Daily Archives: 18/12/2023

VIDEO, ANTInostalgia

REZISTENȚĂ: „Ruinarea bisericilor nu a ruinat și credința”

Ocuparea Basarabiei de către Uniunea Sovietică nu s-a lăsat doar cu desproprietăriri, deportări, înfometare, deznaționalizare, persecutări sau exterminarea prin împușcare a populației autohtone. Unul dintre dușmanii puterii sovietice a fost considerată și biserica, iar lupta împotriva acesteia a fost una acerbă. O spun martorii acelor timpuri în cadrul noului episod din seria „ANTInostalgia”, realizată de Studioul „TeleFilm Chișinău” al Companiei „Teleradio Moldova”.

Ion Xenofontov, istoric:
„Pietatea religioasă este specifică poporului român. Poporul român s-a născut creștin, așa cum spunea și Nicolae Iorga, și ceea ce s-a zidit pe parcursul a două milenii, nu putea peste noapte un regim totalitar, chiar și de tortură, să șteargă. Nu putea un popor să uite a doua zi cine a fost, spiritualitatea sa, de aceea a fost practic imposibil să schimbe din structură, din fundament religia și a fost un fiasco total. Există dovezi clare că și comuniștii erau creștini. Stalin a inoculat frica față de sistem, solicita un discurs oficial că este cu statul și autoritățile, dar în interior au rămas aceiași oameni cu o pietate înaltă”.
DSC05333

De ce nu a fost închisă Mănăstirea Japca?

https://www.youtube.com/watch?fbclid=IwAR11j6ryywIsmszyaMMqc4ZqmFLQgmd4i2lu9UrZqqaGElr1W1jsoUIIlAg&v=Fv8Xmv3zWjw&feature=youtu.be

Vezi: https://www.ziarulnational.md/video-antinostalgia-sovieticii-au-distrus-sau-inchis-majoritatea-bisericilor-de-pe-teritoriul-r-moldova-din-25-de-manastiri-mai-ramasese-functionala-doar-una-cea-de-la-japca-cazul-de-la-baraboi-unde-au-fost-ucisi-preotul-si-dascalul/?utm_source=dlvr.it&utm_medium=facebook&fbclid=IwAR3xTUybwJQxO0kDjHMnoK6KPNV9oCKmLUWjlTnNiQhLwASkIuRrvvKdCwA