Recenzie asupra lucrării: Alexandru Furtună, Mihai Adauge, Academicianul Gheorghe Duca. Schiţă genealogică, Chişinău, 2012, 63 p.
Recent, în cadrul Institutului de Studii Enciclopedice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei a văzut lumina tiparului o carte remarcabilă elaborată de Alexandru Furtună şi Mihai Adauge, cu titlul Academicianul Gheorghe Duca. Schiţă genealogică, Chişinău, 2012, 63 p. Această lucrare de ordin genealogic este începutul unei serii de schiţe cu caracter biografic consacrate personalităţilor marcante ale Basarabiei şi Republicii Moldova.
Dacă ţinem cont de faptul că cercetările de ordin genealogic solicită foarte mult timp şi un efort considerabil, remarcăm că autorii au efectuat o muncă enormă „identificând şi studiind zeci de dosare şi documente, precum registre de stare civilă şi cărţi parohiale, condici de ranguri şi acte domneşti, recensământuri şi inventare, descifrând sute de note şi înscrieri” (p. 44). Locul central al schiţei îl ocupă genealogia neamului Duca (p. 7-34; 48-52; 55-60), despre care s-au păstrat mai multe informaţii, având în vedere că este un neam cu rădăcini boiereşti, a cărui existenţă datează nu mai târziu de începutul secolului al XVII-lea. De asemenea, lucrarea respectivă cuprinde şi un studiu consacrat neamului Ţâbârnă din Sângereii Vechi (p. 35-39; 53-55; 61-62).
Cercetătorii Alexandru Furtună şi Mihai Adauge au reuşit să identifice şi să integreze „în schiţa genealogică a neamului acad. Gheorghe Duca peste 400 de nume de persoane”, dintre care „ramificaţia neamului Duca de la Cuizăuca cuprinde circa 300 de nume şi cea a neamului Ţâbârnă – 116 nume” (p. 44). Pe linie paternă a fost reconstituită genealogia academicianului Gheorghe Duca „până la strămoşul său din generaţia a şasea, Vasile Duca, care a trăit la mijlocul secolului XVIII”, de asemenea, „până în generaţia a şasea a fost restabilită tabla ascendenţilor” şi pe linie maternă, ajungându-se până „la Nicolae Ţâbârnă, născut pe la 1750-1760” (p. 44).
Un loc de cinste, aşa cum se cuvine, este acordat părinţilor academicianului Gheorghe Duca, anume Grigore Duca şi Nina Duca, născută Ţâbârnă, ambii învăţători în raionul Sângerei (p. 40-41). Grigore Duca, originar din satul Cuizăuca, „a fost învăţător emerit, şef de studii în şcoală, şef al Direcţiei de învăţământ din raionul Sângerei”, despre care se ştie că „era o persoană cultă, un om cu demnitate, foarte bun şi generos, cu caracter puternic şi perseverent”, trăsături psihologice care îi definesc pe reprezentanţii neamului de răzeşi şi mazili Duca. Un paragraf din lucrare este consacrat biografiei, familiei şi descendenţilor academicianului Gheorghe Duca (p. 42-43). Autorii schiţei genealogice nu-şi rezumă cercetarea la simpla înşiruire a strămoşilor academicianului Gheorghe Duca, dar realizează cu succes abordarea istoriei unui neam prin prisma istoriei naţionale. În acest context, un compartiment aparte îl ocupă domnii Ţării Moldovei din familia Duca: Gheorghe vodă (1665-1666, 1668-1672, 1678-1683) şi Constantin vodă (1693-1695, 1700-1703).
Lucrarea este însoţită de un glosar de termeni, fapt ce înlesneşte lectura textului pentru persoanele neiniţiate în probleme de genealogie şi necunoscătoare ale anumitor realităţi istorice din veacurile precedente. Schiţa genealogică elaborată de Alexandru Furtună şi Mihai Adauge cuprinde mai multe anexe (p. 48-63) ce conţin informaţii din recensămintele secolului al XIX-lea, dar şi spiţe de neam foarte detaliate, aranjate chibzuit, ce permit o bună orientare în problematica studiului.
Deşi această lucrare, după cum ne spune însăşi denumirea, este consacrată ascendenţei academicianului Gheorghe Duca, informaţia cu caracter istoric şi schiţele de genealogie anexate volumului pot servi (din câte cunoaştem deja au şi fost utilizate cu succes) drept de punct de pornire în căutarea originii unor numeroase persoane care provin din satele Cuizăuca, Otac (Cuizăuca de Sus); Cogâlniceni, Podgoreni şi alte localităţi învecinate, adică din regiunea în care au vieţuit, au stăpânit pământ şi s-au înrudit cu alte neamuri şi familii reprezentanţii diferitor încrengături ale rămurosului şi vigurosului arbore al Duculeştilor. Faptul se datorează, după cum afirmă autorii, faptului că în „perioada de timp de circa şase secole, cât s-au perindat aproximativ 25 de generaţii, oricine dintre contemporani are peste 33 de milioane de strămoşi pe linii directe: bunici, străbunici, stră-străbunici, răs-străbunici etc.” (p. 6).
Cu această ocazie, nu putem să nu reamintim că studiile genealogice determină puternice efecte cu caracter patriotic. Iar la această etapă dificilă a procesului de constituire şi consolidare a naţiunii civice în Republica Moldova, studiile şi cercetările de ordin genealogic au valoare şi pot juca un rol foarte important, am putea spune benefic, pentru întreaga comunitate. Cunoaşterea ascendenţilor poate contribui la armonizarea relaţiilor dintre indivizi, deoarece adesea se întâmplă ca pe unii dintre strămoşii proprii, mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi din punct de vedere cronologic, să-i identificăm şi în calitate de strămoşi ai neprietenilor. Aceste descoperiri, chiar dacă nu anihilează totalmente germenii neînţelegerilor dintre oameni, totuşi le temperează vădit. Orice s-ar spune, însă poporul a remarcat corect că „cioara la cioară nu scoate ochii”. Situaţia este valabilă şi pentru soluţionarea conflictelor interetnice, ţinând cont de faptul că studierea aprofundată a relaţiilor de rudenie şi elaborarea spiţelor genealogice complexe, începând cu cazurile unor familii şi neamuri concrete, poate scoate la iveală detalii interesante despre mixajul etnic, fenomen ce a stat la baza oricărei etnii sau naţiuni.
În această ordine de idei, considerăm oportună iniţiativa Institutului de Studii Enciclopedice de a realiza, sub egida Academiei de Ştiinţe a Moldovei, o serie de schiţe cu caracter biografic şi genealogic consacrate personalităţilor marcante autohtone.
Dr. Sergiu Bacalov
Sursa: Literatura si arta, nr. 42 (3503), 18 octombrie 2012, p. 3.