ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE BISERICA APOSTOLICĂ ARMEANĂ

„ADORMIREA MAICII DOMNULUI” DIN CHIȘINĂU

Motto: „Primul fecior l-am botezat în 1985, în raionul Dondușeni,

în biserică ortodoxă, al doilea l-am botezat în 1989

în biserica ortodoxă de la Ciuflea, și pe-al treilea l-am botezat în 1995,

deja la biserica noastră, armenească, din Chișinău”.

Serghei A. Osipean, fost președinte al Comunității Armene din Moldova

Consolidarea poziției Bisericii Apostolice Armene în Basarabia ține de procesul de extindere a Imperiul Rus în regiune, proces instituționalizat în 1809, atunci când pe teritoriul Principatelor Moldovei și Munteniei, printr-un ucaz al țarului Aleksandru I, a fost organizată o eparhie armeană distinctă. După anexarea Basarabiei, în 1812, arhiepiscopul armenilor (1809–1828) din Moldo-vlahia, Grigor Zakarian, a fost nevoit să se mute la Chișinău, titlul fiindu-i limitat la cel de arhiepiscop al armenilor din Basarabia, deși armenii de peste Prut continuau să i se subordoneze. Sub jurisdicția eparhiei armene din Basarabia intrau cele 400 de parohii și cinci biserici (Akkerman, Ismail, Tighina, Chișinău, Hotin) ale comunității armenești din regiune. După moartea lui Grigor Zakarian, conducerea eparhiei armene din Basarabia (1828–1843) a fost preluată de Nerses. În timpul acestuia, la 1830, eparhia a fost redenumită în Episcopia Armeană a Basarabiei și a Nahicevanului. Activitatea acesteia durează până în 1895, atunci când este redenumită în Eparhia Armeană a Noului Nahicevan și a Basarabiei, a cărei activitate ține până la 1918. În perioada interbelică, comunitatea armeană din Chișinău era estimată la 130 de familii, iar recunoașterea diecezei armene de către statul român, la 31 iulie 1931, și confirmarea statutului acesteia câteva luni mai târziu îi plasează în cadrul Bisericii Apostolice Armene din România întregită. Relația puterii sovietice cu clerul Bisericii Apostolice Armene în URSS s-a construit exact după schema testată pe Biserica Ortodoxă Rusă. Este paradoxal însă un lucru, chiar dacă au fost redeschise mai multe lăcașuri sfinte armenești pe teritoriul URSS în contextul actualizării centrului istoric armean de la Etchimiadzin și inaugurării Consiliului Bisericii Apostolice Armene, în RSS Moldovenească se pare că lucrurile s-au derulat în cu totul altă direcție, bisericile armenești de aici fiind închise, ireversibil, pe tot parcursul perioadei sovietice.

Biserica Apostolică Armeană „Adormirea Maicii Domnului” din Chișinău,  denumită și cea Veche, reflectă în complexitate destinul comunității armenești din spațiul actual al Republicii Moldova.

Pisania lapidară de ctitorie în limba armeană din exteriorul edificiului bisericesc. Foto: Lidia Prisac, 11 iunie 2017

1. Biserica Apostolică Armeană „Adormirea Maicii Domnului” din Chișinău datează din 1803, fiind construită pe fundația unei biserici moldovenești deteriorate. Edificată la 1645, pe timpul lui Vasile Lupu (1634–1653), aceasta purta hramul „Sf. Nicolae” și i se mai spunea biserică domnească. Desele invazii ale tătarilor însă și distrugerile cauzate de războaiele ruso-turce au risipit-o într-atât, încât la 1741 era în ruine, fără ca tradiția să o mai consemneze. După locul amplasării, biserica a luat ființă în partea istorică a Chișinăului, fiind un important element de reper în planul urbanistic.
   

   Pietrele funerare ale lui Manuc-Bei (1769–1817) și fiicelor acestuia, Mariam și Gaiane. Foto: Lidia Prisac, 11 iunie 2017

2. La începutul sec. XIX, terenul și ceea ce a mai rămas din biserica ctitorită altădată de Vasile Lupu a fost cumpărat de către un reprezentant armean de la autoritățile locale. Este vorba despre baronul armean Oganes, fiul lui Akopgian, care a contribuit la apariția lăcașului în memoria părinților.
   

   Biserica Apostolică Armeană „Adormirea Maicii Domnului” din Chișinău, circa 1945. Sursă: Arhiva curentă a Bisericii Apostolice Armene „Adormirea Maicii Domnului” 

3. În 1925, biserica a fost reparată cu contribuția nemijlocită a armeanului Harutiun Frenkian, „regele zahărului din România”, care a alocat în acest sens o sumă de 50 000 lei.
   

   Cererea Institutului de Cercetări Științifice de Construcție a Utilajului Tehnic din Chișinău adresată Ministerului Culturii din RSSM, 8 ianuarie 1973. Sursă: Arhiva Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor din Republica Moldova. D. 1145(03), f. 22

4. În perioada sovietică, potrivit comunității armene, biserica inițial a fost utilizată în calitate de depozit. După documentele de arhivă este clar că transformarea acesteia în locație de păstrare a unor bunuri a avut loc începând cu vara anului 1944.
5. Prin rezoluția Consiliului de Miniștri al RSSM nr. 349 din 22 octombrie 1971, clădirea bisericii armenești de pe str. Armenească Veche (astăzi, Piața Veche nr. 8) a fost trecută în categoria monumentelor de istorie și cultură (de gradul 3), fiind luată sub protecția statului. Tot din 1971, lăcașul trece în posesia Consiliului Republican al Turismului și Excursiilor, fiind inițiate lucrări de restaurare pentru utilizarea clădirii bisericii în calitate de muzeu a două institute de proiectări care urmau să fie construite la 30 m de terenul bisericii.
   

   Vechea Biserică Armenească în timpul lucrărilor de restaurare, 1973–1982. Sursă: Arhiva Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor din Republica Moldova.

6. Conform deciziei Ministerului Culturii al RSSM nr. 477 din 7 septembrie 1972, s-a dispus localizarea în interiorul bisericii a unei expoziții cu generic ateist al Muzeului de Istorie și de Studiere a Ținutului, ori adaptarea clădirii în casa de cultură a Comitetului Turistic. În procesul de pregătire a documentelor pentru reparația și restaurarea bisericii au fost implicați și câțiva arhitecți armeni care locuiau în RSSM – prof. Arșavir H. Toramanean și arhitectul Agasi E. Ambarțumean.
7. La 8 ianuarie 1973, Institutul de Cercetări Științifice de Construcție a Utilajului Tehnic (ICȘCUT) din Chișinău înainta Ministerului Culturii din RSSM o cerere în care solicita pentru o perioadă de cinci ani clădirea bisericii armenești cu toate construcțiile adiacente în scopul utilizări acestora în calitate de laboratoare pentru măsurări electrostatice. Solicitarea era condiționată de faptul că în acest timp urma „să fie finisată construcția noii clădiri a Institutului” menționat. În schimbul acestei favori, ICȘCUT asigura Ministerul de Cultură că „va efectua din bani proprii toate lucrările de reparație și reconstrucție preconizate”. În câteva luni după această solicitare, pe 31 mai 1973, clădirea bisericii cu acareturile adiacente era transmisă în folosință temporară ICȘCUT. Însă, în urma unui control efectuat pe 31 octombrie 1973, se adeverea că administrația Institutului a întreprins lucrări contrar prevederilor de reconstrucție. Drept urmare, Ministerul Culturii a reziliat contractul cu Institutul, iar în urma aprobării din septembrie 1973 a propunerii de proiect cu privire la restaurarea complexului arhitectural în cauză de către Consiliul Științifico-Metodologic Republican pentru Protecția Monumentelor de Cultură, lucrările propriu-zise de reconstrucție au început. Acestea s-au derulat pe parcursul a nouă ani, până în octombrie 1982.
   

    Secvență din interiorul Bisericii Apostolice Armene „Adormirea Maicii Domnului” . Foto: Lidia Prisac, 11 iunie 2017

8. Prin Hotărârea Comitetului Executiv al Consiliului Orășenesc Chișinău nr. 294 din 29 august 1974, lăcașului i-au fost atribuite 0,70 ha de teren drept spațiu de protecție.
9. În pofida faptului că edificiului de cult armean i s-a suspendat activitatea religioasă, acesta a continuat să-i adune pe toți armenii din RSSM, devenind simbolul păstrării unității spirituale și identitare a acestora – „comunitatea armeană tot timpul s-a adunat în preajma bisericii, chiar și atunci când era închisă” (interviu realizat de Lidia Prisac la 25 mai 2012 cu Ghenadi S. Babaian, vicepreședintele Comunității Armene din Moldova).
   

   Secvență din exteriorul Bisericii Apostolice Armene „Adormirea Maicii Domnului”. Foto: Lidia Prisac, 11 iunie 2017

10. 

    10. După proclamarea independenței de stat a Republicii Moldova (27 august 1991), când s-au constituit premise favorabile pentru promovarea pluralismului religios, comunitatea armeană a intrat în posesia Bisericii Armenești în 1992. Biserica și-a reluat activitatea la 19 iunie 1993, când a fost inaugurată de șeful Eparhiei Moscovei și a Nahicevanului, în prezența înalților demnitari, urmând să fie slujită de un preot repartizat de Patriarhia Armeană de la Etchimiadzin.

     Lidia Prisac, doctor în istorie

    Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

    Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-biserica-apostolica-armeana-sfinta-maica-domnuluidin-chisinau_19035