În anii 1920, în Chișinău funcționau 35 de brutării. Brutăria „Vasilatos”, situată pe str. Alexandru cel Bun, nr. 63, „mulțumită produselor ei de calitate superioară, ieftine, igienice și cântărite la predare”, a obținut diplomă cu Medalie de Aur la Expoziția din anul 1925. Brutăria „Luceafărul”, proprietatea lui A. Gurovici, amplasată pe str. Alexandru cel Bun, nr. 107, își făcea publicitate în felul următor: „Zilnic se fabrică pâine din cele mai bune calități de făină”.
Iosif Hanu Polskim, domiciliat pe str. Ismail, nr. 50, deținea o brutărie de la care se aprovizionau toți funcționarii instituțiilor din localitate.
Pâinea acestui proprietar, completată cu o cantitate minimă de făină de porumb, era considerată de cea mai bună calitate și la un preț mai redus decât cea fabricată de Uniunea Brutarilor din localitate.
Pe fiecare pâine brutarii erau obligați să aplice o etichetă, care să cuprindă următoarele informații: numele patronului, adresa brutăriei,calitatea și greutatea.
În 1940, în Chișinău funcționau 40 de brutării.
Sursă: Ion Valer Xenofontov, Brutării în Chișinăul interbelic. În: Sesiunea ştiinţifică a Departamentului Istoria Românilor, Universală şi Arheologie: ediţia a 10-a, 24 mai 2024: Program, rezumatele comunicărilor / editor: Aurel Zanoci; comitetul ştiinţific: Ion Eremia [et al.]. – Chişinău: [S. n.], 2024 (CEP USM), pp. 64-65. ISBN 978-9975-62-719-1.