ÎN LUMINA LITERATURII INTERBELICE
La 21 noiembrie 2025, am avut bucuria de a participa la un eveniment cu adevărat luminos, desfășurat în tainica și primitoarea incintă a Muzeului Național al Literaturii Române. Lumina caldă din interior părea să îmblânzească timpul, lăsându-l să curgă mai domol printre cărți și oameni. Activitatea, intitulată cu delicatețe „Lecturi interbelice”, a cucerit imediat publicul. Și cum să nu o facă, când la temelia literaturii de altădată și de acum stau operele marilor scriitori plecați în neființă, dar a căror gândire încă luminează drumul nostru interior, asemenea unor felinare vechi ce nu-și sting flacăra.
Moderatorul și organizatorul întâlnirii a fost scriitorul Alexandru Corduneanu, în colaborare cu Fundația Heritage 21, oameni care știu să aducă literatura aproape de inimile celor prezenți. Invitatul special, domnul Victor Durnea, istoric literar, scriitor, traducător și editor, a dăruit publicului o mărturie caldă și profundă despre viața și destinul complex al lui Constantin Stere — om politic, jurist, profesor și scriitor, un spirit neliniștit, mereu însetat de adevăr și demnitate.
Foto: Nadejda Roșcovanu
Domnul Durnea a vorbit cu emoție despre volumul Constantin Stere. „Opere. În preajma revoluţiei”, ediție îngrijită cu migală, însoțită de postfața academicianului Mihai Cimpoi. Cartea, apărută cu sprijinul Academiei Române și al Fundației Naționale pentru Știință și Artă, București, 2010, s-a deschis în această seară ca o fereastră către un timp frământat, dar plin de idealuri.
Mai bine de o oră, în liniștea aurie a „sălii galbene”, am ascultat povestea unui om care a fost și care, prin urma lăsată în istoria literară și socială, continuă să fie. Era ca și cum însăși respirația trecutului ar fi coborât printre noi. Am simțit că fiecare cuvânt își găsea un loc undeva în mine, ca o amintire care abia aștepta să fie trezită.
Am mers la eveniment împreună cu colega mea de serviciu, profesoara de psihologie Elena Timuș, și cu vecina mea, Vera Chilari. Am sosit mai devreme și ne-am lăsat pașii purtați prin curtea Casei-muzeu „Alexei Mateevici”, loc binecuvântat, ridicat cândva de preotul Mihail Mateevici, tatăl poetului care a înveșnicit limba română în imn și în sufletele oamenilor. Arhitectura casei, brazii înalți care străjuiesc aleile, ferestrele largi deschise spre cer păreau să ne vorbească, într-un murmur liniștit, despre demnitate, credință și rădăcini. În aer plutea un miros subtil de carte veche, ca o invitație la călătorie.
După expunerea domnului Durnea, s-a deschis un dialog viu, presărat cu întrebări și reflecții. Au intervenit conferenţiarul universitar, doctor Ion Valer Xenofontov, poeta și jurnalista Veronica Boldisor, precum și alți oaspeți care au adus noi straturi de sens discuțiilor. Astfel de seri ne amintesc că literatura nu îmbătrânește niciodată — doar își schimbă cititorii.
La final, ne-am fotografiat „pentru istorie”, dorind parcă să păstrăm nu doar chipuri, ci și clipele care ne-au însoțit.
Iar în drum spre casă am simțit, mai limpede ca oricând, cât de prețios este să citești, să scrii, să povestești și să împărtășești. Prin astfel de întâlniri ne întoarcem, fără să știm, la izvoarele noastre interioare.
Căci mare avere este lumânarea sufletului și a minții, iar cine o poartă aprinsă nu rătăcește nicicând în întuneric.
Vera CONOVALI
Doctorandă, Şcoala de Ştiinţe Umanistice şi ale Educaţiei,
Universitatea de Stat din Moldova
