ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE ETNICII GERMANI DIN ROMÂNIA | Centrul de Cercetări Enciclopedice

Motto: „Germanii au reușit să se constituie ca un grup etnic distinct,
iar influența lor asupra românilor a fost una majoră”.
Cosmin Budeancă, istoric român

Unele surse îi menționează din sec. XI în zona Banatului și Satu Mare – Oradea, iar altele, din anul 1103, în localitatea Broos (Orăștie). În Tansilvania li s-au oferit drepturi și privilegii. Erau supuși regelui Ungariei, însă aveau autonomie administrativă, juridică și ecleziastică. În 1324 sașii din Transilvania s-au răsculat împotriva voievodului transilvănean, care le încălca drepturile. Rebeliunea a eșuat, provincia Sibiu fiind împărțită în șapte scaune (judecătorești), inclusiv scaunul principal Sibiu. Scaunele erau administrate de un jude regal, reprezentant al regelui. În timpul lui Matei Corvin (1458-1490) sașii și-au consolidat statutul de privilegiați. În 1572 sașii au adoptat confesiunea augsburgică. Biserica de confesiune augustană-lutherană a constituit un factor de consolidare a comunității. La începutul sec. XX, în special în urma izbucnirii Primului Război Mondial, influența Germaniei în România a devenit puternică, fapt ce a marcat existența etnicilor germani din acest spațiu.

În ultimul timp, interesul pentru comunitatea germană din România a sporit și datorită originii etnice a președintelui României (din 2014), Klaus Iohannis. În urma unui sondaj de opinie realizat înainte de alegerile prezidențiale din 2014, în România, cea mai preferată etnie era cea germană. Percepțiile pozitive față de germanii din România rezidă în caracteristicile native ale acestei minorități etnice și prestigiul social cu care s-au impus.

La sfârșitul Primului Război Mondial, doar 27% dintre etnicii germani din România locuiau în mediul urban. Comunitatea germană practica în special agricultura și creșterea vitelor, fiind cei mai buni în aceste domenii. În perioada interbelică, minoritatea germană era a doua ca pondere după cea maghiară. La sfârșitul acestei perioade, cei circa 750.000 de cetățeni etnici germani aveau școli în limba proprie, bănci și organizații comunitare, asociații și o înaltă cultură spirituală.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în România, aliata Germaniei, au staționat și unități militare nemțești, a căror prezență a accentuat o atitudine de superioritate manifestată de localnici. Din aceste considerente, unii părinți chiar își încurajau fetele să aibă raporturi cu soldații germani ca „să se-întărească nația lor”.
În anii 1940-1950, în urma strămutării, refugierii, prizonieratului și deportării, circa 250.000 de germani au părăsit România. Faptul că printre cei care au plecat erau în special bărbați maturi, partea activă a comunității, a afectat grav refacerea ulterioară a acestei entități.
După a doua conflagrație mondială, germanii din România, puternic orientați spre Germania, au fost percepuți ca adversari ai noului regim și li s-au aplicat diverse măsuri punitive. În 1945, zeci de mii de germani au fost trimiși în URSS la „munca de reconstrucție”. Se estimează că circa 12% dintre germani au murit în timpul deportării. Pentru a reuși să se salveze de deportare, multe femei germane se debarasau de numele lor prin căsătoria cu români din interes și astfel scăpau de deportare. Tinerele nemțoaice cu copii „din flori” revenite din deportare nu au fost acuzate de către comunitatea germană, aceasta fiind mai înțelegătoare decât cea românească.
Între 1970 și 1973, Securitatea română a declanșat operațiunea „Peregrinii”, ce viza cetățenii români de origine germană sau ebraică, cu scopul „aducerii în țară a fondurilor valutare și bunurilor mobile – în special automobile – de la rudele unor cetățeni care solicitau să plece definitiv din România”. Drept urmare, în bugetul statului s-au încasat 6 mil. de dolari SUA, o sumă importantă pentru acea perioadă.
Între 1975 și 1988, circa 170.000 de etnici germani au emigrat în Republica Federală Germania ca urmare a unui târg. România s-a angajat să permită anual plecarea a 11.000 de germani, iar RFG urma să acorde credite Hermes (garant de stat), într-un volum de 700 mil. mărci. În cazul în care plecau 11.000 de germani pe an, se achita o sumă de 4.000 de mărci, iar dacă plecau 13.500 de oameni – 5.000 de mărci.
În 1989 numărul etnicilor germani în România se cifra la 250.000 de persoane. Populația era în mare măsură îmbătrânită și cu o dispoziție defetistă. După 1992 emigrarea germană a fost mai redusă, atât datorită scăderii numărului celor care ar mai fi dorit să plece, cât și politicii restricționiste a guvernului de la Berlin, care nu agrea deja numărul destul de mare al imigranților. În prezent, în Romȃnia locuiesc circa 35.000 de etnici germani.
Populația germană din România este respectată pentru munca asiduă și bine organizată, seriozitate, fapt ce i-a impus în prim-planul vieții socioeconomice în localitățile unde trăiau. Au fost numiți bogați, boieri, grofi sau fruntași.
La nuntă germanii alocă un timp generos dansului, în detrimentul gastronomiei. Potrivit tradițiilor, în Duminica Floriilor (Palmsonntag) germanii sărbătoreau „Confirmarea”. În această zi copiii de 14 ani, după o pregătire prealabilă împreună cu preotul, susțineau un „examen”. După ce își cereau iertare de la rude și cunoscuți, primeau primul lor costum de adolescent.
Cea mai recentă lucrare consacrată etnicilor germani din România îl are drept autor pe doctorul în istorie (2008) Cosmin Budeancă, autor a mai multor volume, studii și articole cu tematică referitoare la istoria contemporană. Într-o lucrare de imagologie etnică (Imaginea etnicilor germani la românii din Transilvania după 1918. Studiu de caz: județele Hunedoara, Alba, Sibiu. Cercetare de istorie orală, Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2016, 448 p.), realizată în baza unei cercetări de istorie orală, fiind intervievați 122 de martori, cercetătorul C. Budeancă developează istoria complexă a etnicilor germani din România după 1918. Istoricul a analizat memoria colectivă a românilor referitoare la etnia germană, spațiul public și al proximității, impactul marii istorii asupra comunității germane din România. Autorul argumentează alegerea subiectului de cercetare prin faptul că s-a născut în Orăștie (Broos, în germană), oraș al sașilor și cea mai vestică din cele șapte cetăți săsești, care au dat numele german al Transilvaniei (Siebenbürgen).

Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

Privilegiul breslei cizmarilor sași, 1839. Muzeul Țara Făgărașului „Valer Literat”. Foto: Ion Valer Xenofontov, 1 septembrie 2016

Tabla de convocare a breslei cizmarilor, 1846. Muzeul Țara Făgărașului „Valer Literat”. Foto: Ion Valer Xenofontov, 1 septembrie 2016

Ţărani saşi din zona Sibiului, circa 1900. Sursă: https://ro.wikipedia.org

Trupe germane defilînd pe Calea Victoriei prin fața clădirii Casa Capșa. În stînga-mijloc, călare pe un cal alb, se alfa generalul August von Mackensen, guvernatorul României ocupate, 1917. Foto: 12x18cm. Sursă: http://blog.alexgalmeanu.com