Recent, a văzut lumina tiparului un impozant volum Simbolurile naţionale ale Republicii Moldova, Chişinău, 2010, 633 p., care se distinge printr-o ţinută grafică aparte. Lucrarea în cauză poartă antetul Institutului de Studii Enciclopedice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
De elaborarea acestei polivalente lucrări s-a ocupat un prestigios colectiv de cercetători şi specialişti de la mai multe institute academice, precum şi reprezentanţi ai unor organizaţii şi structuri de cercetare din Republica Moldova, avîndu-l în calitate de coordonator şi de redactor ştiinţific pe cunoscutul heraldist Silviu Andrieş-Tabac, doctor în istorie, director adjunct al Institutului Patrimoniului Cultural. Pe lângă specialiştii Institutului de Studii Enciclopedice, între care Constantin Manolache, doctor în politologie şi director al acestei instituţii academice; Ion Xenofontov, doctor în istorie; Didina Ţăruş, doctor în economie; Silvia Donici, cercetător ştiinţific, printre semnatarii compartimentelor îi aflăm pe Vladimir Bogdan; Ana Boldureanu, doctor în istorie; Mariana Şlapac, doctor habilitat în studiul artelor, vicepreşedinte al AŞM; Varvara Buzilă, doctor în filologie; Vitalie Ciobanu, doctor în istorie; Petru Costin; Vlad Mischevca, doctor în istorie; Mihai Patraş, doctor în economie.
Indiscutabil, apariţia acestui volum este un succes demn de remarcat al noului Institut de Studii Enciclopedice şi al ştiinţei academice în general. Efortul principal în realizarea lucrării i-a revenit tânărului, dar deja experimentatului cercetător Silviu Andrieş-Tabac, care a jucat rolul de seamă în scrierea tratatului ştiinţific în cauză.
Volumul prezentat întruneşte o gamă deosebit de largă de studii de mare interes nu numai ştiinţific, dar şi pentru publicul larg şi se distinge printr-o ireproşabilă ţinută academică. În general, deşi compartimentele au ca obiect de studiu diverse componente ale simbolurilor naţionale ale Republicii Moldova, lucrarea lasă impresia unui studiu monografic integral. Monografia are o structură bine chibzuită şi cuprinde dintr-un capăt în altul o serie de compartimente fundamentale care conţin, sub aspect istoric, cele mai reprezentative simboluri naţionale din Evul Mediu până în zilele noastre. Volumul se deschide printr-un dens în idei cuvânt-înainte, semnat de Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, academicianul Gheorghe Duca, după care urmează o introducere care plasează cititorul în miezul problemelor elucidate. În nota asupra ediţiei se arată că în varianta manuscrisă monografia colectivă a suportat discuţii, recenzări şi aprobări la cel mai înalt nivel academic, inclusiv al Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al AŞM. Nota introductivă se încheie printr-o prezentare succintă a structurii volumului.
În acelaşi compartiment introductiv se înscrie şi eseul Republica Moldova. Date generale (p. 20-21), care însumează o serie de informaţii mai importante la zi despre ţara noastră. În ultimul compartiment al părţii introductive, intitulat Simbolica naţională. Preliminarii teoretice (p. 22-28), sunt expuse temeliile teoretice ale tratatului în cauză, venindu-se cu definiţii şi cu tâlcuiri la noţiunile de bază ale simbolicii, definiţii şi informaţii privind noţiunile de simbol, emblemă, simboluri naţional-statale majore, secundare, complementare ş.a.
După asemenea eseuri introductive, întru totul necesare şi pe deplin îndreptăţite, volumul include materia propriu-zisă a simbolurilor naţionale ale Republicii Moldova, între care simbolurile naţional-statale majore – Stema de Stat, Drapelul de Stat, Imnul de Stat, cărora le sunt dedicate, substanţiale ca volum şi materie ştiinţifică, capitole aparte. Capitolul I – Stema de Stat (p. 29-116) – cuprinde un foarte interesant excurs istoric, în care sînt luate în discuţie elementele constitutive ale primelor steme de stat ale Ţării Moldovei în evoluţia lor istorică până la stema de azi a Republicii Moldova ca stat independent şi suveran în constelaţia de state europene şi de pe mapamond în general. Compartimentul conţine drept supliment un document de bază privind principiile elaborării Stemei de Stat “Regulamentul cu privire la Stema de Stat a Republicii Sovietice Socialiste Moldova” din 3 noiembrie 1990, precum şi un studiu de epocă “Cu privire la Stema de Stat a RSS Moldova” din 14 noiembrie 1990, purtând semnătura cunoscuţilor specialişti în materie – Maria Dogaru şi Gheorghe Vrabie.
În Capitolul al II-lea, intitulat Drapelul de Stat (p. 117-224), autorii vin cu definiţiile unor noţiuni de bază, cum ar fi drapel, steag, stindard, şi cu o serie de repere cronologice privind cele mai reprezentative drapele, începând cu cele mai vechi cunoscute ale Ţării Moldovei, drapelele militare ale lui Ştefan cel Mare, subliniindu-se ceva mai jos că “tricolorul românesc” este creaţia : Revoluţiei de la 1848” (p. 125) de la care îşi trage obârşia şi tricolorul Republicii Moldova şi că acesta a avut anumite precedente istorice atât în Principatul Moldovei, cât şi în Ţara Românească. În continuare, se arată că drept model pentru tricolorul românesc a servit tricolorul francez. În acelaşi capitol cititorul află alte interesante pagini din istoria drapelului naţional (albastru-galben-roşu) trecând prin evenimentele de mare tensiune şi trăire naţională din anii 1917-1918, “tricolorul panromânesc” (p. 129) este preluat de Republica Democratică Moldovenească. Un spaţiu anumit este rezervat Drapelului de Stat al RASS Moldoveneşti şi RSS Moldoveneşti până la evenimentele de la sfârşitul anilor ’80, în urma cărora a fost adoptat Drapelul de Stat al Republicii Moldova – acelaşi tricolor, precum şi multe alte detalii de mare interes pentru cititorul larg.
Capitolul al III-lea – Imnul de Stat (p. 225-282) – este cea de-a treia componentă a simbolurilor de stat majore şi, la fel ca şi primele două capitole, poartă semnătura lui Silviu Andrieş-Tabac, care, pornind de la postulate teoretice, prezintă tipologia imnologică, arată evoluţia în plan istoric şi prezenţa diferitelor imnuri în calitate de simboluri naţionale muzicale până la cele moderne şi contemporane, între care “Deşteaptă-te, române” şi “Limba noastră”.
În continuare, în Capitolul al IV-lea sunt examinate Simbolurile naţionale derivate şi complementare (p. 283-361), divizate de semnatari în derivate şi complementare. Dintre cele derivate fac parte sigiliul de stat, culorile naţionale, drapelul civil, pavilionul civil ş.a. Iar celor complementare le sunt atribuite mărcile economice şi comerciale naţionale, semnele monedei naţionale, abrevierile oficiale ale denumirii statului, diferite embleme floristice ş.a.
În cel de-al V-lea Capitol – Distincţiile de Stat ale Republicii Moldova (p. 363-408) – , acelaşi Silviu Andrieş-Tabac şi Vladimir Bogdan arată că, dacă pe parcursul secolului al XIX-lea în Basarabia au fost cunoscute distincţiile de stat ale Imperiului rus şi apoi ale României regale, apoi în perioada interbelică – cele româneşti. În perioada sovietică, atât RASSM, cât şi RSSM nu aveau distincţiile lor proprii şi confereau doar anumite titluri onorifice, căci cele mai înalte ordine şi medalii aparţineau statului sovietic în general şi erau conferite de structurile centrale de stat ale URSS. După proclamarea independenţei, în Republica Moldova, arată autorii, s-a simţit acut necesitatea de a avea propriile distincţii de stat. Treptat, s-au constituit câteva serii de distincţii de stat, inclusiv ordinele (Ordinul Republicii, Ştefan cel Mare, Gloria Muncii), medaliile (Meritul Civic, Mihai Eminescu, Meritul Militar) şi titlurile onorifice (Maestru în Artă, Om Emerit, Meşter-faur ş.a.) ale Republicii Moldova.
Capitolul al VI-lea – Moneda naţională (p. 409-441) -, semnat de Ana Boldureanu şi de Mihai Patraş, este o interesantă încercare de a prezenta evoluţia istorică a monedei moldoveneşti din secolul al XIV-lea până în zilele noastre, de la primii groşi bătuţi pe timpul lui Petru Muşat, dublii groşi şi jumătate de groşi ai lui Alexandru cel Bun şi ai lui Ştefan cel Mare ş.a. În continuare, precum arată autorii, în |ara Moldovei doar sporadic a fost bătută moneda proprie ca să-şi facă masiv loc în circulaţia locală bănească moneda străină (dirhemul şi şeyhul Hoardei de Aur, denarul unguresc, asprul otoman, talerul polonez şi olandez şi multe altele). Trecând la epoca fanariotă, autorii subliniază că în locul talerului polonez şi olandez, în Moldova începe să circule în cantităţi mari “talerul austriac, asistat de un mare număr de monede otomane de diferită valoare nominală din aur şi argint, de ducaţi veneţieni şi olandezi, monede de Ragusa, emisiuni ruseşti” (p. 416), inclusiv cele de bronz bătute de comandamentul rus la Sadagura, în nordul Moldovei, pe timpul războiului ruso-turc din 1768-1774. După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, a fost impusă circulaţia monedei ruseşti, iar în perioada interbelică a intrat în circulaţie leul românesc, iar din martie-august 1944 până în 1990 au fost puse în circulaţie rublele şi copeicile sovietice. După o scurtă perioadă de tranziţie, asigurată de aşa-numitele cupoane, la 24 noiembrie 1993 a fost pusă în circulaţie moneda naţională moldovenească – leul, care în scurtă vreme s-a impus pe piaţa internă a Republicii Moldova. În final, se trage concluzia că “emiterea monedei naţionale – a leului moldovenesc – a completat substanţial statalitatea Republicii Moldova, a permis autorităţilor publice să deţină o pârghie importantă în procesul de gestionare a economiei şi finanţelor, precum şi să beneficieze anual de venituri semnificative din emisiunea monetară” (p. 422).
Capitolul al VII-lea – Simbolurile Forţelor Armate (p. 443-471) -, care poartă semnătura cunoscuţilor cercetători ai istoriei militare Constantin Manolache şi Vitalie Ciobanu, prezintă o amplă panoramă a constituirii şi evoluţiei, cu începere din 1990, a Simbolicii Armatei Naţionale (stema, emblema şi drapelul); inclusiv ale celor de grăniceri şi carabinieri, iar în Capitolul al VIII-lea sunt prezentate, de Vitalie Ciobanu şi Petru Costin, Simbolurile Vămii (p. 473-481) Republicii Moldova, fiind vorba de stemă, emblemă, drapel şi pavilion.
Următoarele două capitole poartă semnătura aceluiaşi harnic cercetător Silviu Andrieş-Tabac şi, întrucât tratatul de faţă a fost elaborat sub egida Academiei de Ştiinţe, autorul, în mod firesc, a ţinut să prezinte într-un capitol aparte (al IX-lea) Simbolurile oficiale ale celui mai înalt for ştiinţific al Republicii Moldova (p. 483-505), o atenţie deosebită acordându-se stemei, emblemei, drapelului, imnului, uniformei membrilor titulari şi a membrilor corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei ş.a., după care urmează un capitol (al X-lea) consacrat Armorialului teritorial (p. 507-589), în centrul atenţiei fiind plasate simbolurile capitalei ţării Chişinău şi ale suburbiilor sale, ale oraşului Bălţi, ale Unităţii Teritoriale Autonome Găgăuzia, ale altor oraşe, raioane şi sate mai reprezentative din Republica Moldova.
În ultimul Capitol, al XI-lea, autorii Vladimir Mischevca şi Mariana Şlapac prezintă cititorului Comisia Naţională de Heraldică a Republicii Moldova (p. 591-604) de la întemeiere (1995) până către sfârşitul anului 2010 şi include emblema, componenţa nominală şi Regulamentul de activitate al Comisiei, aprobat prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova la 5 decembrie 1995.
Consultarea volumului este pe cât de utilă şi instructivă, pe atât de uşor de studiat, întrucât acesta conţine un sumar, numeroase note şi comentarii, un Tabel cronologic (p. 605-614), Bibliografie selectivă (p. 615-633), precum şi un bogat material ilustrativ.
În totalitatea sa, volumul recenzat constituie un tratat ştiinţific fundamental de cea mai elegantă ţinută academică şi grafică şi, indiscutabil, este una dintre cele mai reprezentative realizări ştiinţifice academice ale Institutului de Studii Enciclopedice.
Andrei Eşanu, membru titular al AŞM