ZECE CURIOZITĂŢI DESPRE ORAȘUL ORHEI

Motto: „Cel ce-și viclenește moșia și neamul,

mai rău decât ucigașii de părinți să se certe”.

Epigraf de pe  monumentul consacrat lui Vasile Lupu (1634–1653),

cuvinte atribuite domnitorului

Monumentul lui Vasile Lupu din fața Consiliului Raional Orhei. Foto: I.V. Xenofontov, 26 noiembrie 2016

            Orașul Orhei, situat în proximitatea râului Răut, se află la o distanță de 46 km de capitala Republicii Moldova. Este una dintre cele mai vechi localități din spațiul pruto-nistrean. Potrivit unor autori, toponimicul ar proveni de la vocabula ungurească var (Vartely), ceea ce ar semnifica oraș, cetate, loc păzit. Potrivit unei legende, numele de Orhei ar proveni de la cel al legendarului Orfeu, considerat cel mai mare poet al tuturor timpurilor. Până la mijlocul sec. XVI, Orheiul (Orheiul Vechi) era situat în perimetrul satelor actuale Butuceni și Trebujeni. Noul Orhei este atestat documentar în 1554. În perioada de domnie a lui Vasile Lupu (1634–1653)  au loc o serie de acțiuni ce reanimează viața localității, una dintre cele mai importante din partea de est a Țării Moldovei. A fost edificată Biserica „Sfântul Dumitru”, înălțată între anii 1632 și 1636 și sfințită în 1637, cu prilejul sosirii domnitorului Vasile Lupu la Orhei, reședința sa de vară. Tot în această perioadă a fost refăcut heleșteul din valea Răutului. În 1653, Paul de Alep scria în jurnalul de călătorie despre Orhei: „casele sunt din piatră și lemn, iar străzile pavate cu scânduri, cum erau și la Iași”. Prin orașul Orhei trece și râulețul Ivanos (sau Orhei), descris de către domnul erudit al Moldovei (1710–1711), Dimitrie Cantemir (1673–1723). În anul 1835, orașul Orhei a devenit centru de județ. A avut loc o majorare a numărului populației, de la 2 100 în anul 1819, 12 300 – în 1897, 14 800 (inclusiv 7 000 de evrei, 5 000 moldoveni) – în 1902. În 1907, localitatea avea deschis un gimnaziu de fete cu patru clase, transformat peste trei ani în liceu cu șapte clase. La 25 martie 1918, cei 52 de consilieri ai Adunării Zemstvei din Orhei au votat în unanimitate Moțiunea de Unire a județului Orhei cu România. În anii 1918–1940 și 1941–1943, Orheiul a fost centru de județ al Basarabiei, iar în anii 1940–1941 și 1944–1947 – centru de județ al RSS Moldovenești. Orașul a fost grav afectat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În perioada postbelică, Orheiul a fost unul dintre centrele raionale importante ale Moldovei sovietice. Potrivit datelor recensământului populației din anul 2014, numărul total al populației din Orhei îl constituia 21 065 de oameni, inclusiv 11 033 de sex feminin și 10 032 de sex masculin.

1. „Iarcașii din Orhei” sunt menționați în poemul „Dan, căpitan de plai” (1875) al „bardului de la Mircești”, Vasile Alecsandri (1821–1890).
2. La 1 august 1940, după intervenția sovietică, la Orhei și-a început activitatea Organizaţia ,,Majadahonda” (numele asociat cu localitatea spaniolă, unde voluntarii orheieni au luptat în timpul războiului civil, anii 1936–1939), prima mișcare antisovietică din RSS Moldovenească. Circa 30 de tineri de la Liceul ,,Vasile Lupu” şi de la Şcoala de Fete ,,Regina Maria” din localitate, în octombrie 1940, – susținuți de profesorii lor Dumitru Munteanu, Maria Majaru, Vasile Mahu, fostul director al Liceului (1919–1938), primar al orașului Orhei (1938–1940) – au depus jurământ de credinţă pe tricolor. Frații Anatol și Victor Guma au fost aleși lideri ai organizaţiei. S-au constituit patru echipe care inscripționau prin oraș lozinci antisovietice. Mai mult ca atât, au arborat tricolorul pe o serie de edificii administrative, inclusiv clădirile NKVD, ale comitetului raional de partid, pe fosta clădire a primăriei etc. În curând, autoritățile alertate au anunţat că ,,organizaţia naţionalistă contrarevoluţionară, teroristă” a tineretului din Orhei a fost deconspirată şi înlăturată. În iunie 1941, la Chişinău, Tribunalul Districtului Militar Odesa a condamnat la pedeapsă capitală prin împuşcare o parte din tinerii considerați ,, spioni şi trădători de ţară” şi ,,duşmani ai poporului”. O parte dintre cei condamnaţi au fost îmbarcaţi în trenuri marfare, iar penitenciarul din Orhei a fost incendiat, 11 tineri rămaşi în clădire au ars de vii. Cei care la acel moment nu atinseseră majoratul au fost condamnaţi la privaţiune de libertate pentru o perioadă cuprinsă între 10 și 25 de ani. Doar Oleg Frunză a supraviețuit în gulagurile sovietice, stabilindu-se ulterior cu traiul în România (după dr. conf. univ. Valentin Burlacu).
3. Monumentul lui Vasile Lupu este unul din elementele simbolice ale orașului Orhei. Sculptura din bronz îl are drept autor de profesorul bucureștean Oscar Han (1891–1976), monumentul, realizat la Turnătoria „I. Guran” din București, a fost inaugurat la 11 noiembrie 1937, fiind direcționat spre Chișinău. În 1940, împreună cu monumentul lui Ștefan cel Mare, a fost evacuat la Vaslui, iar la 1942 a fost readus în Orhei. În 1944 a fost demontat și evacuat la Craiova, la fel cu monumentul lui Ștefan cel Mare. S-a pus problema topirii acestor opere de sculptură. S-a reușit evitarea distrugerii acestor monumente printr-un tertip. Despre monumentul lui Vasile Lupu s-a afirmat că este al hatmanului Bogdan Hmelnițki (1595–1657)… O perioadă a fost plasat în curtea Bisericii „Sfântul Dumitru”. Din anul 2001 se află în fața Consiliului Raional Orhei. Se zice că în consiliul local reprezentantul bisericii a fost de acord condiționat cu transferul monumentului din curtea bisericii…, ca acest monument să nu fie înlocuit cu cel al lui V.I. Lenin…
4. Între anii 1945–1964, proiectul de sistematizare a orașului Orhei a fost elaborat de Robert Curț (17.12.1911, Vladikavkaz, Osetia de Nord – 24.04.1980, Chișinău), arhitectul-șef al orașului Chișinău (1944–1951) și al „Moldghiprostroi” (1951–1971). Tot R. Curț este și arhitectul monumentului lui Vasile Lupu.
5. În 1973, în Orhei funcționau 10 instituții preșcolare; șapte școli de cultură generală, în care erau educați 1 640 de copii; cinci școli medii, o școală de opt ani și o școală primară. În aceste instituții activau 323 de învățători și 5154 elevi. La Școala Pedagogică învățau 589 de studenți, iar la cea de medicină – 481.
6. În prezent, orașul trece printr-o epocă de salubrizare. Niciodată orașul nu a fost atât de bine îngrijit și întreținut. Localitatea a fost ornată cu spații verzi, iluminată, s-au reparat drumuri. Acest lucru, este adevărat, se constată, în mod special, în zona centrală a urbei. Pe măsură însă ce te îndepărtezi de raza centrală a orașului, lucrurile ușor se modifică…
7. Se constată o stare de nervozitate, spirit nervos, care marchează Orheiul. Dacă dorești să fotografiezi Primăria Orhei, dintr-o simplă curiozitate, ca turist, te poți aștepta la un paznic agitat care va încerca disperat să afle „ieșirile” fotografului… Oamenii își ascund fețele atunci când încerci să surprinzi zonele publice în obiectivul aparatului de luat vederi. Pe pereții Complexului Sportiv Raional poți „lectura” o inscripție cu caracter duplicitar: de unitate, însă și cu nuanțe revoluționare. Este vorba de deviza bilingvă, despărțită de Stema de Stat a Republicii Moldova, „Toți pentru unul și unul pentru toți/Один за всех и все за одного”. Deasupra acestui text este scris „Moldova/Orhei”. Stadionul, în esență, constituie un spațiu ce instigă la revoltă, violență.
8. Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, înființat în orașul Orhei în anul 1993, este prima instituție de învățământ din Republica Moldova acreditată la nivelul învățământului gimnazial și liceal la profilul umanistic și real (2003). Școala nu dispune de clase primare (clasele I–IV). Instituția a fost absolvită de 2 300 de tineri, 18 promoții de bacalaureat, care ulterior s-au manifestat/se manifestă activ în viața politică, administrativă, culturală etc. În prezent, numărul total al elevilor din școală se cifrează la 386. Instituția dispune de șapte table interactive și cabinete multimedia (donate de Coreea de Sud). Liceul este singura instituție din oraș care nu a beneficiat de sprijinul Primăriei. În instituția de învățământ nu se percep taxe suplimentare. Singura cheltuială acoperită de părinți o constituie angajarea îngrijitoarei de spații. Eugenia Bulat, directoarea școlii din 1993, conduce cu dăruire un colectiv format din 34 de profesori, inclusiv șase cu grade didactice superioare.
9. Orheiul este printre puținele localități din Republica Moldova care dispune de o cronică întreținută cu acuratețe de către o persoană avizată. Este vorba de jurnalul elaborat din iunie 1987 de către muzeograful și istoricul Valentin Golub. Autorul, în virtutea activității profesionale pe care a exercitat-o cu multă însuflețire, fiind director (1987–2006), muzeograf (2006 – 2016) la Muzeul de Istorie și Etnografie din orașul Orhei (instituția muzeală activează din 8 octombrie 1954, în fosta casă particulară a inginerului serviciului tehnic al prefecturii Orhei, Mircea Bengulescu), a inclus informații complexe din toate dimensiunile vieții publice și private a localității și a regiunii Orhei.
10. Valentina și Alexandru Radu reprezintă un simbolul socio-identitar al orașului Orhei. Foștii profesori, cu o vestimentație specifică, parcurg zilnic un itinerar identic pe străzile urbei. Au un program relativ fix, cuplul admirând monumentele de istorie, artă și arhitectură ale orașului și întreținând discuții din marea lor poveste de viață decursă, în mare parte, în perimetrul Orheiului.

Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

Vadim Macaru, student la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova

Cele șapte surori evreice: Rivke, Gitel, Feige (Fanny), Dvore, Sore, Chava, Chane. Fotografie realizată în Studioul Loshakov, Orhei, Basarabia, 1909. Sursă: http://www.jewishledger.com/2014/11/suitcase-unpacked-new-exhibit-yale-reconstructs-jewish-familys-migration-america/

Fosta clădire a Adunării Zemstvei Județului Orhei. Foto: I.V. Xenofontov, 26 noiembrie 2016

Basorelieful pedagogului-martir Vasile Mahu (1878–1943). Foto: I.V. Xenofontov, 26 noiembrie 2016

O întâlnire a redacției „Moldova Socialistă” cu studenții de la Școala Pedagogică din Orhei, anii 1970. Arhiva curentă a redacției „Moldova Socialistă”

În perioada sovietică, edificiul Bisericii „Sf. Nicolae” era destinat activităților sportive. Foto: I.V. Xenofontov, 26 noiembrie 2016

Eugenia Bulat este directoarea Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” de la înființarea instituției. Foto: I.V. Xenofontov, 26 noiembrie 2016

Parcul Ivanos a fost inaugurat cu mult fast în august 2016, în prezența a circa 10 000 de oameni. Foto: I.V. Xenofontov, 26 noiembrie 2016

Comerț stradal în Orhei. Foto: I.V. Xenofontov, 26 noiembrie 2016

Cronicarul Orheiului Valentin Golub mai inscripționează o informație inedită în „Jurnalul Orheiului”. Foto: I.V. Xenofontov, 26 noiembrie 2016

ZECE CURIOZITĂȚI DIN ISTORIA UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA

Motto: „Cei care educă copiii sunt demni de mai multă onoare

decât cei care le dau viața; de aceea, pe lângă viață,

dăruiți copiilor și arta de a trăi bine, educându-i”.

Aristotel (384 î. Hr. – 7 martie 322 î. Hr.), clasic al filosofiei universale

Universitatea de Stat din Moldova, cea mai veche instituție de profil din Republica Moldova, reprezintă o platformă a excelenței didactice, științifice și intelectuale. Prin potențialul uman valoros a adus o contribuție substanțială la edificarea instituțiilor de învățământ superior, la crearea elitei culturale și politice a Republicii Moldova. Creată după cel de-al Doilea Război Mondial, instituția și-a consolidat pas cu pas potențialul uman, logistic și infrastructura de educație și cercetare. Este alma mater a președinților de țară, a prim-miniștrilor, miniștrilor, ambasadorilor, savanților, oamenilor de cultură, a zeci de promoții. În anii 1930 au existat unele idei de constituire a unei universități în Basarabia. Deschiderea unei instituții polivalente, care alături de dezideratul didactic avea și unul de cercetare, era inedită în spațiul vizat.

Makari Radul (1910–1971), comisar al poporului pentru învățământ în RSS Moldovenească, a susținut ideea înființării unei universități în Moldova încă în anul 1944. Muzeul Științei al AȘM. Fond foto. Cota arhivistică: 00064d

1. La 23 septembrie 1944 Biroul CC al PC (b) al Moldovei a decis organizarea la Chișinău a Universității de Stat din Moldova pe baza Institutului Pedagogic din Chișinău. Se miza pe pregătirea de „lucrători științifici și specialiști de înaltă calificare, mai ales din rândurile populației băștinașe care cunoștea limba moldovenească”. Această hotărâre a fost însă abandonată, pe parcurs modificându-se și denumirea instituției, în Universitatea de Stat din Chișinău (denumire deținută până în anul 1989). Deschiderea universității, la fel ca și a Bazei Moldovenești a Academiei de Științe a URSS (instituită în 1946) a fost trenată de insuficiența cadrelor calificate (aceștia nu dispuneau de spațiu locativ), a studenților, lipsea un suport tehnico-material și logistic. La fondarea universităților în republicile unionale, inclusiv în RSFS Rusă, se prevedea finanțarea din partea Sovietului de Miniștri al URSS, ulterior universitățile trebuiau să fie asigurate din bugetul republicii respective.

Postul de radio Basarabia, 1939 (în prezent, blocul nr. 4 al Universității de Stat din Moldova). Sursă: http://artdeco-modernist.blogspot.com

2. După mai multe proiecte de amplasare a campusului universitar s-a decis ca noul sediu al Universității de Stat din Chișinău să fie amplasat în perimetrul străzilor N. Pirogov (M. Kogălniceanu), Sadovaia (A. Mateevici), N. Gogol (Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni) și A. Pușkin. Anterior aici se aflau sediul Institutului Pedagogic (str. M. Kogălniceanu nr. 65), clădiri ale Ministerului de Interne și ale Ministerului Securității de Stat (str. M. Kogălniceanu nr. 67, str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni). Dacă Institutul Pedagogic a semnat actul de predare a imobilului în iunie 1946, atunci structurile de forță au transmis imobilele la balanța universității abia în anul 1950.

Blocul nr. 4 al Universității de Stat din Moldova (anterior, Postul de radio Basarabia). Foto: I.V. Xenofontov, 11 mai 2017

3. În 1946 s-au adoptat o serie de măsuri soldate cu deschiderea la 1 octombrie a Universității de Stat din Chișinău, iar la 21 decembrie același an a avut loc inaugurarea solemnă a instituției.

Arbore din curtea Universității de Stat din Moldova: Quercus Robur. Diametrul – 85 cm, înălțimea – 16 m. Plantat în anii 1820. Protejat de stat. Foto: I.V. Xenofontov, 18 mai 2017

4. S-au depus eforturi considerabile pentru a atrage specialiști din centre de învățământ superior care cunoșteau limba populației autohtone. S-a mizat, totodată, pe intelectualii din Lenigrad, Kiev, Moscova etc.

5. Primul angajat în schema de încadrare a Universității din Chișinău a fost F. Alifanov, prorectorul pentru problemele gospodărești (1946–1963), fost învățător în școală. În grupul de lucru de formare a universității au mai fost academicianul N. Dimo, profesorii A. Ablov, M. Pavlov și istoricul I. Grosul.

6. De la înființare, instituția a fost administrată de șapte rectori. Primul rector interimar (4 februarie 1946 – 19 martie 1951) al Universității de Stat din Chișinău a fost Ivan Leonov (1900–1972), membru de partid (1918), locțiitorul directorului Școlii Superioare de Diplomație din Moscova (august 1943 – ianuarie 1946), o persoană din afara RSS Moldovenești, fără titlu didactic și grad științific. Până în anul 1991, de jure rectorii erau numiți de Ministerul Învățământului Superior al URSS, însă, de facto – la recomandarea instituțiilor da partid unionale și republicane.

Dr. hab. Gheorghe Ciocanu, rectorul Universității de Stat din Moldova din anul 2007. Foto: I.V. Xenofontov, 17 mai 2017

7. Inițial, universitatea avea 320 de studenți. Primii studenți formau un mozaic de persoane de diferite vârste, etnii, pregătire intelectuală. Printre persoanele care urmau cursurile la universitate erau mulți militari, participanți la cel de-al Doilea Război Mondial. Frecvența era redusă – până la 30%. În anul de studii 1947–1948, nivelul de exmatriculare a constituit 19%. Autoritățile mizau pe deschiderea a nouă facultăți. La început în universitate erau cinci facultăți (Fizică și Matematică, Geologie și Pedologie, Biologie, Chimie, Istorie și Filologie). La cele 12 catedre activau 35 de cadre didactice.

Studenți în anul II ai Facultății de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova susțin un test. Foto: I.V. Xenofontov, 11 mai 2017

Studenți, șefi de promoție ai Universității de Stat din Moldova, asistă la ceremonia de deschidere a capsulei timpului, zidită în anul 1967. Foto: I.V. Xenofontov, 17 mai 2017

8. La 17 mai 2017, la Universitatea de Stat din Moldova a avut loc ceremonia de deschidere a unei capsule a timpului. E vorba de o scrisoare din noiembrie 1967, zidită la parterul blocului nr. 4 din cadrul instituției. Textul începe cu următorul mesaj: „Scumpi prieteni – tovarăși urmași! Tuturora celor care întâlnesc acum centenarul Marelui Octombrie, adresăm bunul și sincerul nostru cuvânt din secolul XX. Astăzi, în ziua semicentenarului Revoluției, noi facem bilanțul mărețului drum, parcurs de Patria Sovietică. Părinții și bunicii noștri au răsturnat țarismul și capitalismul. Slava legendarului crucișător „Aurora” a vestit începutul unei ere noi în istoria omenirii. Ei l-au văzut pe Lenin, au simțit călduroasa strângere de mână a lui Maksim Gorki, au ascultat înflăcăratele versuri ale lui Vladimir Maiakovski”. Din perspectiva contextului sociopolitic al timpului, autorii mesajului estimează că „istoria nu se întoarce îndărăt, omul merge înainte. Totul ce facem noi continuați și dumneavoastră. Noi vă testăm: întăriți și perfecționați societatea comunistă, sporiți bogăția și puterea marii noastre Patrii, dezvoltați știința, tehnica, cultura, luptați pentru progresul și fericirea omenirii”. Din „însărcinările colectivului”, textul a fost semnat de A. Medvedev, rectorul Universității de Stat din Chișinău, I. Racul, secretar al Comitetului de Partid al universității, V. Vojjova, președinte al Comitetului Sindical al universității, Andrei Bujoreanu, secretar al Comitetului Comsomolului al universității, G. Dănilă, președinte al Comitetului Sindical studențesc al universității. În capsula timpului a fost plasat un alt mesaj pentru centenarul Universității de Stat din Moldova, eveniment ce va avea loc la 1 octombrie 2046.

Mesajul din capsula timpului începe cu adresarea „Скумпь приетень – товарэшь урмашь!”. Foto: I.V. Xenofontov, 17 mai 2017

Andrei Bujoreanu, secretar al Comitetului Comsomolului al universității (1967), citește mesajul pe care l-a semnat cu 50 de ani în urmă. Foto: I.V. Xenofontov, 17 mai 2017

9. Universitatea de Stat din Moldova este punctul de pornire al Universității Tehnice din Moldova (1964), de restabilire a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” (1966), al organizării Academiei de Studii Economice din Moldova (1991), al Academiei Teologice (1993).

Pe coperta 1 a cărții consacrate istoriei Universității de Stat din Moldova este prezentată clădirea Școlii Reale din Chișinău (în prezent, blocul nr. 1 al Universității de Stat din Moldova).

10. Cea mai recentă apariție editorială referitoare la evoluția istorică a Universității de Stat din Moldova a fost realizată de cadrele didactice de la Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul instituției respective. Monografia „Istoria Universității de Stat din Moldova” (Chișinău, CEP USM, 2016, 740 p.) a fost elaborată de 14 istorici și pedagogi consacrați (dr. hab. prof. univ. Ion Eremia, dr. hab. prof. univ. Anatol Petrencu, dr. conf. univ. Liliana Rotaru, dr. hab. prof. univ. Pavel Cocârlă, dr. hab. prof. univ. Otilia Dandara, dr. conf. univ. Emil Dragnev, dr. conf. univ. Teodor Candu, dr. hab. conf. univ. Ion Gumenâi, dr. conf. univ. Sergiu Matveev, dr. conf. univ. Elena Moraru, conf. univ. Gheorghe Palade, dr. conf. univ. Virgil Pâslariuc, dr. conf. univ. Dumitru Sârghi, dr. hab. prof. univ. Valentin Tomuleț), fiind coordonată de dr. hab. prof. univ. Ion Eremia și redactată științific de dr. hab. prof. univ. Ion Niculiță. Este cea mai complexă, documentată, teoretizată și argumentată lucrare științifică referitoare la cea mai veche universitate din Republica Moldova.

                Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie