ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE BASARABENI, MEMBRI FONDATORI AI ACADEMIEI ROMÂNE

Motto: „Nimeni nu poate fi istoric dacă nu este însoțit de curiozitate”
Arnold Toynbee (1889–1975)

După Unirea Principatelor Române (1859) și 1. inaugurarea-societatii-academice-la-1-august-1867 constituirea statului român modern s-au creat condiții favorabile de proliferare a culturii și științei. Fără Academie, estima scriitorul Gheorghe Sion (1821–1892), „talentele sunt osândite a zace în întuneric cu florile mirositoare abandonate între mărăcini sau călcate de picioare profane”. La 1–13 aprilie 1866 s-a aprobat totalitatea instrucțiunilor, normelor și regulilor Societății Literare Române, subvenționată de stat și având drepturi de a primi legate orice ofrande (donații).

Noua structură academică urma să includă: trei membri din România de peste Milcov (Moldova), patru membri de dincolo de Milcov (Muntenia), trei membri din Transilvania, doi membri din Banat, doi membri din Maramureș, doi – din Bucovina, trei – din Basarabia, doi – din Macedonia. Inițial, numărul total al membrilor fondatori era 21, componența numerică și nominală a fondatorilor ulterior fiind modificată, ajungând la un număr de 22 de persoane.
Cei trei membri fondatori ai Academiei Române, reprezentanți din Basarabia, aflată în componența Imperiului Rus, erau Alexandru Hâjdău (1811–1872), Constantin (Costache) Stamati (1786–1869) și Ioan Străjescu (1833–1873). Constantin (Costache) Stamati, aflat la moșia sa de la Ocnița, județul Hotin, avea o stare a sănătății precară, de aceea nu a putut onora înaltul for academic, fiind înlocuit de agronomul şi omul politic Ştefan Gonata (1838–1896).
Alexandru Hâjdău, descendent dintr-o familie cu înrudire domnească, s-a născut la 30 noiembrie 1811 la Miziurineț, regiunea Ternopol, Ucraina. A studiat la pensionul pentru copii de nobili de pe lângă Seminarul Teologic din Chișinău (1822–1828), ulterior la Facultatea de Drept a Universității din Harkov (1829–1832). A studiat științele naturale, filologia și filosofia la universitățile din Münhen și Haidelberg. A fost efor al școlii lancasteriene din Hotin (1836–1840). În această calitate a rostit celebrul discurs de la Gimnaziul din Hotin (1837) despre vechea glorie a Moldovei. Constantin Stamati îl asemăna, grație culturii sale enciclopedice, cu Dimitrie Cantemir (1673–1723). Ultimii ani de viață i-a petrecut solitar și în acțiuni de misticisme.
Ştefan Gonata s-a născut la 1 februarie 1838 la Trifănești, județul Bălți, actualmente raionul Nisporeni. În 1856 a absolvit Liceul regional din Chișinău, apoi a făcut trei ani de studii la Liceul „Richelieu” din Odesa. A continuat studiile la Paris, unde a studiat filosofia și viticultura. A fost unul dintre primii moșieri care au aclimatizat vița-de-vie franceză și americană în Basarabia la moșia sa din Zberoaia, de pe malul Prutului, la gura văii Raita. Conacul său, construit de meșteri francezi, includea cabinetul savantului, o sală pentru oaspeți și ceremonii, o baie, un punct experimental agronomic, o bibliotecă bogată și un muzeu, un spital. A fost desemnat membru fondator al Academiei Române la vârsta de doar 29 de ani. A murit la 18 septembrie 1896. La sfârșitul vieții, se presupune că, într-un acces al bolilor care îl măcinau și-ar fi ars manuscrisele. Arhiva și biblioteca de o valoare inestimabilă au fost distruse în timpul tensiunilor sociopolitice din anul 1917. În cimitirul satului Zberoaia, într-un mormânt comun, odihnesc rudele boierului Gonata.
Cel de-al treilea fondator al Societății Literare Române a fost omul politic Ioan Străjescu. Se cunoaște că a participat la deschiderea primei ședințe a Societății Literare Române din 6/18 august 1867. La 2/14 august 1870, împreună cu criticul literar și esteticianul Titu Maiorescu (1840–1917) și Alexandru Hâjdău, a demisionat din Societate, demisii care însă nu au fost acceptate.
Statutul noii societăți prevedea trei secțiuni: I – filologie și literatură; II – istorie și arheologie; III – științe naturale. Toți reprezentanții basarabeni făceau parte din Secția de filologie și literatură. Această structură urma să se ocupe cu diverse probleme filologice, în scopul de a cultiva, curăța, înavuți și perfecționa limba.
Membrii din Basarabia nu au putut fi prezenți la lucrările de fondare a Societății. În consecință au fost aleși ca membri de onoare în sesiunea din 12/24 septembrie 1870. În perimetrul unor factori naționali-politici de epocă, conexiunile academice au fost afectate din cauza interdicțiilor de deplasare la București.
Numele personalităților basarabene, care au conexiune directă cu Academia Română și în prezent sunt menționate în contextul ședințelor solemne ale Academiei Române.
Ulterior, în activitatea instituției s-au remarcat și alte personalități basarabene. Este vorba de: filologul Bogdan-Petriceicu Hasdeu (1838–1907), membru titular (1877); istoricul-colecționar Ion C. Suruceanu (1851–1897), membru de onoare (1888); mitropolitul Iosif Naniescu (după botez Ioan, 1820–1902), membru de onoare (1888); filantropul Vasile Stroescu (1845–1926), membru de onoare (1910). În perioada postbelică, forul academic român a fost completat de alți basarabeni: economiștii Vasile Malinschi (1912–1992), membru titular (1955); Alexandru Bârlădeanu (1911–1997), membru titular (1955); biologul Nicolae Botnariuc (n. 1915), membru titular (1990).
În ultimele două decenii, în semn de aleasă apreciere, au fost aleşi membri de onoare ai Academiei Române mai multe personalităţi ilustre din Republica Moldova, între care: scriitorul Ion Druţă (n. 1928), criticul literar Mihai Cimpoi (n. 1942), publicistul și poetul Nicolae Dabija (n. 1948), chimistul Gheorghe Duca (n. 1952), istoricul Andrei Eşanu (n. 1948) şi alţii. Din componența membrilor Academiei Române a ajuns să facă parte, post-mortem (2010), Constantin Stere (1865–1936), autorul celebrului roman-fluviu intitulat „În preajma revoluţiei”, în opt volume (1932–1936).