BRÂNCUȘI sau cum a învățat țestoasa să zboare, de Moni Stanilă.
Astăzi se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși (19 februarie 1876), fiind din acest motiv 2026 declarat și Anul Brâncuși. Cel mai mare sculptor român și renumit la nivel internațional, a avut un parcurs profesional complicat. Această carte prezintă aspecte din biografia sa, printr-o frumoasă și interesantă narațiune, prin care te face parte la contextul în care se produc evenimentele. Mereu spun că, din păcate, ajungem să ne prețuim târziu sau deloc marii oameni ai poporului nostru. Exemple sunt multe, dar autoarea Moni Stanilă ni-l prezintă pe Brâncuși sau “Dodoică”, cum își spunea uneori, un om “cu un talent deosebit cu care te naști, unul care scoate capul oricât ai vrea să-l ignori”(p.6). Tânărul Costică, a lucrat prin cârciumile din Craiova pînă a obținut susținere de la cei care au văzut talentul în el ca să meargă în Franța. Traseul pînă acolo, cu toate greutățile îi vor consolida convingerea în propriul potențial și voință, știind că la Paris “respectul se câștigă mult mai greu”(p.25) și nici “nu stăpânea limba”.(p.27) Brâncuși știa că trebuie să șlefuiască în piatră “până la rațiunea ei”(p.53), dar și că “sculptura are nevoie de spațiu, de grup, de ansamblu.”(p.57) Autoarea subliniază despre Brâncuși că “românului dacă îi lipsea vreo calitate, aceea era modestia….o auto apreciere echilibrată, care nu îl lasă să fie a doua opțiune în vreo chestiune artistică”.(p.112) Deseori după ce câștiga pe lucrări, “pleca la poștă să trimită bani unora sau altora” care îi cereau ajutorul. (p.117) A realizat o capodoperă – complexul de la Târgu Jiu (Coloana, Masa, Poarta) cu susținerea soției premierului Tătărescu și inginerul Ștefan. “Habar nu aveți ce vă las eu aici” – le spunea Brâncuși la o ședință a Ligii femeilor din Gorj la Târgul Jiu.(p.133) Brâncuși iubea România și tradițiile poporului său, vestimentația națională (o bucurie să se pozeze cu Maria Tănase la New York, în costumul său, prezentă la o expoziție)(p.154), hrană ca la munte, etc, deși e asociat cu “un copac uriaș cu rădăcini scurte”, subliniind astfel probabil vulnerabilitățile și caracterul vremelnic la toate(p.136). L-au marcat vizitele sale în India, Egipt etc, iar când era în atelierul său, fiind mare fumător, era concentrat pe materialul “ce urma să devină o nouă lucrare sau ideea unei lucrări, sau o evaluare a unei idei ori nimic din toate astea”.(p.6) Cât despre “Țestoasa zburătoare”, a făcut mai întîi o lucrare din lemn și apoi una din marmură, care prin simbolismul său, trebuia “să încerce să zboare”(p.159).
Un caz aparte este situația cu procesul său juridic împotriva SUA, proces început în 1927 și pronunțată hotărârea în 1928, deși oarecum absurd, fiind relevant acest proces, pentru istoria artei și cum va fi înțeleasă arta modernă ulterior. El nu a fost prezent în SUA, fiind reprezentat de avocat, dar povestindu-i despre procesul cu vama americană care nu a calificat lucrările sale după cum arătau, în opere de artă, ca să fie scutite de taxe, tare se amuză Brâncuși cu prietenii la un pahar de vorbă.
“În România au revenit comuniștii și e mai rău ca în război. Intelectualii, preoții, artiștii înfundă pușcăriile.”(p.165) A lăsat Franței prin testamentul scris în 1956, (că România nu a înțeles atunci) un patrimoniu inestimabil, atelierul său “o lume a ideilor”(p.174) cu lucrările sale (el le numea animale). Celor de acasă care veniseră cu niște mesaje, le-a răspuns că: “nu vorbesc cu cei care au vândut poporul român rușilor”(p.183) Brâncuși a înțeles și a simțit că “omul în adâncul lui este peste politică…e universal, ca arta”(p.188-189).
A decedat la Paris, în 1957, cu albumul său de fotografii pe piept.
Nicolae Dandiş,
Primar de Cahul