Daily Archives: 06/07/2026

LANSARE DE CARTE

LANSARE DE CARTE PE MAIDAN

La 5 iunie 2026, în profilul unor ieșiri intelectuale în popor, doctorii în istorie Ion Valer Xenofontov, Lidia Prisac, Nadea Cristea, doctorul în psihologia sportului Boris Boguș au participat la o lansare de carte excepțională – Istorii scrise despre școala din Bravicea, raionul Călărași (Chișinău, Editura Lexon-Prim, 2026, 399 p.) elaborată de doamna Asea M. Timuș, doctor în agricultură, conferențiar universitar, doctorandă la Şcoala Doctorală de Ştiinţe Umanistice şi ale Educaţiei, USM.
Lansarea de carte a avut loc într-un loc mai puțin obișnuit, și anume pe maidanul din centrul satului Bravicea, locul unde autoarea monografiei și-a petrecut copilăria, a îndrăgit Natura și a adunat multe povești despre viața consătenilor ei dragi. Alegerea spațiului de lansare a oferit evenimentului o puternică încărcătură simbolică, transformând actul academic într-o sărbătoare a întregii comunități.
La eveniment au participat cadre didactice, oameni de cultură, elevi, prietenii autoarei monografiei.
Vorbitorii au scos în evidență importanța lucării pentru știință, educație, comunitate.
Volumul elaborat de doamna Asea M. Timuș se înscrie în categoria valoroasă a istoriilor locale (microistorie), aducând la lumină evoluția educației și a comunității din raionul Călărași.
Donația de carte făcută de autoare Facultății de Istorie și Filosofie a USM asigură integrarea acestui studiu în circuitul academic, fiind un instrument util pentru studenții și cercetătorii interesați de istoria învățământului și a istoriei locale.

1
2
10
4
3
5
6
8
9
740052840_27995436986707727_8591247368323690981_n
740070466_27995437580041001_8036956484924072591_n
741447372_27995437726707653_622625223970972612_n
viber_image_2026-07-06_11-10-21-966
viber_image_2026-07-06_11-10-22-537
viber_image_2026-07-06_11-10-25-206
viber_image_2026-07-06_11-10-26-057
viber_image_2026-07-06_11-10-26-297
viber_image_2026-07-06_11-10-27-730
viber_image_2026-07-06_11-10-28-562
viber_image_2026-07-06_11-10-29-388
viber_image_2026-07-06_11-10-29-666
viber_image_2026-07-06_11-10-29-970
viber_image_2026-07-06_11-10-31-399
viber_image_2026-07-06_11-10-32-268
viber_image_2026-07-06_11-10-35-530
viber_image_2026-07-06_11-10-36-355
viber_image_2026-07-06_18-20-02-529
viber_image_2026-07-06_18-20-02-940
viber_image_2026-07-06_18-20-04-168
viber_image_2026-07-06_18-20-04-309
viber_image_2026-07-06_11-10-37-243viber_image_2026-07-06_11-10-21-966
viber_image_2026-07-06_11-10-21-124