Istoria învățământului superior în RSS Moldovenească. Bibliografie /bibl.: Lidia Zasavițchi, Janna Nikolaeva; coord.: Liliana Rotaru; resp. de ed.: Ion Valer Xenofontov, Chișinău, 2022, 243 p. (Seria: Historia Universitarea). ISBN 978-993454-5-3.
La alcătuirea bibliografiei au fost consultate colecţiile Bibliotecii Științifice (Institut) „A. Lupan”; Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova; catalogul partajat al bibliotecilor universitare din RM – LibUnivCatalog (http://primo.libuniv.md/); Instrumentul Bibliometric Național IBN (1993-prezent) (https://ibn.idsi.md/) şi altele repozitorii instituţionale din Republica Moldova; resursele online. De asemenea, a fost consultată bibliografia naţională: „Cronica Presei RSS Moldoveneşti” (1958-1990), „Cronica Presei” (1991-1999), „Bibliografia Naţională a Moldovei” (1999-2021); bibliografiile tematice, biobibliografii. Descrierea bibliografică este efectuată conform standardului GOST 7.1 – 2003 „Înregistrarea bibliografică. Descrierea bibliografică.” Selectarea materialelor a fost încheiată la 27 noiembrie 2021. Pentru structurarea materialelor bibliografice ne-am servit de criteriul cronologic, lucrările fiind ordonate potrivit datelor la care au fost publicate.
Bibliografia este destinată specialiștilor în domeniul istoriei regimurilor totalitare, istoriei RSS Moldovenești, istoriei învățământului și educației, specialiștilor în politici educaționale, personalului științifico-didactic din instituțiile învățământului superior și tuturor celor ce se interesează de mentalități, psihologie istorică, sociologie istorică, politici educaționale și altele.
dr. Liliana Rotaru