Elena Prus, prof. univ. dr. hab.,
Director-adjunct al Bibliotecii Științifice Centrale „Andrei Lupan” (Institut), AȘM

La 17 martie 2016 a decedat acad. Solomon Marcus (n. 1 martie 1925, Bacău), matematician român  cu renume mondial, membru titular al Academiei Române (2001). Cărțile sale au fost traduse în circa 20 de limbi. A publicat circa 60 de volume, alte 26 de titluri de carte (volume coordonate, editate, prefațate sau postfațate) și peste 500 de articole în reviste științifice sau de specialitate. Opera sa a fost citată de peste 1000 de autori. Domeniul principal al cercetărilor sale a fost analiza matematică și utilizarea matematicii în lingvistica computațională, în analiză teatrală, în ştiinţele naturale şi sociale. A publicat și numeroase cărți și articole pe diferite subiecte ce țin de semiotică și filosofie, istoria științei și a educației, cultură și artă, lingvistică și poetică, combinând, cum definea el însuși, în polaritatea pascaliană „spiritul de geometrie, spiritul de finețe”. Astfel că președintele Universității „Apollonia”  din Iași Vasile Burlui, cu ocazia conferirii ilustrului matematician a titlului de Doctor Honoris Causa, l-a definit în al său Laudatio foarte sugestiv: „s-ar putea mai de grabă spune că e inclasabil… Privirea lui mereu proaspătă, lipsită de prejudecăți sau locuri comune, ne dezvăluie știința ca pe un univers fascinant”. A fost evocat modelul său de existență interogativă, care dă alt sens și profunzime ființei și vieții omenești.

Deschis spre ansamblul problemelor disciplinelor clasice, dar și celor de ultimă oră, structurând realităţile specifice ale câmpului investigațional, acad. Solomon Marcus a dat proiectului său ținuta unei enciclopedii. Aplicarea gândirii matematice, logico-filosofice, semiotico-lingvistice s-a transformat până la urmă într-o gândire sistemică și integrală pentru a îngloba potențialul paradigmatic universal al diverselor discipline în modele universale de cunoaștere. Conceptul expus integral în fundamentala operă de sinteză „Paradigme universale” (volum apărut în 2011 la Editura Paralela 45 din Pitești cuprinzând cinci cărți apărute anterior) este o autentică hermeneutică a cunoașterii care profilează amprenta unei conştiinţe enunţătoare profunde, rafinate și originale. În Prefața la această opera magnum, autorul va explica metodologia aplicată: „Segmentarea operată aici a cunoașterii după criteriul paradigmelor universale, este propusă nu pentru a o înlocui pe aceasta în discipline, cu care suntem obișnuiți, ci pentru a o suplimenta pe aceasta din urmă, pentru a ne apropia de o înțelegere a unității lumii și cunoașterii, pentru a descoperi numitorul comun al unor fapte și fenomene care altfel pot să pară copleșite de specificitatea lor și, de aceea, aproape imposibil de cuprins. Lumea este complicată la prima vedere, dar ea are ordinea ei ascunsă, care ne provoacă să o descoperim, acesta este jocul cel mare, căruia îi sunt dedicate deopotrivă arta și știința. Ne aflăm în prezența unui spectacol de idei, care ne dezvăluie aspecte pe care cunoașterea disciplinară le ascunde. Cititorul este invitat să-l contemple, în întreaga sa complexitate și frumusețe” (p. 5). Solomon Marcus a fost un adept fervent al Republicii intelectuale la care visa Erasmus din Rotterdam, mereu deschis noilor provocări și promovând această idee în contextul actual al globalizării și integrării de toate felurile: economică, financiară, politică, lingvistică, informațională, culturală.

De pe aceeași platformă conceptualistă, filosoful și sociologul Edgar Morin pornește de la ideea că universul este o foarte lungă narațiune, în care noi ne situăm ca protagoniști tardivi și semnalează prezența în fiecare societate și fiecare individ a gândirii raționale-empirice-tehnice și a gândirii simbolice-analogice-magice (Morin, Edgar. La méthode. 5. L’humanité de l’humanité. L’identité humaine. Paris, Seuil, 2001, p. 65). Constatând dispersarea ființei umane în fragmente izolate analizate în diferite discipline, Edgar Morin pledează pentru depășirea dificultății profunde de a concepe unitatea în multiplu și multiplicitatea unuia (ibidem, p.10). În aceasă ordine de idei îmi aduc aminte de o ilustră conferință a academicianului Solomon Marcus despre spectacolul cifrelor care se joacă mai cu seamă între unu și zero, pe care atât de sugestiv le-a interpretat prof. dr. Vasile Burlui în superbul poem Unu pe care i l-a dedicat acad. S. Marcus:

Din goluri Universuri reduse iar la Unu
Se reclădesc în Cosmos ca de la început
Ca și într-un miracol, când totul este într-unu
Se recompun galactic cum Numărul a vrut.

Parcurgând în mai multe rânduri volumul „Paradigme universale” și făcând apel la diferite materiale, am putut constata că teoremele cunoașterii acţionează diapazoane diferite de ordin mental/afectiv/senzitiv care amintesc de ecuaţia bergsoniană ce întruneşte Eul psihologic, Eul social, Eul metafizic până la Eul profund. Iar tot ce a unit aceste paradigme este poziţia subiectivităţii creatoare, inserarea mărcii de personalitate prin care autorul multiplu şi dinamic a întreprins o căutare hermeneutică asupra summum enciclopedicum. Efectul la care se ajunge este explorarea unor noi domenii și perspective asupra disciplinelor, dar și intersectarea lor într-un demers epistemologic transdisciplinar și interdisciplinar îmbogăţit. Adept al unei viziuni integraționiste, acad. Solomon Marcus proiecta viziunea sa de matematician asupra domeniilor din cu totul alt areal și invers, susținând că „prin interacțiune cu disciplinele socioumane, matematica și calculatoarele dobândesc, pentru un public destul de larg, o valoare culturală” (p.93). „Este matematica exclusiv conceptuală?”, se întreabă distinsul academician și tot el proclamă logica matematică drept o cheie universală a cunoașterii și invocă „modelul algebric al categoriei gramaticale”, „narativitatea și dramatismul, teatralitatea limbajului matematic” și tot el își răspundea, în spiritul dialogismului bahtinian, prin dezvoltarea conceptului de „polifonie a textului matematic”: „într-un text matematic are loc o colaborare a unor coduri de o mare varietate, date de multiplicitatea componentelor și funcțiilor sale, unele cu accent pe secvențialitate, altele bazate pe transgresarea ei; unele metaforice, altele metonimice; unele continue; altele discrete; unele vizuale; altul sonor”; „a fost preluată, în cazul limbajului matematic, ideea cinematografică a lui Eisenstein privind montajul vertical.” În acest mod, lucrările acad. Solomon Marcus au demonstrat că matematica întreține un metabolism permanent cu multiple alte sisteme, iar structurile matematice și algoritmul stau chiar la baza creației, modelând-o: „matematica reflectă arhitectura minții noastre și are eleganța și subtilitatea artei”. Prin aceasta, acad. S. Marcus a continuat tradiția vechilor greci, care concepeau matematica drept o disciplină a spiritului. Astfel, proiectul intelectual de anvergură al lui Solomon Marcus, la fel ca și cel al lui Edgar Morin (ibidem, p. 11, 12), este conceput ca integrare reflexivă a diverselor domenii ale cunoașterii prin care nu se urmărește simpla lor adiționare, ci legarea, articularea și interpretarea lor. El nu are ca intenție de a limita cunoașterea umanului, de exemplu, doar la științe, considerând literatura, poezia și artele nu doar mijloace de exprimare poetică, ci și ca mijloace de cunoaștere.

Proiectul său aparent utopic de poetică matematică (o sintagmă aparent oximoronică),  a provocat un „scandal” care l-a întrecut pe cel anterior, în urma apariției Lingvisticii matematice. Iar pentru a înțelege acest model neordinar de analiză, va trebui să recurgem și noi, așa cum a făcut Solomon Marcus, la opera lui Nichita Stănescu: „trebuie să mergi la Necuvintele sale din 1969 și la volumul de poetică Respirări, din 1982. Poezia și matematica au în comun contrastul dintre haina în care ies ele în lume și viața lor ascunsă.”

De altfel, relația acad. Solomon Marcus cu limba română era una specială. Relația sa personală cu limba începea pe la 15 ani, când a început să-l înţeleagă pe Mihai Eminescu în profunzime: „Parcă descopeream o altă limbă română. Din acel moment, l-am numit pe Eminescu co-autor al limbii române.”

Depănând în mai multe scrieri și interviuri devenirea sa personală în timp, savantul sublinia că, din adolescenţă, a fost îndrăgostit de poezie, de teatru şi de filosofie: „Dar oare ce-o fi, dacă priveşti mai departe şi mai departe?”, se întreba matematicianul încă din copilărie. „De fapt, la universitate, mi-am dat seama că m-am apropiat de matematică cu ochii literaturii şi teatrului şi, pe urmă, am abordat lingvistica prin prisma matematicii. Toate minunile pe care le-am trăit cu poezia se regăsesc şi în matematică. N-am jucat pe scenă, dar m-a influenţat legătura dintre matematică şi teatru. Am reuşit chiar să înfiinţez şcoala românească de teatrologie matematică”, conchide Solomon Marcus într-un interviu, rezumând astfel relația analogică dintre domenii: „Dar ce treabă are teatrul cu matematica? Gândiţi-vă, cuvântul caracteristic matematicii este teoremă. Ei bine, etimologia cuvântului provine din limba greacă şi înseamă spectacol. Aşadar, la vechii greci, teorema a apărut ca o formă de spectacol. Iar spectacolul are o definiţie alarmant de simplă: tot ceea ce poate reţine şi păstra atenţia publicului. Spectacolul e numitorul comun în orice profesie…” (v. adev.ro/nva7h5).

Considerând Moldova un spațiu cu rezonanțe afective al devenirii sale, ilustrul academician a acceptat în 2013 invitația Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” (filiala Chişinău), care a organizat, în colaborare cu Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi cu Institutul de Cercetări Filologice și Interculturale, ULIM, o prelegere publică a acad. S. Marcus în cadrul manifestărilor prilejuite de Ziua Națională ”Limba noastră cea română”. În prelegerea întitulată „Limba română, între infern şi paradis”, savantul a reușit să convingă publicul despre importanța limbii române în toate proiecțiile sale sociale, profesionale și internaționale,  convingându-ne de atuurile incontestabile ale limbii române în condițiile integrării europene (starea paradiziacă), dar și de inadvertențele sale infernale – devierile de la norma lingvistică, formele tot mai frecvente de uz argotic, familiar, deviant și pragmatic îngust. Concluziile optimiste profilate în final de comunicare de către savant țineau de promovarea mai pertinentă a limbii române pe dimensiunile culturale, științifice și spirituale pentru a putea face față concurenței cu limbile europene ale marilor culturi.

Acad. Solomon Marcus a fost curios nu doar față de ansamblul științelor pe care le-a urmărit în evoluție, dar și un observator permanent și curios al realităților din jur. Venind din timpurile în care se trăia, cum mărturisea el însușii, „sub imperiul unei incertitudini majore, în care viitorul se reducea la ziua de mâine…”, el culege, rememorează fapte, evenimente din bogatul Fragmentarium al vieții sale, pe care le comentează și transformă cu pricepere și cunoaștere socratică în efecte de sens.

Făcând, anul trecut, o radiografie a celor 90 de ani împliniţi, Solomon Marcus recita din memorie din Tudor Arghezi poezia  care l-a cutremurat încă în tinerețe. Vom cita și noi aceste versuri pe care astăzi le întrevedem la un alt nivel de profunzime și dramatism:

Dragii mei, o să mă joc odată
Cu voi, de-a ceva ciudat.
Nu ştiu când o să fie asta, tată,
Dar, hotărât, o să ne jucăm odată,
Odată, poate, după scăpătat.
E un joc viclean de bătrâni
Cu copii, ca voi, cu fetiţe ca tine,
Joc de slugi şi joc de stăpâni,
Joc de păsări, de flori, de câni,
Şi fiecare îl joacă bine.
Ne vom iubi, negreşit, mereu
Strânşi bucuroşi la masă,
Subt coviltirele lui Dumnezeu.
Într-o zi piciorul va rămâne greu,
Mâna stângace, ochiul sleit, limba scămoasă.
Jocul începe încet, ca un vânt,
Eu o să râd şi o să tac,
O să mă culc la pământ.
O să stau fără cuvânt,
De pildă, lângă copac. [Tudor Arghezi, De-a v-aţi ascuns…].

Chiar dacă a resimțit și a scris despre „singurătatea matematicianului” și despre „singurătatea lumii academice”, deplasându-se ascensiv între limitele și infintul spiritului uman, astăzi academicianul Solomon Marcus ne implică pe toți în solitudinea (ne)împăcată prin care a rezistat timpului pentru a se înscrie în timp.

Legende foto:

1. Acad. Solomon Marcus și prof. univ. dr. hab. Elena Prus

2. Opera