REPUBLICA MOLDOVA ÎN IMAGINI

Mănăstirea Japca cu hramul „Înălțarea Domnului”. Foto: IVX, 11 mai 2012

Notă: În Republica Moldova cinci mănăstiri au hramul Înălțarea Domnului: Japca, Hârbovăț, Hârjauca, Noul Neamț (Chițcani), administrate de Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove și Movila Măgura (satul Negurenii Vechi, raionul Ungheni), administrată de Mitropolia Basarabiei și Exarhatul Plaiurilor. Mănăstirea Stoianovca (Eroilor) din satul Stoianovca, raionul Cantemir, fondată în 2004, are hramul Învierea și Înălțarea Domnului. Este administrată de Mitropolia Basarabiei și Exarhatul Plaiurilor.

3

APARIȚIE EDITORIALĂ CONSACRATĂ PROFESORULUI DE ISTORIE CARE TRĂIA ÎN ISTORIE

Lansarea-carții-In-Memoriam-Gheorghe-Palade-1950-2016-1

In memoriam Gheorghe Palade, 1950–2016 /Editori: Valentin Arapu, Anatol Petrencu, C. Ciucanu, Chișinău, Bons Offices, 2018. – 616 p. ISBN 978-9975-87-372-7.

PROFESORUL DE ISTORIE CARE TRĂIA ÎN ISTORIE

sau despre viețile paralele ale „ultimului romantic”

 

Desprins dintr-o lume aparte, ruptă parcă de cea reală, profesorul Gheorghe Palade (1950-2016), supranumit și „ultimul romantic” (după expresia sugestivă a profesorului Igor Șarov), trăia o viață plină de eroi, de fapte și evenimente istorice, de ani turbulenți, dar și de glorie din istoria românilor. Îmi amintesc cu mult drag prelegerile la disciplina Istoria Românilor în Epoca Contemporană, pe care ni le preda cu multă pasiune la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Moldova. La acele lecții aveam uneori impresia că profesorul nostru trăiește o lume paralelă – una în dimensiunea istoriei, pe care o trăia și nara, și alta în perimetrul realității – unde noi, studenții, recepționam informația dascălului nostru, proaspăt sosit din „mașina timpului” și care ne furniza informații complexe din istoria românilor în secolul XX.

Subiectele preferate ale profesorului Gh. Palade erau cele cu tentă de actualitate recurentă. Astfel, distinsul profesor considera că printre cele mai mari personalități din secolul XX trebuiesc considerați mareșalii Alexandru Averescu (1859–1938) și Ion Antonescu (1882–1946); evenimentul major, sau jalonul istoriei contemprane a românilor era considerat anul 1918, Anul Marii Uniri.  Punea accentul pe reforma agrară (intuiesc din ce cauză, trăiam în epoca marilor transformări economice și istoricul căuta paralele istorice; reforma „Pământ” a suferit un eșec lamentabil). Despre Constituția din 1923, una dintre cele mai democratice din Europa acelor vremuri, spunea că este Legea Supremă cu mult mai bună decât cea adoptată la 29 iulie 1994 de Parlamentul Republicii Moldova (legislativul era format în majoritate de Partidul Democrat Agrar [43,2% sau 56 de mandate]) și intrată în vigoare la 27 august 1994. Vorbea cu mult entuziasm despre viața partidelor politice interbelice, considerate a fi conduse de romantici entuziaști, oameni culți, cu viziuni europene. Era fascinat de Basarabia interbelică, perioada de integrare în spațialitatea și spiritualitatea românească, de aceea și a elaborat o serie de lucrări la acest subiect. Drept lucrări de căpătâi referitoare la participarea României în cel de-al Doilea Război Mondial ne erau recomandate lucrările profesorului Anatol Petrencu, proaspăt doctor habilitat în istorie cu teză susținută la subiectul respectiv. Cel mai tragic eveniment din  istoria românilor istoricul Gheorghe Palade considera că a fost foametea organizată din anii 1946–1947 (Despre acest flagel social eruditul dascăl ne spunea că este unul care, volens-nolens, ne menține în zona fobiei și ne pune piedici pentru a avansa în rândul statelor înalt dezvoltate). Cu alte cuvinte, perioada preferată, romantică, plină de cultură și spiritualitate, a istoriei românilor în secolul XX a fost considerată de profesorul Gh. Palade, perioada interbelică, cea a României Mari. Iar perioada tragică în istoria românilor basarabeni a fost considerată cea imediată celei de-a doua conflagrații mondiale, intervalul de timp în care în sate nu „cântau cocoșii”. Istoria recentă nu era printre dimensiunile științifico-didactice preferate ale reputatului istoric.

Deseori profesorul Gh. Palade exemplifica faptele din istoria românilor cu propriile trăiri și conexiuni dintre destinul individual cu cel colectiv. Povestea bunicilor, a părinților, secvențe din biografia privată erau narate prin prisma evenimentelor și faptelor istorice pe care le developa cu multă grijă, ca mai apoi să le relateze cu mult antren în cadrul cursurilor teoretice și al seminarelor. Era o formă didactică de a transmite afectiv mesajul socioistoric pentru a fi asimilat mai facil de către tineretul studios. Din această perspectivă, după mai mulți ani, chiar și acum pot reconstitui secvențe întregi, unele încărcate cu măiestrie artistică, prin modelarea timbrului vocii, a tonalităților, a accentelor logice desprinse din demersul complex didactico-științific pe care ni l-a transmis cu mulți ani în urmă dascălul nepereche.

Nu mai puțin semnificativă era și dimensiunea combativă pe care o avea și o asuma cu atitudine civică și patriotică profesorul Gheorghe Palade. În lunile martie–mai 1995, ca urmare a acțiunilor Partidului Democrat Agrar din Moldova, majoritar în Parlament, de a include în sistemul de învățământ cursurile de „Limbă si Literatură Moldovenească” și de „Istorie a Moldovei”, tineretul studios din capitala Republicii Moldova, în primul rând cei de la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Moldova, a organizat o grevă generală în Piața Marii Adunări Naționale. Printre protestatari eram și eu, student în anul I. Elanul nostru era și mai mare atunci când alături de noi s-au aflat profesorii Gheorghe Palade și Anatol Petrencu. În penuria economică (cu o bursă mizerabilă pe care o primeam cu mari întârzieri, iar părinții nu erau remunerați ani de zile) și cea socială ne simțeam totuși puternici că suntem susținuți de cadrele didactice.

Profesorul Gheorghe Palade a fost istoricul celor două lumi – una ireală, ruptă din dimensiunea atemporalității, și alta reală, acerbă. A reușit să modeleze destine socioprofesionale și caractere care, în timp, tind să mai formeze a treia dimensiune, cea de perspective, aflată într-o pendulare dintre trecut și prezent.

 

Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

 

Sursă: In memoriam Gheorghe Palade, 1950–2016 /Editori: Valentin Arapu, Anatol Petrencu, Corneliu Ciucanu, Chișinău, Bons Offices, 2018, pp. 75-76. ISBN 978-9975-87-372-7

REPUBLICA MOLDOVA ÎN IMAGINI

Membrii Juriului Olimpiadei Republicane la Istoria Românilor și Universală (Chișinău, 29 aprilie – 1 mai 2018, la concurs au participat 185 de elevi), la umbra stejarului (Quercus Robur, diametrul – 85 cm, înălțimea – 16 m, plantat în anii 1820, protejat de stat) din curtea Universității de Stat din Moldova.

De la stânga la dreapta: primul rând – Teodor Candu, Valentina Olaru, Daniela Vacarciuc, Artur Dumanschi, Angela Ciorici-Frei; rândul doi – Alina Felea, Ala Gherman, Silvia Volosciuc, Vera Bălan, Silvia Petrovici, Ion Valer Xenofontov, Liliana Rotaru (președinte), Aurelia Andrieș, Claudia Nedelea, Ala Revenco, Lilia Nastas; rândul trei – Nadia Cristea,  Ion Eremia, Petru Golban, Cristina Gherasim, Tudor Ciobanu, Igor Chiosa, Sergiu Matveev. Foto: Mariana Bubuioc, 30 aprilie 2018

IMG_8560

 

 

RSS MOLDOVENEASCĂ ÎN IMAGINI

Elevi în activități extrașcolare instruiți de învățătorii Timofei Vasilievici Borcea și Piotr Benedictovici Bezede (în fața școlii primare din satul Echimăuți, raionul Rezina), circa 1970. Arhivă privată

Scan10006 - Copie

CERCETĂRI ENCICLOPEDICE ȘI DE ISTORIE A ȘTIINȚEI

К. М. Манолаке, И. В. Ксенофонтов, Изучение истории монастырей и скитов Республики Молдова в системе энциклопедических исследований // Российская многонациональная энциклопедистика: история и современность: сборник научных работ. Всероссийская научная конференция с международным участием (г. Казань, 12–13 октября 2017 г.) / ред. Р.В. Шайдуллин; сост. М.З. Хабибуллин, Казань, Институт татарской энциклопедии и регионоведения АН РТ, 2017,  c. 109-117.

Сборник конференции энциклопедистика 2017_109

Vezi Сборник конференции энциклопедистика 2017

CENTENARUL UNIRII BASARABIEI CU ROMÂNIA

Cercetătorul științific Ion V. Xenofontov împreună cu prof. univ. dr. hab. Ion Eremia, decanul Facultății de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova, despre Centenarul Unirii Basarabiei cu România la TV DIGI 24 (Oradea), 27 martie 2018

IMG_7980

Sursă: https://www.digi24.ro/emisiuni-regionale/oradea/vocile-bihorului-27-martie-2018-colocviile-marii-uniri-nostalgia-basarabiei-903094

RSS MOLDOVENEASCĂ ÎN IMAGINI

Școala Medie din satul Echimăuți, raionul Rezina, RSS Moldovenească, a fost deschisă în contextul aniversării semicentenarului formării RSS Moldovenești (sic!) (de fapt, a RASSM), 1974. Arhivă privată.

Scan10011

O CARTE POȘTALĂ DE LA PAN HALIPPA

Profesorul Valeriu Avram, autor a 60 de cărți din domeniul istoriei aviației românești, citește cartea poștală pe care a primit-o în martie 1973 de la Pan Halippa. Cele 6 scrisori primite de la Pan Halippa i-au fost confiscate de securitate. Foto: IVX, 22 martie 2018
Notă: 

Pantelimon (Pan) Halippa (1 august 1883, Cubolta, Soroca – 30 aprilie 1979, București, înmormântat la cimitirul mănăstirii Cernica). După ce a absolvit școala primară din Cubolta, a continuat să studieze la Școala Spirituală din Edineț, jud. Hotin, apoi la Seminarul Teologic din Chișinău (1898–1904). A studiat la Facultatea de Fizică și Matematică a Universității din Dorpat (azi, Tartu, Estonia), pe care însă n-a absolvit-o. Și-a făcut studiile la Facultatea de Litere a Universității din Iași. S-a implicat activ în viața politică din Basarabia, fiind fondatorul Partidului Național Moldovenesc (17 martie 1917). La 27 martie 1918 a fost președinte al ședinței Sfatului Țării la care s-a votat Unirea Basarabiei cu România. În cadrul României întregite a avut mai multe funcții administrative și sociopolitice: deputat și senator în Parlamentul României (1918–1934), ministru de stat (1919), ministru al Basarabiei (1919–1920), ministru de stat, ministru și ad-interim la lucrări publice/lucrări publice și comunicații/muncă, sănătate și ocrotire socială (1927–1933, cu intermitențe).

Alături de activitatea politică a desfășurat și una prodigioasă în domeniile literar și publicistic. Este autorul a 280 de poezii și traduceri politice, numeroase schițe și memorii. A fondat o serie de instituții culturale și de învățământ din Chișinău: Universitatea Populară (1917), Conservatorul Moldovenesc, Societatea Scriitorilor și Publiciștilor Basarabeni etc.I s-au acordat ordinele statului român: Ferdinand I în grad de Mare Ofițer; Coroana României în grad de Mare Cruce; Serviciul Credincios în grad de Comandor. Medaliile: Crucea de Război, Peleș ș.a.

A fost arestat pe motiv politic în anul 1950 și condamnat la 2 ani de închisoare în Sighet, ulterior (1952) – la 25 de ani de muncă silnică în Siberia. În anul 1955 a fost amnistiat, apoi condamnat la 2 ani de închisoare la Gherla.

I s-a retras calitatea de membru corespondent al Academiei Române, fiind repus în drepturi la 3 iulie 1990.

 

 

4 2
3

BASARABIA INTERBELICĂ ÎN IMAGINI

Monumentul lui Ștefan cel Mare. Sculptor: Alexandru Plămădeală. Inaugurat în 1928, cu ocazia aniversării a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Sursă: Biblioteca Naționala a României. Cota arhivistică: inv. 16619.

24

 

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE LĂCAȘUL DE CULT ARMEANO-GREGORIAN DE LA ORHEI

(ASTĂZI, BISERICĂ ORTODOXĂ „SF. CNEAZ VLADIMIR”)

                                               Motto: „Dumnezeu nu poate schimba cursul istoriei,

însă istoricii – da”.

Samuel Butler (1835–1902), scriitor englez, artist, traducător

    Pe parcursul istoriei, viața cotidiană publică a orașului Orhei a fost puternic animată de instituțiile religioase, care au jucat un rol substanțial în consolidarea și menținerea identității comunităților etnice. Edificiile religioase au fost atât spații ale spiritualității fiecărei comunități, cât și o reflectare în oglindă a realităților economice, politice și culturale ale locuitorilor acestei vechi urbe. Contextul general istoric și-a lăsat profund amprenta asupra lăcașurilor sfinte din Orhei. În prezent se constată o tendință puternică de revenire la tradițiile istorico-spirituale, care se armonizează cu crearea unei mărci identitar-culturale a localității. Puterea economică (a negustorilor și proprietarilor cu venituri substanțiale), politică (a funcționarilor de stat), intelectuală (a avocaților, medicilor etc.), spirituală (din perspectiva poziției favorizate a Bisericii Armeano-Gregoriene, în comparație cu ale altor confesiuni), dar și filantropică a descendenților armeni a generat creșterea în timp a rolului comunității armene în Basarabia. Înființarea unei comunități armene în zona Orheiului a generat inclusiv o dezvoltare socio-spirituală a spațialității. La Ivancea, localitate din proximitatea târgului Orhei, a funcționat o biserică armenească construită din lemn. Vatra spirituală a fost protejată de frații Balioz. Boierul armean Carabet Balioz a fost administratorul și ginerele lui Manuc Bey Mârzaian (1769–1817). În anul 1809, la Orhei locuiau 34 de familii armenești, care se rugau la o biserică. Serviciul religios era efectuat de doi preoți ajutați de doi anagnoşti (țercovnici – n. n.). La 1830, armenii, reuniți într-o comunitate de 60 de familii, au edificat în localitate biserica cu hramul „Sfânta Maria”. În 1851, biserica armenească din lemn era păstorită de Martiros Zaharov. În 1858, în județul Orhei locuiau 246 de armeni: 123 de sex masculin și 123 de sex feminin. La începutul secolului XX, sub incidența exproprierilor averilor bisericești armeano-gregoriene inițiate în tot Imperiul Rus, la Orhei are loc consolidarea poziției comunității armenești prin edificarea unui nou lăcaș sfânt, mai încăpător și mai rezistent.

1

Planul lateral al casei de rugăciuni armeano-gregoriene „Sfânta Născătoare de Dumnezeu”. Sursă: А. Х. Тораманян, Из истории строительной деятельности армян в Молдавии, Москва, Внешторгиздат, 1990, p. 109
  1. La 26 februarie 1903, preotul Martiros Zatikianț (este vorba, probabil, despre același preot pomenit și de cunoscutul cercetător armean A. Toramanean, însă cu numele rusificat – Martiros Zaharov, n. n.) de la Orhei, având aprobarea din partea arhiepiscopului Nerses și estimarea tuturor cheltuielilor, prezenta spre examinare și aprobare Subdiviziunii Locale de Construcții un plan de reparație și de extindere a vechii case de rugăciuni armeano-gregoriene cu hramul „Sfânta Născătoare de Dumnezeu”.102
Casa de rugăciuni armeano-gregoriană „Sfânta Născătoare de Dumnezeu” din Orhei transformată, în perioada sovietică, în magazin de produse culinare al orașului. Sursă: http://orasulorhei.blogspot.md/ [Accesat: 28.10.2017]
  1. Ctitorul casei armene de rugăciuni de la Orhei ar fi fost moșierul și filantropul armean Boris F. Bogdasarov, iar planul de reconstrucție a clădirii i-ar fi aparținut cunoscutului arhitect Alessandro Bernardazzi (1831–1907). Familia de nobili armeni Bogdasarov ar fi ajuns în Basarabia din Imperiul Otoman pe la 1815 împreună cu cele aproape o sută de familii armenești care l-au însoțit în pribegia sa pe controversatul diplomat armean Manuc Bey.
    IMG_5264Fațada Bisericii ortodoxe cu hramul „Sf. Cneaz Vladimir”. Foto: Lidia Prisac, 15 august 2017
  2. În conformitate cu proiectul de renovare (din 1903), extinderea casei de rugăciuni urma să se facă prin întărirea fundației și înălțarea clădirii prin ridicarea unui etaj suplimentar. La câteva luni însă, după aprobarea și inițierea lucrărilor de renovare, Comisia Locală de Construcții constata că fundația casei de rugăciuni era atât de fragilă și nesigură încât aceasta nu permitea ridicarea unui nivel. Drept urmare, pe 8 mai 1903, Consistoriul armeano-gregorian al Arhiepiscopiei Basarabiei și Nor-Nahicevanului solicita în mod repetat, deja Secției de Construcții a Administrației Guberniale a Basarabiei, permisiunea de a transfera existenta casă de rugăciuni, potrivit planului localității Orhei, din zona veche (unde se afla) în zona de centru a orașului. Logica solicitării de strămutare a casei de rugăciuni spre centrul orașului reieșea mai ales din considerentul splendorii pe care urma să-l aibă lăcașul de cult, dar și din considerentul unor eventuale incendii, deoarece pe locul vechi edificiul se afla în proximitatea imediată a unor case private. Totodată, alegerea acestei spațialități vorbește elocvent despre locul pe care îl ocupa comunitatea armeană în viața socioeconomică a orașului Orhei. În timp, după strămutarea casei armene de rugăciuni în centrul orașului, memoria colectivă i-a atribuit denumirea de biserică, deși din punct de vedere arhitectural aceasta nu este o biserică în sensul clasic de edificare a unei biserici armeano-gregoriene.                                 Sfintirea Troitei din fata Bisericii sf. Cneaz Vladimir. (1)
    Sfințirea troiței din partea stângă a intrării în biserică la 28 iulie 2009. Sursa: Arhiva curentă a Bisericii „Sf. Cneaz Vladimir”

 4. Suprafața bisericii este de 60 m², biserica are în total 6 m/10 m, iar altarul 5 m/3 m. Intrarea în biserică se face prin parcurgerea unei scări cu 21 de trepte.

  1. Lăcașul sfânt a servit drept centru spiritual pentru comunitatea armeană din Orhei până în anul 1940, atunci când a fost închisă de către autoritățile sovietice. Rămasă fără un număr însemnat de credincioși și fără preot, aflată într-o dependență de parohia de Bălți, biserica armeano-gregoriană din Orhei (la fel ca și celelalte biserici armene din Basarabia) și-a întrerupt activitatea.Icoană executată de către deținuții de la Penitenciarul nr. 18-1Icoană executată de către deținuții Penitenciarului nr. 18 Brănești pentru Biserica „Sf. Cneaz Vladimir” din Orhei. Foto: Ion Valer Xenofontov, 15 august 2017
  2. . Prin decizia Comitetului Executiv Raional Orhei din aprilie 1946, biserica armenească de aici, „în lipsa enoriașilor armeni”, a fost transferată în gestiunea Școlii Pedagogice pentru a fi folosită în calitate de Casă de Cultură.
                                                    IMG_5389În lipsa turnului, clopotele lăcașului se află în interior, fiind plasate la intrarea în Biserica „Sf. Cneaz Vladimir” din Orhei. Foto: Lidia Prisac, 15 august 2017
  3. Ulterior, în incinta edificiului a fost deschis un magazin de produse culinare, ceea ce a dus la modificarea arhitecturală a clădirii: în locul unei intrări (principale) a mai apărut una (adiacentă) în spatele ei. În cadrul unității comerciale se vindeau diferite produse de patiserie (pâine, franzele, colăcei). Istoricul, poetul și muzeograful Vasile Cocarcea își amintește că de acolo a „cumpărat pateuri. În centrul altarului se comercializau produse de patiserie. Lumea venea după checuri și dulciuri”. În pălămari se vindea apă.                                                     Interiorul Bisericii (1) Interiorul Bisericii ortodoxe „Sf. Cneaz Vladimir” din Orhei. Sursa: Arhiva curentă a Bisericii „Sf. Cneaz Vladimir”
  4. Arhitectul-șef al Consiliului Raional Orhei, Ion Platon, pomenește că atunci când învăța la Școala de Pictură din orașul Orhei, care se află în preajma bisericii, intrarea în biserică era atât prin spate, cât și prin față. „Mi-aduc aminte, când aveam vreo 7–8 ani (n. 1957), veneam cu bunicul la Orhei, la târg, atunci pe scările bisericii se comercializau produse lactate, molocinaia kuhnea, cum era numită atunci, iar în interior – diferite produse de patiserie. Acestea erau pregătite într-o clădire construită adiacent în spatele bisericii. În zona intrării principale a bisericii erau amplasate tejghelele și vitrinele. În perioada sovietică au fost construite trei încăperi adăugătoare și ușa în spatele altarului. Biserica se afla chiar în centrul comercial al orașului, imediat unde se organiza piața. Toți vânzătorii erau evrei, iar piața în totalitate era a lor. Prin 1983 evreii au început să părăsească Moldova, inclusiv Orheiul”.
  5. Începând cu anii 1980, clădirii de altădată a casei de rugăciuni armenești i s-a modificat iar destinația, de data aceasta în ea fiind amplasat Oficiul Stării Civile. Angajații organizației efectuau în zona altarului înscrierea cuplurilor. Deschiderea Oficiului Stării Civile în fosta casă armeană de rugăciuni a fost determinată de faptul că încăperea destinată serviciilor stării civile era prea mică, neîncăpătoare și nereprezentativă. Potrivit Elenei Peștiun, angajată la Oficiul Stării Civile din Orhei, „edificiul bisericii era foarte atractiv din considerentul că se afla în centrul orașului, iar scările de la intrare ofereau cuplurilor proaspăt căsătorite o mai mare solemnitate”. Iarna, pentru ca tinerele perechi să nu lunece sau să nu se împiedice, angajații instituției presărau treptele cu sare.
    Parohul Bisericii , Protoiereul Vladimir Gladcov (1)Preotul bisericii, protoiereul Vladimir Gladcov. ursa: Arhiva curentă a Bisericii „Sf. Cneaz Vladimir”

    10. În urma înregistrării la 1 noiembrie 2000 a comunității religioase – Biserica cu hramul „Sf. Cneaz Vladimir”, în componența Bisericii Ortodoxe din Moldova (Mitropolia Moldovei), s-a decis trecerea fostului edificiu armean în gestiunea acesteia. Preot a fost aprobat Vladimir Gladcov, iar epitrop – Ana Savcenco. Preotul parohiei, protoiereul mitrofor Vladimir Gladcov, s-a născut în 1954 în s. Isacova, raionul Orhei, tatăl său Rodion fiind pedagog, iar mama Claudia – soră medicală. De la deschidere, oficiază singur slujbele religioase. Este nativ de limbă rusă, dar cunoaște și vorbește româna. Este o personalitate deschisă, amabilă și foarte harnică, multe din lucrările bisericii executându-le singur. Deschiderea oficială însă a clădirii, cu destinația de lăcaș de cult, s-a tergiversat, după mai multe litigii, până în 2006, atunci când aceasta și-a deschis ușile în calitate de Biserică ortodoxă cu hramul „Sf. Cneaz Vladimir” pentru populația vorbitoare de limbă rusă din orașul Orhei. Astfel, vatra spirituală armeană de altădată este astăzi unicul lăcaș sfânt din Orhei destinat vorbitorilor de limbă rusă, în total în raion fiind trei lăcașuri sfinte de acest gen. Un rol aparte în reactivarea lăcașului sfânt l-a avut Vladimir Voronin, fostul președinte al Republicii Moldova (2001–2009). Se vehiculează că, într-o vizită la Orhei, șeful statului V. Voronin explica cauza deselor divorțuri din localitate prin aceea că într-o fostă biserică se oficiază căsătorii nu de un preot, ci de persoane civile. Mai mult ca atât, femeile erau acelea care oficiau înregistrarea căsătoriilor în altar. Biserica a fost sfințită la 18 decembrie 2006, eveniment la care a participat ÎPS Vladimir, mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove. Deoarece construcția nu permite ritualul de înconjurare a bisericii din exterior, lăcașul a fost sfințit prin interior. La momentul trecerii lăcașului în folosința comunității ruse, la Orhei existau nouă familii de armeni, în majoritate mixte. Pentru a avea aprobarea comunității armene, parohul a discutat nu o dată cu armenii din Orhei în privința necesității reactivării lăcașului sfânt, solicitându-le, astfel, permisiunea ca biserica să treacă sub administrarea Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove. Comunitatea armeană a fost de acord, afirmând că menirea lăcașului este una religioasă, și nu de oficiere civilă a căsătoriilor – „vom ști că biserica noastră este lăcaș sfânt și ne vom bucura de acest lucru”. Deseori, armenii din Orhei participă la oficierea serviciilor divine – „vin la biserica lor”. Vladimir Gladcov susține că în cripta biserici ar fi fost înmormântată fiica de 12 ani a moșierului B. F. Bogdasarov, deoarece în perioada postbelică, în timpul unor reparații s-a ajuns la sicriul acesteia, iar zona a fost împânzită de forțele de ordine și de securitate. Un rol semnificativ în edificarea Bisericii ortodoxe „Sf. Cneaz Vladimir” l-au avut enoriașii din Orhei și alte localități ale Republicii Moldova. Pentru cele trei clopote turnate la Voronej în 2009 (pe parcursul a doar șapte zile) și transportate cu autobuzul s-au achitat 2 000 euro. Lustra a fost executată manual de al doilea secretar de partid din Orhei la o fierărie. Troița din partea stângă a intrării în biserică este donația unui pădurar în dorința de a cere îndurare divinității în soluționarea problemelor personale. Crucea a fost sfințită la 28 iulie 2009, de hramul sfântului lăcaș, de un sobor de preoți. Edificiul Bisericii ortodoxe „Sf. Cneaz Vladimir” din Orhei a devenit monument de arhitectură de categorie națională, fiind înscris cu nr. 950 în Registrul monumentelor ocrotite de stat, aprobat prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1531 din 22 iunie 1993 (cu modificările ulterioare).

     Lidia PRISAC, doctor în istorie

     Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

BASARABIA INTERBELICĂ ÎN IMAGINI

Liceul de Fete „Regina Maria” din Chișinău (instituție de învățământ fondată de Zemstva basarabeană în anul 1880). Sursă: Biblioteca Naționala a României. Cota arhivistică: inv. 16643

19