ROMANUL CA VIAȚA ȘI VIAȚA CA ROMAN
(note de lectură la romanul Olgăi Căpățână, Dincolo de beznă,
Chișinău, Editura Arc, 2021, 233 p.; copertă: Ana Glibiciuc; redactor: dr. hab. Inga Druță)

Ceașca de cafea. Femeia iubită. Sfidarea vârstei. Migrația. Trădarea. Urmele trecutului. Decesul. Pandemia… „într-o țară unde medicina e la pământ”… Toate formează preambulul noului roman de anvergură a renumitei scriitoare Olga Căpățână.
Stilul lejer al textului este presărat atât cu elemente de folclor, cât și cu figuri de stil extrase din șlagăre. Romanul este presărat cu idilă rustică, dezmăț orășenesc, erotism de la 18+, captură polițienească, intrigă. Nu este lipsit însă nici de scene romantice, lirice, pudice. Este o îmbinare dintre tradiție și modernizare.
Povestea vieții fiecărui om se împletește cu cea a omenirii pe care autoarea o include în segmentul cronologic din ultimele milenii: „De două mii de ani lumea este ceea ce este: indiferentă, lașă și nedreaptă”. Este esența naturii umane. Este adevărat, există și nuanțări colorate. De exemplu, într-un fel se certau oamenii în trecut și altfel se ceartă în prezent.
Dinamica scenelor este una abundentă, astfel încât cititorului pedant îi va lua timp să rețină derularea vulcanică a evenimentelor.
Romanul are trei straturi de filit epocal: sovietic, postsovietic și pandemic. Femeia carieristă, secretara de partid, este un personaj rigid, neiubit, temut chiar și de propria familie. A iubi acest gen de femeie este ca și cum ai iubi un tanc. Cu reminiscențe încă din perioada sovietică s-a format prototipul bărbatului gen Rhett Butler postsovietic. Din această perspectivă, bărbatul adevărat izbutește să facă bani, nu să câștige, deoarece pe timpuri leafa era un scuipat de vrabie. Cartea developează o dramă în stil shakespearean. Cu părinți aflați pe baricade opuse ale afacerilor tenebre din anii 1990 și cu idilele copiilor acestora. Privatizarea (numită în popor: prihvatizarea) în Moldova a fost făcută aidoma unei tranzacții făcute de doi bărbați: unul legal și altul în rol de amant. Autoarea ne vorbește și despre cine le-a luat locul hoților în lege, ultimii fiind stârpiți la începutul anilor două mii. Este prezentat și profilul patronului perioadei eterne de tranziție. Unul crescut în incubatoare, grosolan, ahtiat de putere, îngâmfat și indiferent față de sentimentele și nevoile semenilor.
Republica Moldova, susține autoarea, nu știe ce este libertatea. Un mare șef de televiziune afirmă că „Independența este un lucru bun, dar trebuie susținută de o bază materială, altfel independența se transformă în pornografie”. Moldova independentă a dat naștere unui nou tip de individ, traseist cu torba hapsână de bani. Unul a fost la agrarieni, apoi frontist, apoi democrat. Și toate merg mână-n mână cu autoritățile din lumea criminală.
Un element simbolic al narațiunii îl reprezintă inima. Aceasta poate fi una plină de dragoste, dar și una plină de ură. Întrebarea, se pare, că totuși, nu este una retorică: „Cine încarcă inimile oamenilor și cine decide ce să toarne – miere sau venin?”. Antidotul răului ne este oferit cu generozitate de autoare: „inteligența și bunătatea sunt cele mai frumoase lucruri pentru o femeie”. Totuși, această axiomă este transgresată de relația mamă-fiică, o legătură tensionată, plină ne nervozitate, adusă până la paroxismul urii. Romanul ne dezvăluie și ura dintre frați generată de sindromul „Elenei de Troia”. Complexul Oedip întruchipat în conflictul dintre fiică și mamă, tată și fiu ancorează romanul în perimetrul psihanalizei, psihologiei sociale, comportamentale. Conflictul dintre mamă și fiică are la mijloc o dragoste inegală. Una neîmpărtășită. Dragostea îl înalță pe cel care iubește. Lipsa dragostei este un chin pentru cel care nu iubește. Din această perspectivă, romanul Olgăi Căpățână poate fi estimat și ca un manifest al dragostei.
Volumul prezintă și un credo scriitoricesc. Scriitorul este acela care găsește cuvintele potrivite pentru dragoste, bucurie, viață și le poate înșira frumos.
Ca și în cazul altor romane ale Olgăi Căpățână se readuce în discuție problema sufletului.
E un roman care pune întrebări asupra faptului dacă sentimentele pot fi aruncate la coșul de gunoi, atunci când învinge rațiunea. Este vorba de eterna luptă dintre sentimente și rațiune. Contradicțiile dintre informația pusă pe tava (televizorul) și percepția supra cărții, cea care ascunde „gunoaie despre umanitate și nevoile mizerabile omenești”.
Spațiul existențial nu constituie o marcă a caracteristicilor pur umane. Ele sunt identice fie în Republica Moldova, fie în Franța. Reapare dilema: dragostea versus starea materială.
Autoarea ne dezvăluie ceea ce știu și bărbații. Geanta unei femei conține mai multe lucruri utile și inutile. Însă bărbații mai știu că un buchet mare de trandafiri poate duce femeia la un leșin estetic.
Lucrarea reprezintă o privire asupra omenirii. Sunt observații conturate de ochi formați de înțelepciunea acumulată pe parcursul vieții, dar și a inteligenței native. Iată câteva enunțuri:
1. Oamenii cred în lucruri rele mai ușor, decât în cele bune.
2. Banii care cad din cer, fără să ne facem griji să îi câștigăm strică oamenii.
3. Să ne învățăm a face bani din inteligență.
4. Călcatul pe greblă este o tenacitate maniacală de a ne bate cucuie în propria frunte.
5. Viața este o dramă.
6. Răul poate fi cauzat și de oamenii drăguți, care se salută cu bunăvoință.
7. Omul plin de ură, niciodată nu va fi un om fericit.
8. Necazurile adună oamenii.
9. A se face diferența între dragoste și tendința de a fi în posesia sufletului cuiva.
10. Dragostea este mai presus decât ura.
11. Învățătura pandemiei: fericirea reală este sănătatea și oamenii de alături.
Romanul pendulează între Chișinău și Paris. Spațiu francez este asociat rafinamentului și bunului gust. Sperăm că viitorul roman al Olgăi Căpățână va aduce percepții și spirit ucrainean, acolo unde scriitoarea se transformă într-un autentic artist al culorii. Are un atelier de creație și pictează tablouri pline de sensibilitate în Ucraina.
„Dincolo de beznă” este un roman care indică asupra naturii duplicitare a omului. Despre lupta eternă cu propriul „eu”. Ideea care se desprinde din lectura romanului rezidă în faptul că oriunde am pleca nu putem scăpa de noi. Suntem purtătorii propriilor poveri. Tot noi suntem cei care putem ieși victorioși din propriul „eu”.

Ion Valer XENOFONTOV