După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, în 1812, timp de circa opt decenii această provincie a fost studiată sub aspect ştiinţific mai mult de către cercetători ruşi. Doar la 1898 aici apare una dintre primele instituţii ştiinţifice, în componenţa căreia au activat cercetători autohtoni ghidaţi de un pronunţat interes patriotic de cunoaştere a propriei istorii. Este vorba despre activitatea Comisiei Guberniale Ştiinţifice a Arhivelor din Basarabia, cercetată recent de dr. Ion Jarcuţchi într-un profund studiu enciclopedic.

Deşi activitatea Comisiei din anii 1898–1903 a fost reflectată în trei volume de materiale editate atunci, precum şi în alte surse răzleţe, ea a fost ignorată de istoriografia sovietică, deoarece în componenţa ei au activat renumite personalităţi ale mişcării naţionale basarabene – Ioan Halippa, Pavel Dicescu, Paul Gore, Nicolae Codreanu ş.a., etichetate ca „naţionalişti burghezi”. Numai în 1998, cu ocazia centenarului Comisiei, a fost organizată de către Arhiva Naţională o conferinţă jubiliară şi au fost ulterior publicate referatele. În baza unui bogat material documentar, dr. Ion Jarcuţchi constată faptul că această Comisie a fost creată în contextul unei „mişcări arhivistice” din peste 40 de gubernii ale Imperiului Rus, care  urmărea scopul organizării serviciului arhivistic gubernial la nivelul cercetărilor moderne şi valorificării patrimoniului istoric local.

Dar, după cum accentuează autorul, activitatea Comisiei a avut şi un imbold intern sau naţional. Drept urmare a concursului de împrejurări istorico-politice din Basarabia, unde încă nu existau instituţii de învăţământ superior şi nu erau tradiţii de studii şi cercetări ştiinţifice, pentru intelectualitatea autohtonă această Comisie a reprezentat o şansă reală „de a constitui structuri ştiinţifice autohtone pentru studierea şi valorificarea, în toată diversitatea sa, a trecutului istoric şi cultural al Moldovei în ansamblul ei şi al Basarabiei în particular” (p. 6). Anume aşa autorul lămureşte o prezenţă  relativ ponderabilă în rândurile Comisiei a unor personalităţi marcante. O parte dintre aceştia au devenit ulterior militanţi şi adepţi ai mişcării naţionale.

Un merit incontestabil al autorului este expunerea într-un capitol special al evoluţiei mediului ştiinţific-cultural în contextul căruia a apărut Comisia Gubernială cercetată. Ion Jarcuţchi evidenţiază două etape ale evoluţiei acestuia. Primul cuprinde perioada de la 1812 până în anii ‘80 – începutul anilor ’90 ai secolului al XIX-lea. Ea este identificată de autor drept o perioadă de adaptare la mediul imperial de existenţă a fenomenelor istorico-culturale, de impunere de către ţarism a unei separări de spaţiul istorico-cultural românesc şi de racordare la cel al Imperiului Rus, punându-se accentul pe rusificarea populaţiei autohtone. În această perioadă, istoria şi cultura Basarabiei, ca parte componentă a Ţării Moldovei, „era obiectul investigaţiilor preponderent al organizaţiilor ştiinţifice şi cercetătorilor individuali din afara ţinutului” (p. 101).

Numai începând cu anii ’60 ai secolului al XIX-lea se produce o înviorare a vieţii cultural-spirituale sub impulsul curentelor modernizatoare din imperiu după reformele liberale de atunci, dar şi sub impactul afirmării culturii moderne în statul naţional românesc, constituit după unirea din 1859 a Principatelor Române. Ţarismul a luat însă măsuri drastice pentru a canaliza mişcarea cultural-spirituală basarabeană în direcţia mediului imperial rus. Drept răspuns, intelectualitatea autohtonă a intensificat mişcarea naţional-culturală de creare a unui mediu lingvistic naţional, pentru inaugurare de şcoli, pentru literatură şi ştiinţă naţionale, fiind predispusă „spre o deschidere proromânească şi prouniversală”, care la început fusese preponderent prorusă (p.104). Anume în condiţiile evoluţiei mediului basarabean spre modernizarea şi intensificarea activităţii naţional-culturale a fost pus începutul celei de-a doua etape a evoluţiei mediului cultural-spiritual din provincie.

Această analiză a evoluţiei mediului cultural-spiritual basarabean i-a permis autorului să constate că împrejurările în care a apărut Comisia Gubernială în 1898 erau favorabile pentru ca aceasta să devină „una dintre primele organizaţii ştiinţifice din Basarabia, în care cercetătorii profesionişti autohtoni, amatorii de antichitate, istorie şi cultură, reprezentanţii elitelor basarabene … s-au unit benevol pentru promovarea acţiunilor de conservare şi valorificare a patrimoniului istorico-cultural şi arhivistic, de studiere a istoriei naţionale, de însuşire şi propagare a valorilor naţional-culturale” (p.105).

Activitatea concretă a Comisiei în această direcţie este amplu cercetată de Ion Jarcuţchi în compartimentul „Activitatea Comisiei în anii 1898–1903” (p.61–99): activităţi ştiinţifico-artistice, investigaţii arheologice, colectarea obiectelor de muzeu, ocrotirea monumentelor de arhitectură, fondarea bibliotecii ştiinţifice a Comisiei, investigaţii în domeniul istoriei naţionale şi activitatea editorială. Comisia a realizat prima Hartă arheologică a Basarabiei, valoroase studii de istorie naţională şi locală, care şi-au menţinut valoarea până în prezent. Comisia s-a afirmat nu numai la scară gubernială, activitatea ei fiind cunoscută în tot Imperiul Rus, precum şi în România. Academia Română a donat Comisiei un lot considerabil de carte: colecţii de documente, studii de limbă, literatură, istorie, etnografie, inclusiv cărţi semnate de Bogdan Petriceicu Hasdeu şi Nicolae Iorga.

Activitatea Comisiei Guberniale Ştiinţifice a Arhivelor din Basarabia a continuat până în 1918. Ea a pus bazele Societăţii Bisericeşti Istorico-Arheologice din Basarabia (1904) şi a servit drept reper pentru crearea Secţiei Basarabene a Comisiei Monumentelor Istorice din România (1919), al cărei preşedinte a fost Paul Gore.

Cercetarea întreprinsă de Ion Jarcuţchi a demonstrat că prin activitatea sa ştiinţifică Comisia a marcat o etapă importantă în înviorarea vieţii ştiinţifice şi naţional-culturale din provincie, contribuind „la promovarea ideii şi conştiinţei naţionale” (p. 107).

Lucrarea este şi un îndemn spre noi investigaţii în scopul depistării unor aspecte încă necunoscute din activitatea Comisiei de după anul 1904, precum şi a unor materiale privitoare la mişcarea istorico-culturală naţională din Basarabia de la începutul secolului al XX-lea.

Consider că prin publicarea prezentei monografii, rod al colaborării Institutului de Studii Enciclopedice cu Institutul de Istorie, Stat şi Drept al AŞM, la dispoziţia cititorului a fost pus un material ştiinţific de valoare, care atestă o etapă semnificativă în constituirea mişcării naţional-culturale şi de renaştere a românilor basarabeni.

Demir Dragnev, dr. hab. în istorie, prof. univ.,  membru corespondent al AŞM