O CARTE DESPRE PACE ȘI PENTRU PACE
European Federation of Associations and Clubs for UNESCO /Fédération Eropéenne des Associations et Clubs pour l̕ UNESCO. Anniversary/Anniversaire. Peace, 2021. Publication edited by /Publication dirigée par: Danila Popescu, Ana Dumitrescu, Ploiești, Editura Karta-Graphic, 2022, 260 p. ISBN 978-606-693-219-6.
Recenta apariție editorială evocă activitatea prodigioasă a Federației Europene a Asociațiilor și Cluburilor de sub egida Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), având drept laitmotiv o vocabulă tot mai recurentă – PACEA. Acest termen este inserat și de coordonatorii volumului, două ambasadoare ale instituției evocate, dr. Daniela Popescu și dr. Ana Dumitrescu, care în dedicația autografică oferită Bibliotecii Științifice (Institut) „Andrei Lupan” țin să ne transmit „un gând de PACE tuturorǃ”. Volumul este unul bilingv, fiind elaborat în limbile engleză și franceză.
Lucrarea a apărut în contextul consemnării unor jaloane aniversare: 75 de ani UNESCO, 65 de ani de includere a României în componența UNESCO, 40 de ani ai Federației Mondiale a Asociaților și Cluburilor UNESCO, 20 de ani ai Federației Europene a Asociațiilor și Cluburilor. În Prefața cărții deputatul român Dragoș Gabriel Zisopol menționează faptul că această publicație este o carte de vizită a UNESCO… ce militează pentru pace indiferent de barierele ideologice, culturale, politice și economice” (p. 7).
Un Argument privind contextul și necesitatea apariției cărții ni este oferit de coordonatoarele lucrării (pp. 11-12). Un scurt istoric al UNESCO este extras atât din alocuțiunea doamnei Audrey Azoulay, director general UNESCO (pp. 16-17), cât și din eseul întocmit de japonezul Noboru Noguchi, fost membru al Secretariatului UNESCO (pp. 19-25).
Dr. Daniela Popescu prezintă o viziune globală asupra eticii inteligenții artificiale (pp. 25-27) și a acțiunilor de diseminare a acestei probleme într-o suită de activități în România, Kazahstan și alte state, lucru încununat și cu Declarația de la Florența de Proclamare a Zilei Internaționale a Eticii Globale, semnate la 11 martie 2013 (pp. 29-30).
Senatorul James Rosappepe, ambasadorul SUA în România între 1998 și 2001 (p. 31) și Clubul Alumnus (34-36) au transmis mesaje călduroase în legătură cu momentul fastuos.
Referitor la activitatea României în cadrul programelor UNESCO, deseori pline de sinuozități, s-a referit poetul și politicianul spaniol Federico Mayor Zaragoza (pp. 39-43), istoricul francez Matei Cazacu (pp. 44-54), Sorin Dumitrescu (1928–2020), inginer român, director al Direcției științifice UNESCO, omul care „l-a învins pe Ceaușescu” * (pp. 55-63), Ana Dumitrescu (fiica lui Sorin Dumitrescu), doctor în istoria artelor la Universitatea de Paris I, funcționar în Sectorul cultură UNESCO (pp. 64-89), diplomatul român Dumitru Preda (pp. 90-97), secretarul general al Comisiei Naționale Franceze pentru UNESCO Alexandre Navarro (pp. 98-101), doctoranda Carmen Emanuela Popa (pp. 102-106).
Un capitol aparte este consacrat Federației Mondiale a Asociaților și Cluburilor UNESCO, despre activitatea căreia ne relatează Jay Kun Yoo (pp. 109-110), Patrick Gallaud (p. 111-114), Eiji Hattori (pp. 115-118), Lijun Song (pp. 119-120), Everton F. Hannam, Bolat Akchulakov (pp. 122-124), Francis Pang (pp. 125-126), Mustafa Badreddine (pp. 127-128), Ardiouma Sirima (pp. 129-136), Luis Otávio Palhari (pp. 137-138), Mokhtar Farhat (pp. 139-140), Lyudmila Skosyrskaya și Dmitry Vaskov (pp. 141-142).
Realizările desfășurate pe parcursul a două decenii de Federația Europeană a Asociațiilor și Cluburilor au fost prezentate de Alexandru Mironov (pp. 145), Daniela Popescu Mihaela Varga (pp. 146-151), Daniela Popescu (pp. 152-171), Fernando Morais Guedes Pinto (pp. 173-176), George On. Christophides (pp. 177-182), Lionel Vinour (pp. 183-185), Maria Paolo Azzario (pp. 186-197), Marietta Bantchev (pp. 198-202), Alberto Guerrero Fernandez (pp. 203-204), Juan Antonio Vera Casares (pp. 205-206), Ioannis Maronitis (pp. 207-2008) Julia Averina (pp. 209-210), Eduard Geshev (pp. 211-213), Dzmitry Subtselny (pp. 214-218), Andrei Vasiliu (pp. 219-221), Olesea Gîrlea [reprezentanta Republicii Moldova] (pp. 222-2260, Milica Dromniakoviċ (pp. 227–230), Dan Laurențiu Milici (pp. 231-232), Daniela Popescu (pp. 233-255).
Lucrarea este elaborată în condiții poligrafice excelente, fiind însoțită de bogate surse iconografice.
Metafizica mesajului transmis de autorii internaționali ai lucrării prezentate este că doar prin Pace se pot zidi valori autentice, durabile în timp. Punțile culturale constituie infrastructura păcii mondiale. Cultura și promovarea Păcii este unica șansă de a supraviețui unei lumi tot mai tumultuoasă.
Notă:
Vezi Sorin Dumitrescu, Irevocabil! Cum l-am învins pe Ceaușescu, București, Editura Eikon, 2016, 410 p.
Dr., conf. univ. Ion Valer XENOFONTOV