Agenția Națională a Arhivelor (director: dr. Igor Cașu), cu sprijinul Agenției pentru Știință și Memorie Militară a Ministerului Apărării (director: colonel, dr. Vitalie Ciobanu) și în colaborare cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova (director: Elena Pintilei) au pus în circuitul public cele șapte volume ale „Cărții memoriei” publicate de Ministerul Apărării al Republicii Moldova pe parcursul anilor 2002–2005. Lucrările conțin listele a cca. 56 mii de basarabeni recrutați în Armata Roșie și care au căzut pe câmpul de luptă în perioada anilor 1944–1945. Listele nu sunt complete deoarece nu includ, cu mici excepții, pe cei care au luptat pe frontul de Est în anii 1941–1944, fie de partea Armatei Roșii sau în Armata Română și nu conțin date cu privire la raioanele din stânga Nistrului.
La elaborarea acestor lucrări valoroase au participat și doi cercetători științifici ai Centrului de Cercetări Enciclopedice ai Bibliotecii Științifice (Institut) „Andrei Lupan”. Este vorba de colonel, dr. hab., conf. univ. Constantin Manolache (membru al Colegiului de redacție) și locotenent-colonel Sergiu Ababi (responsabil de ediție).
Cărțile pot fi accesate aici:
Vol. I. Bălți, Glodeni, Florești, Râșcani, Săngerei
Cartea Memoriei, Chișinău 2002, Ministerul Apărării, vol. I
Vol. II. Briceni, Dondușeni, Edineț, Ocnița, Otaci
Cartea Memoriei, Chișinău 2004, Ministerul Apărării, vol II
Vol. III. Drochia, Florești, Soroca, Șoldănești, Telenești
Cartea Memoriei, Chișinău 2004, Ministerul Apărării, vol II
Vol. IV. Călăraș, Orhei, Rezina, Ungheni
Cartea Memoriei, Chișinău 2004, Ministerul Apărării, vol. IV (1)
Vol. V. Cantemir, Cimișlia, Hâncești, Liova, Nisporeni
Cartea Memoriei, Chișinău 2004, Ministerul Apărării, vol. V
Vol. VI. Anenii Noi, Basarabeasca, Cahul, Căușeni, Ștefan-Vodă, Taraclia, UTA Găgăuzia
Cartea Memoriei, Chișinău 2005, Ministerul Apărării, vol. VI (1)
Vol. VII. Chișinău, Criuleni, Dubăsari, Ialoveni, Strășeni
Cartea Memoriei, Chișinău 2005, Ministerul Apărării, vol. VII
Sursă: Agenția Națională a Arhivelor
http://arhiva.gov.md/lista-basarabenilor-cazuti-in-al-doilea-razboi-mondial-56-000-persoane/