Daily Archives: 20/01/2017

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE PRIMUL RĂZBOI MONDIAL (prin prismă istoriografică)

 

Motto: „Lămpile s-au stins în întreaga Europă”
Edward Grey (1862–1933), politician englez

Primul Război Mondial (1914–1918) a deschis dosarul celor mai tensionate evenimente din secolul XX. Acest flagel militar s-a declanșat în contextul antagonismelor politice, economice, regionale, al mentalităților colective etc. dintre cele două coaliții – Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria și Turcia) și Puterile Aliate (Franța, Marea Britanie, Rusia, Italia, Japonia și, din 1917, SUA). Cu excepția Spaniei, Olandei, a țărilor scandinave și a Elveției, toate marile puteri și toate țările europene au fost implicate în conflagrație. Izbucnit inițial în Europa, războiul a căpătat treptat o rezonanță globală; principalele acțiuni militare s-au desfășurat în Europa, acțiuni secundate de operațiile militare din Orientul Îndepărtat și Apropiat, Africa și din Pacific. În perimetrul confruntărilor dintre Germania și Marea Britanie au fost implicate și alte state. Germania tindea să distrugă adversarul său principal – Marea Britanie, să slăbească pozițiile Franței și Rusiei, iar alături de Austro-Ungaria să-și consolideze pozițiile în Balcani și Orientul Apropiat. Chiar și Japonia s-a alăturat Puterilor Aliate, intenționând să preia pozițiile Germaniei în Orientul Îndepărtat. Drept motiv al izbucnirii războiului a fost asasinarea de către studentul Gavrilo Princip, membru al organizației secrete Mlada Bosna, la 28 iunie 1914, în Sarajevo (Bosnia), a prințului moștenitor al scaunului austro-ungar, arhiducele Franz Ferdinand. Austro-Ungaria, susținută de Germania, a înaintat un ultimatum Serbiei, ultima respingându-l, ceea ce-i permite Austro-Ungariei, la 28 iulie, să-i declare război Serbiei. Articolul în întregime