In memoriam Gheorghe Palade, 1950–2016 /Editori: Valentin Arapu, Anatol Petrencu, C. Ciucanu, Chișinău, Bons Offices, 2018. – 616 p. ISBN 978-9975-87-372-7.
PROFESORUL DE ISTORIE CARE TRĂIA ÎN ISTORIE
sau despre viețile paralele ale „ultimului romantic”
Desprins dintr-o lume aparte, ruptă parcă de cea reală, profesorul Gheorghe Palade (1950-2016), supranumit și „ultimul romantic” (după expresia sugestivă a profesorului Igor Șarov), trăia o viață plină de eroi, de fapte și evenimente istorice, de ani turbulenți, dar și de glorie din istoria românilor. Îmi amintesc cu mult drag prelegerile la disciplina Istoria Românilor în Epoca Contemporană, pe care ni le preda cu multă pasiune la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Moldova. La acele lecții aveam uneori impresia că profesorul nostru trăiește o lume paralelă – una în dimensiunea istoriei, pe care o trăia și nara, și alta în perimetrul realității – unde noi, studenții, recepționam informația dascălului nostru, proaspăt sosit din „mașina timpului” și care ne furniza informații complexe din istoria românilor în secolul XX.
Subiectele preferate ale profesorului Gh. Palade erau cele cu tentă de actualitate recurentă. Astfel, distinsul profesor considera că printre cele mai mari personalități din secolul XX trebuiesc considerați mareșalii Alexandru Averescu (1859–1938) și Ion Antonescu (1882–1946); evenimentul major, sau jalonul istoriei contemprane a românilor era considerat anul 1918, Anul Marii Uniri. Punea accentul pe reforma agrară (intuiesc din ce cauză, trăiam în epoca marilor transformări economice și istoricul căuta paralele istorice; reforma „Pământ” a suferit un eșec lamentabil). Despre Constituția din 1923, una dintre cele mai democratice din Europa acelor vremuri, spunea că este Legea Supremă cu mult mai bună decât cea adoptată la 29 iulie 1994 de Parlamentul Republicii Moldova (legislativul era format în majoritate de Partidul Democrat Agrar [43,2% sau 56 de mandate]) și intrată în vigoare la 27 august 1994. Vorbea cu mult entuziasm despre viața partidelor politice interbelice, considerate a fi conduse de romantici entuziaști, oameni culți, cu viziuni europene. Era fascinat de Basarabia interbelică, perioada de integrare în spațialitatea și spiritualitatea românească, de aceea și a elaborat o serie de lucrări la acest subiect. Drept lucrări de căpătâi referitoare la participarea României în cel de-al Doilea Război Mondial ne erau recomandate lucrările profesorului Anatol Petrencu, proaspăt doctor habilitat în istorie cu teză susținută la subiectul respectiv. Cel mai tragic eveniment din istoria românilor istoricul Gheorghe Palade considera că a fost foametea organizată din anii 1946–1947 (Despre acest flagel social eruditul dascăl ne spunea că este unul care, volens-nolens, ne menține în zona fobiei și ne pune piedici pentru a avansa în rândul statelor înalt dezvoltate). Cu alte cuvinte, perioada preferată, romantică, plină de cultură și spiritualitate, a istoriei românilor în secolul XX a fost considerată de profesorul Gh. Palade, perioada interbelică, cea a României Mari. Iar perioada tragică în istoria românilor basarabeni a fost considerată cea imediată celei de-a doua conflagrații mondiale, intervalul de timp în care în sate nu „cântau cocoșii”. Istoria recentă nu era printre dimensiunile științifico-didactice preferate ale reputatului istoric.
Deseori profesorul Gh. Palade exemplifica faptele din istoria românilor cu propriile trăiri și conexiuni dintre destinul individual cu cel colectiv. Povestea bunicilor, a părinților, secvențe din biografia privată erau narate prin prisma evenimentelor și faptelor istorice pe care le developa cu multă grijă, ca mai apoi să le relateze cu mult antren în cadrul cursurilor teoretice și al seminarelor. Era o formă didactică de a transmite afectiv mesajul socioistoric pentru a fi asimilat mai facil de către tineretul studios. Din această perspectivă, după mai mulți ani, chiar și acum pot reconstitui secvențe întregi, unele încărcate cu măiestrie artistică, prin modelarea timbrului vocii, a tonalităților, a accentelor logice desprinse din demersul complex didactico-științific pe care ni l-a transmis cu mulți ani în urmă dascălul nepereche.
Nu mai puțin semnificativă era și dimensiunea combativă pe care o avea și o asuma cu atitudine civică și patriotică profesorul Gheorghe Palade. În lunile martie–mai 1995, ca urmare a acțiunilor Partidului Democrat Agrar din Moldova, majoritar în Parlament, de a include în sistemul de învățământ cursurile de „Limbă si Literatură Moldovenească” și de „Istorie a Moldovei”, tineretul studios din capitala Republicii Moldova, în primul rând cei de la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Moldova, a organizat o grevă generală în Piața Marii Adunări Naționale. Printre protestatari eram și eu, student în anul I. Elanul nostru era și mai mare atunci când alături de noi s-au aflat profesorii Gheorghe Palade și Anatol Petrencu. În penuria economică (cu o bursă mizerabilă pe care o primeam cu mari întârzieri, iar părinții nu erau remunerați ani de zile) și cea socială ne simțeam totuși puternici că suntem susținuți de cadrele didactice.
Profesorul Gheorghe Palade a fost istoricul celor două lumi – una ireală, ruptă din dimensiunea atemporalității, și alta reală, acerbă. A reușit să modeleze destine socioprofesionale și caractere care, în timp, tind să mai formeze a treia dimensiune, cea de perspective, aflată într-o pendulare dintre trecut și prezent.
Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie