EVOLUȚIA SERICICULTURII DIN SPAȚIUL PRUTO-NISTREAN ÎNTRE MIT ȘI REALITATE

Generațiile de concetățeni „sovietici” din zonele rurale ale Republicii Moldova încă țin minte viermii-de-mătase din casa-mare pentru sărbătoare, fiindcă participau activ la toate lucrările: culesul furajului – frunzele de dud –, hrănirea viermilor de cel puțin șase ori pe zi, igienizarea spațiilor și predarea produsului final – gogoașele – la „cantorele” din colhozuri sau cele din raioane. Munca începea la sfârșitul anului de învățământ și dura o bună parte din vară: iunie-iulie, adică zilele din vacanța elevilor, fiind implicați în toate etapele noii îndeletniciri dar străină tuturor. Însă după sericicultura liberă și forțată de-a lungul anilor, în spațiul pruto-nistrean au rămas monumente ale Naturii – mai mulți pomi de dud din Chișinău, posibil și în alte localități, dar încă neidentificați, de aceea merită aflate începuturile și sfârșiturile sericiculturii din spațiul vizat.
Evoluția sericiculturii artizanele în gubernia Basarabia și în RSS Moldovenească s-a întocmit pe baza cărților, articolelor și rapoartelor publicate în limbile rusă și română, depozitate în biblioteci, arhive și site-uri online. Informațiile obținute au fost divizate conform perioadei de dezvoltare a sericiculturii artizanale: Principatul Moldovei (până la 1812), Basarabia imperială (1812-1917), Regatul României (1918-1940) și RSS Moldovenească (1944-1991).

Sursă: Asea Timuș. Evoluția sericiculturii din spațiul pruto-nistrean între mit și realitate. În: Acta Terrae Fogarasiensis. Materialele sesiunii anuale internaționale de comunicări științifice 4-6 septembrie 2024. XIII, Sibiu, Editura Muzeul Național Brukenthal , 2024, pp. 408-421. ISSN 2285-5130.

Vezi: Asea TIMUȘ1