Titanii literaturii universale

 ZECE CURIOZITĂȚI DIN BIOGRAFIA SCRIITORULUI

NIKOLAI VASILIEVICI GOGOL (UN SPIRIT ZBUCIUMAT)

Motto: „Fiţi suflete înviate şi nu suflete moarte!

Nu există altă poartă decât cea indicată de către Iisus Hristos”.

 Nikolai V. Gogol, cuvinte rostite înainte de moarte

Nikolai V. Gogol (19 martie 1809, Sorocinți, lângă Poltava, Ucraina, Imperiul Rus – 21 februarie 1852, Moscova, Imperiul Rus) a fost un geniu enigmatic al literaturii universale și o personalitate excentrică. Mama acestuia a pierdut doi copii înainte de a-l naște și s-a rugat Sfântului Nicolae, de aceea i-a acordat prenumele în cinstea ocrotitorului. Numele Gogol în limba ucraineană derivă de la substantivul rață (rață sunătoare). A fost un copil bolnăvicios. Pe linie paternă avea multe rude din componența clerului, iar pe linie maternă avea afiliere de rudenie printre cazaci. Mai avea și origini poloneze. Acasă vorbea în limba ucraineană, însă toate lucrările le-a scris în limba rusă. N. V. Gogol mai cunoștea limbile franceză, italiană, poloneză. A deținut mai multe funcții guvernamentale nesemnificative. A încercat să profeseze și în mediul universitar, în calitate de docent, însă fără succes. Nu a fost niciodată căsătorit.

Biserica Simion Stolpnik la Povarsk (edificată în anii1676–1679) din or. Moscova a fost lăcașul sfânt vizitat în ultimii ani de viață de către scriitorul N. V. Gogol. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 martie 2017

1. Încă din copilărie a prezentat unele semne de dezechilibru psihologic. La vârsta de 5 ani a avut primele viziuni ale forțelor malefice identificate în chipul unei pisici pe care a înecat-o. Starea de pesimism, dezechilibru emoțional a fost exprimată și în lucrările elaborate în anul 1835 „Taras Bulba” și „Jurnalul unui nebun”.

Monumentul lui N. V. Gogol. Sculptor N.A. Andreev, 1909. Deoarece acest monument îl irita pe Stalin, a fost „exilat” la Mănăstirea Donețk. Din 1959 se află în curtea casei unde scriitorul a trăit ultimii ani de viață. Foto: Ion V. Xenofontov, 8 martie 2017

2. În 1829 a scris „Hans Kuchelgarten” cu un pseudonim, lucrare pe care a editată-o pe cheltuială proprie. După două recenzii distructive a fost nevoit să-și cumpere propria carte, care și așa, practic, nu s-a vândut, și a ars-o.

În pictura lui Aleksandr Ivanov (1806–1858) „Arătarea lui Iisus poporului” (pânză, ulei, 540 x 750 cm), aflată în prezent la Galeria Tretiakov din Moscova, unul din personaje seamănă izbitor cu N. V. Gogol, amicul din Italia a renumitului pictor. Foto: I. V. Xenofontov, 7 martie 2017

3. A publicat imaginea poetizată a Ucrainei în „Serile din cătunul de lângă Dikanka” (partea I, 1831; partea II, 1832). La o vârstă tânără a devenit celebru cu această capodoperă.

Farfurie cu portretul lui N. Gogol executată la Uzina de Porțelan din Dulev, regiunea Moscova. Casa „N. V. Gogol” – Muzeu Memorial și Bibliotecă Științifică, Moscova. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 martie 2017

4. V. Gogol, un gurmand înrăit, a revoluționat subiectul gastronomiei în literatura rusă. A fost primul promotor al gastronomiei italiene în Rusia. Putea mânca la o masă câte patru porții de spaghete. Încerca să pregătească mâncare italiană și pentru prieteni, însă acestora li se părea crudă… De fapt, erau serviți cu paste al dente.

Masa evocă locul de creație al lui N.V. Gogol. Clasicul literaturii scria întotdeauna din picioare. Casa „N. V. Gogol” – Muzeu Memorial și Bibliotecă Științifică, Moscova. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 martie 2017

5. în 1836, timp de o lună și jumătate, a scris farsa clasică „Revizorul”, prin care aducea critici acerbe birocrației guvernamentale corupte din Rusia. Inițial piesa a fost interzisă de cenzură, ulterior, grație susținerii directe a țarului Nikolai I (1825–1855), a fost acceptată pentru a fi prezentată publicului larg. Pentru această lucrare țarul i-a dăruit un inel cu nestemată. Lucrarea a fost apreciată și de prietenul său Al. S. Pușkin (1799–1837). Încă în timpul vieții autorului, lucrarea a fost tradusă în mai multe limbi, deși în unele regiuni din Rusia a continuat să fie cenzurată.

Șemineul care evoca scena arderii manuscrisului volumului II „Suflete moarte”. Casa „N. V. Gogol” – Muzeu Memorial și Bibliotecă Științifică, Moscova. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 martie 2017

7. În anii 1836–1846 N. V. Gogol a locuit în Italia și își nota corespondența cu anul de fondare a Romei. În această țară a pus bazele realismului rus, reflectat elocvent în poemul „Suflete moarte” (1842), în care autorul aduce critici dure sistemului fiscal, iobăgiei și excrocheriei. Scrisă la Roma sub dictarea autorului, inițial lucrarea a fost citită într-un cerc restrâns. N. V. Gogol a dorit astfel să testeze reacția publicului cu referire la această operă.

Masca mortuară a scriitorului N. V. Gogol. Casa „N. V. Gogol” – Muzeu Memorial și Bibliotecă Științifică, Moscova. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 martie 2017

8. În noaptea de 11 spre 12 februarie 1852, aflat sub influența unui preot fanat, într-un acces de nebunie, depresie și criză spirituală, după mai multe zile de insomnie, a dat foc manuscrisului volumului „Suflete moarte” (operă la care a lucrat cu dificultate mai mulți ani și pe care a transcris-o de câteva ori) și altor lucrări. Era convins că inspirația operei era de sorginte diabolică. A renunțat să mănânce și a refuzat medicamentele… La 21 februarie, ora 8 dimineața avea să se stingă un spirit zbuciumat. Ultimele cuvinte rostite de N. V. Gogol au fost: „Scara, repede, aduceţi-mi o scară!”.

Oxana, personaj din capodopera „Serile în cătunul de lângă Dikanka”. Sculptor: K. Mamedov. Bronz, marmură, 175 x 90 x 50 cm. Casa „N. V. Gogol” – Muzeu Memorial și Bibliotecă Științifică, Moscova. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 martie 2017

9. N. V. Gogol a fost scriitorul care a trăit și a murit cu opera sa, cu eroii cărților sale, care „l-au absorbit și devorat”. Multe din personajele descrise de N. V. Gogol au fost inițial visate de către autor. Pentru a descrie anumite scene intra în stare de transă, asemănătoare cu cea a șamanilor. A încercat să se cunoască pe sine însuși prin intermediul eroilor descriși. Opera complexă a lui N. V. Gogol este cheia spre sufletul autentic al popoarelor rus și ucrainean.

Pațiuk, personaj din capodopera „Serile în cătunul de lângă Dikanka”. Sculptor: K. Mamedov. Bronz, marmură, 100 x 90 x 75 cm. Casa „N. V. Gogol” – Muzeu Memorial și Bibliotecă Științifică, Moscova. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 martie 2017

10. La 31 mai 1931, la deshumarea rămășițelor pământești ale celui mai mare mistic din Imperiul Rus din sec. XIX, la necropola fostei Mănăstiri Sf. Daniil din Moscova, s-a descoperit cu stupoare că lipsea capul defunctului. Însuși autorul suferea de tafofobie, teamă patologică de a fi îngropat de viu.

Colecția de personaje din lucrarea „Suflete moarte”. Autori: V. Nepliuev, S. Jukov. Regiunea Moscova, 2015. Porțelan. Casa „N. V. Gogol” – Muzeu Memorial și Bibliotecă Științifică, Moscova. Foto: Ion V. Xenofontov, 9 martie 2017

V. Gogol, Suflete moarte, Chișinău, 1969. Frontispiciu: I. Cârmu

 Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

Imagologie etnică

                                                                                Motto: „Chibzuința cu privire la viitor vine din trecut”.

Seneca (cca a. 4 î.Hr. – a. 65 d. Hr.), filosof roman

„Cu cât mai mult cineva dintre aceștia (popoarele turcice – n.n.) au rădăcini din neamul lor,

cu atât mai mare este atotputernicia lor în popor”.

Din literatura etnografică despre popoarele turcice

                    ZECE CURIOZITĂȚI DIN ISTORIA ȘI CULTURA GĂGĂUZILOR

    În prima jumătate a sec. XIX, în Basarabia, din Balcani, Europa Centrală şi Occidentală, din guberniile ucrainene și ruse ale Imperiului Rus s-au strămutat circa 90 mii de coloniști de origine găgăuză, bulgară, germană, ucraineană ș.a. Se miza pe formarea unei baze sociale a țarismului. La sfârșitul sec. XIX, găgăuzii constituiau 2,9% din numărul populației din Basarabia. În 1941, în spațiul pruto-nistrean trăiau 115 683 găgăuzi. Dacă în 1959, în RSS Moldovenească locuiau 95,9 mii (3,3%) găgăuzi, atunci în 1989 – 153,5 mii (3,5%). Potrivit recensământului populației din 2004, în Republica Moldova erau 147,5 mii găgăuzi (4,4%).

   În mai 1990, reprezentanții găgăuzilor au fondat Asociația Național-Culturală Kardașlik–Frăție–Bratstvo, care a promovat interesele acestei etnii în mai multe domenii. În 1994, Parlamentul Republicii Moldova a legiferat autonomia Găgăuziei (Gagauz-Yeri), unitate teritorială autonomă, constituită din 32 de localități. Centrul administrativ al unității autonome cu statut special este municipiul Comrat. Suprafața teritorială a Găgăuziei reprezintă 5,5% (1 848 km²) din cea a Republicii Moldova. Bașcanul (guvernatorul) Găgăuziei este membru din oficiu al Guvernului Republicii Moldova. La Academia de Științe a Moldovei, cercetări în domeniul găgăuzologiei se efectuează din anul 1987.

1. Originea găgăuzilor este una discutabilă. Se cunosc circa 20 de ipoteze referitoare la etnogeneza acestui popor. Pe parcursul istoriei, găgăuzii s-au identificat pe sine înșiși ca bulgari, greci, arnăuți. Mai mult ca atât, evitau să se numească găgăuzi.

Coloniști bulgari și găgăuzi din sudul Basarabiei. Pictor B.N. Șirokorad. Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală. Cota arhivistică: inv. 2485

2. Găgăuzii vorbesc într-o limbă de provenienţă turanică, apropiată de limba turcă, însă confesează religia creștină ortodoxă. Pe Dumnezeu îl numesc Allah sau Boji/Boje! Pe parcursul a circa două secole de conviețuire în Basarabia, găgăuzii ortodocși frecventau serviciile divine, fără să cunoască esența acestora, deoarece nu cunoșteau limba în care se oficia. Este dificil de explicat cum erau utilizate în practică lucrările religioase Evanghelia de la Matei, Evanghelia de la Marcu, traduse în limba găgăuză de Mihail Ceachir (1861–1938), deoarece majoritatea preoților nu erau de etnie găgăuză. (La mănăstirea Chistoleni, raionul Basarabeasca, se află o colecție de 24 fascicole de Evanghelie, în limba găgăuză, tipărită în anii 1909–1911 la Chișinău, în Tipografia Eparhială, cenzor fiind protoiereul Mihail Ceachir). De altfel, prima carte în limba găgăuză neoficială a fost editată în 1904. În perioada interbelică, în Basarabia era prevăzut că serviciul divin trebuia să se înfăptuiască în limba română, iar unde o etnie conlocuitoare forma mai mult de 50 % predicile urmau să se efectueze în limba etniei respective, pentru găgăuzi în limba turcă.

Comratul în perioada interbelică. O porţiune din şosea ce trece pe strada principală „D. Cantemir”, prin faţa Catedralei, localurile Primăriei şi ale altor autorităţi. Biblioteca Naţională a României. Cota arhivistică: inv. 91251

3. Pe mormântul (aflat în Cimitirul Central din Chișinău) protoiereului M. Ceachir, numit de găgăuzii contemporani „apostolul limbii găgăuze tipărite”, sunt prezentate date din două stiluri calendaristice: data nașterii este indicată pe stil vechi, iar data morții – pe stil nou.

Evanghelie în limba găgăuză, tipărită în anii 1909–1911 la Chișinău, Tipografia Eparhială, cenzor – protoiereul Mihail Ceachir (un exemplar, probabil, se află și la Arhivele Statului din Iași). Foto: Igor Cereteu

4. De Anul Nou și de Crăciun, găgăuzii nu colindă în limba lor, ci în limbile bulgară sau română, fără să înțeleagă sensul cuvintelor.

O secvență de la standul „Muzeele UTA Gagauz-Yeri” în Ziua Națională a Portului Popular 2016. Foto: I. V. Xenofontov, 26 iunie 2016

5. În pofida faptului că duc un mod de viață sedentar, s-au păstrat încă multe elemente din activitatea nomadă a acestei populații.

Un ansamblu etnofolcloric din UTA Gagauz-Yeri la cea de-a XV-a ediție a Festivalului etniilor din Republica Moldova. Foto: I. V. Xenofontov, 18 septembrie 2016

6. Percepția alterității față de găgăuzi a ajuns până la situații hilare. Potrivit cercetătorului Vitali Sîrf, la mijlocul sec. XX, în raioanele din partea stânga a Nistrului, găgăuzii erau considerați agresivi, că dețin arme albe, iar în perioada recentă unii angajați ai serviciilor vamale din nordul Republicii Moldova îi considerau pe găgăuzi turci și musulmani.

Vitali Sîrf, cercetător științific superior și dr. Diana Nicoglo, cercetător științific superior, conferențiar cercetător la Sectorul de etnologie a găgăuzilor al Institutului Patrimoniului Cultural al Academiei de Științe a Moldovei. Foto: I.V. Xenofontov, 20 martie 2017

7. Militarul și etnograful rus V.A. Moșkov amintește de un găgăuz care i se subordona în una din unitățile militare din Varșovia. Găgăuzul era modern, avea vestimentație europeană, purta costum la patru ace și avea un ceas de buzunar de argint. Atunci când a plecat în localitatea de baștină l-a chemat în secret pe fratele său, acesta l-a ajutat să-și schimbe hainele orășenești în cele populare. V.A. Moșkov a fost rugat să nu divulge nimănui informația că subordonatul său găgăuz este posesorul unui ceas de buzunar, deoarece cunoașterea acestui detaliu i-ar fi periclitat celui din urmă autoritatea în satul de baștină și nu s-ar mai fi putut căsători cu nicio fată găgăuză.

Doctorul în istorie Oleg Bercu, autorul monografiei „Evoluția social-politică a populației găgăuze, de la mijlocul secolului al XIX-lea și pînă la mijlocul secolul al XX-lea” (Galați, 2016). Foto: Maxim Ilecciev, 28 februarie 2017

8. Într-o lucrare semnată de același V.A. Moșkov este consemnată următoarea situație: „La piața din satul Comrat am fost martor la o scenă curioasă. Un comerciant moldovean a vândut unui colonist german și soției acestuia veselă din lut. Fiecare vorbea în limba sa, utilizând și limbajul gesturilor, evident însă puțin se înțelegeau. La un moment, s-a apropiat un găgăuz care le-a vorbit părților în limba rusă și astfel a ajutat să fie încheiată reușit acea tranzacție comercială”.

9. Potrivit etnografului M.V. Marunevici, această întâmplare anecdotică ar fi avut loc cu adevărat. După absolvirea studiilor în orașul natal Vologda, Rusia, o tânăra a fost repartizată la muncă în sudul Moldovei. Ajunsă la destinație, aceasta le-a scris părinților: „Bună ziua, mamă! Acum locuiesc și lucrez în Comrat. Aici e stepa Bugeacului. Aici e foarte cald. Sunt mulți găgăuzi”. Mama a răspuns prompt fiicei: „Buna, fiică! Sunt foarte fericită pentru tine. Dacă ai posibilitate trimite-mi niște găgăuzi. Nu uită însă să-i însoțești cu o rețetă, ca să știu cum să-i pregătesc…”.

Din lucrările științifice ale găgăuzologilor de la Academia de Științe a Moldovei. Foto: Daniela Hadârcă, 11 februarie 2017

10. Apariția scrisului oficial în limba găgăuză, în 1957, a fost generată de succesele obținute în întrecerile socialiste ale crescătorilor de vite din raionul Ceadâr-Lunga… În mai 1957, primul secretar al Comitetului Central al PCUS, N.S. Hrușciov, a înaintat lozinca „Să ajungem și să întrecem SUA” la toți parametrii economici și să construim comunismul în URSS în anul 1980. S-a preconizat ca pe parcursul a trei ani (adică până în 1960!) să fie triplată producția de carne în țară. Ca răspuns la solicitările partidului, autoritățile din raionul Ceadâr-Lunga, RSS Moldovenească, au decis „să intensifice producția de carne și lapte în republică” în numele colhoznicilor și muncitorilor din gospodăriile raionului. Dar cum să se pună în practică această propunere? Scrisul oficial la găgăuzi lipsea, iar limba rusă practic nu o cunoșteau. De aceea, în mare grabă, printr-o hotărâre a Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldovenești din 30 iulie 1957 a fost oficiat scrisul în limba găgăuză pe baza alfabetului rusesc. Elaborat în mare grabă, alfabetul nu reflecta în totalitate particularitățile fonetice ale limbii găgăuze. Astfel, în decembrie 1957 au mai fost incluse literele ä, ö, ӱ, iar în 1968 – ӂ. Deși sunt puțini numeric, găgăuzii au două dialecte și mai multe graiuri.

 P.S. Mulțumiri speciale domnilor Vitali Sîrf, doctor în filologie, cercetător științific superior la Institutul Patrimoniului Cultural, și Oleg Bercu, doctor în istorie, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, pentru ajutorul substanțial acordat la elaborarea materialului.

 Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-din-istoria-si-cultura-gagauzilor_17526