Centrul de Cercetări Enciclopedice va fi reprezentat de dr. Ion Valer Xenofontov, autorul monografiei „Complexul monahal Japca: istorie și spiritualitate” (ed. I, 2015, 487 p.; ed. II-a revăzută și adăugită, 2020, 540 p.).

Vizita lui Nikita Hruşciov, primul secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist al URSS, la Chişinău. Foto: Gheorghe Baciu, mai 1958

O promenadă romantică pe Lacul Comsomolist. Chișinău, 1959

Lozinca colhoznicilor: „Vom strânge recolta în 9–10 zile de lucru și fără pierderi”. S. Larga, rn. Briceni, 1 iulie 1979

„Cerem pace în Orientul Apropiat!”. S. Larga, rn. Briceni, 1979

Sărbătoarea roadei. S. Balasinești, rn. Briceni, 1979

Pregătirea ceamurului pentru construitul unei case. S. Gaidarî, rn. Ceadâr-Lunga, 1978.

„Nu furați, pericol de viață!” S. Țareuca, rn. Rezina. Foto: IVX, 11 iulie 2021

Mire și mireasă. S. Podoima, rn. Camenca. Foto: 1973

Tinere din s. Colibaș, rn. Vulcănești, îmbrăcate în port popular datat cu sfârșitul sec. al XIX-lea – începutul sec. al XX-lea. Foto: 1978

Specialiștii Staţiei Sanitaro-Epidemiologice Republicane se deplasează pe teren în brișcă sau căruţă, anii 1950. Arhivă privată

Școala de Cântăreți de la Mănăstirea Dobrușa, anii 1930. Arhivă privată.

„PROBLEMA NAŢIONALĂ” LA INSTITUTUL DE STAT DE MEDICINĂ DIN CHIȘINĂU

Cel care s-a opus deschis și vehement politicilor de deznaţionalizare și de rusificare în Moldova sovietică a fost Nicolae Testemiţanu, ministrul Ocrotirii Sănătăţii al RSS Moldovenești în anii 1963-1968, anterior rector al Institutului de Stat de Medicină
din Chișinău(1959-1963). În exclusivitate pentru învăţământul superior din RSS Moldovenească, la Institutul de Stat de Medicină din Chișinăua promovat moldoveni în domeniul medicinei și a introdus predarea în limba română. În contextul unui regim totalitar, această încercare a eșuat. Cei care au susţinut tendinţa de a introduce în sistemul de învăţământ limba naţională a populaţiei majoritare au avut de suferit, au fost înlăturaţi din posturi, mulţi dintre aceștia au fost nevoiţi să părăsească instituţia. Au urmat presiuni, numeroase scrisori anonime ale subalternilor vorbitori de limbă rusă („toate scrisorile au un caracter binevoitor, nu conţin nimic regizat”), „atenţionări de pe teren” ale „unor comuniști”. Semnatarul unei plângeri constată revoltat că „naţionalismul a înflorit într-atât de mult, încât la Institutul de Medicină mai toate disciplinele sunt predate în limba moldovenească”.

Vezi

https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/79-80_29.pdf

Sursă: Xenofontov, Ion Valer. „Problema naţională” la Institutul de Stat de Medicină din Chișinău, În: Sesiunea ştiinţifică a Departamentului Istoria Românilor, Universală şi Arheologie, ediţia a 7-a, 4 iunie 2021: dedicată aniversării a 10-a de la fondarea Centrului Studii interdisciplinare „Silviu Dragomir”, Chișinău-Oradea: Program. Rezumatele comunicărilor / Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie şi Filosofie; editor: Aurel Zanoci; comitetul organizatoric: Aurel Zanoci [et al.]. – Chişinău: CEP USM, 2021, pp. 79-80. ISBN 978-9975-152-09-9.

La Biserica Veche de Lemn „Adormirea Maicii Domnului”. Foto: IVX, 18 iunie 2021

CARTEA ZILEI

Anatol Petrencu, A fi profesor de istorie în Republica Moldova. Cu prilejul conferirii înaltului titlu de Doctor Honoris Causa de către Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți /Referenți științifici: Lidia Pădureac, Ion Valer Xenofontov, Chișinău, S.n., 2021, 216 p. ISBN 978-9975-66-714-2.

Cartea este consacrată „prietenilor, colegilor, discipolilor mei, cu drag”. Or această dedicație vine în unison cu explicarea oferită de motto-ul pe care autorul îl utilizează în carte: „Unul din cele mai bune sfaturi care mi s-au dat: Nu accepta critica de la oamenii de la care nu ai cere niciodată sfatul”. (Morgan Freeman, actor, SUA).
În perioada 1998–2006, Anatol Petrencu a deținut funcția de președinte al Asociației Istoricilor din Republica Moldova, deși nu s-a considerat „în fruntea tuturor istoricilor”, ci a unei organizații „care (re)unește istoricii de bună credință […], istorici ce țin de Neam, la Adevăr” . În acest timp Asociația a fost antrenată într-un amplu proces de comunicare dintre istorici, societate și putere.
Referitor la condiția istoricului în Republica Moldova, profesorul universitar Anatol Petrencu susține că e „greu să fii istoric într-o republică condusă de oameni nu doar incompetenți, dar și rău porniți împotriva intelectualității naționale”.

Notă istorică: În baza Hotărârii nr. 427 din 10 iunie 2011 a Guvernului Republicii Moldova a fost instituită sărbătoarea profesională „Ziua Istoricului”, consemnată anual, în ziua de 18 iunie, „în scopul susţinerii şi promovării ştiinţelor istorice, consolidării culturii istorice şi educaţiei civice”.

Pregătirea pentru călcatul lutului în vederea construirii unei case. S. Dezghingea, rn. Comrat, 1978.

Valeriu Capcela, Victor Capcelea, Grigore Capcelea, Comuna Izvoare (Florești): istorie și actualitate /Referenți științifici: Ion Valer Xenofontov, Nicolae Bulat, Chișinău, Prop-Mapix, 2021, 350 p. ISBN 978-9975-157-47-6

LA IZVOARELE IZVOARELOR
(ÎNȚELEPCIUNII)

Pornind de la afirmațiile istoricului total Nicolae Iorga care spunea că nu putem avea o istorie complexă înscrisă în tabloul vertical și orizontal al istoriei spațiului românesc fără a cunoaște istoria fiecărei localități, monografia consacrată comunei Izvoare se înscrie armonios atât în dimensiunea ideaticii cognitive, cât și a celei simbolice.
Elaborată cu acribie profesională, dar și cu o ușoară trenă emoțională, lucru firesc în cazul autorilor-băștinași, cartea editată de triumviratul academic Capcelea: Valeriu (doctor habilitat în filosofie), Victor (doctor în științe geonomice) și Grigore (doctor în psihologie), este unică în felul său. Ne prezintă itinerarul unei istorii colective prin prismă individuală, or acest fapt conferă un pronunțat accent de originalitate.
Cartea se înscrie în spiritul școlii monografice fondate de sociologul român Dimitrie Gusti, care prevedea ca în baza unor investigații complexe să fie întocmite micromonografii ale localităților rurale . Totuși, la o lectură atentă vedem că volumul de față are o puternică marcă identitară, care o diferențiază net de cele cca 300 de monografii consacrate localităților din Republica Moldova. Narativul textual, unul esențialmente științific, deseori este completat/intercalat cu studii de caz, tablete literar-memoralistice, adevărate pastile artistice (elaborate cu har de Grigore Capcelea), care acționează nu doar asupra rațiunii, ci lasă o amprentă profundă și asupra spiritului. Or, această formă de transmitere a mesajului, sunt sigur, va lărgi, în mod considerabil, grupul-țintă de cititori din perspectiva vârstei, pregătirii intelectuale, a spațiului de coabitare.
Conținutul monografiei este axat pe cei trei piloni care oferă individualitate demersului: spațiu, oameni și istorie. Spațialitatea include cadrul geografic al comunei Izvoare (satele Izvoare, Bezeni și Scăieni), flora și fauna, rețeaua hidrografică, ecologia, evoluția organizării administrativ-teritoriale, schimbările de hotar/moșie, poli-administrativ etc. Ca un fir roșu pe parcursul întregii cărți sunt prezentați săteni, și cei „mici” și cei „mari”, și cei care au reușit să-și contureze biografia privată în cadrului Micii Patrii – a localității – dar și cei care au transgresat hotarele satului și au „purces” în lumea mare. Totuși, rădăcinile și firele increate ale localității sunt atât de puternice încât și sătenii renumiți, „împământeniți” peste mări și țări, la fel tind să revină cu orice ocazie acasă.
Structura lucrării include toate componentele vieții materiale (economie, infrastructură, meșteșugărit), administrative (structuri instituționale), sociale (spitalul, ambulatoriul și Centrul Medicilor de Familie, sportul), culturale (cămin cultural, ansambluri artistice, arta, artizanat) și spirituale (lăcașul de cult) a localități. Impresionează diversitatea de talente pe care l-a dat acest mic spațiu: medici, filosofi, istorici, savanți, profesori universitari, cântăreți, sportivi, jurnaliști, ecologiști, sculptori, filologi, miniștri, pedagogi, designeri ș.a. Cartea surprinde cu convicțiune impactul marilor perturbații militare, politico-ideologice asupra destinelor localnicilor: războaie, foamete, deportări, colectivizare, mobilități geografice. Din această perspectivă, liantul care face legătura dintre trecutul, prezentul și viitorul comunei Izvoare îl reprezintă istoria.
În edificarea discursului științific surprinde diversitatea surselor istorice utilizate de cei trei autori. S-a pus accentul pe sursa primară, pe izvorul istoric. Din acest perimetru prevalează documentul inedit (materialele din arhivele republicane, raionale și cele locale), mărturia (sursa orală), memoria provocată, notițele biografice, corespondența, datele statistice, mass-media etc. Osatura textului este susținută și pe documentul edit, ajustat la extragerea conținuturilor de esență locală. S-a utilizat literatura științifică de sorginte istorică, antropologică, sociologică, filosofică, economică, administrativă, ecologică etc. O valoare incontestabilă o reprezintă sursele iconografice (fotografiile), care vin să completeze din abundență narativul.
Deși conținutul textului este elaborat la un înalt nivel științific surprinde stilul sobru, considerent ce facilitează parcurgea lejeră a textului. Astăzi putem vorbi de lansarea unui nou stil științific și științifico-popular, stilul capcelean: unul ancorat în valorile perene ale spațiului nativ, cel care extrage seva eternității din baștină, dar care totodată o propulsează spre cele patru puncte cardinale ale universului. Este un concept bine ajustat la formula consacrată: gândim universal însă acționăm local. Sau, istoria comunei Izvoare este cel mai frumos dar pe care-l poate oferi fiii satului spațiului sacru, locului din care s-au alimentat cu nesaț în modelarea propriei personalități.

Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

Biserica de vară cu hramul Înălțarea Domnului a Mănăstirii Japca într-o noapte înstelată. Secvență din filmul documentar „Acasă la Japca”. Regizor Olga Pascari, „Moldova-Film”, 2019.
Sursă: Arhiva curentă a Mănăstirii Japca

DIN ISTORIA FONDĂRII ARHIVEI ŞTIINŢIFICE CENTRALE A ACADEMIEI DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

Bazele Arhivei Ştiinţifice Centrale a Academiei de Ştiinţe a Moldovei [aflată astăzi în subordinea Bibliotecii Științifice (Institut) „Andrei Lupan” a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării] au fost puse în decursul anilor 1950, drept urmare a Deciziei „Despre măsurile pentru îmbunătăţirea stării şi păstrării arhivelor în ministerele, instituţiile, întreprinderile şi organizaţiile republicii” a Sovietului de Miniștri al RSSM din 4 ianuarie 1950.
Pe parcursul activității Bazei Moldovenești de Cercetări Ştiinţifice a Academiei de Științe a URSS formată în anul 1946 , la câțiva ani reorganizată în Filiala Moldovenească a Academiei de Științe a URSS , și devenită, ulterior, din 1961, Academia de Ştiinţe a RSSM , au fost acumulate cantități importante de materiale documentare care necesitau o selecție și o ordonare riguroasă în vederea păstrării și valorificării ulterioare a acestora prin studiere și publicare.
În acest sens, la şedinţa din 21 aprilie 1953 a Prezidiului Filialei Moldoveneşti a Academiei de Ştiinţe a URSS s-a pus în discuţie problema organizării în cadrul Filialei a Arhivei acestea. S-a decis de a organiza subdiviziunea sub egida Prezidiului Filialei Moldoveneşti a Academiei de Ştiinţe a URSS, în care să fie concentrate documentele tuturor organizaţiilor Filialei (materialele ştiinţifice prelucrate: manuscrisele lucrărilor ştiinţifice, literare şi altora, revistelor, zilnice, lucrări de disertaţie, materiale de expediţii, de proiectare, de cercetări ştiinţifice ajutătoare, fotografii, cartoteci, extrase din ziare, scheme, planuri, procese-verbale de la şedinţele Prezidiului, consiliilor știinţifice şi şedinţelor secţiilor, planuri şi dări de seamă a lucrărilor ştiinţifice ş.a.; materialele cancelariilor, contabilităţii, secţiei de cadre şi ale altor subdiviziuni structurale; materiale ştiinţifice, manuscrise ale diferitor savanţi transmise în dar Filialei. Totodată, s-a hotărât ca Arhivei să-i fie transmise încăperi uscate, în afara pericolelor de incendiu și de inundație, dotate cu dulapuri sau rafturi, stingătoare, iar uşile şi ferestrele să fie cu zebrele din fier. O altă decizie ținea de folosirea materialelor de arhivă, care urmau să fie studiate și consultate „doar cu învoirea în scris” din partea conducerii Filialei, în baza unor reguli prestabilite. În privința personalului care urma să activeze în cadrul Arhivei, s-a luat decizia de-a solicita Prezidiului AŞ a URSS şi Sovietului Miniştrilor a RSSM să admită includerea în statele de personal a unei „unități de şef de arhivă” .
Deja la 1 iulie 1953 în noua structură a Filialei figura şi Arhiva ca subdiviziune aparte , iar responsabil pentru păstrarea fondului de negative adunat la Laboratorul foto al Filialei a fost numit P.A. Camin . Primul angajat al Arhivei a fost bibliograful Institutului de Istorie, Limbă şi Literatură Panteleimon Hariton Savca, care din 16 mai 1954 era transferat „în funcţia de arhivist superior cu punerea în sarcina sa a obligaţiilor de şef al fondului special” .
La doar trei ani de activitate, în mai 1956 Arhiva includea „240 de unităţi de păstrare (u.p.).”, începând să se extindă, în mod special din contul materialelor neprelucrate, care în mare parte se păstrau în institutele şi secţiile Filialei”. În mai 1958, arhiva număra deja „4 500 de u.p., fiind înregistrată la Direcţia Centrală de Statistică a URSS”, iar „la 15 decembrie 1958 avea în dotare 6 500 de u.p., dintre care 4 926 u.p. cu termen de păstrare permanentă” .

Dr. Lidia PRISAC

Academician A. Ablov, directorul Institutului de Chimie, anii 1970

Antonie Ablov era sever și „iute la mânie”. Academicianul I. Lealikov, cu prilejul aniversării a 60-a a lui Antonie Ablov, avea să specifice: „Printre asistenții lui Antonie Vasilievici circulă o regulă de aur: ceea ce trebuie să explodeze pe masă în timpul lecțiilor, trebuie neapărat să explodeze, de nu, „explodează” însuși Antonie Vasilievici”. Ținuta sa vestimentară impecabilă era una proverbială și transmisă ca exemplu de acuratețe și eleganță din generație în generație.

Fragment din articolul:
Lupașcu, Tudor; Malcoci, Iulia; Xenofontov, Ion Valer, Academicianul Antonie Ablov (1905–1978) între viața privată și activitatea științifică, În: Akademos. Revistă de Ştiinţă, Inovare, Cultură şi Artă, nr. 1 (60), 2021, pp. 83-90.

https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/83-90_3.pdf

Biserică de lemn în ruine. S. Sudarca, rn. Donduşeni, 1985.

Întotdeauna poate exista un nou început. Foto: IVX, 5 iunie 2021.

SECȚIA NORD A ACADEMIEI DE ȘTIINȚE A MOLODOVEI
BIBLIOTECA ȘTIINȚIFICĂ (INSTITUT) „A. LUPAN”
UNIVERSITATEA DE STAT „ALECU RUSSO” DIN BĂLȚI
STIMAȚI CONCITADINI!

Vă invităm să ne onorați cu prezența la lansarea monografiei „Comuna Izvoare (raionul Florești): istorie și actualitate”, recomandată spre publicare de Biblioteca Științifică (Institut) „A. Lupan” care va avea la 12 iunie 2021 în satul Izvoare, raionul Florești în Casa de Cultură la orele 16.00.
La eveniment vor participa: Excelența Sa Domnul Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Polone în Republica Moldova, doctorul habilitat în științe politice Bartlomiej Zdaniuk, Consulul General al României la Bălți Petrișor Dumitrescu, doctor în științe sociale, Lidia Pădureac, prim-prorector al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, doctor în științe istorice, Ion Valer Xenofontov, Biblioteca Științifică (Institut) „A. Lupan”, doctor în științe istorice, Nicolae Bulat, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie din Soroca, Victor Cobăsneanu de la publicația Observatorul de Nord din Soroca, oameni de știință și cultură de la AȘM, USARB, din raioanele Florești și Soroca, personalități notorii care își trag rădăcinile din comuna Izvoare.

Parteneri media: TVR MOLDOVA, TV. NORD NEWUS, Radio Moldova 1. Observatorul de Nord.
Cu deosebită stimă și respect, autorii lucrării „Comuna Izvoare (raionul Florești): istorie și actualitate”, Valeriu Capcelea, Victor Capcelea, Grigore Capcelea.

NAUM A. NARŢOV – PRIMUL PROFESOR UNIVERSITAR ȘI DOCTOR (HABILITAT)
ÎN DOMENIUL ISTORIEI DIN MOLDOVA SOVIETICĂ

Naum Arianovici Narţov urma să fie un reprezentant de vază al istoriografiei sovietice din RSS Moldovenească. Cu un trecut „călit” în travaliul știinţei sovietice, lustruit în cel de-al Doilea Război Mondial, în anul 1946, era unicul profesor universitar și doctor (habilitat) în domeniul istoriei din Moldova sovietică. Totuși, cariera acestuia avea să fie rapid mușamalizată și compromisă, în mare parte reieșind de campaniile ideologice staliniste de epocă și a „descoperirii” faptului că „regele este gol”, însă nici factorul subiectiv n-a eclipsat din scenariul acestui aventurier de epocă.
N.A. Narţov s-a născut la 16 octombrie 1894 în satul Berezovka, judeţul Balta, Podolia, „într-o famile săracă de evrei”. În orașul Balta a absolvit studiile medii și cele învăţătorești. A participat la „războiul imperialist”, iar în timpul Războiului civil din Rusia a fost organizator și comandant al grupurilor de propagandiști împotriva rușilor albi. Între 1918 și 1934 a fost inclus și exclus din rândurile Partidului Comunist de trei ori. Spiritul timpului și a spaţiului aventurier – de genul „Mișa Iaponcik”, Ostap Bender din „12 scaune” de Ilf și Petrov, „falsul lui Filchinson”, se pare, a devenit o marcă identitară, care a penetrat și zona „elitist intelectuală” de sorginte sovietică. Până în anul 1930, a desfășurat o „activitate pedagogică și știinţifică” la Balta și Ananiev. În anii 1936-1940, a absolvit cu menţiune Institutul Pedagogic de Stat „T. Șevcenko”, specialitatea Istorie, la Secţia cu frecvenţă redusă, a activat în cadrul acestei instituţii și la Institutul de Cercetări Știinţifice în domeniul Istoriei, Economiei, Limbii și Literaturii, sub egida Sovietului Comisarilor Norodnici din RASS Moldovenească. În 1937, Naum A. Narţov a încercat să convingă Academia de Știinţe a URSS despre necesitatea elaborării unei istorii a Moldovei. Epurările staliniste au întrerupt realizarea acestui proiect, însuși N. Narţov era cât pe ce să fie considerat „naţionalist” și „spion străin”. Institutul de Cercetări Știinţifice în domeniul Istoriei, Economiei, Limbii și Literaturii a fost evacuat, în 1941, în or. Buguruslan, regiunea Orenburg (RFSS Rusă), iar în octombrie 1944 a revenit la Chișinău. În anii 1941- 1945, N.A. Narţov a activat în evacuare, în orașul Tașkent. În 1944, a susţinut teza de doctor (habilitat) în istorie, cu titlul „Destinele istorice ale Basarabiei și Moldovei”, în cadrul Universităţii de Stat a Asiei Centrale, iar peste un an i s-a acordat titlul de profesor.
Era o performanţă unică pentru un fost student de la secţia cu frecvenţă redusă a Institutului Pedagogic Moldovenesc din Tiraspol, ca doar după patru ani de zile de la absolvire, în condiţiile acerbe ale celui de-al Doilea Război Mondial, să devină doctor (habilitat) în știinţe, fără a parcurge calea de candidat în știinţe, și să devină profesor universitar, fără să fi trecut prin treapta de conferenţiar (docent). Abilităţile personale de a convinge, de a se impune și de a demonstra tuturor că este „cel mai bun dintre toţi” se pare că i-ar fi asigurat un „viitor luminos” în statul sovietic.

Sursă:
Demir Dragnev, Xenofontov Ion Valer. Naum A. Narţov – primul profesor universitar și doctor (habilitat) în domeniul istoriei din Moldova sovietică, În: Sesiunea ştiinţifică a Departamentului Istoria Românilor, Universală şi Arheologie, ediţia a 7-a, 4 iunie 2021: dedicată aniversării a 10-a de la fondarea Centrului Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir”, Chișinău-Oradea: Program. Rezumatele comunicărilor / Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie şi Filosofie; editor: Aurel Zanoci; comitetul organizatoric: Aurel Zanoci [et al.]. – Chişinău: CEP USM, 2021, pp. 77-78. ISBN 978-9975-152-09-9.

Cireși de Trușeni. Foto: IVX, 31 mai 2021

Olga Căpățină, Parisul cu gust de caramelă sărată, Iași, Sedcom Libris, 2020, 206 p. ISBN:978-973-670-591-5

CARTEA ÎMPLETIRILOR DE DESTINE

Olga Căpățină este o scriitoare consacrată a subiectelor palpitante de frontieră. Linia de demarcație include civilizații (europeană, asiatică, africană), sentimente (dragoste), contraste (pace-război, bine-rău, aerian-teluric, suflet versus fizic/corp), temporalități (atunci-acum). Abordarea dihotomică la un moment dat devine una total neașteptată, se intersectează, se împletește, apoi se contopește avid în conținutul textului.
Narativul este cel al descrierii fotografice și realiste. Uneori vorbește un medic versat în ale doctoriilor, cu descrieri docte din lucrări științifice, alteori intră pe fir filosoful, un cuvânt de spus îl are romanticul, dar și pragmaticul, alteori naratorul are vocea catifelată a unui crainic radio. Personajul este unul central sau decomprimat în mai mulți actori, asemeni unei păpuși rusești (matrioșkă).
Constructul romanului „Parisul cu gust de caramelă sărată” îl constituie eternul subiect al căutărilor, dragostei. Este romanul tuturor celor care cel puțin o dată în viață au suferit din dragoste. Este și un roman al căutării de suflet, pe care medicii preocupați de starea fizică a omului nu-l pot găsi. Nici chiar doctorii sufletiști nu l-au găsit. Este și romanul pictorului talentat care poate reda iscusit „doar adâncimea ochilor, în rest – nimic remarcabil”.
Textul ne oferă o explicație a reușitelor mari în plan profesional, care deseori au la bază o dragoste sângerândă. Parisul este asemuit tărâmului de speranțe mari, de speranțe ale dragostei. Este o luptă continuă în a cuceri capitala frumuseții, dar și o muncă asemănătoare cu cea a legendarului Sisif.
Scriitoarea Olga Căpățină ne vorbește de Parisul care la un moment ne pune pe tavă propriul ego, ne readuce episoade endemice marcate de scene ale penuriei, aflate într-un contrast izbitor cu tărâmul sperat al Cornului Abundenței. Capitala frumosului pare a fi pentru mulți dintre cei care doresc să o cucerească un soi de fata morgana.
Este orașul universal care se întreabă tranșant, nici cu o aluzie retorică: „Ce fel de țară aveți, de ce medicii sunt nevoiți să plece de acasă ca să câștige bani pe meleaguri străine?” sau cum „Un colonel și-a trimis soția să câștige?”.
Parisul este numit de narator „orașul lumilor”. Este un oraș al misterelor și lucrurilor dosite: multă lume cunoaște prețul unui apartament la Paris însă m-ai puțin cunosc sacrificiul prin care se obțin acești bani.
Faptul istoric este distorsionat intenționat de realitatea istorică: independența nu este asociată cu ziua de 27 august 1991, ci cu anul 1992, anul secesionismului. Este și o privire din exterior asupra unui republici formate pe ruinele imperiului sovietic.
E o carte a măsurărilor de greutate. Unul de personaje, un colonel, nu lua nimic greu în mâini, cu excepția revolverului, iar boala acestuia ni se trăgea de la nervi, ci de la iubire.
Europa este cea care poate fi cucerită cu sarmale gătite într-o ulcică de lut sau plăcinte moldovenești cu brânză și verdeață. Francezii mijesc ochii de plăcere și aproape că torc la aceste gustoșenii. Totodată, și cei din Est tind să savureze licoarea gustului de cafea franțuzită. Sau, metafizica textului ne sugerează faptul că Occidentul poate oferii chiar o ceașcă de cafea din partea casei.
Redescoperea estului se face prin oamenii săi, care sunt spirituali. Lumea estică se aseamănă cu doamna care face menaj și care între timp ascultă cărți audio în limba franceză. Femeia din Est activează în mai multe locuri de munci, are de plătit chiria, dar trebuie să achite și studiile la Sorbona.
Eroii cărții sunt credincioși, dar deopotrivă și fataliști, așa cum sunt toți francezii. Prin carte ni se transmite mesajul că poți „avea de toate pentru viață, dar nu și viața însăși”.
Este o carte a împletirilor de destine individuale cu cele colective. Autoarea, asemenea unui mareșal talentat în arta militară, prezintă strategii și tactici de a cuceri prin cultură și spiritualitate noi civilizații. Cititorul participă la o veritabilă punte de legătură dintre Est și Vest.

Felicitări, Olga Căpățină!
Drum verde cărții spre inimile cititorilor!

IVX
29 mai 2021

Interiorul unei case construite la sfârșitul sec. al XIX-lea. Proprietatea Ioanei Vechiu din s. Mașcăuți, rn. Criuleni. Foto: 1972

Au înnebunit salcâmii. Foto: IVX, 25 mai 2021

Căciulă „Centenar. România întregită”. Confecționată de meșteri populari (cojocari) din s. Colibași, rn. Cahul. Foto: IVX, 23 mai 2021

Moară de vânt construită de V.I. Luca la începutul sec. XX. S. Costești, rn. Cotovschi, 1972

Casă cu două odăi, construită la sfârșitul sec. al XIX-lea. Proprietatea Tatianei Gobji din s. Căpriana, rn. Strășeni. Foto: 1972

Gheorghe Baciu, Învățământul, cultura și creștinismul în Bălți, Chișinău, Combinatul Poligrafic, 2020, 201 p. ISBN 978-9975-129-78-7

Studiul „Învățământul, cultura și creștinismul în Bălți” de Gheorghe Baciu e mai mult decât o incursiune în istoria celor trei subiecte – învățământ, cultură și credință – cu referință la orașul Bălți. Autorul le leagă, le identifică, după ce o perioadă (1940–1990) politicul le-a separat, tratându-le cu competență și în cunoștință de cauză, ca pe un tot întreg.
Nicolae Dabija

Avem toate motivele să afirmăm că profesorul Gheorghe Baciu este un om de o mare cultură bălțeană și, în general, națională. Prezentul volum, de altfel, și cele scrise până acum sunt dovezi ale calității osârdiei Domniei Sale de a fi Medic-savant, mentor și scriitor talentat, Om de cultură și Bălțean în sens larg al cuvântului.
Teo-Teodor Marșalcovschi

Paștile Blajinilor. S. Chirsova, rn. Comrat, 1984

La chindii. S. Cioburciu, rn. Slobozia, 1986

„Când o cauză este dreaptă, mai curând sau mai
târziu, ea va învinge”. Jules-François Simon