Motto: „Prin perseverență spre culmile Olimpului!”.
Deviza Liceului-Internat Republican cu Profil Sportiv

Liceul-Internat Republican cu Profil Sportiv este o instituţie de învățământ de nivel național specializată în pregătirea sportivilor de performanţă în scopul completării loturilor naţionale pentru participare la competiţii internaționale între cadeți și juniori. Istoria acestei școli începe în anii 1970, în contextul în care în toate republicile sovietice, după experiența germană, s-au deschis școli-internat cu profil sportiv, inclusiv, în 1971, și în RSS Moldovenească. Printre cei care au adus o contribuție substanțială la deschiderea Școlii-Internat Republicane cu Profil Sportiv (din 1991, Liceul-Internat Republican cu Profil Sportiv) au fost angajații Ministerului Învățămîntului din RSS Moldovenească: Andrei Negru, Vladimir Lemne, Simion Musteață. Această școală era în vizorul Ministerului Învățămîntului, Asociației Benevole a Sindicatelor, ulterior Comitetul Național Olimpic și Sportiv al Republicii Moldova. Instituția a pregătit mii de sportivi în diferite genuri de sport. Școala dispunea de o pensiune cu infrastructura necesară pregătirii sportive la Zatoka, Ucraina. Era visul oricărui copil pasionat de sport să învețe în această instituție bine asigurată cu inventar sportiv și alimentație – „… în comparație cu școala din sat, era cerul și pămîntul.., ne hrăneau foarte bine.., țin minte că ne dădeau ciocolate… Nici nu apucam să le mănînc…, le aduceam acasă, mamei și fraților…” (din interviul realizat de Lidia Prisac la 30 septembrie 2016 cu Galina Grițcan [Juravschi], elevă la această școală în anii 1970). Era o concurență acerbă de admitere în această instituție. În anii 1975–1980, echipa de atletism se clasa pe poziția a treia din cele 28 de instituții de profil ale Uniunii Sovietice. Performanțele se pot obține doar printr-un stil de viață spartan, fapt demonstrat cu elocvență prin Regimul zilei postat în holul instituției: antrenamente, oră educativă, oră sanitară, meditație didactică, activități extracurriculare etc. Articolul în întregime →

Motto: „Nimeni nu poate fi istoric dacă nu este însoțit de curiozitate”
Arnold Toynbee (1889–1975), istoric englez

Casa Olimpică de la intersecția străzilor A. Pușkin și A. Sciusev (adresa juridică – str. A.  Pușkin,nr. 11) reprezintă o construcție de zid cu un nivel. Are un aspect arhitectural și decorativ plastic cu sculptură originală și elemente decorative de epocă. Clădirea este plasată în centrul istoric al Chișinăului și reprezintă un monument de istorie, arhitectură și artă de categorie națională. Actualmente în edificiu se află administrația Comitetului Olimpic, Muzeul Olimpic al Moldovei, Academia Olimpică, Asociația „Sportul și Femeia”, Clubul Olimpic pentru federațiile naționale. Clădirea frumos iluminată este una dintre perlele arhitecturii civile din Republica Moldova. Articolul în întregime →

 Motto: „Eugen Doga este unul din «ultimii mohicani»
ai pleiadei pe cale de dispariție a marilor compozitori”.

Sveatoslav Belza, membru titular al Academiei de Arte din Rusia,
Artist al Poporului din Rusia

Compozitorul-academician Eugen Doga este autorul unor capodopere muzicale universale care rezistă și vor rezista în timp. Valoarea operei create de E. Doga este înalt apreciată de contemporani. Valsul creat de E. Doga, considerat apogeul creației sale artistice, a fost declarat de președintele SUA (1981–1989) Ronald Reagan „Valsul veacului XX”, iar fondul UNESCO l-a inclus în galeria capodoperelor muzicale ale secolului anterior. În anul 2001 Eugen Doga a fost inclus în prestigioasa antologie „Compozitorii secolului XX”. Anii 2006 și 2017 au fost declarați drept anii Eugen Doga în Republica Moldova.  Asteroidul nr. 10504 poartă numele compozitorului Eugen Doga. Articolul în întregime →

Motto: „Lămpile s-au stins în întreaga Europă”

Edward Grey (1862–1933), politician englez

Primul Război Mondial (1914–1918) a deschis dosarul celor mai tensionate evenimente din secolul XX. Acest flagel militar s-a declanșat în contextul antagonismelor politice, economice, regionale, al mentalităților colective etc. dintre cele două coaliții – Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria și Turcia) și Puterile Aliate (Franța, Marea Britanie, Rusia, Italia, Japonia și, din 1917, SUA). Cu excepția Spaniei, Olandei, a țărilor scandinave și a Elveției, toate marile puteri și toate țările europene au fost implicate în conflagrație. Izbucnit inițial în Europa, războiul a căpătat treptat o rezonanță globală; principalele acțiuni militare s-au desfășurat în Europa, acțiuni secundate de operațiile militare din Orientul Îndepărtat și Apropiat, Africa și din Pacific. În perimetrul confruntărilor dintre Germania și Marea Britanie au fost implicate și alte state. Germania tindea să distrugă adversarul său principal – Marea Britanie, să slăbească pozițiile Franței și Rusiei, iar alături de Austro-Ungaria să-și consolideze pozițiile în Balcani și Orientul Apropiat. Chiar și Japonia s-a alăturat Puterilor Aliate, intenționând să preia pozițiile Germaniei în Orientul Îndepărtat. Drept motiv al izbucnirii războiului a fost asasinarea de către studentul Gavrilo Princip, membru al organizației secrete Mlada Bosna, la 28 iunie 1914, în Sarajevo (Bosnia), a prințului moștenitor al scaunului austro-ungar, arhiducele Franz Ferdinand. Austro-Ungaria, susținută de Germania, a înaintat un ultimatum Serbiei, ultima respingându-l, ceea ce-i permite Austro-Ungariei, la 28 iulie, să-i declare război Serbiei. Articolul în întregime →

Motto: „Pe mîndre plaiuri orheiene

 Cinstirea noastră se așterne

Pentru acei cu spada în mînă

 Și preoțimea cea bătrînă”

Text de pe pisania postamentului Sfintei Cruci

 de la Catedrala „Sfîntul Dumitru”

În mijlocul Orheiului, pe un deal, se înălță vechea și frumoasa Catedrală domnească „Sfîntul Dumitru”. Este simbolul cultural și spiritual al orheienilor. În profilul stilului moldovenesc de epocă, biserica este constituită din altar (formînd un semicerc în partea de răsărit a bisericii), naos și pronaos, pridvor, inițial deschis, pe segmentul sudic fiind suprapus de un turn-clopotniță.

1. În mentalul colectiv, construcția Bisericii „Sfîntul Dumitru” a fost atribuită lui Ștefan cel Mare (1457–1504). În realitate, biserica a fost construită de Vasile Lupu (1634–1653) pe locul unei biserici de lemn.
2. Biserica „Sfîntul Dumitru” a fost înălțată între anii 1632 și 1636, iar în 1637, cu prilejul sosirii domnitorului Vasile Lupu la Orhei, a fost sfințită. Lăcașul sfînt nu a fost edificat întîmplător în tîrgul Orhei, unul dintre cele mai importante din partea de est a Țării Moldovei. Însuși voievodul „se ocupa personal” de această localitate.
3. Vasile Lupu a mai zidit între 7 mai 1645 și 7 mai 1646 o biserică cu hramul „Sfîntul Dumitru” în orașul Chilia. Anterior pe acel loc se afla o biserică edificată de Ștefan cel Mare, după planurile arhitectului italian Ioan Provana, care a fost arsă de tătari. Ca și în biserica din Orhei și în cea din Chilia, la intrare, se află stema Moldovei, săpată în piatră. Edificiile de cult creștin din spațiile aflate sub administrație otomană, cum era și biserica din Chilia, erau adîncite parțial în pămînt.
4. Pisania Catedralei „Sfîntul Dumitru”, izvor istoric autentic, are cioplit în piatră, în slavonă, următorul text: „Prin îngăduirea Tatălui și prin grăbirea Fiului și desăvîrșirea Sfîntului Duh începută și clădită această biserică întru numele Sfîntului, slăvitului, marelui mucenic, izvorul de mir, Dimitrie, făcătorul de minuni, Io Vasile Voevod cu mila lui Dumnezeu, Domn al pămîntului Moldovei și doamna lui Tudosia și copilul lor Ioan Voevod”.
5. Biserica are 24 m lungime și 9 m lățime.
6. Lăcașul sfînt are trăsături comune cu tipologia bisericilor „Sfinții Arhangheli” (județul Iași, 1666), „Sfîntul Gheorghe” din Șerbești (județul Neamț, 1637), cu biserica-cetate de la Cotnari, ctitoria lui Ștefan cel Mare ș.a.
7. Într-un hrisov din 15 februarie 1667, semnat de Iliaș Alexandru Voievod, se vorbește despre Nidelcu Sîrbu, proprietarul unei bălți de pe apa Răutului, între Mitoc și Cișmea, care aproviziona „masa bisericii” cu pește proaspăt.
8. În letopisețul bisericii alcătuit în 1886/87 se consemnează faptul că autoritățile tîrgului au instalat în pridvor o baniță din piatră, denumită „domnească”. Banița avea forma unui stup făcut din trunchi de copac, fiind gravate stema Moldovei cu capul de bour, anul 1781 și cuvintele „s-a făcut să se știe”, „măsura”, „a zecea parte mie dă-mi-o”. Ultima frază solicita a zecea parte din „toată pîinea” pe care localnicii urmau să o ofere bisericii.
9. În locul statuii lui Vasile Lupu din incinta Bisericii „Sfîntul Dumitru” (transferată în centrul orașului Orhei) a fost înălțată o cruce, pe al cărei postament este fixată următoarea pisanie: „Pe mîndre plaiuri orheiene /Cinstirea noastră se așterne/ Pentru acei cu spada în mînă/ Și preoțimea cea bătrînă/ Pentru fruntașii neamului/ Și pentru gospodarii lui/ Ce viața și-o sacrificară/ sfințînd prin sînge această țară. Ctitori: Valeriu Muravschi, prim-ministru, a. 1991–1992; Sergiu Muravschi, director general, Direcția Agricolă, județul Orhei, a. 1990–2003”.
10. La 21 octombrie 2016, odată cu numirea arhimandritului Siluan (Șalari) în ierarhia bisericească de episcop de Orhei și vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, Biserica „Sfîntul Dumitru” a obținut statutul de catedrală.

Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

 Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-catedrala-sfintul-dumitru-din-orhei_16310

Biserica „Sfîntul Dumitru” din Orhei, anii 1930. Biblioteca Naţională a României.

Cota arhivistică: 97640

Biserica „Sfîntul Dumitru” din Orhei. Urme de bombardament, 1944. http://orasulorhei.blogspot.md/2014/04/caredrala-sf-dumitru-din-orhei-ctitoria.html

Grație episcopului de Orhei Siluan (la tribună), Biserica „Sfîntul Dumitru” are statut de catedrală. Foto: I.V. Xenofontov, 14 noiembrie 2016

Protoiereul Rodion Melnic și preotul Vasile Gavriliță îl slujesc pe Dumnezeu la Catedrala „Sfîntul Dumitru”. Foto: I.V. Xenofontov, 26 noiembrie 2016

Iconostasul Catedralei „Sfîntul Dumitru” din Orhei. Foto: I.V. Xenofontov, 26 noiembrie 2016

Portalul Catedralei „Sfîntul Dumitru”. Foto: I.V. Xenofontov, 26 noiembrie 2016

Pisania Catedralei „Sfîntul Dumitru”. Foto: I.V. Xenofontov, 26 noiembrie 2016

În 1997 muzeograful și istoricul Valentin Golub a editat studiul monografic „Biserica „Sf. Dumitru” din Orhei. Ctitoria lui Vasile vodă Lupu”. Foto: I.V. Xenofontov, 26 noiembrie 2016

Motto : „Niciodată n-am etalat rezultatele mele în mod public

                         și n-am cerșit laude”.

Nicolae Juravschi, dublu campion olimpic

            Nicolae Juravschi, legendă a sportului autohton, este dublu campion la Jocurile Olimpice de la Seul, Coreea de Sud (1988), medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de la Atlanta, SUA (1996), de opt ori campion mondial și de zece ori al URSS. Aceste performanțe le-a realizat împreună cu partenerii săi de ambarcaţiune belarusul Victor Reneiski, ucrainenii Valeri Veșko și Iuri Gurin. În 2001, Nicolae Juravschi a fost desemnat de către ziariştii sportivi din Republica Moldova drept cel mai valoros sportiv moldovean al secolului al XX-lea. Din 2001 este preşedinte al Comitetului Național Olimpic (din 2014, Comitetul Național Olimpic și Sportiv) al Republicii Moldova, reales la 2 noiembrie 2016 în această funcție pentru al cincilea mandat consecutiv. A fost distins cu  Ordinul de Onoare al URSS (1989), Ordinul Republicii (1996), Ordinul Asociaţiei Comitetelor Olimpice (2002), Trofeul Președintelui Comitetului Internațional Olimpic (2015). Este laureat al Premiului Naţional în domeniul sportului (2012). Acest palmares însă ascunde numeroase obstacole pe care le-a traversat în viață marele sportiv. Talentul și munca însă i-au fost răsplătite din plin. Nicolae Juravschi este primul sportiv în istoria olimpismului mondial care a reprezintat trei țări (URSS, România, Republica Moldova) la Jocurile Olimpice, fapt marcat printr-un context sociopolitic dificil.

1. Nicolae Juravschi s-a născut la 8 august 1964 în satul Chircăiești, raionul Căușeni, RSS Moldovenească, în familia Mariei (1936–2010, născută Iordan) și a lui Atanasie (1938–1999). Pe linie paternă Nicolae Juravschi este descendent din neam de nobili polonezi de la Cetatea Albă, așezați cu traiul la Chircăiești în anul 1858. Mama sa a lucrat ca mulgătoare la ferma de vaci din sat, iar tatăl a fost tâmplar. Părinții au divorțat când Nicolae avea doar trei ani. Mama, surorile mai mari, Elena Secu (Juravschi), născută în 1959 (numită lelea), și Galina Grițcan (Juravschi), născută în 1961, au contribuit substanțial la creșterea și educarea viitorului campion olimpic. Potrivit surorii Galina, „Coliță (Nicolae – n. a.) era foarte econom și păstrător, putea să poarte o haină ani de zile, nu mințea, nu critica pe nimeni.., n-a bătut pe nimeni niciodată, era foarte cuminte și în toate celea asculta…”. Copiii o ajutau pe mama, care îngrijea de 30 de vaci – „ne duceam și noi cu Coliță la fermă, scoteam resturile din iesle, dădeam mâncare, trăgeam balega, mulgeam vacile, făceam tot lucrul… Coliță muncea cu toți în rând, îl lua mama chiar de mititel” (Elena), „…de câte ori adormea el în iesle, unde-l găsea mama!” (Galina). În copilărie Nicolae Juravschi îngrijea circa 100 iepuri. Le făcea cuști, îi împerechea și îi sacrifica.
2. Copilăria lui Nicolae Juravschi a fost marcată de câteva primejdii. Într-o iarnă se plimba cu sania împreună cu o fetiță de aceeași vârstă. Au căzut pe șinele căii ferate tocmai în clipa când venea și trenul. O singură clipă ar fi fost fatală, abia au reușit să sară din sanie. Un alt caz. Un tractorist l-a rugat pe Nicolae să fixeze un cui la remorca mașinii. Tractoristul nu s-a asigurat că Nicolae este prin apropiere și a pornit tractorul, care a lovit copilul, încît acesta a rămas aproape mort. „Mama, plângând, striga în gura mare, s-a îndreptat cu el în brațe la centrul raional… Mama credea c-o să-l piardă.., dar medicii de la Căușeni l-au salvat…” (Galina).
3. Visul din copilărie al lui Nicolae Juravschi a fost să devină fotbalist. La insistența acestuia, mama l-a adus odată la Chişinău ca să vadă gazonul de la Stadionul Republican. Primul meci profesionist pe care l-a urmărit pe viu a fost cel dintre Carpați și Nistru. Deoarece nu avea bani de bilet a sărit gardul Stadionului Republican pentru a-și putea admira idolii sportivi.
4. În anii 1978–1981 a studiat la Școala-Internat Republicană cu Profil Sportiv (din 1991, Liceul-Internat Republican cu Profil Sportiv), fiind adus în această școală de sora Galina, elevă pe atunci la această instituție. Aici Nicolae nu prezenta semne distincte că ar fi fost un copil deosebit. Mai mult ca atît, era foarte firav (35 kg) și lipsit de spectaculozitate pentru perspectivele sportului de performanță, însă „zicea că… o să se străduie…” (Galina). Era echipat cu niște ghete mari, le luase de la vecini, căci nu le avea pe-ale lui, ghete cu o mărime-două mai mari, de cauciuc… Și-a început activitatea sportivă la secția caiac-canoe, avându-l drept antrenor pe talentatul pedagog Pavel Cadnicov, ulterior antrenor emerit al URSS. P. Cadnicov l-a întrebat dacă poate înota, iar surorii Galina i-a zis: Slăbuț, micuț! Ei bine, Galina, îl iau ca pe unul fără perspective, doar pentru că tu mă rogi!
5. În timpul studiilor Nicolae Juravschi încerca să se descurce singur și să evite, pe cît era posibil, ajutorul mamei și ale surorilor. De aceea făcea bani… descărcînd seara vagoane…
6. La prima competiţie de canoe de la Dubăsari, din primăvara anului 1980, la cursa de 500 m, fiind pe locul doi, cu 20 m înainte de sosire, Nicolae Juravschi s-a răsturnat din barcă.
7. În timpul Jocurilor Olimpice de la Seul (1988) mama și surorile lui Nicolae Juravschi au stat în genunchi și s-au rugat pentru victorie. Sora Galina își amintește: „… am avut chiar un vis înainte de Seul, parcă a venit cineva și mi-a dat două bluze pufoase, frumoase și aurite… Parcă i-am zis mamei: Așa m-am îmbrăcat în niște haine frumoase aurite, de nu pot să-ți spun…. Și când colo…, uite, Dumnezeu ne-a vestit marele eveniment…”. Recompensa statului sovietic pentru dubla victorie de la Seul a fost un televizor color și dreptul de a cumpăra cu prioritate un automobil „Lada”, fără a aștepta la coadă trei sau patru ani.
8. În anii 1989–1991 cei patru canoiști – Nicoale Juravschi, Victor Reneiski, Iuri Gurin și Valeri Veșko, supranumiți „cei patru muschetari” – au fost campioni invincibili în lume. Au învins în toate cursele de canoe patru la care au participat, inclusiv la cele 28 de curse finale de la campionatele mondiale, unde au cucerit șase medalii de aur. „Nu-mi amintesc ca în cariera noastră de canoe patru să fi fost în situația de a fi depășiți de o altă barcă sau de a urmări o ambarcațiune aflată în fața noastră” (N. Juravschi). Tot Nicolae Juravschi, singurul care absolvise facultatea la zi, reprezenta echipa în discuțiile cu antrenorii, superiorii de la Federația de Caiac-Canoe a URSS și alte instituții unionale. Cu rezultatul de 1.30,210 minute obținut la Moscova în 1989, imbatabilii sunt pînă în prezent în topul ierarhiei mondiale a rezultatelor tuturor timpurilor la proba canoe patru 500 m, bărbați (ocupă poziția nr. 2), și rezultatul 3.15,760 minute la canoe patru 1 000 m, bărbați (ocupă poziția nr. 5), în pofida faptului că bărcile la canoe între timp au fost modernizate.
9. În august 1991, în contextul loviturii de stat organizate împotriva liderului sovietic Mihail Gorbaciov și a grupului său reformist, la Campionatul Mondial din Franța, echipa celor patru viteji a descoperit că, în timp ce bărcile fuseseră încărcate în avion, vâslele au rămas la Moscova. Încercarea de a lua legătura cu Aeroportul Șeremetievo a fost dificilă, deoarece obiectivul era considerat unul strategic de către puciști, fiind înconjurat de armată și având toate liniile telefonice tăiate. Prin mari intervenții, la nivel de ambasade, ministere, peste două zile pagaiele au ajuns în mod miraculos la Paris.
10. În 1996, la Olimpiada de la Atlanta, SUA, au participat 451 de canoiști din 54 de țări. Nicolae Juravschi avea 31 de ani și 358 de zile și era cel mai vârstnic membru al echipei olimpice a Republicii Moldova. La această competiție N. Juravschi și V. Reneiski, în vârstă de 29 de ani, au câștigat prima medalie de argint din istoria recentă a Republicii Moldova.

 Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/legendele-sportului-moldovenesc_16176

Nicolae Juravschi la 5 ani. Sursă: Arhiva familiei Juravschi

Maria Juravschi cu cei trei copii (de la stînga): Elena, Nicolae și Galina.

Sursă: Arhiva familiei Juravschi

Marina Grosu, Binecuvîntarea Mamei, ulei, pânză, 140 x 100 cm, 2014.

Sursă: Muzeul privat al familiei Juravschi

Surorile lui Nicolae Juravschi, Elena și Galina. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 septembrie 2016

Anatolie Grajdi, profesorul de educație fizică al lui N. Juravschi în sala sportivă. Aici s-a pus temelia primelor calități motrice și lecții de coordonare a mișcărilor în calea lungă a marilor performanțe. Azi, Gimnaziul „Mihai Viteazul”, s. Chircăieşti, 2016. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 septembrie 2016

Nicolae Juravschi (rândul doi de jos, al șaptelea din stânga) în vinieta promoției a X-a (anul de studii 1980–1981) a Școlii-Internat Republicane cu Profil Sportiv. Sursă: Arhiva curentă a Liceului-Internat Republican cu Profil Sportiv.

La 8 ianuarie 1979 profesorul-antrenor P. Cadnicov planifica participarea lui Nicolae Juravschi la Spartachiada Unională a Elevilor din anul 1981. Sursă: Arhivă privată

Programul de antrenamente (11 noiembrie 1987 – 26 septembrie 1988) al lui Nicolae Juravschi înainte de ora astrală – Seul, Coreea de Sud. Sursă: Arhiva familiei Juravschi

„Misiunea pe viață și pe moarte” (N. Juravschi) – finala olimpică la 500 m de la Atlanta, SUA, 4 august 1996. Sursă: Arhiva familiei Juravschi

De la stînga: Gheorghe Andriev și Victor Reneiski, partenerii de canoe ai lui Nicolae Juravschi. Foto: Ion V. Xenofontov, 23 septembrie 2016

Barca lui Nicolae Juravschi și Victor Reneiski se află în Muzeul Olimpic al Republicii Moldova. „Înainte de competiție mă străduiam să calc cu piciorul drept în barcă și îmi făceam cruce. Victor avea alte deprinderi. El spunea: Ни пуха! (Baftă! – t. n.) și trebuia să zic: К чёрту! (La naiba! – t. n.). Și viceversa” (Nicolae Juravschi). Sursă: Arhiva familiei Juravschi

Muzeul familiei Juravschi include circa 200 de medalii, inclusiv medaliile olmpice. Foto: Ion V. Xenofontov, 15 septembrie 2016

Motto: „Un misionar trebuie să cunoască limba, cultura

și tradițiile poporului în care oficiază Sfînta Liturghie”.

Preotul indian Vivian Furtado

O succintă trecere în revistă a principalelor repere istorice ale Bisericii Romano-Catolice din spațiul actual al Republicii Moldova demonstrează faptul că această instituție religioasă, până la intervenția sovietică, era în plină ascensiune. În secolul al XIX-lea, numărul credincioșilor catolici din Basarabia s-a majorat datorită imigranților și coloniștilor, în mod special germane, și a exodului masiv al polonezilor. În pofida condițiilor nefavorabile, generate de răscoala polonezilor din 1863 și de mișcarea anarhistă din Imperiul Rus, numărul catolicilor din regiune a crescut constant, de la 4 500 în 1840 la 20 000 în 1897. Majoritatea credincioșilor erau concentrați în Chișinău. În 1926, în Basarabia erau 12 325 de catolici. Funcționau nouă parohii, păstorite de opt preoţi, care slujeau în șase biserici şi opt capele. Dezideratul politicii antireligioase promovate de autoritățile sovietice era micșorarea substanțială a numărului de credincioși. Catolicii din RSS Moldovenească, în cea mai mare parte de origine poloneză, germană, ucraineană și armeană, au avut de asemenea de suferit de pe urma acestei politici. Au fost naționalizate bunurile Bisericii Romano-Catolice, închise bisericile, casele parohiale, capelele. Sub aspect administrativ, în URSS funcționau trei eparhii catolice, două pentru Lituania și una, cu reședința la Riga, pentru restul Uniunii Sovietice, inclusiv RSS Moldovenească. Activau doar două seminare catolice – la Riga (Letonia) și Kaunas (Lituania). Biserica Romano-Catolică și slujitorii ei erau considerați de sistemul sovietic elemente ale imperialismului capitalist, elemente distructive ale societății sovietice. Dacă în 1945, în RSS Moldovenească, activau șapte parohii (Chișinău, Bălți, Bender, Orhei, Rîbnița, Rașcov și Soroca) ale comunității romano-catolice, în 1949 funcționau patru, iar în 1960 doar două, ca mai apoi singurul spațiu rezervat credincioșilor romano-catolici de pe teritoriul RSSM să fie transferat la Capela Cimitirului Catolic din Chișinău (fostă Capelă Armenească, în 1950 aceasta a fost dată în chirie catolicilor), edificiu construit între 1910 și 1914 la inițiativa filantropului armean, ofițer, moșier, președintele zemstvei din Bălți, Iacob Grigorie Marcarov (1861–1936). Pentru a înstrăina bunurile unor biserici, autoritățile sovietice au instituit o politică de confruntare a comunităților religioase între ele. Astfel, în 1944, Biserica armenească din Bălți „Sf. Grigore Iluministul” (care funcționa din 1912) a fost dată Bisericii Romano-Catolice.

Persecuțiile de amploare prin care a trecut Biserica Romano-Catolică erau în legătură directă cu politica sistemului sovietic de anihilare a vieții religioase din Uniunea Sovietică. În 1977, cu ocazia consemnării celei de-a 60-a aniversări a Revoluției din Octombrie, s-au efectuat analize de bilanț în toate domeniile de activitate. Cu această ocazie s-a constatat că dacă înainte de 1917 în Imperiul Rus existau 4 233 de biserici catolice, în 1977 în URSS rămăseseră doar 1 014. În a doua jumătate a anilor 1980, pe fundalul restructurării și transparenței gorbacioviste, comunitatea romano-catolică, la fel ca și ceilalți credincioși, s-a revigorat și a trecut la o nouă etapă de renaștere spirituală.

In grosso modo, Biserica Romano-Catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Orhei, monument de arhitectură de importanță națională, a avut soarta comună cu lăcașurile sfinte din spațiul actual al Republicii Moldova.

1. Comunitatea catolică din Orhei s-a constituit la începutul sec. XIX și inițial exista în componența parohiei de la Chișinău. În 1895 în oraşul Orhei locuiau 125 de catolici, inclusiv 60 de sex masculin și 65 de sex feminin. Aceștia participau la Sfînta Liturghie în Chișinău sau la Rîbnița.
2. În 1904 comunitatea catolică i s-a adresat lui Serghei D. Urusov, guvernatorul Basarabiei (1903–1904), cu rugămintea de a permite edificarea unei biserici romano-catolice. La cerere au fost anexate spre aprobare şi planurile viitorului edificiu.
3. Biserica a început să fie construită în 1911, iar lucrările au fost finalizate în 1914. Lăcaşul de cult, construit în stil neogotic (specific țărilor din nord-vestul Europei), a fost zidit pe terenul achiziționat de la Biserica Ortodoxă „Sf. Nicolae”. Ctitorii de bază ai edificiului de cult au fost membrii familiei Doliwa-Dobrowolski, proprietari funciari, în mod special Cesarina Doliwa-Dobrowolski (1841–1924), înmormîntată în cavoul bisericii. Descendenții acesteia stabiliți în Elveția și Canada au vizitat de mai multe ori lăcașul sfînt.
4. În 1934 parohia Orhei a fost vizitată de episcopul de Iaşi Mihai Robu, care a oficiat sfînta Liturghie Pontificală, la care „s-au împărtăşit cam 40 de persoane, iar Sf. Mir l-au primit 24 de persoane”. În contextul acestei vizite canonice, presa timpului consemnează: „Orhei este o parohie mică, dar formează centrul pentru mulţi catolici împrăştiaţi în acest judeţ”.
5. În 1940, Basarabia a fost încorporată în cadrul URSS, iar o parte dintre credincioşii catolici au emigrat în România. Sfintele liturghii în lăcașul sfînt din Orhei erau celebrate rar şi de către preotul care venea de la Tighina.
6. Ca și alte edificii din localitate, biserica a avut de suferit în timpul operației Iași-Chișinău.
7. Consiliul local Orhei, ca urmare a solicitărilor comsomoliștilor din localitate, a dispus, la 1 august 1946, închiderea bisericii, aflată pe strada principală a orașului, ce purta numele „părintelui popoarelor” I.V. Stalin. Ca motiv pentru închiderea lăcașului sfînt s-a invocat lipsa credincioșilor polonezi și nefuncționarea bisericii timp de 50 de ani (sic!). Edificiul a fost trecut în gestiunea Direcției raionale pentru educație fizică și sport, fiind transformat în sală de sport. Ulterior clădirea a fost întrebuințată în calitate de stație radio. După 1990 a fost utilizată în calitate de depozit pentru Moldtelecom.
8. Biserica a fost reanimată grație părintelui Klaus Kniffki din Congregaţia Cuvîntului Divin, care în 1998 i-a îndemnat pe enoriaşi să renască comunitatea catolică din Orhei.
9. În 2001, după retrocedarea bisericii comunităţii catolice din Orhei, Episcopia Romano-Catolică de Chişinău a început restaurarea clădirii. Evgheni Smolin a fost arhitect-şef al proiectului de restaurare. Biserica a fost construită din piatră, din carierele din raionul Orhei. Este înfrumusețată cu frescă, vitralii și flori. La 15 august 2008, de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, PS Anton Coşa a sfinţit biserica nou restaurată. Potrivit recensămîntului din anul 2004, în raionul Orhei erau 88 de catolici.
10. La 15 iunie 2014, în prezența PS Anton Coşa, paroh al comunităţii a fost numit părintele indian Vivian Furtado, născut la 20 decembrie 1972 în localitatea Udupi, Karnataka din sudul Indiei. Vivian Furtado s-a născut într-o familie catolică, are trei frați și două surori, una din ele fiind călugăriță. În 2002 a fost sfințit preot în India. A absolvit liceul cu profil filosofie și teologie. În 2010 a susținut licența în teologie (cu tema „Pastorala Biblică”) la Roma, Italia. Este călugăr misionar în Congregația Cuvîntului Divin. Cunoaște limbile romȃnă, engleză, italiană, rusă și cinci dialecte indiene. A învățat limba romȃnă în orașul Roman, Romȃnia. Din 2003 este în misiune în Republica Moldova. A slujit la parohia catolică de la Stăuceni. Ne-a povestit că obștea romano-catolică din Orhei nu este una mare, însă se constată o tendință de creștere a acesteia. Biserica fiind în centrul orașului Orhei face parte din viața spirituală a localității. Face slujbe în fiecare zi. Duminica la oficierea serviciului divin de la ora 10.00 vin mai mulți credincioși. Oficiază Sfînta Liturghie în limbile romȃnă și rusă. Are mai multe activități sociale. Aici activează un Centru de zi pentru circa 25 de copii, cu un program de luni pînă vineri, de la ora 12.00 pînă la ora 14.00, unde elevii își pregătesc temele pentru acasă și fac diferite lucrări manuale. Duminică la biserică se studiază limba engleză. Slujitorii lăcașului sfînt sînt implicați și în proiecte caritabile. Vara se organizează tabere de agrement pentru 80-100 de copii. Scopul acestor activități rezidă în organizarea odihnei și formarea spirituală. Se fac excursii la mănăstirea Curchi. Părintele Vivian Furtado consideră că este necesară cunoașterea ambelor biserici – ortodoxă și catolică. Părintele se simte bine în Republica Moldova. Spune că oamenii sînt foarte prietenoși. Constată însă faptul că atît părinții, cît și copiii nu cunosc multe despre învățătura creștină. Oamenii știu să se distreze, însă de multe ori nu găsesc o oră pentru a merge la biserică. Ei ar trebui să nu uite de Dumnezeu, pentru liniștea sufletească. Părintele Vivian Furtado studiază documentele bisericii catolice și predicile Papei Francisco. Prezența unui preot inteligent și sociabil în viața religioasă și culturală a orașului Orhei aduce un farmec aparte urbei.

 Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-biserica-romano-catolica-adormirea-maicii-domnului-din-orhei_16022

Fațada Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Orhei, anii 1930. Sursă: Arhiva curentă a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Orhei

Cesarina Doliwa-Dobrowolski (1841–1924), ctitorul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Orhei. Foto din 1915. Sursă: Arhiva curentă a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului din Orhei”

Biserica „Adormirea Maicii Domnului din Orhei” în perioada sovietică. Sursă: Arhiva curentă a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Orhei

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Orhei utilizată în calitate de depozit. Sursă: Arhiva curentă a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Orhei

Bijuteria arhitecturală „Adormirea Maicii Domnului” din Orhei (fațada) la 26 noiembrie 2016. Foto: Ion V. Xenofontov

Secvență din interiorul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Orhei. Foto: Ion V. Xenofontov, 26 noiembrie 2016

Vitraliile din lăcașul sfînt reprezintă ființe fără chip. Foto: Ion V. Xenofontov, 26 noiembrie 2016

Basorelieful de deasupra intrării principale. Foto: Ion V. Xenofontov, 26 noiembrie 2016

Preotul indian Vivian Furtado. Arhiva privată Vivian Furtado

Victor Zglavuța, ajutorul preotului Vivian Furtado. Foto: Ion V. Xenofontov, 26 noiembrie 2016

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE SATUL CHIRCĂIEȘTI, RAIONUL CĂUȘENI

Motto: „La casa din vale cu meri și gutuie/

O pasăre cuib își făcea, astăzi nu e”.

Text: Iurie Badicu

Muzica: Igor Sîrbu, Iurie Badicu

Satul Chircăiești este situat în nord-estul raionului Căușeni, la 15 km de centrul raional și 79 km de orașul Chișinău. Localitatea a fost întemeiată în 1796 și este atestată documentar la 31 mai 1812. Hărnicia și ospitalitatea chircăieștenilor este una legendară. În 1827, în sat locuiau 64 de familii de moldoveni, cu 74 de case. Sătenii dețineau prisăci vestite în regiune. De la albine sătenii învățau să muncească și să adune rezultate. În 1862, în localitate erau 181 de case cu circa 1 000 de locuitori. La începutul sec. XX, satul avea 201 case, în care locuiau 1 591 de oameni. Țăranii erau într-o situație financiar-economică precară. Pădurile din proximitatea localității erau ale statului, țăranii având doar 99 de desetine din acestea. În 1971, localitatea avea 3 760 de locuitori. În anul 1970, producția globală a satului Chircăiești a constituit 3,13 mil. ruble, producția realizată – 2,3 mil. ruble, inclusiv legumicultură – 1,174 mil. ruble, creșterea vitelor – 421 000 ruble, pomicultură – 208 000 ruble, viticultură – 163 000 ruble, culturi tehnice (floarea-soarelui) – 132 000 ruble. Venitul net era de 1,2 mil. ruble, iar rentabilitatea – 86,2%. Mijloacele fixe valorau 3,2 mil. ruble. Începând cu anii 1990 se constată o scădere latentă a numărului populației din Chircăiești. Astfel, în 1994 în sat locuiau 3 843 de oameni, iar în anul 2004 – 3 512. La 1 ianuarie 2016 în sat locuiau 3 423 de suflete, inclusiv 506 persoane cu vârsta de până la 15 ani. La 9 septembrie 2016, cea mai vârstnică persoană din sat este Parascovia Ceban, iar cea mai tânără – Ionel Burunsuz. Totuși, comparativ cu alte localități din Republica Moldova, constatăm o rezistență a populației la perturbările demografice specifice perioadei recente. Grădinița este frecventată de 160 de copii. În prezent, numărul gospodăriilor casnice se cifrează la 1 244, inclusiv 47 de gospodării cu mulți copii (3 și mai mulți copii în vârstă de până la 18 ani). Numărul total al clădirilor publice se cifrează la șase și au o suprafață de 3 950,54 m². Suprafața totală a terenurilor agricole este de 3 363 ha. În sat funcționează 19 unități comerciale cu o suprafață  de 391 m². Lungimea totală a rețelei locale de distribuție a apei este de 22 km, a rețelei sistemelor de canalizare – 2 km, iar a rețelei de conducte de gaze naturale – 36 km. Săptămânal prin localitate trec 105 rute regulate, inclusiv 63 de rute regulate care unesc localitatea de centrul raional. Localitatea este cunoscută în mod special prin faptul că aici s-a născut dublul campion olimpic Nicolae Juravschi.

1. Sub aspect istorico-geografic, Chircăiești face parte din Valea Nistrului, aflată între Tighina și Marea Neagră. În această regiune Nistrul formează o serie de rețele hidrografice numite generic „Baltă”, care are o mulțime de derivate cu nuanțări terminologice: „bălcău” (mlaștină, ochi), „bâlhac-bulhac” (baltă mică), „băltac” (băltoacă), „băltărău”/„băltoi” (baltă de mărime potrivită), „băltărie” (loc cu bălți, mai multe bălți la un loc pe un teren mocirlos), „băltău” (baltă mare), „baltină” (baltă mai mică), „băltiș” (baltă cu multă stufărie. Rovină. Bălărie mai mică), „băltoagă”/„bă[l]tac”/„băltucă” (băltoacă). Balta în esență reprezintă o suprafață de șes întins, mlăștinos, dificil accesibil, care include zăvoaie, stufării și lacuri naturale. E o regiune diferită de stepa și câmpiile Bugeacului (Basarabia Veche) și favorabilă pentru existența și perpetuarea comunităților umane. Balta din perimetrul satului Chircăiești, legată de Nistru, reprezintă și un hotar cu două localități megieșe: Plop și Cârnățeni. În 1968, la revărsarea fluviului Nistru, balta a fost „înghițită”. Apa a ajuns până la Căușeni. Balta a servit pentru săteni atât ca arie de aprovizionare cu hrană, cât și zonă de refugiu în situațiile de instabilitate. A salvat vieți omenești în timpul foametei. Sătenii se hrăneau cu pește și cu rădăcini de papură. Cu stuf oamenii se încălzeau iarna. Bălțile erau o atracție și pentru conducerea RSS Moldovenești. Aici veneau la vânătoare „cei de la Comitetul Central” și locuitorii satelor vecine. Drept urmare a „experimentelor moldave” în agricultură, manifestate prin chimizare excesivă nejustificată, defrișări intensive ale arboretului și drenarea bălților din anii 1960–1970, balta din Chircăieși, cu o suprafață totală de 450 ha, inițial a provocat inundații, apoi, în anii 1990 a secat. În prezent, pe acel spațiu se cultivă porumb și floarea-soarelui.
2. În acest perimetru hidrografic șerpuiește râul Botna (are alimentare mixtă: pluvială, nivală, subterană), afluent de dreapta al Nistrului. Râul Botna este unul dintre cele 20 de râuri din Republica Moldova cu o dimensiune longitudinală relativ mare. Are o lungime de 152 km și o suprafață a bazinului de recepție de 1 540 km², izvorăşte la sud de s. Stejăreni, r-nul Străşeni, curge spre sud-est pe teritoriul raionului Ialoveni şi spre sud-est, apoi nord-est – pe teritoriul raionului Căuşeni, până la debușarea sa în fluviul Nistru în amonte de municipiul Tiraspol. Satul Chircăiești se află în stânga Botnei.
3. În proximitatea râului Botna din perimetrul satului Chircăiești trece și fostul drum militar al Districtului Militar Odesa, infrastructură ce asigura conexiunea Tiraspol–Bender–Odesa.
4. În apropierea satului Chircăiești se termină renumitele valuri de pământ – Valurile lui Traian de Sus. Acestea continuă la est până la bălțile Nistrului. În istoriografie au fost considerate ca un sistem de apărare al Imperiului Roman „împotriva barbarilor de nord, care trăiau pe teritoriul dintre Nistru și Prut”.
5. La hotarul localității sunt cunoscute Movilele Drăgaica, aflate în apropierea Valurilor lui Traian. Acestea își au denumirea de la o tradiție a localnicilor de pe timpul dominației otomane în regiune. De sărbătoarea Sfintei Treimi, la răsăritul soarelui, toate fetele din localitate se adunau pe câmp la locul de la movile. Acolo alegeau două tinere, dintre care una juca rolul unui bărbat, pentru aceasta chiar își lua un chipiu bărbătesc înfrumusețat cu spice verzi. Fata avea numele de Drăgaica, iar „bărbatul” improvizat – Drăgan. După alegerea „perechii”, fetele se îndreptau spre localitate și la prima casă Drăgaica și Drăgan interpretau un dans, fiind susținuți de celelalte fete. Stăpânul casei era obligat să primească musafirii. Drăgan arunca în el cu o năframă sau cu o oricare altă broboadă. Gazda îi întorcea lui Drăgan basmaua cu bani. Apoi ritualul era repetat și la alte case din sat. Din banii obținuți se făceau salbe. La sfârșitul sec. XIX, acest ritual, spre deosebire de alte localități din regiune, în Chircăiești se mai menținea.
6. În secolele XVI–XVIII, Chircăiești s-a aflat în apropierea celor „șapte sate de țară” și „sate hănești”.
7. Un loc aparte în formarea personalității chircăieștenilor o are educația din mediul familial și cel instituțional. Se pune accentul pe formula tradițională „cei șapte ani de acasă”. Dacă în anii 1970 erau trei clase de-a șaptea și elevii nu încăpeau în școală, în prezent situația se prezintă diferit. În Gimnaziul „Mihai Viteazul” din localitate învață 270 de elevi. Abia de se adună câte o clasă.
8. Chiar din primii ani de la fondarea localității s-a construit și prima biserică de lemn din localitate (1808). În 1835 preot era Sava Coadă în vârstă de 50 de ani și soția acestuia de 41 de ani cu care avea 7 copii. În 1847 a fost construită biserica de zid. În 1860 a fost deschisă școala parohială din sat, una dintre cele mai bune din regiune. În perioada interbelică, lăcașul sfânt a fost vizitat de Gurie Grosu, mitropolitul Basarabiei. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, una din turlele bisericii a fost deteriorată, iar acoperișul parțial distrus. Preotul și funcționarii din localitate s-au retras peste Prut. La 15 ianuarie 1948, P.N. Romenski, împuternicitul în problemele Bisericii Ortodoxe de pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS pentru RSS Moldovenească, nota că majoritatea locuitorilor din Chircăiești sunt credincioși. Credincioșii au depus mai multe eforturi pentru a menține biserica deschisă. În perioada sovietică, biserica a fost închisă. A fost redeschisă cu mare entuziasm în noiembrie 1990. Ca o perpetuare a tradițiilor, Biserica Sfinții Arhangheli Gavriil și Mihail (în formă de cruce) din localitate menține vatra spirituală, locul ce adună oamenii. Primul preot a fost Gheorghe Bivol, care a decedat în 1993, fiind urmat de Mihail Gribincea. De la 18 octombrie 2009, preotul-paroh este protoiereul Pavel Drăgan (născut în 1976 în satul Opaci, raionul Căușeni), omul cu care se consultă toți credincioșii din împrejurimi. În partea dreaptă a intrării în sfântul lăcaș și-au făcut cuib o familie de cocostârci. Această pasăre migratoare din ordinul picioroangelor, simbol al prosperității, eleganței, familiei și păcii, s-a adăpostit în apropierea bisericii în zi însemnată, la 23 martie 2010, a doua zi după sărbătoarea creștină Sfinți 40 de Mucenici. Părintele ne-a relatat că familia cocostârcilor se mărește anual cu 2-3 pui. Este o sărbătoare ce consemnează începerea anului agricol tradițional. În această zi era obiceiul ca în comunitățile rurale să fie scos plugul la arat. Este un simbol al muncii agricole pe care o practică tradițional sătenii. Un cuib de cocostârci se află și în apropierea școlii. Tot de spațialitatea sacră ține și cimitirul vechi al localității, fapt marcat de o răscruce amplasată în sectorul respectiv. Aici sătenii nu construiesc nimic și protejează zona ca pe un loc sfânt. E un loc pustiu. E un semnal că localnicii țin la memoria colectivă și individuală. Acest fapt este demonstrat și prin întreținerea cimitirului nou din localitate, unul dintre cele mai îngrijite din Republica Moldova.
9. În 1980, Galina Grițcan (Juravschi), educatoare la grădinița din localitate, în contextul ediției a XXII-a a Olimpiadei de la Moscova, a alergat cursa atletică (maraton) de 42,195 km.
10. Din anul 2011, primarul satului Chircăieşti este charismatica Galina Ceban. A fost dăscăliță timp de 22 de ani la biserica din localitate. Are studii muzicale și o voce catifelată. Este în stare să facă pe oricine să lăcrimeze atunci când interpretează piesa „Satele Moldovei mele”.

Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-satul-chircaiesti-raionul-causeni_15918 

Colectivul de dansatori ai Școlii Medii din s. Chircăiești, 1968. Sursă: Arhiva familiei Juravschi

Biserica Sfinții Arhangheli Gavriil și Mihail în ruini, sfîrșitul anilor 1980. Sursă: Arhiva familiei Juravschi

O secvență de la hramul satului Chircăiești, 1998. Sursă: Arhiva familiei Juravschi

Biserica Sfinții Arhangheli Gavriil și Mihail. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 septembrie 2016

O secvență de pe acoperișul Bisericii Sfinții Arhangheli Gavriil și Mihail. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 septembrie 2016

Preotul Pavel Drăgan povestește vizitatorilor file din istoria lăcașului sfînt. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 septembrie 2016

Cimitirul vechi al localității – spațialitate sacră care fortifică memoria colectivă și individuală. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 septembrie 2016

Fostul drum militar al Districtului Militar Odesa din proximitatea râului Botna. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 septembrie 2016

În prezent fosta baltă și-a modificat destinația. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 septembrie 2016

Galina Grițcan (Juravschi) și-a reprofilat cariera sportivă în cea de educație a copiilor din satul Chircăiești. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 septembrie 2016

„Doamna de fier”, primărița Galina Ceban, poate face pe oricine să aibă emoții prin intermediul cântecului. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 septembrie 2016

Un grup de femei din Chircăiești.Foto: Ion V. Xenofontov, 9 septembrie 2016

                                Motto: „Germanii au reușit să se constituie ca un grup etnic distinct,
iar influența lor asupra românilor a fost una majoră”.
Cosmin Budeancă, istoric român

Unele surse îi menționează din sec. XI în zona Banatului și Satu Mare – Oradea, iar altele, din anul 1103, în localitatea Broos (Orăștie). În Tansilvania li s-au oferit drepturi și privilegii. Erau supuși regelui Ungariei, însă aveau autonomie administrativă, juridică și ecleziastică. În 1324 sașii din Transilvania s-au răsculat împotriva voievodului transilvănean, care le încălca drepturile. Rebeliunea a eșuat, provincia Sibiu fiind împărțită în șapte scaune (judecătorești), inclusiv scaunul principal Sibiu. Scaunele erau administrate de un jude regal, reprezentant al regelui. În timpul lui Matei Corvin (1458-1490) sașii și-au consolidat statutul de privilegiați. În 1572 sașii au adoptat confesiunea augsburgică. Biserica de confesiune augustană-lutherană a constituit un factor de consolidare a comunității. La începutul sec. XX, în special în urma izbucnirii Primului Război Mondial, influența Germaniei în România a devenit puternică, fapt ce a marcat existența etnicilor germani din acest spațiu.

În ultimul timp, interesul pentru comunitatea germană din România a sporit și datorită originii etnice a președintelui României (din 2014), Klaus Iohannis. În urma unui sondaj de opinie realizat înainte de alegerile prezidențiale din 2014, în România, cea mai preferată etnie era cea germană. Percepțiile pozitive față de germanii din România rezidă în caracteristicile native ale acestei minorități etnice și prestigiul social cu care s-au impus.

1. La sfârșitul Primului Război Mondial, doar 27% dintre etnicii germani din România locuiau în mediul urban. Comunitatea germană practica în special agricultura și creșterea vitelor, fiind cei mai buni în aceste domenii. În perioada interbelică, minoritatea germană era a doua ca pondere după cea maghiară. La sfârșitul acestei perioade, cei circa 750.000 de cetățeni etnici germani aveau școli în limba proprie, bănci și organizații comunitare, asociații și o înaltă cultură spirituală.
2. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în România, aliata Germaniei, au staționat și unități militare nemțești, a căror prezență a accentuat o atitudine de superioritate manifestată de localnici. Din aceste considerente, unii părinți chiar își încurajau fetele să aibă raporturi cu soldații germani ca „să se-întărească nația lor”.
3. În anii 1940-1950, în urma strămutării, refugierii, prizonieratului și deportării, circa 250.000 de germani au părăsit România. Faptul că printre cei care au plecat erau în special bărbați maturi, partea activă a comunității, a afectat grav refacerea ulterioară a acestei entități.
4. După a doua conflagrație mondială, germanii din România, puternic orientați spre Germania, au fost percepuți ca adversari ai noului regim și li s-au aplicat diverse măsuri punitive. În 1945, zeci de mii de germani au fost trimiși în URSS la „munca de reconstrucție”. Se estimează că circa 12% dintre germani au murit în timpul deportării. Pentru a reuși să se salveze de deportare, multe femei germane se debarasau de numele lor prin căsătoria cu români din interes și astfel scăpau de deportare. Tinerele nemțoaice cu copii „din flori” revenite din deportare nu au fost acuzate de către comunitatea germană, aceasta fiind mai înțelegătoare decât cea românească.
5. Între 1970 și 1973, Securitatea română a declanșat operațiunea „Peregrinii”, ce viza cetățenii români de origine germană sau ebraică, cu scopul „aducerii în țară a fondurilor valutare și bunurilor mobile – în special automobile – de la rudele unor cetățeni care solicitau să plece definitiv din România”. Drept urmare, în bugetul statului s-au încasat 6 mil. de dolari SUA, o sumă importantă pentru acea perioadă.
6. Între 1975 și 1988, circa 170.000 de etnici germani au emigrat în Republica Federală Germania ca urmare a unui târg. România s-a angajat să permită anual plecarea a 11.000 de germani, iar RFG urma să acorde credite Hermes (garant de stat), într-un volum de 700 mil. mărci. În cazul în care plecau 11.000 de germani pe an, se achita o sumă de 4.000 de mărci, iar dacă plecau 13.500 de oameni – 5.000 de mărci.
7. În 1989 numărul etnicilor germani în România se cifra la 250.000 de persoane. Populația era în mare măsură îmbătrânită și cu o dispoziție defetistă. După 1992 emigrarea germană a fost mai redusă, atât datorită scăderii numărului celor care ar mai fi dorit să plece, cât și politicii restricționiste a guvernului de la Berlin, care nu agrea deja numărul destul de mare al imigranților. În prezent, în Romȃnia locuiesc circa 35.000 de etnici germani.
8. Populația germană din România este respectată pentru munca asiduă și bine organizată, seriozitate, fapt ce i-a impus în prim-planul vieții socioeconomice în localitățile unde trăiau. Au fost numiți bogați, boieri, grofi sau fruntași.
9. La nuntă germanii alocă un timp generos dansului, în detrimentul gastronomiei. Potrivit tradițiilor, în Duminica Floriilor (Palmsonntag) germanii sărbătoreau „Confirmarea”. În această zi copiii de 14 ani, după o pregătire prealabilă împreună cu preotul, susțineau un „examen”. După ce își cereau iertare de la rude și cunoscuți, primeau primul lor costum de adolescent.
10. Cea mai recentă lucrare consacrată etnicilor germani din România îl are drept autor pe doctorul în istorie (2008) Cosmin Budeancă, autor a mai multor volume, studii și articole cu tematică referitoare la istoria contemporană. Într-o lucrare de imagologie etnică (Imaginea etnicilor germani la românii din Transilvania după 1918. Studiu de caz: județele Hunedoara, Alba, Sibiu. Cercetare de istorie orală, Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2016, 448 p.), realizată în baza unei cercetări de istorie orală, fiind intervievați 122 de martori, cercetătorul C. Budeancă developează istoria complexă a etnicilor germani din România după 1918. Istoricul a analizat memoria colectivă a românilor referitoare la etnia germană, spațiul public și al proximității, impactul marii istorii asupra comunității germane din România. Autorul argumentează alegerea subiectului de cercetare prin faptul că s-a născut în Orăștie (Broos, în germană), oraș al sașilor și cea mai vestică din cele șapte cetăți săsești, care au dat numele german al Transilvaniei (Siebenbürgen).

Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

Privilegiul breslei cizmarilor sași, 1839. Muzeul Țara Făgărașului „Valer Literat”. Foto: Ion Valer Xenofontov, 1 septembrie 2016

 Tabla de convocare a breslei cizmarilor, 1846. Muzeul Țara Făgărașului „Valer Literat”. Foto: Ion Valer Xenofontov, 1 septembrie 2016

Ţărani saşi din zona Sibiului, circa 1900. Sursă: https://ro.wikipedia.org

Trupe germane defilînd pe Calea Victoriei prin fața clădirii Casa Capșa. În stînga-mijloc, călare pe un cal alb, se alfa generalul August von Mackensen, guvernatorul României ocupate, 1917. Foto: 12x18cm. Sursă: http://blog.alexgalmeanu.com

În fața clădirii Hotelul Capșa, în 1917 au defilat trupele germane. Foto: Ion Valer Xenofontov, 22 octombrie 2016

Soldaţi germani în gara din Băile Herculane, 1941-1942. Sursă: http://adevarul.ro

Cercetătorul Cosmin Budeancă, autorul celei mai recente monografii consacrate etnicilor germani din România. Foto: Dalia Bathory, 28 octombrie 2016

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-etnicii-germani-din-romania_15844 

Motto: „Veşnicia s-a născut la sat”.
Lucian Blaga (1895–1961), filosof, poet, dramaturg român

Satul Talmaza, raionul Ștefan-Vodă, este situat în partea de sud-est a Republicii Moldova, în Valea Nistrului de Jos, la o distanță de 12 km de centrul raional, 22 km de stația de cale ferată Căușeni și 100 km de municipiul Chișinău. Este unul dintre cele mai vechi și mai mari sate din țară. Pe moșia satului Talmaza, la 7,5 km depărtare de sat, au fost descoperite urmele unei stațiuni umane din Paleoliticul superior (30 000 – 10 000 de ani î. Hr.). Pentru prima dată localitatea a fost menționată într-un act din anul 7040 (1532). În 1595 satul este menționat în rîndul satelor „hănești” cedate de Ieremia Vodă hanului de Crimeea. Prima mențiune despre populația satului este din 24 decembrie 1789, în care se indică faptul că în localitate erau 35 de gospodării în care locuiau 140 de suflete, inclusiv 84 de bărbați și 56 de femei. În 1827 în Talmaza locuiau 828 de moldoveni, 91 de ucraineni, 28 de evrei, 15 țigani, 22 persoane de alte etnii. În 1934 în localitate locuiau 7189 de oameni, inclusiv 6610 moldoveni, 195 ruși, 366 evrei ș.a. La 1 septembrie 2016 numărul total al populației era de 6895 de locuitori. Cea mai vârstnică persoană are 102 ani. În Liceul Teoretic „Ștefan Ciobanu” și Școala Medie „Anatol Sîrghi” activează 55 de profesori și 15 învățători. În cele trei grădinițe de copii lucrează 25 de educatori. În Centrul de Sănătate activează 2 medici și 26 de surori medicale. Viața culturală este întreținută de un cămin cultural, 2 biblioteci publice și 2 școlare. Moșia  localității are o suprafață de       11 148 ha. Sătenii lucrează 6009,41 ha de terenuri agricole, inclusiv 5209,41 ha terenuri arabile, 143,01 ha de livezi; 379,98 ha de vii. În sat funcționează 14 SRL-uri, 23 de întreprinderi individuale, 2 gospodării mari și 3388 mici, 8 asociații obștești, 2 mori. Viața economică este animată și de alte unități: oloiniță, fabrică de vin, fabrică de conserve, fermă de fazani etc. Trei clădiri publice utilizează surse de energie regenerabilă, inclusiv 1 pe bază de instalații solare și 2 a biomasei. Săptămînal prin localitate trec 116 rute regulate.

1. Etimologia satului Talmaza este una obscură. Pînă în prezent sunt cunoscute mai multe ipoteze la acest subiect. Talmaza ar însemna „100 de case”, „colț frumos”, „moderat”, „îndrăzneț”, de proveniență antroponimică (de la proprietarul moldovean Talmaciu, de la porecla posesorului sau fondatorului satului, moșierul ungur Talmaz), „ocrotitor” (de deochi și duhuri rele) ș.a.
2. Prin satul Talmaza trecea 4 ha din „Valul Zmeilor” (din totalul de 50 ha), care începea de la Cetatea Albă și se îndrepta sub terasa malului Nistrului pentru a se uni cu Valul lui Traian de sus. „Valul Zmeilor”, în prezent nevizibil, se presupune că a fost construit de o comunitate pentru a se proteja de adversari din stînga Nistrului.
3. În anii 1930, folcloristul Petre V. Ștefănucă (1906–1942) a făcut cercetări la Talmaza și a constatat faptul în partea de miazăzi a localității exista o „mahalaua” „în deal la Ruș” sau „în Ruș”. Era vorba de locuitori veniți din satul Sahîna, de pe malul Mării Negre. Inițial au venit, cu permisiunea obștei, la hotarele satului vreo zece familii.
4. „Comoara de la Primărie”. În sediul Primăriei Talmaza se află un document unic în spațiul pruto-nistrean. Este vorba de „Registru de cetățenie (registru de naționalitate) a comunei Talmaza, plasa Cășeni, județul Tighina” din anul 1942. Registrul are 180 de file și conține informații despre 1438 de familii, inclusiv numele de familie și numele de botez al capului de familie, al soției și al copiilor minori, localitate și data nașterii, profesia etc. Tot din acest document aflăm că în acel an în sat locuiau 27 de familii Juravschi care activau în domeniul agrar.
5. Între 1961 și 1964, președintele colhozului „Miciurin” din Talmaza a fost Simion Grossu, ulterior președintele Sovietului Miniștrilor al RSS Moldovenești (1976–1980) și prim secretar al CC al PC al Moldovei (1980–1989). În perioada de administrare a colhozului de S. Grossu au avut loc defrișarea intensivă a arboretului și drenarea bălților. În 1963 s-a început construcția rețelei de irigare. În 1969 se irigau 1400 ha, însă inundațiile din primăvara acelui an a stopat lărgirea pămîntului din lunca Nistrului. Sistemul de irigare a fost avariat, s-au pierdut 500 ha de livadă cu pomi roditori. Gospodăria colectivă a suferit pierderi de circa 3 mil. ruble.
6. Pînă în 1995, pentru hărnicie și abnegație în muncă 675 de muncitori și specialiști din Talmaza au fost distinși cu ordine și medalii, titluri onorifice.
7. În satul Talmaza s-au născut academicienii Ștefan Ciobanu (1883–1950) și Valeriu Rudic (n. 1947). În 1940, după intervenția sovietică în Basarabia, Ștefan Ciobanu, membru titular al Academiei Române (1918), a găzduit elevi din satul lui de baștină. Cercetătorul Mihai Tașcă a descoperit în arhive adresarea din 10 iulie 1940 a elevului Alexandru Secară din clasa a 6-a, originar din Talmaza, care îi scria președintelui „Cercului Basarabenilor” din București: „M-am refugiat din Basarabia, absolut cu ceea ce am pe mine. N-am nici cămașă, nici haine și nici palton. Sunt găzduit de consăteanul meu prof. univ. Ștefan Ciobanu, unde însă nu pot sta mult”. Academicianul (2000) Valeriu Rudic, directorul Institutului de Microbiologie și Biotehnologie al Academiei de Științe a Moldovei, șeful Catedrei de microbiologie, virusologie și imunologie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” este inventatorul BioR® -ului, preparat biologic nou cu structură complexă şi impact sporit, înregistrat și inclus într-o gamă largă de scheme de profilaxie și tratament, de produse farmaceutice noi (patologii ale ficatului, pancreasului, disfuncții ale sistemului reproducător masculin, afecțiuni ginecologice, patologii oro-maxilo-faciale, pentru igiena cavității nazale și buco-faringiene). Membru corespondent al Academiei de Științe Medicale a Uniunii Sovietice (1971), Natalia Gheorghiu (1914–2001) și-a început activitatea profesională în satul Talmaza, fiind medic-șef al spitalului din localitate (1948–1950).
8. În localitate se află albia veche a fluviului Nistru, care are o lungime totală de 34 km. Locuitorii din Talmaza îl numesc „Nistru Chior”, iar cei din Copanca „Nistru Mort”. În urma cutremurului din decembrie 1838, prin ridicarea blocurilor scoarței terestre, cotitura Nistrului care șerpuia satul Copanca s-a uscat pe o distanță de 5 km și Nistru și-a îndreptat albia în lungul povîrnișului său de stînga, lăsînd în lunca de sub povîrnișul din dreapta albia sa veche. În prezent, autoritățile locale depun eforturi și identifică soluții financiare pentru a-l curăța.
9. În Talmaza, printre cele mai răspîndite nume de vaci sunt: Rujana, Florica, Matroana, Rîndunica, Joiana, Murica; de boi – Joian, Galbinel, Boian, Negruțu, Duman; de cai – Murgul, Roibu, Orlic, Suru; de cîini – Tarzan, Bobic, Bursuc, Caștan; de pisici – Vasca, Matroschin, Ciornîi, Mitruța; de găini – Moțata, Porombaca, Balaia, Gît Gol.
10. Talmaza are o monografie complexă în două volume (volumul II are 374 de pagini și a apărut mai întîi, în anul 2007, iar volumul I are 462 de pagini și a fost editat în 2009) elaborată de talmăzeanul Vasile Grosu (1934–2014), doctor în științe istorice (1988) pe parcursul a zeci de ani de studiere a subiectului în cauză. Lucrarea include cadrul geografic al localității, istoria, viața economică, manifestrările administrative, juridice, politice, culturale și spirituale, creația orală, tipologia locuinței, toponimia, personalități etc. Autorul a depistat noi documente de arhivă și a „îmbătrînit” localitatea cu 63 de ani. Este cel mai de preți cadou pe care îl poate lăsa un istoric localității de baștină. Prin această creație și-a format propriul motto: „A muncit toată viață, ca să trăiască și după moarte”.

Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-satul-talmaza-raionul-stefan-voda_15539

Legende foto

1. Primul aparat de radio în satul Talmaz(a), 1936. Arhiva familiei Grosu
   
   
2. Un grup de cetățeni (în mijloc primarul comunei – Luchian Pancrat) la Primăria Comunei Talmaz(a), 1942. Arhiva familiei Grosu
   
   
3. Un grup de membri ai Academiei Române în vizită la Talmaza, 1942. Arhiva familiei Grosu
   
   
4. Veterani din al Doilea Război Mondial din satul Talmaza, 1973. Arhiva familiei Grosu
   
   
5. Primăria comunei Talmaza. Foto: I.V. Xenofontov, 30 septembrie 2016
   
   
6. „Comoara de la Primărie” studiată (de la stînga la dreapta) de Nicolae Grosu, primarul localității în anii 1990–2003, deputat în Parlamentul Republicii Moldova (1990–1994), Eugeniu Prutean, primarul actual, Alexandru Furtună, doctor în istorie și Sergiu Luchian, viceprimarul localității. Foto: I.V. Xenofontov, 30 septembrie 2016
   
   
7. Nicolae Grosu își amintește că albia veche a fluviului Nistru cîndva avea o adîncime de 12 m. Foto: I.V. Xenofontov, 30 septembrie 2016
   
   
8. Academicianul Valeriu Rudic, cetățean de onoare al satului Talmaza, este mîndria consătenilor. Foto: I.V. Xenofontov, 7 octombrie 2016
   
   

9. Monografia satului Talmaza, autor istoricul Vasile Grosu

                                                                        Motto: „Non scholae sed vitae discimus”.
                                                  („Nu pentru școală învățăm,
                                                                                ci pentru viață învățăm”).

                                                                                   Seneca Philosophus, Epistulae

La 29 august 1991, în contextul în care legislația era confuză în privința învățământului privat, printr-o hotărâre de Guvern a fost instituit Liceul Experimental de Creativitate și Inventică „Prometeu”. La 1 septembrie 1991, primele două clase a câte 18 elevi   și-au început noul an de învățământ într-o nouă formulă, revoluționară pentru acea perioadă, în prima instituție de învățământ privat din Republica Moldova. Mircea Snegur, primul președinte al Republicii Moldova (1990–1996), a susținut personal edificarea noii instituții. Prin înființarea acestei școli s-a catalizat învățămîntul de alternativă în noul stat independent. Actualmente instituția include un ciclu integral: clase primare, gimnaziale și liceale, asamblate organic în clusterul educațional Școala Primară „Prometeu-Junior” și Liceul „Prometeu-Prim”. În prezent, Liceul „Prometeu-Prim” este cea mai cotată instituție de învățămînt liceal din Republica Moldova. Elevii de aici au avut cea mai mare medie a notelor de bacalaureat (8,56) la sesiunea 2016, inclusiv 9,33 – la limba engleză şi 9,39 – la chimie.  Absolvenții Liceului își continuă studiile la cele mai prestigioase instituții de învățămînt din lume. Fiind un liceu privat, este finanțat în totalitate din resurse extrabugetare. Totodată, menționăm și dimensiunea filantropică pe care administrația acestei instituții o promovează. Elevii dotați din familii social-vulnerabile, olimpicii naționali și internaționali, copiii angajaților acestei instituții sunt scutiți de taxa pentru învățămînt.

În lumina realităților constatate de visu, evidențiem următoarele:

1. Părintele, psihologul, pedagogul, scriitorul, publicistul, managerul, arhitectul Liceului este Aurelian Silvestru, doctor în psihologie, cavaler al „Ordinului Republicii” (2009) și al Ordinului Meritul cultural în grad de ofițer din partea președintelui României Klaus Iohannis (2016). A. Silvestru are toate motivele, cunoștințele și pregătirea necesară pentru edificarea și consolidarea acestui liceu-minune. A făcut doctoratul în domeniul creativității și cunoașterii de sine la Institutul de Psihologie din Moscova, are o experiență didactică și științifico-didactică bogată în domeniu, de aceea a trecut prin inimă și cuget toată structura, infrastructura, personalul didactic, copii acestei instituții de învățămînt de elită. Este coautorul „Daciadei”, primului manual de istorie pentru clasele primare. (Recunosc, această lucrare m-a determinat încă din copilărie să fac studii din domeniul istoriei.) În prima și ultima zi de an școlar Aurelian Silvestru, directorul instituției, le citește elevilor parabole, fiind și autorul Imnului Liceului. Tot A. Silvestru este cel care a salvat și creat în mod pozitiv viața a mii de copii. Sau, ca să-l parafrazăm pe romanticul francez Victor Hugo (1802–1885), „cel ce deschide o școală închide o temniță”.
2. La 28 septembrie 2016 în cadrul acestei instituții învățau 1361 de elevi. În instituție activează 55 de clase, inclusiv 25 primare, 24 gimnaziale, 6 liceale. Este unul dintre puținele licee din Republica Moldova unde sunt șase clase de-a întîia! Dacă nu am cunoaște realitățile dezastruoase demografice din țară am avea impresia că asistăm la un baby boom.
3. În primii ani de existență a instituției, majoritatea cadrelor didactice (18 la număr) erau din România. Activitatea acestora era reglementată de acordurile bilaterale dintre Republica Moldova și România. S-a studiat în baza materialelor didactice românești. Treptat, s-a trecut la manualele elaborate și editate la Chișinău.
4. Numărul total al cadrelor didactice îl constituie 139 de persoane, inclusiv 8 doctori în știință, 20 cu titlu de magistru, 23 cu grad didactic superior, 40 de cadre didactice cu gradul didactic I, 31 de cadre didactice cu gradul didactic II. Profesorii din această școală sunt autori de „Abecedar” (Silvia Cotelea, Aurelia Ermicioi), manuale de limbă franceză (Zinaida Vîrlan, Maria Scobioală), engleză (Galina Chira, Margareta Dushciac, Maria Gîscă), de limbă și literatură română (Constantin Șchiopu, doctor habilitat în filologie), matematică (Petru Efros, doctor în științe fizico-matematice), „Educaţie moral-spirituală” în clasele primare (A. Silvestru, D. Andrei, I. Scripnic), autoare de „Curriculum la limba franceză” (Silvia Voroniuc), ghiduri, teste, evaluări etc. Unii profesori din această școală sunt nominalizați cu distincții de stat și grade onorifice. Merită menţionat faptul că doamnele profesoare Maria Efros, Margareta Dushciac şi Larisa Avdeev sunt deţinătoarele distincției de stat „Meritul Civic”, iar doamna profesoară Zinaida Vîrlan a fost distinsă cu titlul onorific de „Om Emerit”.
5. Este primul Liceu din Republica Moldova în care s-a început studierea opțională a religiei încă din 1991, punîndu-se astfel accentul pe valorile spirituale în educația copiilor. În Școala Primară „Prometeu-Junior” a fost edificată și sfințită în noiembrie 2001 Biserica „Sfînta Treime”. Cei trei preoți ai sfîntului lăcaș au studii în teologie (Vlad Mihăilă, Vasile Petrov și Ioan Cosoi, doctor în teologie) și sunt profesori de religie în instituție.
6. Este o școală în care este valorificat foarte rațional spațiul. Suprafața teritorială a instituției este de 5087 m², iar cea a sălilor de curs – 3530 m². Deși are un spațiu relativ restrîns, dispune de curte spațioasă, blocuri de studii, lăcaș sfînt, cantină, două săli de sport și chiar două blocuri locative pentru cadrele didactice. Se constată un tip de arhitectură intensivă în utilizarea spațialității. Inițial aici era un loc nevalorificat – gunoiște.
7. Fiecare al treilea elev din această școală este premiant la concursuri naționale și internaționale. În școală, alături de semenii lor, învață campioni europeni la șah şi dansuri sportive. De altfel, șahul este disciplină opțională în această instituție.
8. La o privire atentă poți constata că însăși jocurile elevilor, ce se distrează în curtea școlii, sunt inovative și pline de creație. E un zumzăit de albini combinat cu dinamica vieții.
9. În curtea Școlii Primare „Prometeu-Junior” crește un nuc. Deși în proximitatea copacului (doar la doi metri de el) au fost ridicate mai multe construcții, nucul a fost protejat, iar în prezent el menține siguranța întregului ansamblu arhitectural al școlii și „îmbrățișează” copii și pedagogii.
10. Școala Primară „Prometeu-Junior” și Liceul „Prometeu-Prim” reprezintă un indiciu al performanțelor educaționale din Republica Moldova în plan mondial. Atunci cînd în fiecare raion din Republica Moldova va exista cel puțin o școală de acest tip, se va putea considera, fără echivoc, că societatea a ajuns la un nivel înalt de dezvoltare socioeducațională, element comensurabil cu statele înalt dezvoltate.

Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-scoala-primara-prometeu-junior-si-liceul-de-creativitate-si-inventica-prometeu-prim_15470

Legende foto

1. Președintele Mircea Snegur a susținut personal deschiderea Liceului Experimental de Creativitate și Inventică „Prometeu”. Foto: Ion Valer Xenofontov, 8 septembrie 2016
   

2. Aurelian Silvestru, ctitorul Liceului Experimental de Creativitate și Inventică „Prometeu”. Arhiva privată Aurelian Silvestru
   
   
3. Liceului Experimental de Creativitate și Inventică „Prometeu” în construcții, anii 1990. Arhiva Liceului
   
   
4. O lecție de limbă și literatură română împreună cu Angela Lungu, director adjunct al Liceului „Prometeu-Prim”. Foto: Ion Valer Xenofontov, 26 septembrie 2016
   
   
5. Biserica „Sfînta Treime” – vatra spirituală a școlii. Foto: Ion Valer Xenofontov,26 septembrie 2016
   
   

6. Copii în jocuri creative. Foto: Ion Valer Xenofontov, 26 septembrie 2016
   
   
7. O clădire a Liceului „Prometeu-Prim”. Foto: Ion Valer Xenofontov, 26 septembrie 2016
   
   

                                                           Motto: „Unitate prin diversitate”.
Genericul Festivalului republican al etniilor din anul 2016

În Republica Moldova locuiesc mai multe etnii. În linii generale, acestia conviețuesc într-o alteritate: nu se cunosc în complexitate unele pe altele. De aceea, anual se organizează o serie de manifestări socioculturale unde fiecare etnie tinde să-și prezinte elementele increate ale acestora. Pentru prima dată un festival etnofolcloric a fost organizat la Chișinău la 4 iunie 2000. În 2001 a avut loc cea de-a doua ediție a Festivalului, apoi, printr-o hotărîre a Guvernului Republicii Moldova din 2002, s-a decis organizarea anuală a acestui eveniment sociocultural în a treia duminică a lunii septembrie.

În 2016, la cea de-a XV-a ediție a Festivalului etniilor au participat circa 45 de organizații etnoculturale ce reprezintă 14 etnii, 32 de formații artistice (din 9 raioane ale Republicii Moldova). În continuare prezentăm alte elemente cognitive ale Festivalului din ziua de 18 septembrie 2016.

1. În raza centrală a Grădinii Publice „Ștefan cel Mare și Sfînt” a fost organizată „Casa Mare”, ce reprezenta populația majoritară a Republicii Moldova. Doar aici era un stand cu însemnele vădite ale Uniunii Europene.
2. Cea mai divizată comunitate a fost cea armeană. Un segment cultural a fost reprezentată de Comunitatea Armenilor din Republica Moldova „Armenia noastră” (reprezentant – Ghenadie Babaian). Această organizație etnoculturală a prezentat aspecte din istoria armenilor, gastronomie, cultură. O altă organizație etnoculturală condusă de Venera Gasparean, președintele Asociației Armenilor din Republica Moldova, a îmbinat muzica, cultul personalității (liderului acestuia) cu șașlîkul.
3. Comunitatea rusă din Republica Moldova a avut cea mai extinsă suprafață teritorială de prezentare. Rușii au îmbinat muzica cu ritualul gastronomic și sportul (șahul). Comunitatea rușilor de rit vechi (Biserica lipovenească) a pus accent pe religiozitate, spiritualitate și creație.
4. Comunitatea găgăuză a fost cea mai atașată tradițiilor. A pregătit o casă tradițională găgăuză și a interpretat muzică populară.
5. Comunitatea azeră s-a evidențiat prin ritualul de servire a ceaiului și prin dansuri.
6. Cele mai discrete, modeste, dar pline de încărcătură intelectuală au fost reprezentanțele popoarele baltice (lituanienii, letonii și estonienii).
7. Comunitatea evreiască („Strada evreiască”) a îmbinat religia cu prezentarea inovațiilor și tehnologiilor, oferte turistice și dansul discret. A fost singura comunitate care a ținut cont că printre vizitatori sunt și copii, organizînd, în acest sens, un aparat de produs baloane de săpun – bucuria picilor.
8. Cea mai colorată prestație a Festivalului a avut-o comunitatea romilor. Reprezentantele acestei etnii pozau în vestimentație de sărbătoare pentru vizitatorii curioși.
9. Sonorizarea a fost deranjantă, deoarece fiecare comunitate avea muzica ei, creîndu-se un mozaic de muzică sau o babilonie.
10. Unii politicienii nici de data aceasta nu au ratat ocazia ca să-și facă imagine, organizînd băi în public.

Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

Legende foto

1. „Casa Mare” a populației majoritare a Republicii Moldova la Festivalul republican al etniilor. Foto: Ion Valer Xenofontov, 18 septembrie 2016
   
   
2. Venera Gasparean a îmbinat muzica, cultul personalității cu șașlîkul. Foto: Ion Valer Xenofontov, 18 septembrie 2016
   
   
3. Comunitatea rușilor de rit vechi (Biserica lipovenească) – identitate prin religiozitate. Foto: Ion Valer Xenofontov, 18 septembrie 2016
   
   
4. „Curtea găgăuză”. Foto: Ion Valer Xenofontov, 18 septembrie 2016
   
   
5. Comunitatea azeră și ritualul ceaiului. Foto: Ion Valer Xenofontov, 18 septembrie 2016
   
   
6. Baloanele de săpun de pe „Strada evreiască” – bucuria copiilor. Foto: Ion Valer Xenofontov, 18 septembrie 2016
   

7. Romele într-o paradă de modă. Foto: Ion Valer Xenofontov, 18 septembrie 2016
   

Motto: „Vă rog, Tatăl Nostru, Marele tov. Stalin,
nu-mi refuzați rugămintea”.
Ivan Ilici Danila, s. Dereneu, r-nul Braviceni, 6 iunie 1949

„Măi Stalin, sări-ți-ar capul”
Cîntec popular

Politica lui Iosif Vissarionovici Stalin (1878–1953), secretar general al PC al URSS (1922–1953) și prim-ministru al Uniunii Sovietice (1941–1953), în Moldova sovietică, ca și în alte republici unionale, după cel de-al Doilea Război Mondial a însemnat teroare, foamete, anxietate, deportare, colectivizare, pauperizare. Criza sociopsihologică prin care trec cetățenii Republicii Moldova este o consecinţă a terorii staliniste. Frica față de autoritatea centrală, obediența excesivă a cetățeanului față de elementul politic – în mod special față de conducătorul autoritar – au generat o fobie în fața subzistenței, a supraviețuirii fizice. Indiscutabil, a existat un segment al populației care s-a împotrivit sistemului prin diferite modalităţi, inclusiv prin refuzul de a se înscrie în colhoz. De curînd, cercetătoarea româncă Mariana-Alina Urs a depistat în arhivele din România o formă ciudată de protest – „Cazul pisicii Bombonica”. Este vorba de o femeie care, în semn de doliu pentru decesul lui Stalin din 5 martie 1953, a legat de coada pisicii Bombonica o panglică de culoare bleumarin, afirmînd că este în doliu. Femeia a fost prinsă și pedepsită de autorități.

A existat însă și populație care considera că răul nu vine de la Stalin, ci de la autoritățile locale, raionale sau republicane, de aceea apela la ajutorul conducătorului sovietic.

Doctorul în istorie (2005) conferenţiarul universitar (2015), Mariana S. Țăranu, autoare a trei monografii și circa 70 de articole și studii științifice, în anul 2014 a editat în lucrarea „Scrisori către Stalin sau spovedaniile celor ocupați (1947–1953)” (Chișinău, Pontos, 520 pag.) 280 de scrisori, depistate fondurile Arhivei Naționale a Republicii Moldova, în carte se developează imaginea „celor mulți”, a țăranilor, faţă de spiritul unei epoci turbulente, nesigure.

1. Principalele subiecte la care se refereau semnatarii scrisorilor adresate lui Stalin erau: lipsa mărfurilor şi a produselor de primă necesitate, foametea organizată, demolarea caselor în cadrul punerii în aplicare a tacticii pămîntului pîrjolit, includerea în categoria chiaburilor, impozitarea cu un supliment de 30% la toate categoriile de impozite, comportamentul birocratic şi abuziv al funcţionarilor, confiscarea loturilor individuale de către gospodăria colectivă, impunerea de către autorităţile locale să acorde împrumuturi la stat etc. Mai multe scrisori erau adresate din gulagul siberian, localităţi în care au fost deportate familii întregi de basarabeni, în toate semnatarii solicitând să li se permită să revină la baştină.
2. Autorii scrisorilor utilizau diverse formule de adresare: Iosif Vissarionovici Stalin (în toate cazurile), tovarășe Stalin (în majoritatea cazurilor), conducător general al URSS, Îndrumător, Învățător, Marele Conducător, Om apropiat, tată, conducător al popoarelor și al întregii lumi progresiste. Aceste adresări extrase din perimetrul mentalului colectiv reprezentau formule de sorginte a divinității, patriarhului, dascălului. Unele scrisori către Stalin par a fi rugăciuni disperate către divinitate: „Vă rugăm, Tatăl nostru, să atrageți atenția și la cererea mea…” (Matvei Bloghicenco, s. Tătărești, r-nul Cahul); „Vă rog, Dragul Nostru tată și Îndrumător Iosif Vissarionovici Stalin, să dați indicații ca să fiu exclus din lista gospodăriilor de chiaburi și suplimentul de 30%” (Gavril Guduma, s. Egoreni, r-nul Soroca); „Smerit mă adresez bunăvoinței Voastre și Vă cer ajutor” (Vasile Platon, s. Mihuleni, azi r-nul Șoldănești).
3. În linii generale, putem vorbi despre un limbaj dihotomic adresat lui Stalin: unul oficial și altul popular. În cel neoficial depistăm interjecția „Măi”, ce semnifică raporturi de egalitate sau chiar de la superior către cel inferior. După o introducere în care erau enumerate toate succesele autorităților sovietice, autorii lasă să se înţeleagă că acestea nu servesc nimănui, iar familia sa suferă mult din cauza lor.
4. Scrisorile relevă o serie de realități recurente: reglări de conturi ale consătenilor, invidie, înstrăinarea imobilelor, învinuiri nefondate etc.
5. Sătenii tindeau spre o recunoaștere și integrare socială. Catalogarea „culaci” îi înscria în lumea proscrișilor și marginalilor, a celor fără drept la apel. Originea socială „nesănătoasă” putea să se reflecte și asupra urmașilor. De aceea, unii țărani se rugau către Stalin ca să intervină „către raispolcom și selsovet” pentru a fi excluși de pe lista de „culaci” pentru a lucra în rîndul „colhoznicilor din sat” și cu „norodul sovietic”.
6. În categoria chiaburilor au fost trecuți și bătrînii bolnavi. De exemplu, Gheorghe Streci din Cahul, un orb de 68 de ani, a fost considerat chiabur deoarece cele 0,5 ha de vie au fost păzite în anii 1945–1946 de un sătean în perioada de coacere a strugurilor. Munca năimită a fost considerată un element de identificare a chiaburimii.
7. Unii autori de scrisori proslăvesc viața edificată de Stalin și regretă cu nu pot lua parte la aceasta: „Scumpe Iosif Vissarionovici, Dumneavoastră sunteți părintele cel mai scump și mai apropiat al milioanelor de truditori ai Patriei noastre. Pe Dumneavoastră toți Vă proslăvesc, de la mic și pînă la mare, pentru viața fericită pe care ne-ați dat-o nouă, noroadelor din Moldova, dezrobindu-ne de sub jugul românilor. Eu, scumpule și iubite Iosif Vissarionovici, împreună cu copiii mei nu pot lua parte pe deplin la această fericire” (Pavel Dani, s. Dominteni, r-nul Drochia).
8. Cu cît mai mult țăranii se confruntau cu refuzul autorităților de a le soluționa problema, cu atît cererile erau mai disperate și pline de formule superlative de adresare. În cea de-a patra scrisoare adresată lui Stalin, Filip F. Talpă (n. 1882) din satul Răspopeni, azi r-nul Șoldănești, scria: „cea de a patra Cerere o expediez Atotmilostivului, Învățătorului nostru, tatăl poporului sovietic, și multprețiosului nostru învățător Iosif V. Stalin! Eu, Talpă F.F. cu mîna tremurîndă vă scriu și Vă înduplec, multmilostivule, insistent și călduros vă rugăm, tatăl nostru, conducătorul Poporului sovietic, Vissarion I. Stalin, să fiu exclus din lista chiaburilor!”. În pofida acestei corespondențe repetate, în noaptea de 6 iunie 1949, Filip F. Talpă împreună cu soția Pelaghia (n. 1889), fiica Efimia (n. 1923), fiul Ion (n. 1926) au fost deportați în regiunea Kurgan.
9. În pofida faptului că semnatarii scrisorilor se adresau lui Stalin, acestea aşa şi nu ajungeau la destinatar. După ce erau înregistrate la secretariatul Sectorului special al CC al PC(b) de la Moscova, acestea erau redirecţionate pe adresa Consiliului de Miniştri de la Chişinău, secţia a V-a „Corespondenţă”. De aici erau trimise la comitetele executive raionale, după care erau antrenate şi sovietele săteşti unde locuia semnatarul scrisorii. Ultimele două instituţii aveau obligaţia de a verifica cele expuse în scrisoare şi de a se pronunţa. Sistemul era creat în aşa mod încât cei care se făceau vinovaţi de suferinţele localnicilor urmau să dea răspuns la plîngerile ultimilor, iar în consecinţă 80% dintre semnatari au fost deportaţi în Siberia.
10. Pe baza celor 280 de scrisori adresate lui Stalin, scrisori editate de Mariana S. Țăranu, a fost elaborat filmul documentar „Dragă Stalin…” (durata 13 minute, regia: Liuba Șevciuc). Filmul a fost tradus în limbile rusă şi engleză. Plasat pe www.youtube.com, filmul în variantă engleză are circa 145 000 de vizualizări. Filmul a cîștigat competiția anuală Radio Free Europe/Radio Liberty ”The Best of RFE/RL” la categoria  – Featurres, anul 2015.

Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-scrisorile-cetatenilor-din-moldova-sovietica-catre-stalin_15353

Legende foto

1. Conferenţiarul universitar Mariana S. Țăranu, editorul volumului „Scrisori către Stalin sau spovedaniile celor ocupați (1947–1953)”. Foto: Ion Valer Xenofontov, 16 septembrie 2016
   
   

2. Scrisoarea lui F.V. Sobețchi din raionul Cimișilia către Stalin. Sursă: Arhiva Națională a Republicii Moldova P-2848, Inv. 7, dos. 124, f. 34-35 (material prezentat de dr. conf. univ. Mariana S. Țăranu)
   
   
   
   

3. Portretul lui Stalin – icoană în paradele sovietice, Chişinău, 1947. Fondul materiale ilustrative al Bibliotecii Științifice Centrale „Andrei Lupan” (Institut) a Academiei de Științe a Moldovei. Fotografie prezentată de Larisa Turea
   
   

4. Stalin era icoană atît pentru țărani, cît și pentru autoritățile sovietice republicane. Gh. Rudi, președintele Sovietului Miniștrilor al RSS Moldovenești, ține un discurs în fața Prezidiului Bazei Moldovenești de Cercetări Ştiinţifice a AŞ a URSS, iunie 1949. Arhiva Națională a Republicii Moldova. Fond foto. Cota arhivistică:2767
   

Motto: „Una din podoabele țării”.
Nicolae Iorga (1871–1940), istoric român

Cetatea Făgăraș se află în localitatea omonimă din județul Brașov, România. Vocabula Făgăraș vine de la pădurile de fag ce se aflau în vechime în regiunea respectivă. Pentru prima dată numele Făgăraș este menționat într-o diplomă din 1291 emisă de regele ungur Andrei III (1290–1301).

Făgărașul, cetatea și domeniul său funciar au deținut un rol semnificativ în istoria Transilvaniei și Țării Românești. Negru Vodă (Radu Negru), cel care prin tradiție a întemeiat Țara Românească, era din Făgăraș. Tot în Făgăraș, în contextul celui de-al Doilea Război Mondial s-a retras o importantă comunitate de basarabeni.

1. Cetatea Făgăraș este una dintre cele mai mari și mai bine conservate cetăți medievale din Europa de Sud-Est, fiind clasată de o revistă americană pe locul doi în registrul celor mai frumoase castele din lume. Din 1500 și până la mijlocul sec. XIX, cetatea a fost asediată de 15 ori, însă niciodată n-a fost cucerită cu forța armelor. De aceea, poate fi numită, pe bună dreptate, Cetatea Invincibilă.
2. Anterior cetății de piatră de la Făgăraș, în sec. XII–XIII a existat o fortificație din lemn, cu val de pământ. Vestigiile fortificației din lemn, păstrate în Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, demonstrează că aceasta a fost distrusă violent în urma imixtiunii tătare din 1241.
3. Primele izvoare scrise referitoare la cetatea de piatră datează din anul 1455, fiind menționat un „castelan”. Investigațiile arheologice demonstrează însă existența cetății de piatră la sfârșitul sec. XIV.
4. Din a doua jumătate a sec. XVI, Cetatea Făgăraș devine reședință nobiliară și princiară importantă. Voievozii și principii Transilvaniei (Ștefan Mailat și Gașpar Becheș) au utilizat-o ca obiectiv strategic de luptă pentru tron. Mihai Viteazul a considerat-o „cetate de scaun”.
5. În sec. XVII, grație unor activități de muncă intensă și cu străduința unor conducători pricepuți, s-au conturat dimensiunile și formele actuale ale cetății, care dispunea de 85 de încăperi. În baza obligațiilor de „muncă la cetate”, iobagii domeniului Făgăraș au fost repartizați în trei schimburi, a cîte 50 de oameni, ce prestau muncă câte o săptămână. Unii cu hîrlețul și sapa, iar alții cu brațele.
6. Între 1670 și 1691, în monumentul de la Făgăraș s-au ținut 11 Diete ale Transilvaniei (instituție constituțională și politică preparlamentară), 18 delegații (reuniuni mai strânse) și au fost primite peste 50 de solii străine.
7. Cetatea a fost, pe rînd, garnizoană militară austriacă (1696–1867), maghiară (1867–1918) și românească (1918–1948). Din 1948 și până în 1960 a fost închisoare comunistă. Între septembrie 1950 și aprilie 1960, aici au fost închiși circa 4 000 de foști angajați ai Serviciilor de Informații, ai Siguranței Statului, magistrați militari și diplomați. Specific pentru acest penitenciar, în care au murit 166 de oameni, era faptul că deținuții erau „lagăriști”, adică întemnițați fără procese și fără condamnări. După 1960 a fost dezafectată și s-au început lucrări de restaurare pentru a-i reda înfățișarea din perioada de apogeu – sec. XVII. În urma unei decizii din 1976, în cetate au fost înființate ateliere de covoare, tricotaje și confecții, centre comerciale și de alimentație publică, un hotel, un muzeu și biblioteca municipală. În prezent funcționează doar ultimele două instituții culturale. Cetatea este deschisă contra unei taxe vizitatorilor și celor care doresc utilizarea temporară a spațiilor din incinta cetății.
8. Fortificația poate fi numită și Cetatea Torturii. Potrivit unor legende și mistere, în cetate ar fi existat mașina de tortură „Fecioara de Fier”. Condamnatul la moarte, trimis la „fecioară” pentru rugăciunea de sărut a icoanei Maicii Domnului, în loc de iertare, găsea în brațele ei o moarte cumplită. Persoana era străpunsă de pumnale, apoi se deschidea o trampă și corpul cădea într-un mecanism de săbii, care „toca carnea”. Într-un canal aflat la o înălțime de 8 m apa evacua resturile în râul Olt, nelăsând nicio urmă de crimă. O altă „Fecioara de Fier” reprezenta un sarcofag cu cuie în care era închis condamnatul. Cuiele îi străpungeau tot corpul, cu excepția organelor vitale. În urma pierderii de sânge, persoana murea în chinuri groaznice. În cetate se pot vedea și în prezent temnițele medievale, unele având săli de tortură.
9. Profesorul făgărășean Florentin Olteanu a denumit Cetatea Făgărașului drept Cetatea Principeselor, înregistrând această sintagmă ca brand. Într-adevăr, cetatea a fost domeniu al principeselor, care prin statut i-au menținut fortificației poziția hegemonică. Una dintre cele mai cunoscute Doamne a fost Stanca, soția lui Mihai Viteazul. În 1599, Mihai Viteazul a cucerit „Cetatea tare a Făgărașului”, pe care în 1600 a dăruit-o Doamnei Stanca. După înfrângerea lui Mihai Viteazul, familia sa a fost arestată. Din inițiativa lui Nicolae Iorga, în 1938, făgărășenii au edificat statuia principesei Stanca, pe epitaful căruia este notat: „Aici a suferit toate umilințele și toate amenințările, pentru dreptul neamului său, chinuită și apoi veșnic nemîngîiată soția lui Mihai Viteazul, Doamna Stanca”.
10. În 1656, pe lacul cetății înotau 6 lebede, care erau hrănite cu o pâine de secară pe zi. În 1696, în lac erau nouă lebede și patru boboci. Îngrijirea lebedelor se realiza din ordinul principesei Transilvaniei. Ca o continuare a tradiției, în 2012, Primăria Făgărașului a decis popularea lacului cu lebede. La 1 septembrie 2016, pe lac înotau, împreună cu bobocii, 32 de lebede de culoare albă, neagră și gri.

Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

Legende foto

1. Cetatea Făgăraș, 1883. Fondul materiale ilustrative al Muzeului Țara Făgărașului „Valer Literat”.
   
2. Statuia Doamnei Stanca, 1938. Sculptor Spiridon Georgescu. Pe fundal: Cetatea Făgăraș. Foto: Ion Valer Xenofontov, 1 septembrie 2016
   
   
3. Bîrne și fragmente de lemn de la vechea fortificație din sec. XII–XIII. Foto: Ion Valer Xenofontov, 1 septembrie 2016
   
   
4. Fierăria Cetății Făgăraș. Foto: Ion Valer Xenofontov, 1 septembrie 2016
   
   
5. Blazonul sculptat pe ancadramentul ușii ce leagă casa cînepii cu loggia, amintit în surse în 1656, s-a conservat pînă în prezent. Foto: Ion Valer Xenofontov, 1 septembrie 2016
   
   
6. Sala Țării sau Sala Dietei este menționată pentru prima dată în 1581. Aici a fost Dieta Transilvaniei pînă în 1639 (fiind transferată la alt nivel al castelului), apoi a avut destinația de capelă reformată, ortodoxă și apoi romano-catolică. Foto: Ion Valer Xenofontov, 1 septembrie 2016
   
   
7. Sala Tronului. Foto: Daniela Hadîrcă-Năstas, 1 septembrie 2016
   
   
8. „Casa Doamnei”. Foto: Ion Valer Xenofontov, 1 septembrie 2016
   
   
9. „Fecioara de Fier cu cuie”. Foto: Ion Valer Xenofontov, 1 septembrie 2016
   
   
10. Profesorul Florentin Olteanu este autorul brandului Cetatea Principeselor, Foto: Daniela Hadîrcă-Năstas, 3 septembrie 2016
    
    
11. Lacul cetății cu lebede. Foto: Ion Valer Xenofontov, 1 septembrie 2016
    
    

                                                                               Motto: „Un loc unde revii în nostalgia unor  timpuri care se duc și care totuși nu se grăbesc”.

Anonimus

Potrivit unor informații, după destrămarea Uniunii Sovietice, 77 de pensiuni care aparțineau anterior diferitor instituții și organizații din Moldova sovietică au fost pierdute pentru totdeauna de către Republica Moldova în favoarea Ucrainei. Una dintre puținele pensiuni aflată în jurisdicția Chișinăului (mai exact, în gestiunea Academiei de Științe a Moldovei) este Baza de Odihnă (mai corect, Pensiunea) „Știința”, aflată în satul Nikolaevka, raionul Belgorod-Dnestrovsk, regiunea Odesa (Basarabia de altădată). Este o zonă de odihnă agreabilă, plasată pe o suprafață de 1,5 ha de pămînt, ce conservează, într-o anumită măsură, spiritul secolului XX, însă care tinde să se adapteze și la noile cerințe ale pieței regionale (în campus s-au construit și căsuțe de lemn înzestrate cu utiliăți moderne). Apa de pe litoralul Mării Negre (Marea Neagră a fost numită de greci în perioada precreștină Pontos Euxeinos – „Marea Ospitalieră”) din proximitatea pensiunii este considerată una dintre cele mai curate din regiune, grație schimbului permanent de curenți. Delfinii sunt atît de blînzi încît trec nestingheriți pe lîngă oamenii care înoată prin apropeirea acestor mamifere marine foarte inteligente. Pescărușii oferă și ei un spectacol splendind al naturii. La circa 5 km de Pensiunea „Știința” se află Bazareanca (Basyriamka – „grădina de sare”), colonie germană fondată la sfîrșitul sec. XIX. Vara, această localitate arăta ca un „oraș-fabrică”, deoarece în fiecare gospodărie se afla cîte o mașină de treierat.

O serie de factori externi eclipsează însă atmosfera de beatitudine: trecerea dificilă și obositoare  la vama ucraineană, infrastructura precară din regiune, arderea miriștilor de către ucraineni, chiar în proximitatea zonelor de pe litoralul Mării Negre (nu mai vorbesc de pagubele enorme pe care le produc florei, faunei și pămîntului), lipsa unui spirit gospodăresc colectiv, utilizarea zonei din proximitatea litoralului de către turiștii ocazionali („dikie”), care lasă după ei mizerie etc.

1. Pensiunea „Știința” se află în zona Balabanka („Satul Șoimului”) a localității Nikolaevka, la circa 1 km distanță de litoralul Mării Negre. Inițial, locul era utilizat de turiștii ocazionali, care locuiau în corturi. Din 1972 este administrată de de Academia de Științe a RSS Moldovenești (a Moldovei). Din cele cinci spații de agrement instituționalizate, Pensiunea „Știința” este cea mai veche.
2. În perioada sovietică era foarte dificil să obții o foaie de odihnă la Pensiunea „Știința”. Prețul unei foi de odihnă era estimat la 8 ruble și putea fi obținut doar prin intermediul sindicatelor o dată la trei ani. „Străinii”, adică persoanele care nu activau la Academia de Științe, trebuiau să achite un preț mai mare – 25 ruble.
3. Cel mai căutat produs în perioada sovietică la Pensiunea „Știința” era berea, care era adusă în lăzi, cu mari pile (prin intermediul lui Iosif Birman, directorul pensiunii), din Belgorod-Dnestrovsk. Peștele, în schimb, era din abundență și foarte variat.
4. Cea mai veche clădire din zona Balabanovka se află la Pensiunea „Știința”. Este vorba despre conacul boierului Balaban. Este o construcție de la sfîrșitul sec. XIX, care are 12 camere mari și luminoase. Grosimea zidului este de 1 m. Vara conacul este răcoros, iar iarna – călduros. În anii celui de-al Doilea Război Mondial, în edificiu a fost cazată o unitate militară germană. Un fiu de-al fostului ofițer german, șeful structurii militare, a vizitat construcția în ultimii ani. Aproximativ în aceeași perioadă cu conacul s-a construit și grajdul. Potcoava germană găsită în această construcție și fixată de- asupra ușii căsuței paznicului este considerată talismanul pensiunii.
5. Pensiunea „Știința” este o oază de verdeață în regiune. Aici cresc arbori și arbuști atît din specii foioase, cît și din cele fructifere. Printre cei mai bătrîni copaci de aici este un castan care are 115 ani. Dimineața ești trezit de un concert frumos oferit cu mare măiestrie de păsările care se adăpostesc în flora pensiunii.
6. Bucatele sînt pregătite cu multă pasiune de bucătari din Republica Moldova în stil tradițional moldovenesc. Vineri, 22 iulie 2016, a fost sacrificat un porc în pensiune, iar sîmbătă 23 iulie a.a. bucătarii au pregătit o mămăligă uriașă într-un ceaun din fontă. Din cele 8 kg de făină s-a pregătit o mămăligă din făină moldovenească, cu gust și aromă ca acasă, pentru 123 de persoane. La cină, alături de acest aliment, s-a servit friptură din porcina sacrificată cu o zi înainte, brînză de oi și un pahar de vin rece. Pensionarii (cei care se odihnesc în pensiune) își pot diversifica meniul și prin produse naturale achiziționate de la localnici. De exemplu, Elena, lăptăreasa din localitate, deține 33 de caprine și o vacă și comercializează lapte proaspăt, brînză, urdă la prețuri modice. Un litru de lapte da capră costă doar 15 hrivne (aproximativ 12,5 lei). Pentru comparație, un litru de bere bună – 28 de hrivne! Iar marea, la rîndul ei, este destul de generoasă și cu cei care preferă să pescuiască. Peștele și crabii sunt aici din abundență.
7. În cantina Pensiunii „Știința”, construită la sfîrșitul anilor 1970, se află patru tablouri: a) Tatiana Bivol, Coasta Mării Negre, ulei, 50/40 cm., anul ?; b) Autor necunoscut, Nistru în șerpuire, acuarelă, 100/150 cm, anul ?; Autor necunoscut, Sfîntul Gheorghe ucide balaurul, acuarelă, 150/150 cm, anul ?; Autor necunoscut, Butuceni, acuarelă, 100/150 cm, anul ?. Tabloul Sfîntul Gheorghe are în partea dreapta jos și o icoană fixată care o reprezintă pe Maica Domnului este plasat în colțul de răsărit al cantinei și, îmbrăcat în prosop, amintește de Casa Mare tradițională moldovenească.
8. La o distanță de circa 1 km sud-vest de pensiune se află Cimitirul Tașkov. Aici își găsesc somnul de veci vechii locluitori ai localității. Am depistat și morminte de-ale moldovenilor (românilor). În cimitir își duc somnul de veci, într-o groapă comună (potrivit scriitorului armean Varujan Vosganian, „gropile comune sunt partea cea mai vinovată a istoriei”), 6 000 de militari de diferite naționalități (preponderant germani), care și-au găsit moartea în Marea Neagră în octombrie 1943. În 1986, o echipă de cercetători din Polonia au cercetat rămășițele pămîntești ale celor căzuți în timpul flagelului mondial. Cimitirul nu este îngrijit de mîna omului, ci de cea a divinității, fiind presărat de flori – imortele.
9. În perioada 11–18 iulie, la Pensiunea „Știința” s-au odihnit și două femei trecute de 60 de ani, care lucrează în Italia. Anual, cel puțin două luni, acestea stau cu bătrînele pe care le îngrijesc pe malul Mării Adriatice. Vara mai vin să se odihneaslă „la Moldova”, pe malul Mării Negre, mai aproape de casă și nostalgia tinereții. Or, a perioadei sovietice.
10. Dacă în zilele de 11–16 iulie apa din Marea Neagră a fost foarte caldă, atunci în zilele de 18–21 iulie a fost rece. Unii copii au emis ipoteza ca Marea Neagră „blîndă” a fost „furată” de un zmeu din poveste și înlocuită cu alta – „foarte rea”.

Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-baza-de-odihna-pensiunea-stiinta_15017

 Legende foto

1. Conacul boierului Balaban edificat la sfîrșitul sec. XIX. Foto: Ion Xenofontov, 24 iulie 2016
   
   
2. Grajdul boierului Balaban, transformat, peste ani, în reședința directorului pensiunii și locuințe ale personalului. Foto: Ion Xenofontov, 24 iulie 2016
   
   
3. Potcoava germană din grajdul boierului Balaban – talismanul Pensiunii „Știința”. Foto: Ion Xenofontov, 22 iulie 2016
   
   
4. Castanul din 1901 – „bătrîn locatar” al pensiunii. Foto: Ion Xenofontov, 18 iulie 2016
   
   
5. Cantina pensiunii transformată într-o Casă Mare. Foto: Ion Xenofontov, 24 iulie 2016
   
   
6. Ion Botezatu, directorul Pensiunii „Știința” (din 2005), degustătorul oficial al mămăligii uriașe. Foto: Ion Xenofontov, 23 iulie 2016
   
   
7. Elena, lăptăreasa, comercializează produse lactate naturale și ieftine vizavi de Pensiunea „Știința”. Foto: Ion Xenofontov, 24 iulie 2016
   
   
8. În Cimitirul Tașkov și-au găsit somnul de veci, într-o groapă comună, 6 000 de militari în octombrie 1943. Foto: Lidia Prisac, 19 iulie 2016
   
   
9. În Cimitirul Tașkov și-au găsit somnul de veci înaintașii lui Aleksandr Tașkov, paznicul Pensiunii „Știința”. Foto: Lidia Prisac, 19 iulie 2016
   
   
10. Tatiana Bivol, Coasta Mării Negre, ulei, 50/40 cm., anul ?. Cantina Pensiunii „Știința”
    
    
11. Secvență de pe litoralul Mării Negre, în apropierea Pensiunii „Știința”. Foto: Ion Xenofontov, 18 iulie 2016
    
    

                                                           Motto: „O vilă misterioasă care a conservat spiritul epocii”.
         Anonimus

La romani vila (lat. villa – casă la țară) reprezenta o reședință rurală, înconjurată de grădini sau spații verzi, a marilor proprietari destinată agrementului.

Vilele urbane au apărut în Basarabia la sfârșitul sec. XIX, odată cu infiltrarea stilului Art Nouveau. Apogeul de răspândire a acestor edificii civile a fost atins în primele decenii ale sec. XX și în intervalul dintre cele două conflgrații mondiale. Erau locuințe confortabile, cu o curte interioară, cu un singur nivel sau cu etaj și cu o compoziție spațial-volumetrică pitorească. La noi, cele mai multe vile s-au păstrat în Chișinău, Bălți, Orhei și Soroca.

1. Vila urbană a lui Mihail Karcevski se află în municipiul Chișinău, pe str. Mălina Mare nr. 39, sectorul Botanica.
2. Este un monument de arhitectură de categorie națională înscris în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat cu nr. 355.
3. Construcția este printre primele arhitecturi civile edificate de arhitectul-academician al Academiei de Arte a Imperiului Rus (1910), membru al Academiei de Științe a Uniunii Sovietice (1943), Alexei Șciusev (1873, Chișinău – 1949, Moscova). A. Șciusev, de altfel, a proiectat între 1924 și 1930, Mausoleul liderului bolșevic V.I. Lenin (1870–1924) din Piața Roșie din Moscova.
4. Vila a fost edificată în anii 1897–1898 de către A. Șciusev la solicitarea colegului de gimnaziu M. Karcevski, fratele viitoarei soții a arhitectului.
5. Edificiul cu etaj a fost construit pe un teren înconjurat de pomi fructifieri la periferia Chișinăului.
6. Din amintirile lui M. Karcevski, proprietarul vilei, se desprind următoarele informații despre casă: „se află în valea unei râpe împădurite, pe acest loc surpat trece un drum… este modestă însă terasa mare împânzită de verdeață și gruparea asimetrică a camerelor oferă cumpătare arhitecturii sale și confort”.
7. În epocă, casa era una tipică spațialității de habitat. Terasa este spațioasă, fiind una general întâlnită în spațiul carpato-danubiano-pontic, atât pentru locuințe boierești, cât și pentru cele țărănești.
8. Casa a fost vizitată de prietenul și colegul lui M. Karcevski, Vasili Dokuceaev (1846–1903), renumit geolog și pedolog.
9. M. Karcevski (8 iunie 1872, Chișinău – 6 noiembrie 1936, Chișinău), savant-pedolog, a fost un renumit profesor, care în 1901 a deschis o școală privată cu profil real (a doua școală de acest tip din Chișinău). Instituția de învățământ era recunoscută ca fiind una dintre cele mai bune din sudul Imperiului Rus. În 1913 școala a fost închisă din cauza promovării ideilor progresive.
10. Construcția a aparținut descendenților lui M. Karcevski până în 2001, când a fost vândută. Actualii proprietari nu au modificat planul vilei. Casa are trei dormitoare, bucătărie, sufragerie și verandă. Ca urmare a ultimelor lucrări de reparație au fost schimbate geamurile și acoperișul. Casa este înconjurată de o grădină cu pomi și cu gazon bine îngrijit. Toate acestea îi conferă spațialității o proximitate cu cea descrisă de M. Karcevski cu peste 100 de ani în urmă.

Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

Ruslan Rozdovan, student

Universitatea de Stat din Moldova

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-vila-lui-mihail-karcevski_14760

 Legende foto

1. Vila urbană a lui M. Karcevski, anii 1970. Sursă: Arhiva curentă a Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor din Republica Moldova

2-3.Vila urbană a lui M. Karcevski. Foto: Ruslan Rozdovan, 17 martie 2016

4. Ca și vila urbană, casa lui M. Karcevski (edificată la începutul sec. XX) din Chișinău a fost proiectată de A. Șciusev. Motivele orientale sunt inflențate de expediția din Samarkand a arhitectului. Foto: Ion V. Xenofontov, 26 iunie 2016

5. M. Karcevski, proprietarul vilei omonime. Sursă: http://sortov.net/lyudi/karchevskiy-mihail-vikentevich.html

6. Arhitectul A. Șciusev. Basorelief. Casa Memorială „A. V. Șciusev”. Foto: Ion V. Xenofontov, 26 iunie 2016

7. Școală privată cu profil real administrată de M. Karcevski era plasată în spațiul unde actualmente se află Liceul Teoretic „Mircea Eliade”. Foto: Ion V. Xenofontov, 26 iunie 2016

Motto: „Per aspera ad astra”
(„Pe căi anevoioase se ajunge la stele”),
expresie latină

Din cele mai vechi timpuri și până în prezent biografia oamenilor de știință a suscitat interes deosebit pentru societate. Deși „sunt ca toți”, totuși au și „ceva deosebit”, elemente nuanțate de biografie.

Odată Arhimede din Siracusa (287 î.Hr. – 212 î. Hr.), un mare învățat al Antichității, a sărit din baie, a ieșit în stradă, gol pușcă, și a strigat „Evrica!”, adică „Am găsit!”.

Savantul american Thomas Edison (1847–1931) a inventat becul electric, diverse aparate pentru iluminat, fonograful etc. Prima experiență a lui Edison a fost la 5 ani. A încercat să imite o gâscă ce clocea ouă. A stat ușor pe niște ouă cu intenția de a le cloci. În copilărie, Thomas Edison vindea ziare și dulciuri pasagerilor din tren. Totodată, nu rata ocazia pentru a face experiențe chimice în vagonul de bagaje. În prezent, majoritatea aparatelor audio și video se bazează pe invențiile lui Th. Edison. 

Dubla laureată a Premiului Nobel în domenii științifice diferite (fizică și chimie), Marie Curie-Skłodowska (1867–1934) a avut o copilărie plină de dificultăți. Mama acesteia, după o lungă suferință cauzată de tuberculoză, a decedat, iar tata, un învățător cu salariu modest de abia putea să-i întrețină pe cei cinci copii. La peste opt decenii de la decesul cercetătoarei toate elementele cu care aceasta a intrat în contact (haine, mobila, manuscrise etc.) continuă să radieze, fiind cancerogene. Fără să cunoască consecințele elementelor radioactive asupra sănătății le purta cu ea în poșetă…

În spațiul carpato-danubiano-pontic există chiar o „spațialitate academică unică”. Este un miracol în istoria pedagogiei din spațiul actual al Republicii Moldova, cum dintr-o școală care a funcționat doar opt ani, șase absolvenți au devenit membri ai Academiei de Științe a Moldovei (în continuare – AȘM). Este vorba de Școala Medie de Băieți nr. 4 din Chișinău, pe care au absolvit-o academicianul (1984) Andrei Andrieş (n. 24 octombrie 1933, Chişinău – 7 aprilie 2012, Chișinău); membrul co­respondent (1984) Vasile Babuc (n. 13 februarie 1933, Chişinău); academicianul (1992) Silviu Berejan (n. 30 iulie 1927, s. Bălăbăneşti, azi r-nul Criuleni – 10 noiembrie 2007, Chișinău); academicianul (1989) Andrei Ursu (n. 20 decembrie 1929, Străşeni); academicianul (1984) Gheorghe Paladi (n. 9 mai 1929, Chişinău); academicianul (1992) Alexei Simașchevici (n. 27 iunie 1929, Chişinău). Coleg de școală a viitorilor savanți a fost renumitul regizor și actor Valeriu Cupcea (n. 12 martie 1929, s. Cupcui, r-nul Leova – 15 ianuarie 1989, Chișinău), cel care avea să joace rolul titular în spectacolul „Eminescu” de M. Ștefănescu (1966) și care a murit în ziua de naștere a eroului pe care l-a interpretat cu dăruire… 

La sfârșitul anului 2015, AȘM avea în componență 51 de membri titulari (academicieni) și 38 de membri corespondenți, cu vârstă medie de 73,9 ani și respectiv 75,0 ani. Media generală a vîrstei membrilor AȘM constituia 74,5 ani.

În spatele multor biografii științifice de succes ale membrilor titulari ai AȘM se ascund dificultăți, lipsuri materiale, vise, vocații, perseverență, dăruire, talent, entuziasm…

1. Academicianul (2000) Ion Ababii (n. 11 februarie 1944, s. Ochiul Alb, r-nul Drochia), medic, savant consacrat în domeniul otorinolaringologiei, în copilărie a dorit să fie aviator. Însă a devenit doctor, dintr-o „întâmplare”. A absolvit școala medie la 16 ani, iar la aviație se admiteau doar de la 17 ani. Pentru a nu „pierde” un an… a depus documentele la Facultatea de Medicină Generală a Institutului de Stat de Medicină din Chișinău (1960).
2. Academicianul (1992) Mircea Bologa (n. 31 mai 1935, s. Parcova, azi r-nul Edineţ), fizician, savant consacrat în domeniile termo- şi electrofizică, student la 16 ani la Facultatea de Fizică și Matematică a Universității de Stat din Chișinău, se identifică cu o situație pe care o are drept călăuză în viață. Savantul povestește că odată, în fața unui auditoriu reprezentativ trebuia să țină o comunicare un lector cunoscut, însă acesta s-a îmbolnăvit. A fost înlocuit ad-hoc de un alt specialist. Acesta a fost audiat cu mare interes de public. Organizatorii au fost surprinși de înalta ținută academică a oratorului și l-au întrebat care e secretul că s-a prezentat atît de bine, fără o pregătire prealabilă. Lectorul a răspuns că, de fapt, pentru acea întrunire s-a pregătit pe parcursul întregii vieți.
3. Academicianul (1995) Ion Bostan (n. 31 iulie 1949, s. Brânza, r-nul Cahul), inginer, savant consacrat în domeniile maşinologiei şi fiabilității maşinilor, s-a născut într-o familie de colhoznici de rând, care au trecut prin calvarul celui de-al Doilea Război Mondial, foametei și deportărilor etc. Mai mult ca atât, în 1957, în urma unei inundații, familia a rămas ruinată, fiind necesară construirea unei noi case. Anton Bostan, tatăl viitorului academician, fără studii speciale, a devenit cel mai bun mecanizator din localitate. Orice tehnică nouă apărută în gospodăria colectivă era pusă în aplicare de badea Anton. Astfel, a pus în circuit primul tractor „Universal”, mașini de procesare a laptelui și de fabricare a smântânii, agregate pentru treieratul grânelor, o făbricuță de tras lîna, unica în lunca Prutului de Jos etc. Dragostea genetică pentru tehnologii și inovații a fost transmisă fiului, viitorului academician.
4. Academicianul (2000) Mitrofan Ciobanu (n. 5 ianuarie 1942, s. Copceac, azi r-nul Ştefan-Vodă), matematician, savant consacrat în domeniul topologiei, povestește că nașterea sa a fost o mare surpriză în familie deoarece era primul nepot cu numele de familie Ciobanu. Bunicul Sofroni a spus că lasă toată averea nepotului. Aceasta era constituită dintr-un butoi vechi de 500 litri, 2-3 ha de pământ fertil, două grădini mici cu 8 copaci de nuc, un cireș și cîțiva pomi de vișin. În iarna în care s-a născut viitorul academician era un ger de crăpau pietrele. Ca să nu răcească pruncul la botez, părinții au încălzit apă la moșul Constantin, care locuia în apropierea bisericii. A fost botezat de părintele Constantin, chiriaș în bordeiul familiei Ciobanu, o casă mică. De emoții, părinții și nașii la botez au uitat să ridice documentul, lăsându-l în registrul bisericesc. A fost numit Mitrofan în memoria bunicului pe filieră maternă, cu care de altfel și seamănă.
5. Academicianul (1978) Mihail Lupașcu (n. 27 august 1928, s. Cuizăuca, azi r-nul Rezina – 21 iunie 2016, Chișinău), agronom, savant consacrat în domeniul fitotehniei şi producerii nutreţurilor, a fost supranumit „patriarhul agriculturii”. În copilărie era șotios, era cel mai mic de statură dintre cei șase frați și i se zicea „Milică”. Lucrul pământului, îngrijirea animalelor i-au fost universul copilăriei. Aceasta probabil și l-a marcat în viitoarea activitate științifică și administrativă, deoarece a fost cel care a introdus în Moldova pentru prima dată lucerna, hrana de bază pentru bovine.
6. Academicianul (1993) Vasile Micu (n. 18 octombrie 1938, s. Olişcani, azi r-nul Şoldăneşti), agronom, savant consacrat în domeniile geneticii, ameliorării şi seminologiei, s-a născut într-o familie evlavioasă cu șapte copii. În casă, în toate camerele, erau icoane, rugăciunile de dimineață, înainte de masă, înainte de culcare erau respectate cu strictețe de toți membrii familiei. În copilărie s-a implicat la munci agricole: curățatul porumbului, culesul strugurilor, înșiratul și păpușitul tutunului etc. Bunicul din partea tatălui, Ion Micu, l-a învățat a ține toporul în mînă, a ciopli etc. Un mare cunoscător de basme, povești, cântece populare, bunicul a decedat în timpul foametei din anii 1946–1947, la vârsta de 84 de ani. Și-a protejat până la urmă nepoții, atunci când i se oferea mâncare o ceda în favoarea copiilor, spunând că „s-a săturat”.
7. Academicianul (1992) Sveatoslav Moscalenco (n. 26 septembrie 1928, s. Bravicea, azi r-nul Călăraşi), fizician, savant consacrat în domeniile teoriei semiconductorilor, opticii cuantice, și academicianul (1976) Vsevolod Moscalenco (n. 26 septembrie 1928, s. Bravicea, azi r-nul Călăraşi), fizician, savant consacrat în domeniul fizicii teoretice a stării condensate, sunt frați gemeni. În copilărie, aceștia se asemănau în toate privințele. Odată unul din frați a scăpat o farfurie jos, iar celălalt, din solidaritate, a procedat la fel. Părinții au vândut vaca pentru ca să-și dea copiii la cel mai bun liceu din Basarabia – Liceul „B.P. Hasdeu” (actualmente, sediul Muzeului Național de Istorie). Având reușită foarte bună la învățătură, frații gemeni dispuneau de bursă, locuiau la internat și erau scutiți de taxa de învățătură. Dascălii de la acest liceu aveau libertate în alegerea metodelor de predare și determinarea sferei de cunoștințe transmise elevilor. Cu o intuiție de excepție, dezvoltată de legătura genetică comună, frații au demonstrat fenomene științifice încă cu jumătate de secol în urmă, fenomene care abia acum sunt puse în practică în știința occidentală.
8. Academicianul (2012) Gheorghe Mustea (n. 1 mai 1951, s. Mândreşti, r-nul Teleneşti), compozitor, om de artă, a crescut într-o familie cu șapte copii, unde muzica era adorată, considerent care i-a marcat destinul. Despre tatăl viitorului academician se spune că s-a dus odată la piață să cumpere un purcel, însă s-a întors cu o armonică. Jocul preferat al copiilor din familia Mustea era „de-a orchestra”, dirijor fiind, evident, viitorul fondator și prim-dirijor al Orchestrei Simfonice a Companiei Publice Teleradio-Moldova.
9. Academicianul (2007) Gheorghe Ţîbîrnă (n. 16 februarie 1944, Sângerei), medic, savant consacrat în domeniul oncologiei, are un postulat pe care îl respectă cu strictețe: „Jur să învăț toată viața”. A ales să practice medicina fiind ghidat de exemplul fratelui mai mare, chirurgul Constantin Țîbîrnă (membru de onoare al AȘM), care încă fiind student era înconjurat de pacienți: rude, vecini, localnici. Pe unii îi consulta, iar pe alții îi ajuta să se interneze la spital în capitală. Dacă tata îl vedea ca ajutor în gospodărie, atunci mama dorea copii învățați, de aceea îi povățuia: „Du-te după fratele Costică”, iar fratelui mai mare îi zicea: „Ai grijă de Gheorghiță”.
10. Academicianul (1989) Andrei Ursu (n. 20 decembrie 1929, Străşeni, la naștere cîntărea 4,2 kg), biolog, savant consacrat în domeniile pedologiei, geografiei solurilor, ecologiei, narator de excepție, memorează că în 1953, pentru examenele de stat, un bătrân evreu din Strășeni i-a cusut un costum albastru, elegant. Chiar de la început, haina a fost una cu ghinion. Croitorul i-a făcut buzunarul din spate în partea stângă. Costumul confecționat cu ocazia absolviri Facultății de Geologie și Pedologie a Universității de Stat din Chișinău i-a fost furat. După moartea lui Stalin au fost amnistiați mai mulți deținuți politici, însă și infractori. În Chișinău, în acele zile erau dese cazurile de asasinări, siluiri etc. Printre cei amnistiați erau și doi fii ai gazdei unde locuia studentul Ursu. Inițial, din casă a dispărut fiul mai mare al gazdei, apoi și cel de-al doilea fiu (cu mari pretenții de artist!), care a sustras și costumul chiriașului. Au fost zile negre pentru viitorul academician, deoarece în haină se aflau cele mai importante documente: pașaportul, carnetele de comsomolist, de membru al sindicatelor, matricola etc. Pe lângă stres, absolventul a fost mustrat și amendat de autorități…

Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-din-biografia-membrilor-titulari-ai-academiei-de-stiinte-a-moldovei-i_14692

Legende foto:

1. „Biroul lui Al. G. Eiffel” din Turnul Eiffel evocă scena din 10 septembrie 1889, ziua în care Al. G. Eiffel, în compania fiicei Claire, a fost vizitat de vestitul inventator american Thomas Edison (1847–1931), autorul a 1 093 de brevete de invenție. Foto: Ion V. Xenofontov, 24 octombrie 2015
   
   
2. Cavoul Marie Curie-Skłodowska din Pantheon, Paris. Foto: Ion V. Xenofontov, 24 octombrie 2015
   
   
3. Savantul Mircea Bologa: portret în activitate academică. Arhiva privată acad. Mircea Bologa
   
   
4. Academicianul Mircea Bologa. Foto: Ion V. Xenofontov, 16 iunie 2016
   
   
5. Academicianul Ion Bostan (la tribună). Foto: Ion V. Xenofontov, 16 iunie 2016
   
   
6. Doctorandul Mitrofan Ciobanu la Simpozionul tiraspolean de topologie, 1969. Arhiva privată acad. Mitrofan Ciobanu
   
   
7. Academicianul Mitrofan Ciobanu, Savantul Anului 2015. Foto: Ion V. Xenofontov, 12 iunie 2016
   
   
8. Academicianul Mihail Lupașcu alături de mama, familie, rude, prieteni, 1976. Arhiva privată a academicianului Mihail Lupașcu
   
   
9. Academicianul Sveatoslav Moscalenco. Foto: Ion V. Xenofontov, 16 iunie 2016
   
   
10. Frații gemeni academicienii Moscalenco împreună în cercetări științifice, dar și în activități de întreținere fizică. Foto: Mihai Potârniche, noiembrie 1982. Arhiva Națională a Republicii Moldova. Cota arhivistică: 11297
    
    
11. Viitorul academician Andrei Ursu sub protecția părinților Eudochia și Tudor, august 1930. Arhiva privată acad. Andrei Ursu
    
    
12. Academicianul Andrei Ursu. Foto: Eugenia Tofan
    
    
13. Expoziția foto „Academia de Științe a Moldovei: evoluție, instituționalizare, personalități (1946–2016)”. Autor: drd. Eugenia Tofan, șef Centrul Media al Academiei de Științe a Moldovei. Pe fundal portretele membrilor Academiei de Științe a Moldovei. Foto: Ion V. Xenofontov, 16 iunie 2016
    
    

Motto: „Pentru om nu este nimic
mai intersant decât însuși omul”.
Filosof antic

Potrivit studiilor de genealogie de ultimă oră din Republica Moldova (Mihai Adauge, Alexandru Furtună, Sergiu Bacalov ș.a.) se conturează o matematică inedită în cercetările de profil. În intervalul de timp de aproximativ şase veacuri în care s-au perindat circa 25 de generaţii, oricine dintre contemporani are peste 33 de milioane de strămoşi pe linii directe: bunici, străbunici, stră-străbunici, răs-străbunici etc.

Identificarea numelor de personalități pentru a fi promovate sub aspect editorial reprezintă una dintre problemele majore în elaborarea lucrărilor științifice, epicentrul conflictului fiind criteriile de selecție a personalităților. Potrivit unor relatări, cu nuanță anecdotică, regele francez Ludovic al XIV-lea, Regele Soare (Le Roi Solei), supărat pe opoziția iluministă și intelectuală din țară, a chemat un înțelept să-l consulte în privința pedepsei aplicate adversarilor cărturari. După multe ezitări și meditații, înțeleptul a spus: Măria Ta, pune-i pe oponenți să elaboreze o enciclopedie a personalităților și vei vedea câte capete vor zbura! (auzită de la dr. Constantin Manolache, directorul Institutului de Studii Enciclopedice, 2008–2014).

Spațiul actual al Republicii Moldova este bogat în personalități de calibru internațional. Acestea s-au manifestat în domeniile politic, științific, cultural, spiritual. Mai puțin în domeniul economic. Natalia Cheșcu, fiica lui Petru Cheșcu, colonel de husari, originar din părțile Sângereiului, era una dintre cele mai frumoase femei de epocă. Talentată, înzestrată cu har cărturăresc, aceasta, după căsătoria cu prințul sârb Milan Obrenovici, a devenit regina Serbiei (1875). Lev Berg (1876–1950), membru titular al  Academiei de Științe a URSS, fondator al teoriei landșafturilor, s-a născut în Bender (Tighina). Astrofizicianul Nicolae Donici (1874–1960), unul dintre primii cercetători ai spectrului solar, este născut în satul Petricani din preajma Chișinăului. Mihail Kaufman (1821–1902), organizator al instituțiilor de învățământ, al armatei, al Societății „Crucea Roșie”, membru de onoare al Academiei de Științe din Petersburg, s-a născut în Telenești.

Recenta lucrare semnată de Denis Roșca „Cartea de aur a Basarabiei și a Republicii Moldova” (în opinia noastră, era mai bine: „Cartea de aur a personalităților. De la Basarabia la Republica Moldova”), apărută la Editura „Pontos” (2016, 653 p.; dimensiuni: 24,5 cm x 32,5 cm; greutate: 2,645 kg; hârtie cretată; ediție de lux; imagini alb-negru și color) a revoluționat perimetrul biografiilor personalităților din spațiul actual al Republicii Moldova. Unele biografii scoase din anonimat, altele evocate, altele arhicunoscute vin să completeze un vid informațional, dar și să înlăture o suprasaturație de efemerul cotidian, marcat de penurie și criza de valori din societate. După o muncă titanică desfășurată pe parcursul a patru ani, autorul a identificat peste 1800 de biografii de marcă din spațiul de la est de Prut. Este curios faptul că cinci Premii Nobel și patru Premii Oscar aparțin personalităților originare din spațiul actual al Republicii Moldova. În continuare prezentăm o serie de curiozități selectate din recenta apariție editorială semnată de publicistul și cercetătorul D. Roșca.

1. În „Cartea de aur…” este prezentat Grigore Cotovschi (1881–1925), criminal cu pleoape tatuate, infractor penal, unul dintre fondatorii RASS Moldovenești (1924). De altfel, biografia lui Gr. Cotovschi, ca organizator de bandă, conducător de raiduri etc., este prezentată obiectiv de Roșca.
2. Primul primar al Tel Avivului (1921–1925), Meier Dezingoff s-a născut la 25 februarie 1861 în satul Echimăuți, actualmente raionul Rezina. A decedat la 23 septembrie 1936, fiind înmormântat în cimitirul Trumpeldor din Tel Aviv. A lăsat toată averea drept moștenire orașului pe care l-a diriguit.
3. Mama actorului de teatru și film, gazdă TV, Ghenadie Hazanov, Iraida Hazanova (1913–1999) s-a născut în orașul Skovorodino, regiunea Amur, din părinți deportați din Basarabia pentru activități revoluționare.
4. Campioana olimpică Lia Manoliu, cea care deține un record de longevitate olimpică, înscris în Cartea Recordurilor, s-a născut la 25 aprilie 1932 la Chișinău.
5. Liderul revoluției din Indonezia, Vasile Mămăligă s-a născut la 20 martie 1865 în Pașcani, Hâncești. A coordonat acțiunile autohtonilor împotriva coloniștilor olandezi.
6. Amiralul (1970), comandantul Flotei Mării Caspice (1948–1967) a Uniunii Sovietice, Grigore Oleinic s-a născut la 6 mai 1910 în Ocnița.
7. Militarul Semion Osadcii, cel care a făcut primul din istorie impact frontal cu tancul, participant la Războiul Civil din Spania (1936–1939), s-a născut în 1904 în Chișinău și a decedat în 1936 la Madrid, Spania.
8. Chișinăuianul Vladimir Purișchevici ( 12 august 1870, Chișinău – 1 februarie 1920, Novorossiysk, Rusia), monarhist, politician rus de extremă dreaptă, a participat la asasinarea lui Grigori Rasputin (1869–1916), personaj obscur din anturajul familiei țariste.
9. Actorul american, de origine basarabeană, Herman Sinitsyn s-a născut la 1 februarie 1940 la Chișinău. A jucat în 10 filme de Hollywood.
10. Nicolai Zubov, oceanologul nr. 1 al Rusiei, inginer contraamiral, cercetător polar, s-a născut la 11 mai 1885 în s. Lipcani, actualmente raionul Briceni. În 1944 a fost numit în calitate de director al Institutului de Oceanografic, care în prezent îi poartă numele,

 Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-personalitati-originare-din-spatiul-actual-al-r-moldova_14672

Legende foto

1. Echimăuțeanul Meier Dezingoff a fost primul primar al Tel Avivului (1921–1925). Sursă: https://en.wikipedia.org/wiki/Meir_Dizengoff#/media/File:Meir_Dizengoff1.jpg
   
   
2. Campioana olimpică Lia Manoliu, legendă a sportului românesc, s-a născut la Chișinău. Sursă: http://www.puterea.ro/special/legende-lia-manoliu-doamna-de-poveste-a-sportului-romanesc-108912.html
   
   
3. Controversatul Grigori Rasputin a fost omorât de chișinăuianul Vladimir Purișchevici Sursă: https://storify.com/jaretlowery/grigori-rasputin
   
   
4. Denis Roșca autorul recentei lucrări consacrate personalităților din spațiul actual al Republicii Moldova. Foto: Ion Xenofontov, 26 mai 2016
   
   

70 de ani de la crearea primelor instituții academice de cercetare și 55 de ani de la fondarea Academiei de Științe a Moldovei

Motto: „Știință națională nu există cum nu există o tăbliță de înmulțire națională”.
A.P. Cehov (1860–1904), prozator, dramaturg și medic rus

Academia reprezintă o instituție de cercetare științifică sau o instituție de învățământ superior. Termenul „Academie” își are originea de la școala filosofică fondată de Platon în anul 387 î.Hr. Akademos, erou protector al Atticei, era proprietarul unui parc, aflat la o anumită distanţă de centrul Atenei. Într-o parte a parcului se practicau exerciţii fizice, de aici transferul de sens de la gymnasium, teren de gimnastică, la gimnaziul din învăţământul modern. Academia din Atena a fost desfiinţată în sec. VI-lea d.Hr. de împăratul bizantin Iustinian. Se considera că Academia a devenit un simbol al menținerii vechilor credinţe şi sisteme de gândire ale păgânismului. În Europa în sec. XV–XVI au fost instituite mai multe societăți științifice, numite academii. Prima a fost organizată în anul 1459 în Florența. Inițial aceste instituții aveau în vizor doar cercetările umanistice, iar din sec. XVII se completează cu cele din sfera științelor exacte. Din a doua jumătate a sec. XVII apar o serie de instituții științifice susținute de stat. Dintre acestea putem numi Societatea Regală Londoneză (1660), Academia de Științe Franceză (1666), Academia de Științe Prusacă din Berlin (1700) ș.a. În Uniunea Sovietică înființarea Academiei de Științe era considerată din anul 1724 (sic!), odată cu înființarea Academiei de Științe din Sankt Petersburg.

Știința în esență este universală, transgresează hotare geografice și temporale.

Academia de Științe a Moldovei este coordonatorul plenipotenţiar în domeniul ştiinței şi inovării, consultantul ştiinţific al autorităţilor publice ale Republicii Moldova. Substratul istoric constituie o premisă esențială în apariția, consolidarea și dezvoltarea științei.

1. Cunoștințele științifice acumulate, în mod special, în sec. XV– prima jumătate a sec. XX, atît în spațiul Carpato-Danubian-Pontoc, cît și în context geografic universal, au stat la baza cercetărilor științifice din spațiul actual al Republicii Moldova.
2. La 12 iunie 1946, Sovietul Miniștrilor al RSSM și Biroul Comitetului Central al PC (b) al Moldovei au adoptat hotărârea de constituire a Bazei Moldovenești de Cercetări Ştiinţifice a AŞ a URSS, direcțiile principale de cercetare, structura și administrația fiind coordonate cu Prezidiul Academiei de Științe a URSS. Ziua de 12 iunie 1946 este considerată drept ziua instituționalizării primelor structuri academice din RSS Moldovenească.
3. Primul director al Bazei Moldovenești a fost acad. Veaceslav P. Volghin (11.06.1879, s. Amoni, județul Râlsk, gubernia Kursk – 03.07.1962, Moscova), vicepreşedinte al AŞ a URSS (1942–1953), coordonatorul bazelor şi filialelor AŞ a URSS. De altfel, tatăl său, Piotr N. Volghin (1853–1917), candidat în științe matematice, a exercitat funcția de supraveghetor al Sectorului I al Direcției accize din Chișinău. Familia Volghin a locuit pe strada Leovscaia nr. 71 (în prezent, str. Șciusev nr. 93). V. Volghin, după absolvirea a trei clase la Gimnaziul din Nemirovsk în 1892 a studiat în clasa a IV-a la Gimnaziul nr. 2 din Chișinău, pe care îl absolvă cu medalie de aur (1897).
4. Activitatea științifică a Bazei a fost tergiversată din considerente umane, logistice și financiare pe parcursul unui an, fiind inițiată de facto în 1947.
5. Resursele umane și financiare limitate au permis constituirea doar a unui singur institut – Institutul de Istorie, Limbă şi Literatură, şi șapte sectoare: botanică, geologie, viticultură şi pomicultură, pedologie, zoologie, energetică, economie şi geografie.
6. În 1947 s-au editat Analele (Ученые записки) Institutului de Istorie, Limbă şi Literatură – prima publicație științifică anuală a Bazei.
7. Drept urmare a unor acțiuni de organizare formală, caracteristică tuturor instituțiilor din bazele din Uniunea Sovietică, la 7 septembrie 1949 a fost modificat statutul Bazei, aceasta fiind reorganizată în Filiala Moldovenească a AŞ a URSS.
8. În a doua jumătate a anilor 1950, RSS Moldovenească era unica republică din URSS, cu excepția RSFS Ruse, care nu dispunea de o organizaţie științifică proprie de genul academiei de știinţe.
9. Sesiunea de creare a Academiei de Ştiinţe a RSS Moldovenești a avut loc la 2 august 1961, ziua aniversării a 21 de ani de la formarea RSS Moldovenești. Considerată „un act de o importanță substanțială pentru stat”, ședința festivă a fost organizată începând cu ora 10:00 la Teatrul Academic „A.S. Pușkin” (în prezent, Teatrul Național „Mihai Eminescu”). Primul președinte al Academiei de Științe a fost acad. Iachim Grosul, doctor habilitat în istorie (1955), profesor universitar (1957), membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a URSS, autor a cca 280 de publicaţii ştiinţifice, a pregătit 7 doctori şi doctori habilitaţi în istorie, organizator al ştiinţei din RSS Moldovenească.
10. La 1 ianuarie 2016, în cadrul Academiei de Științe a Moldovei activau 3 222 de cercetători ştiinţifici, inclusiv 441 doctori habilitați, 1 429 doctori în științe şi 883 cercetători până la 35 de ani. Forul științific superior din Republica Moldova întruneşte 84 de membri corespondenţi şi titulari. În prezent, AŞM include 19 membri instituţionali, 27 de membri de profil, cu subordonare dublă (ministerială) și 2 membri afiliați.

Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

Legende foto

1. Ludovic al XIV-lea vizitând Academia de Științe Franceză, 1671. Sursă: http://www.dbnl.org/tekst/_sep001197901_01/_sep001197901_01_0023.php
   

• Un bloc al Bazei Moldovenești de Cercetări Ştiinţifice a AŞ a URSS, sfârșitul anilor 1940. Arhiva Științifică Centrală a Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto.
  

• Veaceslav P. Volghin, directorul Bazei Moldovenești de Cercetări Ştiinţifice a AŞ a URSS (1946–1949). Arhiva Științifică Centrală a Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto.
  

• Rudi, președinte al Guvernului RSS Moldovenești, ține un discurs în fața Prezidiului  Bazei Moldovenești de Cercetări Ştiinţifice a AŞ a URSS, iunie 1949. Arhiva Națională a Republicii Moldova. Fond foto. Cota arhivistică:2767
  

• O expediție de cercetare a colaboratorilor Grădinii Botanice, 1950. Muzeul Științei al Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto. Cota arhivistică: 00010.
  
  

6-7. Hotărârea Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei, Prezidiului Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești și Consiliului de Miniștri al Uniunii Sovietice „Cu privire la crearea Academiei de Științe a Moldovei” din 29 noiembrie 1960. Muzeul Științei al Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto. Cota arhivistică: 00043, 00044

8. Prima sesiune științifică a AȘ a RSS Moldovenești. La tribună acad. Iachim Grosul, 2 august 1961. Muzeul Științei al Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto. Cota arhivistică: 00042
   

• Academicianul Iachim Grosul (1912–1976), primul președinte al Academiei de Științe a RSS Moldovenești (1961–1976). Muzeul Științei al Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto. Cota arhivistică 00021
  

• Blocul administrativ al Academiei de Științe a RSS Moldovenești, 1961. Arhiva Națională a Republicii Moldova. Fond foto. Cota arhivistică: 1-3755
  

• Blocul administrativ al Academiei de Științe a Moldovei, 8 iunie 2016. Foto: Ion Xenofontov
  

Motto: „SUA sînt numărul unu mondial, aflat în declin”.
                                                                            Paul Kennedy, economist american, 1989

La începutul sec. XXI, SUA continuă să fie „o națiune de emigranți”, una dintre cele mai eterogene societăți din lume, cu un anumit număr de subculturi. O mare parte din invenții și inovații în lume sînt de sorginte americană. La capitolul indicatorul PNB/locuitor SUA a înregistrat, în anul 2011, 42 486 $, situîndu-se după Luxemburg, însă depășind Japonia. Totodată, la 9 decembrie 2014, omenirea a aflat cu stupoare că China, condusă de planul de reformă economică a legendarului Deng Xiaoping (1904–1997), a devenit puterea economică numărul unu în lume, avînd cea mai mare rezervă valutară din lume – 2,4 trilioane $. Astfel, apare întrebarea firească dacă sec. XXI va mai fi unul american?

Grație excelenței managementului american, Statele Unite ale Americii au devenit lider mondial, context generat și prin faptul că în această țară s-a instituit pentru prima dată în lume știința și practica managerială.

Cea mai recentă lucrare științifică consacrată managementului american îl are drept autor pe profesorul universitar brașovean Ion Petrescu, membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei (2013), doctor honoris causa al Academiei de Studii Economice din Moldova (2007). Profesorul-enciclopedist este autor a 115 monografii și circa 140 de articole și studii științifice în domeniile economiei, ergonomiei, psihologiei, sociologiei, managementului etc. Este conducător științific a 66 de teze de doctorat, 7 distinse cu calificativul cum laude.

Zilele acestea ne-am revăzut cu ilustrul savant la Brașov și mi-a oferit cu drag recenta apariție editorială semnată de Domnia Sa „America – spațiul excelenței în management” (București, Editura „Expert”, 2016, 540 p.). Cu permisiunea distinsului savant am spicuit mai multe curiozități din lucrarea menționată.

1. Managementul american modern are la bază trei dimensiuni: (a) existența pieței; (b) mijlocul industrial de organizare a producției și (c) corporația (societatea pe acțiuni) ca formă principală a proprietății.
2. Experții delimitează „trei revoluții în conducere”: (a) detașarea conducerii de producție; (b) apariția managerilor, a oamenilor de profesie deosebită și (c) atragerea neprofesioniștilor în management.
3. În SUA sînt cunoscute patru forme de atragere a personalului la management: (a) implicarea angajaților la managementul muncii și calitatea producției; (b) formarea de consilii mixte, dintre lucrători și conducători; (c) instituirea sistemului de participare la profit; (d) reprezentativitatea muncitorilor în consiliile directorilor corporației.
4. Caracteristicile stilului american de management sînt: (a) capacitățile organizatorice excepționale; (b) spiritul întreprinzător; (c) perfecționarea continuă a personalului; (d) priceperea de a duce lucrul început pînă la capăt.
5. Întreprinzătorii americani se conduc de „trei reguli de acțiune”: (a) elaborează ceea ce se cumpără și aduce venituri; (b) selectează mijloacele eficiente de realizare a dezideratelor; (c) acționează în cunoștință de cauză și utilizează resursele necesare.
6. În managementul american totul are evaluare bănească și temporală. Timpul reprezintă banii, iar banii – timpul.
7. Firmele americane se adaptează facil la dinamica procesului de globalizare, tinzînd să exploateze orice sursă generată de acest proces.
8. Filosofia americană (implicit filosofia managementului) s-a format ca o alternativă la filosofia europeană prin pragmatism. Întemeietorul conceptului de „pragmatism” este fizicianul și filosoful american Charles Sanders Peirce (1839–1914).
9. „Teoria morcovului și a bîtei”. A fost elaborată de inginerul american F.W. Taylor (1856–1915), considerat părintele managementului științific, și reprezintă prima concepție închegată referitoare la comportamentul de muncă. Se consideră că eficiența maximă se poate realiza prin uniformizarea oamenilor apelînd la standardizare și utilizarea resurselor financiare ca stimulent și singură motivație umană.
10. Politicile de război au jucat un rol central în istoria SUA. Potrivit unor autori, războiul constituie coloana vertebrală reală a istoriei SUA, o țară născută din război și care s-a ridicat la nivelul unei superputeri globale tot printr-o serie de conflicte militare majore, cîștigate cu alocări mari de resurse, derivate din puterea economică.

Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-managementul-american_14494

Legende:

1. Cea mai recentă noutate editorială în domeniul managementului american îi aparține prof. univ. Ion Petrescu
   
2. Componentele surselor puterii managerului american potrivit savantului Ion Petrescu
   
3. „Biobibliografia” (2016) membrului de onoare al Academiei de Științe a Moldovei Ion Petrescu este cea mai recentă lucrare din colecția „Biobibliografia” (editată de AȘM), a 17-a, fiind și unica consacrată unui savant din România
   
4. Savantul din Brașov Ion Petrescu cu cele mai recente apariții editoriale. Foto: Lidia Prisac, 13 mai 2016
   
   

Motto: „Voi, tinerilor, ascultați un om bătrân la care oamenii 
bătrâni își plecau urechea când erau tineri”.
Cezar Augustus (63 î. Hr. – 14 d. Hr.)

Doctorul habilitat în medicină (1983), profesorul universitar (1988) Gheorghe Baciu este un fenomen unic în spațiul pruto-nistrean. Este medic legist, specialist în criminalistică, cadru didactic universitar, pedagog, fondator de școală științifică, cercetător științific, manager, inventator, publicist, istoric, arhivist, jurist, biograf, genealogist, cronicar, psiholog, colecționar, etnograf, fotograf, poet, editor, redactor științific, membru al colegiilor de redacție ale revistelor științifice, muzeograf, memorialist, filantrop, patriot, cugetător, orator, modest… OM ÎNȚELEPT. Este membru al Academiei Balcanice de Medicină Legală (2003), doctor honoris causa al Universității de Stat de Educație Fizică și Sport (2015), decorat cu Ordinul „Gloria Muncii” (2007). Autobiografia și-a expus-o cu antren în romanul „O viață de zbucium” (2009). S-a născut la 2 octombrie 1936 în orașul Bălți, localitate căreia i-a consacrat o monografie (2011) de o înaltă ținută științifico-documentară și plină de afecțiune pentru Mica Patrie Mare.

Merită respectat și promovat ca o adevărată valoare națională, din următoarele considerente:

1. Este autorul unei opere științifice și publicistice colosale. A elaborat circa 600 de publicații științifice și de popularizare a științei, inclusiv 30 de monografii, manuale, cursuri didactice. Este deținător a 12 brevete de invenție. Are publicații științifice în Republica Moldova, România, Franța, Grecia, Bulgaria, Macedonia, Federația Rusă, Ucraina, Letonia, Estonia, Belarus ș.a. Majoritatea lucrărilor le-a publicat pe cheltuială proprie.
2. A fondat o școală științifică autohtonă în domeniul medicinei legale prin dezvoltarea capacităților intelectuale și profesionale ale factorului uman (este conducător/consultant științific la opt teze de doctor și doctor habilitat), logistic (este creatorul/managerul unei instituții de profil) și creativ (opera științifică vorbește de la sine). A fost șeful Catedrei de medicină legală de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (1995–2008), directorul Centrului de Medicină Legală din Republica Moldova (1997–2008).
3. A coordonat studii postuniversitare prin masterat, secundariat clinic, doctorat și postdoctorat a peste 40 de specialiști din Republica Moldova, România, SUA, Palestina, Sudan, Yemen.
4. Este fondator al metodei experimentale de cercetare (pe biomanechine) a leziunilor mecanice prin aplicarea forței compresionale dozate.
5. În 1972, pentru prima dată în lume, a demonstrat posibilitatea formării post-mortem a măștii echimotice la compresiunea toracelui. Acest fenomen a fost considerat anterior drept efect al acțiunii intravitale. În mediul de specialitate, această manifestare este numită „fenomenul Baciu”(!).
6. A contribuit la fondarea Muzeului de Medicină Legală, care este și un laborator practic pentru studenți. Exponatele din acest muzeu sunt unice în lume.
7. Este autorul unui dicționar biografic unic, care include 303 doctori habilitați, profesori universitari, absolvenți ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (2012). Pe toți protagoniștii dicționarului i-a cunoscut în mod personal, inclusiv pe Nicolae Testemițanu. De altfel, cercul de prieteni al profesorului Gh. Baciu este constituit din personalități din toate domeniile științei, culturii, economiei etc.
8. Enciclopedistul Gheorghe Baciu are propriile concepții referitoare la evoluția istorică a medicinei în spațiul actual al Republicii Moldova, valorificate editorial printr-o serie de lucrări științifice (1997, 2001, 2013, 2015). Consideră că istoria medicinei trebuie prezentată prin prisma biografiilor medicilor. În prezent trudește la o istorie complexă a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.
9. În calitate de medic legist are propriile viziuni referitoare la viața și moartea poeților naționali Mihai Eminescu (1850–1889), Alexie Mateevici (1888–1917) și Grigore Vieru (1935–2009), pe care le-a expus într-o monografie științifică (2014). Aceste constatări nu sunt în unison cu versiunile vehiculate asupra subiectului.
10. Poveștile de viață, pline de dramatism, descrise cu raționament logic de profesorul Gheorghe Baciu, „Sherlock Holmes de Moldova”, în lucrarea „Istorii de suferință și victimizări omenești” (2015), sunt rupte parcă din scenarii Filmate și puse în scenă, acestea bat orice scenarii de groază și ar face carieră de succes în arta cinematografică și teatrală națională și mondială.
11. La mulți ani, Maestre!

Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/11-considerente-despre-enciclopedistul-gheorghe-baciu-sherlock-holmes-de-moldova_14432

 Legende foto:

1. Doctorul Gh. Baciu în timpul gărzii în Secția de traumatologie la Spitalul Clinic Republican, 1961. Arhiva privată Gheorghe Baciu
   

2. Vizita lui Nikita Hrușciov, secretar general al PC al URSS, la Chișinău surprinsă de către Gh. Baciu cu aparatul foto „Smena”, octombrie 1960. Arhiva privată Gheorghe Baciu
   

3. Prof. univ. Gh. Baciu la seminarele de anatomie cu studenții Institutului de Educație Fizică și Sport, 1993. Arhiva privată Gheorghe Baciu
   

4. Portret-expres executat de Victor Zveaghin (Rusia) în timpul susținerii tezei de doctor habilitat de către Gh. Baciu. Semnat dreapta jos și datat stânga jos: 30 noiembrie 1983, ora 16.10. Inscripționat (în limba rusă): Moscova, susținerea tezei. Desen în creion, 10 x 12 cm.
   Notă: Victor Zveaghin a condus lucrările de deshumare a familiei imperiale ruse, asasinate de către bolșevici în 1918. Arhiva privată Gheorghe Baciu
   
   

5. Sherlock Holmes imaginat de ilustratorul britanic Sidney Edward (1860–1908) în revista „Strand” are trăsături fizice și intelectuale comune cu profesorul Gh. Baciu. Sursă: http://www.artintheblood.com/scan/sidbits.htm
   

6. Prof. Gh. Baciu împreună cu colectivul Catedrei de medicină legală de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, 2008. Arhiva privată Gheorghe Baciu
   

7. Prof. Gh. Baciu, doctor honoris causa al Universității de Stat de Educație Fizică și Sport, 2015. Arhiva privată Gheorghe Baciu
   

8. Gh. Baciu: tată și bunic, 2009. Arhiva privată Gheorghe Baciu
   

9. Enciclopedistul Gh. Baciu în lumea operei științifice și a celei de popularizare a științei. Foto: Ion Xenofontov, 9 mai 2016
   
   

Motto: „Omule, nu te mândri cu superioritatea ta față de animale;
ele nu au păcat, dar tu, cu măreția ta, pângărești pământul
prin existența ta și îți lași urmele prostiei după tine”.

Fiodor Dostoievski (1821–1881), scriitor rus

Lumea animalelor este misterioasă. Omenirea nu a cercetat-o încă în profunzime. Entomologii, fiziologii, scriitorii, filosofii au studiat unele particularități fiziologice și psihice ale necuvântătoarelor și au rămas profund surprinși de viața acestora.

Totalitatea speciilor de animale de pe glob (fauna) este formată din circa 2 mil. de specii, dintre care 96% revin nevertebratelor și doar 4% cordatelor. Masa substanței vii pe Terra este permanentă pe parcursul a sute de milioane de ani și este de un cvadrilion de tone (10¹⁵ t). Multe specii de animale sunt pe cale de dispariție. Cel mai crud vânător de pe glob, omul, a contribuit în mod direct la această „realizare”. Consemnăm din istorie doar cazul marchizului Piponschi (1867–1923) care pe parcursul vieții a împușcat 15 556 813 animale. Woody Allen, regizor de film și comediant american, are o vorbă cu haz, ce reflectă realitățile om versus animale: „Câinele meu când și-a dat seama că seamănă cu mine s-a sinucis”.

Profesorul universitar Ștefan Țurcanu, doctor habilitat în științe biologice (1996), cadru didactic la Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii a Universității Agrare de Stat din Moldova, este autorul unei enciclopedii bilingve unice în lume, consacrate curiozităților din lumea animalelor, editate în anul 2006 și redactate științific de academicianul Ion Toderaș, directorul Institutului de Zoologie al Academiei de Științe a Moldovei. Cu permisiunea savantului Șt. Țurcanu am spicuit 10 curiozități din cele circa 2 500 pe care le-a depistat și descris cu interes sporit.

1. Cel mai longeviv animal este crocodilul. Acesta trăiește circa 300 de ani și are cel mai complex creier printre reptile. Crocodilii tineri se pot cățăra în copaci. Anual între 1500 și 2500 de oameni sunt omorâți de către aceste animale.
2. Cercetătorii au depistat organisme animale la adâncimea oceanului de circa 10 000 m. Majoritatea acestora sunt transparente.
3. Râma obișnuită trăiește circa 10 ani. La 1 ha de sol, biomasa râmelor (Lumbricus terrestris) atinge greutatea de 2-4 t și acestea prelucrează anual până la 50-60 t de sol, transformându-l întru-un compus bogat în humus. Dintre toate viețuitoarele, râmele pătrund cel mai adânc în pământ (până la 8 m). Datorită cililor de la suprafața corpului, râma fuge ușor în pământ, evitând chiar tăișul hârlețului. Deși nu dispun de ochi, râmele deslușesc bine lumina soarelui și a lunii. Râmele deosebesc una și aceeași notă muzicală luată în acord de bas și vioară.
4. Cel mai mare diametru al ochiului dintre toate viețuitoarele de pe glob îl are calmarul, fiind de 40 cm. Pentru comparație, diametrul ochiului la balenă este de doar 12 cm. Cu ajutorul ochiului, calmarul percepe căldura emisă de alte animale prin intermediul unor radare localizate în organul vizual.
5. Sensibilitatea la păianjen în privința prezicerii vremii întrece cele mai sofisticate aparate ale sinopticienilor. Păianjenul anunță anticipat, cu aproximativ 15 zile, schimbările climaterice. Astfel, dacă: împletește propria frânghie de țesătură rapid, vremea se va răci; produce fire lungi, vremea va fi frumoasă; firele sunt scurte, vremea se va înrăutăți; se ascunde, va ploua; își sparge propria țesătură, ploaia va fi însoțită de furtună.
6. Bogăția culorilor de pe pământ se datorează insectelor.
7. La unele specii de călugărițe (Mantis religiosa) femela începe să mănânce masculul odată cu actul împerecherii. Începe să-și mănânce partenerul de la cap astfel încât, până ajunge la abdomen, fecundarea deja e un fapt consumat. Prin aceasta acumulează energia necesară pentru dezvoltarea urmașilor.
8. Cele mai uimitoare locașuri de ale insectelor sunt cele ale termitelor. Unele dintre aceste adăposturi au 7,5 m (pentru oameni, drept echivalent, sunt zgârie-norii, cu o înălțime de 9 km). Aceste ansambluri arhitecturale unice, construite de insectele oarbe, dispun de „climatizatoare”, „livezi” subterane, unde cresc ciuperci. În cea mai luxoasă cameră (camera regală) locuiesc regele și regina termitelor. Femela-matcă (regina) este în permanență servită de un mascul (rege) de dimensiuni obișnuite. Substanțele chimice din excrementele mătcii, pe care le consumă populația de termite, preîntâmpină apariția altor regine și regi. Termitele și furnicile își hrănesc larvele cu salivă, care conține substanțe hrănitoare ce pătrund în ouă prin membrană.
9. Un gândac de bucătărie decapitat poate supraviețui câteva săptămâni și moare din cauza foamei.
10. Porcul (Sus scrofa) este cel mai proxim, din punct de vedere anatomic și fiziologic, animal de om. Vasele sangvine și cordul porcului după dimensiuni sunt aproximativ egale celor ale omului. Grupele de sânge sunt asemănătoare. Pielea este identică cu cea a omului și poate chiar să se bronzeze. Sunt la fel și caracteristicile dinților, ochilor, ficatului, rinichilor. Chiar și bolile nou-născuților sunt aproximativ aceleași ca și ale copiilor în lactație. Porcii pot emite 23 de „cuvinte”.

Ion Xenofontov, doctor în istorie

Sursa: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-din-lumea-animalelor_14418

Legende foto

1. Profesorul universitar Ștefan Țurcanu, autorul unei enciclopedii a curiozităților din lumea animală, este și deținătorul unui bust al fiziologului, psihologului și medicului rus I.P. Pavlov (1849–1936), laureat al Premiului Nobel pentru Medicină (1904). Foto: Ion Xenofontov, 31 martie 2016
    
2. Edițiile bilingve ale enciclopediei consacrate curiozităților lumii animale, elaborate și editate de savantul Ștefan Țurcanu. Foto: Ion Xenofontov, 31 martie 2016
    
3. Expoziția „Rase de animale și păsări” de la parterul Facultății de Zootehnie și Biotehnologii a Universității Agrare de Stat din Moldova. Foto: Ion Xenofontov, 31 martie 2016
    
4. „Libertatea” afghană ţintită de militarii sovietici în războiul sovieto-afghan (1979–1989). Arhiva privată Ion Xenofontov
    

http://www.trm.md/ro/tiin-a-i-inovare/stiinta-si-inovare-emisiune-din-24-aprilie-2016/

PERSONALITĂȚI

Campionul Olimpic Tudor Casapu

Istoricul, etnograful și genealogistul Alexandru Furtună

Marele Profesor Vladimir Potlog

Pictorița și cercetătoarea Natalia Podlesnaia

LOCALITĂȚI DIN REPUBLICA MOLDOVA

Satul Antonești, raionul Ștefan-Vodă

SOCIAL. ECONOMIE

Istoria viticulturii în Republica Moldova

Moneda în Republica Moldova

Sportul moldovenesc

Prezentate de doctorul în istorie Ion Xenofontov la emisiunea Știință și Inovare. TRM, 24 aprilie 2016 (minutele 1-10)