În contextul diverselor publicaţii consacrate istoriei locale (istorii de sate, oraşe, regiuni) un loc aparte îi revine lucrării recent apărute la Institutul de Studii Enciclopedice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, dedicate raionului Sângerei – „Sângerei. Oameni, istorie, spiritualitate”.
Noutatea acestei cărţi constă în faptul că cititorului i se propune o ediţie enciclopedică care structurează informaţii despre cadrul geografic şi istoric, despre viaţa culturală şi spirituală, eseuri biografice despre 60 de personalităţi originare din acest raion, precum şi o succintă expunere a materialelor documentare referitoare la istoria tuturor celor 70 de localităţi (incluzând oraşele Sângerei şi Biruinţa) ale acestei unităţi administrative din centrul Republicii Moldova.
O asemenea lucrare este deosebit de necesară în contextul creşterii interesului cercurilor largi de cititori faţă de istoria naţională, inclusiv faţă de istoria şi contemporaneitatea localităţilor de baştină, faţă de rădăcinile neamului căruia îi aparţin. Coordonatorii şi redactorii ştiinţifici – acad. Gheorghe Duca şi scriitorul Ion Hadârcă (originari din acest raion) – în prefaţa cărţii menţionează: „Nostalgia casei părinteşti, dorul şi dragostea faţă de meleagurile natale ne înnobilează sufletul şi le ducem cu noi peste vremuri, peste mări şi ţări, pentru a regăsi în ele, când suntem printre străini şi ne este greu, alinarea şi mângâierea tămăduitoare” (p.5). Am mai menţiona şi importanţa deosebită a acestei cărţi pentru tineretul studios, deoarece ştiinţa pedagogică contemporană ne învaţă că, dacă dorim să ne cunoaştem patria şi neamul, este necesar, în primul rând, să cunoaştem trecutul şi prezentul acelei „patrii mici”, unde s-au perindat generaţii de înaintaşi, s-au depozitat tradiţiile naţionale, ceea ce permite de a însuşi istoria de la local la naţional şi de la naţional la universal. La lecţiile de istorie, elevii din raionul Sângerei vor lua cunoştinţă de trecutul localităţii de baştină, vor studia istoria şi contemporaneitatea raionului, iar apoi acea istorie naţională şi universală a căror parte componentă este plaiul lor natal.
Un merit incontestabil al autorilor acestei lucrări este străduinţa lor de a evidenţia în conţinutul fiecărui compartiment specificul spaţiului cercetat. Astfel, în compartimentul consacrat cadrului geografic, autorii evidenţiază importanţa ambianţei naturale a acestui plai în evoluţia lui economică şi demografică şi în particular slaba populare până în epoca modernă a spaţiilor de câmpie şi coline cu soluri preponderent de cernoziom, greu accesibile agricultorilor până la utilizarea plugului perfecţionat de fier.
În lucrare se evidenţiază prezenţa unei populaţii sedentare în acest spaţiu începând cu epoca neolitică, demonstrată prin descoperirea unor vetre de locuire din acea epocă (Bilicenii Vechi, Copăceni, Chişcăreni ş.a.). Zona Sângereiului s-a aflat, de asemenea, în centrul renumitei culturi arheologice Cucuteni–Tripolie (mileniile V–III î.Hr.), atestate în aşezările de la Copăceni, Chişcăreni, Bursuceni, Sângerei, Coşcodeni ş.a. Această cultură aparţinea celor mai vechi agricultori şi crescători de animale europeni, care posedau o tehnologie de producere a ceramicii ce impresionează prin ornamentele sale.
După ce caracterizează cele mai importante vestigii arheologice ale epocii fierului, autorii evidenţiază prezenţa în acest spaţiu a aşezărilor strămoşilor noştri geto-daci, apoi a populaţiei romanizate.
În pofida faptului că spaţiile deschise de câmpie ale acestei zone au fost, într-o măsură mai mare decât alte teritorii ale Moldovei, supuse invaziei popoarelor migratoare (goţi, avari, slavi, cumani etc.), totuşi populaţia sedentară locală nu a părăsit total plaiul natal. Ea s-a retras temporar, în mare parte, în zonele vecine mai îndosite a dealurilor împădurite, ale codrilor, situate pe cursurile inferioare ale râurilor afluente ale Răutului. Autorii fac trimitere la cercetările arheologului dr. Gheorghe Postică, care a identificat 11 vetre ale aşezărilor din sec. VIII–IX situate în zona Sângerului (a Răutului de Mijloc) care aparţineau populaţiei sedentare locale. Aceste aşezări aveau o continuitate din sec. al V-lea şi și din cultura Dridu. Cultura respectivă, extinsă pe cea mai mare parte a spaţiului carpato-danubiano-pontic, a fost creată de populaţia romanică locală aflate în contact cu popoarele migratoare – slavi şi turanici. Secolele VIII–IX sunt considerate de istorici şi filologi drept etapa finală a etnogenezei romanilor şi a formării limbii române. Astfel, şi locuitorii autohtoni din perioada culturii Dridu din spaţiul actualului raion Sângerei au participat la acest proces istoric.
Un specific al acestei zone, în comparaţie cu teritoriile Moldovei de la vest de Prut, a fost dominaţia nemijlocită a mongolilor până în ultimele decenii ale sec. al XIV-lea, când şi pământurile din preajma Sângereiului au fost incluse în statul moldovenesc. Dar, după cum se menţionează în lucrare, teritoriul continua să fie slab populat: în sec. XIV–XVII aici au fost atestate 23 de sate, iar altele 17 – în sec. XVIII–XIX.
Abundenţa câmpiilor cu păşuni şi fânaţe au determinat creşterea animalelor drept o ocupaţie primordială a locuitorilor, care practicau şi cultivarea plantelor. Un aspect important menţionat de autori este prezenţa în această zonă a mocanilor transilvăneni, care îşi aduceau turmele la păşunat. Unii dintre aceştia staţionau aici pentru totdeauna, iar amintirea despre ei s-a păstrat doar în numele de familii: Ungureanu, Scutaru, Oprea, Ţuţuianu, Munteanu etc. Circulaţia umană din spaţiul românesc în Evul Mediu a fost, în viziunea lui Mihai Eminescu, „temelia unei epoci”, contribuind la păstrarea unităţii neamului şi a limbii române.
În lucrare se evidenţiază un important moment specific al zonei Sângerei din perioada medievală – concentrarea mai mare decât în alte zone ale spaţiului de la est de Prut a marii proprietăţi funciare boiereşti şi mănăstireşti.
În sec. XVII–XVIII, la fel ca alţi proprietari funciari, membrii renumitei familii de mari boieri Ureche, inclusiv cronicarul Grigore Ureche, stăpâneau moşii pe Ciuluc şi Răut. Boierii din neamul Prăjescu, care stăpâneau satul Drăgăneşti, erau înrudiţi cu domnii din dinastia Movileştilor.
Imperiul Rusiei, care a anexat la 1812 spaţiul dintre Prut şi Nistru, a păstrat în zona Sângereiului marea proprietate moşierească, dar a creat condiţii pentru infiltrarea aici a unor nobili ruşi din familiile Vâdovţev, Osmalovski, Novogorodţev, Mikulin, Bankovski, Grohin, Dumanski etc. Prezenţa lor pe parcursul dominaţiei ţariste stagna eforturile nobilimii locale de a se opune politicii ţarismului de rusificare a provinciei, aşa cum proceda nobilimea moldovenească în primii ani de după anexare.
Totuşi, după cum menţionează autorii, de spaţiul Sângereiului este legată viaţa şi activitatea unor personalităţi notorii ale culturii româneşti: a omului de cultură enciclopedică Nicolae Casso (1839–1904), numit şi „filosoful de la Chişcăreni”, militant al mişcării naţionale basarabene, a fraţilor Pavel şi Petre Leonardi, care au condus un cenaclu de cultură românească şi au publicat studii ştiinţifice, posedând la Cubolta o bogată bibliotecă. Din mediul unei dinastii nobiliare din părţile Sângereiului provine principesa Natalia Cheşcu (1959–1941), care a devenit regina Serbiei, căsătorindu-se cu prinţul Miloş Obrenovici, şi care a publicat mai multe scrieri literare.
Originari din spaţiul Sângereiului din sec. XIX – începutul sec. XX au fost renumiţii oameni de cultură, ştiinţă şi spiritualitate: savantul Constantin Vârnav (1806–1877), agronomul Ştefan Gonata (1838–1896) – unul dintre membrii fondatori ai Academiei Române, istoricul şi arhivistul Ion Halippa (1871–1841), ctitorul Catedralei Mitropolitane din Iaşi – Iosif Naniescu (1820–1802) şi mulţi alţii. Din mediul sângereian provin şi câţiva membri ai Sfatului Ţării, care la 27 martie 1918 au votat Unirea Basarabiei ca România: Pantelimon Halippa (com. Cubolta); Anton Crihan (com. Sângerei); Vasile Gafencu (com. Sângerei); Ion Ignatiuc (com. Prepeliţa), Al. Groapă (s. Chirileni).
Compartimentul consacrat perioadei interbelice scoate în relief efectele pozitive ale reformei agrare (1920) şi ale celei administrative (1925), ultima unificând sistemul administrativ din Basarabia cu cel din toată România. O deosebită importanţă pentru depăşirea analfabetismului moştenit de la ţarism a avut-o reforma învăţământului primar, care prevedea durata de studii de 7 ani (1924), inaugurarea în majoritatea satelor a căminelor culturale, bibliotecilor, cercurilor culturale.
În compartimentul referitor la perioada sovietică sunt expuse date concrete despre participarea sângereienilor la cel de-al Doilea Război Mondial, care i-a costat viaţa pe 2105 ostaşi din Sângerei, despre deportări, foametea provocată, colectivizarea forţată ş.a. Concomitent, sunt expuse eforturile oamenilor locului în dezvoltarea social-economică a plaiului natal. În cultură, menţionează autorii, era semnificativă „promovarea unor simboluri specifice” epocii de construire a comunismului (p. 40). Compartimentul se încheie cu o prezentare succintă a importantelor transformări politice şi social-economice din etapa actuală, care necesită eforturi susţinute în depăşirea instabilităţii politice şi economice a perioadei de tranziţie.
De o deosebită relevanţă sunt tabelele statistice şi cele 7 hărţi administrative, economice, sociale şi turistice ale raionului. Importante opere ale patrimoniului naţional sunt descrise în compartimentul „Mărturii ale vieţii culturale şi spirituale”. Autorii examinează prestigiosul complex de monumente social-culturale şi spirituale, edificii de valoare arhitectonică şi istorică incontestabilă. Pe lângă splendidele biserici de la Cubolta, Sângerei, Copăceni ş.a., autorii atrag atenţia cititorului larg asupra stării actuale a unor vestite monumente de arhitectură – conacele boiereşti de la Cubolta, Chişcăreni, Sloveanca ş.a. Vom menţiona doar că palatul lui Casso de la Chişcăreni a fost proiectat de renumitul arhitect A. Bernadazzi. Restaurarea acestor monumente istorice de arhitectură şi includerea lor în circuitul turistic naţional prezintă, în viziunea noastră, o sarcină primordială a Ministerului Culturii. Pierderea lor ne va lipsi de o componentă importantă a istoriei noastre naţionale.
Un compartiment aparte îl ocupă biografiile a 60 de personalităţi originare din raionul Sângerei. Luând cunoştinţă cu acest compartiment, am constatat că puţine raioane ale Republicii Moldova pot concura cu Sângereiul după numărul de personalităţi notorii. Vom menţiona doar pe unii dintre aceştia – oameni de ştiinţă: acad. Gheorghe Duca, membru de onoare al AŞM Constantin Ţăbârnă, acad. Gheorghe Ţăbârnă, m.c. Leonid Culiuc, m.c. Maria Duca, m.c. Petru Patron, dr. hab. Tudor Lupaşcu, dr. hab. Andrei Galben ş.a.; scriitorii: Leonida Lari, Ion Hadârcă, Sanda Lesnea; muzicienii: dinastia Goia – Pavel, Dumitru şi Vasile, Mihai Dolgan, Nicolae Glib, Lidia Bejenaru, Gheorghe Eşanu ş.a.; artiştii plastici: Maria Saca-Răcilă, Elena Bontea, Irina Lavrenti ş.a., precum şi foştii miniştri – Victor Gaiciuc, Ion Păduraru, un fost deputat al Sovietului Suprem al URSS (1989–1991) – Anton Grăjdieru, deputaţi ai Parlamentului Republicii Moldova – Mihai Cucoş, Oleg Bodrug, Gheorghe Braşovschi ş.a. La Copăceni s-a născut celebrul poet român Adrian Păunescu.
Prezenta lucrare enciclopedică se încheie cu un vast compartiment consacrat celor 70 de localităţi din raion, structurate pe oraşe şi comune cu localităţile din componenţa acestora. Autorii expun informaţiile cu trimitere la surse privind poziţionarea geografică, primele atestări documentare, selectiv cele ulterioare, fondul funciar, dinamica populaţiei, instituţiile culturale şi de învăţământ, bisericile, întreprinderile industriale şi de comerţ, potenţialul economic etc. Acest compartiment ar putea servi şi în calitate de material didactic la istoria locală în toate şcolile raionului.
Suntem de părere că astfel de carte îi va stimula pe cercetători la aprofundarea în continuare a studierii diverselor aspecte ale istoriei şi contemporaneităţii Sângereiului. Arhivele istorice ar putea completa informaţiile referitoare la istoria localităţilor raionului, iar diversele cercetări de teren sub formă de expediţii ştiinţifice ar putea scoate în evidenţă noi vestigii arheologice, ar permite să se descrie măiestria originală a unor maeştri populari, datinile şi obiceiurile, creaţia populară orală, specifice acestui spaţiu, precum şi alte aspecte ale vieţii cotidiene încă neelucidate.
În ansamblu, volumul recenzat prezintă, în viziunea noastră, o nouă etapă în procesul de studiere sub diverse aspecte a trecutului şi prezentului unui raion al Republicii Moldova. Sperăm că această carte va inaugura o nouă serie de studii similare, elaborate de Institutul de Studii Enciclopedice (director dr. Constantin Manolache) și consacrate altor raioane ale republicii, ceea ce va contribui la aprofundarea cunoaşterii istoriei noastre naţionale de către cercurile largi de cititori, care vor căpăta noi posibilităţi de a se familiariza cu faptele demne de urmat ale înaintaşilor şi contemporanilor.
Demir DRAGNEV, membru corespondent al AŞM
Sursa: Literatura și arta, 21 iunie 2012, p. 6.