MEMORIA DEPORTĂRILOR – DATORIA NOASTRĂ

Istoria pământului dintre Prut și Nistru este încărcată de durere, lacrimi, file scrise și nescrise, oameni pierduți fără veste și destine frânte de diferite regimuri. Astăzi am fost la Centrul Academic Internațional Eminescu, unde am vorbit despre deportările care au trecut ca un tăvălug nimicitor peste mii de familii, amintindu-ne că primul val de deportări a avut loc în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941.
Au trecut 85 de ani, însă ecoul acelor nopți de groază continuă să răsune în memoria urmașilor și în conștiința unui neam care încă își caută alinarea.
Acum 85 de ani, peste 26.000 de basarabeni au fost smulși din casele lor, urcați în vagoane pentru vite și deportați în Siberia, Kazahstan și alte regiuni îndepărtate ale fostei Uniuni Sovietice.
Am venit la Centrul Academic Internațional Eminescu la invitația scriitorului și cercetătorului științific, colaborator al centrului, domnul Ștefan Sofronovici unde s-a desfășurat podcastul ,, Coșmarul deportărilor în Siberia și Kazahstan “.
Recunosc că atunci când este vorba despre dramele poporului nostru, orice dialog lasă în suflet, pentru mult timp, o urmă de amărăciune, dar și dorința de a spune mai mult despre ceea ce doare și despre ceea ce nu trebuie uitat.
De această dată ne-am oprit asupra unor pagini mai puțin cunoscute ale istoriei noastre, cuprinse în cartea „Siberia – cronica unui coșmar”, apărută recent la Editura Lexon Prim, condusă de Eduard Poting. Volumul, care însumează 187 de pagini, este prefațat de soții Ion Valer Xenofontov și Lidia Prisac, doctori în istorie și conferențiari universitari.
Din paginile acestei cărți am descoperit drama familiilor Tentiuc și Cristea din Bălceana, Hîncești; a familiilor Pîrlii și Gogu din Vărăncău, Soroca; a Elenei Ursu și a lui Gheorghe Bărbuța din Brătușenii-Vechi, Edineț; a familiei pictorului Mihai Mireanu din Olănești, Ștefan Vodă; a familiei Mogureanu din satul Ruseni, Edineț; a lui Anatol Babin și Pavel Curoș din satele Rublenița și Șeptelici, raionul Soroca.
Am aflat, de asemenea, despre suferințele familiilor Gâscă, Ciolac, Moraru, Iachim și Bologa din Parcova, Edineț, despre familia Mihaescu, boieri și administratori ai fabricii de zahăr din Rîcipeni, precum și despre destinul dramatic al copiilor primarului din satul Dărcăuți, raionul Soroca. Și acestea sunt doar câteva dintre numeroasele destine care au pătimit pe nedrept.
În spatele fiecărui nume se ascunde o viață frântă, o familie despărțită, un copil rămas fără copilărie și o durere transmisă din generație în generație. Ceea ce citim astăzi în documente și cărți a fost cândva realitatea crudă a unor oameni care și-au pierdut casa, averea, libertatea și, uneori, chiar speranța.
Am vorbit despre aceste familii menționând doar câteva dintre întâmplările și suferințele lor. Însă despre această pagină tragică a istoriei noastre trebuie să vorbim mereu, nu pentru a condamna, ci pentru a nu uita și pentru a trage învățămintele necesare.
Le mulțumesc din suflet pentru organizare doamnei Natalia Gorghencea, șefă de secție, doamnei Nadejda Cojocaru, șefă de sector, precum și scriitorului Ștefan Sofronovici, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, pentru invitație și pentru această lecție de memorie și adevăr.
Nu putem schimba trecutul, dar putem păstra vie memoria celor care au suferit. Fiecare mărturie, fiecare carte și fiecare întâlnire dedicată deportărilor reprezintă o datorie morală față de cei care au fost smulși din casele lor și condamnați pe nedrept. Istoria nu trebuie uitată, pentru că uitarea este cea mai grea a doua condamnare. Doar cunoscând adevărul și păstrând memoria vie putem construi un viitor mai drept și mai demn.

Veronica Pîrlea-Conovali, scriitoare, Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România