O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi /Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi (Mihai Eminescu).

Foto: Campionul Olimpic Tudor Casapu alături de mama Eudochia, 2011. Sursă: arhiva privată Tudor Casapu

Notă: Mama este ceva sfânt pentru fiecare persoană, dar cu atât mai mult că noi eram acasă nouă copii și până în 1977, a fost tata, iar după aceea rămânând singură vroia pe toți să ne mângâie, să ne alinte și dacă șapte copii eram unul după altul (diferența de 1-2 ani), atunci a fost o mamă eroină. Îmi povestea când am fost internat în spital de mic copil, că s-a pus ca o lupoaică deasupra și convingea prin toate mijloacele pe medici că trebuie să-mi pună picurători și gata.

Fiecare mamă vrea ca copilul să fie cât mai bine protejat, să fie cât mai curățel, să arate bine, să fie sătul, împăcat etc. Chiar când existau acele conflicte între noi, se străduia întotdeauna să ne împace pe toți. Dar e clar că fiecare părinte vrea ca copilul ei să ajungă cineva în viață, să-i vadă viitorul asigurat. Chiar dacă l-a căsătorit, a trecut cu traiul deoparte, are familia sa, totuși își face griji și vrea ca copiii, nepoții să trăiască bine, și fie bine educați, îngrijiți.

Tata, cu toate că a decedat la o vârstă timpurie (47 ani) întotdeauna se străduia să ne învețe numai de bine, să putem face multe lucruri, să fim gospodari în viață ca să nu arate cu degetul nimeni la noi. Ne zicea că în viață trebuie să știi să faci de toate.

Cu frații ne-am susținut întotdeauna. Clar că și copiii ne mai certam, ne mai trânteam, mai ales că eram ca toți zbânțuiți. Cel mai important e că ne susținem în viață și am avut de la cine învăța multe lucruri. Întotdeauna acele modalități de viață sau trăsăturile se transmit mai departe. De aceea, în familiile mari se educă unii pe alții.

Despre surori. Am două surori care erau mai gingașe, dar care întotdeauna ne înțelegeau. Ele nu puteau fi nici alintate, dar nici obijduite. Sora Ana era între frații mai mari, după care fratele Vasile, sora Zina și noi, cei mai mici. Ele erau cam la mijloc și, vrei nu vrei, trebuia să le stimăm și să le protejăm. (Tudor Casapu, Campion Olimpic)