O CARTE DESPRE MEMORIE, DURERE ȘI ADEVĂR

„Siberia – cronica unui coșmar” este o lucrare documentară dedicată memoriei victimelor deportărilor staliniste din Basarabia. Cartea reunește mărturii autentice ale supraviețuitorilor și ale urmașilor acestora, culese din mai multe localități ale Republicii Moldova, constituind o contribuție importantă la recuperarea și păstrarea adevărului istoric.
Volumul aduce în atenția cititorilor destinele unor familii deportate din satele Vărăncău, Rublenița, Șepteleci, Brătușenii-Vechi, Ruseni, Parcova, Cupcini, Olănești, Bălceana și din alte localități ale raioanelor Soroca, Edineț ,Hîncești și Ștefan Vodă. Familiile Gogu, Pîrlii, Burlacu, Babin, Curoș, Ursu, Mogureanu, Bărbuța, Gâscă, Tentiuc, Cristea, Coca și multe altele își depănă amintirile, alcătuind o impresionantă cronică a durerii, a rezistenței și a speranței.
Bazată pe mărturii directe, cartea reconstituie drama deportărilor din anii 1941, 1949 și 1951. Martorii povestesc despre noaptea ridicărilor, despre trădările și denunțurile care au precedat deportarea, despre drumul lung spre Siberia, despre foamete, frig, muncă istovitoare, boli și moarte. Sunt evocate morminte fără cruci și fără lumânări, lacrimi ascunse, dorul de casă și lupta necontenită pentru supraviețuire.
Dincolo de tragedia acestor evenimente, cartea evidențiază puterea credinței, solidaritatea dintre oameni și capacitatea deportaților de a-și păstra identitatea, limba și demnitatea în cele mai grele condiții. Întoarcerea acasă, după ani de exil, a însemnat pentru mulți începutul unei alte lupte: aceea de a-și reconstrui viața și de a-și regăsi locul într-o societate care încerca să uite.
Prin bogăția mărturiilor și autenticitatea documentării, „Siberia – cronica unui coșmar” depășește statutul unei simple cărți de istorie orală, devenind un document al memoriei colective și un omagiu adus tuturor celor care au avut de suferit în urma represiunilor regimului sovietic.
Cartea a fost editată de Lexon-Prim, sub îngrijirea editorului Eduard Potîng, cu sprijinul Ministerul Culturii al Republicii Moldova, și beneficiază de prefața semnată de Ion Valer Xenofontov și Lidia Prisac, dr., conf.univ.
Această carte este rodul întâlnirilor mele cu oameni care au cunoscut coșmarul deportărilor și care au găsit puterea de a-și împărtăși amintirile. Am ascultat cu emoție poveștile lor despre suferință, pierdere, dor și speranță. Fiecare mărturie adunată între aceste coperți reprezintă o viață, un destin și o lecție de demnitate.
Am scris această carte cu gândul la cei care nu mai sunt printre noi, la cei care și-au găsit odihna în pământul rece al Siberiei, departe de casă și de cei dragi, dar și la generațiile tinere, care trebuie să cunoască adevărul despre una dintre cele mai dureroase pagini din istoria neamului nostru. Consider că avem datoria morală de a păstra vie memoria acestor oameni și de a transmite mai departe lecțiile trecutului.
„Siberia – cronica unui coșmar” nu este doar o carte despre deportări. Este o carte despre oameni, despre suferință și speranță, despre puterea de a rezista și despre nevoia de a nu uita niciodată. Este un omagiu adus tuturor celor care au trecut prin infernul Siberiei și au găsit puterea să transforme durerea în mărturie pentru viitor.

Veronica Pîrlea-Conovali, scriitoare, Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

PE URMELE LUI BRÂNCUȘI – O PUNTE DE LUMINĂ ÎNTRE GENERAȚII ȘI ÎNTRE MALURILE PRUTULUI

Există întâlniri care ne îmbogățesc sufletul, călătorii care ne apropie de istorie și oameni care reușesc să transforme un simplu proiect educațional într-o adevărată lecție de viață. O asemenea experiență am trăit recent la București și în inima Olteniei, participând la festivitatea de premiere a concursului interdisciplinar „Constantin Brâncuși – Poetul Glasului Lemnului Etern”, organizat de Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din București.
De când mă știu, am crezut în puterea prieteniei, a colaborării, a dialogului și a schimbului de experiență. De-a lungul anilor, aceste valori m-au determinat să contribui la consolidarea relațiilor dintre mai multe instituții de învățământ din Republica Moldova și România. Din aceste legături s-au născut proiecte frumoase, prietenii durabile și experiențe care demonstrează că educația nu cunoaște granițe.
Una dintre cele mai valoroase colaborări este cea cu Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din București, instituție condusă de doamna Gabriela Alef Machidon, matematician, poetă și promotor neobosit al valorilor culturale românești. Cu patru ani în urmă, domnia sa a inițiat concursul interdisciplinar „Constantin Brâncuși – Poetul Glasului Lemnului Etern”, proiect care a crescut de la an la an, devenind un adevărat spațiu de întâlnire pentru elevii și profesorii din întreg arealul românesc.
În anul de studii 2025–2026, concursul a fost dedicat împlinirii a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși, personalitate care a dus numele României pe cele mai înalte culmi ale artei universale. La această ediție au participat peste 600 de elevi din spațiul românesc, de la Nistru până la Tisa, de la Dunăre până la Marea Neagră.
Scopul concursului a fost identificarea, stimularea și valorificarea potențialului creativ al elevilor prin realizarea unor lucrări literar-artistice originale și prin promovarea unei gândiri integrative asupra ființei umane, culturii și valorilor spirituale. Secțiunile concursului au cuprins creație literară, muzică, arte plastice, „Mâini dibace” și alte domenii artistice care au oferit participanților posibilitatea de a-și exprima talentul și sensibilitatea.
Republica Moldova a fost reprezentată cu cinste de mai multe instituții de învățământ. Au participat elevii Colegiului Național de Coregrafie din Chișinău, instituție condusă de doamna director Alina Filipciuc, îndrumați de profesoarele Veronica Pîrlea-Conovali și Raisa Sturza. Alături de ei s-au aflat elevii de la Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo” și de la Colegiul Internațional de Administrare și Business din Chișinău, coordonați de profesoara Ludmila Malai.
O participare numeroasă și valoroasă a avut și Colegiul Pedagogic „Alexe Mateevici” din Chișinău, prin implicarea profesoarei Olga Trudov-Mațarin, precum și Gimnaziul „Gheorghe Malarciuc” din Vatra, reprezentat de elevii coordonați de profesoara Silvia Strătilă.
Consider necesar să evidențiez contribuția acestor dascăli, deoarece în spatele fiecărei diplome se află multe ore de muncă, îndrumare, răbdare și încurajare. Profesorii sunt cei care descoperă și cultivă talentul, insuflă încredere și îi învață pe elevi să creadă în propriile forțe. De cele mai multe ori, munca lor rămâne nevăzută, însă rezultatele obținute de elevi vorbesc despre profesionalismul și dăruirea lor.
Dintre cei peste 600 de participanți, foarte mulți au obținut premii I, II, III și mențiuni. De la Colegiul Național de Coregrafie din Chișinău, elevii Cezara Maneachin și Marcel Chetrean au fost distinși cu diplome de gradul I, confirmând încă o dată valoarea școlii și a profesorilor care i-au îndrumat.
Festivitatea de premiere a avut loc la București, în sala de festivități a Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși”. Din Republica Moldova am participat un grup de elevi și profesori, iar evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă de sărbătoare și emoție.
Sala a fost arhiplină, iar printre invitați s-au aflat personalități marcante ale vieții culturale și educaționale: scriitorul, eseistul, dramaturgul și editorul Ion Machidon, scriitoarea și eseista Octavia Crăciun, inspectorul școlar pentru management instituțional Corina Ceamă și alți distinși invitați.
În centrul acestei frumoase inițiative s-a aflat doamna Gabriela Alef Machidon. Dincolo de funcția de director, domnia sa este sufletul acestui proiect, omul care, prin viziune, perseverență și dragoste pentru educație și cultură, a reușit să construiască o adevărată punte între elevii și profesorii din întreg spațiul românesc. Puțini cunosc câtă muncă, responsabilitate și dăruire se ascund în spatele organizării unui asemenea eveniment, însă rezultatele demonstrează că pasiunea și profesionalismul pot transforma un vis într-o realitate durabilă.
Elevii au recitat, au cântat, au prezentat lucrări artistice și au dialogat despre rolul educației și al culturii în formarea caracterului. Programul prezentat de participanți a impresionat prin diversitate și autenticitate, iar lucrările expuse au demonstrat talentul și creativitatea noii generații.
Însă surprizele nu s-au încheiat odată cu festivitatea de premiere. Organizatorii ne-au oferit și posibilitatea unei excursii culturale în județul Gorj, pe urmele marelui Constantin Brâncuși.
Organizatorii ne-au oferit și posibilitatea unei excursii prin locuri încărcate de istorie, cultură și spiritualitate, o continuare firească a concursului dedicat marelui Constantin Brâncuși. Astfel, experiența noastră nu s-a încheiat odată cu festivitatea de premiere, ci a continuat printr-o călătorie care ne-a purtat pe urmele marelui sculptor și prin unele dintre cele mai frumoase locuri ale Olteniei.
Primul popas a fost la Târgu Jiu, important centru cultural al regiunii, oraș în care personalitatea lui Constantin Brâncuși este prezentă la fiecare pas. Aici am admirat celebrul Ansamblu Monumental dedicat eroilor căzuți în Primul Război Mondial, format din Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Fără Sfârșit. Deși le cunoșteam din fotografii, albume și documentare, întâlnirea directă cu aceste opere a avut o cu totul altă încărcătură emoțională. În fața lor, simți parcă vibrația spiritului creator al artistului care a dus numele României pe toate meridianele lumii.
La fel de emoționantă a fost și vizita la Casa Memorială „Constantin Brâncuși” din satul Hobița, județul Gorj. Aici ne-a întâmpinat ghidul muzeului care, la umbra unor duzi seculari, vechi de peste două sute de ani, ne-a povestit cu pasiune despre copilăria, familia și drumul spre consacrare al marelui sculptor. Ascultând aceste istorii, am simțit dragostea profundă pe care Brâncuși a purtat-o locurilor natale și am înțeles încă o dată cât de important este să ne cunoaștem și să ne prețuim rădăcinile.
Pe parcursul excursiei am vizitat și două obiective inedite, Muzeul de Nicăieri și Muzeul Satul Răsturnat, locuri care ne-au oferit clipe de surpriză, curiozitate și bună dispoziție.
Un alt popas de suflet a fost Mănăstirea Horezu, ctitorită de domnitorul martir Constantin Brâncoveanu. Mai fusesem aici în timpul iernii, însă acum am avut ocazia să o admir în toată splendoarea ei. Verdeața, florile, munții împăduriți și zidurile groase de piatră creează imaginea unei adevărate cetăți a credinței și culturii românești. Am făcut numeroase fotografii, încercând să surprind frumusețea acestui loc binecuvântat de la poalele Munților Căpățânii. Sunt locuri care nu pot fi descrise pe deplin în câteva rânduri și la care sper să revin cândva cu un material mai amplu.
Deosebit de mult m-a impresionat și vizita la Mănăstirea Polovragi, așezată la poalele muntelui Piatra Polovragilor, în apropierea spectaculoaselor Chei ale Oltețului. Cu o istorie de peste cinci secole, acest sfânt lăcaș păstrează vie credința și spiritualitatea locului. Aici am avut impresia că Dumnezeu coboară mai aproape de oameni și le rânduiește pe toate cu înțelepciune și liniște.
Experiența a continuat cu vizitarea Peșterii Polovragi, loc încărcat de mister și legendă. Am aflat că localnicii păstrează și astăzi vii numeroase credințe legate de Zamolxis, considerat liderul spiritual al strămoșilor noștri geto-daci. Chiar și denumirea localității, a mănăstirii și a peșterii este considerată de unii cercetători ca având origini foarte vechi. Galeriile impresionante, încăpere după încăpere, te poartă printr-o lume fascinantă, în care fiecare metru pătrat pare să respire istorie. Împreună, peștera, mănăstirea și localitatea Polovragi formează o adevărată bijuterie a patrimoniului românesc, un loc în care îți dorești să mai rămâi, să mai revii, să vezi, să simți și să scrii.
Uneori, cea mai mare răsplată a unei călătorii nu constă în numărul locurilor vizitate, ci în emoțiile și gândurile pe care le aduci acasă. Fiecare obiectiv pe care l-am descoperit în această excursie a avut propria sa poveste, însă împreună au alcătuit o imagine complexă a istoriei, culturii și spiritualității românești.
De la operele nemuritoare ale lui Constantin Brâncuși din Târgu Jiu și până la liniștea mănăstirilor Horezu și Polovragi, am avut sentimentul că fiecare loc vorbește despre rădăcini, continuitate și credință. Sunt valori care au trecut proba timpului și care continuă să definească identitatea acestui neam.
La Hobița am descoperit universul copilăriei celui care avea să revoluționeze sculptura mondială. La Horezu am admirat frumusețea unei ctitorii domnești care păstrează vie memoria lui Constantin Brâncoveanu. La Polovragi am simțit liniștea și puterea credinței, iar în peștera cu același nume am avut impresia că pășesc printre file de istorie nescrisă.
Poate că fiecare dintre noi a privit aceste locuri în felul său. Eu însă am plecat cu convingerea că patrimoniul nostru cultural și spiritual este o comoară pe care avem datoria să o cunoaștem, să o prețuim și să o transmitem generațiilor viitoare.
Important este să menționez că, pe lângă această excursie minunată, fiecare participant premiat a primit câte o antologie a concursului la care a participat, realizată cu sprijinul Fundației Globalworth și tipărită la Editura Amurg Sentimental, condusă de scriitorul Ion Machidon.
Recunosc că această excursie m-a făcut să privesc cu alți ochi multe dintre locurile despre care citisem sau auzisem de-a lungul timpului. Uneori, o fotografie sau o lecție de istorie nu pot transmite emoția pe care o simți atunci când te afli chiar acolo, când atingi zidurile unei mănăstiri vechi de secole sau când privești operele unui geniu care a lăsat o amprentă de neșters asupra culturii universale.
Mulțumirile mele se îndreaptă către toți cei care au contribuit la organizarea acestei frumoase experiențe și, în mod special, către doamna Gabriela Alef Machidon, director al Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși” din București și inițiatoarea acestui proiect de suflet. Prin muncă, perseverență și dragoste față de educație și cultură, domnia sa a reușit să adune laolaltă sute de elevi și profesori din întreg spațiul românesc și să transforme un concurs într-o adevărată lecție de cultură, istorie și identitate.
M-am întors acasă cu multe fotografii și amintiri frumoase, dar mai ales cu sufletul mai bogat. Sunt convinsă că peste ani îmi voi aminti nu doar locurile vizitate, ci și oamenii alături de care am trăit aceste clipe. Iar dacă frumusețea unui drum se măsoară prin ceea ce lași în urmă și prin ceea ce iei cu tine, atunci această călătorie a fost, fără îndoială, una dintre cele mai prețioase. Mulțumesc!

Veronica Pîrlea-Conovali, scriitoare, Membru al Uniunii Ziariștilor bună din România

CHIȘINĂUL POVESTIT COPIILOR LA CENTRUL ACADEMIC INTERNAȚIONAL „EMINESCU”

Centrul Academic Internațional „Eminescu” este, în viziunea mea, una dintre acele rare oaze de cultură unde oamenii vin să se întâlnească cu cartea, cu istoria și cu valorile autentice. Aici se citesc și se lansează cărți, se omagiază evenimente importante și personalități ale neamului românesc și ale culturii universale.
Când vin la Centru – și o fac destul de des – simt cum viața culturală clocotește necontenit. Am înțeles demult că în Casa Poetului Mihai Eminescu de pe bulevardul Dacia domnesc mereu căldura, lumina, pacea și armonia. Colectivul de aici este într-o continuă activitate, iar doamna directoare Elena Dabija, cu mult tact, profesionalism și dăruire, conduce acest adevărat imperiu al cărții.
De câteva săptămâni urmăresc cu interes cum, zi de zi, la Centrul Academic Internațional „Eminescu” se adună copiii participanți la Programul estival „Provocarea verii”, ediția a VII-a, 2026. În fiecare zi, ei beneficiază de activități diverse și captivante, având ocazia să dialogheze cu personalități din diferite domenii.
Astăzi am avut bucuria de a fi și eu invitată. Tema întâlnirii a fost „Descoperă orașul Chișinău – locurile mele preferate”. Le-am povestit copiilor despre modul în care am studiat istoria urbei și despre experiența mea de aproape trei decenii în domeniul ghidajului turistic. Le-am vorbit despre importanța cunoașterii propriei istorii, care începe de la fiecare dintre noi, de la familie și de la locul unde ne-am născut și am crescut.
Le-am explicat că orașul Chișinău este inima Republicii Moldova și că fiecare stradă, fiecare clădire veche și fiecare parc păstrează file importante din istoria noastră. Aici se află principalele instituții ale statului – Președinția, Parlamentul și Guvernul –, iar trecutul și prezentul se împletesc firesc în povestea orașului. Le-am vorbit despre râul Bîc, despre Catedrala Mitropolitană, Arcul de Triumf și Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”.
Copacii seculari ai grădinii par să păstreze încă șoaptele vremurilor de odinioară, iar prin foșnetul frunzelor parcă răzbat și astăzi ecourile discuțiilor purtate de Constantin Stamati, Costache Negruzzi și alți cărturari ai timpului. Istoria nu trăiește doar în cărți, ci și în locurile pe care le străbatem zi de zi fără să le cunoaștem întotdeauna povestea.
Le-am recitat copiilor și poezia mea dedicată capitalei, intitulată „Orașul meu, Chișinău”, publicată în volumul „Antologie din vatra străbună”, apărut la Chișinău în anul 2025, grație poetei și bibliotecarei Svetlana Vizitiu.
Am discutat, de asemenea, despre cele șapte coline pe care este așezat orașul, despre dezvoltarea sa de-a lungul timpului și despre numeroasele încercări prin care a trecut. M-am oprit mai detaliat asupra Catedralei Mitropolitane, asupra clopotniței distruse și apoi reconstruite, dar și asupra subteranelor încă insuficient cunoscute ale Chișinăului.
Copiii au ascultat cu multă atenție, la fel și părinții prezenți la întâlnire. Privirile lor curioase și întrebările adresate mi-au confirmat încă o dată că istoria orașului nostru poate deveni fascinantă atunci când este povestită cu dragoste. Pentru mine, aceasta a fost cea mai frumoasă răsplată.
Le mulțumesc din suflet pentru invitație doamnei Natalia Gorghencea, șef serviciu, și doamnei Nadejda Cojocaru, șef sector, precum și pentru excelenta organizare a evenimentului.
Vă mulțumesc pentru ceea ce faceți zi de zi pentru copii și pentru cultură. Într-o lume în care timpul pare să alerge tot mai repede, dumneavoastră reușiți să-i apropiați pe cei mici de carte, de istorie și de valorile adevărate. Fie ca lumina candelei cunoașterii pe care o aprindeți în sufletele lor să nu se stingă niciodată și să le călăuzească pașii spre educație, cultură și iubire de neam.

Veronica Pîrlea-Conovali, scriitoare, Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

MEMORIA DEPORTĂRILOR – DATORIA NOASTRĂ

Istoria pământului dintre Prut și Nistru este încărcată de durere, lacrimi, file scrise și nescrise, oameni pierduți fără veste și destine frânte de diferite regimuri. Astăzi am fost la Centrul Academic Internațional Eminescu, unde am vorbit despre deportările care au trecut ca un tăvălug nimicitor peste mii de familii, amintindu-ne că primul val de deportări a avut loc în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941.
Au trecut 85 de ani, însă ecoul acelor nopți de groază continuă să răsune în memoria urmașilor și în conștiința unui neam care încă își caută alinarea.
Acum 85 de ani, peste 26.000 de basarabeni au fost smulși din casele lor, urcați în vagoane pentru vite și deportați în Siberia, Kazahstan și alte regiuni îndepărtate ale fostei Uniuni Sovietice.
Am venit la Centrul Academic Internațional Eminescu la invitația scriitorului și cercetătorului științific, colaborator al centrului, domnul Ștefan Sofronovici unde s-a desfășurat podcastul ,, Coșmarul deportărilor în Siberia și Kazahstan “.
Recunosc că atunci când este vorba despre dramele poporului nostru, orice dialog lasă în suflet, pentru mult timp, o urmă de amărăciune, dar și dorința de a spune mai mult despre ceea ce doare și despre ceea ce nu trebuie uitat.
De această dată ne-am oprit asupra unor pagini mai puțin cunoscute ale istoriei noastre, cuprinse în cartea „Siberia – cronica unui coșmar”, apărută recent la Editura Lexon Prim, condusă de Eduard Poting. Volumul, care însumează 187 de pagini, este prefațat de soții Ion Valer Xenofontov și Lidia Prisac, doctori în istorie și conferențiari universitari.
Din paginile acestei cărți am descoperit drama familiilor Tentiuc și Cristea din Bălceana, Hîncești; a familiilor Pîrlii și Gogu din Vărăncău, Soroca; a Elenei Ursu și a lui Gheorghe Bărbuța din Brătușenii-Vechi, Edineț; a familiei pictorului Mihai Mireanu din Olănești, Ștefan Vodă; a familiei Mogureanu din satul Ruseni, Edineț; a lui Anatol Babin și Pavel Curoș din satele Rublenița și Șeptelici, raionul Soroca.
Am aflat, de asemenea, despre suferințele familiilor Gâscă, Ciolac, Moraru, Iachim și Bologa din Parcova, Edineț, despre familia Mihaescu, boieri și administratori ai fabricii de zahăr din Rîcipeni, precum și despre destinul dramatic al copiilor primarului din satul Dărcăuți, raionul Soroca. Și acestea sunt doar câteva dintre numeroasele destine care au pătimit pe nedrept.
În spatele fiecărui nume se ascunde o viață frântă, o familie despărțită, un copil rămas fără copilărie și o durere transmisă din generație în generație. Ceea ce citim astăzi în documente și cărți a fost cândva realitatea crudă a unor oameni care și-au pierdut casa, averea, libertatea și, uneori, chiar speranța.
Am vorbit despre aceste familii menționând doar câteva dintre întâmplările și suferințele lor. Însă despre această pagină tragică a istoriei noastre trebuie să vorbim mereu, nu pentru a condamna, ci pentru a nu uita și pentru a trage învățămintele necesare.
Le mulțumesc din suflet pentru organizare doamnei Natalia Gorghencea, șefă de secție, doamnei Nadejda Cojocaru, șefă de sector, precum și scriitorului Ștefan Sofronovici, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, pentru invitație și pentru această lecție de memorie și adevăr.
Nu putem schimba trecutul, dar putem păstra vie memoria celor care au suferit. Fiecare mărturie, fiecare carte și fiecare întâlnire dedicată deportărilor reprezintă o datorie morală față de cei care au fost smulși din casele lor și condamnați pe nedrept. Istoria nu trebuie uitată, pentru că uitarea este cea mai grea a doua condamnare. Doar cunoscând adevărul și păstrând memoria vie putem construi un viitor mai drept și mai demn.

Veronica Pîrlea-Conovali, scriitoare, Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Cartea „Siberia – cronica unui coșmar. Materiale publicistico-științifice” (Editura Lexon-Prim, 2026, 187 p.) elaborată de Vera Conovali, doctorandă a Școlii Doctorale de Științe Umanistice și ale Educație a USM, este despre rezistență și memoria celor care au trecut prin drama deportărilor.
Lucrarea reunește o platformă de transmitere a memoriilor martorilor direcți sau indirecţi la evenimentele tumultuoase desfășurate în Moldova sovietică, și anume ale strămutărilor forţate realizate de către autoritățile sovietice.
Volumul include mărturii ale persoanelor incluse în perimetrul „operaţiilor speciale” realizate în cadrul deportărilor organizate de regimul stalinist tardiv.
Evenimentul de lansare va avea loc miercuri, 17 iunie 2026, la ora 14:00, la Muzeul de Istorie a Orașului, de pe str. Alexei Mateevici, 60.
Alături de autoare pe marginea lucrării se vor pronunța: prof. univ., dr. hab. Anatol Petrencu, dr., conf. univ. Ion Valer Xenofontov, dr. Lidia Prisac, cercetătorul Ion Negrei, editorul Eduard Potângă.
Să fim împreună la această întâlnire cu realitatea istorică și cu destinele unor oameni care nu trebuie uitați.

Tighina, 1938.

MIȘCĂRI SUBVERSIVE COMUNISTE ÎN CHIȘINĂUL INTERBELIC

Pe parcursul perioadei interbelice, bolșevicii, creatorii unui stat de esență imperialistă, au tins să-și extindă teritoriile în perimetrul hotarelor Imperiului Rus. În această „formulă coagulată” se regăsea și Basarabia, prima provincie românească care s-a unit cu România în anul 1918 și prima atacată din exterior de către inamicul României, și anume Uniunea Sovietică.
Moscova nu a recunoscut unirea Basarabiei cu România și a organizat o serie de acțiuni conspirative, de propagandă, cu caracter ostil, orientate împotriva statului întregit român. În acest sens, a fost organizată insurecția de la Tatar Bunar (15-18 septembrie 1924), urmărind acțiuni convergente care vizau ruperea de teritorii românești revendicate de sovietici. O altă acțiune agresivă îndreptată contra României a constituit-o crearea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești (1924), entitate teritorială care avea trasată, potrivit cartografiei sovietice, hotarele nu la Nistru, ci la Prut, dorind în felul acesta să marcheze revendicările teritoriale ale URSS.

Ion Valer Xenofontov, Mișcări subversive comuniste în Chișinăul interbelic. În: Sesiunea ştiinţifică a Departamentului Istoria Românilor, Universală şi Arheologie : ediţia a 12-a, 5 iunie 2026 : Program : Rezumatele comunicărilor / editor: Aurel Zanoci ; comitetul ştiinţific: Liliana Condraticova [et al.]. – Chişinău : [S. n.], 2026 (CEP USM). pp. 65-66. ISBN 978-9975-77-522-9.

Vezi: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/65-66_95.pdf

Cu bicicleta prin sat. Foto: IVX, 7 iunie 2026

Agenda:

Agenda_pe_Sectiuni_Conferinta_Stiintifica_Internationala-1

Într-un apartament aflat la marginea unei ape, adică aici și acum, un Bătrân și o Bătrână își petrec timpul jucându-se de-a viața, de-a copilăria, de-a copii și de-a moartea. Cei doi își împart viața de peste 75 de ani. Iubiri, dezamăgiri, remușcări, bucurii, râsete și amintiri. După o viață de om, Bătrânul alege să comunice rezultatele muncii sale omenirii. În această seară sunt așteptați invitați care vor lua parte la acest mesaj care va salva omenirea grea bolnavă, căci la capătul capătului se afla …Ce se află? Poate la capătul capătului vieții se află…Ce se află? Apartamentul celor doi bătrâni devine neîncăpător pentru musafiri, iar Oratorul urmează să vină pentru a ne transmite mesajul, aici și acum. Spune-le mesajul meu, scumpul meu Orator! Căci din omenirea asta grav bolnavă se mai poate face o ciorbă pe cinste! La capătul lui ne vom întâlni poate într-o zi.

Regie: Florin Liță
Scenografie: arh. Daniel Vizitiu
Asistent scenografie: Alina Perju
design: Eugen Croitoru
Sound design: Valentin Strișcov
Manager de proiect: Elena Frunze-Hatman
Distribuție: Bătrânul: Grig Bechet/Victor Untilă
Bătrâna: Elena Frunze-Hatman/Giasti Sirah
Oratorul: Ion Cataraga

Sesiunea ştiinţifică a Departamentului Istoria Românilor, Universală şi Arheologie : ediţia a 12-a, 5 iunie 2026 : Program : Rezumatele comunicărilor / editor: Aurel Zanoci ; comitetul ştiinţific: Liliana Condraticova [et al.]. – Chişinău : [S. n.], 2026 (CEP USM). – 87 p. : fig. color. Antetit.: Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie şi Filosofie. –
Texte : lb. rom., engl. – 60 ex. ISBN 978-9975-77-522-9

Sesiune_DIRUA_2026

PODUL DE PIATRĂ – ÎNTRE DOR, JERTFĂ ȘI ISTORIA UNEI GENERAȚII

La 30 mai 2026, am avut privilegiul de a fi prezentă la Teatrul „Alexie Mateevici” din Chișinău, unde am vizionat spectacolul „Podul de piatră”, în regia Luminiței Țîcu, după cartea lui Iurie Cojocaru.
Am intrat în sală pentru a vedea un spectacol și am ieșit după aproape trei ore purtând în suflet o parte din istoria noastră, una despre care se vorbește prea puțin și care încă doare prea mult.
Spectacolul a început la ora 18:00. Când am ieșit, era aproape ora 21:00, însă timpul parcă dispăruse. Cei șase actori nu și-au jucat pur și simplu rolurile. Ei au trăit fiecare secundă pe scenă, iar publicul a trăit odată cu ei. La un moment dat, mi-am dat seama că plâng. Nu eram singura. În jurul meu erau oameni care își ștergeau discret lacrimile, pentru că pe scenă nu se juca doar o poveste, ci însăși viața noastră.
După prăbușirea Uniunii Sovietice, Basarabia s-a pomenit liberă, dar săracă. Libertatea a venit cu un preț greu. Fabricile s-au oprit, colhozurile s-au destrămat, iar satele au început să se golească încet, ca niște fântâni din care apa scade puțin câte puțin. Oamenii nu plecau pentru că nu-și iubeau pământul. Plecau pentru că voiau să-și salveze copiii, familiile și viitorul.
În valizele lor nu puneau doar haine și documente. Puneau dorul de casă, mirosul pâinii coapte de mama, umbra nucului din curte și glasul celor dragi. Mulți credeau că pleacă pentru câțiva ani. Au trecut însă decenii.
Mi-am amintit atunci de vorbele unei cunoștințe:
,,Credeam că acolo este raiul, ca să înțeleg mai târziu că raiul poate fi doar acasă.”
Poate cea mai grea cruce a purtat-o femeia basarabeană. Bunicile noastre au ținut gospodăriile în vreme de război, iar fiicele lor au luat drumul Italiei, Portugaliei, Greciei, Franței sau al altor țări străine pentru a ține în viață familiile rămase acasă. Au îngrijit copii străini, au vegheat bătrâni străini, au plâns în limbi străine, în timp ce propriii lor copii creșteau fără îmbrățișarea lor.
Despre această jertfă vorbește și spectacolul „Podul de piatră”. Despre mame despărțite de copii, despre soți despărțiți de soțiile lor, despre familii destrămate și despre prețul nevăzut al unei bucăți de pâine câștigate departe de casă.
Nu priveam doar un spectacol. Priveam o parte din istoria noastră recentă. Pe scenă nu erau doar personaje. Erau mii de moldoveni pe care i-am cunoscut de-a lungul vieții: rude, vecini, colegi, elevi, părinți și copii despărțiți de hotare.
Am fost împreună cu nepoțelul meu, Vlăduț. Până acasă m-a întrebat mereu:
— Bunică, a mai venit acasă mama aceea care i-a spus copilului să doarmă?
Întrebarea lui m-a urmărit tot drumul.
Și atunci mi-am amintit de un bun prieten al soțului meu. Soția lui plecase la muncă în Italia, lăsând acasă trei copii minori. Copiii au crescut. Vasile le-a făcut nunți, le-a aranjat gospodării, le-a fost și tată, și mamă. Dar de la ea nu a mai venit niciodată nicio veste. A plecat dintre noi în timpul pandemiei, purtând în suflet aceeași întrebare fără răspuns și aceeași așteptare care nu s-a mai împlinit.
Mi-am amintit și de una dintre elevele mele.
Mama ei plecase în Italia când copila era foarte mică. Fata a crescut printre lipsuri, frici și singurătate. Venea la școală cu hăinuțele spălate de ea însăși, cum putea. În clasa a XII-a a avut șansa să plece pentru câteva zile în Italia și să-și vadă mama. Țin minte și acum ziua când a intrat în cabinetul meu. Ochii îi străluceau ca două stele. Bucuria ei părea cât distanța dintre pământ și cer. La întoarcere însă am văzut o altă privire. În ochii ei se așezase o tristețe matură, nepotrivită pentru vârsta pe care o avea. Mama nu o mai cunoștea pe ea, iar ea nu-și mai cunoștea mama. Au petrecut împreună câteva ore în tăcere, ca două străine.
Uneori oamenii se reîntâlnesc, însă anii pierduți nu mai pot fi recuperați.
Actorii cântau:
„Podul de piatră s-a dărâmat,
A venit ploaia și l-a luat…
Cântau despre viața plină de poduri pe care încercăm să le construim între oameni, între generații, între cei plecați și cei rămași acasă. Unele rezistă, altele se surpă sub greutatea timpului, a depărtării și a neputinței omenești.
La finalul spectacolului a avut loc un dialog între artiști și spectatori. Alături de public s-au aflat invitați speciali: Boris Bogoș, doctor în psihologia sportului, profesor universitar și personalitate bine cunoscută în Republica Moldova; Xenofontov Ion Valer doctor și conferențiar universitar; Prisac Lidia doctor și conferențiar universitar, autoarea volumului „Migrația la feminin”; precum și Iurie Cebanov, masterand la Universitatea de Stat din Moldova.
Oaspeții și-au împărtășit opiniile asupra fenomenului migrației, privit atât prin prisma istoriei, cât și a psihologiei și a experiențelor de viață ale celor care au fost nevoiți să-și părăsească locurile natale. Discuțiile s-au oprit în mod special asupra volumului „Migrația la feminin”, dar și asupra necesității de a vorbi despre aceste răni încă deschise. De a înțelege. De a ierta. De a ne elibera de vinovății și temeri. Pentru că multe dintre deciziile luate atunci au fost dictate nu de egoism, ci de disperare și de dorința de a oferi copiilor un viitor mai bun.
Acești peste treizeci de ani de independență au fost o școală grea pentru noi toți. Am învățat că libertatea nu înseamnă doar dreptul de a pleca, ci și puterea de a rămâne. Am înțeles că bunăstarea materială nu aduce întotdeauna fericirea și că necunoașterea este una dintre cele mai mari sărăcii ale omului.
În drum spre casă, Vlăduț a repetat întruna versurile pe care actorii le cântaseră pe scenă:
„Podul de piatră s-a dărâmat, / A venit ploaia și l-a luat…”.
Le repeta iar și iar, de parcă încerca să păstreze cu el ceva din lumea pe care tocmai o descoperise în sala de teatru. Apoi mi-a spus că își dorește un câine pe care să-l cheme Vulcan și că nu-l va ține niciodată legat.
L-am ascultat și m-am gândit că poate vor trece ani până voi înțelege ce l-a impresionat atât de mult în acea seară. Poate cântecul. Poate povestea. Poate tristețea oamenilor de pe scenă. Sau poate toate la un loc.
Copiii simt uneori ceea ce noi, adulții, nu mai reușim să observăm.
Un lucru însă este sigur: spectacolul „Podul de piatră” nu l-a lăsat indiferent. Nici pe el, nici pe mine.
Iar pentru fiecare dintre noi, indiferent cât de departe ne poartă viața, rămâne o întrebare la care încercăm să răspundem întreaga existență: unde este adevărata noastră casă?
Poate că răspunsul nu se află în locurile spre care plecăm, ci în dorul cu care ne întoarcem mereu la ele. Pentru că, dincolo de toate greutățile, de toate dezamăgirile și de toate căutările noastre, acasă rămâne singurul loc unde sufletul nu are nevoie de traducător.

Veronica PÎRLEA-CONOVALI,
Scriitoare,
Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

TEATRUL MIC CU SUFLET MARE

La 30 mai 2026, studenții, masteranzii și doctoranzii Facultății de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova împreună cu conferențiarul universitar Ion Valer Xenofontov au participat la spectacolul documentar „Podul de piatră. Elegia celor de la km distanță” jucat la Teatrul „Alexie Mateevici” din Chișinău (director: Elena Frunze-Hatman). Piesa de teatru are la bază volumul elaborat de Iurie Cojocaru „Istorii din străinătate”. Spectacolul a fost interpretat de actorii Ludmila Botnaru, Cătălina Budu, Nina Lefter, Valentina Ostap, Giasti Sirah și Victor Untilă. Regia/ scenariul a fost realizată de Luminița Țâcu; scenografia/ costumele – Alina Perju; proiecția video și design – Ian Onică; artist de măști – Nicolae Latunov; coloana sonoră – Valentin Strișcov; șef de producție – Ion Catarga. Consultantul științific al piesei de teatru a fost doctorul habilitat în psihologie Zinaida Bolea (absolventa Facultății de Istorie, USM, 1996), directorul Școlii Doctorale Științe Sociale a USM, expert în domeniul traumei sociale.
La sfârșitul spectacolului, Laura Grigore a moderat o rundă de discuții cu istoricii Ion Valer Xenofontov, Lidia Prisac, Iurie Cebanov și doctorul în psihologie Boris Boguș. Doctoranda Vera Conovali, studenții Victor Erhan și Eugeniu Cârlig au venit cu comentarii pe baza subiectului abordat.
În urma vizionării spectacolului, studenții Facultății de Istorie și Filosofie au scris următoarele impresii:
„Am mers la teatru fără a mă informa referitor la repertoriu, nu am dorit să-mi creez multe așteptări. Am rămas însă profund impresionată de atmosfera creată, jocul actorilor, de fiecare detaliu, inclusiv de vestimentația actorilor, care își are și ea rolul în transmiterea mesajului. Tema abordată este actuala pentru țara noastră, pentru multe generații care au trăit și trăiesc în continuare fenomenul în cauză. Pe lângă toate astea, mi-a rămas adânc întipărit mesajul, care l-a evocat unul dintre actori: «Mesajul nu este de a critica și de a acuza, dar de a accepta și de a ierta»” (Ariana Bursuc).
„Bazat pe istorii reale ale moldovenilor plecați peste hotare, spectacolul a oferit o reflecție profundă asupra fenomenului migrației, evidențiind dorul de casă, sacrificiile și dramele despărțirii. Reprezentația a impresionat prin autenticitatea mărturiilor și prin puternica încărcătură emoțională, amintind că, din păcate, puține sunt familiile din Republica Moldova care nu s-au confruntat, direct sau indirect, cu efectele migrației. Prin mesajul său profund uman, spectacolul a constituit un prilej de reflecție asupra unei realități care continuă să marcheze destine individuale și întreaga societate” (Eugeniu Cârlig).
„M-au impresionat însăși regia, efectele speciale, atmosfera, decorurile și jocul actorilor – toate au reușit să transmită în armonie acea atmosferă a suferinței tăcute pe care o trăiau oamenii obișnuiți, dar puternici prin firea lor” (Dașa Bujor).
„M-a impresionat interpretarea actorilor, au transmis excelent emoțiile celor care au trăit trauma migrației” (Tamara Nemțelea).
„Subiectul abordat a fost unul specific, a sensibilizat puternic majoritatea spectatorilor” (Timur Juravschi).

Ana SUVAC, protagonista lucrării
Stimată Doamnă Lidia PRISAC, cercetător științific, doctor în istorie, Vă adresez cele mai sincere gânduri de recunoștință și apreciere pentru această lucrare profundă și sensibilă — „Migrația la feminin”. Pentru mine, în calitate de protagonistă a cărții, a fost o onoare și o experiența nouă de a-mi deschide sufletul și de a împărtăși fragmente din propria viață a fost una cu totul nouă, emoționantă și revelatoare.
Procesul acestor mărturisiri m-a făcut să retrăiesc momente importante, unele dureroase, altele pline de speranță, putere și curaj. Prin modul delicat și profund în care ați reușit să redați trăirile noastre, ați oferit nu doar o carte, ci o voce femeilor care au purtat în tăcere greutatea dorului, a sacrificiului și a reinventării de sine departe de casă.
Vă mulțumesc pentru răbdarea, empatia și profesionalismul cu care ați ascultat fiecare poveste și ați transformat experiențele noastre de viață într-o mărturie autentică despre puterea feminină, demnitate și reziliență. Este o onoare să fac parte din această lucrare valoroasă, care va rămâne, fără îndoială, un reper important pentru înțelegerea fenomenului migrației prin perspectiva femeilor.
Cu profundă considerație și gratitudine, Ana Suvac!

Mihai RĂCILĂ
Migrația la Feminin de dna Lidia PRISAC, este o lucrare științifică bazata pe istorii orale. Opt mărturii  mii de destine. O lucrare ce conturează tema migrației alături de alți scriitori, printre care Liliana Corobca, Tatiana Țibuleac, desigur și „Al Nostru”. Fiecare din lucrări evidențiază o anumită latură a acestui fenomen foarte complex.
O prezentare frumoasă cu interpretare teatrală și personalități notorii.

Eugenia TOFAN
Săptămâna trecută am fost la evenimentul de lansare a cărții „Migrația la feminin. Studii de istorie orală. Mărturii”. Lucrarea este semnată de Lidia PRISAC, doctor în istorie, cercetător științific, și a apărut la Editura Lexon-Prim.
Deși afară se declanșase o ploaie cu vijelii și furtuni, sala Bibliotecii Naționale a fost plină-plinuță.
Prof. univ., dr. Boris Boguș a moderat întregul eveniment, cum știe mai bine și mai frumos Domnia sa, dând o notă de o eleganță aparte evenimentului.
Lansarea a adus laolaltă atât cercetători, reprezentanți ai mediului academic, științific și cultural, studenți, cât și cititori interesați de problematica migrației și a istoriei recente a Republicii Moldova. Impresionantă și prezența unor protagoniste ale volumului, care au făcute ca evenimentul să fie și mai vibrant și mai adevărat, și mai captivant, iar dorința de a lectura cartea  și mai intrigantă.
Cei care au luat cuvântul pe marginea volumului au fost și ei aleși pe sprânceană  Monica Babuc, directorul ICR Chișinău, membru corespondent Liliana Condraticova, dr. hab. Zinaida Bolea, dr. hab. Anatol Petrencu, referenți științifici ș.a. Aceștia au subliniat atât valoarea științifică și documentară a lucrării, cât și itinerarul psihologic, dacă pot să mă exprim astfel, redat prin intermediul poveștilor, atât de diferite și atât de asemănătoare, ale celor opt protagoniste (le vedeți pe coperta volumului).
Este o carte despre speranțele și șansele femeilor Moldovei, de a putea supraviețui, majoritatea lor fiind nevoite să-și abandoneze familia, casa. Este despre dezamăgire, falsitate, durere, lupta pentru familie, dorul de copii, dorul de Moldova sau „Moldova  țară de vacanță”, despre „robii Moldovei”, condiții inumane de trai, frică, lipsă de acte, pandemie, vaccin, rezistență, gustul mâncării din Moldova, despre „elita diasporei”, dar și despre „cultura care respiră eleganță și respect pentru viață”.
Plângi, râzi, ai strângeri de inima, ai respirația întreruptă, pentru că practic, fiecare dintre noi are, cel puțin, un membru al familiei care a apucat calea străinătăților.
Felicitări, dragă Lidia, și succese susținute pentru următorul volum!

Silvia CORLĂTEANU-GRAINCIUC
„Migrația la feminin. Studiu de istorie orală. Mărturii” de Lidia PRISAC a fost lansată astăzi la Biblioteca Națională. Felicitări, dragă Lidia, pentru curajul de a convinge protagonistele să-și mărturisească poveștile! Sunt confesiuni despre trăiri, doruri, traume, frici și speranțe, despre sacrificii și ambiții, pierderi și câștiguri – experiențe care rănesc și vindecă deopotrivă, dar care, totodată, cultivă reziliența.
Am cumpărat câteva exemplare pentru a le face cadou rudelor și prietenelor mele aflate de ani buni peste hotare, dar și pentru a le motiva să-și scrie propriile povești cu mult curaj.
Dragi prieteni, Vă îndemn la lectură și la reflecție! De asemenea, le îndemn la scris pe toate cunoștințele mele aflate departe, care trăiesc și muncesc cu dorul în brațe.
Felicitări Editurii Lexon-Prim!

O CARTE DESPRE DESTINE, CURAJ ȘI ISTORIA SCRISA PRIN VIAȚA FEMEILOR

Astăzi, 21 mai 2026, am participat la un eveniment deosebit – lansarea cărții „Migrația la feminin. Studiu de istorie orală. Mărturii”, având-o ca autor pe doamna Prisac Lidia, doctor, cercet. șt. coord. și o personalitate cu literă mare.
Evenimentul a avut loc în incinta Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova. Cartea a apărut cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii al Republicii Moldova, în conformitate cu decizia Comisiei de selecție pentru editarea cărții naționale. Volumul însumează 365 de pagini și a fost tipărit la Editura Lexon-Prim, editor fiind Eduard Potinga.
Chiar la începutul cărții am întâlnit un motto înțelept, semnat de marele poet român Gheorghe Coșbuc: „Trăiesc acei ce vor să lupte, iar cei fricoși se plâng și mor”. Cuvinte par să deschidă simbolic drumul unei lucrări care vorbește despre curaj, sacrificiu și destin.
Cartea este prefațată de Angela Potâng, doctor în psihologie și profesor universitar, alături de cuvântul autoarei. Domnia sa menționează: „Cartea Lidiei Prisac ne arată că istoria recentă a Republicii Moldova nu poate fi înțeleasă deplin fără integrarea perspectivelor feminine, care reflectă nu doar dimensiunea personală a migrației, ci și impactul ei social și cultural”.
La rândul său, Zinaida Bolea, doctor habilitat în psihologie și conferențiar universitar, subliniază: „Lucrarea Lidiei Prisac este o radiografie a perioadei de tranziție și vorbește despre noi toți, despre felul în care ne scriem istoria personală, dar și despre modul în care scriem împreună istoria țării”.
Gazda evenimentului a fost Elena Pintilei, directorul Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, iar moderator – Boris Bogoș, doctor în psihologie și profesor universitar. Printre invitații de onoare s-au numărat Sergiu Gurin, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației și Cercetării, precum și Liliana Condraticova, doctor habilitat, membru corespondent și secretar științific general al Academiei de Științe a Moldovei.
La eveniment au participat numeroase personalități de valoare: profesori, doctori în știință, conferențiari universitari, scriitori, jurnaliști, familia Lidiei Prisac, soțul acestea, Xenofontov Ion, doctor și conferențiar universitar, copiii și rudele apropiate.
Lansarea s-a desfășurat într-o atmosferă luminoasă, de înaltă trăire spirituală, susținută prin alocuțiunile doamnei Monica Babuc, fost ministru al Culturii și Educației, ale profesorului universitar Anatol Petrencu, doctor habilitat în istorie, precum și ale altor colegi de breaslă.
Un moment aparte al evenimentului l-a constituit recitalul teatral susținut de Nina Vartic, profesor de arta vorbirii scenice și măiestria actorului, care a adus și mai multă emoție și sensibilitate atmosferei din sală.
Au urmat intervențiile Zinaidei Bolea, doctor habilitat și conferențiar universitar, ale Anei Suvac, Danielei Nastas, fiica Olgăi Nastas – protagoniste ale lucrării –, precum și ale editorului volumului, Eduard Potânga, director al Editurii Lexon-Prim.
Cartea este valoroasă pentru toți cei dornici să cunoască mai mult despre viața omului, indiferent de profesie sau drumul ales. Este un adevărat tezaur de învățături și experiențe, un amalgam bogat de subiecte care surprind parcursul istoric al basarabeanului, pornind de la destinul personal și ajungând la dimensiunea națională și internațională.
Prin vocile femeilor care au avut curajul să-și spună povestea, această lucrare salvează de la uitare o parte importantă din memoria vie a neamului nostru.
„Migrația la feminin” nu este doar o carte despre exod. Este o carte despre oameni, despre rădăcini, despre despărțiri și speranțe, despre puterea femeii de a purta pe umeri dorul, familia, identitatea și timpul. Într-o lume în care migrația schimbă destine și rescrie istorii, asemenea lucrări rămân punți între oameni, generații și adevărurile epocii noastre.
Citind și ascultând fragmentele prezentate la lansare, înțelegi că migrația nu înseamnă doar plecarea dintr-un loc în altul. Înseamnă lacrimi ascunse, copii crescuți la distanță, dor purtat ani întregi în suflet și puterea extraordinară a femeilor de a merge înainte, chiar și atunci când viața le-a pus la grea încercare. Tocmai de aceea, această lucrare are nu doar valoare științifică, ci și o profundă valoare umană și morală.
La final, cu un cuvânt de încheiere plin de emoție și recunoștință, s-a adresat celor prezenți autoarea lucrării, Lidia Prisac.
Sincere felicitări, autoarei Lidia Prisac, pentru această frumoasă reușită! Vă doresc sănătate, inspirație și cât mai multe lansări de carte care să lumineze conștiințe, să păstreze vie memoria colectivă și să îmbogățească patrimoniul nostru spiritual și cultural.
Cred că această carte va rămâne nu doar o lucrare de cercetare valoroasă, ci și o mărturie vie despre vremurile pe care le-am traversat și despre istoria scrisă, adesea în tăcere, prin viața femeilor.
Veronica PÎRLEA-CONOVALI,
scriitoare, Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Banca din parc şi verdele crud. Foto: IVX, 16 mai 2026

Cu regret, scriitoarea Emilia Burca, protagonista lucrării „Migrația la feminin: Studiu de istorie orală. Mărturii” /Lidia Prisac, Chișinău, Lexon-Prim, 2026, a trecut la cele veșnice, plecând la Domnul.
Scriitoarea Emilia Burca (24 octombrie 1965, s. Colicăuți, rn. Briceni -15 mai 2026, Paris, Franţa).
După absolvirea școlii medii din satul natal, a urmat Facultatea de Limbi Străine la Institutul Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălți, pe care a absolvit-o cu mențiune (Diplomă Roșie). Ulterior, a fost angajată în calitate de profesoară de limbă franceză la liceele din Briceni. În 2003 a decis să plece la muncă în Franța, stabilindu-se la Paris. Ulterior, a revenit acasă. A doua și a treia oară a plecat la Paris la începutul lui 2013 și, respectiv, 2024. A fost scriitoare și autoarea câtorva romane, dintre care: La chute de lʼange: Suite de La Révélation /Emilia Burca, Paris, Kindle Edition, 2021, 63 p.; Entre vertu et faiblesse /Emilia Burca, Paris, Le Lys Bleu, 2022, 200 p.; Căderea Îngerului: Revelația /Emilia Burca, Iași, Sedcomlibris, 2022, 287 p.; Străinul din mine /Emilia Burca, Chișinău, S.n. (F.E.P. Tipografia Centrală), 2023, 167 p.; Le dompteur de réalités /Emilia Burca, Paris, CʼArte, 2023, 256 p.; Ochiul tigrului /Emilia Burca, Chișinău, S.n. (F.E.P. Tipografia Centrală), 2024, 269 p.; Era vărsătorului /Emilia Burca, Chișinău, 2025, 200 p.; LʼArchive des souvenirs /Emilia Burca, Paris, CʼArte, 2025, 478 p. etc.
În amintirea Emiliei Burcă, prezentăm câteva fragmente din mărturiile acestea, oferite la 10 septembrie 2025.

Drum lin spre ceruri!

A plecat la Domnul profesorul universitar și omul de știință Mitru GHIȚIU (5 februarie 1945, satul Izvoare, raionul Florești, Republica Moldova – 11 mai 2026, Paris, Franța).

Comitetul de Conducere al Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu” exprimă sincere și profunde condoleanțe familiei îndurerate, rudelor, prietenilor, tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat pe regretatul profesor, noi numărându-ne printre aceștia.

Pe parcursul activității sale îndelungate, s-a afirmat ca o personalitate marcantă în mediul academic și universitar din Republica Moldova. După absolvirea Facultății de Istorie din cadrul Universității din Chișinău, o scurtă perioadă a activat în învățământul preuniversitar, construindu-și apoi o exemplară carieră științifică, didactică și profesională.

Parcursul șttiințific și profesional al regretatului coleg cuprinde activitatea de cercetător științific și șef de secție în cadrul Institutului de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei; profesor la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău; profesor, director al Secției Studii, sef al Catedrei Istoria Românilor și Popoarelor Vecine, precum și cea de director al Departamentului Evidență și Monitorizare Proces Educațional în cadrul Universității Libere Internaționale din Moldova; director al Serviciului de Stat de Arhivă a Republicii Moldova.

Mitru Ghițiu și-a dedicat întreaga viață cercetării și organizării științei istorice, organizării și dezvoltării învățământului superior, pregătirii cadrelor de specialiști în domeniul istoriei. Opera sa științifică cuprinde o monografie, o serie de studii și aricole publicate în ediții de specialitate. S-a remarcat prin numeroase participări la manifestări științifice naționale și internaționale. Activitatea ștințifică și didactică a regretatului profesor s-a caracterizat prin rigoare, competență profesională și adevărată pasiune pentru cercetarea trecutului istoric. Prin activitățile desfășurate, a contribuit la formarea noilor generații de specialiști în domeniul cercetării istoriei, iar lucrările regretatului savant deschid noi perspective de abordare pentru tinerii cercetători.

A fost o fire onestă, o persoană integră și modestă, un om dedicat profesiei și familiei. Cei care l-am cunoscut și apreciat să păstrăm în inimile noastre amintirea luminoasă despre distinsul nostru coleg.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Comitetul de Conducere

al Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”

Pictura ploii de mai. Foto: IVX, 12 mai 2026

Casa (reconstruită) în care s-a născut şi a activat Marie Curie-Skłodowska (1867–1934), dublă laureată a Premiului Nobel în domenii științifice diferite (fizică și chimie). Foto: Antoni Kubiak, 27 aprilie 2026

Fereastra cu ferestre din Orașul Vechi (I). Foto: IVX, 27 aprilie 2026

Republica Moldova între trecut, prezent şi viitor. Foto: IVX

La 7 mai 2026, Facultatea de Istorie şi Filosofie reprezentată de conf. univ. dr. Ion Valer Xenofontov, dr. cerc. şt. coord. Lidia Prisac şi masterand Iurii Ceabanov au vorbit în faţa unui public interesat format din elevi şi profesori de la Liceul Teoretic „Pro Succese” despre oportunităţile generoase oferite de Universitatea de Stat din Moldova.
Prezentarea programelor educaţionale organizată în formă de podcast a fost excelent moderată de masterandul Iurii Ceabanov, care este şi realizator de emisiuni TV, dar şi un mare promotor al culturii, fiind angajat al Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova.
Viitorii studenţi ai Universităţii de Stat din Moldova au aflat despre programele de studii, mobilitățile academice, stagiile de practică, oportunitățile de angajare.
Un interes aparte pentru elevi a suscitat programele de studii oferite de Facultatea de Istorie şi Filosofie. Elevii au putut afla cine din preşedinţii Republicii Moldova, preşedinţii Parlamentului Republicii Moldova, prim-miniştri, dar şi din alte domenii au absolvit prestigioasa Facultate.
Dr. Nadia Cristea, directorul Liceul Teoretic „Pro Succese”, absolventă exclentă (1996) a Facultăţii de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova, a îndrumat elevii spre valorile livreşti, umane, profesionale.

Liliac de Chişinău: Foto: IVX, 7 mai 2026

Hotare şi umbre. Foto: IVX, 7 mai 2026

Preotul-poet Alexie Mateevici cântând la ghitară.

Sursă: Viaţa Basarabiei: Revista lunară: duplex Chişinău – Bucureşti.- Chişinău: Tipografia “Tiparul Moldovenesc”, 1934.- An. 3, Nr. 11.- P. 11.

Blocul administrativ al Universităţii din Varşovia. Foto: IVX, 27 aprilie 2026

VIZITELE REGINEI MARIA (1875–1938) LA CHIȘINĂU

Considerată „mama grijulie a poporului român”, Regina Maria avea să sesizeze particularitățile Basarabiei după unire, în cadrul unor vizite efectuate de membrii Casei Regale la Chișinău. Vizitele au fost întreprinse în anii 1920, 1925 și 1927, cu prilejul desfășurării unor anumite evenimente, Regina însoțindu-l pe Regele Ferdinand I, dar și ea fiind însoțită (în ultima sa călătorie), de Principesa Ileana, fiica mai mică a suveranilor.
Cu referire la popasul regal din capitala Basarabiei, Regina Maria avea să facă următorul rezumat: „Este foarte greu pentru un suveran, într-o vizită oficială, să înțelegi toate dedesubturile. Dar cred că asperitățile au început să dispară și că administrația noastră, cu toate că este puțin în dezordine și prost concepută, reprezintă totuși un contrast fericit cu ceea ce înseamnă acum Rusia și că locuitorii simt asta”.

Sursă: PRISAC, Lidia, XENOFONTOV, Ion. Vizitele Reginei Maria (1875–1938) la Chișinău. In: Revista de Ştiinţă, Inovare, Cultură şi Artă „Akademos”, 2026, nr. 1(80 _S), pp. 135-143.
Vezi: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/19-akademos-2026-1-s1-prisac-18570461.26.1-s1.19.pdf

Titanii polonezi. Foto: IVX, 27 aprilie 2026

Mishel Aleqyan, Copacul roşu. Ulei, pânză, 30 x 40 cm.

Casa (reconstruită) în care a trăit şi a creat compozitorul şi pianistul polonez Fryderyk Chopin. Foto: IVX, 27 aprilie 2026

BISERICA „SFÂNTA CRUCE” DIN VARŞOVIA – ADĂPOSTEŞTE INIMA COMPOZITORULUI ŞI PIANISTULUI POLONEZ FRYDERYK CHOPIN.

Biserica „Sfânta Cruce”. Foto: IVX, 27 aprilie 2026

Notă istorică

În1849, la vârsta de 39 de ani, aflat pe patul de moarte, compozitorul şi pianistul polonez Fryderyk Chopin și-a rugat o soră să fie „tăiat” pentru a se asigura
că nu va fi îngropat de viu. Drept urmare, inima i-a fost extrasă și conservată într-un borcan cu coniac. Ulterior, cercetătorii, examinând inima, au depistat cauza morții
vestitului creator de valori cantabile. Cele mai recente cercetări arată că pericardita, o complicaţie rară a tuberculozei cronice, a fost cea care i-a răpus viața lui Chopin.
Trupul lui Fryderyk Chopin a fost înmormântat la cimitirul Père Lachaise din Paris (alături de Marcel Proust, Oscar Wild, Jim Morrison), iar inima i-a fost adusă în
Polonia de sora sa și se află în cripta Bisericii „Sfânta Cruce” din Varşovia. În anul 1944, datorită unui admirator al compozitorului, ofițer SS, inima s-a păstrat la sediul
central de comandă german, fiind apoi înapoiată bisericii.
Potrivit profesorului M. Witt și echipei sale, la examinare s-a găsit inima „perfect conservată în borcan. Unii încă mai vor să deschidă borcanul ca să preleveze mostre de ţesut pentru efectuarea de teste ADN și să-şi testeze ideile că Chopin ar fi suferit de o boală genetică. Ar fi o greşeală fatală. Ei ar putea distruge inima şi, în
orice caz, sunt destul de sigur că acum ştim ce l-a omorât pe Chopin”.

Sursă: Xenofontov Ion Valer. Despre inimă (o abordare inter/trasn/multidisciplinară). În: Acta Tirrae Fogarasiensis, VII, Făgăraș, Editura Negru Vodă, 2018, pp. 425-447. ISSN-L-2285- 5130.
Vezi: https://biblioteca-digitala.ro/reviste/ACTA_TERRAE_FOGARASIENSIS/07_ACTA_TERRAE_FOGARASIENSIS_VII_2018_425.pdf

Bicicleta din alt secol. Foto: IVX, 28 aprilie 2026

Nina Şibaeva, artist vizual, pictor, grafician, profesor, s-a născut la 1 mai. Lucrează la Art.
A studiat Graphies la AMTAP.
Nina Şibaeva face parte dintr-o dinastie de artiști plastici, printre ei fiind Olga Orlova și Iurie Şibaev.
Artista activează în domeniul picturii și graficii, realizând portrete, peisaje și naturi statice.
A absolvit Școala Republicană de Arte Plastice I. E. Repin din Chișinău, astăzi Colegiul “Alexandru Plămădeală” și Facultatea de Grafică al Institutului
de Arte din orașul Chișinău (astăzi Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, cu profesorii: Valentin Koreakin & Ilie Bogdesco.

Albert Chatinyan. Apus. Ulei pe pânză, 70 cm х 60 см.

Moldova and Poland: History and Culture in the Central and Eastern European Space. April 27-28, 2026. Faculty of History University of Warsaw

Vezi:
Programme conference PL-MD

Catastrofa nucleară a avut loc pe 26 aprilie 1986, ora locală 01:22:44, iar focarul nu a putut fi stins decât pe 13 mai 1986.
Praful şi focul, care s-au ridicat până la 2 km, au aruncat în mediul înconjurător peste 40 de elemente radioactive şi de gaze rare, cca 155 tone de produse suprimate. Cantitatea de materiale radioactive răspândite în atmosferă a fost de 200 de ori mai mare decât cea de la Hiroshima şi Nagasaki.

FLocul fostului reactor de la Cernobâl. Foto: www.stiintasitehnica.com

La 4 martie 2022, lumea a rămas consternată de faptul cum armata rusă a ocupat centralele nucleare Zaporojia și Cernobîl din Ucraina.
Forțele rusești au tras obuze cu explozibil puternic în jurul centralei nucleare Zaporojia, provocând o explozie a centralei, cu o pierdere a sursei de energie din afara amplasamentului, fiind astfel nevoită să se bazeze pe generatoare diesel de urgență pe un termen scurt, pentru a răci reactoarele și combustibilul uzat. De asemenea, forțele rusești au abuzat fizic și psihologic personalul de la Zaporojia și Cernobîl, degradându-le capacitatea acestora de a opera în siguranță instalațiile nucleare.

Vezi:
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Societatea%20Postcernobil.pdf?fbclid=IwY2xjawRZ7SVleHRuA2FlbQIxMABicmlkETFqWWhZUTlVOE9xdnlTZWN4c3J0YwZhcHBfaWQQMjIyMDM5MTc4ODIwMDg5MgABHn5aDZJzNQPRceZx9RVh850oFxkOv4feclaEgEKnh4JuX6SB2bm7dmp7FLVD_aem_twLn69A8UG9dF6tr6PwPpg

https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/XENOFONTOV_0.pdf

https://ipn.md/79-milioane-de-locuitori-ai-planetei-au-fost-afectati-de-catastrofa-de-la-cernobil-istoric/?fbclid=IwY2xjawRZ7ThleHRuA2FlbQIxMABicmlkETFqWWhZUTlVOE9xdnlTZWN4c3J0YwZhcHBfaWQQMjIyMDM5MTc4ODIwMDg5MgABHiiMM1hKPbpu4oxIC5dGCbkp1rFWMufD15mmyUTWORKk3nWieCpxYnynRbcr_aem_ubkny1KXJPjtRrNL0WkpHg

Primăvara la fântână. Foto: IVX, 19 aprilie 2026

O performanţă unică pentru Republica Moldova.
Din cei 37 de candidaţi la bursa de excelenţă a Comitetului Internaţional Olimpic cu centru la Lausanne (Elveţia) au fost selectaţi doar cinci, câte unul de pe cele cinci continente (reprezentate simbolic prin inelele olimpice).
Europa este reprezentată de Sergiu Gurin, doctorand la Şcoala Doctorală de Ştiinţe Umanistice şi ale Educaţiei, Universitatea de Stat din Moldova.

Cosmin Budeancă, Alexandru-Bogdan Bud (coord.), Cuvântul care dăinuie. Valentin Orga: Istorie și bibliotecă la 60 de ani, Cluj-Napoca, Editura Mega & Argonaut, 2025, 702 p. ISBN 978-606-020-985-0.

Cartea poate fi consultată la Biblioteca Naţională a Republicii Moldova.

Lucrarea este dedicată dr., conf. univ. Valentin Orga, director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, director al Editurii Argonaut.
Volumul include studii şi articole ştiinţifice din domeniile istoriei, istoriei orale/studii de memorie, etnografie, biblioteconomie, mărturii/aprecieri, lista de publicaţii (prezentare selectivă) a protagonistului.

„Biroul Dlui Valentin Orga este acoperit de cărţi şi reviste vechi şi noi. Subiectul cercetărilor sale. Cred că dincolo de aceste metereze se mai află o mică suprafaţă pe care încape tastatura şi ordinatorul, un telefon fix. Dimineaţa se bea o cafea şi se discută colegial probleme curente”. (Dan Culcer)

100 DE ANI DE ÎNVĂȚĂMÂNT ROMÂNESC SUPERIOR ÎN BASARABIA

FACULTATEA DE TEOLOGIE DIN CHIŞINĂU 1926

Monedă aniversară din seria „Evenimente istorice”, în circulație din 21 aprilie 2026.

Caracteristicile monedei:

Valoare nominală: 50 lei
Calitate: proof
Metal: argint
Compoziție: 999/1000
Greutate: 22,0 grame
Diametru: 35 mm
Formă: rotundă
Margine: zimțată
Tiraj: 700 exemplare.

Avers:
Stema Republicii Moldova
anul de emisiune „2026”, inscripția „REPUBLICA MOLDOVA” în arc de cerc
„Ag 999”, valoarea nominală „50 LEI” și „22,0 g” în exergă.

Revers:
imaginea clădirii primei instituții de învățământ superior românesc, inscripția stilizată „100 de Ani”,
inscripția cu majuscule „ÎNVĂȚĂMÂNT ROMÂNESC SUPERIOR ÎN BASARABIA” în arc de cerc.

Sursă: https://bnm.md/ro/content/isb

Referitor la istoria primei instituţii de învăţământ superior din Basarabia – Facultatea de Teologie, extensie a Universităţii Mihăilene din Iaşi -, a se vedea:

https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Valentin-Tomulet-tipar_2022_compres-639-653.pdf