din ceea ce află și scrie.

Îmi amintesc de o frază înțeleaptă: „Este simplu să fii fericit, dar este greu să fii simplu” (Eckart von Hirschhausen). Probabil că Ion Valer Xenofontov este fericit să constate sfânta simplitate a atâtor oameni, care au determinat istoria acestui petic de pământ. Ne îndeamnă să vedem doar partea bună a celor câte ne înconjoară și ne determină să ne îndrăgostim de acest neam, pământ străbun.

Am parcurs dintr-o răsuflare acest prim volum de curiozități, pe care le-a selectat și publicat mai mulți ani ca tablete în diverse publicații periodice. Însă fiind adunate într-o antologie, nu se vor pierde printre alte rânduri și autori.

Să ajungem la înțelepciunea prin care am selecta doar cele bune, plăcute și ziditoare, după cum o face fiecare albină!

Preot Octavian MOȘIN, doctor în teologie (istorie), conferențiar universitar

Sursă: http://altarulcredintei.md/publisher/enciclopedia-curiozitatilor/

 

Academicianul Vladimir RÂBIN (26 noiembrie 1893, Saratov, Rusia – 27 iunie 1979, Chişinău) – biolog, domeniul ştiinţific: pomicultură, cariologie şi genetică. Doctor habilitat în ştiinţe biologice (1935), profesor universitar (1936). Membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1965). Muzeul Științei al Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto. Cota arhivistică: 00008

00008

Academicianul Tatiana CONSTANTINOVA (dreapta) (25 iunie 1939, s. Sucleia, r-nul Slobozia – 14 septembrie 2010, Chișinău) – geograf, domeniul ştiinţific: climatologie, agroclimatologie, geoecologie. Doctor habilitat în geografie (1992), profesor universitar (2001). Membru cores­pondent (1995) şi membru titular (2000) al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Muzeul Științei al Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto. Cota arhivistică: 00007

00007

În Secția de Științe Economice a Filialei Moldovenești a Academiei de Științe a URSS, 1959. Muzeul Științei al Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto. Cota arhivistică: 00006

00006

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE LICEUL-INTERNAT REPUBLICAN CU PROFIL SPORTIV

Motto: „Prin perseverență spre culmile Olimpului!”.
Deviza Liceului-Internat Republican cu Profil Sportiv

 

Liceul-Internat Republican cu Profil Sportiv este o instituţie de învățământ de nivel național specializată în pregătirea sportivilor de performanţă în scopul completării loturilor naţionale pentru participare la competiţii internaționale între cadeți și juniori. Istoria acestei școli începe în anii 1970, în contextul în care în toate republicile sovietice, după experiența germană, s-au deschis școli-internat cu profil sportiv, inclusiv, în 1971, și în RSS Moldovenească. Printre cei care au adus o contribuție substanțială la deschiderea Școlii-Internat Republicane cu Profil Sportiv (din 1991, Liceul-Internat Republican cu Profil Sportiv) au fost angajații Ministerului Învățămîntului din RSS Moldovenească: Andrei Negru, Vladimir Lemne, Simion Musteață. Această școală era în vizorul Ministerului Învățămîntului, Asociației Benevole a Sindicatelor, ulterior Comitetul Național Olimpic și Sportiv al Republicii Moldova. Instituția a pregătit mii de sportivi în diferite genuri de sport. Școala dispunea de o pensiune cu infrastructura necesară pregătirii sportive la Zatoka, Ucraina. Era visul oricărui copil pasionat de sport să învețe în această instituție bine asigurată cu inventar sportiv și alimentație – „… în comparație cu școala din sat, era cerul și pămîntul.., ne hrăneau foarte bine.., țin minte că ne dădeau ciocolate… Nici nu apucam să le mănînc…, le aduceam acasă, mamei și fraților…” (din interviul realizat de Lidia Prisac la 30 septembrie 2016 cu Galina Grițcan [Juravschi], elevă la această școală în anii 1970). Era o concurență acerbă de admitere în această instituție. În anii 1975–1980, echipa de atletism se clasa pe poziția a treia din cele 28 de instituții de profil ale Uniunii Sovietice. Performanțele se pot obține doar printr-un stil de viață spartan, fapt demonstrat cu elocvență prin Regimul zilei postat în holul instituției: antrenamente, oră educativă, oră sanitară, meditație didactică, activități extracurriculare etc. Articolul în întregime

ENCICLOPEDIA CURIOZITĂȚILOR. TRECUT ȘI PREZENT. Vol. I

„Enciclopedia curiozităților. Trecut și prezent” elaborată în bază cercetărilor științifice de ultimă oră și de visu include informații cognitive din domeniile spirituale, culturale, ale spațialității memorialistice și ale celei de conviețuire.
Cartea include curiozități referitoare la personalități remarcabile din trecut și prezent.
Materialele enciclopedice sunt prezentate în context național și internațional.
Lucrarea conține un bogat material ilustrativ ce completează și întregește compartimentele tematice.
Este adresată unui cerc larg de cititori.

 

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

XENOFONTOV, ION VALER

Enciclopedia curiozităților. Trecut și prezent. /Ion Valer Xenofontov – Iași : LUMEN, 2016

10 vol. ISBN 978-973-166-441-5

Vol. I, 2016, – 210 p. Conține bibliografie. – Index. –

ISBN 978-973-166-442-2

 

Print

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE CASA OLIMPICĂ

Motto: „Nimeni nu poate fi istoric dacă nu este însoțit de curiozitate”
Arnold Toynbee (1889–1975), istoric englez

 

Casa Olimpică de la intersecția străzilor A. Pușkin și A. Sciusev (adresa juridică – str. A.  Pușkin,nr. 11) reprezintă o construcție de zid cu un nivel. Are un aspect arhitectural și decorativ plastic cu sculptură originală și elemente decorative de epocă. Clădirea este plasată în centrul istoric al Chișinăului și reprezintă un monument de istorie, arhitectură și artă de categorie națională. Actualmente în edificiu se află administrația Comitetului Olimpic, Muzeul Olimpic al Moldovei, Academia Olimpică, Asociația „Sportul și Femeia”, Clubul Olimpic pentru federațiile naționale. Clădirea frumos iluminată este una dintre perlele arhitecturii civile din Republica Moldova. Articolul în întregime

În Laboratorul de Hidrologie al Institutului de Geologie și Hidrologie a Academiei de Științe a Moldovei, anii 1970. Muzeul Științei al Academiei de Științe a RSS Moldovenești. Fond foto. Cota arhivistică: 00004

00004

Academicianul Dmitri VERDEREVSKI (8 iulie 1904, Taşkent, Uzbekistan – 30 octombrie 1974, Chişinău) – biolog, domeniul ştiinţific: fitopatologie, protecţia plantelor, imunologie şi virusologie. Doctor habilitat în ştiinţe agricole (1943), profesor universitar (1945). Membru co­respondent al Academiei de Ştiinţe a RSS Moldovenești (1970). Muzeul Științei al Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto. Cota arhivistică: 00003

00003

IAROȘENCO M., secretarul științific al Bazei Moldovenești a Academiei de Științe a URSS, într-o discuție cu JEMCOV V. coordonatorul Bazei Moldovenești a Academiei de Științe a URSS, 1949.

Muzeul Științei al Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto. Cota arhivistică: 00001

00001

ZECE CURIOZITĂȚI DIN OPERA ȘI BIOGRAFIA COMPOZITORULUI-ACADEMICIAN EUGEN DOGA (Legenda Mondială a Capodoperelor Muzicale)

 Motto: „Eugen Doga este unul din «ultimii mohicani»
ai pleiadei pe cale de dispariție a marilor compozitori”.

Sveatoslav Belza, membru titular al Academiei de Arte din Rusia,
Artist al Poporului din Rusia

Compozitorul-academician Eugen Doga este autorul unor capodopere muzicale universale care rezistă și vor rezista în timp. Valoarea operei create de E. Doga este înalt apreciată de contemporani. Valsul creat de E. Doga, considerat apogeul creației sale artistice, a fost declarat de președintele SUA (1981–1989) Ronald Reagan „Valsul veacului XX”, iar fondul UNESCO l-a inclus în galeria capodoperelor muzicale ale secolului anterior. În anul 2001 Eugen Doga a fost inclus în prestigioasa antologie „Compozitorii secolului XX”. Anii 2006 și 2017 au fost declarați drept anii Eugen Doga în Republica Moldova.  Asteroidul nr. 10504 poartă numele compozitorului Eugen Doga. Articolul în întregime

Academia de Științe a lansat I volum „Enciclopedia Moldovei”

Academia de Științe a Moldovei a lansat Volumul I al Proiectului științifico-enciclopedic „Enciclopedia Moldovei” în 10 volume. Președinte al Consiliului științific este acad. Gheorghe Duca, președintele Academiei de Științe a Moldovei.

Evenimentul de lansare a avut loc, la 20 ianuarie 2017, la Biblioteca Științifică Centrală „A. Lupan” (Institut) a AȘM, la care au fost prezenți autori, consultanți, referenți, reprezentanți ai mediului academic, universitar, uniunilor de creație, dar și toți doritorii (galerie foto).

Рисунок1

Coordonatorul Secţiei ştiinţe umanistice şi arte a AȘM, dr. hab., prof.  Victor Ţvircun, a subliniat în debutul evenimentului că Enciclopedia Moldovei este un studiu de unicat, în primul rând, pentru că reflectă trecutul, vorbește de prezent și este îndreptat spre viitor, conjugând în cea mai mare parte activitatea și priceperea celor mai renumiți academicieni, savanți din țara noastră, dar și de peste hotare. Profesorul  a exprimat sincere felicitări, în primul rând, celor care au conceput această idee, implicit conducerii AȘM, în persoana acad. Gheorghe Duca, Institutului de Studii Enciclopedice, actualmente, reorganizat Biblioteca Științifică Centrală „A. Lupan” (Institut) a AȘM, sub conducerea neobositului dr.hab., Constantin Manolache, directorul instituției, care, cu echipa sa de temerari, dar și cu suportul valoros al autorilor au muncit asupra celor mai importante evenimente, date, fapte, nume, care duc faima țării și a științei din Republica Moldova. Articolul în întregime

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE PRIMUL RĂZBOI MONDIAL (prin prismă istoriografică)

 

Motto: „Lămpile s-au stins în întreaga Europă”
Edward Grey (1862–1933), politician englez

Primul Război Mondial (1914–1918) a deschis dosarul celor mai tensionate evenimente din secolul XX. Acest flagel militar s-a declanșat în contextul antagonismelor politice, economice, regionale, al mentalităților colective etc. dintre cele două coaliții – Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria și Turcia) și Puterile Aliate (Franța, Marea Britanie, Rusia, Italia, Japonia și, din 1917, SUA). Cu excepția Spaniei, Olandei, a țărilor scandinave și a Elveției, toate marile puteri și toate țările europene au fost implicate în conflagrație. Izbucnit inițial în Europa, războiul a căpătat treptat o rezonanță globală; principalele acțiuni militare s-au desfășurat în Europa, acțiuni secundate de operațiile militare din Orientul Îndepărtat și Apropiat, Africa și din Pacific. În perimetrul confruntărilor dintre Germania și Marea Britanie au fost implicate și alte state. Germania tindea să distrugă adversarul său principal – Marea Britanie, să slăbească pozițiile Franței și Rusiei, iar alături de Austro-Ungaria să-și consolideze pozițiile în Balcani și Orientul Apropiat. Chiar și Japonia s-a alăturat Puterilor Aliate, intenționând să preia pozițiile Germaniei în Orientul Îndepărtat. Drept motiv al izbucnirii războiului a fost asasinarea de către studentul Gavrilo Princip, membru al organizației secrete Mlada Bosna, la 28 iunie 1914, în Sarajevo (Bosnia), a prințului moștenitor al scaunului austro-ungar, arhiducele Franz Ferdinand. Austro-Ungaria, susținută de Germania, a înaintat un ultimatum Serbiei, ultima respingându-l, ceea ce-i permite Austro-Ungariei, la 28 iulie, să-i declare război Serbiei. Articolul în întregime

Lansarea Volumului I „Enciclopedia Moldovei”

Vineri, 20 ianuarie 2017, ora 14:00, la Biblioteca Științifică Centrală „A. Lupan” (Institut) a AȘM (str. Academiei, 5A) va avea loc Lansarea Volumului I al Proiectului științifico-enciclopedic „Enciclopedia Moldovei” în 10 volume, președinte al Consiliului științific, acad. Gheorghe Duca, președintele Academiei de Științe a Moldovei.

La eveniment sunt invitați autori, consultanți, referenți, reprezentanți ai mediului academic, universitar, uniunilor de creație, doritori.

Sunt așteptați reprezentanții mass-media.

Eugenia Tofan,

Centrul Media al AȘM

 

Sursă: http://asm.md/?go=noutati_detalii&n=7749&new_language=0

Afis_2016

MONEDA ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Coordonatori: Ana Boldureanu, Eugen Nicolae
Biblioteca Ştiinţifică Centrală „Andrei
Lupan” (Institut), Chişinău, 2015, 504 p.

 Finele anului 2015 a fost marcat în mediul academic la Republicii Moldova de o nouă apariţie editorială în domeniul numismaticii. Este vorba de cel de-al doilea volum din seria „Enciclopedica” editat de Biblioteca Ştiinţifică Centrală „Andrei Lupan” (Institut) întitulat „Moneda în Republica Moldova”. Coordonatorii volumului sunt dr. Ana Boldureanu şi dr. Eugen Nicolae, iar între autori se regăsesc mai mulţi specialişti din domeniu din Republica Moldova şi România: Silviu Andrieş-Tabac (heraldist de Stat al Republicii Moldova, Chişinău), Ana Boldureanu (Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Chişinău), Lilia Dergaciova (Institutul Patrimoniului Cultural al AŞM, Chişinău), Mihai Dima (Banca Naţională a României, Bucureşti), Dan Ilie (Banca Naţională a României, Bucureşti), Theodor Isvoranu (Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române, Bucureşti), Eugen Nicolae (Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române, Bucureşti), Ana-Maria Velter (Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti), Aurel Vîlcu (Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române, Bucureşti). Articolul în întregime

În curând va fi lansat primul volum al Enciclopedie Moldovei

Consiliul Suprem pentru Știință și Dezvoltare Tehnologică al AȘM, în cadrul primei sale ședințe din acest an, l-a confirmat, pe o perioadă de 4 ani, în funcția de director al Bibliotecii Științifice Centrale „A. Lupan” (Institut),  pe dr. hab. Constantin Manolache. Vom preciza, în acest context, că dl Manolache a deținut anterior funcția de director al Institutului de Studii Enciclopedice, iar după comasarea celor două instituții (cu Biblioteca Științifică Centrală „A. Lupan” a AȘM), acesta a deținut interimatul de director al instituției nou create. În cadrul Adunării Secției de Științe Umanistice și Arte a AȘM, candidatul înscris în concurs, dr. hab., Constantin Manolache, a fost ales unanim cu 16 voturi pro. Directorul confirmat va prezenta, în termen de 20 zile, programul de activitate. Editarea Enciclopediei Moldovei în 10 volume este unul din obiectivele primordiale ale instituției, pe care o va conduce directorul Constantin Manolache, dar și un proiect științific vast și complex, care s-a impus ca o strategie de cercetare, axată pe valoroase studii enciclopedice. Acesta este și motivul pentru care am solicitat proaspătului director ales, Constantin Manolache, un interviu.

Consemnare: Eugenia Tofan,
șef Centrul Media al AȘM
               
Dle director, Constantin Manolache, în primul rând, aș vrea să Vă felicit cu ocazia alegerii Dumneavoastră în funcția de director al Bibliotecii Științifice Centrale „A. Lupan” (Institut), funcție care, sper eu, Vă onorează, dar și Vă responsabilizează, deopotrivă. Acum, ca să trecem la subiectul propus pentru discuție, V-aș ruga să ne mai oferiți câteva detalii despre acest proiect de anvergură, Enciclopedia Moldovei în 10 volume.
În cadrul proiectului instituțional „Cercetări enciclopedice și de istorie a științei”, pe parcursul mai multor ani, au fost editate un șir de lucrări cu caracter enciclopedic, care s-au înscris în activitatea de pregătire a ediției principale a institutului, care se numește Enciclopedia Moldovei în 10 volume. Acum, când avem definitivat și pregătit pentru tipar primul volum al Enciclopediei, ne-am adresat Consiliului Suprem pentru Știință și Dezvoltare Tehnologică cu rugămintea de a aproba tirajul acestei ediții, care să ne permită asigurarea tuturor bibliotecilor publice din republică cu câte un exemplar din ediția respectivă. Pe măsura apariției fiecărui volum, vor fi distribuite gratis în toate bibliotecile publice din țară. Acesta este proiectul de bază al activității noastre. Suntem siguri că această ediție va fi de mare utilitate consumatorilor de informații științifice, dar și va spori imaginea Academiei în societate. Proiectul este realizat cu suportul și susținerea permanentă a conducerii Academiei de Științe a Moldovei. Țin să remarc faptul că președintele AȘM, acad. Gheorghe Duca, este președintele Consiliului științifico-editorial al Enciclopediei și aș vrea să folosesc această oportunitate pentru a-i exprima mulțumiri pentru susținere și ajutorul permanent.
        
Vorbim despre 10 volume ale Enciclopediei. Pentru ce perioadă este preconizat acest proiect?      După cum am menționat, primul volum este gata pentru tipar. Până la sfârșitul anului în curs, preconizăm definitivarea volumelor II și III, anul viitor IV-V, deci, câte două volume pe an.  La momentul actual este pregătită toată baza informativă, materialul necesar fiind acumulat pe parcursul anilor precedenți. De asemenea, a fost definitivat registrul de termeni, astfel încât putem afirma cu certitudine că actualmente sunt create toate premisele pentru ca acest proiect să fie realizat cu succes. De asemenea, în această perioadă s-a format și consultat colectivul de autori, aspect foarte important pentru o lucrare de asemenea calibru.
Și dacă tot ați făcut această remarcă, cine sunt cei cu care colaborează instituția Dvs în realizarea acestui proiect de anvergură?
Alături de colaboratorii titulari ai Institutului, în acest imens proiect de elaborare a Enciclopediei Moldovei participă, în calitate de autori, recenzenți, consultanți, lingviști cu renume, scriitori, poeți, prozatori, oameni de cultură, practic, cele mai mari personalități din știință, nume notorii, exponenți de marcă ai mediului academic și universitar, astfel încât putem realiza o lucrare de înaltă ținută științifică și să asigurăm o calitate ireproșabilă a conținutului științific al ediției.
Dle director, spuneați mai devreme că primul volum este gata pentru tipar. Ne putem aștepta, în timpul apropiat, și la o lansare pe măsură sau nu ați preconizat încă o lansare? 
Vă mulțumesc pentru această întrebare. Intenționăm chiar foarte curând să organizăm lansarea acestui volum care va fi consacrată Zilei Naționale a Culturii, eveniment la care sunteți invitați, inclusiv, colegii Dvs din mass-media.
Domnule director Manolache, abia așteptăm lansarea acestui prim-volum al Enciclopediei Moldovei, pe care îl vedem deja ca pe un eveniment de succes și, bineînțeles, vom fi acolo. Acum aș vrea să Vă mulțumesc pentru timpul acordat,  la realizarea acestui interviu, care sper să fie citit cu plăcere de către cei care ne urmăresc activitatea.

Va mulțumesc și eu.

Sursă: http://asm.md/?go=noutati_detalii&n=7733&new_language=0

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE CATEDRALA „SFÎNTUL DUMITRU” DIN ORHEI

Motto: „Pe mîndre plaiuri orheiene
 Cinstirea noastră se așterne
Pentru acei cu spada în mînă
 Și preoțimea cea bătrînă”
Text de pe pisania postamentului Sfintei Cruci
 de la Catedrala „Sfîntul Dumitru”

În mijlocul Orheiului, pe un deal, se înălță vechea și frumoasa Catedrală domnească „Sfîntul Dumitru”. Este simbolul cultural și spiritual al orheienilor. În profilul stilului moldovenesc de epocă, biserica este constituită din altar (formînd un semicerc în partea de răsărit a bisericii), naos și pronaos, pridvor, inițial deschis, pe segmentul sudic fiind suprapus de un turn-clopotniță.

  1. În mentalul colectiv, construcția Bisericii „Sfîntul Dumitru” a fost atribuită lui Ștefan cel Mare (1457–1504). În realitate, biserica a fost construită de Vasile Lupu (1634–1653) pe locul unei biserici de lemn.
  2. Biserica „Sfîntul Dumitru” a fost înălțată între anii 1632 și 1636, iar în 1637, cu prilejul sosirii domnitorului Vasile Lupu la Orhei, a fost sfințită. Lăcașul sfînt nu a fost edificat întîmplător în tîrgul Orhei, unul dintre cele mai importante din partea de est a Țării Moldovei. Însuși voievodul „se ocupa personal” de această localitate.
  3. Vasile Lupu a mai zidit între 7 mai 1645 și 7 mai 1646 o biserică cu hramul „Sfîntul Dumitru” în orașul Chilia. Anterior pe acel loc se afla o biserică edificată de Ștefan cel Mare, după planurile arhitectului italian Ioan Provana, care a fost arsă de tătari. Ca și în biserica din Orhei și în cea din Chilia, la intrare, se află stema Moldovei, săpată în piatră. Edificiile de cult creștin din spațiile aflate sub administrație otomană, cum era și biserica din Chilia, erau adîncite parțial în pămînt.
  4. Pisania Catedralei „Sfîntul Dumitru”, izvor istoric autentic, are cioplit în piatră, în slavonă, următorul text: „Prin îngăduirea Tatălui și prin grăbirea Fiului și desăvîrșirea Sfîntului Duh începută și clădită această biserică întru numele Sfîntului, slăvitului, marelui mucenic, izvorul de mir, Dimitrie, făcătorul de minuni, Io Vasile Voevod cu mila lui Dumnezeu, Domn al pămîntului Moldovei și doamna lui Tudosia și copilul lor Ioan Voevod”.
  5. Biserica are 24 m lungime și 9 m lățime.
  6. Lăcașul sfînt are trăsături comune cu tipologia bisericilor „Sfinții Arhangheli” (județul Iași, 1666), „Sfîntul Gheorghe” din Șerbești (județul Neamț, 1637), cu biserica-cetate de la Cotnari, ctitoria lui Ștefan cel Mare ș.a.
  7. Într-un hrisov din 15 februarie 1667, semnat de Iliaș Alexandru Voievod, se vorbește despre Nidelcu Sîrbu, proprietarul unei bălți de pe apa Răutului, între Mitoc și Cișmea, care aproviziona „masa bisericii” cu pește proaspăt.
  8. În letopisețul bisericii alcătuit în 1886/87 se consemnează faptul că autoritățile tîrgului au instalat în pridvor o baniță din piatră, denumită „domnească”. Banița avea forma unui stup făcut din trunchi de copac, fiind gravate stema Moldovei cu capul de bour, anul 1781 și cuvintele „s-a făcut să se știe”, „măsura”, „a zecea parte mie dă-mi-o”. Ultima frază solicita a zecea parte din „toată pîinea” pe care localnicii urmau să o ofere bisericii.
  9. În locul statuii lui Vasile Lupu din incinta Bisericii „Sfîntul Dumitru” (transferată în centrul orașului Orhei) a fost înălțată o cruce, pe al cărei postament este fixată următoarea pisanie: „Pe mîndre plaiuri orheiene /Cinstirea noastră se așterne/ Pentru acei cu spada în mînă/ Și preoțimea cea bătrînă/ Pentru fruntașii neamului/ Și pentru gospodarii lui/ Ce viața și-o sacrificară/ sfințînd prin sînge această țară. Ctitori: Valeriu Muravschi, prim-ministru, a. 1991–1992; Sergiu Muravschi, director general, Direcția Agricolă, județul Orhei, a. 1990–2003”.
  10. La 21 octombrie 2016, odată cu numirea arhimandritului Siluan (Șalari) în ierarhia bisericească de episcop de Orhei și vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, Biserica „Sfîntul Dumitru” a obținut statutul de catedrală.

Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

 Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-catedrala-sfintul-dumitru-din-orhei_16310

1Biserica „Sfîntul Dumitru” din Orhei, anii 1930. Biblioteca Naţională a României.

Cota arhivistică: 97640

2Biserica „Sfîntul Dumitru” din Orhei. Urme de bombardament, 1944. http://orasulorhei.blogspot.md/2014/04/caredrala-sf-dumitru-din-orhei-ctitoria.html

3Grație episcopului de Orhei Siluan (la tribună), Biserica „Sfîntul Dumitru” are statut de catedrală. Foto: I.V. Xenofontov, 14 noiembrie 2016

4Protoiereul Rodion Melnic și preotul Vasile Gavriliță îl slujesc pe Dumnezeu la Catedrala „Sfîntul Dumitru”. Foto: I.V. Xenofontov, 26 noiembrie 2016

5Iconostasul Catedralei „Sfîntul Dumitru” din Orhei. Foto: I.V. Xenofontov, 26 noiembrie 2016

6Portalul Catedralei „Sfîntul Dumitru”. Foto: I.V. Xenofontov, 26 noiembrie 2016

7Pisania Catedralei „Sfîntul Dumitru”. Foto: I.V. Xenofontov, 26 noiembrie 2016

8În 1997 muzeograful și istoricul Valentin Golub a editat studiul monografic „Biserica „Sf. Dumitru” din Orhei. Ctitoria lui Vasile vodă Lupu”. Foto: I.V. Xenofontov, 26 noiembrie 2016

O nouă apariție editorială a Bibliotecii Științifice Centrale „Andrei Lupan” (Institut)

Igor Cereteu, Cartea bisericească în mănăstirile din Republica Moldova. Ediție enciclopedică; consultant și red. șt. Andrei Eșanu; resp. ed. Constantin Manolache; Acad. de Științe a Moldovei, Bibl. Șt. Centrală „Andrei Lupan” (Institut), Inst. de Istorie, Chișinău, ÎS „Tipografia Centrală”, 2016, 472 p.

 

Lucrarea include descrierea a 655 de cărți românești de factură religioasă, tipărite în anii 1697–1916, în diferite centre din spațiul românesc și din afara acestuia, identificate în bibliotecile din 28 de mănăstiri și schituri din Republica Moldova.

 

Print

ZECE CURIOZITĂȚI DIN BIOGRAFIA DUBLULUI CAMPION OLIMPIC NICOLAE JURAVSCHI (LEUL CANOEI)

Motto : „Niciodată n-am etalat rezultatele mele în mod public

                         și n-am cerșit laude”.

Nicolae Juravschi, dublu campion olimpic

            Nicolae Juravschi, legendă a sportului autohton, este dublu campion la Jocurile Olimpice de la Seul, Coreea de Sud (1988), medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de la Atlanta, SUA (1996), de opt ori campion mondial și de zece ori al URSS. Aceste performanțe le-a realizat împreună cu partenerii săi de ambarcaţiune belarusul Victor Reneiski, ucrainenii Valeri Veșko și Iuri Gurin. În 2001, Nicolae Juravschi a fost desemnat de către ziariştii sportivi din Republica Moldova drept cel mai valoros sportiv moldovean al secolului al XX-lea. Din 2001 este preşedinte al Comitetului Național Olimpic (din 2014, Comitetul Național Olimpic și Sportiv) al Republicii Moldova, reales la 2 noiembrie 2016 în această funcție pentru al cincilea mandat consecutiv. A fost distins cu  Ordinul de Onoare al URSS (1989), Ordinul Republicii (1996), Ordinul Asociaţiei Comitetelor Olimpice (2002), Trofeul Președintelui Comitetului Internațional Olimpic (2015). Este laureat al Premiului Naţional în domeniul sportului (2012). Acest palmares însă ascunde numeroase obstacole pe care le-a traversat în viață marele sportiv. Talentul și munca însă i-au fost răsplătite din plin. Nicolae Juravschi este primul sportiv în istoria olimpismului mondial care a reprezintat trei țări (URSS, România, Republica Moldova) la Jocurile Olimpice, fapt marcat printr-un context sociopolitic dificil.

  1. Nicolae Juravschi s-a născut la 8 august 1964 în satul Chircăiești, raionul Căușeni, RSS Moldovenească, în familia Mariei (1936–2010, născută Iordan) și a lui Atanasie (1938–1999). Pe linie paternă Nicolae Juravschi este descendent din neam de nobili polonezi de la Cetatea Albă, așezați cu traiul la Chircăiești în anul 1858. Mama sa a lucrat ca mulgătoare la ferma de vaci din sat, iar tatăl a fost tâmplar. Părinții au divorțat când Nicolae avea doar trei ani. Mama, surorile mai mari, Elena Secu (Juravschi), născută în 1959 (numită lelea), și Galina Grițcan (Juravschi), născută în 1961, au contribuit substanțial la creșterea și educarea viitorului campion olimpic. Potrivit surorii Galina, „Coliță (Nicolae – n. a.) era foarte econom și păstrător, putea să poarte o haină ani de zile, nu mințea, nu critica pe nimeni.., n-a bătut pe nimeni niciodată, era foarte cuminte și în toate celea asculta…”. Copiii o ajutau pe mama, care îngrijea de 30 de vaci – „ne duceam și noi cu Coliță la fermă, scoteam resturile din iesle, dădeam mâncare, trăgeam balega, mulgeam vacile, făceam tot lucrul… Coliță muncea cu toți în rând, îl lua mama chiar de mititel” (Elena), „…de câte ori adormea el în iesle, unde-l găsea mama!” (Galina). În copilărie Nicolae Juravschi îngrijea circa 100 iepuri. Le făcea cuști, îi împerechea și îi sacrifica.
  2. Copilăria lui Nicolae Juravschi a fost marcată de câteva primejdii. Într-o iarnă se plimba cu sania împreună cu o fetiță de aceeași vârstă. Au căzut pe șinele căii ferate tocmai în clipa când venea și trenul. O singură clipă ar fi fost fatală, abia au reușit să sară din sanie. Un alt caz. Un tractorist l-a rugat pe Nicolae să fixeze un cui la remorca mașinii. Tractoristul nu s-a asigurat că Nicolae este prin apropiere și a pornit tractorul, care a lovit copilul, încît acesta a rămas aproape mort. „Mama, plângând, striga în gura mare, s-a îndreptat cu el în brațe la centrul raional… Mama credea c-o să-l piardă.., dar medicii de la Căușeni l-au salvat…” (Galina).
  3. Visul din copilărie al lui Nicolae Juravschi a fost să devină fotbalist. La insistența acestuia, mama l-a adus odată la Chişinău ca să vadă gazonul de la Stadionul Republican. Primul meci profesionist pe care l-a urmărit pe viu a fost cel dintre Carpați și Nistru. Deoarece nu avea bani de bilet a sărit gardul Stadionului Republican pentru a-și putea admira idolii sportivi.
  4. În anii 1978–1981 a studiat la Școala-Internat Republicană cu Profil Sportiv (din 1991, Liceul-Internat Republican cu Profil Sportiv), fiind adus în această școală de sora Galina, elevă pe atunci la această instituție. Aici Nicolae nu prezenta semne distincte că ar fi fost un copil deosebit. Mai mult ca atît, era foarte firav (35 kg) și lipsit de spectaculozitate pentru perspectivele sportului de performanță, însă „zicea că… o să se străduie…” (Galina). Era echipat cu niște ghete mari, le luase de la vecini, căci nu le avea pe-ale lui, ghete cu o mărime-două mai mari, de cauciuc… Și-a început activitatea sportivă la secția caiac-canoe, avându-l drept antrenor pe talentatul pedagog Pavel Cadnicov, ulterior antrenor emerit al URSS. P. Cadnicov l-a întrebat dacă poate înota, iar surorii Galina i-a zis: Slăbuț, micuț! Ei bine, Galina, îl iau ca pe unul fără perspective, doar pentru că tu mă rogi!
  5. În timpul studiilor Nicolae Juravschi încerca să se descurce singur și să evite, pe cît era posibil, ajutorul mamei și ale surorilor. De aceea făcea bani… descărcînd seara vagoane…
  6. La prima competiţie de canoe de la Dubăsari, din primăvara anului 1980, la cursa de 500 m, fiind pe locul doi, cu 20 m înainte de sosire, Nicolae Juravschi s-a răsturnat din barcă.
  7. În timpul Jocurilor Olimpice de la Seul (1988) mama și surorile lui Nicolae Juravschi au stat în genunchi și s-au rugat pentru victorie. Sora Galina își amintește: „… am avut chiar un vis înainte de Seul, parcă a venit cineva și mi-a dat două bluze pufoase, frumoase și aurite… Parcă i-am zis mamei: Așa m-am îmbrăcat în niște haine frumoase aurite, de nu pot să-ți spun…. Și când colo…, uite, Dumnezeu ne-a vestit marele eveniment…”. Recompensa statului sovietic pentru dubla victorie de la Seul a fost un televizor color și dreptul de a cumpăra cu prioritate un automobil „Lada”, fără a aștepta la coadă trei sau patru ani.
  8. În anii 1989–1991 cei patru canoiști – Nicoale Juravschi, Victor Reneiski, Iuri Gurin și Valeri Veșko, supranumiți „cei patru muschetari” – au fost campioni invincibili în lume. Au învins în toate cursele de canoe patru la care au participat, inclusiv la cele 28 de curse finale de la campionatele mondiale, unde au cucerit șase medalii de aur. „Nu-mi amintesc ca în cariera noastră de canoe patru să fi fost în situația de a fi depășiți de o altă barcă sau de a urmări o ambarcațiune aflată în fața noastră” (N. Juravschi). Tot Nicolae Juravschi, singurul care absolvise facultatea la zi, reprezenta echipa în discuțiile cu antrenorii, superiorii de la Federația de Caiac-Canoe a URSS și alte instituții unionale. Cu rezultatul de 1.30,210 minute obținut la Moscova în 1989, imbatabilii sunt pînă în prezent în topul ierarhiei mondiale a rezultatelor tuturor timpurilor la proba canoe patru 500 m, bărbați (ocupă poziția nr. 2), și rezultatul 3.15,760 minute la canoe patru 1 000 m, bărbați (ocupă poziția nr. 5), în pofida faptului că bărcile la canoe între timp au fost modernizate.
  9. În august 1991, în contextul loviturii de stat organizate împotriva liderului sovietic Mihail Gorbaciov și a grupului său reformist, la Campionatul Mondial din Franța, echipa celor patru viteji a descoperit că, în timp ce bărcile fuseseră încărcate în avion, vâslele au rămas la Moscova. Încercarea de a lua legătura cu Aeroportul Șeremetievo a fost dificilă, deoarece obiectivul era considerat unul strategic de către puciști, fiind înconjurat de armată și având toate liniile telefonice tăiate. Prin mari intervenții, la nivel de ambasade, ministere, peste două zile pagaiele au ajuns în mod miraculos la Paris.
  10. În 1996, la Olimpiada de la Atlanta, SUA, au participat 451 de canoiști din 54 de țări. Nicolae Juravschi avea 31 de ani și 358 de zile și era cel mai vârstnic membru al echipei olimpice a Republicii Moldova. La această competiție N. Juravschi și V. Reneiski, în vârstă de 29 de ani, au câștigat prima medalie de argint din istoria recentă a Republicii Moldova.

 Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/legendele-sportului-moldovenesc_16176

Nicolae Juravschi la 5 ani. Sursă: Arhiva familiei Juravschi

1

Maria Juravschi cu cei trei copii (de la stînga): Elena, Nicolae și Galina.

Sursă: Arhiva familiei Juravschi

2

Marina Grosu, Binecuvîntarea Mamei, ulei, pânză, 140 x 100 cm, 2014.

Sursă: Muzeul privat al familiei Juravschi

3

Surorile lui Nicolae Juravschi, Elena și Galina. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 septembrie 2016

4Anatolie Grajdi, profesorul de educație fizică al lui N. Juravschi în sala sportivă. Aici s-a pus temelia primelor calități motrice și lecții de coordonare a mișcărilor în calea lungă a marilor performanțe. Azi, Gimnaziul „Mihai Viteazul”, s. Chircăieşti, 2016. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 septembrie 2016

5Nicolae Juravschi (rândul doi de jos, al șaptelea din stânga) în vinieta promoției a X-a (anul de studii 1980–1981) a Școlii-Internat Republicane cu Profil Sportiv. Sursă: Arhiva curentă a Liceului-Internat Republican cu Profil Sportiv.

6La 8 ianuarie 1979 profesorul-antrenor P. Cadnicov planifica participarea lui Nicolae Juravschi la Spartachiada Unională a Elevilor din anul 1981. Sursă: Arhivă privată

7Programul de antrenamente (11 noiembrie 1987 – 26 septembrie 1988) al lui Nicolae Juravschi înainte de ora astrală – Seul, Coreea de Sud. Sursă: Arhiva familiei Juravschi

8„Misiunea pe viață și pe moarte” (N. Juravschi) – finala olimpică la 500 m de la Atlanta, SUA, 4 august 1996. Sursă: Arhiva familiei Juravschi

9De la stînga: Gheorghe Andriev și Victor Reneiski, partenerii de canoe ai lui Nicolae Juravschi. Foto: Ion V. Xenofontov, 23 septembrie 2016

10Barca lui Nicolae Juravschi și Victor Reneiski se află în Muzeul Olimpic al Republicii Moldova. „Înainte de competiție mă străduiam să calc cu piciorul drept în barcă și îmi făceam cruce. Victor avea alte deprinderi. El spunea: Ни пуха! (Baftă! – t. n.) și trebuia să zic: К чёрту! (La naiba! – t. n.). Și viceversa” (Nicolae Juravschi). Sursă: Arhiva familiei Juravschi

11Muzeul familiei Juravschi include circa 200 de medalii, inclusiv medaliile olmpice. Foto: Ion V. Xenofontov, 15 septembrie 2016

12

 

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE EXECUȚIA CUPLULUI CEAUȘESCU

Motto: „Decembrie 1989, moment care suscită încă destule controverse,

în pofida limpezirilor, nu puține, ce s-au impus între timp”.

Acad. Alexandru Zub, istoric român

 

După o perioadă de relativă liberalizare a regimului totalitar atît în plan intern, cît și în cel extern, promovată în ultimii ani de viață ai liderului comunist al României Gheorghe Gheorghiu-Dej (1901–1965) și derulată în primii ani de administrare a celui care îl va urma – Nicolae Ceaușescu, primul secretar al Partidului Comunist Român, începînd cu sfîrșitul anilor 1960, apar tot mai evidentele elemente ale cultului personalității. În anul 1967, N. Ceaușescu devine președinte al Consiliului de Stat, avînd în subordonare și Consiliul Economic, iar peste un an – Consiliul Apărării. Apogeul comasării puterii în stat este atins în martie 1974, atunci cînd I. Gh. Maurer este înlăturat din funcția de prim-ministru și este „ales” în calitate de președinte al țării N. Ceaușescu. Ajuns la cîrma țării, N. Ceaușescu a promovat clanul de familie, inclusiv pe soția sa Elena, care în anul 1980 a devenit figura nr. 2 în ierahia comunistă (formîndu-se o dictatură bicefală). Acest anturaj intim a contribuit la instituirea cultului personalității „marelui conducător”. Toate acestea aveau loc în contextul unui blocaj internațional și național, al crizei alimentare acute (au fost aplicate chiar cartele pentru alimente), lipsei produselor de larg consum, întreruperii de energie electric, creșterii datoriei externe, de la 1,2 mld. în 1971 la 13 mld. în 1982 (Cu eforturi substanțiale ale populației, în decembrie 1989, România nu mai avea, practic, datorie externă, însă era într-un colaps economic.), controlului populației de către organele securității de stat etc. Toate acestea au generat o implozie a sistemului communist din România și turbulențe în societate. În zilele de 1–3 august 1977, cca 35 000 de mineri au protestat în Valea Jilului, aceasta fiind dintîia ruptură dintre regim și categoria socială de la care se revendica. La 15 noiembrie 1987, la Brașov s-a scandat, pentru prima dată, „Jos cu dictatura!”, „Jos cu Ceaușescu!” „Libertate!”. Revoltele din 16–20 decembrie 1989 din Timișoara au fost treptat susținute și de alte localități din România: Sibiu, Brașov, Craiova, Cluj-Napoca ș.a. Paroxismul manifestărilor a fost atins însă la București în zilele de 21–22 decembrie. Încercările autorităților de a organiza în piața centrală a capitalei un miting proceaușist au deraiat în sens opus. În zilele de 22–31 decembrie 1989, în toată România era tensiune. S-au înregistrat 1 290 de victime (905 civili și 385 militari). La 22 decembrie 1989 s-a instituit un organ provizoriu al puterii – Consiliul Frontului Salvării Naționale – alcătuit din 36 de membri, foști lideri comuniști înlăturați de Ceaușescu, militari și disidenți conduși de Ion Iliescu. Acest organ a fost recunoscut imediat de Uniunea Sovietică ca fiind guvern legitim al României. Ministrul apării naționale al României, generalul Vasile Milea, s-a sinucis.

  1. La 22 decembrie 1989, ora 12.06, soții Ceaușescu, împreună cu doi dintre cei mai apropiați aliați – Manea Mănescu și Emil Bobu – și două gărzi de corp au părăsit sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român. După un periplu, cuplul prezidențial a ajuns la Tîrgoviște. O oră mai tîrziu, TVR a difuzat mesaje anticeaușiste. În ritm accelerat instituțiile statului au trecut în mîinile manifestanților.
  2. La 22 decembrie 1989, ora 13.50, Miliția Județeană Dîmbovița a fost informată despre prezența cuplului Ceaușescu la Centrul de Protecție a Plantelor de lîngă Tîrgoviște.
  3. La 22 decembrie 1989, după ora 14.30, soții Ceaușescu au fost preluați de către un echipaj al Miliției din Tîrgoviște și transportați în pădurea Rățioaia, Inspectoratul Județean Dîmbovița, apoi la Unitatea Militară 01417 din Tîrgoviște, fiind puși sub pază strictă.
  4. La 22 decembrie 1989, după ora 19.30, colonelul Andrei Kemenci a raportat generalului Victor Stănculescu reținerea soților Ceaușescu în unitatea militară pe care o conducea.
  5. La 23 decembrie 1989, în România au continuat acțiunile împotriva unor luptători numiți generic „teroriști”. În rîndurile civililor și militarilor au fost anunțate victime.
  6. La 24 decembrie 1989 au avut loc atacuri asupra mai multor unități militare, inclusiv cea din Tîrgoviște unde se afla cuplul Ceaușescu. Ion Iliescu a semnat hotărîrea de instituire a Tribunalului Militar Excepțional cu scopul de judecare a lui Nicolae și Elena Ceaușescu.
  7. La 25 decembrie 1989, Tribunalul Militar Excepțional dispune condamnarea cuplului Ceaușescu. Drept capete de acuzare au fost menționate: genocide (60 000 de suflete), subminarea puterii de stat, a economiei naționale etc.
  8. Nicolae și Elena Ceaușescu au fost executați în ziua de Crăciun, 25 decembrie 1989, ora 14.45, în incinta Unității Militare 01417 din Tîrgoviște.
  9. Execuția cuplului Ceaușescu a fost televizată pe parcursul serii, iar o informație selectivă a procesului a fost difuzată în aceeași noapte.
  10. Clădirea în care au fost condamnați și executați soții Ceaușescu anterior a adăpostit Școala de Cavalerie și o unitate militară, iar din 25 decembrie 1989 a devenit spațialitatea care a marcat un nou jalon în istoria recentă a românilor.

 

Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

 

 

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-executia-cuplului-ceausescu_16142

Legende:

1

Școala de Cavalerie din Tîrgoviște, 1922. Sursă: https://www.delcampe.net

2În clădirea care a adăpostit Școala de Cavalerie și Unitatea Militară 01417, la 25 decembrie 1989 a avut loc procesul Elenei și Nicolae Ceaușescu. Foto: Ion V. Xenofontov, 22 octombrie 2016

3

4

Sala în care cuplu Ceaușescu și-au petrecut ultimele patru zile din viață, pînă la punerea în aplicare a sentinței din 25 decembrie 1989. Foto: Ion V. Xenofontov, 22 octombrie 2016

5Biroul colonelului Andrei Kemenci, comandantul Unității Militare 01417, în dimineața zilei de 25 decembrie a servit drept loc pentru vizita medicală obligatorie, anterioară procedurilor judiciare care aveau să aibă loc în aceeași zi. Foto: Ion V. Xenofontov, 22 octombrie 2016

 

6Masa unde au stat soții Ceaușeascu la judecata Tribunalului Militar Excepțional. Foto: Ion V. Xenofontov, 22 octombrie 2016

7Sentința a fost dată: „Elena și Nicolae Ceauşescu sunt condamnaţi la moarte”. Sursă: http://www.vremeanoua.ro/

8

Momentul în care cuplul Ceaușescu au fost executați, la 25 decembrie 1989, ora 14.45. Sursă: http://sharethis.ro

9Locul execuției cuplului Ceaușescu este un spațiu al topofobiei. Este indicată porțiunea unde au fost condamnați la moarte Elena și Nicolae Ceaușescu, iar zidul este marcat de urme de gloanțe. Foto: Ion V. Xenofontov, 22 octombrie 2016

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE EXECUȚIA CUPLULUI CEAUȘESCU

 

Motto: „Decembrie 1989, moment care suscită încă destule controverse,

în pofida limpezirilor, nu puține, ce s-au impus între timp”.

Acad. Alexandru Zub, istoric român

 

După o perioadă de relativă liberalizare a regimului totalitar atît în plan intern, cît și în cel extern, promovată în ultimii ani de viață ai liderului comunist al României Gheorghe Gheorghiu-Dej (1901–1965) și derulată în primii ani de administrare a celui care îl va urma – Nicolae Ceaușescu, primul secretar al Partidului Comunist Român, începînd cu sfîrșitul anilor 1960, apar tot mai evidentele elemente ale cultului personalității. În anul 1967, N. Ceaușescu devine președinte al Consiliului de Stat, avînd în subordonare și Consiliul Economic, iar peste un an – Consiliul Apărării. Apogeul comasării puterii în stat este atins în martie 1974, atunci cînd I. Gh. Maurer este înlăturat din funcția de prim-ministru și este „ales” în calitate de președinte al țării N. Ceaușescu. Ajuns la cîrma țării, N. Ceaușescu a promovat clanul de familie, inclusiv pe soția sa Elena, care în anul 1980 a devenit figura nr. 2 în ierahia comunistă (formîndu-se o dictatură bicefală). Acest anturaj intim a contribuit la instituirea cultului personalității „marelui conducător”. Toate acestea aveau loc în contextul unui blocaj internațional și național, al crizei alimentare acute (au fost aplicate chiar cartele pentru alimente), lipsei produselor de larg consum, întreruperii de energie electric, creșterii datoriei externe, de la 1,2 mld. în 1971 la 13 mld. în 1982 (Cu eforturi substanțiale ale populației, în decembrie 1989, România nu mai avea, practic, datorie externă, însă era într-un colaps economic.), controlului populației de către organele securității de stat etc. Toate acestea au generat o implozie a sistemului communist din România și turbulențe în societate. În zilele de 1–3 august 1977, cca 35 000 de mineri au protestat în Valea Jilului, aceasta fiind dintîia ruptură dintre regim și categoria socială de la care se revendica. La 15 noiembrie 1987, la Brașov s-a scandat, pentru prima dată, „Jos cu dictatura!”, „Jos cu Ceaușescu!” „Libertate!”. Revoltele din 16–20 decembrie 1989 din Timișoara au fost treptat susținute și de alte localități din România: Sibiu, Brașov, Craiova, Cluj-Napoca ș.a. Paroxismul manifestărilor a fost atins însă la București în zilele de 21–22 decembrie. Încercările autorităților de a organiza în piața centrală a capitalei un miting proceaușist au deraiat în sens opus. În zilele de 22–31 decembrie 1989, în toată România era tensiune. S-au înregistrat 1 290 de victime (905 civili și 385 militari). La 22 decembrie 1989 s-a instituit un organ provizoriu al puterii – Consiliul Frontului Salvării Naționale – alcătuit din 36 de membri, foști lideri comuniști înlăturați de Ceaușescu, militari și disidenți conduși de Ion Iliescu. Acest organ a fost recunoscut imediat de Uniunea Sovietică ca fiind guvern legitim al României. Ministrul apării naționale al României, generalul Vasile Milea, s-a sinucis.

  1. La 22 decembrie 1989, ora 12.06, soții Ceaușescu, împreună cu doi dintre cei mai apropiați aliați – Manea Mănescu și Emil Bobu – și două gărzi de corp au părăsit sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român. După un periplu, cuplul prezidențial a ajuns la Tîrgoviște. O oră mai tîrziu, TVR a difuzat mesaje anticeaușiste. În ritm accelerat instituțiile statului au trecut în mîinile manifestanților.
  2. La 22 decembrie 1989, ora 13.50, Miliția Județeană Dîmbovița a fost informată despre prezența cuplului Ceaușescu la Centrul de Protecție a Plantelor de lîngă Tîrgoviște.
  3. La 22 decembrie 1989, după ora 14.30, soții Ceaușescu au fost preluați de către un echipaj al Miliției din Tîrgoviște și transportați în pădurea Rățioaia, Inspectoratul Județean Dîmbovița, apoi la Unitatea Militară 01417 din Tîrgoviște, fiind puși sub pază strictă.
  4. La 22 decembrie 1989, după ora 19.30, colonelul Andrei Kemenci a raportat generalului Victor Stănculescu reținerea soților Ceaușescu în unitatea militară pe care o conducea.
  5. La 23 decembrie 1989, în România au continuat acțiunile împotriva unor luptători numiți generic „teroriști”. În rîndurile civililor și militarilor au fost anunțate victime.
  6. La 24 decembrie 1989 au avut loc atacuri asupra mai multor unități militare, inclusiv cea din Tîrgoviște unde se afla cuplul Ceaușescu. Ion Iliescu a semnat hotărîrea de instituire a Tribunalului Militar Excepțional cu scopul de judecare a lui Nicolae și Elena Ceaușescu.
  7. La 25 decembrie 1989, Tribunalul Militar Excepțional dispune condamnarea cuplului Ceaușescu. Drept capete de acuzare au fost menționate: genocide (60 000 de suflete), subminarea puterii de stat, a economiei naționale etc.
  8. Nicolae și Elena Ceaușescu au fost executați în ziua de Crăciun, 25 decembrie 1989, ora 14.45, în incinta Unității Militare 01417 din Tîrgoviște.
  9. Execuția cuplului Ceaușescu a fost televizată pe parcursul serii, iar o informație selectivă a procesului a fost difuzată în aceeași noapte.
  10. Clădirea în care au fost condamnați și executați soții Ceaușescu anterior a adăpostit Școala de Cavalerie și o unitate militară, iar din 25 decembrie 1989 a devenit spațialitatea care a marcat un nou jalon în istoria recentă a românilor.

 

Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

 

 

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-executia-cuplului-ceausescu_16142

Legende:

Școala de Cavalerie din Tîrgoviște, 1922. Sursă: https://www.delcampe.net

1

În clădirea care a adăpostit Școala de Cavalerie și Unitatea Militară 01417, la 25 decembrie 1989 a avut loc procesul Elenei și Nicolae Ceaușescu. Foto: Ion V. Xenofontov, 22 octombrie 2016

2

Sala în care cuplu Ceaușescu și-au petrecut ultimele patru zile din viață, pînă la punerea în aplicare a sentinței din 25 decembrie 1989. Foto: Ion V. Xenofontov, 22 octombrie 2016

3

4Biroul colonelului Andrei Kemenci, comandantul Unității Militare 01417, în dimineața zilei de 25 decembrie a servit drept loc pentru vizita medicală obligatorie, anterioară procedurilor judiciare care aveau să aibă loc în aceeași zi. Foto: Ion V. Xenofontov, 22 octombrie 2016

5Masa unde au stat soții Ceaușeascu la judecata Tribunalului Militar Excepțional. Foto: Ion V. Xenofontov, 22 octombrie 2016

7Sentința a fost dată: „Elena și Nicolae Ceauşescu sunt condamnaţi la moarte”. Sursă: http://www.vremeanoua.ro/

8Momentul în care cuplul Ceaușescu au fost executați, la 25 decembrie 1989, ora 14.45. Sursă: http://sharethis.ro

9Locul execuției cuplului Ceaușescu este un spațiu al topofobiei. Este indicată porțiunea unde au fost condamnați la moarte Elena și Ion Ceaușescu, iar zidul este marcat de urme de gloanțe. Foto: Ion V. Xenofontov, 22 octombrie 2016

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE BISERICA ROMANO-CATOLICĂ „ADORMIREA MAICII DOMNULUI” DIN ORHEI

Motto: „Un misionar trebuie să cunoască limba, cultura

și tradițiile poporului în care oficiază Sfînta Liturghie”.

Preotul indian Vivian Furtado

 

O succintă trecere în revistă a principalelor repere istorice ale Bisericii Romano-Catolice din spațiul actual al Republicii Moldova demonstrează faptul că această instituție religioasă, până la intervenția sovietică, era în plină ascensiune. În secolul al XIX-lea, numărul credincioșilor catolici din Basarabia s-a majorat datorită imigranților și coloniștilor, în mod special germane, și a exodului masiv al polonezilor. În pofida condițiilor nefavorabile, generate de răscoala polonezilor din 1863 și de mișcarea anarhistă din Imperiul Rus, numărul catolicilor din regiune a crescut constant, de la 4 500 în 1840 la 20 000 în 1897. Majoritatea credincioșilor erau concentrați în Chișinău. În 1926, în Basarabia erau 12 325 de catolici. Funcționau nouă parohii, păstorite de opt preoţi, care slujeau în șase biserici şi opt capele. Dezideratul politicii antireligioase promovate de autoritățile sovietice era micșorarea substanțială a numărului de credincioși. Catolicii din RSS Moldovenească, în cea mai mare parte de origine poloneză, germană, ucraineană și armeană, au avut de asemenea de suferit de pe urma acestei politici. Au fost naționalizate bunurile Bisericii Romano-Catolice, închise bisericile, casele parohiale, capelele. Sub aspect administrativ, în URSS funcționau trei eparhii catolice, două pentru Lituania și una, cu reședința la Riga, pentru restul Uniunii Sovietice, inclusiv RSS Moldovenească. Activau doar două seminare catolice – la Riga (Letonia) și Kaunas (Lituania). Biserica Romano-Catolică și slujitorii ei erau considerați de sistemul sovietic elemente ale imperialismului capitalist, elemente distructive ale societății sovietice. Dacă în 1945, în RSS Moldovenească, activau șapte parohii (Chișinău, Bălți, Bender, Orhei, Rîbnița, Rașcov și Soroca) ale comunității romano-catolice, în 1949 funcționau patru, iar în 1960 doar două, ca mai apoi singurul spațiu rezervat credincioșilor romano-catolici de pe teritoriul RSSM să fie transferat la Capela Cimitirului Catolic din Chișinău (fostă Capelă Armenească, în 1950 aceasta a fost dată în chirie catolicilor), edificiu construit între 1910 și 1914 la inițiativa filantropului armean, ofițer, moșier, președintele zemstvei din Bălți, Iacob Grigorie Marcarov (1861–1936). Pentru a înstrăina bunurile unor biserici, autoritățile sovietice au instituit o politică de confruntare a comunităților religioase între ele. Astfel, în 1944, Biserica armenească din Bălți „Sf. Grigore Iluministul” (care funcționa din 1912) a fost dată Bisericii Romano-Catolice.

Persecuțiile de amploare prin care a trecut Biserica Romano-Catolică erau în legătură directă cu politica sistemului sovietic de anihilare a vieții religioase din Uniunea Sovietică. În 1977, cu ocazia consemnării celei de-a 60-a aniversări a Revoluției din Octombrie, s-au efectuat analize de bilanț în toate domeniile de activitate. Cu această ocazie s-a constatat că dacă înainte de 1917 în Imperiul Rus existau 4 233 de biserici catolice, în 1977 în URSS rămăseseră doar 1 014. În a doua jumătate a anilor 1980, pe fundalul restructurării și transparenței gorbacioviste, comunitatea romano-catolică, la fel ca și ceilalți credincioși, s-a revigorat și a trecut la o nouă etapă de renaștere spirituală.

In grosso modo, Biserica Romano-Catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Orhei, monument de arhitectură de importanță națională, a avut soarta comună cu lăcașurile sfinte din spațiul actual al Republicii Moldova.

  1. Comunitatea catolică din Orhei s-a constituit la începutul sec. XIX și inițial exista în componența parohiei de la Chișinău. În 1895 în oraşul Orhei locuiau 125 de catolici, inclusiv 60 de sex masculin și 65 de sex feminin. Aceștia participau la Sfînta Liturghie în Chișinău sau la Rîbnița.
  2. În 1904 comunitatea catolică i s-a adresat lui Serghei D. Urusov, guvernatorul Basarabiei (1903–1904), cu rugămintea de a permite edificarea unei biserici romano-catolice. La cerere au fost anexate spre aprobare şi planurile viitorului edificiu.
  3. Biserica a început să fie construită în 1911, iar lucrările au fost finalizate în 1914. Lăcaşul de cult, construit în stil neogotic (specific țărilor din nord-vestul Europei), a fost zidit pe terenul achiziționat de la Biserica Ortodoxă „Sf. Nicolae”. Ctitorii de bază ai edificiului de cult au fost membrii familiei Doliwa-Dobrowolski, proprietari funciari, în mod special Cesarina Doliwa-Dobrowolski (1841–1924), înmormîntată în cavoul bisericii. Descendenții acesteia stabiliți în Elveția și Canada au vizitat de mai multe ori lăcașul sfînt.
  4. În 1934 parohia Orhei a fost vizitată de episcopul de Iaşi Mihai Robu, care a oficiat sfînta Liturghie Pontificală, la care „s-au împărtăşit cam 40 de persoane, iar Sf. Mir l-au primit 24 de persoane”. În contextul acestei vizite canonice, presa timpului consemnează: „Orhei este o parohie mică, dar formează centrul pentru mulţi catolici împrăştiaţi în acest judeţ”.
  5. În 1940, Basarabia a fost încorporată în cadrul URSS, iar o parte dintre credincioşii catolici au emigrat în România. Sfintele liturghii în lăcașul sfînt din Orhei erau celebrate rar şi de către preotul care venea de la Tighina.
  6. Ca și alte edificii din localitate, biserica a avut de suferit în timpul operației Iași-Chișinău.
  7. Consiliul local Orhei, ca urmare a solicitărilor comsomoliștilor din localitate, a dispus, la 1 august 1946, închiderea bisericii, aflată pe strada principală a orașului, ce purta numele „părintelui popoarelor” I.V. Stalin. Ca motiv pentru închiderea lăcașului sfînt s-a invocat lipsa credincioșilor polonezi și nefuncționarea bisericii timp de 50 de ani (sic!). Edificiul a fost trecut în gestiunea Direcției raionale pentru educație fizică și sport, fiind transformat în sală de sport. Ulterior clădirea a fost întrebuințată în calitate de stație radio. După 1990 a fost utilizată în calitate de depozit pentru Moldtelecom.
  8. Biserica a fost reanimată grație părintelui Klaus Kniffki din Congregaţia Cuvîntului Divin, care în 1998 i-a îndemnat pe enoriaşi să renască comunitatea catolică din Orhei.
  9. În 2001, după retrocedarea bisericii comunităţii catolice din Orhei, Episcopia Romano-Catolică de Chişinău a început restaurarea clădirii. Evgheni Smolin a fost arhitect-şef al proiectului de restaurare. Biserica a fost construită din piatră, din carierele din raionul Orhei. Este înfrumusețată cu frescă, vitralii și flori. La 15 august 2008, de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, PS Anton Coşa a sfinţit biserica nou restaurată. Potrivit recensămîntului din anul 2004, în raionul Orhei erau 88 de catolici.
  10. La 15 iunie 2014, în prezența PS Anton Coşa, paroh al comunităţii a fost numit părintele indian Vivian Furtado, născut la 20 decembrie 1972 în localitatea Udupi, Karnataka din sudul Indiei. Vivian Furtado s-a născut într-o familie catolică, are trei frați și două surori, una din ele fiind călugăriță. În 2002 a fost sfințit preot în India. A absolvit liceul cu profil filosofie și teologie. În 2010 a susținut licența în teologie (cu tema „Pastorala Biblică”) la Roma, Italia. Este călugăr misionar în Congregația Cuvîntului Divin. Cunoaște limbile romȃnă, engleză, italiană, rusă și cinci dialecte indiene. A învățat limba romȃnă în orașul Roman, Romȃnia. Din 2003 este în misiune în Republica Moldova. A slujit la parohia catolică de la Stăuceni. Ne-a povestit că obștea romano-catolică din Orhei nu este una mare, însă se constată o tendință de creștere a acesteia. Biserica fiind în centrul orașului Orhei face parte din viața spirituală a localității. Face slujbe în fiecare zi. Duminica la oficierea serviciului divin de la ora 10.00 vin mai mulți credincioși. Oficiază Sfînta Liturghie în limbile romȃnă și rusă. Are mai multe activități sociale. Aici activează un Centru de zi pentru circa 25 de copii, cu un program de luni pînă vineri, de la ora 12.00 pînă la ora 14.00, unde elevii își pregătesc temele pentru acasă și fac diferite lucrări manuale. Duminică la biserică se studiază limba engleză. Slujitorii lăcașului sfînt sînt implicați și în proiecte caritabile. Vara se organizează tabere de agrement pentru 80-100 de copii. Scopul acestor activități rezidă în organizarea odihnei și formarea spirituală. Se fac excursii la mănăstirea Curchi. Părintele Vivian Furtado consideră că este necesară cunoașterea ambelor biserici – ortodoxă și catolică. Părintele se simte bine în Republica Moldova. Spune că oamenii sînt foarte prietenoși. Constată însă faptul că atît părinții, cît și copiii nu cunosc multe despre învățătura creștină. Oamenii știu să se distreze, însă de multe ori nu găsesc o oră pentru a merge la biserică. Ei ar trebui să nu uite de Dumnezeu, pentru liniștea sufletească. Părintele Vivian Furtado studiază documentele bisericii catolice și predicile Papei Francisco. Prezența unui preot inteligent și sociabil în viața religioasă și culturală a orașului Orhei aduce un farmec aparte urbei.

 Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-biserica-romano-catolica-adormirea-maicii-domnului-din-orhei_16022

Fațada Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Orhei, anii 1930. Sursă: Arhiva curentă a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Orhei

1Cesarina Doliwa-Dobrowolski (1841–1924), ctitorul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Orhei. Foto din 1915. Sursă: Arhiva curentă a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului din Orhei”

2

Biserica „Adormirea Maicii Domnului din Orhei” în perioada sovietică. Sursă: Arhiva curentă a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Orhei

3Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Orhei utilizată în calitate de depozit. Sursă: Arhiva curentă a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Orhei

4Bijuteria arhitecturală „Adormirea Maicii Domnului” din Orhei (fațada) la 26 noiembrie 2016. Foto: Ion V. Xenofontov

5Secvență din interiorul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Orhei. Foto: Ion V. Xenofontov, 26 noiembrie 2016

6Vitraliile din lăcașul sfînt reprezintă ființe fără chip. Foto: Ion V. Xenofontov, 26 noiembrie 2016

7Basorelieful de deasupra intrării principale. Foto: Ion V. Xenofontov, 26 noiembrie 2016

8Preotul indian Vivian Furtado. Arhiva privată Vivian Furtado

9

Victor Zglavuța, ajutorul preotului Vivian Furtado. Foto: Ion V. Xenofontov, 26 noiembrie 2016

10

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE SATUL CHIRCĂIEȘTI, RAIONUL CĂUȘENI

 

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE SATUL CHIRCĂIEȘTI, RAIONUL CĂUȘENI

 

Motto: „La casa din vale cu meri și gutuie/
O pasăre cuib își făcea, astăzi nu e”.
Text: Iurie Badicu
Muzica: Igor Sîrbu, Iurie Badicu

 

Satul Chircăiești este situat în nord-estul raionului Căușeni, la 15 km de centrul raional și 79 km de orașul Chișinău. Localitatea a fost întemeiată în 1796 și este atestată documentar la 31 mai 1812. Hărnicia și ospitalitatea chircăieștenilor este una legendară. În 1827, în sat locuiau 64 de familii de moldoveni, cu 74 de case. Sătenii dețineau prisăci vestite în regiune. De la albine sătenii învățau să muncească și să adune rezultate. În 1862, în localitate erau 181 de case cu circa 1 000 de locuitori. La începutul sec. XX, satul avea 201 case, în care locuiau 1 591 de oameni. Țăranii erau într-o situație financiar-economică precară. Pădurile din proximitatea localității erau ale statului, țăranii având doar 99 de desetine din acestea. În 1971, localitatea avea 3 760 de locuitori. În anul 1970, producția globală a satului Chircăiești a constituit 3,13 mil. ruble, producția realizată – 2,3 mil. ruble, inclusiv legumicultură – 1,174 mil. ruble, creșterea vitelor – 421 000 ruble, pomicultură – 208 000 ruble, viticultură – 163 000 ruble, culturi tehnice (floarea-soarelui) – 132 000 ruble. Venitul net era de 1,2 mil. ruble, iar rentabilitatea – 86,2%. Mijloacele fixe valorau 3,2 mil. ruble. Începând cu anii 1990 se constată o scădere latentă a numărului populației din Chircăiești. Astfel, în 1994 în sat locuiau 3 843 de oameni, iar în anul 2004 – 3 512. La 1 ianuarie 2016 în sat locuiau 3 423 de suflete, inclusiv 506 persoane cu vârsta de până la 15 ani. La 9 septembrie 2016, cea mai vârstnică persoană din sat este Parascovia Ceban, iar cea mai tânără – Ionel Burunsuz. Totuși, comparativ cu alte localități din Republica Moldova, constatăm o rezistență a populației la perturbările demografice specifice perioadei recente. Grădinița este frecventată de 160 de copii. În prezent, numărul gospodăriilor casnice se cifrează la 1 244, inclusiv 47 de gospodării cu mulți copii (3 și mai mulți copii în vârstă de până la 18 ani). Numărul total al clădirilor publice se cifrează la șase și au o suprafață de 3 950,54 m². Suprafața totală a terenurilor agricole este de 3 363 ha. În sat funcționează 19 unități comerciale cu o suprafață  de 391 m². Lungimea totală a rețelei locale de distribuție a apei este de 22 km, a rețelei sistemelor de canalizare – 2 km, iar a rețelei de conducte de gaze naturale – 36 km. Săptămânal prin localitate trec 105 rute regulate, inclusiv 63 de rute regulate care unesc localitatea de centrul raional. Localitatea este cunoscută în mod special prin faptul că aici s-a născut dublul campion olimpic Nicolae Juravschi.

  1. Sub aspect istorico-geografic, Chircăiești face parte din Valea Nistrului, aflată între Tighina și Marea Neagră. În această regiune Nistrul formează o serie de rețele hidrografice numite generic „Baltă”, care are o mulțime de derivate cu nuanțări terminologice: „bălcău” (mlaștină, ochi), „bâlhac-bulhac” (baltă mică), „băltac” (băltoacă), „băltărău”/„băltoi” (baltă de mărime potrivită), „băltărie” (loc cu bălți, mai multe bălți la un loc pe un teren mocirlos), „băltău” (baltă mare), „baltină” (baltă mai mică), „băltiș” (baltă cu multă stufărie. Rovină. Bălărie mai mică), „băltoagă”/„bă[l]tac”/„băltucă” (băltoacă). Balta în esență reprezintă o suprafață de șes întins, mlăștinos, dificil accesibil, care include zăvoaie, stufării și lacuri naturale. E o regiune diferită de stepa și câmpiile Bugeacului (Basarabia Veche) și favorabilă pentru existența și perpetuarea comunităților umane. Balta din perimetrul satului Chircăiești, legată de Nistru, reprezintă și un hotar cu două localități megieșe: Plop și Cârnățeni. În 1968, la revărsarea fluviului Nistru, balta a fost „înghițită”. Apa a ajuns până la Căușeni. Balta a servit pentru săteni atât ca arie de aprovizionare cu hrană, cât și zonă de refugiu în situațiile de instabilitate. A salvat vieți omenești în timpul foametei. Sătenii se hrăneau cu pește și cu rădăcini de papură. Cu stuf oamenii se încălzeau iarna. Bălțile erau o atracție și pentru conducerea RSS Moldovenești. Aici veneau la vânătoare „cei de la Comitetul Central” și locuitorii satelor vecine. Drept urmare a „experimentelor moldave” în agricultură, manifestate prin chimizare excesivă nejustificată, defrișări intensive ale arboretului și drenarea bălților din anii 1960–1970, balta din Chircăieși, cu o suprafață totală de 450 ha, inițial a provocat inundații, apoi, în anii 1990 a secat. În prezent, pe acel spațiu se cultivă porumb și floarea-soarelui.
  2. În acest perimetru hidrografic șerpuiește râul Botna (are alimentare mixtă: pluvială, nivală, subterană), afluent de dreapta al Nistrului. Râul Botna este unul dintre cele 20 de râuri din Republica Moldova cu o dimensiune longitudinală relativ mare. Are o lungime de 152 km și o suprafață a bazinului de recepție de 1 540 km2, izvorăşte la sud de s. Stejăreni, r-nul Străşeni, curge spre sud-est pe teritoriul raionului Ialoveni şi spre sud-est, apoi nord-est – pe teritoriul raionului Căuşeni, până la debușarea sa în fluviul Nistru în amonte de municipiul Tiraspol. Satul Chircăiești se află în stânga Botnei.
  3. În proximitatea râului Botna din perimetrul satului Chircăiești trece și fostul drum militar al Districtului Militar Odesa, infrastructură ce asigura conexiunea Tiraspol–Bender–Odesa.
  4. În apropierea satului Chircăiești se termină renumitele valuri de pământ – Valurile lui Traian de Sus. Acestea continuă la est până la bălțile Nistrului. În istoriografie au fost considerate ca un sistem de apărare al Imperiului Roman „împotriva barbarilor de nord, care trăiau pe teritoriul dintre Nistru și Prut”.
  5. La hotarul localității sunt cunoscute Movilele Drăgaica, aflate în apropierea Valurilor lui Traian. Acestea își au denumirea de la o tradiție a localnicilor de pe timpul dominației otomane în regiune. De sărbătoarea Sfintei Treimi, la răsăritul soarelui, toate fetele din localitate se adunau pe câmp la locul de la movile. Acolo alegeau două tinere, dintre care una juca rolul unui bărbat, pentru aceasta chiar își lua un chipiu bărbătesc înfrumusețat cu spice verzi. Fata avea numele de Drăgaica, iar „bărbatul” improvizat – Drăgan. După alegerea „perechii”, fetele se îndreptau spre localitate și la prima casă Drăgaica și Drăgan interpretau un dans, fiind susținuți de celelalte fete. Stăpânul casei era obligat să primească musafirii. Drăgan arunca în el cu o năframă sau cu o oricare altă broboadă. Gazda îi întorcea lui Drăgan basmaua cu bani. Apoi ritualul era repetat și la alte case din sat. Din banii obținuți se făceau salbe. La sfârșitul sec. XIX, acest ritual, spre deosebire de alte localități din regiune, în Chircăiești se mai menținea.
  6. În secolele XVI–XVIII, Chircăiești s-a aflat în apropierea celor „șapte sate de țară” și „sate hănești”.
  7. Un loc aparte în formarea personalității chircăieștenilor o are educația din mediul familial și cel instituțional. Se pune accentul pe formula tradițională „cei șapte ani de acasă”. Dacă în anii 1970 erau trei clase de-a șaptea și elevii nu încăpeau în școală, în prezent situația se prezintă diferit. În Gimnaziul „Mihai Viteazul” din localitate învață 270 de elevi. Abia de se adună câte o clasă.
  8. Chiar din primii ani de la fondarea localității s-a construit și prima biserică de lemn din localitate (1808). În 1835 preot era Sava Coadă în vârstă de 50 de ani și soția acestuia de 41 de ani cu care avea 7 copii. În 1847 a fost construită biserica de zid. În 1860 a fost deschisă școala parohială din sat, una dintre cele mai bune din regiune. În perioada interbelică, lăcașul sfânt a fost vizitat de Gurie Grosu, mitropolitul Basarabiei. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, una din turlele bisericii a fost deteriorată, iar acoperișul parțial distrus. Preotul și funcționarii din localitate s-au retras peste Prut. La 15 ianuarie 1948, P.N. Romenski, împuternicitul în problemele Bisericii Ortodoxe de pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS pentru RSS Moldovenească, nota că majoritatea locuitorilor din Chircăiești sunt credincioși. Credincioșii au depus mai multe eforturi pentru a menține biserica deschisă. În perioada sovietică, biserica a fost închisă. A fost redeschisă cu mare entuziasm în noiembrie 1990. Ca o perpetuare a tradițiilor, Biserica Sfinții Arhangheli Gavriil și Mihail (în formă de cruce) din localitate menține vatra spirituală, locul ce adună oamenii. Primul preot a fost Gheorghe Bivol, care a decedat în 1993, fiind urmat de Mihail Gribincea. De la 18 octombrie 2009, preotul-paroh este protoiereul Pavel Drăgan (născut în 1976 în satul Opaci, raionul Căușeni), omul cu care se consultă toți credincioșii din împrejurimi. În partea dreaptă a intrării în sfântul lăcaș și-au făcut cuib o familie de cocostârci. Această pasăre migratoare din ordinul picioroangelor, simbol al prosperității, eleganței, familiei și păcii, s-a adăpostit în apropierea bisericii în zi însemnată, la 23 martie 2010, a doua zi după sărbătoarea creștină Sfinți 40 de Mucenici. Părintele ne-a relatat că familia cocostârcilor se mărește anual cu 2-3 pui. Este o sărbătoare ce consemnează începerea anului agricol tradițional. În această zi era obiceiul ca în comunitățile rurale să fie scos plugul la arat. Este un simbol al muncii agricole pe care o practică tradițional sătenii. Un cuib de cocostârci se află și în apropierea școlii. Tot de spațialitatea sacră ține și cimitirul vechi al localității, fapt marcat de o răscruce amplasată în sectorul respectiv. Aici sătenii nu construiesc nimic și protejează zona ca pe un loc sfânt. E un loc pustiu. E un semnal că localnicii țin la memoria colectivă și individuală. Acest fapt este demonstrat și prin întreținerea cimitirului nou din localitate, unul dintre cele mai îngrijite din Republica Moldova.
  9. În 1980, Galina Grițcan (Juravschi), educatoare la grădinița din localitate, în contextul ediției a XXII-a a Olimpiadei de la Moscova, a alergat cursa atletică (maraton) de 42,195 km.
  10. Din anul 2011, primarul satului Chircăieşti este charismatica Galina Ceban. A fost dăscăliță timp de 22 de ani la biserica din localitate. Are studii muzicale și o voce catifelată. Este în stare să facă pe oricine să lăcrimeze atunci când interpretează piesa „Satele Moldovei mele”.

Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

 

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-satul-chircaiesti-raionul-causeni_15918 

Colectivul de dansatori ai Școlii Medii din s. Chircăiești, 1968. Sursă: Arhiva familiei Juravschi

1Biserica Sfinții Arhangheli Gavriil și Mihail în ruini, sfîrșitul anilor 1980. Sursă: Arhiva familiei Juravschi

2O secvență de la hramul satului Chircăiești, 1998. Sursă: Arhiva familiei Juravschi

3Biserica Sfinții Arhangheli Gavriil și Mihail. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 septembrie 2016

4O secvență de pe acoperișul Bisericii Sfinții Arhangheli Gavriil și Mihail. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 septembrie 2016

5Preotul Pavel Drăgan povestește vizitatorilor file din istoria lăcașului sfînt. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 septembrie 2016

6Cimitirul vechi al localității – spațialitate sacră care fortifică memoria colectivă și individuală. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 septembrie 2016

7Fostul drum militar al Districtului Militar Odesa din proximitatea râului Botna. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 septembrie 2016

8În prezent fosta baltă și-a modificat destinația. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 septembrie 2016

9Galina Grițcan (Juravschi) și-a reprofilat cariera sportivă în cea de educație a copiilor din satul Chircăiești. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 septembrie 2016

10„Doamna de fier”, primărița Galina Ceban, poate face pe oricine să aibă emoții prin intermediul cântecului. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 septembrie 2016

11Un grup de femei din Chircăiești.Foto: Ion V. Xenofontov, 9 septembrie 2016

12

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE ETNICII GERMANI DIN ROMÂNIA

                                Motto: „Germanii au reușit să se constituie ca un grup etnic distinct,
iar influența lor asupra românilor a fost una majoră”.
Cosmin Budeancă, istoric român

Unele surse îi menționează din sec. XI în zona Banatului și Satu Mare – Oradea, iar altele, din anul 1103, în localitatea Broos (Orăștie). În Tansilvania li s-au oferit drepturi și privilegii. Erau supuși regelui Ungariei, însă aveau autonomie administrativă, juridică și ecleziastică. În 1324 sașii din Transilvania s-au răsculat împotriva voievodului transilvănean, care le încălca drepturile. Rebeliunea a eșuat, provincia Sibiu fiind împărțită în șapte scaune (judecătorești), inclusiv scaunul principal Sibiu. Scaunele erau administrate de un jude regal, reprezentant al regelui. În timpul lui Matei Corvin (1458-1490) sașii și-au consolidat statutul de privilegiați. În 1572 sașii au adoptat confesiunea augsburgică. Biserica de confesiune augustană-lutherană a constituit un factor de consolidare a comunității. La începutul sec. XX, în special în urma izbucnirii Primului Război Mondial, influența Germaniei în România a devenit puternică, fapt ce a marcat existența etnicilor germani din acest spațiu.

În ultimul timp, interesul pentru comunitatea germană din România a sporit și datorită originii etnice a președintelui României (din 2014), Klaus Iohannis. În urma unui sondaj de opinie realizat înainte de alegerile prezidențiale din 2014, în România, cea mai preferată etnie era cea germană. Percepțiile pozitive față de germanii din România rezidă în caracteristicile native ale acestei minorități etnice și prestigiul social cu care s-au impus.

  1. La sfârșitul Primului Război Mondial, doar 27% dintre etnicii germani din România locuiau în mediul urban. Comunitatea germană practica în special agricultura și creșterea vitelor, fiind cei mai buni în aceste domenii. În perioada interbelică, minoritatea germană era a doua ca pondere după cea maghiară. La sfârșitul acestei perioade, cei circa 750.000 de cetățeni etnici germani aveau școli în limba proprie, bănci și organizații comunitare, asociații și o înaltă cultură spirituală.
  2. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în România, aliata Germaniei, au staționat și unități militare nemțești, a căror prezență a accentuat o atitudine de superioritate manifestată de localnici. Din aceste considerente, unii părinți chiar își încurajau fetele să aibă raporturi cu soldații germani ca „să se-întărească nația lor”.
  3. În anii 1940-1950, în urma strămutării, refugierii, prizonieratului și deportării, circa 250.000 de germani au părăsit România. Faptul că printre cei care au plecat erau în special bărbați maturi, partea activă a comunității, a afectat grav refacerea ulterioară a acestei entități.
  4. După a doua conflagrație mondială, germanii din România, puternic orientați spre Germania, au fost percepuți ca adversari ai noului regim și li s-au aplicat diverse măsuri punitive. În 1945, zeci de mii de germani au fost trimiși în URSS la „munca de reconstrucție”. Se estimează că circa 12% dintre germani au murit în timpul deportării. Pentru a reuși să se salveze de deportare, multe femei germane se debarasau de numele lor prin căsătoria cu români din interes și astfel scăpau de deportare. Tinerele nemțoaice cu copii „din flori” revenite din deportare nu au fost acuzate de către comunitatea germană, aceasta fiind mai înțelegătoare decât cea românească.
  5. Între 1970 și 1973, Securitatea română a declanșat operațiunea „Peregrinii”, ce viza cetățenii români de origine germană sau ebraică, cu scopul „aducerii în țară a fondurilor valutare și bunurilor mobile – în special automobile – de la rudele unor cetățeni care solicitau să plece definitiv din România”. Drept urmare, în bugetul statului s-au încasat 6 mil. de dolari SUA, o sumă importantă pentru acea perioadă.
  6. Între 1975 și 1988, circa 170.000 de etnici germani au emigrat în Republica Federală Germania ca urmare a unui târg. România s-a angajat să permită anual plecarea a 11.000 de germani, iar RFG urma să acorde credite Hermes (garant de stat), într-un volum de 700 mil. mărci. În cazul în care plecau 11.000 de germani pe an, se achita o sumă de 4.000 de mărci, iar dacă plecau 13.500 de oameni – 5.000 de mărci.
  7. În 1989 numărul etnicilor germani în România se cifra la 250.000 de persoane. Populația era în mare măsură îmbătrânită și cu o dispoziție defetistă. După 1992 emigrarea germană a fost mai redusă, atât datorită scăderii numărului celor care ar mai fi dorit să plece, cât și politicii restricționiste a guvernului de la Berlin, care nu agrea deja numărul destul de mare al imigranților. În prezent, în Romȃnia locuiesc circa 35.000 de etnici germani.
  8. Populația germană din România este respectată pentru munca asiduă și bine organizată, seriozitate, fapt ce i-a impus în prim-planul vieții socioeconomice în localitățile unde trăiau. Au fost numiți bogați, boieri, grofi sau fruntași.
  9. La nuntă germanii alocă un timp generos dansului, în detrimentul gastronomiei. Potrivit tradițiilor, în Duminica Floriilor (Palmsonntag) germanii sărbătoreau „Confirmarea”. În această zi copiii de 14 ani, după o pregătire prealabilă împreună cu preotul, susțineau un „examen”. După ce își cereau iertare de la rude și cunoscuți, primeau primul lor costum de adolescent.
  10. Cea mai recentă lucrare consacrată etnicilor germani din România îl are drept autor pe doctorul în istorie (2008) Cosmin Budeancă, autor a mai multor volume, studii și articole cu tematică referitoare la istoria contemporană. Într-o lucrare de imagologie etnică (Imaginea etnicilor germani la românii din Transilvania după 1918. Studiu de caz: județele Hunedoara, Alba, Sibiu. Cercetare de istorie orală, Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2016, 448 p.), realizată în baza unei cercetări de istorie orală, fiind intervievați 122 de martori, cercetătorul C. Budeancă developează istoria complexă a etnicilor germani din România după 1918. Istoricul a analizat memoria colectivă a românilor referitoare la etnia germană, spațiul public și al proximității, impactul marii istorii asupra comunității germane din România. Autorul argumentează alegerea subiectului de cercetare prin faptul că s-a născut în Orăștie (Broos, în germană), oraș al sașilor și cea mai vestică din cele șapte cetăți săsești, care au dat numele german al Transilvaniei (Siebenbürgen).

Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

 

1

Privilegiul breslei cizmarilor sași, 1839. Muzeul Țara Făgărașului „Valer Literat”. Foto: Ion Valer Xenofontov, 1 septembrie 2016

2

 Tabla de convocare a breslei cizmarilor, 1846. Muzeul Țara Făgărașului „Valer Literat”. Foto: Ion Valer Xenofontov, 1 septembrie 2016

3

Ţărani saşi din zona Sibiului, circa 1900. Sursă: https://ro.wikipedia.org

 

4

Trupe germane defilînd pe Calea Victoriei prin fața clădirii Casa Capșa. În stînga-mijloc, călare pe un cal alb, se alfa generalul August von Mackensen, guvernatorul României ocupate, 1917. Foto: 12x18cm. Sursă: http://blog.alexgalmeanu.com

5

În fața clădirii Hotelul Capșa, în 1917 au defilat trupele germane. Foto: Ion Valer Xenofontov, 22 octombrie 2016

6

Soldaţi germani în gara din Băile Herculane, 1941-1942. Sursă: http://adevarul.ro

7

Cercetătorul Cosmin Budeancă, autorul celei mai recente monografii consacrate etnicilor germani din România. Foto: Dalia Bathory, 28 octombrie 2016

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-etnicii-germani-din-romania_15844 

Константин Манолаке, Ион Ксенофонтов, Биобиблиографические издания как источник истории науки //Региональные энциклопедии в современной научной инфокоммуникационной системе России. Материалы Всероссийской научно-практической конференции с международным участием (Уфа, 29-30 сентября 2016 г.), Уфа, Башк. энцикл., 2016, c. 203-207. ISBN 978-88185-319-8

1
23456

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE SATUL TALMAZA, RAIONUL ȘTEFAN-VODĂ

Motto: „Veşnicia s-a născut la sat”.
Lucian Blaga (1895–1961), filosof, poet, dramaturg român

 

Satul Talmaza, raionul Ștefan-Vodă, este situat în partea de sud-est a Republicii Moldova, în Valea Nistrului de Jos, la o distanță de 12 km de centrul raional, 22 km de stația de cale ferată Căușeni și 100 km de municipiul Chișinău. Este unul dintre cele mai vechi și mai mari sate din țară. Pe moșia satului Talmaza, la 7,5 km depărtare de sat, au fost descoperite urmele unei stațiuni umane din Paleoliticul superior (30 000 – 10 000 de ani î. Hr.). Pentru prima dată localitatea a fost menționată într-un act din anul 7040 (1532). În 1595 satul este menționat în rîndul satelor „hănești” cedate de Ieremia Vodă hanului de Crimeea. Prima mențiune despre populația satului este din 24 decembrie 1789, în care se indică faptul că în localitate erau 35 de gospodării în care locuiau 140 de suflete, inclusiv 84 de bărbați și 56 de femei. În 1827 în Talmaza locuiau 828 de moldoveni, 91 de ucraineni, 28 de evrei, 15 țigani, 22 persoane de alte etnii. În 1934 în localitate locuiau 7189 de oameni, inclusiv 6610 moldoveni, 195 ruși, 366 evrei ș.a. La 1 septembrie 2016 numărul total al populației era de 6895 de locuitori. Cea mai vârstnică persoană are 102 ani. În Liceul Teoretic „Ștefan Ciobanu” și Școala Medie „Anatol Sîrghi” activează 55 de profesori și 15 învățători. În cele trei grădinițe de copii lucrează 25 de educatori. În Centrul de Sănătate activează 2 medici și 26 de surori medicale. Viața culturală este întreținută de un cămin cultural, 2 biblioteci publice și 2 școlare. Moșia  localității are o suprafață de       11 148 ha. Sătenii lucrează 6009,41 ha de terenuri agricole, inclusiv 5209,41 ha terenuri arabile, 143,01 ha de livezi; 379,98 ha de vii. În sat funcționează 14 SRL-uri, 23 de întreprinderi individuale, 2 gospodării mari și 3388 mici, 8 asociații obștești, 2 mori. Viața economică este animată și de alte unități: oloiniță, fabrică de vin, fabrică de conserve, fermă de fazani etc. Trei clădiri publice utilizează surse de energie regenerabilă, inclusiv 1 pe bază de instalații solare și 2 a biomasei. Săptămînal prin localitate trec 116 rute regulate.

  1. Etimologia satului Talmaza este una obscură. Pînă în prezent sunt cunoscute mai multe ipoteze la acest subiect. Talmaza ar însemna „100 de case”, „colț frumos”, „moderat”, „îndrăzneț”, de proveniență antroponimică (de la proprietarul moldovean Talmaciu, de la porecla posesorului sau fondatorului satului, moșierul ungur Talmaz), „ocrotitor” (de deochi și duhuri rele) ș.a.
  2. Prin satul Talmaza trecea 4 ha din „Valul Zmeilor” (din totalul de 50 ha), care începea de la Cetatea Albă și se îndrepta sub terasa malului Nistrului pentru a se uni cu Valul lui Traian de sus. „Valul Zmeilor”, în prezent nevizibil, se presupune că a fost construit de o comunitate pentru a se proteja de adversari din stînga Nistrului.
  3. În anii 1930, folcloristul Petre V. Ștefănucă (1906–1942) a făcut cercetări la Talmaza și a constatat faptul în partea de miazăzi a localității exista o „mahalaua” „în deal la Ruș” sau „în Ruș”. Era vorba de locuitori veniți din satul Sahîna, de pe malul Mării Negre. Inițial au venit, cu permisiunea obștei, la hotarele satului vreo zece familii.
  4. „Comoara de la Primărie”. În sediul Primăriei Talmaza se află un document unic în spațiul pruto-nistrean. Este vorba de „Registru de cetățenie (registru de naționalitate) a comunei Talmaza, plasa Cășeni, județul Tighina” din anul 1942. Registrul are 180 de file și conține informații despre 1438 de familii, inclusiv numele de familie și numele de botez al capului de familie, al soției și al copiilor minori, localitate și data nașterii, profesia etc. Tot din acest document aflăm că în acel an în sat locuiau 27 de familii Juravschi care activau în domeniul agrar.
  5. Între 1961 și 1964, președintele colhozului „Miciurin” din Talmaza a fost Simion Grossu, ulterior președintele Sovietului Miniștrilor al RSS Moldovenești (1976–1980) și prim secretar al CC al PC al Moldovei (1980–1989). În perioada de administrare a colhozului de S. Grossu au avut loc defrișarea intensivă a arboretului și drenarea bălților. În 1963 s-a început construcția rețelei de irigare. În 1969 se irigau 1400 ha, însă inundațiile din primăvara acelui an a stopat lărgirea pămîntului din lunca Nistrului. Sistemul de irigare a fost avariat, s-au pierdut 500 ha de livadă cu pomi roditori. Gospodăria colectivă a suferit pierderi de circa 3 mil. ruble.
  6. Pînă în 1995, pentru hărnicie și abnegație în muncă 675 de muncitori și specialiști din Talmaza au fost distinși cu ordine și medalii, titluri onorifice.
  7. În satul Talmaza s-au născut academicienii Ștefan Ciobanu (1883–1950) și Valeriu Rudic (n. 1947). În 1940, după intervenția sovietică în Basarabia, Ștefan Ciobanu, membru titular al Academiei Române (1918), a găzduit elevi din satul lui de baștină. Cercetătorul Mihai Tașcă a descoperit în arhive adresarea din 10 iulie 1940 a elevului Alexandru Secară din clasa a 6-a, originar din Talmaza, care îi scria președintelui „Cercului Basarabenilor” din București: „M-am refugiat din Basarabia, absolut cu ceea ce am pe mine. N-am nici cămașă, nici haine și nici palton. Sunt găzduit de consăteanul meu prof. univ. Ștefan Ciobanu, unde însă nu pot sta mult”. Academicianul (2000) Valeriu Rudic, directorul Institutului de Microbiologie și Biotehnologie al Academiei de Științe a Moldovei, șeful Catedrei de microbiologie, virusologie și imunologie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” este inventatorul BioR® -ului, preparat biologic nou cu structură complexă şi impact sporit, înregistrat și inclus într-o gamă largă de scheme de profilaxie și tratament, de produse farmaceutice noi (patologii ale ficatului, pancreasului, disfuncții ale sistemului reproducător masculin, afecțiuni ginecologice, patologii oro-maxilo-faciale, pentru igiena cavității nazale și buco-faringiene). Membru corespondent al Academiei de Științe Medicale a Uniunii Sovietice (1971), Natalia Gheorghiu (1914–2001) și-a început activitatea profesională în satul Talmaza, fiind medic-șef al spitalului din localitate (1948–1950).
  8. În localitate se află albia veche a fluviului Nistru, care are o lungime totală de 34 km. Locuitorii din Talmaza îl numesc „Nistru Chior”, iar cei din Copanca „Nistru Mort”. În urma cutremurului din decembrie 1838, prin ridicarea blocurilor scoarței terestre, cotitura Nistrului care șerpuia satul Copanca s-a uscat pe o distanță de 5 km și Nistru și-a îndreptat albia în lungul povîrnișului său de stînga, lăsînd în lunca de sub povîrnișul din dreapta albia sa veche. În prezent, autoritățile locale depun eforturi și identifică soluții financiare pentru a-l curăța.
  9. În Talmaza, printre cele mai răspîndite nume de vaci sunt: Rujana, Florica, Matroana, Rîndunica, Joiana, Murica; de boi – Joian, Galbinel, Boian, Negruțu, Duman; de cai – Murgul, Roibu, Orlic, Suru; de cîini – Tarzan, Bobic, Bursuc, Caștan; de pisici – Vasca, Matroschin, Ciornîi, Mitruța; de găini – Moțata, Porombaca, Balaia, Gît Gol.
  10. Talmaza are o monografie complexă în două volume (volumul II are 374 de pagini și a apărut mai întîi, în anul 2007, iar volumul I are 462 de pagini și a fost editat în 2009) elaborată de talmăzeanul Vasile Grosu (1934–2014), doctor în științe istorice (1988) pe parcursul a zeci de ani de studiere a subiectului în cauză. Lucrarea include cadrul geografic al localității, istoria, viața economică, manifestrările administrative, juridice, politice, culturale și spirituale, creația orală, tipologia locuinței, toponimia, personalități etc. Autorul a depistat noi documente de arhivă și a „îmbătrînit” localitatea cu 63 de ani. Este cel mai de preți cadou pe care îl poate lăsa un istoric localității de baștină. Prin această creație și-a format propriul motto: „A muncit toată viață, ca să trăiască și după moarte”.

Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-satul-talmaza-raionul-stefan-voda_15539

Legende foto

  1. Primul aparat de radio în satul Talmaz(a), 1936. Arhiva familiei Grosu
    1
  2. Un grup de cetățeni (în mijloc primarul comunei – Luchian Pancrat) la Primăria Comunei Talmaz(a), 1942. Arhiva familiei Grosu
    2
  3. Un grup de membri ai Academiei Române în vizită la Talmaza, 1942. Arhiva familiei Grosu
    3
  4. Veterani din al Doilea Război Mondial din satul Talmaza, 1973. Arhiva familiei Grosu
    4
  5. Primăria comunei Talmaza. Foto: I.V. Xenofontov, 30 septembrie 2016
    5
  6. „Comoara de la Primărie” studiată (de la stînga la dreapta) de Nicolae Grosu, primarul localității în anii 1990–2003, deputat în Parlamentul Republicii Moldova (1990–1994), Eugeniu Prutean, primarul actual, Alexandru Furtună, doctor în istorie și Sergiu Luchian, viceprimarul localității. Foto: I.V. Xenofontov, 30 septembrie 2016
    6
  7. Nicolae Grosu își amintește că albia veche a fluviului Nistru cîndva avea o adîncime de 12 m. Foto: I.V. Xenofontov, 30 septembrie 2016
    7
  8. Academicianul Valeriu Rudic, cetățean de onoare al satului Talmaza, este mîndria consătenilor. Foto: I.V. Xenofontov, 7 octombrie 2016
    8

9. Monografia satului Talmaza, autor istoricul Vasile Grosu
9-1

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE ȘCOALA PRIMARĂ „PROMETEU-JUNIOR” ȘI LICEUL DE CREATIVITATE ŞI INVENTICĂ „PROMETEU-PRIM”

                                                                        Motto: „Non scholae sed vitae discimus”.
                                                  („Nu pentru școală învățăm,
                                                                                ci pentru viață învățăm”).

                                                                                   Seneca Philosophus, Epistulae

 

La 29 august 1991, în contextul în care legislația era confuză în privința învățământului privat, printr-o hotărâre de Guvern a fost instituit Liceul Experimental de Creativitate și Inventică „Prometeu”. La 1 septembrie 1991, primele două clase a câte 18 elevi   și-au început noul an de învățământ într-o nouă formulă, revoluționară pentru acea perioadă, în prima instituție de învățământ privat din Republica Moldova. Mircea Snegur, primul președinte al Republicii Moldova (1990–1996), a susținut personal edificarea noii instituții. Prin înființarea acestei școli s-a catalizat învățămîntul de alternativă în noul stat independent. Actualmente instituția include un ciclu integral: clase primare, gimnaziale și liceale, asamblate organic în clusterul educațional Școala Primară „Prometeu-Junior” și Liceul „Prometeu-Prim”. În prezent, Liceul „Prometeu-Prim” este cea mai cotată instituție de învățămînt liceal din Republica Moldova. Elevii de aici au avut cea mai mare medie a notelor de bacalaureat (8,56) la sesiunea 2016, inclusiv 9,33 – la limba engleză şi 9,39 – la chimie.  Absolvenții Liceului își continuă studiile la cele mai prestigioase instituții de învățămînt din lume. Fiind un liceu privat, este finanțat în totalitate din resurse extrabugetare. Totodată, menționăm și dimensiunea filantropică pe care administrația acestei instituții o promovează. Elevii dotați din familii social-vulnerabile, olimpicii naționali și internaționali, copiii angajaților acestei instituții sunt scutiți de taxa pentru învățămînt.

În lumina realităților constatate de visu, evidențiem următoarele:

  1. Părintele, psihologul, pedagogul, scriitorul, publicistul, managerul, arhitectul Liceului este Aurelian Silvestru, doctor în psihologie, cavaler al „Ordinului Republicii” (2009) și al Ordinului Meritul cultural în grad de ofițer din partea președintelui României Klaus Iohannis (2016). A. Silvestru are toate motivele, cunoștințele și pregătirea necesară pentru edificarea și consolidarea acestui liceu-minune. A făcut doctoratul în domeniul creativității și cunoașterii de sine la Institutul de Psihologie din Moscova, are o experiență didactică și științifico-didactică bogată în domeniu, de aceea a trecut prin inimă și cuget toată structura, infrastructura, personalul didactic, copii acestei instituții de învățămînt de elită. Este coautorul „Daciadei”, primului manual de istorie pentru clasele primare. (Recunosc, această lucrare m-a determinat încă din copilărie să fac studii din domeniul istoriei.) În prima și ultima zi de an școlar Aurelian Silvestru, directorul instituției, le citește elevilor parabole, fiind și autorul Imnului Liceului. Tot A. Silvestru este cel care a salvat și creat în mod pozitiv viața a mii de copii. Sau, ca să-l parafrazăm pe romanticul francez Victor Hugo (1802–1885), „cel ce deschide o școală închide o temniță”.
  2. La 28 septembrie 2016 în cadrul acestei instituții învățau 1361 de elevi. În instituție activează 55 de clase, inclusiv 25 primare, 24 gimnaziale, 6 liceale. Este unul dintre puținele licee din Republica Moldova unde sunt șase clase de-a întîia! Dacă nu am cunoaște realitățile dezastruoase demografice din țară am avea impresia că asistăm la un baby boom.
  3. În primii ani de existență a instituției, majoritatea cadrelor didactice (18 la număr) erau din România. Activitatea acestora era reglementată de acordurile bilaterale dintre Republica Moldova și România. S-a studiat în baza materialelor didactice românești. Treptat, s-a trecut la manualele elaborate și editate la Chișinău.
  4. Numărul total al cadrelor didactice îl constituie 139 de persoane, inclusiv 8 doctori în știință, 20 cu titlu de magistru, 23 cu grad didactic superior, 40 de cadre didactice cu gradul didactic I, 31 de cadre didactice cu gradul didactic II. Profesorii din această școală sunt autori de „Abecedar” (Silvia Cotelea, Aurelia Ermicioi), manuale de limbă franceză (Zinaida Vîrlan, Maria Scobioală), engleză (Galina Chira, Margareta Dushciac, Maria Gîscă), de limbă și literatură română (Constantin Șchiopu, doctor habilitat în filologie), matematică (Petru Efros, doctor în științe fizico-matematice), „Educaţie moral-spirituală” în clasele primare (A. Silvestru, D. Andrei, I. Scripnic), autoare de „Curriculum la limba franceză” (Silvia Voroniuc), ghiduri, teste, evaluări etc. Unii profesori din această școală sunt nominalizați cu distincții de stat și grade onorifice. Merită menţionat faptul că doamnele profesoare Maria Efros, Margareta Dushciac şi Larisa Avdeev sunt deţinătoarele distincției de stat „Meritul Civic”, iar doamna profesoară Zinaida Vîrlan a fost distinsă cu titlul onorific de „Om Emerit”.
  5. Este primul Liceu din Republica Moldova în care s-a început studierea opțională a religiei încă din 1991, punîndu-se astfel accentul pe valorile spirituale în educația copiilor. În Școala Primară „Prometeu-Junior” a fost edificată și sfințită în noiembrie 2001 Biserica „Sfînta Treime”. Cei trei preoți ai sfîntului lăcaș au studii în teologie (Vlad Mihăilă, Vasile Petrov și Ioan Cosoi, doctor în teologie) și sunt profesori de religie în instituție.
  6. Este o școală în care este valorificat foarte rațional spațiul. Suprafața teritorială a instituției este de 5087 m², iar cea a sălilor de curs – 3530 m². Deși are un spațiu relativ restrîns, dispune de curte spațioasă, blocuri de studii, lăcaș sfînt, cantină, două săli de sport și chiar două blocuri locative pentru cadrele didactice. Se constată un tip de arhitectură intensivă în utilizarea spațialității. Inițial aici era un loc nevalorificat – gunoiște.
  7. Fiecare al treilea elev din această școală este premiant la concursuri naționale și internaționale. În școală, alături de semenii lor, învață campioni europeni la șah şi dansuri sportive. De altfel, șahul este disciplină opțională în această instituție.
  8. La o privire atentă poți constata că însăși jocurile elevilor, ce se distrează în curtea școlii, sunt inovative și pline de creație. E un zumzăit de albini combinat cu dinamica vieții.
  9. În curtea Școlii Primare „Prometeu-Junior” crește un nuc. Deși în proximitatea copacului (doar la doi metri de el) au fost ridicate mai multe construcții, nucul a fost protejat, iar în prezent el menține siguranța întregului ansamblu arhitectural al școlii și „îmbrățișează” copii și pedagogii.
  10. Școala Primară „Prometeu-Junior” și Liceul „Prometeu-Prim” reprezintă un indiciu al performanțelor educaționale din Republica Moldova în plan mondial. Atunci cînd în fiecare raion din Republica Moldova va exista cel puțin o școală de acest tip, se va putea considera, fără echivoc, că societatea a ajuns la un nivel înalt de dezvoltare socioeducațională, element comensurabil cu statele înalt dezvoltate.

Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

 

http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-scoala-primara-prometeu-junior-si-liceul-de-creativitate-si-inventica-prometeu-prim_15470

 

Legende foto

  1. Președintele Mircea Snegur a susținut personal deschiderea Liceului Experimental de Creativitate și Inventică „Prometeu”. Foto: Ion Valer Xenofontov, 8 septembrie 2016
    1

  2. Aurelian Silvestru, ctitorul Liceului Experimental de Creativitate și Inventică „Prometeu”. Arhiva privată Aurelian Silvestru
    2
  3. Liceului Experimental de Creativitate și Inventică „Prometeu” în construcții, anii 1990. Arhiva Liceului
    3
  4. O lecție de limbă și literatură română împreună cu Angela Lungu, director adjunct al Liceului „Prometeu-Prim”. Foto: Ion Valer Xenofontov, 26 septembrie 2016
    4
  5. Biserica „Sfînta Treime” – vatra spirituală a școlii. Foto: Ion Valer Xenofontov,26 septembrie 2016
    5
  1. Copii în jocuri creative. Foto: Ion Valer Xenofontov, 26 septembrie 2016
    6
  2. O clădire a Liceului „Prometeu-Prim”. Foto: Ion Valer Xenofontov, 26 septembrie 2016
    14572187_10154653605384697_5905104501189328585_n

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE FESTIVALUL REPUBLICAN AL ETNIILOR

                                                           Motto: „Unitate prin diversitate”.
Genericul Festivalului republican al etniilor din anul 2016

În Republica Moldova locuiesc mai multe etnii. În linii generale, acestia conviețuesc într-o alteritate: nu se cunosc în complexitate unele pe altele. De aceea, anual se organizează o serie de manifestări socioculturale unde fiecare etnie tinde să-și prezinte elementele increate ale acestora. Pentru prima dată un festival etnofolcloric a fost organizat la Chișinău la 4 iunie 2000. În 2001 a avut loc cea de-a doua ediție a Festivalului, apoi, printr-o hotărîre a Guvernului Republicii Moldova din 2002, s-a decis organizarea anuală a acestui eveniment sociocultural în a treia duminică a lunii septembrie.

În 2016, la cea de-a XV-a ediție a Festivalului etniilor au participat circa 45 de organizații etnoculturale ce reprezintă 14 etnii, 32 de formații artistice (din 9 raioane ale Republicii Moldova). În continuare prezentăm alte elemente cognitive ale Festivalului din ziua de 18 septembrie 2016.

  1. În raza centrală a Grădinii Publice „Ștefan cel Mare și Sfînt” a fost organizată „Casa Mare”, ce reprezenta populația majoritară a Republicii Moldova. Doar aici era un stand cu însemnele vădite ale Uniunii Europene.
  2. Cea mai divizată comunitate a fost cea armeană. Un segment cultural a fost reprezentată de Comunitatea Armenilor din Republica Moldova „Armenia noastră” (reprezentant – Ghenadie Babaian). Această organizație etnoculturală a prezentat aspecte din istoria armenilor, gastronomie, cultură. O altă organizație etnoculturală condusă de Venera Gasparean, președintele Asociației Armenilor din Republica Moldova, a îmbinat muzica, cultul personalității (liderului acestuia) cu șașlîkul.
  3. Comunitatea rusă din Republica Moldova a avut cea mai extinsă suprafață teritorială de prezentare. Rușii au îmbinat muzica cu ritualul gastronomic și sportul (șahul). Comunitatea rușilor de rit vechi (Biserica lipovenească) a pus accent pe religiozitate, spiritualitate și creație.
  4. Comunitatea găgăuză a fost cea mai atașată tradițiilor. A pregătit o casă tradițională găgăuză și a interpretat muzică populară.
  5. Comunitatea azeră s-a evidențiat prin ritualul de servire a ceaiului și prin dansuri.
  6. Cele mai discrete, modeste, dar pline de încărcătură intelectuală au fost reprezentanțele popoarele baltice (lituanienii, letonii și estonienii).
  7. Comunitatea evreiască („Strada evreiască”) a îmbinat religia cu prezentarea inovațiilor și tehnologiilor, oferte turistice și dansul discret. A fost singura comunitate care a ținut cont că printre vizitatori sunt și copii, organizînd, în acest sens, un aparat de produs baloane de săpun – bucuria picilor.
  8. Cea mai colorată prestație a Festivalului a avut-o comunitatea romilor. Reprezentantele acestei etnii pozau în vestimentație de sărbătoare pentru vizitatorii curioși.
  9. Sonorizarea a fost deranjantă, deoarece fiecare comunitate avea muzica ei, creîndu-se un mozaic de muzică sau o babilonie.
  10. Unii politicienii nici de data aceasta nu au ratat ocazia ca să-și facă imagine, organizînd băi în public.

Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

Legende foto

  1. „Casa Mare” a populației majoritare a Republicii Moldova la Festivalul republican al etniilor. Foto: Ion Valer Xenofontov, 18 septembrie 2016
    1
  2. Venera Gasparean a îmbinat muzica, cultul personalității cu șașlîkul. Foto: Ion Valer Xenofontov, 18 septembrie 2016
    2
  3. Comunitatea rușilor de rit vechi (Biserica lipovenească) – identitate prin religiozitate. Foto: Ion Valer Xenofontov, 18 septembrie 2016
    3
  4. „Curtea găgăuză”. Foto: Ion Valer Xenofontov, 18 septembrie 2016
    4
  5. Comunitatea azeră și ritualul ceaiului. Foto: Ion Valer Xenofontov, 18 septembrie 2016
    5
  6. Baloanele de săpun de pe „Strada evreiască” – bucuria copiilor. Foto: Ion Valer Xenofontov, 18 septembrie 2016
    7

  7. Romele într-o paradă de modă. Foto: Ion Valer Xenofontov, 18 septembrie 2016
    6

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE SCRISORILE CETĂȚENILOR DIN MOLDOVA SOVIETICĂ CĂTRE STALIN

Motto: „Vă rog, Tatăl Nostru, Marele tov. Stalin,
nu-mi refuzați rugămintea”.
Ivan Ilici Danila, s. Dereneu, r-nul Braviceni, 6 iunie 1949

„Măi Stalin, sări-ți-ar capul”
Cîntec popular

Politica lui Iosif Vissarionovici Stalin (1878–1953), secretar general al PC al URSS (1922–1953) și prim-ministru al Uniunii Sovietice (1941–1953), în Moldova sovietică, ca și în alte republici unionale, după cel de-al Doilea Război Mondial a însemnat teroare, foamete, anxietate, deportare, colectivizare, pauperizare. Criza sociopsihologică prin care trec cetățenii Republicii Moldova este o consecinţă a terorii staliniste. Frica față de autoritatea centrală, obediența excesivă a cetățeanului față de elementul politic – în mod special față de conducătorul autoritar – au generat o fobie în fața subzistenței, a supraviețuirii fizice. Indiscutabil, a existat un segment al populației care s-a împotrivit sistemului prin diferite modalităţi, inclusiv prin refuzul de a se înscrie în colhoz. De curînd, cercetătoarea româncă Mariana-Alina Urs a depistat în arhivele din România o formă ciudată de protest – „Cazul pisicii Bombonica”. Este vorba de o femeie care, în semn de doliu pentru decesul lui Stalin din 5 martie 1953, a legat de coada pisicii Bombonica o panglică de culoare bleumarin, afirmînd că este în doliu. Femeia a fost prinsă și pedepsită de autorități.

A existat însă și populație care considera că răul nu vine de la Stalin, ci de la autoritățile locale, raionale sau republicane, de aceea apela la ajutorul conducătorului sovietic.

Doctorul în istorie (2005) conferenţiarul universitar (2015), Mariana S. Țăranu, autoare a trei monografii și circa 70 de articole și studii științifice, în anul 2014 a editat în lucrarea „Scrisori către Stalin sau spovedaniile celor ocupați (1947–1953)” (Chișinău, Pontos, 520 pag.) 280 de scrisori, depistate fondurile Arhivei Naționale a Republicii Moldova, în carte se developează imaginea „celor mulți”, a țăranilor, faţă de spiritul unei epoci turbulente, nesigure.

  1. Principalele subiecte la care se refereau semnatarii scrisorilor adresate lui Stalin erau: lipsa mărfurilor şi a produselor de primă necesitate, foametea organizată, demolarea caselor în cadrul punerii în aplicare a tacticii pămîntului pîrjolit, includerea în categoria chiaburilor, impozitarea cu un supliment de 30% la toate categoriile de impozite, comportamentul birocratic şi abuziv al funcţionarilor, confiscarea loturilor individuale de către gospodăria colectivă, impunerea de către autorităţile locale să acorde împrumuturi la stat etc. Mai multe scrisori erau adresate din gulagul siberian, localităţi în care au fost deportate familii întregi de basarabeni, în toate semnatarii solicitând să li se permită să revină la baştină.
  2. Autorii scrisorilor utilizau diverse formule de adresare: Iosif Vissarionovici Stalin (în toate cazurile), tovarășe Stalin (în majoritatea cazurilor), conducător general al URSS, Îndrumător, Învățător, Marele Conducător, Om apropiat, tată, conducător al popoarelor și al întregii lumi progresiste. Aceste adresări extrase din perimetrul mentalului colectiv reprezentau formule de sorginte a divinității, patriarhului, dascălului. Unele scrisori către Stalin par a fi rugăciuni disperate către divinitate: „Vă rugăm, Tatăl nostru, să atrageți atenția și la cererea mea…” (Matvei Bloghicenco, s. Tătărești, r-nul Cahul); „Vă rog, Dragul Nostru tată și Îndrumător Iosif Vissarionovici Stalin, să dați indicații ca să fiu exclus din lista gospodăriilor de chiaburi și suplimentul de 30%” (Gavril Guduma, s. Egoreni, r-nul Soroca); „Smerit mă adresez bunăvoinței Voastre și Vă cer ajutor” (Vasile Platon, s. Mihuleni, azi r-nul Șoldănești).
  3. În linii generale, putem vorbi despre un limbaj dihotomic adresat lui Stalin: unul oficial și altul popular. În cel neoficial depistăm interjecția „Măi”, ce semnifică raporturi de egalitate sau chiar de la superior către cel inferior. După o introducere în care erau enumerate toate succesele autorităților sovietice, autorii lasă să se înţeleagă că acestea nu servesc nimănui, iar familia sa suferă mult din cauza lor.
  4. Scrisorile relevă o serie de realități recurente: reglări de conturi ale consătenilor, invidie, înstrăinarea imobilelor, învinuiri nefondate etc.
  5. Sătenii tindeau spre o recunoaștere și integrare socială. Catalogarea „culaci” îi înscria în lumea proscrișilor și marginalilor, a celor fără drept la apel. Originea socială „nesănătoasă” putea să se reflecte și asupra urmașilor. De aceea, unii țărani se rugau către Stalin ca să intervină „către raispolcom și selsovet” pentru a fi excluși de pe lista de „culaci” pentru a lucra în rîndul „colhoznicilor din sat” și cu „norodul sovietic”.
  6. În categoria chiaburilor au fost trecuți și bătrînii bolnavi. De exemplu, Gheorghe Streci din Cahul, un orb de 68 de ani, a fost considerat chiabur deoarece cele 0,5 ha de vie au fost păzite în anii 1945–1946 de un sătean în perioada de coacere a strugurilor. Munca năimită a fost considerată un element de identificare a chiaburimii.
  7. Unii autori de scrisori proslăvesc viața edificată de Stalin și regretă cu nu pot lua parte la aceasta: „Scumpe Iosif Vissarionovici, Dumneavoastră sunteți părintele cel mai scump și mai apropiat al milioanelor de truditori ai Patriei noastre. Pe Dumneavoastră toți Vă proslăvesc, de la mic și pînă la mare, pentru viața fericită pe care ne-ați dat-o nouă, noroadelor din Moldova, dezrobindu-ne de sub jugul românilor. Eu, scumpule și iubite Iosif Vissarionovici, împreună cu copiii mei nu pot lua parte pe deplin la această fericire” (Pavel Dani, s. Dominteni, r-nul Drochia).
  8. Cu cît mai mult țăranii se confruntau cu refuzul autorităților de a le soluționa problema, cu atît cererile erau mai disperate și pline de formule superlative de adresare. În cea de-a patra scrisoare adresată lui Stalin, Filip F. Talpă (n. 1882) din satul Răspopeni, azi r-nul Șoldănești, scria: „cea de a patra Cerere o expediez Atotmilostivului, Învățătorului nostru, tatăl poporului sovietic, și multprețiosului nostru învățător Iosif V. Stalin! Eu, Talpă F.F. cu mîna tremurîndă vă scriu și Vă înduplec, multmilostivule, insistent și călduros vă rugăm, tatăl nostru, conducătorul Poporului sovietic, Vissarion I. Stalin, să fiu exclus din lista chiaburilor!”. În pofida acestei corespondențe repetate, în noaptea de 6 iunie 1949, Filip F. Talpă împreună cu soția Pelaghia (n. 1889), fiica Efimia (n. 1923), fiul Ion (n. 1926) au fost deportați în regiunea Kurgan.
  9. În pofida faptului că semnatarii scrisorilor se adresau lui Stalin, acestea aşa şi nu ajungeau la destinatar. După ce erau înregistrate la secretariatul Sectorului special al CC al PC(b) de la Moscova, acestea erau redirecţionate pe adresa Consiliului de Miniştri de la Chişinău, secţia a V-a „Corespondenţă”. De aici erau trimise la comitetele executive raionale, după care erau antrenate şi sovietele săteşti unde locuia semnatarul scrisorii. Ultimele două instituţii aveau obligaţia de a verifica cele expuse în scrisoare şi de a se pronunţa. Sistemul era creat în aşa mod încât cei care se făceau vinovaţi de suferinţele localnicilor urmau să dea răspuns la plîngerile ultimilor, iar în consecinţă 80% dintre semnatari au fost deportaţi în Siberia.
  10. Pe baza celor 280 de scrisori adresate lui Stalin, scrisori editate de Mariana S. Țăranu, a fost elaborat filmul documentar „Dragă Stalin…” (durata 13 minute, regia: Liuba Șevciuc). Filmul a fost tradus în limbile rusă şi engleză. Plasat pe www.youtube.com, filmul în variantă engleză are circa 145 000 de vizualizări. Filmul a cîștigat competiția anuală Radio Free Europe/Radio Liberty ”The Best of RFE/RL” la categoria  – Featurres, anul 2015.

Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-scrisorile-cetatenilor-din-moldova-sovietica-catre-stalin_15353

Legende foto

  1. Conferenţiarul universitar Mariana S. Țăranu, editorul volumului „Scrisori către Stalin sau spovedaniile celor ocupați (1947–1953)”. Foto: Ion Valer Xenofontov, 16 septembrie 2016
    1
  1. Scrisoarea lui F.V. Sobețchi din raionul Cimișilia către Stalin. Sursă: Arhiva Națională a Republicii Moldova P-2848, Inv. 7, dos. 124, f. 34-35 (material prezentat de dr. conf. univ. Mariana S. Țăranu)
    2a

    2b
    2c
  1. Portretul lui Stalin – icoană în paradele sovietice, Chişinău, 1947. Fondul materiale ilustrative al Bibliotecii Științifice Centrale „Andrei Lupan” (Institut) a Academiei de Științe a Moldovei. Fotografie prezentată de Larisa Turea
    3

  1. Stalin era icoană atît pentru țărani, cît și pentru autoritățile sovietice republicane. Gh. Rudi, președintele Sovietului Miniștrilor al RSS Moldovenești, ține un discurs în fața Prezidiului Bazei Moldovenești de Cercetări Ştiinţifice a AŞ a URSS, iunie 1949. Arhiva Națională a Republicii Moldova. Fond foto. Cota arhivistică:2767
    4

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE CETATEA FĂGĂRAȘ

Motto: „Una din podoabele țării”.
Nicolae Iorga (1871–1940), istoric român

Cetatea Făgăraș se află în localitatea omonimă din județul Brașov, România. Vocabula Făgăraș vine de la pădurile de fag ce se aflau în vechime în regiunea respectivă. Pentru prima dată numele Făgăraș este menționat într-o diplomă din 1291 emisă de regele ungur Andrei III (1290–1301).

Făgărașul, cetatea și domeniul său funciar au deținut un rol semnificativ în istoria Transilvaniei și Țării Românești. Negru Vodă (Radu Negru), cel care prin tradiție a întemeiat Țara Românească, era din Făgăraș. Tot în Făgăraș, în contextul celui de-al Doilea Război Mondial s-a retras o importantă comunitate de basarabeni.

  1. Cetatea Făgăraș este una dintre cele mai mari și mai bine conservate cetăți medievale din Europa de Sud-Est, fiind clasată de o revistă americană pe locul doi în registrul celor mai frumoase castele din lume. Din 1500 și până la mijlocul sec. XIX, cetatea a fost asediată de 15 ori, însă niciodată n-a fost cucerită cu forța armelor. De aceea, poate fi numită, pe bună dreptate, Cetatea Invincibilă.
  2. Anterior cetății de piatră de la Făgăraș, în sec. XII–XIII a existat o fortificație din lemn, cu val de pământ. Vestigiile fortificației din lemn, păstrate în Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, demonstrează că aceasta a fost distrusă violent în urma imixtiunii tătare din 1241.
  3. Primele izvoare scrise referitoare la cetatea de piatră datează din anul 1455, fiind menționat un „castelan”. Investigațiile arheologice demonstrează însă existența cetății de piatră la sfârșitul sec. XIV.
  4. Din a doua jumătate a sec. XVI, Cetatea Făgăraș devine reședință nobiliară și princiară importantă. Voievozii și principii Transilvaniei (Ștefan Mailat și Gașpar Becheș) au utilizat-o ca obiectiv strategic de luptă pentru tron. Mihai Viteazul a considerat-o „cetate de scaun”.
  5. În sec. XVII, grație unor activități de muncă intensă și cu străduința unor conducători pricepuți, s-au conturat dimensiunile și formele actuale ale cetății, care dispunea de 85 de încăperi. În baza obligațiilor de „muncă la cetate”, iobagii domeniului Făgăraș au fost repartizați în trei schimburi, a cîte 50 de oameni, ce prestau muncă câte o săptămână. Unii cu hîrlețul și sapa, iar alții cu brațele.
  6. Între 1670 și 1691, în monumentul de la Făgăraș s-au ținut 11 Diete ale Transilvaniei (instituție constituțională și politică preparlamentară), 18 delegații (reuniuni mai strânse) și au fost primite peste 50 de solii străine.
  7. Cetatea a fost, pe rînd, garnizoană militară austriacă (1696–1867), maghiară (1867–1918) și românească (1918–1948). Din 1948 și până în 1960 a fost închisoare comunistă. Între septembrie 1950 și aprilie 1960, aici au fost închiși circa 4 000 de foști angajați ai Serviciilor de Informații, ai Siguranței Statului, magistrați militari și diplomați. Specific pentru acest penitenciar, în care au murit 166 de oameni, era faptul că deținuții erau „lagăriști”, adică întemnițați fără procese și fără condamnări. După 1960 a fost dezafectată și s-au început lucrări de restaurare pentru a-i reda înfățișarea din perioada de apogeu – sec. XVII. În urma unei decizii din 1976, în cetate au fost înființate ateliere de covoare, tricotaje și confecții, centre comerciale și de alimentație publică, un hotel, un muzeu și biblioteca municipală. În prezent funcționează doar ultimele două instituții culturale. Cetatea este deschisă contra unei taxe vizitatorilor și celor care doresc utilizarea temporară a spațiilor din incinta cetății.
  8. Fortificația poate fi numită și Cetatea Torturii. Potrivit unor legende și mistere, în cetate ar fi existat mașina de tortură „Fecioara de Fier”. Condamnatul la moarte, trimis la „fecioară” pentru rugăciunea de sărut a icoanei Maicii Domnului, în loc de iertare, găsea în brațele ei o moarte cumplită. Persoana era străpunsă de pumnale, apoi se deschidea o trampă și corpul cădea într-un mecanism de săbii, care „toca carnea”. Într-un canal aflat la o înălțime de 8 m apa evacua resturile în râul Olt, nelăsând nicio urmă de crimă. O altă „Fecioara de Fier” reprezenta un sarcofag cu cuie în care era închis condamnatul. Cuiele îi străpungeau tot corpul, cu excepția organelor vitale. În urma pierderii de sânge, persoana murea în chinuri groaznice. În cetate se pot vedea și în prezent temnițele medievale, unele având săli de tortură.
  9. Profesorul făgărășean Florentin Olteanu a denumit Cetatea Făgărașului drept Cetatea Principeselor, înregistrând această sintagmă ca brand. Într-adevăr, cetatea a fost domeniu al principeselor, care prin statut i-au menținut fortificației poziția hegemonică. Una dintre cele mai cunoscute Doamne a fost Stanca, soția lui Mihai Viteazul. În 1599, Mihai Viteazul a cucerit „Cetatea tare a Făgărașului”, pe care în 1600 a dăruit-o Doamnei Stanca. După înfrângerea lui Mihai Viteazul, familia sa a fost arestată. Din inițiativa lui Nicolae Iorga, în 1938, făgărășenii au edificat statuia principesei Stanca, pe epitaful căruia este notat: „Aici a suferit toate umilințele și toate amenințările, pentru dreptul neamului său, chinuită și apoi veșnic nemîngîiată soția lui Mihai Viteazul, Doamna Stanca”.
  10. În 1656, pe lacul cetății înotau 6 lebede, care erau hrănite cu o pâine de secară pe zi. În 1696, în lac erau nouă lebede și patru boboci. Îngrijirea lebedelor se realiza din ordinul principesei Transilvaniei. Ca o continuare a tradiției, în 2012, Primăria Făgărașului a decis popularea lacului cu lebede. La 1 septembrie 2016, pe lac înotau, împreună cu bobocii, 32 de lebede de culoare albă, neagră și gri.

 

Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

Legende foto

  1. Cetatea Făgăraș, 1883. Fondul materiale ilustrative al Muzeului Țara Făgărașului „Valer Literat”.
    0
  2. Statuia Doamnei Stanca, 1938. Sculptor Spiridon Georgescu. Pe fundal: Cetatea Făgăraș. Foto: Ion Valer Xenofontov, 1 septembrie 2016
    1
  3. Bîrne și fragmente de lemn de la vechea fortificație din sec. XII–XIII. Foto: Ion Valer Xenofontov, 1 septembrie 2016
    2
  4. Fierăria Cetății Făgăraș. Foto: Ion Valer Xenofontov, 1 septembrie 2016
    3
  5. Blazonul sculptat pe ancadramentul ușii ce leagă casa cînepii cu loggia, amintit în surse în 1656, s-a conservat pînă în prezent. Foto: Ion Valer Xenofontov, 1 septembrie 2016
    4
  6. Sala Țării sau Sala Dietei este menționată pentru prima dată în 1581. Aici a fost Dieta Transilvaniei pînă în 1639 (fiind transferată la alt nivel al castelului), apoi a avut destinația de capelă reformată, ortodoxă și apoi romano-catolică. Foto: Ion Valer Xenofontov, 1 septembrie 2016
    5
  7. Sala Tronului. Foto: Daniela Hadîrcă-Năstas, 1 septembrie 2016
    6
  8. „Casa Doamnei”. Foto: Ion Valer Xenofontov, 1 septembrie 2016
    7
  9. „Fecioara de Fier cu cuie”. Foto: Ion Valer Xenofontov, 1 septembrie 2016
    8
  10. Profesorul Florentin Olteanu este autorul brandului Cetatea Principeselor, Foto: Daniela Hadîrcă-Năstas, 3 septembrie 2016
    9
  11. Lacul cetății cu lebede. Foto: Ion Valer Xenofontov, 1 septembrie 2016
    10

CONFERINȚA ȘTIINȚIFICĂ INTERNAȚIONALĂ „REPUBLICA MOLDOVA: 25 DE ANI DE INDEPENDENȚĂ”

La 8 septembrie 2016, cu începere de la ora 10:00, p3067_membla Academia de Științe a Moldovei (Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 1), va avea loc Conferința Științifică Internațională „Republica Moldova: 25 de ani de independență”. 

La lucrările forului științific internațional sunt invitați membrii AȘM, reprezentanți ai Președinției, Parlamentului, Executivului, misiunilor diplomatice acreditate la Chișinău, instituțiilor de cercetare și universitare din țară și de peste hotare, inclusiv România, SUA, Ucraina, Georgia,  Azerbaidjan, organizațiilor neguvernamentale.
PROGRAM
Cuvânt de deschidere:
Gheorghe DUCA, academician, președinte al Academiei de Științe a Moldovei
Cuvânt de salut:
Marian LUPU, doctor în științe economice, ex-președinte al Parlamentului Republicii Moldova, deputat
Asaf HAJIYEV, academician al Academiei Naționale de Științe din Azerbaidjan, secretar general al Adunării Parlamentare a Organizației Cooperării Economice a Mării Negre
Urzsula PALLASZ, șef al Secției Politice și Economice a Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova
Isaac BERSUKER, profesor universitar la Universitatea din Texas, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei
Lucrările Conferinței vor fi organizate în două sesiuni.
În cadrul evenimentului va fi inaugurată o Expoziție tematică de carte.
 
La finele întrunirii va fi prezentată Rezoluția Conferinței.
 
 
La eveniment sunt invitați reprezentanții mass-media.
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM
Sursa: www.asm.md