O NOUĂ APARIȚIE EDITORIALĂ MARCA „SHERLOCK HOLMES DE MOLDOVA”

POSTFAȚĂ

la o galerie de portrete istorice și valoroase

Se zice că, odată, un savant din partea răsăriteană a Europei, aflat într-o expediție de cercetare exotică în una din țările Africii negre, a fost rugat de indigeni, care îl considerau un zeu al cunoașterii, să le spună și lor – popor rupt de cunoaștere și univers infinit – din ce neam vine și să le povestească despre neamul său. Învățatul și-a dres glasul pentru publicul interesat și a slobozit vorbe înțelepte și frumoase despre părinți, bunici și străbunici. Băștinașii ascultau cu urechile ciulite și ochii larg deschiși povestea narată cu multe slove livrești despre neamul învățatului. Apoi autohtonii l-au rugat să continue povestirea și despre rudele sale mai îndepărtate în timp. Aici cercetătorul s-a împotmolit, n-a știut ce să le povestească. Decepția localnicilor a fost uriașă. Aceștia, timorați și bine organizați, au început, fiecare în parte, să-i aducă marelui intrus diferite cadouri: haine, citrice, oglinjoare – lucruri mărunte dar și mai mari. Europeanul nostru era zăpăcit și nu înțelegea ce se petrece în jurul lui. A rugat pe cineva să-i tălmăcească situația confuză. I s-a explicat. Printre localnici se consideră că cei care nu-și cunosc neamul sunt considerați oameni sărmani și trebuiesc ajutați. În contextul în care, la ei, cei mai sărmani oameni cunosc cel puțin șase generații, atunci savantul a fost apreciat ca foarte sărman, iar ajutorul material al localnicilor urma să-l consoleze, într-un anumit fel, în legătură cu această lipsă de cunoaștere…

Această pildă, cu nuanțe instructiv-educative, am considerat că este metafizica lucrării de față, elaborate de renumitul savant din Republica Moldova, profesorul universitar Gheorghe Baciu, alias „Sherlock Holmes de Moldova”. Prin această lucrare-monument – salbă de portrete biografice –, cărturarul dorește să ne aducă tuturora un dar, în calitate de entitate colectivă, dar și individuală. Este găselnița intelectuală care formează veriga valorică ce ne conectează și ne cimentează „în jurul cercului celor aleși”. Riguros selectate, și trecute prin mecanismul acerb de „cenzură” a domnului profesor Gh. Baciu, deoarece fiecare personalitate, în profilul de activitate socioprofesională a examinatorului, a trebuit să dea „examenul” de admitere pentru a fi inclusă și promovată în cartea de față. În spatele fiecărui eseu sunt zeci de surse bibliografice și arhivistice atent selectate, studiate, valorificate și puse în circuitul informațional. Savantul a încercat de multe ori să se convingă pe sine, în primul  rând, că personalitățile incluse în volum au un palmares bogat, registrul de nume fiind selectat cu foarte mare acuratețe, fiind triat prin ciur și dârmon de către distinsul autor, ca mai apoi să prindă contur, vervă și viață, pentru a fi transmis și recepționat de publicul larg de cititori.

Mesajul sublim pe care ni-l transmite cercetătorul, intuim ușor, rezidă în realitățile actuale prin care trece spațiul pruto-nistrean. Cu regret, emigrările, generate de realitățile acerbe socioeconomice ale Republicii Moldova, se țin lanț până în zilele noastre. Din acest considerent, noile generații sunt obligate, genetic și prin filiera cortexului identitar-istoric, să studieze soarta istorică a personalităților marcante din perimetrul existențial al spațiului de referință. Este acea ancorare care ne menține în albia firească a ceea ce suntem și ne reprezentă valoric în spațiul socioidentitar istoric. Acesta este mesajul profesorului Gh. Baciu pentru cititori. Totodată, accentuăm și o altă dimensiune, cea de prezentare a alcătuitorului acestei lucrări, personalitate marcantă a spațiului românesc, autor a circa 600 de publicații științifice și de popularizare a științei, proaspăt Laureat al Premiului Național al Republicii Moldova (2017).

Cu alte cuvinte, Omul de cultură și știință Gheorghe Baciu este acea autoritate incontestabilă care are dreptul moral, profesional și civic să se pronunțe asupra personalităților pe care le-a  modelat/remodelat prin prisma propriei creații și care ni le readuce spre lecturare/relecturare, însă de data aceasta „un pic mai altfel”, mai ancorați în realitățile recurente. Stilul discursului abordat este unul umanizat, plin de învățăminte sociopsihologice, mentalități individuale aflate în conexiune directă cu cea a mentalităților colective; imaginarul social este racordat la epocile evocate, iar între toate aceste relatări iese în evidență faptele/realizările personalității probate de timp și de spiritul critic al autorului.

Ion  Valer Xenofontov, doctor în istorie

 

Despre  SHERLOCK HOLMES DE MOLDOVA

a se vedea

http://moldova-suverana.md/article/11-considerente-despre-enciclopedistul-gheorghe-baciu-sherlock-holmes-de-moldova_14432

 

Destine_2018