ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE INTERVENȚIA SOVIETICĂ

ÎN CEHOSLOVACIA (1968)

Motto: „Domnea o totală dezorganizare, deși ar fi fost de așteptat

ca mobilizarea legată de astfel de evenimente

să presupună încorporarea unui efectiv de o pregătire specială…”.

Din memoriile unui medic militar

O acțiune majoră cu impact internațional a fost intervenția din august 1968 (cu numele codificat operația „Dunărea”) a trupelor Pactului de la Varșovia (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, Bulgaria, Germania de Est, Ungaria și Polonia) în Cehoslovacia. Uniunea Sovietică, marcată de sindromul puterilor mari, avea drept deziderat politic înlăturarea reformelor socioeconomice ale „Primăverii de la Praga” inițiate de Alexander Dubček (1921–1992), secretarul general al Partidului Comunist din Cehoslovacia (1968–1969). URSS, în scopul apărării propriilor interese şi pentru extinderea influenţei globale, a promovat acțiuni ce îmbrăcau forma unor aşa-zise ajutoare internaționale, interese vitale pentru stat, pentru legitimarea acţiunilor în politica mondială. În cazul de față este vorba despre doctrina Brejnev, potrivit căreia, statele socialiste urmau să vină în ajutor altor state socialiste ameninţate de ,,forţe reacţionare”. În realitate era vorba de conservarea sferei sovietice de influență. In grosso modo, acțiuni militare active în Cehoslovacia nu s-au desfășurat. Potrivit  unor informații, 108 cetăţeni şi-au pierdut viaţa, iar cca 500 de persoane au fost rănite. În prima zi a ostilităţilor, 58 de persoane au fost ucise sau rănite, inclusiv șapte femei și un copil de opt ani. Pe parcursul a 36 de ore a fost stabilit controlul deplin asupra teritoriului cehoslovac, iar conducerea de la Praga a fost înlocuită cu una prosovietică.

Placheta Pactului de la Varșovia. Muzeul „Casa Mureșenilor”, Brașov, România. Foto: Ion Valer Xenofontov, 24 mai 2018

1. Potrivit istoricului italian Francesco Guida, pe parcursul crizei cehoslovace, între ianuarie și august 1968, nu a avut loc nicio reuniune a Comitetului Politic Consultativ al Pactului de la Varșovia. Acest fapt s-ar fi datorat poziției deosebite a României.

2. Anatoli Dobrînin, ambasadorul Uniunii Sovietice în Statele Unite ale Americii, în memoriile sale In Confidence (Confidenţial) afirmă că imixtiunea sovietică în Cehoslovacia a fost „ilizibilă” la Casa Albă. Mai mult ca atât, președintele american (1963–1969) Lyndon Johnson (1908–1973) a rămas indiferent față de acest eveniment, considerând că această zonă este sub influența sovieticilor, solicitând, totodată, o vizită la Moscova. Iar Biroul Politic al CC al PC al URSS nu s-a aşteptat ca  „Johnson să reacţioneze aşa placid la evenimentele de la Praga şi a emis imediat invitaţia oficială atât de dorită de acesta”. Diplomatul sovietic specifica: „Am primit răspunsul în câteva ore după expedierea la Moscova a raportului meu privind conversaţia avută cu Johnson”. Reacția pasivă a președintelui SUA a fost aspru criticată în Congres.
3. Ca și în alte acțiuni militare (de exemplu, în cazul războiului sovieto-afghan) purtate de sovietici, se constată intempestivitatea şi aleatorismul evenimentului. Cetățenii sovietici, militarii, mobilizaţi din unităţile şi cantoanele armatei sovietice, erau puşi în faţa faptului împlinit, considerent cu implicaţii majore atât asupra prestaţiei serviciului efectuat, cât și a stării de spirit din armată. A fost o mobilizare fără o selecţie bine definită, situaţie generată și de faptul că Moscova a secretizat implicarea trupelor militare în Cehoslovacia. Secretul militar şi cu atât mai mult necesitatea pregătirii speciale a efectivului au fost elemente percepute ca fiind de o actualitate deosebită de doar un cerc restrâns de liderii sovietici.
4. În mod oficial, participarea cetățenilor din RSS Moldovenească la acest conflict nu este recunoscută.

Segment al „Cortinei de fier” de pe frontiera ceho-germană, din apropierea fostului sat Gsenget din munții Sumava. Donație a domnului Juri Gruntordar, directorul Bibliotecii „Libri Prohibiti” din Praga. Memorialul Sighet, România. Foto: Ion Valer Xenofontov, 10 martie 2018

5. Mărturiile oferite în ianuarie 2018, prin intermediul interviului semistructurat, de către un doctor ne prezintă un studiu de caz relevant a ceea ce a fost ingerința sovieticilor în Cehoslovacia. În vara anului 1968, societatea fierbea în nedumerire și răvășită de zvonuri. Totul a derulat în perimetrul unei situații antebellum. Mobilizarea în armată a fot promptă, impusă, fără a asigura un personal calificat: „Era perioada concediilor de vară, mulți angajați din efectivul rezerviștilor erau la odihnă și atunci lucrătorii comisariatelor, dar și persoane angajate special, pur și simplu arcăneau la întâmplare bărbați pentru a-i înrola (mobilizare forțată) în armată. Mulți dintre cei care urmau  să fie înrolați nu erau de găsit, de aceea  la comisariatele militare erau aduse și persoane întâmplătoare, care, evident, aveau o pregătire profesională precară. Cea mai bună pregătire profesională, adică versați în radiotehnică, o aveau inginerii înrolați de la radioteleviziunea națională. Erau puțini profesioniști pricepuți  în domeniul de bază al  unității noastre. Nu aveam nici eu experiența necesară unui medic militar, unde mai pui că m-am  trezit și în postura de medic-șef al regimentului. La acestea se adăugau particularitățile specifice  activității de  cadru militar, mai ales în condiții de susținere logistică inferioră față de nivelul solicitat. Mai mult ca atât, nu aveam aprovizionarea cu cele necesare pentru a acorda asistență medicală în condiții de marș sau în condiții de campanie, când mașinile speciale pe care erau instalate radiolocatoarele se dislocau pe  o distanță de 50-70 km una față de alta. Practic nu aveam nimic decât spirt și câte ceva pentru bandaje”. Din considerente de securitate, hărțile care indicau traseul spre Cehoslovacia au fost preluate de la Statul-major (ștab) și aduse în unitate în mijloacele de transport sanitar.

6. Nicolae Ceaușescu ieșise la balcon să anunțe că nu trece nimeni hotarul României. „Vom apăra hotarul cu toții – bărbați, copii, femei!”. Prin discursul de la 21 august 1968 al liderului comunist român, public și vehement au fost condamnate acțiunile agresive ale „trupelor celor cinci țări”. De consemnat că  acest fapt a asigurat României un prestigiu internațional. Drept reacție, trupele sovietice au fost angajate în manevre tactice demonstrative în apropierea frontierei româneşti. La 24 august 1968, N. Ceaușescu a discutat cu I. B. Tito că, în caz de atac al URSS, să se permită o eventuală retragere a militarilor români în Iugoslavia. Liderul iugoslav a fost de acord, cu condiția dezarmării trupelor române. La 4 septembrie a fost aprobat decretul de constituire, organizare și funcționare a gărzilor patriotice românești. Era vorba de niște detașamente înarmate ale muncitorilor, țăranilor și intelectualilor ce aveau drept scop sprijinirea armatei în caz de imixtiune. Astfel s-a conturat doctrina „luptei întregului popor” pentru apărarea suveranității.
7. Kremlinul era iritat că liderul României N. Ceauşescu nu susținuse ingerința în Cehoslovacia. Americanii erau îngrijorați de activizarea trupelor sovietice la hotar cu România. Anatoli Dobrînin menționează că „Pe 28 august (1968 – n.n.) Rusk (Dean Rusk, secretar de stat în domeniul politicii externe) m-a convocat urgent ca să-mi spună că a aflat despre mişcări de trupe sovietice neobişnuite de-a lungul graniţelor româneşti în ultimele 24 de ore. Fuseseră deja speculaţii în Occident despre posibilitatea unei invazii sovietice a României, bazate în general pe refuzul acesteia de a lua parte la acţiunea comună cu celelalte state ale Tratatului de la Varşovia, contra Cehoslovaciei”. Moscova însă nu a intenționat să intervină în România, deoarece nu s-a îndoit niciodată de stabilitatea regimului comunist din această țară. Acțiunile sovieticilor erau sub vizorul serviciilor occidentale de informaţii, care l-au anunțat pe preşedintele Johnson aflat în concediu la moşia sa din Texas. Acesta l-a contactat telefonic imediat pe Rusk, căruia i-a transmis pentru liderii sovietici un mesaj „emoţional”, descris astfel de Dobrînin: „În numele omenirii, vă cerem să nu invadaţi România, deoarece consecinţele ar fi imprevizibile. De asemenea, sperăm că niciun fel de acţiuni nu vor fi luate împotriva Berlinului occidental, care ar putea provoca o criză internaţională majoră, pe care suntem preocupaţi s-o evităm cu orice preţ. Toate astea ar fi dezastruoase pentru relaţiile sovieto-americane şi pentru întreaga lume”. Ambasadorul sovietic a transmis de urgență o telegramă superiorilor despre îngrijorările americanilor. Răspunsul primit de curând a fost transmis șefului diplomației americane: „Sunt instruit să vă informez că rapoartele despre o mişcare iminentă a forţelor militare sovietice în Romania sunt special concepute de anumite cercuri pentru a induce în eroare guvernul american şi nu corespund realităţii. Acelaşi lucru se aplică în totalitate şi Berlinului occidental”.La auzul acestui mesaj, Dean Rusk a răsuflat uşurat.
8. Drumul militarilor din RSS Moldovenească spre Cehoslovacia trebuia să treacă prin România, însă itinerarul a fost modificat în urma deciziei istorice a lui Nicolae Ceaușescu de a nu susține țările din blocul Pactului de la Varșovia implicate în ingerința din Cehoslovacia. Drept urmare, traseul s-a schimbat din direcția României spre Ucraina, localitatea Ciop, apoi Ungaria.Multiplul campion olimpic Emil Zatopek a protestat în mod public față de intervenţia sovietică în Cehoslovacia. Sursă: https://www.independent.co.uk/sport/olympics/

9. Față de această intervenție au protestat mai multe personalități ale timpului. Celebru în acest sens este cazul multiplului campion olimpic Emil Zatopek (19.IX.1922, Koprivnice – 21.XI.2000, Praga, Cehia). Supranumit „locomotiva cehă”, „locomotiva umană” sau „omul-locomotivă”, E. Zatopek nu a avut niciodată un antrenor – alerga până la epuizare. În 1968, celebrul sportiv a protestat în mod public față de intervenţia sovietică în Cehoslovacia. A fost înlăturat din funcţia pe care o deţinea la Ministerul Apărării, fiind nevoit să activeze într-o mină de uraniu. Performerul a fost respectat de toată mişcarea sportivă internaţională, fiind oaspete de onoare la toate ediţiile ulterioare ale Jocurilor Olimpice.

10. În URSS „dosarul Cehoslovacia” era unul tabuizat chiar și în rândurile elitei. Ulterior, în decembrie 1989, Guvernul Uniunii Sovietice a recunoscut faptul că „decizia de a trimite trupele aliate în Cehoslovacia a fost una nejustificată, s-a produs o imixtiune greșită în afacerile interne ale unui stat suveran”.

Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-interventia-sovietica-in-cehoslovacia-1968_22928