COCORUL СOSTEA
De Paști, bunicii au observat că pasărea era mai curată ca de obicei, probabil s-a spălat în baltă, și-a făcut ordine în cuib și a stat mai mult timp „acasă”. Simți-se spiritul de sărbătoare.
Considerîndu-l un personaj de-al casei, bunicul i-a dat cocorului numele Costea. Uneori îi mai zice și Străjerul (Storojul).
Vezi
http://moldova-suverana.md/article/cocorul-ostea_26312
Foto: Cocorul Costea. S. Antonești, rn. Ștefan-Vodă. Foto: IVX, 2 mai 2021
Undeva… la Sud-Est. Foto: IVX, 2 mai 2021
Marina Ticu, secretar științific al Bibliotecii Științifice (Instituit) „Andrei Lupan”, și Anna Gunevoi, specialist principal în domeniul resurselor umane, 27 aprilie 2021
La începutul secolului al XXI-lea, mai mult ca oricând, s-a conştientizat faptul că „satul mare” – Pământul – este un bun al tuturor, iar ritmurile galopante de dezvoltare a societăţilor complexe periclitează ambianţa de existenţă. Indiferent de contextul politic, social, mental, există o dimensiune care îi uneşte pe toţi oamenii – grija faţă de mediul ambiant şi conservarea
acestuia pentru generaţii. Societatea postcernobâl este un semnal de alarmă în faţa perspectivelor de supravieţuire, dar şi o formă de instruire violentă în privinţa „biografiei globale”.
Sursă:
Xenofontov, Ion. Societatea postcernobâl. În: Akademos. Revistă de ştiinţă, inovare, cultură şi artă. Chişinău, 2011, nr. 2 (21), pp. 70-76.
Vezi
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Societatea%20Postcernobil.pdf
https://www.youtube.com/watch?v=c0abRRXJxw8
Notă: Filmări realizate la Biblioteca Științifică (Institut) „Andrei Lupan”
Reguli de comportament ale populației în caz de infectare bacteorologică. Poster depistat în subsolul unei clădiri publice din centrul Chișinăului. ivx
O zi de primăvară hrănește un an
Arhivistul Andrei Grigore
ISTORICII UNIRII
Constituirea României Întregite a dus la crearea unui nou tip de istorici, istorici ai Unirii. Sunt istoricii ancorați în evenimentul major din istoria românilor, cei care au o viziune de istorie reîntregită, o istorie de sinteză. Sunt istorici profesioniști bine școliți, cunoscători de limbi moderne, cu viziuni clare asupra evoluției statului, cu o puternică viziune civică și care merg la unison cu produsul științific, precum și cu idealul pe care îl promovează în viața publică. Totodată, poate fi desprinsă și o imagine martirizată a istoricului care a suferit pentru acțiunile și creația sa științifică. Activitatea de cercetare în domeniul istoriei s-a realizat într-un cadru instituțional susținut de statul român. Istoria României a fost interpretată ca fiind o istorie integrată a Europei Occidentale. Istoricii Unirii au fost istorici totali, care au creat și au promovat cultura istorică veritabilă.
Xenofontov Ion Valer, Istoricii Unirii, În: Akademos. Revistă de Ştiinţă, Inovare, Cultură şi Artă, nr. 4 (59), 2020, pp. 81-85.
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/81-85_31.pdf
Spiritualitate și cultură în spațiul pruto-nistrean în secolele XIX–XX. Materialele Simpozionului Științific Internațional consacrat împlinirii a 200 de ani de la editarea în limba română a Bibliei de la Sankt Petresburg/ Coord.: Octavian Moșin, Ion Gumenâi, Chișinău, Tipogr. „Lexon-Prim”, 2020, 286 p. ISBN 978-9975-3291-0-1.
Versuri: Nicolae Dabija
Cât trăim pe acest pământ
Cât trăim pe acest pământ
Mai avem un lucru sfânt,
O câmpie , un sat natal
O clopotniță pe deal.
Cât avem o țară sfântă,
Și un nai care mai cântă,
Cât părinții vii ne sunt
Mai există ceva sfânt.
Cât durea-ne-vor izvoare,
Ori un cântec ce dispare,
Cât mai avem ceva sfânt
Vom trăi pe-acest pământ.
Cât pădurile ne dor
Mai avem un viitor
Cât trecutu-l ținem minte
Mai există lucruri sfinte.
Cât Luceafărul răsare,
Și în cer e sărbătoare,
Și e pace pe pământ,
Mai există ceva sfânt.
Cât durea-ne-vor izvoare,
Ori un cântec ce dispare,
Cât mai avem ceva sfânt
Vom trăi pe-acest pământ.
Cât avem un sat departe
Și un grai ce n-are moarte
Cât ai cui zice părinte,
Mai există lucruri sfinte.
Cât durea-ne-vor izvoare,
Ori un cântec ce dispare,
Cât mai avem ceva sfânt
Vom trăi pe-acest pământ.
La 9 martie 2021, după o grea suferință, a încetat să bată inima doctorului în științe, conferențiar universitar Nicolae STRATAN, director al Arhivei Științifice Centrale din cadrul Bibliotecii Științifice (Institut) „Andrei Lupan”.
Dr. Nicolae Stratan s-a născut la 2 noiembrie 1952, în satul Nișcani, r. Călărași. După absolvirea școlii medii din sat și-a făcut studiile la Tehnicumul zooveterinar din s. Carmanovo, raionul Grigoriopol (1967-1971), specialitatea medic-veterinar. După îndeplinirea serviciului militar (marină), în 1974 devine student la proaspăt deschisă Facultate de medicină veterinară a Institutului Agricol din Chișinău. Făcând parte din promoția de aur a facultății, absolvent eminent, a fost angajat la Alma Mater (1979), activând pe parcursul a 10 ani în cadrul facultății în posturi didactice, în organizația comsomoliste și de partid ale institutului. A făcut aspirantura la Institutul Unional de Helmintologie ,,K.I. Skreabin” din or. Moscova (1984-1987), care finalizează cu susținerea tezei de doctor în științe veterinare (1987).
După ce a revenit la Chișinău, dr. Nicolae Stratan își începe activitatea în calitate de decan adjunct la Facultatea de Medicină Veterinară (1989-1994), ulterior, prim-prorector la Universitatea Agrară de Stat din Moldova (1994-1999), funcționar public în rangul de Consilier de Stat al Republicii Moldova – șef al Direcției Agricultură și Protecția Mediului la Cancelaria de Stat a Guvernului Republicii Moldova (1999-2001) și viceministru al Ecologiei, Construcțiilor și Dezvoltării Teritoriului (2001-2004).
Începând cu anul 2004, dr. Nicolae Stratan își leagă destinul de Academia de Științe a Moldovei (AȘM), activând în managementul cercetării și pregătirii cadrelor în diferite posturi: director general al Centrului de Instruire Universitară, Postuniversitară și Perfecționare a cadrelor la AȘM (2004-2009), prim-prorector la Universitatea AȘM (2009), șeful Direcției Generale Politici în Cercetare la AȘM (2009-2014), directorul Arhivei Științifice Centrale a Academiei de Științe a Moldovei, după reformă, redenumită Arhiva Științifică Centrală din cadrul Bibliotecii Științifice (Institut) „Andrei Lupan” (2014-2021).
În toate funcțiile pe care le-a deținut de-a lungul anilor, Nicolae Stratan a manifestat profesionalism creativitate și responsabilitate, principialitate inițiativă și onestitate, decență și modestie, bunăvoință și receptivitate față de subalterni și colegi. Dr. Nicolae Stratan a elaborat și editat Cursul monografic „Expertiza sanitar-veterinară a alimentelor de origine animală” – lucrare de pionierat în republica noastră, în limba română, a publicat și o serie de lucrări științifice și didactice în domeniu.
Rezultatele obținute de regretatul doctor în științe au fost apreciate cu Ordinul „Gloria muncii” (2012), titlurile „Om emerit” (1996) și „Maestru în sport al URSS” (1977), nenumărate medalii și diplome naționale și internaționale.
Exigența, capacitatea de a soluționa creativ sarcinile atribuite, modul onorabil de a-și servi Patria, vor rămâne un exemplu viu, demn de urmat pentru toți cei care l-au cunoscut.
În aceste clipe de grea încercare exprimăm profundă compasiune membrului corespondent al AȘM Alexandru STRATAN și suntem alături de familia îndoliată, prieteni şi colegi.
Dumnezeu să-l ierte și să-l așeze cu drepții în grădina Sa cea veșnică.
Colectivul Bibliotecii Științifice (Institut) „Andrei Lupan”
Corpul neînsuflețit al regretatului dr. Nicolae Stratan va fi depus joi, 11 martie 2021, la Biserica Tuturor Sfinților din Cimitirul Central din Chişinău, începând cu ora 10:00.
Mitingul de doliu va avea loc la Cimitirul Central, începând cu ora 10:45.
Prisac, Lidia.
Istoriografia separatismului transnistrean (1989–2005) /Consultant ştiinţific: Constantin Manolache; referenţi ştiinţifici: Liliana Rotaru, Oleg Bujor. – Ed. a 2-a, rev. şi adăugită. – Chişinău: Lexon-Prim, 2021. – 172 p.
Parte componentă a societăţii, cercetătorul din domeniul ştiinţelor umanistice, ca om mai întâi de toate (conditio humana), sesizează dificultăţi majore în detaşarea faţă de fluxul abundent de informaţii, opinii, concepţii în ideea de a-şi marca un teritoriu propriu, autonom faţă de provocările ,,timpului său”. În contextul în care s-ar rupe de realităţile cotidiene – atât publice cât şi private – istoricul, asemeni lui Robinson Crusoe, ar produce bunuri materiale şi spirituale doar pentru propriul consum şi ar rămâne ostracizat de restul comunităţii. Opera unor autori de studii, monografii etc., este necesar să recunoaştem franc, este sortită „amneziei”, fără a avea un impact social dezirabil şi fără ca să-şi realizeze obiectivul major – sensibilizarea specialiştilor, autorităţilor, cititorilor, publicului larg.
Bulevardul Negruzzi pe timp de iarnă. Foto: Igor Zenin, anii 1960.
Xenofontov, Ion Valer, Războiul sovieto-afghan (1979–1989). Studiu de istorie orală. Percepţii. Documente. Ediția a II-a revăzută și adăugită / Red. șt. C. Manolache; Resp. de ed.: Liliana Rotaru, Larisa Noroc, Inst. Militar al Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”, Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate. Iaşi, Lumen, 2020, 512 p. ISBN 978-973-166-570-2.
Xenofontov, Ion Valer, Războiul din Afghanistan (1979–1989) în memoria participanților din RSS Moldovenească. Ediția a II-a revăzută și adăugită / Red. șt. C. Manolache; Resp. de ed.: Liliana Rotaru, Larisa Noroc, Inst. Militar al Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”, Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate. Iași, Lumen, 2020, 532 p. ISBN 978-973-166-571-9.
UN COPIL TRECUT PRIN RĂZBOIUL DIN AFGHANISTAN
Scriitorul și medicul afghan-american Khaled Hosseini, autorul bestsellerului „Vânătorii de zmeie” (2003), ne prezintă o radiografie tulburătoare a țării sale de origini. Este pastila de narațiune creată dintr-o rațiune psihologică: „oamenii au nevoie de povești, care să le abată atenția de la timpurile grele pe care le trăim”.
Sindromul culpabilității faptului că împreună cu familia a reușit să părăsească țara în ajunul imixtiunii sovietice îi va marca profund itinerarul vieții. S-a creat eternul conflict între cei plecați din țară și cei care au rămas să supraviețuiască. Tensiunea bipolară – cea a cetățeanului supraviețuitor în exilul „de lux” și cea a cetățeanului afghan marcat de penuria materială și spirituală – va fi una fundamentală în edificarea volumului de debut, un adevărat pașaport al Afghanistanului anilor 1960–2002.
Legătura de sânge este una extrem de puternică în lumea afghană. „Ia doi afghani care nu s-au văzut în viața lor, pune-i în aceeași încăpere zece minute și imediat o să descopere că sunt rude”. Subiectul are în epicentru povestea a doi prieteni, dintre care unul trădează. Spre finalul romanului, ca un deznodământ răvășitor se dovedește că cei doi prieteni erau, de fapt frați vitregi. Cartea reprezintă istoria „țării montane” cuprinse de sindromul războiului fratricid.
Societatea afghană a fost marcată de grave probleme interne de sorginte etnică/națională, lingvistică, religioasă, de mozaic de datini. Afghanii prețuiesc datinile, dar detestă regulile. Pentru afghani loteria genetică care stabilește sexul este una existențială. Or, explozia afghană a prins contur cu mult înainte de intervenția militară sovietică din decembrie 1979.
Imixtiunea Uniunii Sovietice avea doar să amplifice și mai mult situația creată. Kabulul s-a divizat: în cei care trăgeau cu urechea și cei care nu o făceau. Conflictul militar a schimbat profund axa de valori. Or, în „război nu există rușine”. Afghanistanul a devenit sinonim cu țara în care morții sunt considerați mai norocoși, decât cei vii: există oare o moarte mai afghană decât asta? se întreabă autorul cărții. „Bocetul mamei. Mă rog lui Allah să nu auzi niciodată așa ceva”. Afghanistan, transformat într-un loc fără speranțe, este statul în care sunt mulți copii însă există prea puțină copilărie. Țara războiului a creat un cotidian al războiului: „Urechile ni se obișnuiseră cu șuieratul și căderea rachetelor, cu focul mitralierilor, iar ochii cu imaginea oamenilor care dezgropau cadavre de sub grămezilor de nămoz”.
Plecarea sovieticilor și venirea la putere a talibanilor nu a adus pacea în Afghanistanul cu un Minister al Viciului și al Virtuții, creat de noile autorități. S-au impus noi reguli printre locuitorii afghani: să ții privirile în pământ când sunt talibanii prin preajmă. „Străzile sunt deja pline de orfani și înfometați și îi mulțumesc lui Allah în fiecare zi că sunt viu, nu pentru că mi-ar fi frică de moarte, ci pentru că soția mea are un soț și fiul meu nu este orfan”.
Divizarea societății afghane, înlăturarea sentimentului culpabilității și al trădării fratricide, potrivit autorului, poate fi soluționată prin intermediul valorilor de sorginte confesională. Astfel s-ar întrezări o speranță pentru țara nesperanțelor. Esența răscumpărării păcatelor între afghani rezidă în transformarea vinovăției acestora în bunătate. Cu alte cuvinte, Khaled Hosseini vine cu o soluție consensuală (de sorginte Occidentală) într-o lume a nonconsensului (străină civilizației asiatice): „aceasta este calea de a fi bun din nou”.
Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie
În ajunul celebrării Marii Uniri din 1 decembrie 1918 inițiem o rubrică nouă Personalitățile Unirii, azi împreună cu profesorul Ion Xenofontov descoperim cine au fost Istoricii Unirii.
Platforma de cercetare şi comunicare reprezintă una dintre modalitățile de abordare şi dialog ştiinţific eficient, metodă iniţiată şi implementată pe larg în diferite centre de cercetare. Actualmente, în cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei sunt aprobate patru platforme de comunicare:
Din martie 2021 platforma este coordonată de mem. cor. Elena Zubcov.
Toate lecțiile publice susținute în cadrul platformelor științifice lansate de AȘM sunt disponibile online la adresele https://idsi.md/tv și https://www.privesc.eu/.
Constituirea platformelor științifice de comunicare, inițiate și lansate recent de Academia de Științe a Moldovei este în proces continuu de formare și dezvoltare.
Dr. hab. Liliana Condraticova
Xenofontov, Ion Valer, Complexul monahal Japca: istorie şi spiritualitate / Ion Valer Xenofontov; cons. şt.: Octavian Moşin, red. şt.: Constantin Manolache, ed.: Eduard Potângă; Bibl. Ştiinţifică (Institut), „Andrei Lupan” Centrul de Cercetări Enciclopedice. – Chișinău : Lexin-Prim, 2020. – 540 p. – ISBN 978-9975-3283-0-2.
Promoția a IX-a a Școlii Medii din s. Echimăuți, rn. Rezina. Anul de studii 1977–1978. Arhivă privată
Egumena Parascheva, stareța Mănăstirii Japca, la volanul tractorului, 2019.
Sursă: Arhiva curentă a Mănăstirii Japca
Notă: Egumena Parascheva (Zinaida Gușan) s-a născut într-o familie de oameni simpli, la 22 martie 1980, la pomenirea celor 40 de Mucenici, în satul Petrunea, raionul Glodeni. A intrat în Mănăstirea Japca după absolvirea școlii medii din satul natal, în anul 1995. În 1999 primește rasoforia. În 2006 este tunsă în călugărie. În calitate de monahie, a trecut prin toate ascultările din complexul monahal. În 2007 intră în ascultare la Mănăstirea Sfintelor Femei Mironosițe Marta și Maria. A făcut ascultare în biserica, a sădit și îngrijit de parcul lăcașului sfânt, a fost numită responsabilă de schitul mănăstirii cu hramul Sf. Ierarh Modest. Pe 18 noiembrie 2015, monahia Parascheva este transferată la Mănăstirea Japca în calitate de stareță. La 15 ianuarie 2016, Înalt Preasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și a întregii Moldove, în cadrul Sfintei Liturghii, i-a încredințat păstorirea obștii monahale. Pe 28 mai 2020, de sărbătoarea împărătească a Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la mănăstire, în prezenţa pelerinilor. La Vohodul mic, maica stareță Parascheva (Gușan), a fost avansată în gradul de egumenă și decorată de către Întâistătător cu dreptul de a purta Cruce cu pietre scumpe.
Anatol Petrencu, Rusia, 2019: „Acesta a fost un an greu…” [«Это был тяжелый год…»], Chişinău, Tipografia Balacron, 2020, 296 p. ISBN 978-9975-66-689-3.
Monografia este compusă din două părţi. În prima parte este expusă politica externă a Federației Ruse, în special faţă de fostele republici sovietice, astăzi state independente. Această decizie am luat-o în urma monitorizării emisiunilor propagandistice ale Kremlinului [de ex., „Vremea pokajet” („Timpul va demonstra”)], care, în unele zile, au acordat mai multă atenţie problemelor reale sau imaginare ale Ucrainei, Poloniei, Uniunii Europene etc., şi mai puţină atenţie problemelor interne ale Federației Ruse. În cea de-a doua parte a studiului sunt analizate problemele interne, cu care s-a confruntat societatea şi administraţia rusă în anul 2019. În Anexe au fost incluse câteva recenzii la cărţile apărute de sub tipar în anii 2018-2019, precum şi câteva documente, ce completează discursul monografic.
Prof. univ. dr. hab. Anatol Petrencu
CRUCEA DE PE MORMÂNTUL CĂLUGĂRULUI PAISIE, CEL MAI LONGEVIV MONAH DIN BASARABIA. A TRĂIT 115 ANI
Notă: La mănăstirea Japca a slujit cel mai enigmatic şi longeviv călugăr din Basarabia, Paisie (1712–30 mai 1827). Acest „călugăr excentric”, „intrat în călugărie încă în chiliile de peşteră”, adică înainte de 1770, purta haine vechi sau le învechea timp de o zi pe cele noi. Odăjdiile îi erau în permanenţă peticite. La fel proceda şi cu bocancii. Într-un timp avea un papuc de pe timpul ieromonahului Calist (1810-1818) şi altul de pe timpul arhimandritului Sinesie (1822-1824). Paisie a murit la mănăstire la vârsta de 115 ani.
ZECE CURIOZITĂȚI DIN BIOGRAFIA LUI DUMITRU MATCOVSCHI
(UN POET ÎN ACADEMIA DE ȘTIINȚE A MOLDOVEI)
Anchetă personală:
Crez: poziția artistului contează poate mai mult decât artistul;
Păcate: destule, cu unul mă mândresc – în timpul regimului totalitar
mi-a fost arestată și dată la cuțit cartea „Descântece de alb și negru”;
Dureri: luptă omul cu omul și nu întotdeauna învinge;
Limba cea mai limbă: română;
Poetul cel mai poet: M. Eminescu;
Locul cel mai Sfânt: Basarabia;
Cea mai nobilă stare sufletească: dorul;
Veșnicie: Veșnic e numai cuvântul – cel dăruit cu har.
Am încercat să trăiesc în Cuvânt.
Extras din Dosarul personal Dumitru Matcovschi.
Arhiva Centrală a Academiei de Științe a Moldovei.
Fond 8303, Dos. 29, f. 6, 24.
Poetul și scriitorul Dumitru Matcovschi a avut o contribuție substanțială la dezvoltarea literaturii române, una din valorile spirituale supreme ale tuturor românilor și mai ales ale celor din Republica Moldova, supuși mai bine de jumătate de veac unui proces înșelător de moldovenizare. Numele lui Dumitru Matcovschi ne duce spre mișcarea de renaștere națională a cărui vârf de lance a fost.
În Dosarul personal al academicianului Dumitru Matcovschi, aflat în cadrul Arhivei Științifice Centrale a Academiei de Științe a Moldovei, se reflectă aspecte inedite din viața și activitatea lui Dumitru Matcovschi din prima sursă, adică vom încerca să-l portretizăm apelând la o serie de fragmente culese din autobiografia și dosarul personal al acestuia.
Activitatea lui Dumitru Matcovschi în Academia de Științe a Moldovei trebuie racordată și reevaluată la fenomenul de epocă, care lejer poate fi definit drept fenomenul „Matcovschi”. E poetul cu talent și caracter, cel care a suferit, răbufnit și punctat. Academicianul Dumitru Matcovschi a fost un nonconformist nu doar în lumea oamenilor din domeniul literaturii, ci și în cea din perimetrul comunității științifice. În domeniul creației literare s-a comportat ca un academician, iar în cadrul Academia de Științe a Moldovei s-a comportat ca un poet.
În autobiografia sa D. Matcovschi scria: „Ordine, medalii nu-mi place să port: în anii de grea pomină le-am așteptat, nu mi s-au dat; în anii de după «revoluție» nu le mai aștept, le refuz… Premii: multe (pentru dramaturgie și proză, cântece)…”. Tot despre distincții, D. Matcovschi scria: „multe, nu le duc contul, pe unele le-am refuzat, pe altele le-am acceptat; dintre toate două rămân să-mi întregească biografia: Scriitor al Poporului (octombrie, 1989) și Premiul de Stat al Republicii Moldova pentru volumul „Soarele cel Mare” (1990)”. Pe lângă cele amintite de academician a fost, inclusiv, laureat a numeroase premii din țară și de peste hotare: ‹‹За трудовое отличье›› (1986), Medalia „Mihai Eminescu” (1998, România), Ordinul „Steaua României” cu grad de comandor (2000), „Ordinul Republicii” (1996), cavaler al ordinului „Meritul Cultural” în grad de mare ofițer (2011, România), Premiul Național (2011).
1. Dumitru Matcovschi s-a născut la 20 octombrie 1939, în satul Vadul-Rașcov, județul Soroca. Cu referire la data nașterii, scria: „m-am născut când au vrut să mă nasc părinții mei”. Provenea dintr-o familie de țărani-plugari, Eudochia și Leon Matcovschi care „au muncit la pământ toată viața și au crescut cinci copii…”. Când au venit sovieticii în 1940 și ulterior în 1944, aceștia „nu au plecat în România cu frații și surorile dimpreună”, ci au ales să trăiască „frumoși în naivitatea lor… la Mărgioară, cu nevoile și păcatele lor”. „Cu apele Nistrului au plâns, cu apele Nistrului au tremurat și zile mai zile au așteptat…”.
2. Școala, poetul și scriitorul, a absolvit-o în satul natal. Ulterior, între anii 1956 și 1961 a devenit student la Facultatea de Istorie și Filologie a Universității de Stat din Chișinău, specialitatea învățător de limbă și literatură. A lucrat învățător „doar în lunile de practică”. La anul cinci de facultate a fost invitat în calitate de colaborator literar la ziarul, pe vremuri, „Moldova socialistă”.Activitatea scriitoricească de redacție însă i-a fost întreruptă de serviciul militar pe care l-a îndeplinit în orașul Kaliningrad între anii 1962 și 1964. Acolo, potrivit propriilor afirmații, a „absolvit cursurile de ofițer-artilerist” și a „scris poeme soldățești”.În perioada stagiului militar, în anul 1963, poetul a debutat cu placheta de versuri „Maci în rouă”.După doi ani „de cătănie”, s-a reîntors, în calitate de lucrător literar și șef de secție cultură și literatură, la același ziar, „Moldova socialistă”, iar din 1966 până în 1970 a fost redactor-adjunct al săptămânalului „Cultura”. După patru ani de activitate a fost eliberat din funcție deoarece creația-i „nu corespundea postului pe care-l ocupa”.
3. La scurt timp însă a fost angajat la Editura „Lumina”, apoi a devenit colaborator literar la revista „Nistru”, unde „au urmat opt ani de muncă cerșită”, timp în care a scris cinci romane și câteva volume de versuri, inclusiv piese montate la teatrul „A.S. Pușkin” (astăzi, „Mihai Eminescu”) din Chișinău. Creația teatrală a lui Dumitru Matcovschi se remarcă prin arta dialogului și a replicii, a sugestiei figurative și arhitectonicii, a auto-exprimării personajelor etc.
4. În anul 1988 a fost confirmat drept redactor-șef al revistei „Nistru”, denumită, ulterior, „Basarabia”, cea mai prestigioasă revistă pe vremuri. Pe marginea acestei reviste a desfășurat o fructuoasă activitate de trezire a conștiinței naționale a populației și de integrare a literaturii din Moldova sovietică în spațiul general românesc. Cu referire la revistă, scriitorul Paul Goma spunea: „redactată de Dumitru Matcovschi, „Basarabia”, este cea mai bună revistă românească la ora actuală”.Publicația patronată de Dumitru Matcovschi readucea literatura română la ea acasă, valorificând procesul literar interbelic și permițând publicarea articolelor de istorie națională, cultură și sociologie. În calitate de redactor-șef, Dumitru Matcovschi, găsea sponsori și promova revista în timpuri deloc ușoare.
5. Poetul a fost printre primii care a avut curajul să facă o revizuire a activității sale din perioada sovietică, atunci când „se cântau ode” regimului. Condamnându-se pentru activitatea de altădată, Dumitru Matcovschi și-a reformulat crezul cetățenesc și misiunea poetică. Poetul își vedea menirea de-a fi un tribun și luptător consecvent pentru schimbarea lucrurilor în spațiul strămoșesc, de-a fi crainic al adevărului. În anii redeșteptării naționale, Dumitru Matcovschi s-a impus printr-un neastâmpăr creator și accentuat spirit militant, fapt care i-a adus numeroase neplăceri. De exemplu, placheta de poezii „Descântece de alb și negru”, publicată în 1989, a fost supusă cenzurii.
6. Activitatea sa publicistică, inclusiv cu rubrici în ziarele „Cultura” sau „Literatura și arta”, s-a desfășurat sub „semnul slujirii adevărului, curajului civic și al implicării în problemele realităților social-economice de la sfârșitul anilor 1980”. Scriitorul s-a încadrat intransigent „în lupta pentru oficializarea limbii române, revenirii la grafia latină și la simbolurile naționale”. Tot atunci, Dumitru Matcovschi s-a implicat activ în politică, devenind din mai 1989 până în iunie 1991 deputat în Sovietul Suprem al URSS. Acțiunile de alegere în calitate de deputat s-au soldat, după spusele poetului, cu trecerea sa „prin moarte”. La doar trei zile, 17 mai 1989, după învingerea lui Gheorghe Lavranciuc, șeful Securității RSSM, la alegerile pentru funcția de deputat al poporului din URSS, Dumitru Matcovschi a fost accidentat. În legătură cu acest fapt au fost lansate mai multe ipoteze care conchid că asupra scriitorului s-ar fi săvârșit o tentativă de asasinat. Ipoteza, însă nu a fost demonstrată nici până astăzi. În iunie 2013, când Dumitru Matcovschi era internat în spital și diagnosticat cu un proces expansiv de tumoare cerebrală de etiologie post-traumatică, medicii afirmau că boala s-ar fi datorat accidentului prin care a trecut poetul la sfârșitul anilor 1980.
7. În pofida tuturor impedimentelor, activitatea acestuia în anii 1990 este foarte productivă. Scrie „Soarele cel mic” (1990),„Imne și blesteme” (1991), „Floare Basarabie” (1992, București), „Al țării fiu” (1993), „Of” (1993), „Capul și sabia” (1993, București), „Vad” (1998), „Veșnica teamă” (2001). Scriitorul a devenit un mesager al dorului: dor de viață și patrie, de neam și de grai, de casă părintească și strămoși, de femeie și natură, de adevăr și dreptate, de bine și frumos, de omenie și demnitate. Opera lui Dumitru Matcovschi aduce un omagiu de pietate marilor înaintași, valorilor morale și spirituale perene. Temele persistente în arta acestuia sunt: dragostea, responsabilitatea, datoria, lupta dintre bine și rău, dintre frumos și urât, sentimentul acut al trecerii timpului.
8. Ultima carte de versuri și eseuri elaborată în perioada în care poetul era internat în spital (a reușit să o vadă!), în primăvara anului 2013, are titlu de „Poeme în genunchi”. Așa cum a dorit autorul, cartea a fost lecturată de criticul literar, poetul, traducătorul și redactorul Tudor Palladi. Concepția artistică a lucrării a fost realizată de designerul Vitaliu Pogolșa. Lucrarea a fost finanțată de banii proprii a doctorului în politologie Constantin Manolache. Manuscrisul volumului au fost predat spre păstrare,la 21 decembrie 2018, Muzeului Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” (director Vasile Malanețchi).
9. Ținând seama de calitățile sale de militant al valorilor naționale și de munca asiduă depusă în domeniul scriitoricesc, la 12 decembrie 1995, Asociația Oamenilor de Știință, Cultură și Artă din Republica Moldova decidea să-i confere lui Dumitru Matcovschi titlu de academician la specialitatea „Literatura română”, iar la 27 decembrie 1995 prezidiul Academiei de Științe a Moldovei aproba candidatura acestuia. În legătură cu acordarea titlului de academician, într-o caracteristică semnată de Aureliu Scobioală se menționa: „crezul estetic al poetului se asociază celui civic, neliniștile pentru frumusețea cuvântului ce exprimă adevărul îmbinându-se organic cu neliniștile pentru tot ce tulbură frumusețea morală a omului, echilibrul naturii, pacea și dominarea binelui”.
10. În calitate de membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, D. Matcovschi a avut o activitate dinamică. În cele câteva rapoarte de activitate surprinse în dosar, acesta menționa: „A fost un an jubiliar pentru mine (2009). Mai greu adică” sau „Am muncit ca în anii cei buni… am publicat multe, multe, multe articole de ziar, nu le-am publicat însă pentru darea de seamă și nu voi face trimitere la ele”, „am avut emisiuni radiofonice, televizate, întâlniri cu cititorii mei, în școli, în colectivele de muncă, nu știu câte, nu le-am numărat, eu nu trăiesc și nu scriu după plan…”. Nu rareori D. Matcovschi se întreba: „care e statutul meu în Academiei? Nu e ca și a lui Druță, Doga?” La care tot el răspundea: „am trăit, am luptat – și pentru viață, dar și pentru cuvânt, am scris până la extenuare, cum am socotit de cuviință, nu ca să-mi dau seama, ca să fiu, aici și acum”. Cei care și-l amintesc pe academicianul Dumitru Matcovschi la ședințele Academiei de Științe a Moldovei țin minte replicile sale tăioase și discursurile sale filipice la adresa inechităților din societate.
După ce se retrăsese din viața politică,în rapoartele sale se desprinde adesea o notă de tristețe și amărăciune. Cu referire la activitatea de zi cu zi, academicianul D. Matcovschi scria: „Omul de artă, omul de cultură, omul de știință dintotdeauna n-a avut ore precise de muncă. Nu am nici eu. În primul rând din cauza sănătății, dar și din cauza unui anume specific al profesiei mele de credință: muncesc, scriu, creez, nu întotdeauna când vreau, ci doar când pot. Nu-mi planific ziua, știu că voi fi numai și numai la masa de scris, nu mai am timp de pierdut, muncesc zi și noapte, ca un osândit, o fac însă din convingere, din plăcere, dar și din datorie. Avem obligațiuni, dacă nu în fața instanțelor, în fața Celui de Sus”.
Tot despre activitatea zilnică, Dumitru Matcovschi însera următoarele:
„Ziua mea de muncă începe la masa de scris
și tot aici sfârșește.
N-aș fi fost membru al Academiei, tot așa începea.
Unde public, unde sunt republicat nu știu,
știu ce scriu, cum scriu, când scriu”.
Dumitru Matcovschi este unicul membru titular al Academiei de Științe a Moldovei care și-a prezentat realizările în rapoarte sub formă de versuri:
„A fost un an jubiliar pentru mine..!
Munca de fiecare zi pentru mine este lege,
să fie așadar și pentru ceilalți colegi de breaslă…
scrisul ține de har, nu există zi să nu mă aplec asupra hârtiei,
niciodată însă nu am numărat paginile, cuvintele, cărțile scrise,
știu că sunt multe, foarte multe…”.
În raportul pe anul 2011, poetul scria: „a fost poate cel mai bun an dintre ultimele douăzeci pentru mine, cel mai rodnic. Au văzut lumina zilei două volume de versuri…”.
Daniela HADÎRCA, Lidia PRISAC, Ion Valer XENOFONTOV
BIOGRAFII TRUCATE ȘI ASASINĂRI CAMUFLATE ÎNTR-UN DEMERS ȘTIINȚIFIC
Gheorghe BACIU. Biografii trucate și asasinate camuflate. Chișinău: Combinatul Poligrafic, 2020. 213 p.
Biserică de lemn. S. Sudarca, rn. Donduşeni, 1985. Arhiva foto a Centrului de Cercetări Enciclopedice
Academician Tudor Lupaşcu : Biobibliografie / Bibl. Şt. (Inst.) “Andrei Lupan”, Inst. de Chimie ; ed., red. şt.: Constantin Manolache ; coord.: Aculina Arîcu ; resp. de ed.: Ion Valer Xenofontov ; bibliogr.: Lidia Zasaviţchi, Janna Nikolaeva. – Chişinău : Biblioteca Ştiinţifică (Institut) “Andrei Lupan”, 2020 (F.E.-P. “Tipografia Centrală”). – 492 p. Texte : lb. rom., rusă. ISBN 978-9975-3331-4-6
Lucrarea este consacrată academicianului Tudor Lupașcu, personalitate cunoscută și apreciată în țară și peste hotare pentru realizările sale în domeniul protecției mediului ambiant și folosirii raționale a resurselor naturale. Se prezintă portretul protagonistului în diferite ipostaze: activitatea științifică, educațională, managerială, civică etc. Bibliografia savantului însumează circa 800 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 9 monografii, compendii și ghiduri, ediții de popularizare a științei publicate în ţară şi peste hotare. Volumul este adresat profesorilor, cercetătorilor științifici, medicilor, doctoranzilor, masteranzilor și studenților.
21 февраля в Научной библиотеке (Институт) состоялась презентация выставки живописца и двоих скульпторов: Дмитрия Шибаева, Сергея Голубева и Владимира Петрикова.
Cange. S. Nicoreni, rn. Drochia, 1984. Arhiva foto a Centrului de Cercetări Enciclopedice.
Cotidian rural. S. Cioburciu, rn. Slobozia, 1986. Arhiva foto a Centrului de Cercetări Enciclopedice.
Ceată de arnăuți la un panou de publicitate electorală. S. Corjeuți, rn. Briceni, 1985. Arhiva foto a Centrului de Cercetări Enciclopedice.
Mon, Feb 10, 2020 3:00 PM – 4:00 PM EET
– основные требования, предъявляемые журналами крупных международных издательств к научным статьям;
– как и какой журнал выбрать для публикации?
– как написать краткий реферат и структурировать статью?
– как правильно общаться с редактором и рецензентом?
– каких ошибок в использовании английского языка следует избегать?
– вопросы и ответы
Registration link: https://register.gotowebinar.com/register/4808860743468542211
Приглашаем принять участие в серии открытых вебинаров, которые издательство Wiley проводит в декабре.
18 декабря, 11:00
Как опубликовать статью в журнале с высоким импакт-фактором: cоветы редактора Wiley
Для регистрации на вебинар пройдите по ссылке: https://secure.wiley.com/RU_Event25
18 декабря, 14:00
Поиск научной информации и подходящего журнала для публикации на платформе Wiley Online Library
Для регистрации на вебинар пройдите по ссылке: https://secure.wiley.com/RU_Event26
19 декабря, 10:00 или 14:00
Как найти журнал Wiley для публикации в открытом доступе
Для регистрации на вебинар пройдите по ссылке: https://secure.wiley.com/RU_Event27
Перед началом вебинара ознакомьтесь, пожалуйста, с видео-инструкцией по подключению, пройдя по этой ссылке:
Crucea fetelor. S. Țareuca, rn. Rezina. Foto: IVX: 7 decembrie 2019
Notă: Legenda spune că această cruce a fost făcută din banii fetelor din satul Țareuca. A fost edificată în cinstea constructorilor drumului Rezina–Orhei. Inițial era plasată în partea opusă a locului unde se află în prezent. Întotdeauna este cineva care aprinde candela la cruce. În ziua de 7 decembrie 2019 am rămas plăcut surprins că dintr-o mașină a ieșit un bărbat de vreo 35 de ani, însoțit de o fetiță de cca 10 ani, care au aprins cu multă grijă candela.
Fântâna de la sălcii. Traseul Țareuca–Rezina. Foto: IVX: 7 decembrie 2019
Manole BRIHUNEȚ, Cimitirele ortodoxe din Republica Moldova: istorie, arhitectură, sculptură (secolul al XVIII-lea – prima jumătate a secolului al XIX-lea), Chișinău, Cartididact, 2019, 392 p. ISBN 978-9975-3315-3-1.
Această monografie importantă pentru istoriografia românească și internațională, realizată de părintele Manole Brihuneț în scopul valorificării complexe și multilaterale a spațiului cultural al cimitirului ortodox, își va găsi, cu certitidine, cititorul fidel, interesat de patrimoniul cultural material al Republicii Moldova.
Mariana ȘLAPAC, membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei
Iulia Malcoci, Enciclopedia curiozităților: un univers al cunoștințelor, În: Făclia. Săptămânal de informație, opinie și cultură pedagogică. Vineri, 22 noiembrie 2019, nr. 43 (3583), p. 3
