24 ianuarie/2 februarie 1859 – eveniment de mare anvergură în istoria românilor; acțiune importantă în realizarea statului național unitar român modern într-o Europă a națiunilor suverane și independente. În vederea realizării idealurilor politico-naționale, folosind abil contradicțiile dintre marile puteri, românii au aplicat politica „faptului împlinit”. Prin alegerea Adunării Elective de la Iași ca domnitorul al Moldovei, cu unanimitatea celor 48 de voturi și a Adunării Elective de la București, cu unanimitatea celor 64 de voturi, ca domnitor al Țării Românești a colonelului Alexandru Ioan Cuza (1820–1873) s-a cristalizat, simbolic, unirea de facto a celor două Principate Românești. Al. Ioan Cuza a fost primul domnitor al Principatelor Unite (1859–1862) și al statului național România (1862–1866). Au fost realizate o serie de reforme în domeniul administrativ, politic, militar, juridic, economic, social, educațional. A fost decretat tricolorul, ca drapel național (1861). Au fost fondate Universitățile din Iași (1860) și București (1864). A fost constituit Ministerul de Externe și înființate agenții diplomatice în țările europene. Marile puteri garante (Franța, Marea Britanie, Imperiul Rus, Prusia și Regatul Sardiniei) și puterea suzerană (Poarta Otomană) au recunoscut dubla alegere (martie–august 1859). La 22 noiembrie 1861, noul sultan otoman Abdul Aziz (1861–1876) a emis „Firmanul de organizare administrativă a Moldovei și Vlahiei”, acceptând astfel unirea politică și deplină a Principatelor Române. În Proclamația către români emisă la 23 decembrie 1861, domnitorul menționa că „Unirea este îndeplinită, naționalitatea română este întemeiată”.

Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie