ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE SPORTIVUL ȘI AGRICULTORUL DUMITRU TIRON

(CAMPION ÎNTRE AGRICULTORI ȘI AGRICULTOR ÎNTRE SPORTIVI)

Motto: „Pe salteaua de lupte nu avea adversari de neînvins.

Era bun și ca specialist în agricultură și ca organizator

al diferitor sărbători cultural-sportive”.

Grigore Popovici, organizator şi conducător

al mişcării sportive şi olimpice din Republica Moldova

      Dumitru Tiron s-a născut la 1 ianuarie 1935 în s. Cârpești, raionul Baimaclia (azi, raionul Cantemir), într-o familie de țărani. A fost un copil-minune. Juca fotbal cu copiii de seama lui, dar și cu cei mai mari. Pe mulți îi învingea. La Spartachiada elevilor care a avut loc în Chișinău în 1952, la distanța de 3 km s-a situat pe locul trei. Totodată, îi plăcea foarte mult lucrările agricole pe care tindea mereu să le perfecționeze prin multă muncă și străduință. A îmbinat ambele activități la Facultatea de Pomicultură, Viticultură și Legumicultură a Institutului Agricol din Chișinău „M.V. Frunze” (1952–1957), unde a studiat horticultura, agronomia și a făcut pregătiri intense în domeniul sportului la antrenorul emerit al URSS Serghei Semeneev. Acest parcurs dublu – sportul și agricultura – i-au marcat itinerarul vieții.  În 1956 a devenit campion al RSS Moldovenești la lupte libere. În 1962 a devenit maestru al sportului din URSS la proba sportivă de lupte libere. Este antrenor emerit al Republicii Moldova (2005). A fost antrenor superior la Școala Republicană Specializată de Lupte Greco-Romane din Chișinău (1995–2005). La școala medie din s. Bubuieci a organizat o secție de lupte. A educat o pleiadă de sportivi de performanță, inclusiv Vladimir Carabadjac, Dumitru Chiorescu, Iurie Țurcanu, frații Grigore și Petru Buliga ș.a. A fost administrator al Școlii Republicane de Hipism.

Dumitru Tiron s-a remarcat deopotrivă în sport, dar și în domeniul agrar.

1. La Institutul Agricol „M.V. Frunze” din Chișinău, Dumitru Tiron a cântat în fanfară, la trompetă. Acest lucru i-a asigurat dezvoltarea plămânilor, organe importante pentru sportivii care practică luptele. Totodată, D. Tiron cântă la muzicuță și acordeon.
   

   În curtea casei părintești, 1952. Sursă: arhiva privată a familiei Tiron

2. În 1956, atunci când a devenit pentru prima dată campion al RSS Moldovenești la lupte libere, trebuia să plece la Moscova pentru a participa la Spartachiada Popoarelor. A renunțat la această plecare deoarece participa la acumularea datelor pentru teza de diplomă (licență). A fost înlocuit de Vladimir Litutin, care a cucerit medalia de argint.

3. În 1957 absolvă facultatea cu diploma de agronom-savant și i s-a înmânat, totodată, diploma de antrenor la lupte.

Pentru prima dată campion al RSS Moldovenești la lupte libere, 1956. Sursă: arhiva privată a familiei Tiron

4. După facultate a activat în centrul raional Târnova, în colhozul „Moldova sovietică”, unul dintre cele fruntașe și bogate din regiune. Aici a format o echipă de luptători pe care a și condus-o. Grație lui Dumitru Tiron, din 1957, la Târnova au început să se organizeze competiții la trântă de către Sovietul Central al Asociației Sportive Voluntare „Colhoznicul”. În același an a fost ales în calitate de al doilea secretar al Comsomolului din raionul Târnova, unde a lucrat până la desființarea raionului (1959). Echipa de luptători din Târnova în această perioadă a atins apogeul. Timp de trei ani, cât a activat D. Tiron (1957–1959), sportivii din Târnova au fost de două ori campioni ai RSS Moldovenești la proba de trântă.

5. Între august 1972 și aprilie 1977 a fost director la sovhozul-fabrică „Bravicea” din satul cu același nume din raionul Călărași. A pus accent pe dezvoltarea economică, culturală și sportivă a localității. A edificat Casa de Cultură din localitate, pe scena căreia s-au organizat competiții sportive internaționale cu participanți din Bulgaria și România. A construit prima saună finlandeză în raionul Călărași, spațiu de agrement pentru șefii de raion, dar și pentru sportivii de performanță (aici, de exemplu, s-a odihnit triplul campion olimpic Aleksandr Medved). A modernizat stadionul satului, unde se desfășurau competiții la fotbal, volei, atletism, baschet și indispensabila trântă. În 1974 a organizat la Bravicea o manifestare sportivă, aducând caii dresați de la Școala Republicană de Hipism. Caii erau hrăniți cu orz, ovăz, porumb, fân din lucernă, nutreț din rezervele fermei sovhozului. Spectacolul cailor cu ocazia deschiderii sezonului sportiv a lăsat impresii profunde în memoria colectivă, astfel încât, potrivit unei legende, cel mai frumos cal ar fi fost deocheat de babele invidioase de frumusețea cabalinei.

Dumitru Tiron îl învinge pe Andrei Doga (1932–1984), fondatorul şcolii moldoveneşti de sambo şi judo, Sursă: arhiva privată a familiei Tiron

6. În perioada în care în sovhozul-fabrică „Bravicea” a fost director D. Tiron, aici s-a implementat cu succes „metoda braviceană” – ridicarea lăstarilor de viță-de-vie la o înălțime de 70–80 cm în sus. Astfel se asigura o aerisire naturală a plantei. Drept urmare, se obțineau „pereți de struguri”. Sectorul vinicol din Bravicea era printre cele fruntașe în raion. De exemplu, în 1975, în gospodăria agricolă de stat s-au recoltat 114 chintale de struguri de la 1 ha, ocupând locul trei în raionul Călărași.

Echipa de luptători din raionul Târnova ( Tiron, primul din dreapta), 1958. Foto: A. Lambros. Sursă: arhiva privată a familiei Tiron

7. Dumitru Tiron a fost de 15 ori campion al RSS Moldovenești la probele sportive de lupte clasice, lupte libere, sambo și lupta tradițională trântă. A fost de două ori campion al Chișinăului la lupte libere la categoria de 73 kg.

Dumitru Tiron cu trofeul, începtul anilor 1970. Sursă: arhiva privată a familiei Tiron

8. Pe parcursul carierei sportive i-a învins pe maeștri în sport georgianul Șota Kihabidze și uzbecul Subakulov. Afirmă că trânta i-a lăsat perplecși și pe japonezi. A fost unul dintre cei mai longevivi sportivi din RSS Moldovenească. A practicat sportul de performanță până la vârsta de 45 de ani.

Două din mulțimea diplomelor campionului. Sursă: arhiva privată a familiei Tiron

9. În 1972, cu ocazia a 50 de ani de la fondarea Uniunii Sovietice, la Moscova s-au organizat o serie de acțiuni sportive unde reprezentanții republicilor unionale prezentau lupte tradiționale. Comitetul Republican de Sport l-a delegat pe Dumitru Tiron să reprezinte la acea manifestare trânta. Competițiile erau transmise în direct la televiziunea centrală. După ce a revenit acasă, conducerea raionului l-a mustrat deoarece era ceva inadmisibil ca un conducător de sovhoz să se etaleze în public în vestimentație sumară. Pornirile punitive ale funcționarilor au fost estompate însă de Diploma de Onoare, semnată de președintele Sovietului Suprem al URSS și acordată sportivului de performanță Dumitru Tiron. Mai mult ca atât, conducerea raionului Călărași și-a adus scuzele de rigoare pentru învinuirile nefondate.

Cursa de cai organizată de Tiron, director al sovhozului-fabrică „Bravicea”, 1974. Sursă: arhiva privată a familiei Tiron

10. În 2015, în comuna Bubuieci din municipiul Chișinău, Federația de Lupte Libere din Moldova, sub patronajul Primăriei Comunei Bubuieci, a organizat Turneul Național de Lupte Libere „Invită Dumitru Tiron”. Evenimentul a fost susținut financiar și de foștii discipoli ai maestrului în sport. O contribuție esențială a avut-o, în acest sens, Grigore Buliga, cetățean de onoare al Franței, conducătorul unui grup specializat de lupte. La masa festivă erau foștii colegi din domeniile sportului și al agriculturii. Între meseni s-a încins o controversă, o dilemă: Cine-i, totuși, Dumitru Tiron? Sportiv sau agricultor?! În opinia noastră, Dumitru Tiron este campion între agricultori și agricultor între sportivi. În prezent, D. Tiron îngrijește cu mult suflet vița-de-vie din proximitatea casei pe care a construt-o în anii 1960. Casa acestuia, la fel ca stăpânul, este prima amplasată pe valea satului Bâc. Toți sătenii din satele învecinate cunosc unde trăiește agricultorul-campion și-l respectă, considerându-l cel mai vestit consătean. D. Tiron este cetățean de onoare al comunei Bubuieci.

În activități agricole, anii 1970. Sursă: arhiva privată a familiei Tiron

D. Tiron, directorul Școlii Republicane de Hipism la sărbătoarea orașului Chișinău, 1984. Sursă: arhiva privată a familiei Tiron

Campionul Dumitru Tiron cu un braț de diplome, admirat de nepoata Alina. Foto: Ion Valer Xenofontov, 19 iulie 2017

Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-sportivul-si-agricultorul-dumitru-tiron-campion-intre-agricultori-si-agricultor-intre-sportivi_19093

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE BISERICA APOSTOLICĂ ARMEANĂ

„ADORMIREA MAICII DOMNULUI” DIN CHIȘINĂU

Motto: „Primul fecior l-am botezat în 1985, în raionul Dondușeni,

în biserică ortodoxă, al doilea l-am botezat în 1989

în biserica ortodoxă de la Ciuflea, și pe-al treilea l-am botezat în 1995,

deja la biserica noastră, armenească, din Chișinău”.

Serghei A. Osipean, fost președinte al Comunității Armene din Moldova

Consolidarea poziției Bisericii Apostolice Armene în Basarabia ține de procesul de extindere a Imperiul Rus în regiune, proces instituționalizat în 1809, atunci când pe teritoriul Principatelor Moldovei și Munteniei, printr-un ucaz al țarului Aleksandru I, a fost organizată o eparhie armeană distinctă. După anexarea Basarabiei, în 1812, arhiepiscopul armenilor (1809–1828) din Moldo-vlahia, Grigor Zakarian, a fost nevoit să se mute la Chișinău, titlul fiindu-i limitat la cel de arhiepiscop al armenilor din Basarabia, deși armenii de peste Prut continuau să i se subordoneze. Sub jurisdicția eparhiei armene din Basarabia intrau cele 400 de parohii și cinci biserici (Akkerman, Ismail, Tighina, Chișinău, Hotin) ale comunității armenești din regiune. După moartea lui Grigor Zakarian, conducerea eparhiei armene din Basarabia (1828–1843) a fost preluată de Nerses. În timpul acestuia, la 1830, eparhia a fost redenumită în Episcopia Armeană a Basarabiei și a Nahicevanului. Activitatea acesteia durează până în 1895, atunci când este redenumită în Eparhia Armeană a Noului Nahicevan și a Basarabiei, a cărei activitate ține până la 1918. În perioada interbelică, comunitatea armeană din Chișinău era estimată la 130 de familii, iar recunoașterea diecezei armene de către statul român, la 31 iulie 1931, și confirmarea statutului acesteia câteva luni mai târziu îi plasează în cadrul Bisericii Apostolice Armene din România întregită. Relația puterii sovietice cu clerul Bisericii Apostolice Armene în URSS s-a construit exact după schema testată pe Biserica Ortodoxă Rusă. Este paradoxal însă un lucru, chiar dacă au fost redeschise mai multe lăcașuri sfinte armenești pe teritoriul URSS în contextul actualizării centrului istoric armean de la Etchimiadzin și inaugurării Consiliului Bisericii Apostolice Armene, în RSS Moldovenească se pare că lucrurile s-au derulat în cu totul altă direcție, bisericile armenești de aici fiind închise, ireversibil, pe tot parcursul perioadei sovietice.

Biserica Apostolică Armeană „Adormirea Maicii Domnului” din Chișinău,  denumită și cea Veche, reflectă în complexitate destinul comunității armenești din spațiul actual al Republicii Moldova.

Pisania lapidară de ctitorie în limba armeană din exteriorul edificiului bisericesc. Foto: Lidia Prisac, 11 iunie 2017

1. Biserica Apostolică Armeană „Adormirea Maicii Domnului” din Chișinău datează din 1803, fiind construită pe fundația unei biserici moldovenești deteriorate. Edificată la 1645, pe timpul lui Vasile Lupu (1634–1653), aceasta purta hramul „Sf. Nicolae” și i se mai spunea biserică domnească. Desele invazii ale tătarilor însă și distrugerile cauzate de războaiele ruso-turce au risipit-o într-atât, încât la 1741 era în ruine, fără ca tradiția să o mai consemneze. După locul amplasării, biserica a luat ființă în partea istorică a Chișinăului, fiind un important element de reper în planul urbanistic.
   

   Pietrele funerare ale lui Manuc-Bei (1769–1817) și fiicelor acestuia, Mariam și Gaiane. Foto: Lidia Prisac, 11 iunie 2017

2. La începutul sec. XIX, terenul și ceea ce a mai rămas din biserica ctitorită altădată de Vasile Lupu a fost cumpărat de către un reprezentant armean de la autoritățile locale. Este vorba despre baronul armean Oganes, fiul lui Akopgian, care a contribuit la apariția lăcașului în memoria părinților.
   

   Biserica Apostolică Armeană „Adormirea Maicii Domnului” din Chișinău, circa 1945. Sursă: Arhiva curentă a Bisericii Apostolice Armene „Adormirea Maicii Domnului” 

3. În 1925, biserica a fost reparată cu contribuția nemijlocită a armeanului Harutiun Frenkian, „regele zahărului din România”, care a alocat în acest sens o sumă de 50 000 lei.
   

   Cererea Institutului de Cercetări Științifice de Construcție a Utilajului Tehnic din Chișinău adresată Ministerului Culturii din RSSM, 8 ianuarie 1973. Sursă: Arhiva Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor din Republica Moldova. D. 1145(03), f. 22

4. În perioada sovietică, potrivit comunității armene, biserica inițial a fost utilizată în calitate de depozit. După documentele de arhivă este clar că transformarea acesteia în locație de păstrare a unor bunuri a avut loc începând cu vara anului 1944.
5. Prin rezoluția Consiliului de Miniștri al RSSM nr. 349 din 22 octombrie 1971, clădirea bisericii armenești de pe str. Armenească Veche (astăzi, Piața Veche nr. 8) a fost trecută în categoria monumentelor de istorie și cultură (de gradul 3), fiind luată sub protecția statului. Tot din 1971, lăcașul trece în posesia Consiliului Republican al Turismului și Excursiilor, fiind inițiate lucrări de restaurare pentru utilizarea clădirii bisericii în calitate de muzeu a două institute de proiectări care urmau să fie construite la 30 m de terenul bisericii.
   

   Vechea Biserică Armenească în timpul lucrărilor de restaurare, 1973–1982. Sursă: Arhiva Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor din Republica Moldova.

6. Conform deciziei Ministerului Culturii al RSSM nr. 477 din 7 septembrie 1972, s-a dispus localizarea în interiorul bisericii a unei expoziții cu generic ateist al Muzeului de Istorie și de Studiere a Ținutului, ori adaptarea clădirii în casa de cultură a Comitetului Turistic. În procesul de pregătire a documentelor pentru reparația și restaurarea bisericii au fost implicați și câțiva arhitecți armeni care locuiau în RSSM – prof. Arșavir H. Toramanean și arhitectul Agasi E. Ambarțumean.
7. La 8 ianuarie 1973, Institutul de Cercetări Științifice de Construcție a Utilajului Tehnic (ICȘCUT) din Chișinău înainta Ministerului Culturii din RSSM o cerere în care solicita pentru o perioadă de cinci ani clădirea bisericii armenești cu toate construcțiile adiacente în scopul utilizări acestora în calitate de laboratoare pentru măsurări electrostatice. Solicitarea era condiționată de faptul că în acest timp urma „să fie finisată construcția noii clădiri a Institutului” menționat. În schimbul acestei favori, ICȘCUT asigura Ministerul de Cultură că „va efectua din bani proprii toate lucrările de reparație și reconstrucție preconizate”. În câteva luni după această solicitare, pe 31 mai 1973, clădirea bisericii cu acareturile adiacente era transmisă în folosință temporară ICȘCUT. Însă, în urma unui control efectuat pe 31 octombrie 1973, se adeverea că administrația Institutului a întreprins lucrări contrar prevederilor de reconstrucție. Drept urmare, Ministerul Culturii a reziliat contractul cu Institutul, iar în urma aprobării din septembrie 1973 a propunerii de proiect cu privire la restaurarea complexului arhitectural în cauză de către Consiliul Științifico-Metodologic Republican pentru Protecția Monumentelor de Cultură, lucrările propriu-zise de reconstrucție au început. Acestea s-au derulat pe parcursul a nouă ani, până în octombrie 1982.
   

    Secvență din interiorul Bisericii Apostolice Armene „Adormirea Maicii Domnului” . Foto: Lidia Prisac, 11 iunie 2017

8. Prin Hotărârea Comitetului Executiv al Consiliului Orășenesc Chișinău nr. 294 din 29 august 1974, lăcașului i-au fost atribuite 0,70 ha de teren drept spațiu de protecție.
9. În pofida faptului că edificiului de cult armean i s-a suspendat activitatea religioasă, acesta a continuat să-i adune pe toți armenii din RSSM, devenind simbolul păstrării unității spirituale și identitare a acestora – „comunitatea armeană tot timpul s-a adunat în preajma bisericii, chiar și atunci când era închisă” (interviu realizat de Lidia Prisac la 25 mai 2012 cu Ghenadi S. Babaian, vicepreședintele Comunității Armene din Moldova).
   

   Secvență din exteriorul Bisericii Apostolice Armene „Adormirea Maicii Domnului”. Foto: Lidia Prisac, 11 iunie 2017

10. 

    10. După proclamarea independenței de stat a Republicii Moldova (27 august 1991), când s-au constituit premise favorabile pentru promovarea pluralismului religios, comunitatea armeană a intrat în posesia Bisericii Armenești în 1992. Biserica și-a reluat activitatea la 19 iunie 1993, când a fost inaugurată de șeful Eparhiei Moscovei și a Nahicevanului, în prezența înalților demnitari, urmând să fie slujită de un preot repartizat de Patriarhia Armeană de la Etchimiadzin.

     Lidia Prisac, doctor în istorie

    Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

    Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-biserica-apostolica-armeana-sfinta-maica-domnuluidin-chisinau_19035

ZECE CURIOZITĂȚI DIN BIOGRAFIA ACADEMICIANULUI

VITALIE POSTOLATI („OMUL CARE NE LUMINEAZĂ”)

Motto: „Științele sunt uși, iar cheile lor sunt cercetările ”.

Anton Pann (1790–1854), poet, profesor, compozitor

   Academicianul (3 aprilie 2007) Vitalie Postolati s-a născut la 19 iulie 1937 în s. Ţekinovka, rn. Iampol, Ucraina, în familia agricultorilor Vera Feodosievna Postolati (Doncenko) și Mihail Savovici Postolati. Absolvă Tehnicumul de Mecanizare şi Electrificare a Agriculturii din Soroca (1956), apoi Institutul de Electrificare a Agriculturii din or. Melitopol, Ucraina (1961). În 1968 s-a angajat la Secția de Energetică Cibernetică (actualmente, Institutul de Energetică al Academiei de Ştiințe a Moldovei, creat cu aportul dlui V. Postolati în 1984, organizație unde a exercitat și funcția de director 1986–1990, 2004–2010). Chiar de la începutul activității manageriale a anunțat colectivul științific că nu va fi superiorul lor, ci colegul lor. Singura condiție cerută a fost faptul ca angajații să lucreze conștiincios. Drept urmare, s-a angajat într-o activitate științifică, inovativă și managerială intensă. În perioada în care a administrat instituția științifică din domeniul energeticii a tins să coaguleze un colectiv de cercetători științifici din diverse domenii de cercetare: economie, matematică, fizică etc. Inițial, mulți dintre colegii de breaslă nu înțelegeau această opțiune, însă savantul argumenta: Avem de învățat multe lucruri utile de la acești specialiști! În timp, această clarviziune și deschidere spre oameni și alte domenii ale cunoașterii s-au justificat pe deplin, lucru valorificat prin lucrări științifice de valoare, brevete de invenție elaborate prin prismă inter/trans/multidisciplinară. Se bucură de un larg prestigiu social. Îi place să lucreze cu tinerii cercetători științifici, iar tinerilor cercetători științifici – cu distinsul savant. Modestia și înțelepciunea acestui Om mare, specialist consacrat în reţele electrice și sisteme energetice, fondatorul școlii științifice de linii electrice dirijate, este legendară, astfel încât este numit, pe bună dreptate, la propriu și la figurat, „omul care ne luminează” (după profesorul universitar Valeriu Dulgheru) sau „cel mai energic cercetător al energeticii” (după academicianul Ion Tighineanu).

Viitorul academician Vitalie Postolati (primul din stânga, rândul doi) împreună cu mama Vera Feodosievna Postolati (Doncenko), tata Mihail Savvovici Postolati și fratele Anatoli. Arhiva privată a familiei Postolati

Academicianul Vitalie Postolati consideră că omul de știință trebuie să aibă condiții optime de cercetare. Să nu fie supus ingerințelor economice, sociale, ideologice, presiunilor politice. Rezultatele cercetării nu sunt de bătaie scurtă, ele se constată în timp. Este autor a circa 350 de lucrări științifice, inclusiv opt monografii. A obținut 28 de certificate de autor în URSS (invenții) și 21 de brevete de invenţie de peste hotare, inclusiv în Anglia, Canada, Germania, Japonia, Franţa, SUA, Suedia. La șase teze de doctorat a fost conducător ştiinţific, iar la două teze de doctor habilitat – consultant ştiinţific.

Postolati (al patrulea din stânga), student în anul doi la Facultatea de Electrificare a Institutului de Mecanizare şi Electrificare a Agriculturii din Melitopol, Ucraina, 2 martie 1958. Arhiva privată a familiei Postolati

Domeniul de activitate al academicianului V. Postolati – energetica – este continuat de fiica Elena Bîcova, doctor în științe tehnice, și nepotul Vitalie, care i-a moștenit și prenumele.Savantul este îngrijorat de faptul că se investește foarte puțin în sistemul energetic al Republicii Moldova. În 1990, sectorul energetic al RSS Moldovenești a atins apogeul. Se produceau (!) circa 15 miliarde kWh , iar 7 miliarde kWh se exportau în Bulgaria. În prezent, Republica Moldova (inclusiv cu teritoriile din stânga Nistrului) abia de produce 5,3 miliarde kWh de energie electrică.

Muzica – o mare pasiune în viața viitorului academician, 1957. Arhiva privată a familiei Postolati

Biografia savantului este una plină de umanism, ancorare în valorile eterne ale familiei, pasiune pentru artă și sport, consacrare totală științei și inovării.

Performanțele intelectuale ale cercetătorului V. Postolati au mers în aceeași direcție cu cele fizice. Stadionul Central Republican, 1972. Arhiva privată a familiei Postolati

1. Bunica pe linie maternă – Maria Donceko – a avut nouă fete și trei băieți. Era mamă eroină, fiind decorată cu medalie de aur. Bunica pe line paternă – Parascovia Postolati – a avut două fete și un băiat. Strămoșii academicianului Postolati, pe line paternă, au fost de viță română.
   

   V. Postolati în cercetări științifice, 1977. Muzeul Științei al Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto. Cota arhivistică: 0001

   2.Familia a reușit să supraviețuiască foametei din anii 1946–1947 datorită peștelui și scoicilor din Nistru. Mama îl lua la centrele de alimentare pentru a primi un pahar de crupe de porumb.

   V. Postolati în discuții privind perspectivele energetice ale RSS Moldovenești, circa 1980. Muzeul Științei al Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto. Cota arhivistică: 00019

   3. Prima experiență în domeniul electrificării a avut-o la casa bunicilor și la cea părintească.

   V. Postolati (în dreapta), M. Chiorsac (în centru), I. Comendant (în stânga) la mostra LEA, 1977. Muzeul Științei al AȘM. Fond foto. Cota arhivistică: 00200

   4. Perioada studenției la Tehnicumul de Mecanizare şi Electrificare a Agriculturii din Soroca (aflat la o distanță de 2 km de Nistru) a fost una dificilă. Zilnic trebuia să traverseze fluviul Nistru, care are curenți rapizi de apă (satul natal se afla vizavi de orașul Soroca). În timpul verii, dacă nu funcționa transportul fluvial, era nevoit să treacă Nistrul înot, iar iarnă – pe gheață (uneori fragilă). Întârzierile la școală erau strict interzise.

   Mostra captatorului solar de producere combinată a energiei electrice și termice sub formă de apă caldă elaborată în Laboratorul de surse netradiționale de energie al Institutului de Energetică al AȘM. Muzeul Științei al AȘM. Fond foto. Cota arhivistică: 00204

   5. Faptul că academicianul V. Postolati este într-o condiție fizică bună se explică prin modul sănătos de viață pe care continuă să-l practice. Până în prezent îmbină armonios sportul, arta și cercetarea. A practicat genurile sportive halterele, canoea. A cântat la acordeon, baian. A interpretat muzică clasică, dar a și improvizat. Cele trei cântece pe care le interpreta la acordeon puteau asigura o efervescență agreabilă la orice ceremonie și atmosferă de agrement. Melodia preferată pe care o interpreta era „Valurile Dunării”. În 1955, la o nuntă a romilor a câștigat chiar 25 de ruble.

   Vitalie Postolati, fondatorul Laboratorului de linii electrice dirijate, 10 iulie 2017. Foto: Ion V. Xenofontov. Muzeul Științei al AȘM. Fond foto. Cota arhivistică: 00188d

   6. Savantul și ciorba. În 1961, V. Postolati a fost delegat la șantierul Centralei Electrice Raionale de Stat din Moldova (CERSM). Atunci, V. Boico, viitorul general, i-a făcut colegului său de serviciu un cadou prestigios și de preț – o pereche de cizme de gumă, care ulterior i-au fost foarte utile la muncile de pe șantier. La Centrală a activat în funcția de inginer, șef de schimb la hală, până în anul 1966. Într-o toamnă, în zi de voluntariat (de voskresnik), la construcția infrastructurii energetice au fost antrenați circa 1000 de comsomoliști din diverse raioane ale RSS Moldovenești. Pentru a face față acestui număr impunător de oameni, la propunerea lui V. Postolati, a fost reconstruită o cantină și adus un cazan special de 700 litri pentru a pregăti ciorbă pentru gurile înfometate ale participanților. Președinții de colhoz din împrejurimi au sacrificat porcine, orătănii pentru prânzul voluntarilor. Participanții la lucrări însă nu au fost preîntâmpinați că vor avea parte de prânz. Fiecare venise cu torba cu mâncare de acasă. Când voluntarii au fost invitați la masă, nimeni din ei nu venise. Atunci administratorul cantinei s-a înfuriat pe V. Postolati, organizatorul prânzului, și i-a zis: Ori mănânci singur toată ciorba, ori te fierb în ea cu tot cu cazanul tău cel nou!…Iar localnicii de prin satele din împrejurimi trei zile au mâncat din ciorba copioasă … Actualmente, CERSM este una dintre cele mai mari centrale termoelectrice din regiune, având capacitatea de generare de 2520 MW.

   Vitalie Postolati, cu gândul la noi proiecte științifico-inovaționale, 10 iulie 2017. Foto: Ion V. Xenofontov. Muzeul Științei al AȘM. Fond foto. Cota arhivistică: 00189d

   7. În 1964, la Dnestrovsc, la marcarea unei sărbători, având o exaltare sufletească, V. Postolati a decis să arboreze drapelul RSS Moldovenești pe coșul de fum al centralei cu o înălțime de 60 m. Spre zori de zi, el s-a urcat pe turn, a instalat drapelul. La coborâre i-a fost mult mai dificil… Când șeful șantierului văzuse drapelul, era foarte revoltat și a început căutările cine a făcut un astfel de act necugetat. Dar V. Postolati nu și-a recunoscut fapta, drapelul a stat arborat mult timp. Deoarece nimeni nu s-a încumetat să urce la o așa înălțime.

   Coliţă și timbru consacrate academicianului Vitalie Postolati. Cod: „Poșta Moldovei”: 962, 964; formatul coliţei: 134 × 202 mm; formatul timbrului: 34,00 х 34,00 мм; perforația: 13;  emisă: Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei”;   tiraj:  limitat – 80 de exemplare; design și concepția: Vladimir Babici; sursă: Arhiva privată a acad. Vitalie Postolati

   8. De mai mulți ani, acad. V. Postolati este membru al Asociației Științifice „Nicolae Milescu Spătarul”, are preocupări în domeniul istoriei. Savantul consideră că istoria este experiența generațiilor, care ne poate învăța foarte multe lucruri utile. Dorește să editeze monografia satului, localitatea în care și-a petrecut copilăria și a acumulat mai multe materiale despre baștină, izvoare inedite, documente de arhivă etc. Povestește că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în localitatea natală au decedat 300 de oameni. Toate familiile au fost afectate de flagelul militar. Toată familia academicianului se proteja în gropile de la bombardamente în timpul raidurilor aeriene. Satul natal este o societate multietnică până în prezent, aici locuiesc moldoveni, ucraineni, ruși, polonezi, evrei. În Ţekinovka există un cimitir vechi evreiesc. Vechea biserică a fost afectată de inundațiile din anii 1930, actualmente este contruită o altă biserică în centrul satului. Satul este destul de mare, cu 3000 de locuitori, cu o infrastructură bine pusă la punct. Există și o centrală fotovoltaică de 3MW.

   Acad. Vitalie Postolati decorat cu Medalia „Meritul Ştiinţific” a AȘM. Foto: Ion V. Xenofontov, 19 iulie 2017. Muzeul Științei al AȘM. Fond foto. Cota arhivistică: 00238

   9. Principalul domeniu de cercetări al academicianului Vitalie Postolati îl constituie liniile electrice dirijate (LED) cu capacitate de trafic sporită. Ele reprezintă o perspectivă și o nouă direcție în domeniul transmisiei energiei electrice. Liniile pot fi utilizate pe larg ca structuri de intrasistem (rețele interne) și intersistem (interconexiuni) de diferite tensiuni. În Republica Moldova funcționează multe astfel de linii – 600 km linii de 10 kV și 74 km linii de 110 kV (începând cu anul 1976). Lucrările academicianului și laboratorului pe care îl conduce la Institutul de Energetică în domeniul liniilor electrice dirijate au adus beneficii economice de 12 miliarde de dolari SUA. Această sumă acoperă finanțarea Institutului de Energetică (și nu numai a acestui institut) pentru 50 ani de activitate în continuare.

   Academician Vitalie Postolati : Biobibliografie / Acad. de Ştiinţe a Moldovei, Bibl. Şt. (Inst.) “Andrei Lupan” ; ed., red. şt.: Constantin Manolache ; coord.: Elena Bîcova ; resp. ed.: Ion Valer Xenofontov ; bibliogr.: Janna Nicolaeva, Lidia Zasavițchi.– Chişinău : Biblioteca Ştiinţifică (Institut) “Andrei Lupan”, 2017 (F.E.-P. “Tipografia Centrală”). – 288 p. ISBN 978-9975-3131-7-9. 016:[620.9+929(478)]=135.1=161.1 A 15

   Foto: Eugenia Tofan, 19 iulie 2017.10. Savantul are interese de cercetare și în alte domenii științifice. În special, o rezonanță importantă a activității sale au avut rezultatele de evaluare a impactului tarifelor asupra indicatorilor macroeconomici ai Republicii Moldova.

  Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-din-biografia-academicianului-vitalie-postolati-omul-care-ne-lumineaza_18852