La Mulți Ani academicianului Anatolie Sidorenko,

Omul care și-a dus pasiunile la nivel de performanță

 

Academicianul Anatolie Sidorenko, fizician, profesor universitar, directorul Institutului Ingine­rie Electronică şi Nanotehnologii „D. Ghițu”, reputat savant în domeniul fizicii criogenice și nanostructuri supraconductoare a marcat zilele acestea vârsta de 65 de ani.

Și pentru că ziua sa de naștere l-a prins peste hotarele țării, colectivul institutului pe care îl conduce și care îi este, după cum s-a exprimat, ca o a doua familie, l-a așteptat să revină acasă, pentru a-l felicita cu prilejul frumoasei aniversări, dar și pentru a-i exprima înalta considerație pentru tot ce face în calitate sa de director, savant, dar și Om.

 1

În această zi specială, membrii colectivului i-au dorit sănătate și ani de viață lungă plină de succese, pe care să le împărtășească cu cei dragi și apropiați, bunătate, fericire și speranță în toate realizările și demersurile Domniei Sale, iar Dumnezeu să-i lumineze calea spre tot ce este mai bun, să reușească să treacă cu bine peste toate obstacolele, să țină fruntea sus, indiferent de situații, să fie încrezut în propriile forțe, iar colectivul va fi mereu alături și îl va susține. Mesaje de felicitare, flori și mici atenții i-au oferit aniversarului șefii de laborator, colegii.

 Un cadou mai special, mai curând o surpriză plăcută pentru sărbătorit a venit din partea de jos a orașului. Este vorba de o nouă apariție editorială „Academician Anatolie Sidorenko: Biobibliografie”, din colecția „Biobibliografie”, editată de Biblioteca Științifică (Institut) „A. Lupan”. Volumul a fost dăruit aniversarului de dr.hab., conf. univ.  Constantin Manolache, editorul și redactorul științific al volumului și dr. Ion Valer Xenofontov, responsabil de ediție. „Ne bucurăm de vârsta la care ați ajuns și cu acest frumos prilej, am pregătit o lucrare în care o să-l regăsiți pe dl academician nu doar în calitate de savant, dar și în calitate de om multilateral dezvoltat, omul cu toate aspectele pe care le poate avea o personalitate de rangul dumnealui. Vă dorim multă sănătate, să vă bucurați de această carte și, cum spun eu, să ajungem și la alte cărți – una la 80 și alta la 90 de ani”, a spus directorul Bibliotecii Științifce (Institut) „A. Lupan”, recomandând cu căldură tuturor să citească această lucrare, în care îl vor descoperi pe dl academician Sidorenko în multiple ipostaze pe care mulți nu le cunosc și nici nu puteau bănui.

 2

Precizăm că lucrarea este consacrată academicianului Anatolie Sidorenko, personalitate marcantă, cunoscută și apreciată în țară şi peste hotare pentru realizările sale în domeniul fizicii supraconductibilității. Savantul a pregătit 12 doctori în ştiinţe fizico-matematice. Portretul protagonistului este prezentat în diferite ipostaze: activitatea științifică, didactică, managerială, civică etc. Bibliografia omului de știință însumează circa 600 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 5 monografii, 42 de brevete de invenție. Volumul este adresat profesorilor, cercetătorilor științifici, doctoranzilor, masteranzilor și studenților.

Sărbătoritul a primit mesaje de felicitare, însoțite de gânduri bune și urări de sănătate de la acad. Leonid Culiuc, cu care se cunosc din perioada studenției. Fiecare și-a ales drumul cercetării, iar făcându-i o trecere prin ani colegului, a menționat că dintotdeauna l-a știut ca un om perseverent, organizat și care învăța bine. Era foarte activ atât în cercetare, cât și în viața socială. Toate acestea i-au ajutat să reușească și să se manifeste, fiind încă la Institutul de cercetări din domeniul temperaturii din Harkov, ulterior, la Institutul de Fizică Aplicată. „Mie îmi pare bine că dl acad. Sidorenko, de fapt și prietenul meu, a reușit să ajungă acolo unde și-a propus, ducându-și pasiunile la nivel de performanță. Beneficiind de Bursa Humboldt, a realizat nu doar ceea ce se putea de făcut, dar a stabilit relații care, în mare măsură, contribuie la dezvoltarea de mai departe a Institutului Ingine­rie Electronică şi Nanotehnologii „D. Ghițu”, a subliniat acad. Culiuc, dorindu-i prietenului mulți ani înainte, sănătate și noi realizări.

Felicitări de la Mulți Ani i-a adresat și m.c. Svetlana Cojocaru, directorul Institutului de Matematică și Informatică. „Colegul meu, academicianul Anatolie Sidorenko, a dobândit capacitatea de muncă, calitatea de a găsi o înțelegere bună cu colectivul, cu mediul în care lucrează, calitatea de a stabili relații, colaborări în cele mai diferite țări, de pe toate continentele. Conduce colectivul cu înțelepciune, în opinia mea, și sunt surprinsă că el, în pofida presiunii pe care o impune activitatea administrativă, reușește să fie și un cercetător performant, cu publicații în cele mai prestigioase reviste. Acum trecem printr-o perioadă mai dificilă, dar am convingerea că împreună cu colectivul, le va depăși pe toate”, a menționat directorul Cojocaru, dorindu-i academicianului sănătate și realizări notabile în continuare.

Vom menționa și faptul că de curând, mai exact, de Ziua Independenței Republicii Moldova, Parlamentul i-a conferit acad. Anatolie Sidorenko Medalia „Meritul Democrației”. Șirul lung de zile de odihnă, oferit cu ocazia sărbătorilor naționale nu i-au prilejuit oportunitatea de a împărtăși bucuria și aprecierea din partea Legislativului, astfel încât Medalia a fost prezentată și colegilor, iar conform unei tradiții, distincția a fost „udată” la greu ca să nu fie ultima.

Omagiatul le-a mulțumit tuturor pentru acest moment de omagiere, pentru că i-au fost alături în această zi, cuvinte speciale de apreciere adresând echipei Centrului Enciclopedic, în frunte cu directorul Constantin Manolache care i-a făcut acest frumos cadou spiritual de ziua sa.

Se zice că este simplu să fii fericit, însă este foarte greu să fii simplu. Se pare că acad. Sidorenko a reușit să îmbine armonios aceste două minunate virtuți – fericirea și simplețea, trecând cu vederea peste anumite lucruri mici și neînsemnate, or, a apelat la marea înțelepciune de a-ți alege prieteni care nu te vor sili să faci compromisuri. Și dacă tot ne aflăm pe aceeași lungime a gândului frumos, observăm că Domnia Sa, acad. Sidorenko, sărbătoritul zilei, iradiază o importantă aură de civilizație interioară, care face să nu apară în fața noastră decât complet.

 

La Mulți Ani, distinse academician! Să Vă iubească Timpul!       

Eugenia Tofan,
                Serviciul de Presă al AȘM