IN MEMORIAM

ZECE CURIOZITĂȚI DIN BIOGRAFIA ACADEMICIANULUI

 ALEXANDRU CIUBOTARU (1932–2017)

(SAVANTUL CU VOCAȚII ARTISTICE)

Motto: „De multe ori oamenii ajung savanți la fel cum ajung să fie soldații:

numai pentru că nu sunt buni de altceva”.

Georg Christoph Lichtenberg (1742–1799), om de știință german

Cunoscutul savant Alexandru Ciubotaru, biolog-botanist, s-a născut la 20 februarie 1932, în s. Şipca, jud. Orhei, azi raionul Şoldăneşti, în familia Anei (19.I.1902–14.IX.1991) și a lui Andrei Ciubotaru (14.X.1902 – 09.IV.1940). S-a stins din viață la 26 aprilie 2017.

A avut un vis: să devină pictor, însă itinerarul vieții l-a adus în alt domeniu, în cel științific. S-a manifestat plenar în domeniul botanicii structurale, al embriologiei, cariologiei, citogeneticii şi biotehnologiei vegetale. A fost doctor habilitat în ştiinţe biologie (1971), profesor universitar (1973). Membru corespondent (1976) şi membru titular (1992) al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. A activat în funcția de director al Grădinii Botanice (Institut) a Academiei de Știinţe a Moldovei (1964–1987; 1996–2006) și al Grădini Botanice de Stat „Nikita” din Ialta, Crimeea (1988–1995). Academicianul Al. Ciubotaru a fost arhitect activ în construcţia verde (Alpinariu [Grădina Alpină]; Grădina cu creştere dirijată; Lianariu [Grădina de plante liane], Rocariu [Grădina Japoneză]; Rozariu [Grădina de trandafiri]; Sirengariu [Grădina de liliac], autor a mai multe proiecte dendrologice (Memorialul Şerpeni, 2001–2003; Poiana Poveştilor din Grădina Botanică, 2000–2001; Grădina Brazii Argintii: vino, vino printre brazi, 2002; Parcul dendrologic din cadrul Complexului Monastic „Mănăstirea Curchi” etc.). A pregătit 62 de doctori în științe, inclusiv 12 doctori habilitaţi. Bibliografia savantului însumează peste 760 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 26 de monografii şi culegeri, 12 brevete de invenţie. Este deținătorul mai multor distincții, titluri naționale și internaționale: medalia de argint Carl Linné, Suedia (1967), profesor de onoare al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi,  România (1998), titlul onorific „Om Emerit” (2000), ordinul „Gloria muncii” (2004), Ordinul Republicii (2007), medalia „Gheorghi Pobedonoseţ” (2008), ordinul „Cuviosul Paisie Velicikovski” de gradul II (2010), ordinul „Ștefan cel Mare și Sfânt” (2012), medalia AŞM „Dimitrie Cantemir” (2014) etc.

Alexandru Ciubotaru împreună cu mama Ana în anul admiterii la Institutul Agricol, septembrie 1951. Arhiva familiei Ciubotaru. Muzeul Științei al AȘM. Fond foto. Cota arhivistică: 00176d

1. Potrivit unei analize astrologice efectuate în 1997 de Eugenia Manea-Cernei, în viaţa anterioară acad. Alexandru Ciubotaru a fost bărbat, s-a născut în 1675 si a trăit în Mongolia, de profesie fiind dramaturg, regizor sau conducător muzical, probabil un dirijor. În viaţa aceasta avea misiunea să micşoreze violenţa în lume şi să instaleze armonia

Mirele Alexandru Ciubotaru și mireasa Tatiana în ziua nunții, 1957. Arhiva familiei Ciubotaru. Muzeul Științei al AȘM. Fond foto. Cota arhivistică: 00177d

2. Micile ștrengării copilărești n-au fost lipsă în viața viitorului academician. La o lecţie de cânt a dascălului Bergher a răbufnit într-un râs homeric, deoarece Bergher se încreţea la faţă şi manevra cu camertonul pentru a lua nota „do”. Alexandru Ciubotaru l-a provocat pe dascăl să arunce cu camertonul în el, fapt care a generat abandonarea lecțiilor. O altă ispravă a fost agitarea unui roi de albine, care l-a urmărit și doar retragerea salvatoare a victimei într-o căldare de apă le-a lăsat păgubașe, nu înainte însă de a-l ataca și înțepa. Sărmanul copil a umblat câteva zile „cu capul umflat”.

Filă din albumul familiei Ciubotaru. Alexandru Ciubotaru împreună cu soția Tatiana, fiul Artur și fiica Nina. Arhiva familiei Ciubotaru. Muzeul Științei al AȘM. Fond foto. Cota arhivistică: 00178d

3. Cel de-al Doilea Razboi Mondial i-a marcat copilaria. În 1945, împreună cu un amic, Tudor Ciuburciu, cautȃnd iepuri pe deal, a găsit un automat. Deoarece băieții nu au putut împărți arma, au pus un pariu. Cine va mȃnca zece ardei, acela va intra în posesia armei. T. Ciuburciu, după ce a mȃncat trei ardei s-a făcut roșu ca racul și a bătut în retragere, viitorul academician însa a mȃncat voinicește ardeii. Sigur că nu s-a simțit bine dupa acest consum forțat, însa a devenit posesorul trofeului, ce-i drept, doar pentru o mică perioadă, deoarece la puțin timp arma i-a fost confiscată. Tot în 1945 a găsit o mitraliera nou-nouță „Maksimov” cu o cutie de metal umplută cu o bandă de gloanțe. A ascuns „tezaurul” în ciocleje și zilnic îl admira. Decepția i-a fost foarte mare atunci când milițianul, poreclit în stat Țâbârnă, și cu doi angajați l-au deconspirat și i-au luat arma.

Alexandru Ciubotaru, student la Şcoala Agricolă din Cucuruzeni („Sorbona” agricolă din Moldova), primul rând în centru, 1949. Arhiva familiei Ciubotaru. Muzeul Științei al AȘM. Fond foto. Cota arhivistică: 00179d

4. De la mama Ana a deprins să învețe și a primit educația celor șapte ani de acasă. La şcoala primară învăţătoare i-a fost verişoara Lidia Gheorghe Ciubotaru. Tatăl, fierar-mecanic de meserie, l-a povățuit că trebuie să fie un bun gospodar și să muncească mult. De aceea la vârsta de 12 ani, Alexandru Ciubotaru s-a angajat la moara din sat. Acasă venea surmenat după o zi de muncă, însă era onorat că putea contribui în mod direct la întreţinerea familiei. Această componentă din copilărie – hărnicia și spiritul de bun gospodar – i-a marcat, ulterior, și activitatea managerială.

Alexandru Ciubotaru (dreapta) în cantonamentul din Vadul lui Vodă, 1953. Arhiva familiei Ciubotaru. Muzeul Științei al AȘM. Fond foto. Cota arhivistică: 00180d

5. În 1947 a mers la studii la Şcoala Agricolă din s. Cucuruzeni (numită și „Sorbona” agricolă din Moldova, deoarece aici au învățat mai multe personalități din domeniul agricol), fiind coleg cu viitoarea scriitoare Ana Lupan. Era pasionat de pictură, de aceea, la sugestia șefului de studii Nicolae Lupan, a pictat peste 60 de planșete color cu imaginea vătămătorilor de plante agricole – de la stadiu de ou și până la formarea insectelor. Aceste planșe mulți ani au constituit material didactic pentru studenții de la instituția de învățământ în cauză. Pasiunea pentru pictură i-a rămas pentru toată viața. Domiciliul academicianului este înfrumusețat cu reproduceri de pictură realizate de stăpânul casei. Gustul artei l-a avut și soția academicianului, care a lăsat mai multe lucrări manuale ce înfrumusețează domiciliul. Fiica Nina activează în domeniul diplomației și promovează cu mult rafinament portul popular. Savantul se considera om realizat și în domeniul artei, grație activității prodigioase a fiului Artur, sculptor renumit. O altă pasiune a acad. Al. Ciubotaru era muzica populară.

Studentul Al. Ciubotaru, autorul Panoului „Mulgătoarea” de la Expoziția Agricolă din Ceadâr-Lunga, 1955. Ca urmare a onorariului primit, pictorul și-a luat o motocicletă, a reparat casa părintească și și-a cumpărat un nou costum. Arhiva familiei Ciubotaru. Muzeul Științei al AȘM. Fond foto. Cota arhivistică: 00181d

6. După absolvirea Şcolii Agricole din s. Cucuruzeni (1950), Al. Ciubotaru a lucrat un an agronom de sector la Stațiunea de Tractoare din s. Bujor, având în coordonare colhozul „Karl Marx” din satul Lăpușna. Ca și în alte gospodării colective din Moldova sovietică, aici erau întreținuți 2–3 cai pentru situații excepționale (pentru necesitățile armatei). Acești cai, nefiind puși la activități, erau „sălbăticiți”. Proaspătul specialist avea nevoie de urgență de un mijloc de transport pentru a soluționa o chestiune de serviciu în localitatea Săcăreni. După mai multe peripeții, calul nărăvaș a fost îmblânzit de noul stăpân de ocazie.

Al. Ciubotaru în laboratorul renumitului profesor Arne Muntzing, 1967. Arhiva familiei Ciubotaru. Muzeul Științei al AȘM. Fond foto. Cota arhivistică: 00182d

7. Ca savant are contribuții unice în domeniul de cercetare. În 1970 a susținut teza de doctor habilitat, prima lucrare ştiinţifică experimentală în care s-a demonstrat posibilitatea și importanţa microscopiei electronice în cercetările fitoembriologice. Este primul cercetător din spațiul ex-sovietic care a descris și a ilustrat ultrastructura multor histogene embriologice la porumb, în baza cărora au fost elaborate hărțile citologice ale cromozomilor pachiteni Zea L.

Al. Ciubotaru împreună cu acad. B. Matienco în New York delegați la Congresul XI al Botaniștilor din Seattle, SUA, 1969. Arhiva familiei Ciubotaru. Muzeul Științei al AȘM. Fond foto. Cota arhivistică: 00183d

8. A îmbinat armonios activitatea științifică cu cea managerială. La vârsta de doar 32 de ani, cu o mică experiență de muncă în organele de administrare (secretar ştiinţific al Prezidiului AŞM, 1963–1964), a fost numit în funcția de director al Grădinii Botanice. În activitatea administrativă s-a ghidat de principiile manageriale ale producătorului mondial de autovehicule „General Motors” (SUA). La 27 septembrie 1965, prin Decizia nr. 919 a Sovietului de Miniștri al RSS Moldovenești, au fost alocate 104 hectare de teren în partea de sud-vest a orașului Chişinău pentru construcția Grădinii Botanice. În 1975 grădina a obținut statutul de „instituție științifică”, acordat de Comitetul de Stat Unional în domeniul Atestării Științei și Tehnicii. Al. Ciubotaru a organizat Consiliul Științific Specializat de pe lângă Grădina Botanică (Institut) pentru susținerea tezelor de doctor și doctor habilitat în biologie. Directorul acestei instituții, Al. Ciubotaru, a depus eforturi substanțiale pentru creșterea prestigiului acestei structuri în societate. A monitorizat personal lucrările de construcție a Grădinii Botanice, a proiectat colecțiile și expozițiile de plante erbacee în teren deschis și în spaţii protejate, complexul de sere pentru plante tropicale și subtropicale, blocul biotehnologic, lacurile decorative, irigarea subterană ș.a. Una dintre construcțiile monumentale ale Grădinii Botanice(Institut) este gardul metalic de împrejmuire cu o lungime de 3,4 km. După o neînțelegere cu constructorii, îngrăditura a fost ridicată nemijlocit de angajații instituției. Această construcție a depășit paradigma arhitecturală de epocă și cadrul legal al edificării unor astfel de zidiri. Pentru a înțelege importanța acestei construcții este necesar să menționăm că nici chiar unele structuri ultrasecrete din URSS nu dispuneau de astfel de îngrădiri.

Al. Ciubotaru îl „strangulează” pe acad. Vl. Zosimovici, referent principal, după susținerea tezei de doctor habilitat, Ucraina, Kiev, 1971. Arhiva familiei Ciubotaru. Muzeul Științei al AȘM. Fond foto. Cota arhivistică: 00183d

9. Pe strada Pădurii exista un sector numit „Ciubotarevca”. E vorbă de un complex de locuințe (căsuțe finlandeze) destinate angajaților. Acestea, inițial, erau pregătite pentru a fi transportate în sudul republicii. Grație intervenției nemijlocite a acad. Al. Ciubotaru pe lȃngă autorități, au fost redistribuite constructorilor Grădinii Botanice (Institut).

Al. Ciubotaru împreună cu jurnalistul Tudor Iașcenco la consemnarea Zilei Academiei de Științe a Moldovei, 12 iunie 2016. Foto: Ion V. Xenofontov. Muzeul Științei al AȘM. Fond foto. Cota arhivistică: 00173d

Agenda acad. Al. Ciubotaru din anul 1949 conține zeci de picturi executate de studentul de la Colegiul Agricol din Cucuruzeni Al. Ciubotaru. Foto: Ion V. Xenofontov, 16 februarie 2017. Muzeul Științei al AȘM. Fond foto. Cota arhivistică: 00174d

Al. Ciubotaru alături de vaza dăruită de episcopul Siluan (Șalaru). Foto: Ion V. Xenofontov, 16 februarie 2017. Muzeul Științei al AȘM. Fond foto. Cota arhivistică: 00175d

În biroul de lucru al acad. Al. Ciubotaru. În spate pe raftul de jos – manuscrisele celor 11 volume ale Operelor alese. Foto: Ion V. Xenofontov, 14 februarie 2017. Muzeul Științei al AȘM. Fond foto. Cota arhivistică: 00165d

10. Savantul a păstrat cu grijă toate agendele anuale realizate din anii de studenție și pȃnă în 2017. Aceste manuscrise conțin informații din domeniul cercetării, artei, arhitecturii, poeziei, educației, managementului. La fel, a păstrat zeci de caiete cu numere de telefoane pe care le-a adunat pe parcursul anilor. Colecția fotografică a savantului redă în detalii istoria științei botanice în Republica Moldova. În multe dintre fotografii lipsește acad. Al. Ciubotaru, deoarece acesta era în spatele aparatului de luat vederi. Sub sticla de la masa de lucru a omului de știință erau programate cu pedantism german toate acțiunile zilnice. În biblioteca privată a savantului se află manuscrisele celor 11 volume ale Operelor alese, proiect științifico-editorial complex ce trasează prodigioasa activitate de cercetare a renumitului savant.

  Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

Titanii literaturii universale

 ZECE CURIOZITĂȚI DIN BIOGRAFIA SCRIITORULUI

NIKOLAI VASILIEVICI GOGOL (UN SPIRIT ZBUCIUMAT)

Motto: „Fiţi suflete înviate şi nu suflete moarte!

Nu există altă poartă decât cea indicată de către Iisus Hristos”.

 Nikolai V. Gogol, cuvinte rostite înainte de moarte

Nikolai V. Gogol (19 martie 1809, Sorocinți, lângă Poltava, Ucraina, Imperiul Rus – 21 februarie 1852, Moscova, Imperiul Rus) a fost un geniu enigmatic al literaturii universale și o personalitate excentrică. Mama acestuia a pierdut doi copii înainte de a-l naște și s-a rugat Sfântului Nicolae, de aceea i-a acordat prenumele în cinstea ocrotitorului. Numele Gogol în limba ucraineană derivă de la substantivul rață (rață sunătoare). A fost un copil bolnăvicios. Pe linie paternă avea multe rude din componența clerului, iar pe linie maternă avea afiliere de rudenie printre cazaci. Mai avea și origini poloneze. Acasă vorbea în limba ucraineană, însă toate lucrările le-a scris în limba rusă. N. V. Gogol mai cunoștea limbile franceză, italiană, poloneză. A deținut mai multe funcții guvernamentale nesemnificative. A încercat să profeseze și în mediul universitar, în calitate de docent, însă fără succes. Nu a fost niciodată căsătorit.

Biserica Simion Stolpnik la Povarsk (edificată în anii1676–1679) din or. Moscova a fost lăcașul sfânt vizitat în ultimii ani de viață de către scriitorul N. V. Gogol. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 martie 2017

1. Încă din copilărie a prezentat unele semne de dezechilibru psihologic. La vârsta de 5 ani a avut primele viziuni ale forțelor malefice identificate în chipul unei pisici pe care a înecat-o. Starea de pesimism, dezechilibru emoțional a fost exprimată și în lucrările elaborate în anul 1835 „Taras Bulba” și „Jurnalul unui nebun”.

Monumentul lui N. V. Gogol. Sculptor N.A. Andreev, 1909. Deoarece acest monument îl irita pe Stalin, a fost „exilat” la Mănăstirea Donețk. Din 1959 se află în curtea casei unde scriitorul a trăit ultimii ani de viață. Foto: Ion V. Xenofontov, 8 martie 2017

2. În 1829 a scris „Hans Kuchelgarten” cu un pseudonim, lucrare pe care a editată-o pe cheltuială proprie. După două recenzii distructive a fost nevoit să-și cumpere propria carte, care și așa, practic, nu s-a vândut, și a ars-o.

În pictura lui Aleksandr Ivanov (1806–1858) „Arătarea lui Iisus poporului” (pânză, ulei, 540 x 750 cm), aflată în prezent la Galeria Tretiakov din Moscova, unul din personaje seamănă izbitor cu N. V. Gogol, amicul din Italia a renumitului pictor. Foto: I. V. Xenofontov, 7 martie 2017

3. A publicat imaginea poetizată a Ucrainei în „Serile din cătunul de lângă Dikanka” (partea I, 1831; partea II, 1832). La o vârstă tânără a devenit celebru cu această capodoperă.

Farfurie cu portretul lui N. Gogol executată la Uzina de Porțelan din Dulev, regiunea Moscova. Casa „N. V. Gogol” – Muzeu Memorial și Bibliotecă Științifică, Moscova. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 martie 2017

4. V. Gogol, un gurmand înrăit, a revoluționat subiectul gastronomiei în literatura rusă. A fost primul promotor al gastronomiei italiene în Rusia. Putea mânca la o masă câte patru porții de spaghete. Încerca să pregătească mâncare italiană și pentru prieteni, însă acestora li se părea crudă… De fapt, erau serviți cu paste al dente.

Masa evocă locul de creație al lui N.V. Gogol. Clasicul literaturii scria întotdeauna din picioare. Casa „N. V. Gogol” – Muzeu Memorial și Bibliotecă Științifică, Moscova. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 martie 2017

5. în 1836, timp de o lună și jumătate, a scris farsa clasică „Revizorul”, prin care aducea critici acerbe birocrației guvernamentale corupte din Rusia. Inițial piesa a fost interzisă de cenzură, ulterior, grație susținerii directe a țarului Nikolai I (1825–1855), a fost acceptată pentru a fi prezentată publicului larg. Pentru această lucrare țarul i-a dăruit un inel cu nestemată. Lucrarea a fost apreciată și de prietenul său Al. S. Pușkin (1799–1837). Încă în timpul vieții autorului, lucrarea a fost tradusă în mai multe limbi, deși în unele regiuni din Rusia a continuat să fie cenzurată.

Șemineul care evoca scena arderii manuscrisului volumului II „Suflete moarte”. Casa „N. V. Gogol” – Muzeu Memorial și Bibliotecă Științifică, Moscova. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 martie 2017

7. În anii 1836–1846 N. V. Gogol a locuit în Italia și își nota corespondența cu anul de fondare a Romei. În această țară a pus bazele realismului rus, reflectat elocvent în poemul „Suflete moarte” (1842), în care autorul aduce critici dure sistemului fiscal, iobăgiei și excrocheriei. Scrisă la Roma sub dictarea autorului, inițial lucrarea a fost citită într-un cerc restrâns. N. V. Gogol a dorit astfel să testeze reacția publicului cu referire la această operă.

Masca mortuară a scriitorului N. V. Gogol. Casa „N. V. Gogol” – Muzeu Memorial și Bibliotecă Științifică, Moscova. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 martie 2017

8. În noaptea de 11 spre 12 februarie 1852, aflat sub influența unui preot fanat, într-un acces de nebunie, depresie și criză spirituală, după mai multe zile de insomnie, a dat foc manuscrisului volumului „Suflete moarte” (operă la care a lucrat cu dificultate mai mulți ani și pe care a transcris-o de câteva ori) și altor lucrări. Era convins că inspirația operei era de sorginte diabolică. A renunțat să mănânce și a refuzat medicamentele… La 21 februarie, ora 8 dimineața avea să se stingă un spirit zbuciumat. Ultimele cuvinte rostite de N. V. Gogol au fost: „Scara, repede, aduceţi-mi o scară!”.

Oxana, personaj din capodopera „Serile în cătunul de lângă Dikanka”. Sculptor: K. Mamedov. Bronz, marmură, 175 x 90 x 50 cm. Casa „N. V. Gogol” – Muzeu Memorial și Bibliotecă Științifică, Moscova. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 martie 2017

9. N. V. Gogol a fost scriitorul care a trăit și a murit cu opera sa, cu eroii cărților sale, care „l-au absorbit și devorat”. Multe din personajele descrise de N. V. Gogol au fost inițial visate de către autor. Pentru a descrie anumite scene intra în stare de transă, asemănătoare cu cea a șamanilor. A încercat să se cunoască pe sine însuși prin intermediul eroilor descriși. Opera complexă a lui N. V. Gogol este cheia spre sufletul autentic al popoarelor rus și ucrainean.

Pațiuk, personaj din capodopera „Serile în cătunul de lângă Dikanka”. Sculptor: K. Mamedov. Bronz, marmură, 100 x 90 x 75 cm. Casa „N. V. Gogol” – Muzeu Memorial și Bibliotecă Științifică, Moscova. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 martie 2017

10. La 31 mai 1931, la deshumarea rămășițelor pământești ale celui mai mare mistic din Imperiul Rus din sec. XIX, la necropola fostei Mănăstiri Sf. Daniil din Moscova, s-a descoperit cu stupoare că lipsea capul defunctului. Însuși autorul suferea de tafofobie, teamă patologică de a fi îngropat de viu.

Colecția de personaje din lucrarea „Suflete moarte”. Autori: V. Nepliuev, S. Jukov. Regiunea Moscova, 2015. Porțelan. Casa „N. V. Gogol” – Muzeu Memorial și Bibliotecă Științifică, Moscova. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 martie 2017

V. Gogol, Suflete moarte, Chișinău, 1969. Frontispiciu: I. Cârmu

 Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie