Motto: „Eugen Doga este unul din «ultimii mohicani»
ai pleiadei pe cale de dispariție a marilor compozitori”.
Sveatoslav Belza, membru titular al Academiei de Arte din Rusia,
Artist al Poporului din Rusia
Compozitorul-academician Eugen Doga este autorul unor capodopere muzicale universale care rezistă și vor rezista în timp. Valoarea operei create de E. Doga este înalt apreciată de contemporani. Valsul creat de E. Doga, considerat apogeul creației sale artistice, a fost declarat de președintele SUA (1981–1989) Ronald Reagan „Valsul veacului XX”, iar fondul UNESCO l-a inclus în galeria capodoperelor muzicale ale secolului anterior. În anul 2001 Eugen Doga a fost inclus în prestigioasa antologie „Compozitorii secolului XX”. Anii 2006 și 2017 au fost declarați drept anii Eugen Doga în Republica Moldova. Asteroidul nr. 10504 poartă numele compozitorului Eugen Doga.
Eugen Doga s-a născut la 1 martie 1937 în s. Mocra, azi r-nul Râbniţa, avînd rădăcini în familiile țăranilor moldoveni Mitri și Lisaveta lui Nichifor Vizer și a Nadei Chișleanu din Saharna, Rezina. Așa cum menționează Maestrul, a fost un copil al războiului, care nu a avut leagăn, însă a avut noroc de cei șapte ani de acasă. A învățat la școala primară din satul natal (1943–1951). Pentru a-și continua studiile, părinții s-au sacrificat. Au vîndut chiar și covorul din Casa Mare. A studiat la Școala de Muzică din Chișinău (1951–1955), Conservatorul de Stat din Chișinău (1955–1960), Institutul de Arte din Chișinău (1960–1965). A început cariera profesională în calitate de violoncelist în Orchestra Comitetului de Stat al RSSM pentru Televiziune și Radiodifuziune (1957–1962), apoi a avut o prodigioasă activitate didactică, fiind profesor la Școala Medie Specială de Muzică din Chișinău (1962–1963), profesor la Școala de Muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău (1963–1967). Între 1967 și 1971, în calitate de funcționar la Ministerul Culturii al RSS Moldovenești, a fost responsabil de viața muzicală în Moldova sovietică.
- Din 1971 și pînă în prezent este liber-profesionist (în perioada sovietică, aceasta reprezenta o activitate foarte rară printre cetățenii sovietici), colaborînd cu cele mai prestigioase studiouri de film de la Moscova, Kiev, Minsk, București ș.a. Despre faptul că este artist liber spune că a pierdut această libertate atunci cînd a obținut-o. Este departe de orice idee colectivistă și n-a fost niciodată revoluționar. Afirmă că este un ucenic pînă în prezent, deoarece ucenicul are perspectiva de a crește.
- Eugen Doga, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei (1992), este prezent în lucrări enciclopedice din Republica Moldova, Romȃnia, Rusia, Cehia și alte state. Numele și prenumele Maestrului sunt în legătură directă cu particularitățile sale intelectuale și umane. Doga reprezintă un termen de sorginte romană și semnifică o podoabă de pe haina nobililor sau, potrivit altor interpretări, indică o specie din familia stejarului. Prenumele EuGENIU vorbește de la sine.
- A practicat toate genurile muzicale clasice, cu excepția muzicii de operă. Portofoliul de creație al lui E. Doga înscrie muzică în diverse stiluri naționale pentru Republica Moldova, Romȃnia, Rusia, Afghanistan, China, SUA, Germania ș.a. A elaborat piese inspirate de muzică spaniolă și latino-americană. În termeni statistici selectivi, uriașa operă creată de geniul muzicii se prezintă astfel: muzică pentru peste 200 de filme artistice, de animație, documentare și televizate (din 1967); 13 spectacole (1968–1986); trei balete (Luceafărul, 1983; Venancia, 1989 și Regina Margot, 1995); 200 de cîntece de muzică ușoară (din 1957), 75 de valsuri înregistrate, 10 tangouri, 12 coruri a cappella etc.
- Printre cele mai cunoscute creații muzicale scrise de compozitor consemnăm: Codrii mei frumoși (cîntec, versuri Petrea Cruceniuc, interpretare Ludmila Mișov, 1968), Orașul meu (cîntec, versuri Gheorghe Vodă, interpretare Sofia Rotaru, 1971), Vals (piesă orchestrală din filmul artistic Dulcea și tandra mea fiară în regia lui Emil Loteanu, 1976), Luceafărul (balet în două acte, șapte tablouri, libret de Emil Loteanu, 1983), Cîntă-mă, amor (cîntec, versuri Grigore Vieru, interpretare Nadejda Cepraga, 1987), Rondo, Salonul, Hughenoții (piese orchestrale din serialul televizat Regina Margot după romanul lui Alexandre Dumas-tatăl, în regia lui Aleksandr Muratov, 1996) etc. Grație lui E. Doga, mulți interpreți și-au făcut o carieră de succes (Maria Bieșu, Mihail Munteanu, Edita Pieha, Iosif Kobzon, Olga Ciolacu ș.a.).
- Eugen Doga este autor a peste 150 de culegeri de cîntece și romanțe editate. Împreună cu Loghin Țurcanu este autorul manualului Teoria elementară a muzicii (1970 și 1991, Editura Lumina, Chișinău).
- A îndrăgit muzica de la lăutarul orb Fedot Murga (descendent al dinastiei celebrului viorist Gheorghe Murga), care conducea un taraf. În anii de studii la Conservatorul „Gavriil Musicescu” (azi, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice), studentul E. Doga a participat la o expediție folclorică în satul natal, Mocra, unde a imprimat pe bandă magnetică piese interpretate de Profirie Murga și a prelucrat 24 de melodii din repertoriul acestui lăutar.
- Muzica lui Eugen Doga are proprietăți curative, realitate demonstrată prin metoda artoterapia, adică terapie prin artă, teorie argumentată științific în anii 1960. La Spitalul Clinic Republican, cel mai mare din Republica Moldova, s-au organizat concerte, acțiuni culturale la care pacienții au audiat muzica lui E. Doga. După reprezentările artistice, bolnavii s-au simțit mult mai bine decît în urma unor tratamente cu medicamente.
- Compozitorul afirmă că scrie repede, dar grozav de lent. Nu are nevoie de ciornă, deoarece nu are timp să facă copii. Cea mai bună ciornă pe care o utilizează este creierul.
- Maestrul susține că muzica este prima și ultima sa iubire. Această axiomă i-a spus-o soției Natalia Alexandrova din Moscova înainte de 1962, atunci cînd s-au căsătorit. Compozitorul știa ce dorea, iar soția știa ce acceptă.
- Legenda Mondială a Capodoperelor Muzicale visează ca în patria sa să cînte toate lirele lumii.
Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie
Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-din-opera-si-biografia-compozitorului-academician-eugen-doga_16514
Legende:
Eugen Doga la doi ani sub protecția mamei Lisaveta și tatălui Mitri, 1939. Arhiva privată Eugen Doga
Eugen Doga la sfat cu Mihail Gorbaciov, unicul președinte al Uniunii Sovietice, 1990. Arhiva privată Eugen Doga
Eugen Doga și bunii lui prieteni (de la stînga): Oleg Tabakov, Sveatoslav Belza și Emil Loteanu, sfîrșitul anilor 1990. Arhiva privată Eugen Doga
Academicianul Eugen Doga (primul din dreapta) omagiat la Academia de Științe a Moldovei, anii 1990. Foto: Fondul materiale ilustrative al Bibliotecii Științifice Centrale „Andrei Lupan” (Institut) a Academiei de Științe a Moldovei
Contemporanul nostru Eugen Doga, titanul valorilor cantabile. Foto: Ion V. Xenofontov, 26 decembrie 2016
Natalia Nîș, Compozitorul-academician Eugen Doga, ulei, pânză, 100 x 85 cm, Sursă: colecție privată
În clădirea Primăriei municipiului Chișinău, la fiecare oră exactă răsună semnalele imnului Chișinăului, scris de compozitorul Eugen Doga. Foto: Ion V. Xenofontov, 8 iulie 2016
Din 2015 strada pietonală Eugen Doga este singura din Chișinău consacrată unei personalități în viață. Foto: Ion V. Xenofontov, 26 decembrie 2016