„Consider că monografia „Simbolurile Naţionale ale Republicii Moldova” este prima Enciclopedie a simbolurilor naţionale în spaţul românesc al unui stat şi statul acesta se numeşte astăzi Republica Moldova”, a menţionat acad. Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, la evenimentul de lansare a valoroasei lucrări a Institutului de Studii Enciclopedice (ISE) al AŞM, care a avut loc chiar în ziua când este marcată Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova – 27 aprilie.
Preşedintele AŞM a ţinut să felicite audienţa cu prilejul Zilei Naţionale a Tricolorului – sărbătoare de înaltă demnitate, aducând cuvinte de apreciere întregului colectiv de autori care a trudit la editarea unei lucrări fundamentale ce vine „să demonstreze cine suntem, de unde venim, ce limbă vorbim, ce identitate avem etc.”, promovând adevărul ştiinţific. Doleanţa Domniei sale a fost ca această carte să ajungă în biblioteci, în şcolile noastre săteşti, orăşeneşti, „acolo unde, foarte des, populaţia este indusă în eroare”.

