DECLARAŢIA DE INDEPENDENŢĂ A STATELOR UNITE ALE AMERICII
4 iulie 1776

Acesta este documentul prin care coloniile engleze din America de Nord au rupt legăturile cu metropola (Marea Britanie), croindu-și drumul spre neatârnare și recunoaștere internațională.
În secolele XVII–XVIII, pe coasta Atlanticului au fost create treisprezece colonii engleze, cu o populație estimată la circa 3 milioane în anul 1776. Inițial, relațiile dintre colonii și metropolă au fost bune, deoarece ambele se confruntau cu politica de expansiune a Franței, țară care a pierdut Canada în favoarea Marii Britanii.
Treptat, se intensifică contradicțiile financiare și economice între Marea Britanie și coloniile nord-americane. În 1763, Marea Britanie a impus taxe coloniilor la plumb, sticlă, hârtie și ceai, fiind, totodată, interzise schimburile comerciale cu alte teritorii în afară de Marea Britanie. Această acțiune a Parlamentului britanic a nemulțumit burghezia americană. În 1770, englezii au abrogat impozitele, cu excepția celei pe ceai. În iarna anului 1773, americani deghizați în indieni au aruncat în mare partida de ceai de pe vasele Companiei Indiilor din portul Boston. Drept urmare, englezii au blocat portul Boston, ceea ce a dus la consolidarea solidarității continentale.
Primul Congres Continental al celor treisprezece colonii, convocat din inițiativa lui Benjamin Franklin, a decis boicotarea mărfurilor engleze pentru un an. În acest context, în colonii se intensifică mișcarea antibritanică (contradicțiile ajungând, astfel, la faza politică), culminând cu declanșarea Războiului de Independență (1775–1783).
În aprilie 1775, a avut loc o primă ciocnire militară între trupele engleze și voluntarii americani. La cel de-al Doilea Congres Continental (mai 1775), s-a decis crearea unei armate americane sub conducerea lui George Washington. În acest context, la 4 iulie 1776, al treilea Congres a adoptat Declarația de Independență, redactată de Thomas Jefferson, prin care s-au rupt legăturile cu metropola. Documentul a inclus un rechizitoriu la adresa politicii Marii Britanii față de colonii; apelându-se la ideile iluminiștilor (Jean-Jacques Rousseau), se făcea referire la drepturile naturale și la contractul social. Deoarece Declarația de Independență enunța concepte universale, valabile nu doar pentru drepturile americanilor, aceasta a devenit un simbol al mișcărilor democratice și de independență. În 1777, Franța și Spania, rivalele Marii Britanii, au intrat în război de partea americanilor. De menționat este faptul că războiul americano-englez a fost dublat de unul civil – între patrioți (susținătorii independenței) și loialiști (adepții menținerii stăpânirii metropolei asupra coloniilor).Prin Tratatul de pace de la Paris din 3 septembrie 1783, independența fostelor colonii engleze a fost recunoscută de Marea Britanie.
Prin Constituția din 1787, Statele Unite ale Americii au fost proclamate stat federal cu un sistem prezidențial de guvernare (în 1789, George Washington a fost ales ca prim președinte al țării), fiind puse bazele organizării primului regim democratic modern.

Ion Valer XENOFONTOV

Bibliografie:

Declaration of Independence. Disponibil: https://www.archives.gov/founding-docs/declaration-transcript (accesat: 07.09.2025).
Bailyn, Bernard. The Ideological Origins of the American Revolution (Enlarged ed.). – Harvard University Press, 1992. 396 P. ISBN 0-674-44302-0.
Maier, Pauline. American Scripture: Making the Declaration of Independence. – New York: Knopf, 1997. – 336 P. ISBN 0-679-45492-6.
Matei, Horia C., Neguţ, Silviu, Nicolae, Ion, Enciclopedia statelor lumii. Ed. a 14-a, rev. – Bucureşti: Meronia, 2016. – P. 623-624. ISBN 978-606-750-011-0.
McDonald, Robert M. S. Thomas Jefferson’s Changing Reputation as Author of the Declaration of Independence: The First Fifty Years // Journal of the Early Republic 19, no. 2 Summer 1999. – P. 169–195.