Covor floral natural. Foto: IVX, 15 aprilie 2018

Covor floral natural. Foto: IVX, 15 aprilie 2018

Unde-i gospodarul? / Colecția „Cotidian rural”. Foto: IVX, 7 aprilie 2018

К. М. Манолаке, И. В. Ксенофонтов, Изучение истории монастырей и скитов Республики Молдова в системе энциклопедических исследований // Российская многонациональная энциклопедистика: история и современность: сборник научных работ. Всероссийская научная конференция с международным участием (г. Казань, 12–13 октября 2017 г.) / ред. Р.В. Шайдуллин; сост. М.З. Хабибуллин, Казань, Институт татарской энциклопедии и регионоведения АН РТ, 2017, c. 109-117.

La bunica de sărbătorile pascale / Colecția „Cotidian rural”. Foto: IVX, 6 aprilie 2018



Constantin Manolache, Ion Valer Xenofontov, Basarabeni în Academia Română, în Revista Bibliotecii Academiei Romane, anul 2, nr. 2, 2017, pp. 51-68

http://revista.biblacad.ro/wp-content/uploads/2016/06/2017-2-2-04.pdf
Sursă: Revista Bibliotecii Academiei Romane, anul 2, nr. 2, 2017, pp. 51-68
Catedrala „Sfântul Dumitru” din Orhei. Foto: IVX, 26 noiembrie 2016

Biserica „Sfântul Dumitru” din Orhei, anii 1930. Sursă: Biblioteca Naționala a României. Cota arhivistică: inv. 97640

Cercetătorul științific Ion V. Xenofontov împreună cu prof. univ. dr. hab. Ion Eremia, decanul Facultății de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova, despre Centenarul Unirii Basarabiei cu România la TV DIGI 24 (Oradea), 27 martie 2018

Sursă: https://www.digi24.ro/emisiuni-regionale/oradea/vocile-bihorului-27-martie-2018-colocviile-marii-uniri-nostalgia-basarabiei-903094
Școala Medie din satul Echimăuți, raionul Rezina, RSS Moldovenească, a fost deschisă în contextul aniversării semicentenarului formării RSS Moldovenești (sic!) (de fapt, a RASSM), 1974. Arhivă privată.

Pantelimon (Pan) Halippa (1 august 1883, Cubolta, Soroca – 30 aprilie 1979, București, înmormântat la cimitirul mănăstirii Cernica). După ce a absolvit școala primară din Cubolta, a continuat să studieze la Școala Spirituală din Edineț, jud. Hotin, apoi la Seminarul Teologic din Chișinău (1898–1904). A studiat la Facultatea de Fizică și Matematică a Universității din Dorpat (azi, Tartu, Estonia), pe care însă n-a absolvit-o. Și-a făcut studiile la Facultatea de Litere a Universității din Iași. S-a implicat activ în viața politică din Basarabia, fiind fondatorul Partidului Național Moldovenesc (17 martie 1917). La 27 martie 1918 a fost președinte al ședinței Sfatului Țării la care s-a votat Unirea Basarabiei cu România. În cadrul României întregite a avut mai multe funcții administrative și sociopolitice: deputat și senator în Parlamentul României (1918–1934), ministru de stat (1919), ministru al Basarabiei (1919–1920), ministru de stat, ministru și ad-interim la lucrări publice/lucrări publice și comunicații/muncă, sănătate și ocrotire socială (1927–1933, cu intermitențe).
Alături de activitatea politică a desfășurat și una prodigioasă în domeniile literar și publicistic. Este autorul a 280 de poezii și traduceri politice, numeroase schițe și memorii. A fondat o serie de instituții culturale și de învățământ din Chișinău: Universitatea Populară (1917), Conservatorul Moldovenesc, Societatea Scriitorilor și Publiciștilor Basarabeni etc.I s-au acordat ordinele statului român: Ferdinand I în grad de Mare Ofițer; Coroana României în grad de Mare Cruce; Serviciul Credincios în grad de Comandor. Medaliile: Crucea de Război, Peleș ș.a.
A fost arestat pe motiv politic în anul 1950 și condamnat la 2 ani de închisoare în Sighet, ulterior (1952) – la 25 de ani de muncă silnică în Siberia. În anul 1955 a fost amnistiat, apoi condamnat la 2 ani de închisoare la Gherla.
I s-a retras calitatea de membru corespondent al Academiei Române, fiind repus în drepturi la 3 iulie 1990.


Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, și-a pierdut un frate de-al bunicului în preajma Chișinăului, în timpul operațiilor militare din anul 1918. Foto: IVX, 23 martie 2018


Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, înainte de Centenarul Unirii. Foto: IVX, 23 martie 2018

Monumentul lui Ștefan cel Mare. Sculptor: Alexandru Plămădeală. Inaugurat în 1928, cu ocazia aniversării a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Sursă: Biblioteca Naționala a României. Cota arhivistică: inv. 16619.

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE LĂCAȘUL DE CULT ARMEANO-GREGORIAN DE LA ORHEI
(ASTĂZI, BISERICĂ ORTODOXĂ „SF. CNEAZ VLADIMIR”)
Motto: „Dumnezeu nu poate schimba cursul istoriei,
însă istoricii – da”.
Samuel Butler (1835–1902), scriitor englez, artist, traducător
Pe parcursul istoriei, viața cotidiană publică a orașului Orhei a fost puternic animată de instituțiile religioase, care au jucat un rol substanțial în consolidarea și menținerea identității comunităților etnice. Edificiile religioase au fost atât spații ale spiritualității fiecărei comunități, cât și o reflectare în oglindă a realităților economice, politice și culturale ale locuitorilor acestei vechi urbe. Contextul general istoric și-a lăsat profund amprenta asupra lăcașurilor sfinte din Orhei. În prezent se constată o tendință puternică de revenire la tradițiile istorico-spirituale, care se armonizează cu crearea unei mărci identitar-culturale a localității. Puterea economică (a negustorilor și proprietarilor cu venituri substanțiale), politică (a funcționarilor de stat), intelectuală (a avocaților, medicilor etc.), spirituală (din perspectiva poziției favorizate a Bisericii Armeano-Gregoriene, în comparație cu ale altor confesiuni), dar și filantropică a descendenților armeni a generat creșterea în timp a rolului comunității armene în Basarabia. Înființarea unei comunități armene în zona Orheiului a generat inclusiv o dezvoltare socio-spirituală a spațialității. La Ivancea, localitate din proximitatea târgului Orhei, a funcționat o biserică armenească construită din lemn. Vatra spirituală a fost protejată de frații Balioz. Boierul armean Carabet Balioz a fost administratorul și ginerele lui Manuc Bey Mârzaian (1769–1817). În anul 1809, la Orhei locuiau 34 de familii armenești, care se rugau la o biserică. Serviciul religios era efectuat de doi preoți ajutați de doi anagnoşti (țercovnici – n. n.). La 1830, armenii, reuniți într-o comunitate de 60 de familii, au edificat în localitate biserica cu hramul „Sfânta Maria”. În 1851, biserica armenească din lemn era păstorită de Martiros Zaharov. În 1858, în județul Orhei locuiau 246 de armeni: 123 de sex masculin și 123 de sex feminin. La începutul secolului XX, sub incidența exproprierilor averilor bisericești armeano-gregoriene inițiate în tot Imperiul Rus, la Orhei are loc consolidarea poziției comunității armenești prin edificarea unui nou lăcaș sfânt, mai încăpător și mai rezistent.


Fațada Bisericii ortodoxe cu hramul „Sf. Cneaz Vladimir”. Foto: Lidia Prisac, 15 august 2017
4. Suprafața bisericii este de 60 m², biserica are în total 6 m/10 m, iar altarul 5 m/3 m. Intrarea în biserică se face prin parcurgerea unei scări cu 21 de trepte.
Icoană executată de către deținuții Penitenciarului nr. 18 Brănești pentru Biserica „Sf. Cneaz Vladimir” din Orhei. Foto: Ion Valer Xenofontov, 15 august 2017
În lipsa turnului, clopotele lăcașului se află în interior, fiind plasate la intrarea în Biserica „Sf. Cneaz Vladimir” din Orhei. Foto: Lidia Prisac, 15 august 2017
Interiorul Bisericii ortodoxe „Sf. Cneaz Vladimir” din Orhei. Sursa: Arhiva curentă a Bisericii „Sf. Cneaz Vladimir”
Preotul bisericii, protoiereul Vladimir Gladcov. ursa: Arhiva curentă a Bisericii „Sf. Cneaz Vladimir”10. În urma înregistrării la 1 noiembrie 2000 a comunității religioase – Biserica cu hramul „Sf. Cneaz Vladimir”, în componența Bisericii Ortodoxe din Moldova (Mitropolia Moldovei), s-a decis trecerea fostului edificiu armean în gestiunea acesteia. Preot a fost aprobat Vladimir Gladcov, iar epitrop – Ana Savcenco. Preotul parohiei, protoiereul mitrofor Vladimir Gladcov, s-a născut în 1954 în s. Isacova, raionul Orhei, tatăl său Rodion fiind pedagog, iar mama Claudia – soră medicală. De la deschidere, oficiază singur slujbele religioase. Este nativ de limbă rusă, dar cunoaște și vorbește româna. Este o personalitate deschisă, amabilă și foarte harnică, multe din lucrările bisericii executându-le singur. Deschiderea oficială însă a clădirii, cu destinația de lăcaș de cult, s-a tergiversat, după mai multe litigii, până în 2006, atunci când aceasta și-a deschis ușile în calitate de Biserică ortodoxă cu hramul „Sf. Cneaz Vladimir” pentru populația vorbitoare de limbă rusă din orașul Orhei. Astfel, vatra spirituală armeană de altădată este astăzi unicul lăcaș sfânt din Orhei destinat vorbitorilor de limbă rusă, în total în raion fiind trei lăcașuri sfinte de acest gen. Un rol aparte în reactivarea lăcașului sfânt l-a avut Vladimir Voronin, fostul președinte al Republicii Moldova (2001–2009). Se vehiculează că, într-o vizită la Orhei, șeful statului V. Voronin explica cauza deselor divorțuri din localitate prin aceea că într-o fostă biserică se oficiază căsătorii nu de un preot, ci de persoane civile. Mai mult ca atât, femeile erau acelea care oficiau înregistrarea căsătoriilor în altar. Biserica a fost sfințită la 18 decembrie 2006, eveniment la care a participat ÎPS Vladimir, mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove. Deoarece construcția nu permite ritualul de înconjurare a bisericii din exterior, lăcașul a fost sfințit prin interior. La momentul trecerii lăcașului în folosința comunității ruse, la Orhei existau nouă familii de armeni, în majoritate mixte. Pentru a avea aprobarea comunității armene, parohul a discutat nu o dată cu armenii din Orhei în privința necesității reactivării lăcașului sfânt, solicitându-le, astfel, permisiunea ca biserica să treacă sub administrarea Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove. Comunitatea armeană a fost de acord, afirmând că menirea lăcașului este una religioasă, și nu de oficiere civilă a căsătoriilor – „vom ști că biserica noastră este lăcaș sfânt și ne vom bucura de acest lucru”. Deseori, armenii din Orhei participă la oficierea serviciilor divine – „vin la biserica lor”. Vladimir Gladcov susține că în cripta biserici ar fi fost înmormântată fiica de 12 ani a moșierului B. F. Bogdasarov, deoarece în perioada postbelică, în timpul unor reparații s-a ajuns la sicriul acesteia, iar zona a fost împânzită de forțele de ordine și de securitate. Un rol semnificativ în edificarea Bisericii ortodoxe „Sf. Cneaz Vladimir” l-au avut enoriașii din Orhei și alte localități ale Republicii Moldova. Pentru cele trei clopote turnate la Voronej în 2009 (pe parcursul a doar șapte zile) și transportate cu autobuzul s-au achitat 2 000 euro. Lustra a fost executată manual de al doilea secretar de partid din Orhei la o fierărie. Troița din partea stângă a intrării în biserică este donația unui pădurar în dorința de a cere îndurare divinității în soluționarea problemelor personale. Crucea a fost sfințită la 28 iulie 2009, de hramul sfântului lăcaș, de un sobor de preoți. Edificiul Bisericii ortodoxe „Sf. Cneaz Vladimir” din Orhei a devenit monument de arhitectură de categorie națională, fiind înscris cu nr. 950 în Registrul monumentelor ocrotite de stat, aprobat prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1531 din 22 iunie 1993 (cu modificările ulterioare).
Lidia PRISAC, doctor în istorie
Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie
Cândva, Liceul de Fete „Regina Maria” din Chișinău. Foto: IVX, 20 februarie 2018

Liceul de Fete „Regina Maria” din Chișinău (instituție de învățământ fondată de Zemstva basarabeană în anul 1880). Sursă: Biblioteca Naționala a României. Cota arhivistică: inv. 16643

Pionieri. Satul Echimăuți, raionul Rezina, RSS Moldovenească, anii 1970. Arhivă privată.

Catedrala Episcopală „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Bălți, 12 martie 2018. Foto: IVX

Catedrala Episcopală „Sfinții Împărați Constantin și Elena” (ctitoria lui Visarion Puiu). Bălți, anii 1930. Biblioteca Națională a României. Cota arhivistică: inv. 16448

Profesorul universitar Anatol Petrencu în vâltoarea istoriei. Foto, IVX, 11 martie 2018

Notă: Vâltoare – instalație tradițională care funcționează pe principiul hidraulic utilizat pentru spălarea și limpezirea textilelor de mari dimensiuni
Hotar. Foto: IVX, 12 martie 2018

Ana Blandiana, o Mare Doamnă a Culturii Românești și Universale, Un Om Rafinat, scriitoare (autoare a 26 de cărți publicate în română și a 60 de volume apărute în 26 de limbi), nominalizată la Premiul Nobel pentru literatură (2014), militantă a libertății civice din România, membru corespondent al Academiei Române (din 2016). Foto: IVX, Sighetu Marmației, 11 martie 2018.

Noutate editorială inedită: „Nicolae Juravschi,
dublu campion olimpic sau campionul invincibil”, lansată la Academia de Științe
La Academia de Științe a Moldovei a fost lansată lucrarea enciclopedică „Nicolae Juravschi, dublu campion olimpic sau campionul invincibil”, cea mai recentă lucrare din seria „Legendele sportului moldovenesc”, dedicată carierei sportive a dublului campion mondial la canoe dublu, Nicolae Juravschi. Lucrarea este elaborată și editată de Centrul de Cercetări Enciclopedice al Bibliotecii Științifice (Institut) „A. Lupan”, editor și conducător de proiect: dr. hab., conf. univ. Constantin Manolache; redactor științific și coordonatorul volumului: dr., prof. univ. Boris Boguș; responsabil de ediție: dr. Ion Valer Xenofontov.
La evenimentul de lansare, care a avut loc la 14 martie 2018, a participat conducerea Academiei de Științe, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, parlamentari, administrației publice centrale și locale, reprezentanți ai corpului diplomatic, comunității științifice, presei, sportivi, antrenori, funcționari ai sportului, rectori, directori de licee, șefi de catedre și catedre didactice, universitare și pre-universitare, studenți, liceeni, colegi, prieteni, invitați ai dl Nicolae Juravschi, dar și autori ai volumului.
Și pentru că a fost un eveniment cultural, în aplauzele publicului, compozitorul Marian Stârcea, Artist al poporului, printr-o melodie interpretată la pian, a făcut o frumoasă introducere în manifestarea zilei.
Carpe Diem, a spus distinsului public care a umplut până la refuz Sala Azurie a Academiei, prof. univ. Boris Boguș, doctor în psihologia sportului, șef de catedră la USM, antrenor emerit al RM, care a moderat de-o manieră impecabilă întreg evenimentul de lansare. „Acest eveniment este dedicat celui mai titrat sportiv al tuturor timpurilor din RM și înscrie o nouă pagină în istoria olimpismului și sportului de performanță, care consemnează un capitol consistent în istoria canoei mondiale, fiindu-i atribuit calificativul invincibilul la Canoe – 4”, a punctat în cuvântul său de deschidere, prof. Boguș.
Cel care a avut onoarea de drept să prezinte lucrarea a fost nu altcineva, decât neobositul doctor Ion Valer Xenofontov, responsabil de ediție și cel care mai toate sâmbetele din ultimii doi ani și le-a petrecut în birou, împreună cu prof. Boguș, considerat eminența cenușie a volumului enciclopedic în cauză, care a emis și laitmotivul de lucru al autorilor: „Lucrarea trebuie să fie pe măsura protagonistului: nici mai bună și nici mai rea, adică excelentă!”.Dr. Xenofontov a dezvăluit aspecte din culisele apariției cărții, circumstanțele în care a fost editată lucrarea, procesul de lucru cu implicarea mai multor savanți, angajarea unor personalități din domeniul sportului, educației, culturii, literaturii, mass-media etc.Autorul prezentării a specificat că la elaborarea volumului au participat un număr record de autori – 54 la număr. Mai mult, responsabilul ediției, a remarcat că aceasta, probabil, este unica lucrare din Republica Moldova, consacrată unei personalități, care a inclus specialiști din cele mai diverse domenii. Potrivit dr. Ion Xenofontov, printre autori sunt președinți de stat, de Academie, de Comitet Internațional Olimpic, ex-miniștri, campioni olimpici, medaliați olimpici, campioni mondiali, campioni ai URSS, academicieni, doctori habilitat în politologie, doctori în teologie, în psihologie sportivă, în științe istorice cu specializare în istoria sportului, genealogie, heraldică, în științe biologice, profesori din mediu universitar, preuniversitar, antrenori, maeștri în arte, poeți, arhitecți, jurnaliști, translatori, bibliografi.„Cartea „Nicolae Juravschi, dublu campion olimpic sau campionul invincibil” este una consacrată lumilor lui Nicolae Juravschi. Este plină de învățăminte, de cunoaștere și recunoaștere a unei personalități unice în lumea sportului de performanță. Este o carte a șoaptelor adusă în spațialitatea publică, ca să-l parafrazăm pe scriitorul român de origine armeană Varujan Vosganian. Este o lucrare care asigură legătura dintre generații, de constatare a edificării valorice, de cercetare pas cu pas a omului, a sportivului și talentului redescoperit pe nume Nicolae Juravschi. Este o carte elaborată după conceptul clasic, al Greciei antice, potrivit căruia olimpicul este un erou al zilelor noastre, apreciat în societate, iar olimpicul știe și aplică principiul umanismului, căci trăiește printre oameni și se comportă ca semenii. Cartea în egală măsură poate asigura lesne un scenariu de filme hollywoodiene.
Echipa editorială a fost consultată științific de acad. Teodor Furdui, editorul și conducătorul de proiect este dr. hab., conf. univ. Constantin Manolache, redactor științific și coordonatorul volumului este dr., prof. univ. Boris Boguș. Lucrarea a fost redactată de Vitalie Țurcanu, Tudor Paladi, în calitate de corector fiind Elena Pistrui. De menționat și faptul designul, redactarea tehnico-artistică și machetarea computerizată a fost asigurate de Valeriu Oprea, iar coperta lucrării fiind realizată de Vitaliu Pogolșa.
Și dacă se știe că sportul, prin toate dimensiunile sale înseamnă și educație, formează caractere, cu un cuvânt de felicitare a fost prezent Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, care a contribuit la finanțarea apariției editoriale. Oficialul a menționat că performanța sportivă a dublului campion olimpic și deputat Nicolae Juravschi este depășită de cea omenească, adresându-i felicitări protagonistului.Ministrul Babuc a felicitat și autorii acestui inedit proiect, dar și organizatorii evenimentului, exprimând bucuria că și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a contribuit, prin suport și idee, la apariția acestei cărți. „Este o plăcere să asişti la un asemenea eveniment, când ne putem bucura de sportivi noștri care au reușit să-și depășească limitele și să ajungă la trepte înalte de apreciere mondială. În ciuda faptului că în Republica Moldova la acel moment nu existau condiții pentru pregătirea sportivilor, Nicolae Juravschi a reușit să-și atingă obiectivele”, a declarat demnitarul.
„Atâta lume vine numai la un campion, la un sportiv de mare performanță”, a spus președintele AȘM, acad. Gheorghe Duca, apreciind faptul că dl Juravschi a ales pentru lansare anume Academia, iar pentru editarea volumului – Centrul de Cercetări Enciclopedice al Bibliotecii Științifice (Institut) „A. Lupan”. Având și calitatea de gazdă a manifestării, președintele AȘM a adresat felicitări dlui Nicolae Juravschi cu ocazia lansării apariției editoriale inedite, exprimând cuvinte de apreciere întregii echipe care a pus umărul la realizarea cu succes a acestui proiect. Pentru contribuția la dezvoltarea sportului, președintele AȘM i-a conferit dlui Juravschi o medalie academică pentru contribuția la dezvoltarea sportului.„Nicolae Juravschi merită această mențiune academică. Performanța pe care a obținut-o este egală cu cea academică. Nicolae Juravschi a arătat ce capacități bune poate avea un moldovean care a reușit să câștige campionatul mondial ”, a spus președintele Duca.
Acad. Vladimir Hotineanu, preşedintele comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media a spus în intervenția sa că este un eveniment de excepție pentru țara noastră și pentru poporul nostru, fiindcă Nicolae Juravschi este una din paginile istoriei noastre.
„Despre Nicolae Juravschi s-au spus atâtea lucruri minunate, încât deja mă simt ca un boxer în ring care nu mai are ce spune”, avea să zică dl Efim Josanu, jurnalist de probitate, om de televiziune, primul președinte al Comitetului Național Olimpic. Și totuși, distinsul jurnalist a găsit cele mai frumoase cuvinte de felicitare pentru protagonistul lucrării și prieten al său, Nicolae Juravschi, felicitând în maniera cea mai sinceră colegiul de redacție, dar și pe cei care au scris rânduri în această carte, exprimând, totodată, bucuria pentru această noutate editorială, dar și pentru fiecare carte apărută.
„Vreau să vă spun că la Academia de Științe a Moldovei nu des se adună atâția oameni. Noi știm cu toții că Nicolae Juravschi este cel mai mare sportiv pe care îl avem”, a spus dr. Octavian Țîcu, cercetător științific, Maestru internațional la box, participant la Jocurile Olimpice din Atlanta, vicecampion al Cupei Europei, ex-ministrul Tineretului și Sportului, dar și unul dintre cei care cunoaște cel mai bine că marea performanță sportivă se obține nu doar cu talent, dar și cu mare efort, sacrificii și suferințe chiar.
De rând cu mai multe personalități din domeniul sportului, mediului academic și de cercetare, care și-au expus opiniile despre Nicolae Juravschi pe paginile cărții a fost prezenți și în sală și i-au adresat felicitări campionului. Printre aceștia se numără Campioana Olimpică la canotajul academic, multipla campioană mondială, laureată a Premiului Național 2017, Larisa Popova, academicianul Teodor Furdui, consultat științific al lucrării, primarul satului de baștină al dlui Juravshi, Chircăiești, Căușeni, Galina Ceban, directorul Liceului internat republican cu profil sportiv, maestru al sportului, Dl Ion Robu și alții.
Luările de cuvânt au fost intercalate cu secvențe video de la participarea sportivului la Jocurile Olimpice din Barselona, 1992, Jocurile Olimpice din Atlanta, unde Republica Moldova, ca stat suveran, și-a adjudecat prima medalie olimpică.
La rândul său, Nicolae Juravschi a venit cu o listă infinită de mulțumiri tuturor celor care au făcut posibilă editarea acestei cărți, inclusiv conducerii AȘM, ministerului Educației, Culturii și Cercetării, celor care au contribuit la cariera sa în sport, colegilor din Parlament, colegiului de redacție și nu în ultimul rând, familiei. „Vă mulțumesc tuturor și vă rog să facem tot ce putem pentru dezvoltarea tinerii generații, pentru dezvoltarea națiunii noastre, să depunem efort fiecare la locul lui de muncă, pentru ca țara Moldova să prospere și să devenim și noi o țară dezvoltată”, și-a încheiat cuvântul de gratitudine invincibilul campion, Nicolae Juravschi.
În holul Academiei a fost vernisată o expoziție foto, care reflectă activitatea și succesele înregistrate de-a lungul carierei sale de campion, Nicolae Juravschi.
Eugenia Tofan,
Serviciul de presă al AȘM
Sursă: http://asm.md/?go=noutati_detalii&n=8441&new_language=0

Azi mai mult decât o casă individuală de la sfârșitul sec. XIX. Foto: IVX, 12 martie 2018

Cândva „Луминица”… [astăzi, Bar(luminiță)]. Satul Echimăuți, raionul Rezina, RSS Moldovenească, anii 1980. Arhivă privată.

LEGENDĂ PURUREA VIE: NICOLAE JURAVSCHI
SAU MAGIA ENIGMATICULUI TREI
Motto: „Sportul este cel mai frumos lucru în viaţa mea”.
Nicolae Juravschi
Sportul îţi dezvoltă multe calităţii importante: demnitatea, răbdarea, îngăduinţa, tonicitatea, curajul. Fenomenul sau legenda vie N. Juravschi s-a încetăţenit de mult, şi numele lui iradiază curcubeic pe bolta sportului naţional şi mondial cu de la sine putere. Farmecul acestui fenomen este unul nu doar de natură sportivă, cum s-ar crede la o adică, ci mai degrabă de o prestanţă socioumană derivând din setea de cunoaştere de sine a individului marcat de manifestarea plenară a virtuţilor lui omniprezente.
Odată intrat în conştiinţa publică, în inimile fanilor şi a celor ce respiră cu aerul societăţii de ieri şi de azi, evident, el rămâne un reper şi un model la care ne putem oricând raporta lesne, de vreme ce trăim sub imperiul celor trei dimensiuni temporale cosmice (trecut, prezent şi viitor…) şi ne mişcăm cu sau fără voia noastră spre noi, urmând întotdeauna cercurile spiralei dialectice ale cunoaşterii interminabile.
Probele care l-au urcat pe podiumul aproape de neînchipuit al zilelor de ieri ne vor aminti fără doar şi poate oricând de dragostea nemărginită faţă de muncă, faţă de ţară şi faţă de frumos, născută de la sine, din interior. Or, sportivul şi cetăţeanul, activitatea lor este una necesară şi practicată de când lumea în numele unui ideal, unei credinţe, ce depăşeşte cu mult hotarele unei competiţii, întreceri sportive.
Întru a ne convinge de justeţea acestui fapt indubitalmente e destul să răsfoim volumul „Nicolae Juravschi, dublu campion olimpic sau campionul invincibil” (editor și conducător de proiect: dr. hab. Constantin Manolache; redactor științific și coordonator: prof. univ. Boris Boguș; responsabil de ediție: dr. Ion Valer Xenofontov) din colecţia „Legendele sportului moldovenesc” (inaugurată de Biblioteca Ştiinţifică (Institut) a AŞM, Chişinău, 2017). Ediţia, prin materia ei bogată şi diversă, constituită din mai multe compartimente (1. De acasă spre acasă; 2. N. Juravschi – univers polivalent; 3. N. Juravschi – consumator şi generator de valori estetice; 4. Interviuri cu N. Juravschi; 5. N. Juravschi prin el însuşi; 6. Mărturii, consemnări, evocări şi dedicaţii. Ecouri de pe pământ; 7. Bibliografie selectivă despre N. Juravschi; 8. Destinul marelui campion în imagini. Anexe), relevă cu lux de amănunte momentele cele mai importante din viaţa „canoistului de vocaţie” (N. Buzdugan) N. Juravschi supranumit „Titanul de la Chircăieşti” (Octavian Ţâcu).
Cumsecădenia şi devotamentul faţă de cauza îmbrăţişată, venind din copilăria ce i-a oferit „o educaţie morală impecabilă” şi l-au făcut un om „de o încredere incontestabilă” (Anatolie Grajdi) în toate, abnegaţia cu care a muncit de mic întru a deveni cineva în viaţă au imprimat căutărilor lui calea spre succes, spre gloria sportivă de notorietate mondială. De aceea „performanţele sale unice sunt un exemplu elocvent pentru generaţiile de sportivi, care au un etalon demn de urmat în itinerarul sportiv (Mircea Snegur, ex-preşedintele RM). De la glorie la fericire dublul campion olimpic, invincibilul campion, a parcurs cel mai scurt drum – de un pas, dacă nu de secunde, dar care durează de ani, figurat vorbind. Ceea ce nu înseamnă că au fost date uitării treptele spre glorie care au fost plătite prin eforturi supraumane, la limita capacităţilor fizice şi psihice, sacrificii şi suferinţe de tot felul”, „însuşind cu brio supliciul sportului de performanţă: „După greu… vine şi mai greu!” (Boris Bogus, profesor universitar, dr. în psihologia sportului, antrenor emerit al RM). Acesta e drumul oricărei performanţe mari, el trece printr-un efort continuu pentru care uiţi de toate celelalte, în schimb gloria cucerită va lucra ulterior pentru slava numelui tău de la sine, cu aceeaşi dăruire deplină (Lora Rucan).
Supranumit de asemenea „campionul tuturor campionilor” şi „colosul de Chircăieşti” (Boris Bogus), Nicolae Juravschi prin caracterul său de luptător l-a putut aprecia şi inspira şi pe belarusul „Victor Reneiski, colegul şi prietenul său veritabil, dublu campion olimpic, cel cu care a obţinut cele mai notorii victorii olimpice şi mondiale”. De unde opiniile reneiskiene privind relaţiile lor sunt mai mult decât elocvente, ele îndreptăţind crearea acestui tandem N. Juravschi–V. Reneiski – datorat distinsului antrenor Aleksandr Kirpicenko: „Nicolae Juravschi a fost omul care mi-a marcat cel mai mult viaţa şi cariera. El m-a molipsit de pasiunea luptei, mi-a împărtăşit micile sale secrete sportive – el tot timpul avea idei noi cu duiumul. Cu o experienţă mai vastă, el venea deseori cu propuneri şi variante inedite pentru a construi strategia de luptă, de exemplu, accelerarea neaşteptată la mijloc de distanţă…”.
Legenda vie N. Juravschi a fost alimentată volens-nolens de magia enigmaticului Trei (3), de dublarea acestuia (suprapusă) identică cu opt (8) care vizualmente aduce orizontalmente cu însemnul infinitului (∞). Intraductibil că orice efort inimaginabil pus pe notele unui anume ritm al inimii şi al dorului de tine dinspre prezent (între trecut şi viitor), avântul unui sportiv, elanul cu care el se dăruie căutărilor ce-l îndeamnă către învingerea (fizică şi psihică) de sine este un exerciţiu individual de înaltă probă, gen celei de natură juravschiană, chircăieşteană, dacă nu spartană. Să treci prin trei mari cumpene necruţătoare, ce ţin de karmă în definitiv nu e în puterea oricui. Dar norocul e noroc. Cu atât mai mult în cazul celui născut în zodia Leului (08.08) şi în anul dragonului (1964), simbol al voinţei. Odată ocrotit de Nemurire prin destinul ce l-a ales, viitorul canoist (care de mic a visat să devină fotbalist; a se vedea în imaginea ce l-a surprins interiormente, dedat magiei jocului cu mingea pe stadionul ce l-a atras din copilărie, p. 421…) este lăsat în grija sfântă a celor trei femei de nădejde (a mamei Maria şi a celor două surori, Elena şi Galina).Victoriile lui celebre la Jocurile Olimpice s-au dovedit de asemenea trei (două la Seul, în 1988: probele la caiac-canoe dublu, (partener V. Reneiski) de 500 m şi 1000 m şi una la Atlanta, SUA, în 1996). Domnul i-a hărăzit neîntâmplător întru fericirea deplină şi trei îngeraşi urmaşi (fiica Nicoleta şi feciorii Victor şi Marc), pe care să-i crească în armonie dimpreună cu consoarta Domniei Sale Lucia Juravschi-Untu).
Trecut prin viaţa de sportiv de performanţă şi de antrenor, dar și prin activităţile manageriale de vicepreşedinte al Comitetului Naţional Olimpic al RM, de vicepreşedinte al Federaţiei de Caiac-canoe a RM, de preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Atleţilor Olimpici, de preşedinte al Comitetului Naţional Olimpic (iar din 2014 – CNOS) al RM, reales la 2 noiembrie 2016 pentru al cincilea mandat consecutiv, precum şi prin cea de deputat în Parlamentul RM (2010 – prezent). N. Juravschi, cavaler al Ordinului de Onoare al URSS şi al Ordinului Republicii şi laureat al Premiului Naţional pentru rezultate remarcabile în domeniul sportului, a fost totodată şi autorul mai multor iniţiative, ce i-au relevat contribuţiile lui personale la dezvoltarea sportului autohton. Inaugurează „Aleea Atleţilor Olimpici” la Chişinău, bulevardul Renaşterii, din 2009 – bulevardul Grigore Vieru, fondează Asociaţia Naţională a Atleţilor Olimpici, ziarul olimpic „Sport Plus”, Asociaţia „Sportul şi Femeia”, inaugurează Muzeul Olimpic al Moldovei, lansează „Imnul Olimpic” (versuri Ion Hadârcă, muzica Valentin Dânga), organizează reconstrucţia stadionului „Dinamo” etc., etc.
Drumul de la dorinţă la realizare pentru un sportiv trece printr-un efort asiduu, printr-o muncă neîntreruptă de zi cu zi. Astfel, dincolo de distincţii şi medalii întotdeauna planurile şi realizările au o rădăcină a lor care vine de la baştină, de la Chircăieşti, de la vatra ce-a dat naştere unui Titan ce-i poartă numele. Gloria lor este una comună în mare, iar reprezentantul de frunte al gloriei lor este unul charismatic, unul în stare să-i slujească Celui de Sus prin toate acţiunile lui, urcând necontenit pe treptele succesului cu deplină dăruire de sine întru alor săi de ieri, de azi şi de dintotdeauna. Talentul şi Norocul, elanul neprecupeţit consacrat unui ideal vin la cei ce l-au aşteptat cel mai mult şi care l-au plătit cel mai scump, dezinteresat şi din toată inima.
Canoe dublu (partener Victor Reneiski) şi canoe patru (parteneri – Victor Reneiski, Iuri Gurin, Valeri Veşko) l-au înălţat în slăvile gloriei netrecătoare, făcându-l sa dăinuie peste timpuri şi în memoria colectivă a neamului şi a suporterilor de pretutindeni ca o legendă vie, dincolo de care tronează emblematic magia enigmaticului trei ce-i aureolează fantastic coroana destinului său charismatic. Un atlet distinct, dintr-o bucată, deschis şi zâmbitor, de învingător, de-înainte mergător, un om legendar, un sportiv de zile mari, un adevărat model invincibil în viaţă şi în sport.
Nume care a făcut înconjurul lumii fluturând pe buzele compatrioţilor săi de pretutindeni şi a tuturor fanilor săi de acasă şi din străinătate. N. Juravschi, prin dragostea neţărmurită faţă de sport şi îndeosebi prin rezultatele obţinute la Jocurile Olimpice de la Seul şi Atlanta la probele caiac-canoe dublu şi patru la 500 m şi 1000 m este desemnat de către ziariştii sportivi din Republica Moldova „drept, cel mai bun sportiv moldovean al secului al XX-lea”. Este o victorie de o prestanţă indubitabilă care încununează remarcabilele şi invincibilele performanţe pe care le-a cucerit într-o luptă deloc uşoară de ani la rând Titanul de la Chircăieşti N. Juravschi nu numai în „duetul de platină” cu V. Reneiski la canoe dublu şi la canoe patru (cu V. Reneiski, Iuri Gurin, Valeri Veşko), dar şi în celelalte activităţi anterioare şi ulterioare, de vreme ce toate dimpreună fac parte integrantă din viaţa lui de stea olimpică şi sportivă unică, de călăuză şi de legendă vie, plină de armonie şi de vecie.
P.S. În 2018 consemnăm 30 de ani de la dubla victorie olimpică a lui Nicolae Juravschi.
La 14 martie 2018, la Academia de Științe a Moldovei (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 1) a fost lansat volumul „Nicolae Juravschi, dublu campion olimpic sau campionul invincibil”.
Tudor PALLADI
Sursă: Literatura și arta, nr. 11 (3784), joi, 15 martie 2018, p. 6.

|
PLASTICIANUL ANDREI NEGURĂ, UN ÎMBLÂNZITOR DE CULORI ȘI FORME ABSTRACTE
Andrei Negură s-a născut la 16 august 1956 în satul Echimăuţi, raionul Rezina. După absolvirea Colegiului Republican de Arte Plastice Al. Plămădeală (1975) studiază la Academia de Textile A. N. Kosighin, Moscova (1978–1980), apoi Academia de Arte Decorative, Budapesta, Ungaria (1980–1985). Membru al: Uniunii Artiștilor Plastici din RSS Moldovenească/Republica Moldova (din 1985), AIAP-UNESCO, Paris, Franţa (1993), al Asociaţiei Art Collegium International (1994), Uniunii Artiştilor Plastici din România (2007).
A debutat cu tapiserie în cadrul Salonului de Primăvară la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei (1980). A activat în calitate de pictor – arte textile la Asociația de meșteșuguri populare Artizana, Chişinău (1985–1988). Fondatorul și șeful Catedrei de arte textile la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Chişinău (1988–1995).
A vernisat expoziţii personale în Republica Moldova, Germania, Ungaria, Franţa, Italia, Belgia şi în alte ţări. A fost distins cu medalia de argint la Salonul de invenţii şi inovaţii Eureca din Bruxelles (1999), cu Medalia de Aur la Salon d’Arts Contemporains de la Marsilia (2000) şi la cel de la Cannes (2002), cu Medalia de aur a Societăţii Merit şi devotament francez pentru contribuţia adusă artelor plastice universale (2004) ș.a.
Lucrările artistului se regăsesc în colecţii publice şi private în Republica Moldova, România, Belgia, Anglia, Franţa, Grecia, Israel, SUA, Ungaria ș.a.
Evocări, referințe
Pe lângă faptul ca Andrei Negură este un artist degajat în căutările sale, el este şi foarte productiv, fertil şi imprevizibil în atacarea temelor de frontieră poetică, şi în alegerea mijloacelor de expresivitate poetică a acestor stări.
Ion Hadârcă
Format în exigenţele artelor decorative, Andrei Negură explorează în diverse direcţii limitele genului, pentru a atinge valorile expresivităţii.
Constantin Prut
Biografia artistică a plasticianului Andrei Negură probează plenar justețea vechii aserțiuni: talentul autentic nu are limite.
Constantin I. Ciobanu
Andrei Negură are un parcurs inegal, învolburat, cu suişuri şi coborâşuri. Dar el se datorează mai puţin unor întreruperi ale traseului său creator decât imposibilităţii de a proiecta către exterior o imagine a permanenţei acestuia. Disciplina, coerenţa, consecvenţa şi conştiinţa matură a propriului demers, disponibilitatea de a îmbrăţişa diverse genuri plastice – în care se simte liber să-şi materializeze ideile şi temele – caracterizează întreaga carieră de până acum a acestui artist. Poate prea discret prezent pe simezele expoziţionale. Dar asta e propria lui opţiune, artistul e liber să decidă…
Vladimir Bulat
Foto: Artistul plastic Andrei Negură în atelierul de creație (între 1976 și 1992, în același atelier a creat renumitul artist plastic Ilie Bogdesco). Foto: IVX, 18 februarie 2018


Andrei Negură, Spații albe, 1988, 120 x 200, tapiserie volumetrică, material lână, bumbac

Andrei Negură, Casă II (din satul Echimăuți, raionul Rezina), 1999, 60 x 80, u.p.
Opera plasticianului Andrei Negură pune în evidență aspirațiile polivalente ale unei generații de plasticieni moldoveni care, debutând în artele plastice și cele decorative din Republica Moldova în deceniul al nouălea al secolului al XX-lea, au contribuit iminent la schimbarea fațetei artistice de la noi.
Constantin SPÎNU, doctor în studiul artelor, cercetător științific
coordonator la Institutul Patrimoniului Cultural
Vezi
https://www.limbaromana.md/numere/d147.pdf?fbclid=IwAR3aCNl7vD7inI8tsEn8dgXxOrBxr3rZQAqzhUhKE7BdB2MbTli2nDD4yQ4
POSTFAȚĂ
la o galerie de portrete istorice și valoroase
Se zice că, odată, un savant din partea răsăriteană a Europei, aflat într-o expediție de cercetare exotică în una din țările Africii negre, a fost rugat de indigeni, care îl considerau un zeu al cunoașterii, să le spună și lor – popor rupt de cunoaștere și univers infinit – din ce neam vine și să le povestească despre neamul său. Învățatul și-a dres glasul pentru publicul interesat și a slobozit vorbe înțelepte și frumoase despre părinți, bunici și străbunici. Băștinașii ascultau cu urechile ciulite și ochii larg deschiși povestea narată cu multe slove livrești despre neamul învățatului. Apoi autohtonii l-au rugat să continue povestirea și despre rudele sale mai îndepărtate în timp. Aici cercetătorul s-a împotmolit, n-a știut ce să le povestească. Decepția localnicilor a fost uriașă. Aceștia, timorați și bine organizați, au început, fiecare în parte, să-i aducă marelui intrus diferite cadouri: haine, citrice, oglinjoare – lucruri mărunte dar și mai mari. Europeanul nostru era zăpăcit și nu înțelegea ce se petrece în jurul lui. A rugat pe cineva să-i tălmăcească situația confuză. I s-a explicat. Printre localnici se consideră că cei care nu-și cunosc neamul sunt considerați oameni sărmani și trebuiesc ajutați. În contextul în care, la ei, cei mai sărmani oameni cunosc cel puțin șase generații, atunci savantul a fost apreciat ca foarte sărman, iar ajutorul material al localnicilor urma să-l consoleze, într-un anumit fel, în legătură cu această lipsă de cunoaștere…
Această pildă, cu nuanțe instructiv-educative, am considerat că este metafizica lucrării de față, elaborate de renumitul savant din Republica Moldova, profesorul universitar Gheorghe Baciu, alias „Sherlock Holmes de Moldova”. Prin această lucrare-monument – salbă de portrete biografice –, cărturarul dorește să ne aducă tuturora un dar, în calitate de entitate colectivă, dar și individuală. Este găselnița intelectuală care formează veriga valorică ce ne conectează și ne cimentează „în jurul cercului celor aleși”. Riguros selectate, și trecute prin mecanismul acerb de „cenzură” a domnului profesor Gh. Baciu, deoarece fiecare personalitate, în profilul de activitate socioprofesională a examinatorului, a trebuit să dea „examenul” de admitere pentru a fi inclusă și promovată în cartea de față. În spatele fiecărui eseu sunt zeci de surse bibliografice și arhivistice atent selectate, studiate, valorificate și puse în circuitul informațional. Savantul a încercat de multe ori să se convingă pe sine, în primul rând, că personalitățile incluse în volum au un palmares bogat, registrul de nume fiind selectat cu foarte mare acuratețe, fiind triat prin ciur și dârmon de către distinsul autor, ca mai apoi să prindă contur, vervă și viață, pentru a fi transmis și recepționat de publicul larg de cititori.
Mesajul sublim pe care ni-l transmite cercetătorul, intuim ușor, rezidă în realitățile actuale prin care trece spațiul pruto-nistrean. Cu regret, emigrările, generate de realitățile acerbe socioeconomice ale Republicii Moldova, se țin lanț până în zilele noastre. Din acest considerent, noile generații sunt obligate, genetic și prin filiera cortexului identitar-istoric, să studieze soarta istorică a personalităților marcante din perimetrul existențial al spațiului de referință. Este acea ancorare care ne menține în albia firească a ceea ce suntem și ne reprezentă valoric în spațiul socioidentitar istoric. Acesta este mesajul profesorului Gh. Baciu pentru cititori. Totodată, accentuăm și o altă dimensiune, cea de prezentare a alcătuitorului acestei lucrări, personalitate marcantă a spațiului românesc, autor a circa 600 de publicații științifice și de popularizare a științei, proaspăt Laureat al Premiului Național al Republicii Moldova (2017).
Cu alte cuvinte, Omul de cultură și știință Gheorghe Baciu este acea autoritate incontestabilă care are dreptul moral, profesional și civic să se pronunțe asupra personalităților pe care le-a modelat/remodelat prin prisma propriei creații și care ni le readuce spre lecturare/relecturare, însă de data aceasta „un pic mai altfel”, mai ancorați în realitățile recurente. Stilul discursului abordat este unul umanizat, plin de învățăminte sociopsihologice, mentalități individuale aflate în conexiune directă cu cea a mentalităților colective; imaginarul social este racordat la epocile evocate, iar între toate aceste relatări iese în evidență faptele/realizările personalității probate de timp și de spiritul critic al autorului.
Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie
Despre SHERLOCK HOLMES DE MOLDOVA
a se vedea
http://moldova-suverana.md/article/11-considerente-despre-enciclopedistul-gheorghe-baciu-sherlock-holmes-de-moldova_14432
Doctorul în filosofie (2010) Alexe Rău (1953–2015), bibliolog, poet, eseist, publicist, filosof al culturii, directorul general al Bibliotecii Naționale a Moldovei (1992–2015), a fost o personalitate de o vastă cultură enciclopedică. Este autorul a circa 200 de studii, articole, eseuri, publicate în culegeri şi ediţii periodice din Republica Moldova, România, Rusia, Iugoslavia, SUA, Franţa, Austria ș.a. Într-o discuție privată, avută cu noi în anul 2013, atunci când ne consulta la Institutul de Studii Enciclopedice al Academiei de Științe a Moldovei, ne-a informat că la un moment și-a dat seamă că semnătura sa de olografie se aseamănă izbitor cu o inimă. Într-adevăr, Al. Rău, preocupat de filosofia scrisului, căreia i-a consacrat și o lucrare de doctorat[1], nu putea să treacă cu vederea și metafizica propriului scris. Mare i-a fost mirarea să constate că scrisul său avea să-i transmită un mesaj codificat de premoniție, deoarece Alexe Rău avea să constate în timp că era cardiac. Semnătura sa poate fi vizualizată până în prezent pe numeroase diplome acordate laureaților Salonului Internațional de Carte, concurs pe care l-a inițiat și patronat până la sfârșitul vieții.
Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

Semnătura în formă de inimă a dr. Alexe Rău. Sursă: Arhiva curentă a Bibliotecii Științifice (Institut) „Andrei Lupan” a Academiei de Științe a Moldovei
Strada Xenofon din București. Foto: IVX, 16 februarie 2018
Notă: În sectorul nr. 4 al municipiului București se află singura stradă în trepte din capitala României. Are 70 de trepte și o lungime de 100 m. Aflată în proximitatea Autogării „Filaret” (prima gară din București, deschisă în octombrie 1869), stradela atinge cel mai înalt punct natural din București. În 2015, strada a fost pictată de artista plastică Eva Radu. Scările pictate au fost votate drept cele mai frumoase din lume. În prezent, pictura ar necesita o împrospătare.


Din opera științifică a Feclei Cojuhari.
Ucenîe zapiski. Tom II, Kișinev, Gosudarstvennoe izdatelistvo Moldavii, 1949, pp. 139, 146.



Foto: Fecla Cojuhari, secretarul științific al Institutului de Istorie, Limbă și Literatură al Bazei Moldovenești de Cercetări Ştiinţifice a AŞ a URSS, 1949. Fond foto. Cota arhivistică: 00068d
Directorul Bibliotecii Științifice (Institut) „A. Lupan” a AȘM dr. hab. Constantin Manolache împreună cu maestrul Eugen Doga într-un moment amuzant [În curtea Academiei de Științe a Moldovei], 2017. Foto: Vladimir Pascal. Muzeul Științei al AȘM. Fond foto. Cota arhivistică: 00495

Careul de deschidere a Școlii Medii din satul Echimăuți, raionul Rezina, RSS Moldovenească. [În mijloc, veteranul Gheorghe Iurcu, rămas fără picioare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial], 1 septembrie 1973. Arhivă privată

Palatul Sfatului Țării, fosta clădire a Gimnaziului nr. 3 de Băieți, proprietate a baronesei Iulia von Ghiking. Clădirea unde s-a votat Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918. Actualmente, sediul central al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Foto: IVX, 15 februarie 2018

Denis Roșca susține o prelegere în fața studenților de la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova. Foto: IVX, 15 februarie 2018
Notă: Lucrarea semnată de Denis Roșca „Cartea de aur a Basarabiei și a Republicii Moldova” (în opinia noastră, era mai bine: „Cartea de aur a personalităților. De la Basarabia la Republica Moldova”), apărută la Editura „Pontos” (2016, 653 p.; dimensiuni: 24,5 cm x 32,5 cm; greutate: 2,645 kg; hârtie cretată; ediție de lux; imagini alb-negru și color) a revoluționat perimetrul biografiilor personalităților din spațiul actual al Republicii Moldova. Unele biografii scoase din anonimat, altele evocate, altele arhicunoscute vin să completeze un vid informațional, dar și să înlăture o suprasaturație de efemerul cotidian, marcat de penurie și criza de valori din societate. După o muncă titanică desfășurată pe parcursul a patru ani, autorul a identificat peste 1800 de biografii de marcă din spațiul de la est de Prut. Este curios faptul că cinci Premii Nobel și patru Premii Oscar aparțin personalităților originare din spațiul actual al Republicii Moldova.
Publicul prezent a consumat multă informație interesantă.
Totodată, în cadrul prelegerii din 15 februarie 2018 de la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova și Denis Roșca a aflat multe lucruri interesante. De exemplu, numele „călugărului excentric” de 115 ani din Basarabia, cine a fost cel mai mare mistic din spațiul românesc, numele basarabeanului care a fost gardă de corp al liderului bolșevic V.I. Lenin (1870-1924), iar mai târziu unul dintre primii președinți de colhoz din Uniunea Sovietică ș.a. IVX

„O minte clară şi o inimă dreaptă plătesc în viaţa unui popor mai mult decât o mie din frazele oratorice…”.
Mihai Eminescu



ZECE CURIOZITĂȚI DIN ROMANUL „CARTEA ȘOAPTELOR” DE VARUJAN VOSGANIAN
Motto: „Numai ceea ce e ascuns merită cu adevărat să se vadă”.
Varujan Vosganian
Scris de politicianul român de origine armeană Varujan Vosganian (născut la 25 iulie 1958, la Craiova), romanul „Cartea șoaptelor” a devenit la scurt timp după apariție (2009) un adevărat bestseller, fiind tradus în 12 limbi și distins cu numeroase premii. Este o lucrare ce îmbină armonios biografia autorului cu cea a destinului comunității armene din România. Din anul 1990, Varujan Vosganian este președintele Uniunii Armenilor din Romania. Este doctor în economie (1998). A fost ministrul economiei și comerțului (2006–2007) și ministrul economiei și finanțelor (2007–2008) al României. Actualmente este membru al Camerei Deputaților în Parlamentul României. Devenind un scriitor de succes, acesta exercită inclusiv funcția de prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România (din 2005).
Din această triadă – om de stat, scriitor și reprezentat de seamă al comunității armene –, Varujan Vosganian desprinde în narațiunea sa povești în povești, strategii de supraviețuire în urma genocidului din 1915, șoapte trăite și narate, o istorie a culorii și mirosului, descrie universul gastronomiei armene. Este o carte a revoltelor sau a ceea ce nu s-a permis să se spună în circumstanțele traumatizante ale genocidului, o analiză a firii umane în general și a comunității armene, în mod special.

Scriitorul și politicianul Varujan Vosganian împreună cu academicianul Mihai Cimpoi. Arhiva privată Mihai Cimpoi. Muzeul Științei al AȘM. Fond foto. Cota arhivistică: 00438d.
Lucrarea-document – „Cartea șoaptelor” –, cu o abordare dihotomică, se înscrie în perimetrul paraliteraturii și developează mai multe linii de subiect, întâietatea deținând-o cea a dezvăluirii evenimentelor macabre care au avut loc în Anatolia cu un secol în urmă. Este o istorie ce ține de cotidianul public și privat al armenilor din România, a mentalității și fricii unei minorități naționale, a instituției de loialitate, dar și de colaborare, a figurilor individuale și colective, a eroilor și antieroilor, a victimelor, dar și a torționarilor, despre morți și vii, despre copii și părinți, nepoți și bunici etc. Academicianul Mihai Cimpoi își amintește că l-a invitat odată pe scriitorul Varujan Vosganian la Uniunea Scriitorilor din Moldova. Acesta a promis că vine, dar s-a dus la consângenii săi din Chișinău, adică la Comunitatea Armenilor din Moldova. Ulterior, pe 11 iunie 2017, un exemplar al lucrării „Cartea șoaptelor”, cu autograful autorului, l-am depistat la Biserica Apostolică Armeană „Adormirea Maicii Domnului” din Chișinău.


Varujan Vosganian și fiica Armine prezintă fragmente din „Cartea șoaptelor” la Academia Europeană din Berlin. Pe fundal: imagini din albumul familiei Vosganian. Foto: Lidia Prisac, 16 septembrie 2017.
1. Firul roșu al lucrării, compartimentată în 12 părți, este istoria armenilor de la începutul secolului XX, o istorie a genocidului din 1915 culminată cu surghiunul prin cele Șapte Cercuri ale Morții: Mamura, Islahiye, Bab, Meskene, Dipsi, Rakka și Deir-ez-Zor, în care populația armeană a fost decimată în proporție de 1,5 milioane
2. Abecedarul cunoașterii comunității armene pornește de la povestea negustoriei, în care armenii au fost implicați din cele mai vechi timpuri. Ei erau emisarii aromelor și a mirodeniilor, inventând transportarea boabelor de cafea sau de năut peste ocean prin amestecul acestora cu orezul, care le proteja de umiditatea aerului. Autorul descrie ritualul de a găti cafeaua, prin prăjirea și măcinarea boabelor vreme îndelungată, după care urma fiertul într-un ibric tronconic cu gura strâmtă, în care aburii se înghesuiau șuierând. Sau prepararea meticuloasă a baclavalei de către femeile armene, presărată cu miez pisat de nucă și stropită cu sirop cald. Covoarele armenilor, despre care se spune că ar fi ca Biblia, deoarece poți găsi totul în ele, începutul și sfârșitul. Felul armenilor-negustori de a se așeza într-o localitate neexplorată – coborau în porturi/orașe, după care se punea primul altar, în jurul bisericii apăreau dughenele, care prelungeau drumul și dădeau numele străzii în special armenească. „Ian” este partea terminală a majorității numelor de familie armenești, care indică descendența pe filieră paternă – de exemplu, Kevorkian, din limba armeană s-ar traduce drept Gheorghe și ar însemna a lui Kevork/a lui Gheorghe.
3. Romanul pomenește de vânzătorii de timp. „Neguțătorii de timp nu aveau rafturi, vitrinele lor erau neprimitoare, pe jumătate acoperite cu obloane, locul era întunecat și tejghelele înguste”. Timpul comercializat se numea „dobândă”, iar negustorii lui – cămătari. Cu această îndeletnicire se ocupau, în mod special, evreii. Banii sunt utilizați în scopul depistării persoanelor desprinse de comunitate. De exemplu, cazul Satenig, al surorii mai mici a bunicului Garabet Vosganian, element desprins din cercul „bătrânilor armeni ai copilăriei” autorului. Tot despre bunic, autorul vorbește că era indiferent de „partea lucrurilor lumești, care se putea măsura în bani”. Viața umană, în timpuri dificile, este insignifiantă, fiind estimată, ca și în cazul băiatului prețuit de beduin, la un săculeț de făină. Dacă în timpuri favorabile armenii investeau banii în marfă, atunci în timpuri de restriște îi preschimbau în aur și nestemate. După aceea, cei mai bogați armeni din România s-au retras în zone mai liniștite, prin Liban, au ajuns în America. Actul de retragere era unul misterios, fără panică, fără a fi anunțată comunitatea. Mai mult ca atât, „lăsau în urmă vorbe inutile, dar liniștitoare, mâine ne vedem la cafea sau la șerbet, dădeau bani cu împrumut sau făceau comandă de marfă și plăteau dinainte, ca nimeni să nu-i bănuiască. Apoi își îndesau nestematele în săculeții din fundul cuferelor și în zorii zilei porneau”. Autorul consemnează faptul că în România forma cea mai sigură de îmbogățire erau afacerile cu administrația. Iar pentru a face economii de timp și comisioane era necesară avansarea proprie în sistemul administrativ.

La 22 decembrie 1989, ora 12.30, la Catedrala Armeană „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, pentru prima dată într-un lăcaș sfânt din București, arhimandritul Zareh Baronian a tras clopotele după fuga cuplului Ceaușescu. Foto Ara Ghemigian. Din colecția foto a arhimandritului Zareh Baronian.
4. Lucrarea consemnează și fapte din zona misticului, a secretizărilor maxime. Astfel, este emisă versiunea că masonii din România, conduși de Micael Noradunghian, au elaborat un plan potrivit căruia România avea să fie un nou membru al SUA. România avea să accepte Constituția americană și „dolarul drept monedă națională, puternică nu doar prin forța de tranziție, ci și prin simbolurile masonice de pe monedă”.
5. În perimetrul gestionării resurselor financiare și materiale, chiar și în condiții de marginalizare socială, armenii au putut face față și vremurilor tensionate. Concludent, în acest sens, este cazul armeanului Levon Harutiunovici Harutiunian, născut în 1913, deportat în Siberia între 1945 și 1955, utilizat la diverse lucrări, inclusiv în calitate de economist-șef într-un sector de prelucrare a lemnului. Se pare că acest exemplu vine să sfideze, într-o oarecare măsură, elementul autoidentității armenilor, și anume „drac mort și armean la pușcărie n-o să vedeți”. Se developează o serie de forme de dosire a banilor. Cei mai bogați armeni din România au emigrat în America înainte de instaurarea comuniștilor la putere și adoptarea Legii naționalizărilor din 11 iunie 1948. Iar armenii înstăriți rămași tindeau să-și protejeze averea ascunzând „printre cahle ori în cenușa sobei niscaiva monede de aur”, așa-numiții „cocoșei”. Bunicul autorului „Cărții șoaptelor” și-a îngropat averea sub cușca câinelui Fidel. Ulterior urmașii săpau cu multă râvnă locul unde ar fi putut fi îngropată comoara.
6. Armenii repatriați în Armenia sovietică, care în 1922 a devenit parte componentă a Republicii Sovietice Transcaucaziene, îndemnați de propagandă cu referire la ajutorul financiar și scutirea de impozite din partea statului, și-au semnalat semenii din România prin intermediul „domnului Staipelochian”, adica să stea pe loc, căci soarta celor din Armenia era anevoioasă și incertă.

Coperta nr. 1 a romanului „Cartea șoaptelor”, ediția a II-a, Iași, Polirom, 2012, 492 p. Foto copertă: Barcă pe Dunăre, Garabet Vosganian (bunicul autorului, în centrul imaginii) și familia sa, 1926.
7. Apogeul valorilor materiale, implicit al resurselor financiare, este înscris și în povestea de viață a lui Hartin Fringhian, credincios educației obținute în Anatolia, potrivit căreia „adevăratele averi se numără în aur și în nestemate, singurele ferite de toceala vremurilor”. De aici autorul concluzionează că „mai toți armenii veniți din acele ținuturi sărace, în care chiar și banii, puțini, câți se aflau, erau mai prețioși atunci când se numărau în galbeni”. Din această perspectivă, atunci când URSS a invadat România, nu le-a fost deloc dificil ca să strângă bijuteriile în boccele și să se retragă. H. Fringhian, supranumit „regele zahărului”, și-a depozitat bijuteriile în seiful nr. 78 al Băncii Comerciale Române. Averea lui constituită din aur și nestemate era estimată la un miliard de lei. H. Fringhian își făcea calcule într-un registru segmentat în „câștiguri” și „pierderi”. Actul de moștenire al „regelui” prevedea bani pentru construirea și întreținerea la București a unui spital cu minimum 80 de paturi, construirea unui cămin pentru elevii români ortodocși săraci, copii de plugari: Academiei Române i-au fost lăsate prin testament 15 milioane de lei pentru procurarea de imobile de raport, Uniunii Generale Armene de Binefacere din Paris – 50 milioane de lei; au fost lăsați bani bisericilor, universităților, salariaților etc.
8. Armenii obțineau tradițional banii în urma negoțului și meseriilor. Autorul accentuează că, după venirea comuniștilor, afacerile private ale armenilor din România s-au mutat la domiciliu, unde lucrau seara. În timpul zilei însă aceștia erau loiali sistemului, fiind gestionari și cooperatori, „primeau să vândă pe puncte, pe cartelă sau la prețuri publicate în ziar și afișate pe perete”. Sunt evocate și elemente ilariante. Astfel, la 1 mai și 23 august prețurile în Romȃnia se micșorau cu cinci bani la produse, care oricum nu se găseau în comerț.
9. Despre bombardamentele din al Doilea Război Mondial autorul spune că, atunci când bombardau avioanele americane, românii erau liniștiți, deoarece acestea ținteau cu o mare precizie cazărmile nemțești de șosea, „încât le făceau una cu pământul, dar șoseaua rămânea neatinsă”.
10. Cartea este plină de cugetări, idei, constatări și poate lesne fi împărțită pe citate memorabile: „Un copil fără părinți e precum o casă fără acoperiș”, „Pușcăria e acolo unde lumea celorlalți e cât se poate de largă și lumea ta cât mai mică cu putință”, „Gropile comune sunt partea cea mai vinovată a istoriei”, „Cei care fac istoria cu adevărat nu sunt generalii, ci poeții”, „Amintirile mor mai târziu decât oamenii”, „Mormântul e un fel de amintire, un fel de a muri înăuntru, lăsând numele pe afară” etc. La armeni, spațiile de aprins lumânări pentru vii și morți sunt identice. „Fiecare, mort sau viu, își ia cât are nevoie”.
Lidia PRISAC,
Ion Valer XENOFONTOV,
Doctori în istorie

Lidia Prisac și Ion Valer Xenofontov după discuțiile socratice cu scriitorul și omul de stat Varujan Vosganian, autorul bestseller-ului „Cartea șoaptelor”, 16 septembrie 2017. Arhivă privată
Iulian Filip și Moșul din alaiul „Mălăncii”, Bucovina. Arhiva privată Iulian Filip. Muzeul Științei al AȘM. Fond foto. Cota arhivistică: 00494

Secvență de la magazinul din satul Echimăuți, raionul Rezina, anii 1980. Arhivă privată

„Vom ajunge SUA în ce privește producția de carne, lapte și unt la cap de locuitor”.
Colhoznicul Moldovei, nr. 174 (1928), 6 septembrie 1957

Iulian Filip, cercetător științific la Institutul de Filologie al Academiei de Științe a RSS Moldovenești, 1975. Muzeul Științei al AȘM. Fond foto. Cota arhivistică: 00493

Notă:
ONOAREA DE A FI IULIAN
O fotografie rară cu care sperăm să-l surprindem plăcut pe domnul Iulian Filip la cei 70 de ani împliniţi. Îi apreciez personalitatea şi mă simt onorat că am fost botezaţi cu acelaşi nume, nume a unor persoanlităţi de succes:
Iulian Filip – poet, dramaturg, eseist, prozator
Iulian Fruntaşu – ex-ambasador
Iulian Chifu – ex-consilier prezidenţial
Iulian Groza – ex-viceministru de externe
Iulian Scorpan – director Air-Moldova, pilot
Iulian Ciobanu – un tânăr din Moldova, care a devenit de patru ori campion al Portugaliei la acordeon.
Iulian Filip – … fiul actualului prim-ministru, (coincidenţă de nume şi prenume)
Şi umila mea persoană, Iulian Salagor, m-aşi caracteriza drept un om cu atitudine pozitivă faţă de toţi, foarte deschis comunicării, nu sunt nici introvertit, nici extrovertit, ca să parafrazăm pe cineva, nici mai bun nici mai rău, cu virtuţiile pe care mi le-a dat Cel de Sus, în rest aşa este sistemul, mă conformez cu ceea ce este…
Efectuînd o simplă căutare în www.dexonline, sesizăm şi istoria acestui nume:
Iulian a. relativ la Iuliu Cezar: calendar iulian.
sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) adăugată de blaurb.
IULIÁN ~ă (~i, ~e): Calendar ~ calendar stabilit (în anul 46 î.e.n.) din ordinal lui Iulius Cezar. [Sil. -li-an] /<lat. julianus
sursa: NODEX (2002) adăugată de siveco.
Iulian (Ștefan) eminent actor comic român (1853–1892).
sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) adăugată de blaurb.
Iulian (Apostatul) m. împărat roman, născut creștin, se făcu păgân și persecută pe creștini (361–363).
sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) adăugată de blaurb.
*ĭulián, -ă adj. (de la numelelu Iuliu Cezar, care a reformat calendarul). Calendarul iulian, éra iuliană, care datează de la reforma lui Iuliu Cezar. V. calendar.
sursa: Scriban (1939) adăugată de LauraGellner .
Dar să revin la omagiat. Felicitări cu ocazia zilei de naştere! Vă doresc putere, puterea de a risca în continuare, curaj şi perseverenţă în tot ceea ce faceţi! Sănătate, iubire, stimă şi respect din partea celor dragi! Vă urez să fiţi încrezut în sine şi pe toate care le începeţi să aibă şi un bun sfârşit.
LA MULŢI ANI, Iulian Filip!
Cu deosebită prețuire,
Iulian Salagor
Echipa acad. Mihai Cimpoi cu salbe de ceapă de Buzău. Arhiva privată Iulian Filip. Muzeul Științei al AȘM. Fond foto. Cota arhivistică: 00492

„Despre darea Premiilor Staliniste pentru născociri deosăbite și desăvârșiri strălucite ale metodelor lucrului de producere în anul 1946”.
