ZECE CURIOZITATI DESPRE MANASTIREA JAPCA | Centrul de Cercetări Enciclopedice

Lăcaşul monahal Japca, singurul care funcţionează neîntrerupt de la înfiinţare, face parte din grupul nordic de mănăstiri amplasate de-a lungul fluviului Nistru. Este plasat la o distanţă de 2 km de localitatea omonimă, 40 km de centrul raional Floreşti şi 160 km de Chişinău. Ca majoritatea aşezămintelor monahale de pe malurile fluviului Nistru şi ale afluenţilor săi, complexul monahal Japca a fost întemeiat pe baza schitului rupestru din apropiere, stabilit, după unii cercetători, cu sec. XV. În a doua jumătate a sec. XVIII are loc „coborîrea” schitului la poalele falezei, fapt generat de inundaţiile care au înnămolit încăperile rupestre, urme menţinute şi actualmente în stratul gros de aluviuni din chilii. În 1818, mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni a transformat schitul Japca în mănăstire. Pînă în 1916 mănăstirea a fost de monahi, iar la 26 martie 1916 a fost reorganizat în lăcaşului sfînt de monahii. Aici au venit călugăriţe refugiate din Lesna, Polonia rusească (teritoriu anexat de Rusia în a doua jumătate a sec. XVIII), Poneataevsk (regiunea Nijegorodsk), Elizavetinsk (or. Ialta), Ioan Predteci (Petersburg).

a83d0b261a624aa50eab280bd6c381f6

Potrivit Pomelnicului Mănăstirii Japca (1872), originea toponimului Japca ar proveni de la rusescul şapka – căciulă, supoziţie ce ar putea fi confirmată din punct de vedere geologic. Astfel, în stînca de la Japca, pe lîngă varietăţile de calcare aşezate stratiform, există o construcţie recifale, cunoscută în publicaţiile de specialitate ca biohermul Japca. Partea mediană reprezintă o ramificaţie, iar în direcţie terminală reciful se reduce în dimensiuni şi capătă o formă asemănătoare cu o cupolă, cunoscută în lexicul geologic sub denumirea de căciulă (şapka).
În mentalul colectiv, bolovanii desprinşi din Stînca Japca – formaţiune rifogenă, cu altitudinea absolută de 143 m, suprafaţa de 10 ha din apropierea mănăstirii erau percepuţi ca reminiscenţe ale luptei dintre uriaşi.
Dacă la începutul sec. XIX colina înaltă de piatră (numită „Purice”) era acoperită cu pădure şi floră bogată, actualmente, din cauza acţiunilor factorului antropogen, această zonă este văduvită de vegetaţie silvică.
În secolul al XIX-lea se afirma că primăvara primele priveghetori veneau la mănăstirea Japca şi în localităţile din împrejurimile acesteia.
Mănăstirea este expusă la riscuri majore de alunecări de teren, surpări şi rostogoliri. Este acţiunea unor instantanee ale blocurilor masive de roci, formate pe parcursul cutremurelor de pămînt, uneori în anotimpurile de tranziţie (toamnă şi primăvară) sau în timpul procesului de îngheţ – dezgheţ. În 1980, mănăstirea a avut de suferit de pe urma alunecărilor de teren. Acestea au afectat partea de sus a terasei, căile de acces spre biserica rupestră şi însăşi vechiul lăcaş monahal. A fost distrus gardul din piatră al mănăstirii şi cîteva anexe de gospodării. Muncitorii au evacuat, timp de patru luni, pămîntul cu patru camioane care, în urma alunecărilor de teren, ajunsese pînă în interiorul mănăstirii. Pentru înlăturarea dezastrului natural reparaţia şi întreţinerea mănăstirii de pe urma alunecărilor de teren s-au cheltuit 15.000 de ruble.
Teritoriul din proximitatea mănăstirii Japca este locuit de amfibii şi reptile, înscrise în documentele europene privind conservarea speciilor şi habitatelor (Convenţia de la Berna, Lista Roşie a Europei); patru specii de lilieci (două colonii populează în stîncile din apropierea mănăstirii, iar una în clopotniţa mănăstirii); 130 de specii de păsări, inclusiv 22 de specii pe cale de dispariţie; vidre, insecte rare etc.
Pe teritoriul mănăstirii se află trei izvoare cu apă cristalină: Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, Sfîntul Nicolae şiIoan Botezătorul. Izvoarele vin din orizonturile de apă freatică din straturile de roci de vîrsta sarmaţianului mediu. Se caracterizează printr-un debit relativ constant. Apa are proprietăţi curative şi o temperatură de 10-11 grade. Pelerinii se aprovizionează cu apă din aceste izvoare. Localnicii afirmau că aceste izvoare au putere asupra enoriaşilor.
Mănăstirea Japca are o privelişte pitorească, fiind comparată cu un ,,cuib de vulturi pe înălţimea malului stîncos din dreapta Nistrului”, configurată în formă de semicerc.
La mănăstire a slujit cel mai enigmatic şi longeviv călugăr din Basarabia, Paisie. Acest „călugăr excentric”, „intrat în călugărie încă în chiliile de peşteră”, adică înainte de 1770, purta haine vechi sau le învechea timp de o zi pe cele noi. Odăjdiile îi erau în permanenţă peticite. La fel proceda şi cu bocancii. Într-un timp avea un papuc de pe timpul ieromonahului Calist (1810-1818) şi altul de pe timpul arhimandritului Sinesie (1822-1824). Paisie a murit la mănăstire la vîrsta de 115 ani.
La Şcoala-internat de la mănăstirea Japca a învăţat Timofei Cazac (1902–1967), gardă de corp al liderului bolşevic V. I. Lenin (1870–1924), iar mai tîrziu unul dintre primii preşedinţi de colhoz din Uniunea Sovietică.