ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE INIMĂ

 

Motto: „O minte clară şi o inimă dreaptă plătesc în viaţa

unui popor mai mult decât o mie din frazele oratorice…”.

Mihai Eminescu

 

Din perspectivă biologică, inima este considerată un „organ intern musculos central al aparatului circulator, situat în partea stângă a toracelui, care are rolul de a asigura, prin contracțiile sale ritmice, circulația sângelui în organism, la om și la animalele superioare”. În cazul în care vom avea grijă fizică și spirituală de inimă, atunci și inima ne va asigura o viață îndelungată, sănătoasă și armonioasă.

1. Bătăile inimii încep deja la fătul cu vârsta de patru săptămâni. Inițial, inima umană seamănă cu cea a unui pește, ulterior are două camere, ca inima unei broscuțe, apoi trei camere, ca inima unui șarpe. Se estimează că, la opt săptămâni de sarcină, inima fătului este complet formată, având cele patru camere caracteristice ființei umane, precum și altor mamifere.
2. Acest mic, enigmatic și neobosit organ reușește să pompeze fără încetare sânge în vasele corpului, grație unui înveliș muscular foarte bine dezvoltat. Inima poate forma o presiune capabilă să arunce jetul de sânge la o distanță de 9 m. Medicul englez William Hurvey (1578–1657), cel care avea în grijă sănătatea regilor, a descris pentru prima dată „ingineria” construcției sistemului cardiovascular în centrul căruia se află inima și a intuit „puterea uriașă” a acesteia, estimând lungimea totală a vaselor sangvine drept enormă, ea putând înconjura perimetrul Angliei.
3. Pe parcursul unei vieți medii, inima omului bate, fără încetare, peste 3 miliarde de ori. Inima poate degaja zilnic o cantitate de energie necesară deplasării unui camion pe o distanță de 32 km. Într-o viață, energia produsă de inimă poate asigura unui automobil energia necesară parcurgerii unui drum tur-retur până la Lună. Pe durata unei zile, o inimă ar putea umple o cisternă de 15 000 l. Inima are circa 15 cm, un diametru de 11–12 cm (volumul unui pumn) și o greutate de circa 300–350 g la adult. Inima bărbaților este mai mare decât a femeilor, însă bate mai lent.
4. Cea mai mare inimă din lume (circa 600 kg) o deține balena albastră (Balaenoptera musculus), mamiferul marin care are o lungime de 30 m și o greutate de circa 170 t.
5. În structura celulară a inimii se găsesc celule nervoase indispensabile creierului, care pot destul de inteligent să perceapă, să analizeze și să se conformeze în mod optim la variațiile eferente ale creierului și la oscilațiile neuroendocrine iminente. În condiții de izolare absolută, inima știe perfect cum să se adapteze la modificările de temperatură, presiune, volum etc. Câmpul magnetic al inimii este de 5 000 de ori mai puternic decât cel al creierului, iar în cadrul dezvoltării intrauterine inima întrece în timp evoluția acestuia. Inima transmite mai multe informații spre creier decât creierul spre inimă. Din această perspectivă se vorbește chiar că „inima are creier” și, mai puțin, despre faptul că „creierul are inimă”.
6. Etimonul vocabulei inimă este latinesculanima, care semnifică aer, suflare, răsuflare, suflet, viață. Pentru comparație, în limba italiană, anima înseamnă spirit, suflare, gând, intenție; în limba spaniolă; anima se traduce ca suflet, canal al țevii de pușcă; în franceză, âme – suflet, canal al țevii de pușcă, miez, măduvă, inima arborelui. În cultura anglo-saxonă, atunci când se face referință la esența problemei, se evoca în mod implicit și inima.
7. Mai mult decât alte organe interne, inima este menționată, studiată, divinizată, mistificată. Ea este considerată elementul vital nu doar al omului, ci și al plantei, al legumei, al fructului; miez. Într-o formă extinsă, inima a fost considerată partea cea mai importantă, esențială a unui lucru. Există mai multe expresii în conexiune directă cu inima care fac referință la starea de beatitudine: Pe inimă goală, în sensul de stomac gol, fără să fi mâncat ceva; A (mai) prinde (la) inimă, care semnifică a scăpa de senzația de slăbiciune după ce a mâncat, a se (mai) întrema, a (mai) căpăta putere.  Deseori, inima este considerată firea, caracterul (moștenit) al omului. Astfel, sunt cunoscute expresiile de genul Seamănă cu tatăl lui la chip și la inimă.Inima a fost echivalată cu însăși făptura umană: ființa, omul, individul: Înflăcărarea a cuprins toate inimile.Poporul a interpretat inima în cântece, a invocat-o cu vorbe de duh. Uneori a confundat-o, numind-o impropriu: burtă, stomac, pântece, rânză etc. Sunt cunoscute și unele expresii ironice legate de inimă: A rupe inima târgului, în sensul de a face o afacere proastă, a cumpăra ce este mai prost sau, viceversa, a impresiona cu ceva foarte tare. În religie, inima este considerată a fi de sorginte divină. În optica folclorului european, inima apare stilizată, roșul constituind simbolul pasiunii și al emoției.
8. În învățătura budistă, calea spre fericire trece prin inimă: „Nu există o cale spre fericire. / Fericirea este Calea. /Calea nu este în ceruri. /Calea este în inimă. /Creează-ți propria salvare. /Nu depinde de alții”. Dacă în religia islamică inima este considerată Tronul lui Dumnezeu, atunci în creștinism ea simbolizează Împărăția lui Dumnezeu. Vocea inimii este evocată în cartea cărților, în Biblie: „Dar dacă inima ta se va abate, dacă nu vei asculta, și te vei lasă amăgit să te închini înaintea altor dumnezei și să le slujești, vă spun astăzi că veți pieri, și nu veți avea zile multe în țara pe care o veți lua în stăpânire, după ce veți trece Iordanul” (Deuteronomul, 30:17,18). Una dintre cele mai puternice adresări ale credincioșilor din lumea creștină către divinitate este considerată Rugăciunea inimii.
9. Potrivit cercetărilor realizate de Natalia Grădinaru, pentru a trata bolile cardiovasculare, în medicina populară din spațiul pruto-nistrean se aplică feriga (Dryopteris filix-mas L.), lăcrimioara (Convallaria majalis L.), mușețelul (Matricaria recutita L.). Zona biotopică a plantelor medicinale respective este cea a pădurii și stepei.
10. În istorie sunt cunoscute cazuri în care inima este lăsată de către marile personalități drept moștenire. Inima era plasată în spații cu profunde valențe simbolice sau îngropată în lăcașuri sfinte. Iată câteva exemple:

În 1849, la vârsta de 39 de ani, aflat pe patul de moarte, compozitorul şi pianistul polonez Frederic Chopin și-a rugat o soră să fie „tăiat” pentru a se asigura că nu va fi îngropat de viu. Drept urmare, inima i-a fost extrasă și conservată într-un borcan cu coniac. Trupul lui Frederic Chopin a fost înmormântat la cimitirul Père Lachaise din Paris (alături de Marcel Proust, Oscar Wild, Jim Morrison), iar inima i-a fost adusă în Polonia de sora sa și se află în cripta bisericii „Sfânta Cruce” din Varşovia. În anul 1944, datorită unui admirator al compozitorului, ofițer SS, inima s-a păstrat la sediul central de comandă german, fiind apoi înapoiată bisericii.

Regina Maria (29 octombrie 1875, Eastwell Park, Kent, Anglia – 18 iulie 1938, castelul Peli;or, Sinaia), regina României (1914–1922), în testamentul redactat la 29 iunie 1933, la Balcic, a solicitat fiului său Carol II îndeplinirea unei dorințe misterioase pentru timpurile respective: „Inima să-mi fie scoasă din trup, pusă într-o casetă prețioasă de bijuterii (pe care o las eu) și îngropată în micuța ‹‹Stella Maris››, la Balcic, bisericuța simplă cu vedere la mare…”.

Aristocratul Pierre Fredy de Coubertin (01.I.1863, Paris, Franța – 02.IX.1937, Geneva, înmormântat la Lausanne, Elveția), om politic francez, literat, istoric, sociolog, pedagog, iniţiatorul şi fondatorul Jocurilor Olimpice moderne, renăscute în 1896, la Atena, a dispus, prin testament, ca inima să-i fie depusă într-o stelă de marmură înălțată în vechiul oraș grecesc Olympia, locul de desfășurare a celor 293 de întreceri sportive din Antichitate (776 î. Hr. – 393 d. Hr.).

Ion Valer XENOFONTOV,

doctor în istorie

          

 

Corpul de onoare însoțește inima baronului Pierre Fredy de Coubertin în ultima sa casă, Olympia, 26 martie 1938. Sursă: http://www.proskopos.com/decoubertin_en.html (accesat: 1 februarie 2018)

Caseta de argint în care se află inima reginei Maria. Sursă: http://www.balcic.net/regina%20maria/caseta%20argint.jpg (accesat: 1 februarie 2018)

Semnătura în formă de inimă a doctorul în filosofie (2010) Alexe Rău (1953–2015), „trădează” faptul că acesta era cardiac. Sursă: Arhiva curentă a Bibliotecii Științifice (Institut) „Andrei Lupan”

Harta lumii sub formă de inimă. Paris, 1536. Sursă: http://publicdomainreview.org/collections/the-heart-in-art/ (accesat: 8 februarie 2018)

Detaliu dintr-o colecție de embleme antice și moderne a lui George Wither, 1635. Sursă: https://archive.org/details/collectionofembl00withe (accesat: 6 februarie 2018)

Detaliu din  George Wither, Școala inimii sau inima ei a plecat de la sine la Dumnezeu, Londra, 1676. Sursă: https://archive.org/details/collectionofembl00withe (accesat: 1 februarie 2018)

Jacques Chiquet,  Oglinda păcătosului, sec. XVIII. Muzeul Civilizațiilor din Europa și Marea Mediterană, Paris. Sursă: http://www.culture.gouv.fr/Wave/image/joconde/0483/m500202_08-516615_1.jpg (accesat: 8 februarie 2018)

Juan Patricio Morlete Ruiz, Inima Sfintei Maria, 1759. Ulei, 56 cm x 42,5 cm. Muzeul Național de Arte din Mexico. Sursă: https://gorbutovich.livejournal.com/35580.html (accesat: 1 februarie 2018)

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-inima_23488