Mihai Mungiu, Peisaj la Grădina Botanică, 50 cm x 55 cm, 2002.

Mihai Mungiu, Peisaj la Goieni, 55 cm x 65 cm, 2007.

Mihai Mungiu, Peisaj din Maramureș, 50 cm x 60 cm, 2023.

LĂCAȘURILE MONAHALE – DIMENSIUNE A PATRIMONIULUI CULTURAL MATERIAL AL REPUBLICII MOLDOVA

Protejarea patrimoniului cultural material este elementul identitar colectiv care reprezintă statul în dimensiune socio-identitară și de poziționare culturală în spațiu regional, european și mondial.
În ultimul timp se constată o valoroasă cercetare în mediu academic a mănăstirilor și schiturilor din Republica Moldova. Totodată, se consemnează o vizibilitate redusă în plan național și internațional din perspectiva atât a valorificării ariei culturale, cât și a legislației în vigoare.
Din această perspectivă, investigațiile științifice, din punct de vedere inter/trans/ multidisciplinaritate configurează argumente pentru a constata așezămintele monahale cu cele mai reale șanse de a fi incluse în topul celor mai frumoase spații istorice, spirituale și naturale din Republica Moldova. În acest sens se apelează la cercetare, evidență, conservare, restaurare, punere în valoare a mănăstirilor și schiturilor care formează cadru de protejare a patrimoniului cultural.
Legislația în domeniu stabilește că protejarea patrimoniului cultural material este parte componentă a strategiilor de dezvoltare durabilă economico-socială, turistică (inclusiv pentru agenții economici), urbanistică și de amenajare a teritoriului la nivel național și local.

Sursă: XENOFONTOV, Ion, PRISAC, Lidia. Lăcașurile monahale – dimensiune a patrimoniului cultural material al Republicii Moldova. In: Studii culturale: . Zilele europene ale patrimoniului cultural, Ed. 1, 26 septembrie 2019, Chişinău. Chișinău, Republica Moldova: Tipografia “Primex-Com”, 2019, Ediția 1, pp. 52-53. ISBN 978-9975-3358-0-5.

Vezi: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Simpozion_national_de_studii_culturale_2019_pp52-53.pdf

Mihai Mungiu, Peisaj la Codreanca, 55 cm x 65 cm, 2004.

Mihai Mungiu, Natură statică, 60 cm x 50 cm, 2015.

Mihai Mungiu, Mănăstirea Sfântul Gheorghe din Suruceni, 55 cm x 65 cm, 2008.

DE LA MORMINTELE STRĂBUNILOR LA TEMPLUL ISTORIEI

Săptămâna aceasta a avut pentru mine o încărcătură sufletească aparte. M-am întors la casa părintească din Vărăncău, unde astăzi nu mă mai așteaptă nimeni. Ca de fiecare dată, am mers la cimitir și am făcut curat la cele treisprezece morminte ale celor dragi. Am aprins lumânări, am așezat flori și am rămas câteva clipe în tăcere, cu gândul la părinți, la bunici și la toți cei care mi-au dăruit rădăcini și identitate. În suflet purtam multe gânduri și multe emoții adunate de-a lungul timpului.
Cu această încărcătură sufletească am revenit la Chișinău și, aproape imediat, am primit prima invitație.
– În sala „Alexandru Moșanu” a Facultății de Istorie și Filosofie din cadrul Universității de Stat din Moldova va avea loc un eveniment deosebit, m-a anunțat la telefon domnul profesor universitar Anatol Petrencu, personalitate marcantă a spațiului românesc. Vă invit să veniți.
Nu am pus prea multe întrebări. Eram invitată de profesorul care m-a format, care mi-a fost conducător științific atât la teza de licență, cât și la cea de master în Istorie. Am venit, așa cum am promis, fără să cunosc prea multe detalii despre eveniment.
Sala „Alexandru Moșanu” era pregătită să-și primească oaspeții. Se aflau aici istorici, cercetători științifici, scriitori, studenți și numeroși invitați veniți din Constanța, România. Oaspeții făceau parte din Fundația Culturală „Metafora”, iar întreaga întâlnire s-a desfășurat într-o atmosferă de înaltă ținută academică și spirituală, confirmând încă o dată că istoria și cultura sunt punți trainice între românii de pe ambele maluri ale Prutului.
Evenimentul a fost moderat de doctorul Igor Bercu, decanul Facultății de Istorie și Filosofie, și de poeta Garofita Jianu, președinta Fundației Culturale „Metafora”.
Cu alocuțiuni au venit în fața publicului Cornel Pulbere, Leonard Jianu, Lavinia Dumitrașcu, Liliana Vasiliev, Paula Dina, Tiberiu Duțu și alți distinși oaspeți din Constanța, fiecare aducând un mesaj de prietenie, cultură și unitate spirituală.
Un moment care m-a emoționat în mod deosebit a fost cel în care domnul profesor universitar Anatol Petrencu le-a oferit oaspeților un frumos dar de carte, printre volume aflându-se și „Siberia – cronica unui coșmar”, carte al cărei autor sunt. Am simțit atunci că, odată cu acest volum, pornesc spre Constanța și pagini din istoria dureroasă a Basarabiei, mărturii care nu trebuie uitate niciodată.

O apreciere deosebită din partea colegilor constănțeni s-a bucurat istoricul Ion Negrei. La rândul său, poeta Lidia Gonța-Grosu a recitat câteva poezii și i-a felicitat cu multă căldură pe oaspeți pentru prezența lor în capitala Republicii Moldova.

Am avut și eu bucuria de a recita trei poezii patriotice: una dedicată anului 1918, alta Cetății Soroca și cea de-a treia dorului de țară. Prin aceste versuri am încercat să exprim dragostea basarabenilor pentru neam, pentru valorile strămoșești și pentru idealul unității românești, un ideal care a însoțit generații întregi și care continuă să trăiască în inimile noastre.
M-am bucurat nespus să reîntâlnesc oameni pe care îi cunosc de mulți ani, oameni de o aleasă ținută morală și profesională, dedicați culturii, istoriei și adevărului. Le-am strâns mâna cu drag și le-am spus din toată inima: Bine ați venit în Republica Moldova! Să aveți o ședere frumoasă și binecuvântată!

Am plecat din sala „Alexandru Moșanu” cu sufletul mai ușor decât venisem. Dimineața mă aflasem printre mormintele celor care mi-au dat viață și mi-au lăsat moștenire dragostea de neam, iar spre seară mă aflam într-un loc în care istoria, cultura și poezia păstrau vie memoria aceluiași neam. Nu am simțit că sunt două lumi diferite, ci una singură, legată prin rădăcini, credință și iubire de țară.
Astfel de întâlniri ne reamintesc că memoria nu trăiește doar în cărți sau în arhive. Ea trăiește în sufletele oamenilor, în respectul față de înaintași și în datoria noastră de a transmite mai departe adevărul, cultura și identitatea românească.

Veronica Pîrlea-Conovali , scriitoare, Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Drumul spre cătunul Bâc, comuna Mereni, județul Lăpușna, 1939.

TATAR BUNAR 1924 ÎN 378 DE DOCUMENTE

Culegerea de documente Tatar Bunar 1924 a fost elaborată în contextul consemnării centenarului de la producerea acestui eveniment explozibil. Cele 378 de surse istorice primare
au fost identificate în fondurile Depozitului Central de Arhivă „General Grigore Costandache” din Piteşti din cadrul Arhivelor Militare Naţionale Române de către colonelul (rtr.) prof.
univ., dr. Ion Giurcă, colonelul dr. Liviu Corciu şi drd. Cosmina Lăzărescu. Scanarea şi tehnoredactarea documentelor a fost relizată de Oana-Mihaela Burghelea. Cartea a apărut la
prestigioasa Editură Militară din Bucureşti.
Documentele puse în circuitul ştiinţific redau o istorie conspirativă, o tentativă directă de rupere a României întregite. A fost un exerciţiu de forţă la care bolşevicii vor reveni cu amploare în vara anului 1940, atunci când vor reuşi în mare parte să restabilească hotarele Imperiului Rus.

Sursă: XENOFONTOV, Ion. Tatar Bunar 1924 în 378 de documente Tatar Bunar 1924. Documente. Ediţie de Ion Giurcă, Liviu Corciu. Bucureşti, Editura Militară, 2024, 320 p. ISBN 973-32-1342-0. In: Studia Universitatis Moldaviae (Seria Ştiinţe Umanistice), 2026, nr. 4(204), pp. 184-185. ISSN 1811-2668.

Vezi: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/184-185_19.pdf

INDUSTRIA ÎN CHIȘINĂUL INTERBELIC

Viața economică a Chișinăului interbelic a fost contextualizată cu cea a bunăstării generale a Basarabiei. Contemporanii sesizau faptul că dacă se vor face investiții în domeniul economic denumirea Chișinăului, de al doilea oraș al țării, „nu va mai fi un titlu nejustificat, ci o realitate”. Perspectivele economice au fost sesizate din profilul social al citadinului, dar și al contextul politic internațional, al aflării Basarabiei la periferia atât a României întregite, cât și a Uniunii Sovietice. La 27 septembrie 1934, Inspectoratul Regional de Poliție Basarabia informa directorul general al Poliției și Siguranței Chișinău că „făcându-se investigații în regiunea noastră cu privire la zvonurile ce circulă în legătură cu reluarea raporturilor dintre noi și Rusia sovietică, s-au constatat următoarele:
Într-adevăr versiunile sunt variate, depinzând de sentimentele și interesele diferitelor categorii de cetățeni. Comercianții speră într-o înviorare a raporturilor economice și comerciale, monarhiștii ruși privesc reluarea raporturilor ca un nou obstacol pentru realizarea unei monarhii ruse după modelul celei de dinainte de război, iar refugiații ruși sunt îngrijorați că vor fi re-trecuți în Rusia, unde vor fi pedepsiți”. Această radiografie succintă redă starea de spirit a populației referitoarea la coordonatele economice de epocă.

Planul Fabricii de Textile, proprietatea fraților Nuhim Șor și Smuli, 1928. Sursă: ANR. F. Ministerul Industriei și Comerțului, 1927–1929, d. 43/1928, f. 5.

Sursă: Ion Valer Xenofontov, Industria în Chişinăul interbelic, În: Revista română de istorie economică /Romanian Journal of Economic History /Institutul de Istorie „George Bariţiu” Cluj-Napoca; Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu, Volumul IV, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2025, pp. 57-81. Online ISSN: 2971–9755, ISSN-L 2821–7578. Print ISSN: 2821–7578.

Vezi: Xenofontov (1)

ISTORIA PRIMULULUI PARTID UNIC DIN ISTORIA ROMÂNIEI ÎNTR-UN DEMERS ŞTIINŢIFIC

Florin Grecu, Arhitectura politică a primului partid unic din istoria României. Frontul Renaşterii Naţionale / Prefaţă de Ioan Stanomir; postfaţă de Sabin Drăgulin. Bucureşti, Eikon, 2023, 541 p. ISBN 978-606-49-0937-4.

Monografia elaborată de Florin Grecu şi apărută la Editura Eikon (director Valentin Ajder) are la bază o tezăb de doctorat în ştiinţe politice susţinută în anul 2011 la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti. Teza a fost coordonată ştiinţific de profesorul universitar Ioan Stanomir. Prima ediţie a lucrării a apărut în 2012 la Editura Enciclopedică.
Cartea este deopotrivă una cu metode de cercetare specifice domeniului ştiinţelor politice, cât şi a celor din domeniul istoriei, dreptului, stasiologiei. În vederea elaborării demersului ştiinţific autorul s-a documentat riguros. În acest sens au fost utilizate surse primare (documente de arhivă, texte legislative, presa epocii internă şi externă, reviste de specialitate şi monitoare oficiale), surse secundare (lucrări de doctrină ale epocii şi lucrări contemporane).

Sursă: XENOFONTOV, Ion. Istoria primulului partid unic din istoria României într-un demers ştiinţific / Florin Grecu, Arhitectura politică a primului partid unic din istoria României. Frontul Renaşterii Naţionale / Prefaţă de Ioan Stanomir; postfaţă de Sabin Drăgulin. Bucureşti, Eikon, 2023, 541 p. ISBN 978-606-49-0937-4. In: Studia Universitatis Moldaviae (Seria Ştiinţe Umanistice), 2026, nr. 4(204), pp. 186-187. ISSN 1811-2668.

Vezi: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/186-187_22.pdf

LANSARE DE CARTE PE MAIDAN

La 5 iunie 2026, în profilul unor ieșiri intelectuale în popor, doctorii în istorie Ion Valer Xenofontov, Lidia Prisac, Nadea Cristea, doctorul în psihologia sportului Boris Boguș au participat la o lansare de carte excepțională – Istorii scrise despre școala din Bravicea, raionul Călărași (Chișinău, Editura Lexon-Prim, 2026, 399 p.) elaborată de doamna Asea M. Timuș, doctor în agricultură, conferențiar universitar, doctorandă la Şcoala Doctorală de Ştiinţe Umanistice şi ale Educaţiei, USM.
Lansarea de carte a avut loc într-un loc mai puțin obișnuit, și anume pe maidanul din centrul satului Bravicea, locul unde autoarea monografiei și-a petrecut copilăria, a îndrăgit Natura și a adunat multe povești despre viața consătenilor ei dragi. Alegerea spațiului de lansare a oferit evenimentului o puternică încărcătură simbolică, transformând actul academic într-o sărbătoare a întregii comunități.
La eveniment au participat cadre didactice, oameni de cultură, elevi, prietenii autoarei monografiei.
Vorbitorii au scos în evidență importanța lucării pentru știință, educație, comunitate.
Volumul elaborat de doamna Asea M. Timuș se înscrie în categoria valoroasă a istoriilor locale (microistorie), aducând la lumină evoluția educației și a comunității din raionul Călărași.
Donația de carte făcută de autoare Facultății de Istorie și Filosofie a USM asigură integrarea acestui studiu în circuitul academic, fiind un instrument util pentru studenții și cercetătorii interesați de istoria învățământului și a istoriei locale.

Vedere generală a orașului Chișinău, 1860. Colecția foto IVX.

OAMENI CARE DISPAR

Scenariul și regia spectacolului-document: Luminița Țâcu

În rolul Annei Politkovskaia: Olga Guțu

Scenografie: Irina Gurin

Sala ”Valeriu Cupcea”, Teatrul Național „Mihai Eminescu”.

Foto: Lidia Prisac: 24 iunie 2026

Sursa: TNME.md – https://tnme.md/stiri/premiera-un-spectacol-despre-pretul-libertatii-anna-politkovskaia-oameni-care-dispar/

CONGRESUL NAȚIONAL AL MEMORIEI – UN LEGĂMÂNT CU ISTORIA

Astăzi, 28 iunie 2026, am avut onoarea de a participa la un eveniment de o importanță deosebită pentru istoria Republicii Moldova. La Palatul Republicii s-a desfășurat cea de-a II-a ediție a Congresului Național al Memoriei, consacrată comemorării a două dintre cele mai tragice pagini din trecutul nostru: împlinirea a 80 de ani de la foametea organizată din anii 1946–1947 și a 85 de ani de la prima operațiune de deportări sovietice din 1941.
Sala Palatului Republicii a reunit un public numeros: istorici, savanți, scriitori, profesori, cercetători, reprezentanți ai instituțiilor statului, membri ai familiilor deportaților și ai foștilor deținuți politici, precum și numeroși oameni preocupați de păstrarea memoriei naționale. Atmosfera a fost una de profund respect și reculegere. Fiecare discurs era ascultat cu atenție, iar în multe momente emoția se citea pe chipurile celor prezenți. Nu a fost doar un congres științific, ci o adevărată întâlnire a memoriei cu conștiința unui popor.
Evenimentul a fost deschis prin mesaje de înaltă ținută spirituală și istorică, adresate de președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, ministrul Culturii, Cristian Jordan, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Polone în Republica Moldova, E.S. Tomasz Kobzdej, precum și de Alexandru Postică, președintele Asociației Foștilor Deportați Politici din Republica Moldova.
A urmat o amplă sesiune în plen, la care au susținut comunicări personalități marcante din domeniul istoriei, culturii și vieții publice: primarul municipiului Comrat, Serghei Anastasov, profesorul universitar, doctor habilitat Anatol Petrencu, președintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”, Peter Keup, doctor și președinte Inter ASSO din Berlin, Ion Andrei Gherasim, președintele Fundației Corneliu Coposu din România, Virgiliu Pîslariuc, conferențiar universitar, doctor și deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Marcela Cebotaru și Nicolae Uncuța, supraviețuitori ai represiunilor comuniste, preotul Viorel Cojocaru, consilier cultural al Arhiepiscopiei Chișinăului, Mitropolia Basarabiei, precum și istoricul Octavian Țîcu.
Fiecare intervenție a abordat un alt aspect al tragediilor provocate de regimul totalitar sovietic, însă toate au alcătuit un mesaj comun: adevărul istoric trebuie cunoscut, asumat și transmis generațiilor viitoare. S-a vorbit despre arestări, deportări, execuții fără judecată, dosare fabricate, foamete organizată și despre suferințele îndurate de Basarabia și de alte popoare aflate sub dominația sovietică. Vorbitorii au subliniat că astăzi, în secolul XXI, avem posibilitatea de a cerceta arhivele, de a descoperi adevărul ascuns cândva sub șapte lacăte și de a păstra vie memoria colectivă. Un popor care își uită istoria riscă să-și piardă identitatea și viitorul.
Ascultând aceste mărturii, gândul m-a purtat spre propria mea familie. Mi-am amintit de tot ceea ce îmi povestea tata despre foametea din anii 1946–1947. Atunci, la numai 40 de ani, a murit bunicul meu, iar fratele cel mai mic al tatălui meu a fost și el răpus de foamete. Oamenii erau atât de slăbiți încât nu mai avea cine să sape gropile. Nu existau sicrie, iar morții erau transportați în căruțe, unul peste altul. Peste această tragedie s-a abătut apoi și tifosul. Mi-am amintit și de suferințele provocate de deportări, de lacrimile mamelor, de destinele frânte și de nedreptățile care nu ar fi trebuit niciodată să se întâmple.
Pentru mine, participarea la acest congres a avut o semnificație aparte. De peste trei decenii cercetez drama deportărilor și a represiunilor comuniste, adun mărturii, documente și destine care nu trebuie lăsate pradă uitării. Fiecare întâlnire cu supraviețuitorii și cu urmașii lor îmi întărește convingerea că această muncă trebuie continuată. Fiecare pagină scrisă, fiecare mărturie salvată și fiecare adevăr readus la lumină reprezintă o victorie împotriva uitării.
Congresul de astăzi a avut un obiectiv nobil: consolidarea culturii memoriei în Republica Moldova, promovarea adevărului istoric, apropierea de valorile europene și afirmarea demnității umane și a democrației ca valori fundamentale.
La acest congres nu am venit singură. Am invitat familii ale deportaților și urmașii acestora, ale căror mărturii se regăsesc în cărțile mele „Destăinuiri de pe lumea cealaltă”, apărută în anul 2013, și „Siberia – cronica unui coșmar”, publicată recent la Editura Lexon Prim. Am considerat că prezența lor este cea mai vie dovadă că memoria nu poate fi păstrată doar în arhive și în cărți, ci și în inimile oamenilor care au trăit sau au moștenit aceste suferințe.
Le mulțumesc din suflet organizatorilor pentru invitație și pentru efortul depus în organizarea unui eveniment de o asemenea valoare morală, istorică și educativă. Astfel de congrese contribuie la vindecarea memoriei colective și la consolidarea unei societăți întemeiate pe adevăr, demnitate și respect pentru trecut.
Voi continua, prin cărțile și activitatea mea, să susțin cunoașterea istoriei noastre, să promovez adevărul istoric și să păstrez vie memoria celor care au suferit în timpul regimului totalitar. Consider că aceasta este nu doar o datorie de onoare față de înaintași, ci și o responsabilitate față de copiii și nepoții noștri.
Memoria nu este doar o lecție despre trecut. Ea este o responsabilitate față de prezent și un legământ pentru viitor. Numai cunoscând adevărul și păstrând vie amintirea celor care au suferit vom putea construi o societate liberă, demnă și întemeiată pe valorile adevărului, dreptății și libertății.

Veronica PIRLEA-CONOVALI, scriitoare, Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

CARTEA CARE DĂ GLAS MEMORIEI

Există cărți care se citesc și există cărți care se trăiesc. Există cărți care informează și există cărți care păstrează vie memoria unui popor. Volumul „Siberia – cronica unui coșmar” face parte din această din urmă categorie. El readuce în atenția cititorilor una dintre cele mai dramatice pagini din istoria Basarabiei – deportările organizate de regimul totalitar sovietic –, prin mărturii autentice, culese cu răbdare, responsabilitate și profund respect față de adevărul istoric.
Lansarea cărții a avut loc la Muzeul Orașului Chișinău – Turnul de Apă, instituție condusă de doamna Valeria Suruceanu. În sala de conferințe de la etajul al șaptelea, de unde panorama capitalei se deschide asemenea unei pagini de istorie, s-au adunat istorici, academicieni, profesori universitari, cercetători, jurnaliști, scriitori, foști deportați, elevi, studenți și numeroși iubitori de carte. Sala arhiplină a demonstrat că memoria trecutului continuă să fie o preocupare vie pentru societatea noastră.
Despre importanța volumului și despre necesitatea păstrării memoriei deportărilor au vorbit personalități marcante ale vieții științifice și culturale: Valeria Suruceanu, Ion Negrei, Anatol Petrencu, Ion Valer Xenofontov, Lidia Prisac, Vasile Bumacov, Gheorghe Marzencu, Ștefan Sofronovici, Vladimir Guțu, Larisa Guțu, Vasile Andreuță ,Andrei Viziru, Elvira Țîgănaș-Pintea, Maria Șepteleci, Maria Tentiuc- Blănaru, Areta Guțu, Alina Cujbă, Viorica Gajim și alți invitați. Fiecare intervenție a adus noi argumente despre valoarea documentară și umană a cărții, iar împreună au alcătuit o adevărată lecție de istorie, responsabilitate și demnitate.
Volumul este rodul unei îndelungate munci de documentare și cercetare. În paginile sale sunt adunate mărturiile unor familii deportate din raioanele Edineț, Soroca, Hîncești și Ștefan Vodă, precum și din localitățile Bălceana, Vărăncău, Rublenița, Șepteleci, Brătușenii Vechi, Olănești, Ruseni, Cupcini, Parcova, Fântâna Albă, Rîcipeni și din multe alte sate ale Republicii Moldova.

Cartea readuce la lumină destinele familiilor Tentiuc, Pîrlii, Tatarciuc-Ursu, Bărbuță, Coca, Mogureanu, Gogu, Babin, Curoș, Gâscă, Ciolac, Crăciun, Moraru, Iachim, Bologa, Putină, Frecauțan, Mihăiescu și ale multor altor oameni care au fost smulși din sânul familiilor lor și condamnați la ani grei de exil. Dincolo de nume și statistici, cititorul descoperă vieți frânte, copilării pierdute, familii despărțite și o suferință care nu poate fi înțeleasă decât ascultând glasul celor care au trăit-o.
Evenimentul s-a desfășurat pe parcursul mai multor ore într-o atmosferă de profundă emoție. Deosebit de impresionați au fost elevii și studenții prezenți în sală, care au avut privilegiul de a asculta mărturii directe și reflecțiile unor istorici și cercetători preocupați de recuperarea adevărului istoric. Pentru mulți dintre ei, această întâlnire a fost o lecție de istorie vie, imposibil de regăsit între coperțile unui manual.
La lansare a participat și editorul volumului, Eduard Poting, care a vorbit despre procesul de editare și despre responsabilitatea publicării unei asemenea lucrări. Cartea a apărut la Editura Lexon-Prim, cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii, în conformitate cu decizia Comisiei de selecție pentru editarea cărții naționale.
Ediția a fost coordonată științific de doctorul, conferențiarul universitar Ion Valer Xenofontov și de cercetătoarea științifică, doctor Lidia Prisac. Coperta și tehnoredactarea sunt semnate de Angelina Lavric, iar prefața volumului aparține lui Ion Valer Xenofontov și Lidiei Prisac.
„Siberia – cronica unui coșmar” nu este doar o carte despre trecut. Este o punte între generații, un act de recuperare a adevărului și un omagiu adus miilor de oameni care au avut de suferit în urma deportărilor. Fiecare mărturie salvată în paginile acestui volum înseamnă o victorie împotriva uitării.
Poate că timpul estompează durerea, dar nu are dreptul să șteargă memoria. Atât timp cât asemenea cărți vor fi scrise, citite și discutate, victimele deportărilor vor continua să vorbească prin glasul documentelor și al mărturiilor lor. Aceasta este adevărata menire a volumului „Siberia – cronica unui coșmar”: să păstreze vie memoria, să apere adevărul și să ofere generațiilor de astăzi și de mâine o lecție despre demnitate, curaj și iubire de neam.
„Un popor care își păstrează memoria își păstrează și demnitatea. Iar adevărul, odată așternut în carte, devine lumină pentru generațiile care vin.”

Veronica Pîrlea-Conovali, scriitoare, Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

O LECȚIE DE IUBIRE PENTRU CHIȘINĂU ȘI PENTRU RĂDĂCINILE NOASTRE

La 26 iunie 2026, am avut deosebita bucurie de a participa, la invitația Centrului Academic Internațional „Mihai Eminescu”, la Programul estival „Provocarea verii”, ediția a VII-a, desfășurat sub genericul „Explorăm Chișinăul”.
Invitația a venit din partea colaboratorilor Centrului, domnul Ștefan Sofronovici, poet și cercetător științific, și doamna Natalia Dabija Corghencea, șef serviciu, cărora le adresez sincere mulțumiri pentru încredere, ospitalitate și pentru efortul pe care îl depun în cultivarea dragostei copiilor pentru cultură, istorie și valorile naționale.
Deși arșița acestei zile a fost copleșitoare, am ajuns la timp. În sală mă așteptau copii cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, cu ochii plini de curiozitate și cu inimile deschise spre o nouă călătorie prin istoria capitalei noastre.
Îmi sunt foarte dragi copiii. Ori de câte ori mă aflu în fața lor, simt că nu trebuie doar să le ofer informații, ci și să le transmit valori, să-i îndemn să citească, să-și iubească neamul, limba și istoria, să-i învăț să deosebească binele de rău și, pe cât este posibil, să-i feresc de capcanele vieții. De aceea, întâlnirea noastră s-a desfășurat într-o atmosferă caldă, luminoasă și sinceră, spre bucuria lor și a mea.
Le-am vorbit despre Chișinău – orașul așezat pe șapte coline –, despre râul Bâc și despre viața care pulsa odinioară pe malurile lui. Am evocat istoria Catedralei Mitropolitane, a Clopotniței, a Arcului de Triumf, a Primăriei municipiului Chișinău, a Sălii cu Orgă și a Teatrului Național „Mihai Eminescu”. Am discutat despre războaie și cutremure, despre distrugeri și renaștere, despre ruine și reconstrucții, dar și despre personalitățile care și-au pus amprenta asupra dezvoltării orașului: mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, Alexandru Bernardazzi, Alexandru Plămădeală, Ivan Bodiul (personaj controversat) și multe alte nume de seamă.
Le-am povestit și despre Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, despre lei, felinare, scrânciubele de odinioară și monumentul marelui voievod. În acel moment, întâlnirea s-a transformat într-un dialog sincer, care m-a surprins profund. Aproape toți copiii mi-au spus că nu știau unde se află monumentul lui Ștefan cel Mare, Grădina Publică, Primăria municipiului Chișinău sau Catedrala Mitropolitană.
Pentru câteva clipe am rămas fără cuvinte. La început am crezut că sunt doar emoționați sau neatenți, însă am înțeles că aceasta era realitatea. Atunci m-am gândit cât de importante sunt școala, taberele de creație și instituții de cultură, precum Centrul Academic Internațional „Mihai Eminescu”, unde copiii au posibilitatea să descopere ceea ce, din păcate, uneori nu mai află nici în familie.
Noi, copiii de altădată, creșteam ascultând poveștile părinților și ale bunicilor. Cunoșteam istoria vetrei natale, tradițiile și obiceiurile, legendele și întâmplările transmise din generație în generație. Astăzi, această punte dintre trecut și prezent pare tot mai fragilă. Tocmai de aceea, avem datoria morală de a le oferi copiilor rădăcini puternice, pentru ca mai târziu să poată avea aripi.
Pentru ca întâlnirea să rămână vie în sufletele lor, le-am vorbit despre Eugen Doga și Gheorghe Vodă, două personalități care au dăruit Chișinăului nemuritorul său imn. Le-am recitat poezii scrise de mine și dedicate capitalei, iar copiii au recitat și ei. Apoi am cântat împreună câteva cântece din copilăria mea. Două dintre ele au fost bisate la cererea copiilor, iar bucuria mea a fost cu atât mai mare când au dorit să le învețe și ei. Atunci am înțeles încă o dată că poezia și cântecul adevărat nu îmbătrânesc niciodată și că ele au puterea de a uni generațiile.
La final am făcut fotografii, ne-am îmbrățișat și ne-am urat tot binele din lume. Am plecat cu sufletul plin de lumină și cu credința că fiecare cuvânt rostit cu dragoste rodește cândva.
Plecând de la această întâlnire, am simțit încă o dată cât de necesare sunt instituțiile de cultură care își deschid porțile pentru copii. Centrul Academic Internațional „Mihai Eminescu”, demonstrează, prin asemenea proiecte, că educația, cultura și dragostea pentru valorile naționale pot fi cultivate cu răbdare, dăruire și profesionalism. Le adresez sincere mulțumiri organizatorilor și tuturor celor care fac posibilă desfășurarea unor asemenea activități, deoarece fiecare copil care pleacă de aici mai bogat sufletește reprezintă o speranță pentru viitorul nostru.
Dacă măcar un singur copil va merge de acum înainte să descopere Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, dacă va privi cu alți ochi Arcul de Triumf, Catedrala, Primăria sau monumentul marelui voievod, atunci întâlnirea noastră și-a atins cu adevărat scopul.
În ochii acestor copii am văzut viitorul Chișinăului. Iar viitorul începe întotdeauna cu un copil care învață să-și iubească orașul, istoria și neamul.
Copiii sunt viitorul acestui neam, iar datoria noastră este să le oferim nu doar cunoștințe, ci și rădăcini, modele și repere adevărate. Numai un copil care își cunoaște istoria, își respectă valorile și își iubește locurile natale va deveni un adult care își va iubi țara și va ști să o slujească cu demnitate.
Astăzi am încercat să sădesc în inimile lor o sămânță de iubire pentru Chișinău, pentru istoria lui și pentru oamenii care l-au zidit prin muncă, talent și sacrificiu. Am încrederea că această sămânță va încolți, va înflori și va rodi peste ani, în sufletele acestor copii. Pentru că adevărata educație începe acolo unde se naște dragostea față de rădăcini, iar un popor care își cunoaște trecutul va avea întotdeauna un viitor.

Veronica PÎRLEA-CONOVALI, scriitoare
Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

TEATRUL NAȚIONAL „MIHAI EMINESCU” DIN CHIȘINĂU

Richard al III-lea

de William Shakespeare
regie: Petru Hadârcă
Traducere text: Horia Gârbea
Versiune scenică: Petru Hadârcă

Scenografie: Irina Gurin
Univers sonor și muzică: Valentin Lindo Strișcov
Mișcare scenică: Oleg Mardari
Video design: Vlad Adajuc
Light design: Andrei Fotescu

Spectacolul este montat în baza textului tradus de Horia Gârbea, din integrala Shakespeare în XVII volume, editura Tracus Arte, ediție coordonată și îngrijită de George Volceanov.

Nu e o lecție de istorie, ci o confruntare cu prezentul. Un spectacol despre setea de putere și prețul pe care îl plătește o lume ce se încrede hipnotic în promisiuni mincinoase, despre cum răul nu apare brusc, ci este adesea tolerat pas cu pas. Richard ne privește direct din scenă (din scena Teatrului, dar și a lumii politice de astăzi) și ne întreabă: cât de pregătiți suntem să nu-l lăsăm să câștige?
În zilele noastre, Richard al III-lea nu mai este doar un personaj din teatrul lui Shakespeare. Îl descoperim cu groază în buletinele de știri, îl recunoaștem în discursurile și ambițiile autoritare ale unor lideri politici, iar umbra lui se întinde tot mai amenințător asupra vieții noastre. Spectacolul nu vorbește despre cocoașa fizică a lui Richard, ci despre deformarea din mintea sa – prototipul monstrului cultivat, tolerat și lăsat să conducă lumea. Revenim la textul lui Shakespeare pentru a ne reaminti cât de periculos este să te lași sedus de fantasma „mâinii de fier”: o poveste menită să zguduie conștiințe, de urmărit pe scena teatrului și de asumat prin acțiune, pentru a nu deveni coșmarul lumii noastre.

Sursa: TNME.md – https://tnme.md/spectacole/richard-al-iii-lea/

Foto: IVX, 21 iunie 2026

ZIUA ISTORICULUI – O SĂRBĂTOARE A MEMORIEI, A CUNOAȘTERII
ȘI A RESPONSABILITĂȚII FAȚĂ DE VIITOR

Există profesii care modelează prezentul și profesii care păstrează vie memoria trecutului. Istoricii au nobila misiune de a cerceta, interpreta și transmite generațiilor viitoare experiența acumulată de omenire de-a lungul timpului. De aceea, Ziua Istoricului nu este doar o sărbătoare profesională, ci și un moment de reflecție asupra valorii memoriei colective și a rolului pe care istoria îl are în dezvoltarea unei societăți.
Astăzi, 18 iunie 2026, am marcat Ziua Istoricului, sărbătoare profesională instituită oficial în Republica Moldova în anul 2011. Această zi reprezintă un prilej de apreciere a celor care își consacră viața cercetării trecutului și promovării realității istorice.
Într-o lume aflată într-o continuă schimbare, istoricul rămâne gardianul memoriei și al identității naționale. Prin studiile și cercetările sale, el contribuie la formarea conștiinței civice, la înțelegerea proceselor istorice și la consolidarea valorilor culturale ale unui popor. Istoricii studiază evoluția societății umane de la apariția primelor comunități și până în prezent, analizând evenimentele politice, economice, sociale, militare și culturale care au influențat destinul omenirii. Numai prin cunoașterea trecutului putem înțelege prezentul și putem construi un viitor mai bun, evitând greșelile care au provocat, de-a lungul timpului, suferințe și pierderi incomensurabile.
Cu prilejul acestei sărbători, în Sala Albastră a Muzeului Național de Istorie a Moldovei a avut loc un eveniment deosebit, organizat de Asociația Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”, în colaborare cu Facultatea de Istorie și Filosofie și Institutul de Istorie ale Universității de Stat din Moldova. La manifestare au participat numeroși istorici, cercetători, profesori universitari, cadre didactice și alte personalități din domeniul științei și culturii.
Atmosfera a fost una solemnă, dar în același timp caldă și prietenoasă. Revederea colegilor, schimbul de opinii și evocarea marilor personalități ale istoriografiei naționale au conferit evenimentului o semnificație aparte. În discursurile lor, vorbitorii au evidențiat rolul istoriei în societatea contemporană și necesitatea promovării valorilor autentice într-o epocă marcată de provocări și transformări rapide.
Programul artistic prezentat de elevii Școlii de Arte din Ialoveni a adus un plus de frumusețe și sensibilitate manifestării. Momentele musicale s-au împletit armonios cu intervențiile profesorilor și cercetătorilor, creând o atmosferă de sărbătoare și inspirație.
Un moment de profundă emoție l-a constituit slujba de pomenire oficiată la Cimitirul Central din Chișinău, în memoria istoricilor care nu mai sunt printre noi. Prin acest gest de recunoștință au fost omagiați cei care și-au dedicat viața cercetării și promovării istoriei naționale.
În cadrul festivității au fost înmânate diplome, premii și distincții pentru rezultate remarcabile în activitatea științifică și didactică. Am avut onoarea și bucuria de a primi Premiul „Academician Ștefan Ciobanu” pentru editarea manualelor și a materialelor didactice auxiliare, precum și pentru volumul Siberia. Cronica unui coșmar. Materiale publicistico-științifice (Chișinău, Editura Lexon Prim, 2026).
Această distincție mi-a fost înmânată de profesorul universitar, doctor habilitat în istorie, domnul Anatol Petrencu, președintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”. Pentru mine, acest premiu reprezintă nu doar o apreciere a muncii depuse de-a lungul anilor, ci și o responsabilitate de a continua cercetarea și promovarea adevărului istoric. Am primit această recunoaștere cu profundă recunoștință și cu convingerea că fiecare lucrare dedicată istoriei contribuie la păstrarea memoriei colective și la educarea noilor generații.
Sărbătoarea a continuat prin vizita la Liceul Teoretic „Pro Succes”, instituție condusă de doamna Nadejda Cristea, doctor în istorie, personalitate bine cunoscută în domeniul educației și fost ministru adjunct al Educației.
Încă de la primii pași făcuți în această instituție am rămas impresionată de curățenia, eleganța și armonia spațiului. Florile atent îngrijite, trandafirii și levănțica aflate în plină frumusețe, arborii ornamentali, coridoarele luminoase și sălile de clasă moderne creează impresia unei lumi aparte, în care fiecare detaliu vorbește despre grijă, responsabilitate și respect față de educație.
Vizita mi-a confirmat încă o dată faptul că performanța școlară nu apare întâmplător. Ea este rezultatul unei munci perseverente, al unei conduceri competente și al unei echipe unite în jurul acelorași valori. Pentru a menține la un nivel atât de înalt o instituție în care învață sute de copii este nevoie de sacrificiu, devotament și dragoste autentică față de școală și elevi, ceea ce face doamna director Nadejda Cristea și administrația Liceului.
După vizitarea instituției a urmat un dialog sincer și constructiv despre educație, performanță, valori, disciplină și perspective de dezvoltare. La discuție au participat istoricii Ion Valer Xenofontov și Lidia Prisac. Schimbul de idei ne-a condus la o concluzie simplă, dar esențială: fără muncă serioasă, fără responsabilitate, fără respect față de cunoaștere și fără o viziune clară asupra viitorului nu pot exista rezultate durabile.
Ziua Istoricului mi-a oferit încă o dată convingerea că istoria nu aparține doar trecutului. Ea trăiește prin oamenii care o cercetează, o predau și o transmit generațiilor viitoare. Atât timp cât vom prețui memoria înaintașilor și vom respecta valorile pe care aceștia ni le-au lăsat moștenire, vom avea repere sigure pentru drumul nostru înainte.
Mulțumesc tuturor colegilor, profesorilor, cercetătorilor și prietenilor pentru această zi deosebită, pentru emoțiile trăite, pentru dialogurile valoroase și pentru lecțiile care ne amintesc că istoria este una dintre cele mai importante forme de cunoaștere a lumii și a noastră înșine.

Veronica Pîrlea-Conovali, scriitoare,
Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

LANSAREA VOLUMULUI „SIBERIA – CRONICA UNUI COȘMAR”

La 17 iunie 2026, în incinta Muzeului Orașului Chișinău ( Turnul de Apă) de pe strada Alexei Mateevici nr. 60, s-a desfășurat lansarea volumului „Siberia – cronica unui coșmar. Materiale publicistico-științifice”.
Evenimentul a reunit un public numeros și divers, oameni de cultură, profesori, cercetători, studenți și elevi, dar și familii ale deportaților — copii, nepoți și strănepoți ai celor care au cunoscut drama exilului siberian. Prezența lor a transformat această întâlnire într-un adevărat act de recuperare a memoriei colective și de omagiere a celor care au îndurat suferințe greu de imaginat.
Cu mesaje de apreciere și înaltă prețuire au intervenit personalități marcante ale vieții academice și culturale: Valeria Suruceanu,Ion Valer Xenofontov, Prisac Lidia, Anatol Petrencu, Ion Negrei, Vasile Bumacov, Ștefan Sofronovici, Vasile Adruță, Gheorghe Marzencu, Aurel și Sergiu Rotaru, Vladimir Guțu, Andrei Viziru, Septelici Maria , Elvira Ţîganaş-Pîntea, Virginia Mireanu și mulți alți invitați de onoare. La eveniment a fost prezent și editorul volumului, Eduard Potinga, cel care a contribuit la apariția acestei lucrări de suflet.
Comunicările și reflecțiile profesorilor universitari, doctorilor și cercetătorilor s-au împletit armonios cu mărturiile emoționante ale deportaților și ale urmașilor acestora. Au fost rememorate pagini dureroase din istoria neamului nostru, destine frânte, copilării pierdute și ani de suferință petrecuți departe de casă, în întinderile reci ale Siberiei.

Deosebit de impresionante au fost intervențiile doamnelor Elena Cristea-Harjevschi, Areta Gâscă-Guțu, Alina Gâscă-Cujbă și Maria Tentiuc din satul Bălceana, raionul Hîncești, care au adus în fața publicului mărturii vii despre rezistența prin credință, demnitate și dragoste de familie.
Despre colaborarea îndelungată a autoarei cu Muzeul Neamului a vorbit Lica Movilă, jurnalistă și membră a colegiului de redacție al săptămânalului „Florile Dalbe”, evocând numeroase proiecte culturale și istorice realizate de-a lungul anilor.
Cu cuvinte de felicitare și apreciere au venit și reprezentanții Colegiului Național de Coregrafie: Elena Timuș, Sergiu Luca, doctor și conferențiar universitar, precum și Viorica Gajim, director adjunct al instituției, care au subliniat importanța cunoașterii istoriei și a transmiterii adevărului istoric către tinerele generații.
Evenimentul a durat câteva ore și s-a desfășurat într-o atmosferă caldă, luminoasă și profund emoționantă. Dialogul dintre generații, amintirile depănate și interesul manifestat de cei prezenți au demonstrat încă o dată că memoria deportărilor rămâne vie și că adevărul istoric continuă să unească oameni din diferite domenii și generații.
Volumul „Siberia – cronica unui coșmar” a fost apreciat de participanți drept o lucrare necesară societății noastre, o contribuție valoroasă la păstrarea memoriei naționale și la înțelegerea uneia dintre cele mai dramatice perioade din istoria Basarabiei.

Lucrarea a fost apreciată de participanți drept o lucrare necesară societății noastre, o contribuție valoroasă la păstrarea memoriei naționale și la înțelegerea uneia dintre cele mai dramatice perioade din istoria Basarabiei.
Pentru mine, cea mai mare bucurie a fost prezența familiilor deportaților. Faptul că la eveniment au venit copii, nepoți și strănepoți ai celor care au trecut prin infernul Siberiei demonstrează că memoria nu poate fi îngropată de timp și că lecțiile trecutului trebuie cunoscute și transmise mai departe.
Adresez sincere mulțumiri tuturor celor care au fost prezenți la acest eveniment de suflet. Fiecare participant a contribuit prin prezență, cuvânt, emoție și solidaritate la reușita acestei întâlniri dedicate memoriei deportaților.
Mulțumiri deosebite profesorilor, cercetătorilor, oamenilor de cultură, colegilor, prietenilor, studenților și elevilor care și-au lăsat pentru câteva ore obligațiile cotidiene, proiectele și preocupările personale pentru a fi alături de această carte și de oamenii a căror istorie este cuprinsă între paginile ei. M-a emoționat profund faptul că atât de mulți oameni au ales să fie prezenți, oferindu-mi astfel unul dintre cele mai frumoase semne de apreciere și respect.
Recunoștința cea mai profundă se îndreaptă către deportați și către urmașii acestora, care au avut puterea să-și împărtășească amintirile și să păstreze vie memoria unor vremuri de grea încercare. Datorită lor, adevărul continuă să trăiască și să vorbească generațiilor de astăzi și de mâine.

Veronica Pîrlea-Conovali distinsă de Asociația Istoricilor din Republica Moldova (președinte: dr. hab., prof. univ. Anatol Petrencu) cu Premiul „Ștefan Ciobanu” pentru volumul „Siberia – cronica unui coșmar. Materiale publicistico-științifice”, 18 iunie 2026.

Cartea „Siberia – cronica unui coșmar” nu este doar o culegere de documente și mărturii, ci și un monument al memoriei, ridicat în semn de respect pentru cei care au suferit, au rezistat și au păstrat vie speranța întoarcerii acasă. Ea vorbește despre durere, dar și despre puterea omului de a învinge destinul, despre adevăr, demnitate și nevoia de a nu uita niciodată.
Vă mulțumesc tuturor pentru încredere, susținere și pentru faptul că ați demonstrat încă o dată că memoria, adevărul și respectul față de istorie ne unesc și ne fac mai puternici.

Veronica Pîrlea-Conovali, scriitoare, Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, scriitoare, Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

O CARTE DESPRE MEMORIE, DURERE ȘI ADEVĂR

„Siberia – cronica unui coșmar” este o lucrare documentară dedicată memoriei victimelor deportărilor staliniste din Basarabia. Cartea reunește mărturii autentice ale supraviețuitorilor și ale urmașilor acestora, culese din mai multe localități ale Republicii Moldova, constituind o contribuție importantă la recuperarea și păstrarea adevărului istoric.
Volumul aduce în atenția cititorilor destinele unor familii deportate din satele Vărăncău, Rublenița, Șepteleci, Brătușenii-Vechi, Ruseni, Parcova, Cupcini, Olănești, Bălceana și din alte localități ale raioanelor Soroca, Edineț ,Hîncești și Ștefan Vodă. Familiile Gogu, Pîrlii, Burlacu, Babin, Curoș, Ursu, Mogureanu, Bărbuța, Gâscă, Tentiuc, Cristea, Coca și multe altele își depănă amintirile, alcătuind o impresionantă cronică a durerii, a rezistenței și a speranței.
Bazată pe mărturii directe, cartea reconstituie drama deportărilor din anii 1941, 1949 și 1951. Martorii povestesc despre noaptea ridicărilor, despre trădările și denunțurile care au precedat deportarea, despre drumul lung spre Siberia, despre foamete, frig, muncă istovitoare, boli și moarte. Sunt evocate morminte fără cruci și fără lumânări, lacrimi ascunse, dorul de casă și lupta necontenită pentru supraviețuire.
Dincolo de tragedia acestor evenimente, cartea evidențiază puterea credinței, solidaritatea dintre oameni și capacitatea deportaților de a-și păstra identitatea, limba și demnitatea în cele mai grele condiții. Întoarcerea acasă, după ani de exil, a însemnat pentru mulți începutul unei alte lupte: aceea de a-și reconstrui viața și de a-și regăsi locul într-o societate care încerca să uite.
Prin bogăția mărturiilor și autenticitatea documentării, „Siberia – cronica unui coșmar” depășește statutul unei simple cărți de istorie orală, devenind un document al memoriei colective și un omagiu adus tuturor celor care au avut de suferit în urma represiunilor regimului sovietic.
Cartea a fost editată de Lexon-Prim, sub îngrijirea editorului Eduard Potîng, cu sprijinul Ministerul Culturii al Republicii Moldova, și beneficiază de prefața semnată de Ion Valer Xenofontov și Lidia Prisac
Această carte este rodul întâlnirilor mele cu oameni care au cunoscut coșmarul deportărilor și care au găsit puterea de a-și împărtăși amintirile. Am ascultat cu emoție poveștile lor despre suferință, pierdere, dor și speranță. Fiecare mărturie adunată între aceste coperți reprezintă o viață, un destin și o lecție de demnitate.
Am scris această carte cu gândul la cei care nu mai sunt printre noi, la cei care și-au găsit odihna în pământul rece al Siberiei, departe de casă și de cei dragi, dar și la generațiile tinere, care trebuie să cunoască adevărul despre una dintre cele mai dureroase pagini din istoria neamului nostru. Consider că avem datoria morală de a păstra vie memoria acestor oameni și de a transmite mai departe lecțiile trecutului.
„Siberia – cronica unui coșmar” nu este doar o carte despre deportări. Este o carte despre oameni, despre suferință și speranță, despre puterea de a rezista și despre nevoia de a nu uita niciodată. Este un omagiu adus tuturor celor care au trecut prin infernul Siberiei și au găsit puterea să transforme durerea în mărturie pentru viitor.

Veronica Pîrlea-Conovali, scriitoare, Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

PE URMELE LUI BRÂNCUȘI – O PUNTE DE LUMINĂ ÎNTRE GENERAȚII ȘI ÎNTRE MALURILE PRUTULUI

Există întâlniri care ne îmbogățesc sufletul, călătorii care ne apropie de istorie și oameni care reușesc să transforme un simplu proiect educațional într-o adevărată lecție de viață. O asemenea experiență am trăit recent la București și în inima Olteniei, participând la festivitatea de premiere a concursului interdisciplinar „Constantin Brâncuși – Poetul Glasului Lemnului Etern”, organizat de Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din București.
De când mă știu, am crezut în puterea prieteniei, a colaborării, a dialogului și a schimbului de experiență. De-a lungul anilor, aceste valori m-au determinat să contribui la consolidarea relațiilor dintre mai multe instituții de învățământ din Republica Moldova și România. Din aceste legături s-au născut proiecte frumoase, prietenii durabile și experiențe care demonstrează că educația nu cunoaște granițe.
Una dintre cele mai valoroase colaborări este cea cu Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din București, instituție condusă de doamna Gabriela Alef Machidon, matematician, poetă și promotor neobosit al valorilor culturale românești. Cu patru ani în urmă, domnia sa a inițiat concursul interdisciplinar „Constantin Brâncuși – Poetul Glasului Lemnului Etern”, proiect care a crescut de la an la an, devenind un adevărat spațiu de întâlnire pentru elevii și profesorii din întreg arealul românesc.
În anul de studii 2025–2026, concursul a fost dedicat împlinirii a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși, personalitate care a dus numele României pe cele mai înalte culmi ale artei universale. La această ediție au participat peste 600 de elevi din spațiul românesc, de la Nistru până la Tisa, de la Dunăre până la Marea Neagră.
Scopul concursului a fost identificarea, stimularea și valorificarea potențialului creativ al elevilor prin realizarea unor lucrări literar-artistice originale și prin promovarea unei gândiri integrative asupra ființei umane, culturii și valorilor spirituale. Secțiunile concursului au cuprins creație literară, muzică, arte plastice, „Mâini dibace” și alte domenii artistice care au oferit participanților posibilitatea de a-și exprima talentul și sensibilitatea.
Republica Moldova a fost reprezentată cu cinste de mai multe instituții de învățământ. Au participat elevii Colegiului Național de Coregrafie din Chișinău, instituție condusă de doamna director Alina Filipciuc, îndrumați de profesoarele Veronica Pîrlea-Conovali și Raisa Sturza. Alături de ei s-au aflat elevii de la Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo” și de la Colegiul Internațional de Administrare și Business din Chișinău, coordonați de profesoara Ludmila Malai.
O participare numeroasă și valoroasă a avut și Colegiul Pedagogic „Alexe Mateevici” din Chișinău, prin implicarea profesoarei Olga Trudov-Mațarin, precum și Gimnaziul „Gheorghe Malarciuc” din Vatra, reprezentat de elevii coordonați de profesoara Silvia Strătilă.
Consider necesar să evidențiez contribuția acestor dascăli, deoarece în spatele fiecărei diplome se află multe ore de muncă, îndrumare, răbdare și încurajare. Profesorii sunt cei care descoperă și cultivă talentul, insuflă încredere și îi învață pe elevi să creadă în propriile forțe. De cele mai multe ori, munca lor rămâne nevăzută, însă rezultatele obținute de elevi vorbesc despre profesionalismul și dăruirea lor.
Dintre cei peste 600 de participanți, foarte mulți au obținut premii I, II, III și mențiuni. De la Colegiul Național de Coregrafie din Chișinău, elevii Cezara Maneachin și Marcel Chetrean au fost distinși cu diplome de gradul I, confirmând încă o dată valoarea școlii și a profesorilor care i-au îndrumat.
Festivitatea de premiere a avut loc la București, în sala de festivități a Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși”. Din Republica Moldova am participat un grup de elevi și profesori, iar evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă de sărbătoare și emoție.
Sala a fost arhiplină, iar printre invitați s-au aflat personalități marcante ale vieții culturale și educaționale: scriitorul, eseistul, dramaturgul și editorul Ion Machidon, scriitoarea și eseista Octavia Crăciun, inspectorul școlar pentru management instituțional Corina Ceamă și alți distinși invitați.
În centrul acestei frumoase inițiative s-a aflat doamna Gabriela Alef Machidon. Dincolo de funcția de director, domnia sa este sufletul acestui proiect, omul care, prin viziune, perseverență și dragoste pentru educație și cultură, a reușit să construiască o adevărată punte între elevii și profesorii din întreg spațiul românesc. Puțini cunosc câtă muncă, responsabilitate și dăruire se ascund în spatele organizării unui asemenea eveniment, însă rezultatele demonstrează că pasiunea și profesionalismul pot transforma un vis într-o realitate durabilă.
Elevii au recitat, au cântat, au prezentat lucrări artistice și au dialogat despre rolul educației și al culturii în formarea caracterului. Programul prezentat de participanți a impresionat prin diversitate și autenticitate, iar lucrările expuse au demonstrat talentul și creativitatea noii generații.
Însă surprizele nu s-au încheiat odată cu festivitatea de premiere. Organizatorii ne-au oferit și posibilitatea unei excursii culturale în județul Gorj, pe urmele marelui Constantin Brâncuși.
Organizatorii ne-au oferit și posibilitatea unei excursii prin locuri încărcate de istorie, cultură și spiritualitate, o continuare firească a concursului dedicat marelui Constantin Brâncuși. Astfel, experiența noastră nu s-a încheiat odată cu festivitatea de premiere, ci a continuat printr-o călătorie care ne-a purtat pe urmele marelui sculptor și prin unele dintre cele mai frumoase locuri ale Olteniei.
Primul popas a fost la Târgu Jiu, important centru cultural al regiunii, oraș în care personalitatea lui Constantin Brâncuși este prezentă la fiecare pas. Aici am admirat celebrul Ansamblu Monumental dedicat eroilor căzuți în Primul Război Mondial, format din Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Fără Sfârșit. Deși le cunoșteam din fotografii, albume și documentare, întâlnirea directă cu aceste opere a avut o cu totul altă încărcătură emoțională. În fața lor, simți parcă vibrația spiritului creator al artistului care a dus numele României pe toate meridianele lumii.
La fel de emoționantă a fost și vizita la Casa Memorială „Constantin Brâncuși” din satul Hobița, județul Gorj. Aici ne-a întâmpinat ghidul muzeului care, la umbra unor duzi seculari, vechi de peste două sute de ani, ne-a povestit cu pasiune despre copilăria, familia și drumul spre consacrare al marelui sculptor. Ascultând aceste istorii, am simțit dragostea profundă pe care Brâncuși a purtat-o locurilor natale și am înțeles încă o dată cât de important este să ne cunoaștem și să ne prețuim rădăcinile.
Pe parcursul excursiei am vizitat și două obiective inedite, Muzeul de Nicăieri și Muzeul Satul Răsturnat, locuri care ne-au oferit clipe de surpriză, curiozitate și bună dispoziție.
Un alt popas de suflet a fost Mănăstirea Horezu, ctitorită de domnitorul martir Constantin Brâncoveanu. Mai fusesem aici în timpul iernii, însă acum am avut ocazia să o admir în toată splendoarea ei. Verdeața, florile, munții împăduriți și zidurile groase de piatră creează imaginea unei adevărate cetăți a credinței și culturii românești. Am făcut numeroase fotografii, încercând să surprind frumusețea acestui loc binecuvântat de la poalele Munților Căpățânii. Sunt locuri care nu pot fi descrise pe deplin în câteva rânduri și la care sper să revin cândva cu un material mai amplu.
Deosebit de mult m-a impresionat și vizita la Mănăstirea Polovragi, așezată la poalele muntelui Piatra Polovragilor, în apropierea spectaculoaselor Chei ale Oltețului. Cu o istorie de peste cinci secole, acest sfânt lăcaș păstrează vie credința și spiritualitatea locului. Aici am avut impresia că Dumnezeu coboară mai aproape de oameni și le rânduiește pe toate cu înțelepciune și liniște.
Experiența a continuat cu vizitarea Peșterii Polovragi, loc încărcat de mister și legendă. Am aflat că localnicii păstrează și astăzi vii numeroase credințe legate de Zamolxis, considerat liderul spiritual al strămoșilor noștri geto-daci. Chiar și denumirea localității, a mănăstirii și a peșterii este considerată de unii cercetători ca având origini foarte vechi. Galeriile impresionante, încăpere după încăpere, te poartă printr-o lume fascinantă, în care fiecare metru pătrat pare să respire istorie. Împreună, peștera, mănăstirea și localitatea Polovragi formează o adevărată bijuterie a patrimoniului românesc, un loc în care îți dorești să mai rămâi, să mai revii, să vezi, să simți și să scrii.
Uneori, cea mai mare răsplată a unei călătorii nu constă în numărul locurilor vizitate, ci în emoțiile și gândurile pe care le aduci acasă. Fiecare obiectiv pe care l-am descoperit în această excursie a avut propria sa poveste, însă împreună au alcătuit o imagine complexă a istoriei, culturii și spiritualității românești.
De la operele nemuritoare ale lui Constantin Brâncuși din Târgu Jiu și până la liniștea mănăstirilor Horezu și Polovragi, am avut sentimentul că fiecare loc vorbește despre rădăcini, continuitate și credință. Sunt valori care au trecut proba timpului și care continuă să definească identitatea acestui neam.
La Hobița am descoperit universul copilăriei celui care avea să revoluționeze sculptura mondială. La Horezu am admirat frumusețea unei ctitorii domnești care păstrează vie memoria lui Constantin Brâncoveanu. La Polovragi am simțit liniștea și puterea credinței, iar în peștera cu același nume am avut impresia că pășesc printre file de istorie nescrisă.
Poate că fiecare dintre noi a privit aceste locuri în felul său. Eu însă am plecat cu convingerea că patrimoniul nostru cultural și spiritual este o comoară pe care avem datoria să o cunoaștem, să o prețuim și să o transmitem generațiilor viitoare.
Important este să menționez că, pe lângă această excursie minunată, fiecare participant premiat a primit câte o antologie a concursului la care a participat, realizată cu sprijinul Fundației Globalworth și tipărită la Editura Amurg Sentimental, condusă de scriitorul Ion Machidon.
Recunosc că această excursie m-a făcut să privesc cu alți ochi multe dintre locurile despre care citisem sau auzisem de-a lungul timpului. Uneori, o fotografie sau o lecție de istorie nu pot transmite emoția pe care o simți atunci când te afli chiar acolo, când atingi zidurile unei mănăstiri vechi de secole sau când privești operele unui geniu care a lăsat o amprentă de neșters asupra culturii universale.
Mulțumirile mele se îndreaptă către toți cei care au contribuit la organizarea acestei frumoase experiențe și, în mod special, către doamna Gabriela Alef Machidon, director al Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși” din București și inițiatoarea acestui proiect de suflet. Prin muncă, perseverență și dragoste față de educație și cultură, domnia sa a reușit să adune laolaltă sute de elevi și profesori din întreg spațiul românesc și să transforme un concurs într-o adevărată lecție de cultură, istorie și identitate.
M-am întors acasă cu multe fotografii și amintiri frumoase, dar mai ales cu sufletul mai bogat. Sunt convinsă că peste ani îmi voi aminti nu doar locurile vizitate, ci și oamenii alături de care am trăit aceste clipe. Iar dacă frumusețea unui drum se măsoară prin ceea ce lași în urmă și prin ceea ce iei cu tine, atunci această călătorie a fost, fără îndoială, una dintre cele mai prețioase. Mulțumesc!

Veronica Pîrlea-Conovali, scriitoare, Membru al Uniunii Ziariștilor bună din România

CHIȘINĂUL POVESTIT COPIILOR LA CENTRUL ACADEMIC INTERNAȚIONAL „EMINESCU”

Centrul Academic Internațional „Eminescu” este, în viziunea mea, una dintre acele rare oaze de cultură unde oamenii vin să se întâlnească cu cartea, cu istoria și cu valorile autentice. Aici se citesc și se lansează cărți, se omagiază evenimente importante și personalități ale neamului românesc și ale culturii universale.
Când vin la Centru – și o fac destul de des – simt cum viața culturală clocotește necontenit. Am înțeles demult că în Casa Poetului Mihai Eminescu de pe bulevardul Dacia domnesc mereu căldura, lumina, pacea și armonia. Colectivul de aici este într-o continuă activitate, iar doamna directoare Elena Dabija, cu mult tact, profesionalism și dăruire, conduce acest adevărat imperiu al cărții.
De câteva săptămâni urmăresc cu interes cum, zi de zi, la Centrul Academic Internațional „Eminescu” se adună copiii participanți la Programul estival „Provocarea verii”, ediția a VII-a, 2026. În fiecare zi, ei beneficiază de activități diverse și captivante, având ocazia să dialogheze cu personalități din diferite domenii.
Astăzi am avut bucuria de a fi și eu invitată. Tema întâlnirii a fost „Descoperă orașul Chișinău – locurile mele preferate”. Le-am povestit copiilor despre modul în care am studiat istoria urbei și despre experiența mea de aproape trei decenii în domeniul ghidajului turistic. Le-am vorbit despre importanța cunoașterii propriei istorii, care începe de la fiecare dintre noi, de la familie și de la locul unde ne-am născut și am crescut.
Le-am explicat că orașul Chișinău este inima Republicii Moldova și că fiecare stradă, fiecare clădire veche și fiecare parc păstrează file importante din istoria noastră. Aici se află principalele instituții ale statului – Președinția, Parlamentul și Guvernul –, iar trecutul și prezentul se împletesc firesc în povestea orașului. Le-am vorbit despre râul Bîc, despre Catedrala Mitropolitană, Arcul de Triumf și Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”.
Copacii seculari ai grădinii par să păstreze încă șoaptele vremurilor de odinioară, iar prin foșnetul frunzelor parcă răzbat și astăzi ecourile discuțiilor purtate de Constantin Stamati, Costache Negruzzi și alți cărturari ai timpului. Istoria nu trăiește doar în cărți, ci și în locurile pe care le străbatem zi de zi fără să le cunoaștem întotdeauna povestea.
Le-am recitat copiilor și poezia mea dedicată capitalei, intitulată „Orașul meu, Chișinău”, publicată în volumul „Antologie din vatra străbună”, apărut la Chișinău în anul 2025, grație poetei și bibliotecarei Svetlana Vizitiu.
Am discutat, de asemenea, despre cele șapte coline pe care este așezat orașul, despre dezvoltarea sa de-a lungul timpului și despre numeroasele încercări prin care a trecut. M-am oprit mai detaliat asupra Catedralei Mitropolitane, asupra clopotniței distruse și apoi reconstruite, dar și asupra subteranelor încă insuficient cunoscute ale Chișinăului.
Copiii au ascultat cu multă atenție, la fel și părinții prezenți la întâlnire. Privirile lor curioase și întrebările adresate mi-au confirmat încă o dată că istoria orașului nostru poate deveni fascinantă atunci când este povestită cu dragoste. Pentru mine, aceasta a fost cea mai frumoasă răsplată.
Le mulțumesc din suflet pentru invitație doamnei Natalia Gorghencea, șef serviciu, și doamnei Nadejda Cojocaru, șef sector, precum și pentru excelenta organizare a evenimentului.
Vă mulțumesc pentru ceea ce faceți zi de zi pentru copii și pentru cultură. Într-o lume în care timpul pare să alerge tot mai repede, dumneavoastră reușiți să-i apropiați pe cei mici de carte, de istorie și de valorile adevărate. Fie ca lumina candelei cunoașterii pe care o aprindeți în sufletele lor să nu se stingă niciodată și să le călăuzească pașii spre educație, cultură și iubire de neam.

Veronica Pîrlea-Conovali, scriitoare, Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

MEMORIA DEPORTĂRILOR – DATORIA NOASTRĂ

Istoria pământului dintre Prut și Nistru este încărcată de durere, lacrimi, file scrise și nescrise, oameni pierduți fără veste și destine frânte de diferite regimuri. Astăzi am fost la Centrul Academic Internațional Eminescu, unde am vorbit despre deportările care au trecut ca un tăvălug nimicitor peste mii de familii, amintindu-ne că primul val de deportări a avut loc în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941.
Au trecut 85 de ani, însă ecoul acelor nopți de groază continuă să răsune în memoria urmașilor și în conștiința unui neam care încă își caută alinarea.
Acum 85 de ani, peste 26.000 de basarabeni au fost smulși din casele lor, urcați în vagoane pentru vite și deportați în Siberia, Kazahstan și alte regiuni îndepărtate ale fostei Uniuni Sovietice.
Am venit la Centrul Academic Internațional Eminescu la invitația scriitorului și cercetătorului științific, colaborator al centrului, domnul Ștefan Sofronovici unde s-a desfășurat podcastul ,, Coșmarul deportărilor în Siberia și Kazahstan “.
Recunosc că atunci când este vorba despre dramele poporului nostru, orice dialog lasă în suflet, pentru mult timp, o urmă de amărăciune, dar și dorința de a spune mai mult despre ceea ce doare și despre ceea ce nu trebuie uitat.
De această dată ne-am oprit asupra unor pagini mai puțin cunoscute ale istoriei noastre, cuprinse în cartea „Siberia – cronica unui coșmar”, apărută recent la Editura Lexon Prim, condusă de Eduard Poting. Volumul, care însumează 187 de pagini, este prefațat de soții Ion Valer Xenofontov și Lidia Prisac, doctori în istorie și conferențiari universitari.
Din paginile acestei cărți am descoperit drama familiilor Tentiuc și Cristea din Bălceana, Hîncești; a familiilor Pîrlii și Gogu din Vărăncău, Soroca; a Elenei Ursu și a lui Gheorghe Bărbuța din Brătușenii-Vechi, Edineț; a familiei pictorului Mihai Mireanu din Olănești, Ștefan Vodă; a familiei Mogureanu din satul Ruseni, Edineț; a lui Anatol Babin și Pavel Curoș din satele Rublenița și Șeptelici, raionul Soroca.
Am aflat, de asemenea, despre suferințele familiilor Gâscă, Ciolac, Moraru, Iachim și Bologa din Parcova, Edineț, despre familia Mihaescu, boieri și administratori ai fabricii de zahăr din Rîcipeni, precum și despre destinul dramatic al copiilor primarului din satul Dărcăuți, raionul Soroca. Și acestea sunt doar câteva dintre numeroasele destine care au pătimit pe nedrept.
În spatele fiecărui nume se ascunde o viață frântă, o familie despărțită, un copil rămas fără copilărie și o durere transmisă din generație în generație. Ceea ce citim astăzi în documente și cărți a fost cândva realitatea crudă a unor oameni care și-au pierdut casa, averea, libertatea și, uneori, chiar speranța.
Am vorbit despre aceste familii menționând doar câteva dintre întâmplările și suferințele lor. Însă despre această pagină tragică a istoriei noastre trebuie să vorbim mereu, nu pentru a condamna, ci pentru a nu uita și pentru a trage învățămintele necesare.
Le mulțumesc din suflet pentru organizare doamnei Natalia Gorghencea, șefă de secție, doamnei Nadejda Cojocaru, șefă de sector, precum și scriitorului Ștefan Sofronovici, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, pentru invitație și pentru această lecție de memorie și adevăr.
Nu putem schimba trecutul, dar putem păstra vie memoria celor care au suferit. Fiecare mărturie, fiecare carte și fiecare întâlnire dedicată deportărilor reprezintă o datorie morală față de cei care au fost smulși din casele lor și condamnați pe nedrept. Istoria nu trebuie uitată, pentru că uitarea este cea mai grea a doua condamnare. Doar cunoscând adevărul și păstrând memoria vie putem construi un viitor mai drept și mai demn.

Veronica Pîrlea-Conovali, scriitoare, Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Cartea „Siberia – cronica unui coșmar. Materiale publicistico-științifice” (Editura Lexon-Prim, 2026, 187 p.) elaborată de Vera Conovali, doctorandă a Școlii Doctorale de Științe Umanistice și ale Educație a USM, este despre rezistență și memoria celor care au trecut prin drama deportărilor.
Lucrarea reunește o platformă de transmitere a memoriilor martorilor direcți sau indirecţi la evenimentele tumultuoase desfășurate în Moldova sovietică, și anume ale strămutărilor forţate realizate de către autoritățile sovietice.
Volumul include mărturii ale persoanelor incluse în perimetrul „operaţiilor speciale” realizate în cadrul deportărilor organizate de regimul stalinist tardiv.
Evenimentul de lansare va avea loc miercuri, 17 iunie 2026, la ora 14:00, la Muzeul de Istorie a Orașului, de pe str. Alexei Mateevici, 60.
Alături de autoare pe marginea lucrării se vor pronunța: prof. univ., dr. hab. Anatol Petrencu, dr., conf. univ. Ion Valer Xenofontov, dr. Lidia Prisac, cercetătorul Ion Negrei, editorul Eduard Potângă.
Să fim împreună la această întâlnire cu realitatea istorică și cu destinele unor oameni care nu trebuie uitați.

Tighina, 1938.

MIȘCĂRI SUBVERSIVE COMUNISTE ÎN CHIȘINĂUL INTERBELIC

Pe parcursul perioadei interbelice, bolșevicii, creatorii unui stat de esență imperialistă, au tins să-și extindă teritoriile în perimetrul hotarelor Imperiului Rus. În această „formulă coagulată” se regăsea și Basarabia, prima provincie românească care s-a unit cu România în anul 1918 și prima atacată din exterior de către inamicul României, și anume Uniunea Sovietică.
Moscova nu a recunoscut unirea Basarabiei cu România și a organizat o serie de acțiuni conspirative, de propagandă, cu caracter ostil, orientate împotriva statului întregit român. În acest sens, a fost organizată insurecția de la Tatar Bunar (15-18 septembrie 1924), urmărind acțiuni convergente care vizau ruperea de teritorii românești revendicate de sovietici. O altă acțiune agresivă îndreptată contra României a constituit-o crearea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești (1924), entitate teritorială care avea trasată, potrivit cartografiei sovietice, hotarele nu la Nistru, ci la Prut, dorind în felul acesta să marcheze revendicările teritoriale ale URSS.

Ion Valer Xenofontov, Mișcări subversive comuniste în Chișinăul interbelic. În: Sesiunea ştiinţifică a Departamentului Istoria Românilor, Universală şi Arheologie : ediţia a 12-a, 5 iunie 2026 : Program : Rezumatele comunicărilor / editor: Aurel Zanoci ; comitetul ştiinţific: Liliana Condraticova [et al.]. – Chişinău : [S. n.], 2026 (CEP USM). pp. 65-66. ISBN 978-9975-77-522-9.

Vezi: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/65-66_95.pdf

Cu bicicleta prin sat. Foto: IVX, 7 iunie 2026

Agenda:

Agenda_pe_Sectiuni_Conferinta_Stiintifica_Internationala-1

Într-un apartament aflat la marginea unei ape, adică aici și acum, un Bătrân și o Bătrână își petrec timpul jucându-se de-a viața, de-a copilăria, de-a copii și de-a moartea. Cei doi își împart viața de peste 75 de ani. Iubiri, dezamăgiri, remușcări, bucurii, râsete și amintiri. După o viață de om, Bătrânul alege să comunice rezultatele muncii sale omenirii. În această seară sunt așteptați invitați care vor lua parte la acest mesaj care va salva omenirea grea bolnavă, căci la capătul capătului se afla …Ce se află? Poate la capătul capătului vieții se află…Ce se află? Apartamentul celor doi bătrâni devine neîncăpător pentru musafiri, iar Oratorul urmează să vină pentru a ne transmite mesajul, aici și acum. Spune-le mesajul meu, scumpul meu Orator! Căci din omenirea asta grav bolnavă se mai poate face o ciorbă pe cinste! La capătul lui ne vom întâlni poate într-o zi.

Regie: Florin Liță
Scenografie: arh. Daniel Vizitiu
Asistent scenografie: Alina Perju
design: Eugen Croitoru
Sound design: Valentin Strișcov
Manager de proiect: Elena Frunze-Hatman
Distribuție: Bătrânul: Grig Bechet/Victor Untilă
Bătrâna: Elena Frunze-Hatman/Giasti Sirah
Oratorul: Ion Cataraga

Sesiunea ştiinţifică a Departamentului Istoria Românilor, Universală şi Arheologie : ediţia a 12-a, 5 iunie 2026 : Program : Rezumatele comunicărilor / editor: Aurel Zanoci ; comitetul ştiinţific: Liliana Condraticova [et al.]. – Chişinău : [S. n.], 2026 (CEP USM). – 87 p. : fig. color. Antetit.: Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie şi Filosofie. –
Texte : lb. rom., engl. – 60 ex. ISBN 978-9975-77-522-9

Sesiune_DIRUA_2026

PODUL DE PIATRĂ – ÎNTRE DOR, JERTFĂ ȘI ISTORIA UNEI GENERAȚII

La 30 mai 2026, am avut privilegiul de a fi prezentă la Teatrul „Alexie Mateevici” din Chișinău, unde am vizionat spectacolul „Podul de piatră”, în regia Luminiței Țîcu, după cartea lui Iurie Cojocaru.
Am intrat în sală pentru a vedea un spectacol și am ieșit după aproape trei ore purtând în suflet o parte din istoria noastră, una despre care se vorbește prea puțin și care încă doare prea mult.
Spectacolul a început la ora 18:00. Când am ieșit, era aproape ora 21:00, însă timpul parcă dispăruse. Cei șase actori nu și-au jucat pur și simplu rolurile. Ei au trăit fiecare secundă pe scenă, iar publicul a trăit odată cu ei. La un moment dat, mi-am dat seama că plâng. Nu eram singura. În jurul meu erau oameni care își ștergeau discret lacrimile, pentru că pe scenă nu se juca doar o poveste, ci însăși viața noastră.
După prăbușirea Uniunii Sovietice, Basarabia s-a pomenit liberă, dar săracă. Libertatea a venit cu un preț greu. Fabricile s-au oprit, colhozurile s-au destrămat, iar satele au început să se golească încet, ca niște fântâni din care apa scade puțin câte puțin. Oamenii nu plecau pentru că nu-și iubeau pământul. Plecau pentru că voiau să-și salveze copiii, familiile și viitorul.
În valizele lor nu puneau doar haine și documente. Puneau dorul de casă, mirosul pâinii coapte de mama, umbra nucului din curte și glasul celor dragi. Mulți credeau că pleacă pentru câțiva ani. Au trecut însă decenii.
Mi-am amintit atunci de vorbele unei cunoștințe:
,,Credeam că acolo este raiul, ca să înțeleg mai târziu că raiul poate fi doar acasă.”
Poate cea mai grea cruce a purtat-o femeia basarabeană. Bunicile noastre au ținut gospodăriile în vreme de război, iar fiicele lor au luat drumul Italiei, Portugaliei, Greciei, Franței sau al altor țări străine pentru a ține în viață familiile rămase acasă. Au îngrijit copii străini, au vegheat bătrâni străini, au plâns în limbi străine, în timp ce propriii lor copii creșteau fără îmbrățișarea lor.
Despre această jertfă vorbește și spectacolul „Podul de piatră”. Despre mame despărțite de copii, despre soți despărțiți de soțiile lor, despre familii destrămate și despre prețul nevăzut al unei bucăți de pâine câștigate departe de casă.
Nu priveam doar un spectacol. Priveam o parte din istoria noastră recentă. Pe scenă nu erau doar personaje. Erau mii de moldoveni pe care i-am cunoscut de-a lungul vieții: rude, vecini, colegi, elevi, părinți și copii despărțiți de hotare.
Am fost împreună cu nepoțelul meu, Vlăduț. Până acasă m-a întrebat mereu:
— Bunică, a mai venit acasă mama aceea care i-a spus copilului să doarmă?
Întrebarea lui m-a urmărit tot drumul.
Și atunci mi-am amintit de un bun prieten al soțului meu. Soția lui plecase la muncă în Italia, lăsând acasă trei copii minori. Copiii au crescut. Vasile le-a făcut nunți, le-a aranjat gospodării, le-a fost și tată, și mamă. Dar de la ea nu a mai venit niciodată nicio veste. A plecat dintre noi în timpul pandemiei, purtând în suflet aceeași întrebare fără răspuns și aceeași așteptare care nu s-a mai împlinit.
Mi-am amintit și de una dintre elevele mele.
Mama ei plecase în Italia când copila era foarte mică. Fata a crescut printre lipsuri, frici și singurătate. Venea la școală cu hăinuțele spălate de ea însăși, cum putea. În clasa a XII-a a avut șansa să plece pentru câteva zile în Italia și să-și vadă mama. Țin minte și acum ziua când a intrat în cabinetul meu. Ochii îi străluceau ca două stele. Bucuria ei părea cât distanța dintre pământ și cer. La întoarcere însă am văzut o altă privire. În ochii ei se așezase o tristețe matură, nepotrivită pentru vârsta pe care o avea. Mama nu o mai cunoștea pe ea, iar ea nu-și mai cunoștea mama. Au petrecut împreună câteva ore în tăcere, ca două străine.
Uneori oamenii se reîntâlnesc, însă anii pierduți nu mai pot fi recuperați.
Actorii cântau:
„Podul de piatră s-a dărâmat,
A venit ploaia și l-a luat…
Cântau despre viața plină de poduri pe care încercăm să le construim între oameni, între generații, între cei plecați și cei rămași acasă. Unele rezistă, altele se surpă sub greutatea timpului, a depărtării și a neputinței omenești.
La finalul spectacolului a avut loc un dialog între artiști și spectatori. Alături de public s-au aflat invitați speciali: Boris Bogoș, doctor în psihologia sportului, profesor universitar și personalitate bine cunoscută în Republica Moldova; Xenofontov Ion Valer doctor și conferențiar universitar; Prisac Lidia doctor și conferențiar universitar, autoarea volumului „Migrația la feminin”; precum și Iurie Cebanov, masterand la Universitatea de Stat din Moldova.
Oaspeții și-au împărtășit opiniile asupra fenomenului migrației, privit atât prin prisma istoriei, cât și a psihologiei și a experiențelor de viață ale celor care au fost nevoiți să-și părăsească locurile natale. Discuțiile s-au oprit în mod special asupra volumului „Migrația la feminin”, dar și asupra necesității de a vorbi despre aceste răni încă deschise. De a înțelege. De a ierta. De a ne elibera de vinovății și temeri. Pentru că multe dintre deciziile luate atunci au fost dictate nu de egoism, ci de disperare și de dorința de a oferi copiilor un viitor mai bun.
Acești peste treizeci de ani de independență au fost o școală grea pentru noi toți. Am învățat că libertatea nu înseamnă doar dreptul de a pleca, ci și puterea de a rămâne. Am înțeles că bunăstarea materială nu aduce întotdeauna fericirea și că necunoașterea este una dintre cele mai mari sărăcii ale omului.
În drum spre casă, Vlăduț a repetat întruna versurile pe care actorii le cântaseră pe scenă:
„Podul de piatră s-a dărâmat, / A venit ploaia și l-a luat…”.
Le repeta iar și iar, de parcă încerca să păstreze cu el ceva din lumea pe care tocmai o descoperise în sala de teatru. Apoi mi-a spus că își dorește un câine pe care să-l cheme Vulcan și că nu-l va ține niciodată legat.
L-am ascultat și m-am gândit că poate vor trece ani până voi înțelege ce l-a impresionat atât de mult în acea seară. Poate cântecul. Poate povestea. Poate tristețea oamenilor de pe scenă. Sau poate toate la un loc.
Copiii simt uneori ceea ce noi, adulții, nu mai reușim să observăm.
Un lucru însă este sigur: spectacolul „Podul de piatră” nu l-a lăsat indiferent. Nici pe el, nici pe mine.
Iar pentru fiecare dintre noi, indiferent cât de departe ne poartă viața, rămâne o întrebare la care încercăm să răspundem întreaga existență: unde este adevărata noastră casă?
Poate că răspunsul nu se află în locurile spre care plecăm, ci în dorul cu care ne întoarcem mereu la ele. Pentru că, dincolo de toate greutățile, de toate dezamăgirile și de toate căutările noastre, acasă rămâne singurul loc unde sufletul nu are nevoie de traducător.

Veronica PÎRLEA-CONOVALI,
Scriitoare,
Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

TEATRUL MIC CU SUFLET MARE

La 30 mai 2026, studenții, masteranzii și doctoranzii Facultății de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova împreună cu conferențiarul universitar Ion Valer Xenofontov au participat la spectacolul documentar „Podul de piatră. Elegia celor de la km distanță” jucat la Teatrul „Alexie Mateevici” din Chișinău (director: Elena Frunze-Hatman). Piesa de teatru are la bază volumul elaborat de Iurie Cojocaru „Istorii din străinătate”. Spectacolul a fost interpretat de actorii Ludmila Botnaru, Cătălina Budu, Nina Lefter, Valentina Ostap, Giasti Sirah și Victor Untilă. Regia/ scenariul a fost realizată de Luminița Țâcu; scenografia/ costumele – Alina Perju; proiecția video și design – Ian Onică; artist de măști – Nicolae Latunov; coloana sonoră – Valentin Strișcov; șef de producție – Ion Catarga. Consultantul științific al piesei de teatru a fost doctorul habilitat în psihologie Zinaida Bolea (absolventa Facultății de Istorie, USM, 1996), directorul Școlii Doctorale Științe Sociale a USM, expert în domeniul traumei sociale.
La sfârșitul spectacolului, Laura Grigore a moderat o rundă de discuții cu istoricii Ion Valer Xenofontov, Lidia Prisac, Iurie Cebanov și doctorul în psihologie Boris Boguș. Doctoranda Vera Conovali, studenții Victor Erhan și Eugeniu Cârlig au venit cu comentarii pe baza subiectului abordat.
În urma vizionării spectacolului, studenții Facultății de Istorie și Filosofie au scris următoarele impresii:
„Am mers la teatru fără a mă informa referitor la repertoriu, nu am dorit să-mi creez multe așteptări. Am rămas însă profund impresionată de atmosfera creată, jocul actorilor, de fiecare detaliu, inclusiv de vestimentația actorilor, care își are și ea rolul în transmiterea mesajului. Tema abordată este actuala pentru țara noastră, pentru multe generații care au trăit și trăiesc în continuare fenomenul în cauză. Pe lângă toate astea, mi-a rămas adânc întipărit mesajul, care l-a evocat unul dintre actori: «Mesajul nu este de a critica și de a acuza, dar de a accepta și de a ierta»” (Ariana Bursuc).
„Bazat pe istorii reale ale moldovenilor plecați peste hotare, spectacolul a oferit o reflecție profundă asupra fenomenului migrației, evidențiind dorul de casă, sacrificiile și dramele despărțirii. Reprezentația a impresionat prin autenticitatea mărturiilor și prin puternica încărcătură emoțională, amintind că, din păcate, puține sunt familiile din Republica Moldova care nu s-au confruntat, direct sau indirect, cu efectele migrației. Prin mesajul său profund uman, spectacolul a constituit un prilej de reflecție asupra unei realități care continuă să marcheze destine individuale și întreaga societate” (Eugeniu Cârlig).
„M-au impresionat însăși regia, efectele speciale, atmosfera, decorurile și jocul actorilor – toate au reușit să transmită în armonie acea atmosferă a suferinței tăcute pe care o trăiau oamenii obișnuiți, dar puternici prin firea lor” (Dașa Bujor).
„M-a impresionat interpretarea actorilor, au transmis excelent emoțiile celor care au trăit trauma migrației” (Tamara Nemțelea).
„Subiectul abordat a fost unul specific, a sensibilizat puternic majoritatea spectatorilor” (Timur Juravschi).

Ana SUVAC, protagonista lucrării
Stimată Doamnă Lidia PRISAC, cercetător științific, doctor în istorie, Vă adresez cele mai sincere gânduri de recunoștință și apreciere pentru această lucrare profundă și sensibilă — „Migrația la feminin”. Pentru mine, în calitate de protagonistă a cărții, a fost o onoare și o experiența nouă de a-mi deschide sufletul și de a împărtăși fragmente din propria viață a fost una cu totul nouă, emoționantă și revelatoare.
Procesul acestor mărturisiri m-a făcut să retrăiesc momente importante, unele dureroase, altele pline de speranță, putere și curaj. Prin modul delicat și profund în care ați reușit să redați trăirile noastre, ați oferit nu doar o carte, ci o voce femeilor care au purtat în tăcere greutatea dorului, a sacrificiului și a reinventării de sine departe de casă.
Vă mulțumesc pentru răbdarea, empatia și profesionalismul cu care ați ascultat fiecare poveste și ați transformat experiențele noastre de viață într-o mărturie autentică despre puterea feminină, demnitate și reziliență. Este o onoare să fac parte din această lucrare valoroasă, care va rămâne, fără îndoială, un reper important pentru înțelegerea fenomenului migrației prin perspectiva femeilor.
Cu profundă considerație și gratitudine, Ana Suvac!

Mihai RĂCILĂ
Migrația la Feminin de dna Lidia PRISAC, este o lucrare științifică bazata pe istorii orale. Opt mărturii  mii de destine. O lucrare ce conturează tema migrației alături de alți scriitori, printre care Liliana Corobca, Tatiana Țibuleac, desigur și „Al Nostru”. Fiecare din lucrări evidențiază o anumită latură a acestui fenomen foarte complex.
O prezentare frumoasă cu interpretare teatrală și personalități notorii.

Eugenia TOFAN
Săptămâna trecută am fost la evenimentul de lansare a cărții „Migrația la feminin. Studii de istorie orală. Mărturii”. Lucrarea este semnată de Lidia PRISAC, doctor în istorie, cercetător științific, și a apărut la Editura Lexon-Prim.
Deși afară se declanșase o ploaie cu vijelii și furtuni, sala Bibliotecii Naționale a fost plină-plinuță.
Prof. univ., dr. Boris Boguș a moderat întregul eveniment, cum știe mai bine și mai frumos Domnia sa, dând o notă de o eleganță aparte evenimentului.
Lansarea a adus laolaltă atât cercetători, reprezentanți ai mediului academic, științific și cultural, studenți, cât și cititori interesați de problematica migrației și a istoriei recente a Republicii Moldova. Impresionantă și prezența unor protagoniste ale volumului, care au făcute ca evenimentul să fie și mai vibrant și mai adevărat, și mai captivant, iar dorința de a lectura cartea  și mai intrigantă.
Cei care au luat cuvântul pe marginea volumului au fost și ei aleși pe sprânceană  Monica Babuc, directorul ICR Chișinău, membru corespondent Liliana Condraticova, dr. hab. Zinaida Bolea, dr. hab. Anatol Petrencu, referenți științifici ș.a. Aceștia au subliniat atât valoarea științifică și documentară a lucrării, cât și itinerarul psihologic, dacă pot să mă exprim astfel, redat prin intermediul poveștilor, atât de diferite și atât de asemănătoare, ale celor opt protagoniste (le vedeți pe coperta volumului).
Este o carte despre speranțele și șansele femeilor Moldovei, de a putea supraviețui, majoritatea lor fiind nevoite să-și abandoneze familia, casa. Este despre dezamăgire, falsitate, durere, lupta pentru familie, dorul de copii, dorul de Moldova sau „Moldova  țară de vacanță”, despre „robii Moldovei”, condiții inumane de trai, frică, lipsă de acte, pandemie, vaccin, rezistență, gustul mâncării din Moldova, despre „elita diasporei”, dar și despre „cultura care respiră eleganță și respect pentru viață”.
Plângi, râzi, ai strângeri de inima, ai respirația întreruptă, pentru că practic, fiecare dintre noi are, cel puțin, un membru al familiei care a apucat calea străinătăților.
Felicitări, dragă Lidia, și succese susținute pentru următorul volum!

Silvia CORLĂTEANU-GRAINCIUC
„Migrația la feminin. Studiu de istorie orală. Mărturii” de Lidia PRISAC a fost lansată astăzi la Biblioteca Națională. Felicitări, dragă Lidia, pentru curajul de a convinge protagonistele să-și mărturisească poveștile! Sunt confesiuni despre trăiri, doruri, traume, frici și speranțe, despre sacrificii și ambiții, pierderi și câștiguri – experiențe care rănesc și vindecă deopotrivă, dar care, totodată, cultivă reziliența.
Am cumpărat câteva exemplare pentru a le face cadou rudelor și prietenelor mele aflate de ani buni peste hotare, dar și pentru a le motiva să-și scrie propriile povești cu mult curaj.
Dragi prieteni, Vă îndemn la lectură și la reflecție! De asemenea, le îndemn la scris pe toate cunoștințele mele aflate departe, care trăiesc și muncesc cu dorul în brațe.
Felicitări Editurii Lexon-Prim!

O CARTE DESPRE DESTINE, CURAJ ȘI ISTORIA SCRISA PRIN VIAȚA FEMEILOR

Astăzi, 21 mai 2026, am participat la un eveniment deosebit – lansarea cărții „Migrația la feminin. Studiu de istorie orală. Mărturii”, având-o ca autor pe doamna Prisac Lidia, doctor, cercet. șt. coord. și o personalitate cu literă mare.
Evenimentul a avut loc în incinta Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova. Cartea a apărut cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii al Republicii Moldova, în conformitate cu decizia Comisiei de selecție pentru editarea cărții naționale. Volumul însumează 365 de pagini și a fost tipărit la Editura Lexon-Prim, editor fiind Eduard Potinga.
Chiar la începutul cărții am întâlnit un motto înțelept, semnat de marele poet român Gheorghe Coșbuc: „Trăiesc acei ce vor să lupte, iar cei fricoși se plâng și mor”. Cuvinte par să deschidă simbolic drumul unei lucrări care vorbește despre curaj, sacrificiu și destin.
Cartea este prefațată de Angela Potâng, doctor în psihologie și profesor universitar, alături de cuvântul autoarei. Domnia sa menționează: „Cartea Lidiei Prisac ne arată că istoria recentă a Republicii Moldova nu poate fi înțeleasă deplin fără integrarea perspectivelor feminine, care reflectă nu doar dimensiunea personală a migrației, ci și impactul ei social și cultural”.
La rândul său, Zinaida Bolea, doctor habilitat în psihologie și conferențiar universitar, subliniază: „Lucrarea Lidiei Prisac este o radiografie a perioadei de tranziție și vorbește despre noi toți, despre felul în care ne scriem istoria personală, dar și despre modul în care scriem împreună istoria țării”.
Gazda evenimentului a fost Elena Pintilei, directorul Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, iar moderator – Boris Bogoș, doctor în psihologie și profesor universitar. Printre invitații de onoare s-au numărat Sergiu Gurin, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației și Cercetării, precum și Liliana Condraticova, doctor habilitat, membru corespondent și secretar științific general al Academiei de Științe a Moldovei.
La eveniment au participat numeroase personalități de valoare: profesori, doctori în știință, conferențiari universitari, scriitori, jurnaliști, familia Lidiei Prisac, soțul acestea, Xenofontov Ion, doctor și conferențiar universitar, copiii și rudele apropiate.
Lansarea s-a desfășurat într-o atmosferă luminoasă, de înaltă trăire spirituală, susținută prin alocuțiunile doamnei Monica Babuc, fost ministru al Culturii și Educației, ale profesorului universitar Anatol Petrencu, doctor habilitat în istorie, precum și ale altor colegi de breaslă.
Un moment aparte al evenimentului l-a constituit recitalul teatral susținut de Nina Vartic, profesor de arta vorbirii scenice și măiestria actorului, care a adus și mai multă emoție și sensibilitate atmosferei din sală.
Au urmat intervențiile Zinaidei Bolea, doctor habilitat și conferențiar universitar, ale Anei Suvac, Danielei Nastas, fiica Olgăi Nastas – protagoniste ale lucrării –, precum și ale editorului volumului, Eduard Potânga, director al Editurii Lexon-Prim.
Cartea este valoroasă pentru toți cei dornici să cunoască mai mult despre viața omului, indiferent de profesie sau drumul ales. Este un adevărat tezaur de învățături și experiențe, un amalgam bogat de subiecte care surprind parcursul istoric al basarabeanului, pornind de la destinul personal și ajungând la dimensiunea națională și internațională.
Prin vocile femeilor care au avut curajul să-și spună povestea, această lucrare salvează de la uitare o parte importantă din memoria vie a neamului nostru.
„Migrația la feminin” nu este doar o carte despre exod. Este o carte despre oameni, despre rădăcini, despre despărțiri și speranțe, despre puterea femeii de a purta pe umeri dorul, familia, identitatea și timpul. Într-o lume în care migrația schimbă destine și rescrie istorii, asemenea lucrări rămân punți între oameni, generații și adevărurile epocii noastre.
Citind și ascultând fragmentele prezentate la lansare, înțelegi că migrația nu înseamnă doar plecarea dintr-un loc în altul. Înseamnă lacrimi ascunse, copii crescuți la distanță, dor purtat ani întregi în suflet și puterea extraordinară a femeilor de a merge înainte, chiar și atunci când viața le-a pus la grea încercare. Tocmai de aceea, această lucrare are nu doar valoare științifică, ci și o profundă valoare umană și morală.
La final, cu un cuvânt de încheiere plin de emoție și recunoștință, s-a adresat celor prezenți autoarea lucrării, Lidia Prisac.
Sincere felicitări, autoarei Lidia Prisac, pentru această frumoasă reușită! Vă doresc sănătate, inspirație și cât mai multe lansări de carte care să lumineze conștiințe, să păstreze vie memoria colectivă și să îmbogățească patrimoniul nostru spiritual și cultural.
Cred că această carte va rămâne nu doar o lucrare de cercetare valoroasă, ci și o mărturie vie despre vremurile pe care le-am traversat și despre istoria scrisă, adesea în tăcere, prin viața femeilor.
Veronica PÎRLEA-CONOVALI,
scriitoare, Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România