Author Archives: admin

O NOUĂ REALIZARE A INSTITUTULUI DE STUDII ENCICLOPEDICE

După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, în 1812, timp de circa opt decenii această provincie a fost studiată sub aspect ştiinţific mai mult de către cercetători ruşi. Doar la 1898 aici apare una dintre primele instituţii ştiinţifice, în componenţa căreia au activat cercetători autohtoni ghidaţi de un pronunţat interes patriotic de cunoaştere a propriei istorii. Este vorba despre activitatea Comisiei Guberniale Ştiinţifice a Arhivelor din Basarabia, cercetată recent de dr. Ion Jarcuţchi într-un profund studiu enciclopedic.

Deşi activitatea Comisiei din anii 1898–1903 a fost reflectată în trei volume de materiale editate atunci, precum şi în alte surse răzleţe, ea a fost ignorată de istoriografia sovietică, deoarece în componenţa ei au activat renumite personalităţi ale mişcării naţionale basarabene – Ioan Halippa, Pavel Dicescu, Paul Gore, Nicolae Codreanu ş.a., etichetate ca „naţionalişti burghezi”. Numai în 1998, cu ocazia centenarului Comisiei, a fost organizată de către Arhiva Naţională o conferinţă jubiliară şi au fost ulterior publicate referatele. În baza unui bogat material documentar, dr. Ion Jarcuţchi constată faptul că această Comisie a fost creată în contextul unei „mişcări arhivistice” din peste 40 de gubernii ale Imperiului Rus, care  urmărea scopul organizării serviciului arhivistic gubernial la nivelul cercetărilor moderne şi valorificării patrimoniului istoric local.

Articolul în întregime

PRIMA CARTE DIN COLECŢIA „ISTORIA ŞTIINŢEI”

Prima lucrare din colecţia „Istoria ştiinţei” (coordonator al seriei „Ştiinţe socio-umanistice” – membrul corespondent Demir Dragnev) – Comisia Gubernială Ştiinţifi că a Arhivelor din Basarabia (sfârşitul sec. XIX – începutul sec. XX) – este semnată de cunoscutul istoric Ion Jarcuţchi.

Print

Coordonatorii colecţiei „Istoria ştiinţei”:
Mircea BOLOGA, academician
Maria DUCA, membru corespondent
Demir DRAGNEV, membru corespondent
Recenzenţi: 
Andrei EŞANU, academician
Demir DRAGNEV, membru corespondent

TÂRGUL INTERNAȚIONAL DE CARTE ȘTIINȚIFICĂ ȘI DIDACTICĂ – 2011

În cadrul Târgului internațional de carte științifică și didactică, care s-a desfășurat în perioada 10-13 octombrie 2011, Institutul de Studii Enciclopedice s-a învrednicit de 2 Diplome de mențiune: pentru volumul Simbolurile naționale ale Republicii Moldova și pentru lucrarea Fizicieni iluștri (autor Mihai Marinciuc). Totodată, Diplome de mențiune au fost înmânate colaboratorilor Institutului de Studii Enciclopedice – Ion Xenofontov și Liliana Condraticova, în calitatea lor de autori la volumele Războiul sovieto-afgan (1979–1989) și Arta bijuteriilor din Moldova.

1 BibLupan- Simbolurile - mentiune - 600-800 2 BibLupan - Fizicieni - mentiune - 600-800 3 BibLupan - Xenofontov - mentiune-600-800 4 BibLupan-Condraticova - mentiune -600-800Felicitări tuturor autorilor și colaboratorilor Institutului pentru aceste realizări!

SIMPOZIONUL INTERNAȚIONAL – PROBLEME ACTUALE ALE CERCETĂRILOR ENCICLOPEDICE. SPECIFICUL NAŢIONAL

În perioada 10 – 11 noiembrie 2011 Institutul de Studii Enciclopedice al Academiei de Științe a Moldovei, în parteneriat cu Institutul de Cercetări Enciclopedice al Academiei Naționale din Ucraina și Editura Enciclopediei Belaruse „P. Brovka” organizează simpozionul internațional cu genericul Probleme actuale ale cercetărilor enciclopedice. Specificul naţional. Ediţia a II-a.

Articolul în întregime

SIMBOLURILE NAȚIONALE ALE REPUBLICII MOLDOVA – CARTEA ANULUI 2011

In cadrul celei de-a XX-a Ediţii a Salonului Internaţional de Carte – 2011, consacrată poetului Grigore Vieru, Institutului de Studii Enciclopedice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei i-a fost acordat Premiul „Cartea Anului 2011” pentru volumul enciclopedic „Simbolurile naţionale ale Republicii Moldova”.

Acţiunea culturală s-a desfăşurat tradiţional în incinta Bibliotecii Naţionale, în perioada 31 august-3 septembrie, în cadrul căreia au fost expuse cărţi din 17 ţări, aceasta fiind, potrivit organizatorilor, cea mai de amploare ediţie.

Articolul în întregime

„SIMBOLURILE NAŢIONALE ALE REPUBLICII MOLDOVA” – CARTE CARE VA RĂMÂNE ÎN TEZAURUL DE VALORI CULTURALE ŞI ŞTIINŢIFICE AL AŞM

„Consider că monografia „Simbolurile Naţionale ale Republicii Moldova” este prima Enciclopedie a simbolurilor naţionale în spaţul românesc al unui stat şi statul acesta se numeşte astăzi Republica Moldova”, a menţionat acad. Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, la evenimentul de lansare a valoroasei lucrări a Institutului de Studii Enciclopedice (ISE) al AŞM, care a avut loc chiar în ziua când este marcată Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova – 27 aprilie.

2011-04-29_140709Preşedintele AŞM a ţinut să felicite audienţa cu prilejul Zilei Naţionale a Tricolorului – sărbătoare de înaltă demnitate, aducând cuvinte de apreciere întregului colectiv de autori care a trudit la editarea unei lucrări fundamentale ce vine „să demonstreze cine suntem, de unde venim, ce limbă vorbim, ce identitate avem etc.”, promovând adevărul ştiinţific. Doleanţa Domniei sale a fost ca această carte să ajungă în biblioteci, în şcolile noastre săteşti, orăşeneşti, „acolo unde, foarte des, populaţia este indusă în eroare”.

Articolul în întregime

O EDIŢIE IMPORTANTĂ DESPRE SIMBOLURILE NAŢIONALE ALE REPUBLICII MOLDOVA

Recent, a văzut lumina tiparului un impozant volum Simbolurile naţionale ale Republicii Moldova, Chişinău, 2010, 633 p., care se distinge printr-o ţinută grafică aparte. Lucrarea în cauză poartă antetul Institutului de Studii Enciclopedice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

De elaborarea acestei polivalente lucrări s-a ocupat un prestigios colectiv de cercetători şi specialişti de la mai multe institute academice, precum şi reprezentanţi ai unor organizaţii şi structuri de cercetare din Republica Moldova, avîndu-l în calitate de coordonator şi de redactor ştiinţific pe cunoscutul heraldist Silviu Andrieş-Tabac, doctor în istorie, director adjunct al Institutului Patrimoniului Cultural. Pe lângă specialiştii Institutului de Studii Enciclopedice, între care Constantin Manolache, doctor în politologie şi director al acestei instituţii academice; Ion Xenofontov, doctor în istorie; Didina Ţăruş, doctor în economie; Silvia Donici, cercetător ştiinţific, printre semnatarii compartimentelor îi aflăm pe Vladimir Bogdan; Ana Boldureanu, doctor în istorie; Mariana Şlapac, doctor habilitat în studiul artelor, vicepreşedinte al AŞM; Varvara Buzilă, doctor în filologie; Vitalie Ciobanu, doctor în istorie; Petru Costin; Vlad Mischevca, doctor în istorie; Mihai Patraş, doctor în economie.

Articolul în întregime

UN VADEMECUM PENTRU PROMOVAREA DE FACTO A IDENTITĂŢII NOASTRE NAŢIONALE…

Volumul „Simbolurile naţionale ale Republicii Moldova”, elaborat şi editat recent de Institutul de Studii Enciclopedice al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova (director dr. C. Manolache) vine să completeze un vid intelectual care necesită de mult o acoperire ştiinţifică corespunzătoare. Acest deziderat îl realizează, cu lux de amănunte, convingătoare prin originalitatea lor, lucrarea supusă analizei.

Volumul îşi propune, după cum specifică acad. Gh. Duca, preşedintele AŞM, „să adune şi să prezinte simbolurile naţionale ale statului nostru – Republica Moldova –, bine cunoscute cetăţenilor şi străinilor, dar şi alte embleme edificatoare pentru ţară, dintre care unele sunt deja funcţionale, iar altele fac abia primii paşi spre recunoaştere”. Evident, obiectivul prim al lucrării este promovarea imaginii heraldice a republicii atât în cadrul nostru, cât şi în spaţiul european şi în cel mondial. De altfel, ideea elaborării lucrării aparţine domnului acad. Gh. Duca.

Articolul în întregime

PATRIMONIU: SIMBOLURILE NAŢIONALE ALE REPUBLICII MOLDOVA

La finele anului trecut, în colecţia „Enciclopedica” din cadrul Instituţiei Publice „Enciclopedia Moldovei” a apărut o lucrare de pionierat la noi -„Simbolurile Naţionale ale Republicii Moldova”. Autorii acestei lucrări, savanţi de notorietate în domeniul heraldicii, experţi din diverse domenii şi-au propus drept scop identificarea şi publicarea tuturor simbolurilor naţionale care ne reprezintă, fapt care le-a şi reuşit.

Având girul Comisiei Naţionale de Heraldică (CNH), colectivul redacţional a structurat lucrarea în conformitate cu divizarea sistemului heraldic: simboluri naţional-statale, simboluri naţionale derivate, simboluri corporative.

Articolul în întregime