LANSARE DE CARTE

Material prezentat la lansarea de carte „Larisa Popova, Marea Campioană, sau Zeița Canotajului Academic de la Nistru”(Chișinău, Lexon-Prim, 2023, 341 p.). Eveniment organizat sub egida Comitetului Național Olimpic și Sportiv al Republicii Moldova și Universitatea de Stat din Moldova. Locul și data desfășurării evenimentului: Aula „Regina Maria”, Universitatea de Stat din Moldova, 29 martie 2024

Distinsă Doamnă Campioană Olimpică Larisa Popova!
Domnule Dublu Campion Olimpic Nicolae Juravschi!
Domnule profesor Igor Șarov, rector al Universității de Stat din Moldova!
Onorat Prezidiu!
Distinși profesori, antrenori!
Oameni ai educației, sportului, științei, culturii!
Dragi elevi și studenți!

Sunt onorat să prezint în fața unui public select lucrarea enciclopedică „Larisa Popova, Marea Campioană, sau Zeița Canotajului Academic de la Nistru”. Cartea reprezintă munca unui grup de autori, pasionați și ahtiați de valorile autentice pe care le emană marile personalități dintr-un domeniu unde este imposibil să trișezi, cel al sportului olimpic! Vechii greci îi considerau pe campionii olimpici semizei, îi onorau cu abnegație și erau însuflețiți de faptul că trăiesc în epoca acestora.
Echipa editorială a fost consultată științific de doctorul în psihologia sportului, profesorul universitar, antrenor emerit al Republicii Moldova Boris Boguș, responsabil de ediție fiind doctorul în istorie Lidia Prisac, cercetător științific coordonator, subsemnatul, am avut onoarea să coordonez volumul. Referenții științifici ai lucrării sunt conferențiarul universitar Constantin Manolache și profesorii universitari Anatol Petrencu și Mihai Zabulică. Editorul cărții este domnul Eduard Potânga.
Atunci când a fost invitată la evenimentul la care asistăm cu toții, la prezentarea cărții, actrița Ninela Caranfil, prezentă în Aula „Regina Maria”, a exclamat: „Ce frumos! 28 de oameni s-au unit și au scris o carte minunată despre un om excepțional!”. Autor colateral poate fi considerată și Irina Bahtin (Cosnicean) care a susținut în anul 2020 la Facultatea de Istorie și Filosofie o teză de licență consacrată Marei Campioane. Interviul realizat de fosta studentă cu „Atleta pe care toată lumea vrea să o cunoască” a fost pe larg aplicat în carte. În lista autorilor care elabora un material inedit referitor la protagonista lucrării se înscrie și regretatul jurnalist Efim Josanu, care din păcate nu a reușit să ne prezinte materialul. Autorii cărții sunt: campioni olimpici, antrenori, sportivi, doctori în psihologia sportului, în istorie, în economie, în agricultură, în politologie, ex-miniștri, secretarul de stat actual în domeniul sportului și tineretului, jurnaliști, interpreți, poeți, rudele protagonistei. Cea mai tânără autoare are 28 de ani, iar cel mai vârstnic autor – 87 de ani.
Bibliograful-redactor Raisa Vasilache a alcătuit o bibliografie selectivă despre „Fata frumoasă și plină de șarm, care a ales un sport dificil și istovitor” (expresie utilizată de unul din autorii cărții, campionul mondial Dmitri Matveev).
Designul, redactarea tehnico-artistică și machetarea computerizată a fost asigurată de Natalia Berebiuc. Conceptul artistic ale colecției „Legendele sportului moldovenesc” aparține lui Valeriu Oprea și regretatului Vitaliu Pogolșa. Anterior, în cadrul acestei colecții au mai fost editate două cărți: una consacrată eternului campion Tudor Casapu și alta dedicată dublului campion olimpic sau campionului invincibil Nicolae Juravschi.
Laitmotivul care ne-a mobilizat pe toți să realizăm o carte este faptul că însăși Larisa Popova este ancorată în cultura lecturilor. Ni s-a destăinuit că anume cărțile referitoare la triplul campion olimpic maghiar Laszlo Papp și triplul campion olimpic sovietic la canotajul academic Veaceslav Ivanov i-au fost călăuză spre Olimp. Anul 2024 este unul olimpic, în sală sunt prezenți sportivi care vor participa la Jocurile Olimpice de la Paris. Echipa de autori se angajează să scrie cu multă pasiune despre viitorii campioni olimpici în onoarea cărora se va arbora tricolorul și se va intona imnul de stat al Republicii Moldova. Necesitatea de a (re)descoperi valoarea, omul este una recurentă în viața noastră tumultuoasă!
Lucrarea consacrată „sportivei care s-a antrenat total dezinteresat” este prefațată de Nicolae Juravschi. Carte include o Notă asupra ediției. Din perspectivă evolutivă și tematică, lucrarea este compartimentată în câteva părți, și anume: Larisa ALEXANDROVA (POPOVA). O biografie privată; Larisa ALEXANDROVA (POPOVA). O biografie olimpică; Olimpiada de la Moscova (1980). Context internațional și intern; Larisa POPOVA – univers polivalent; Mărturii, consemnări, evocări și dedicații. Ecouri de pe mapamond. Asemenea campionilor olimpici din Antichitatea grecească cărora li se dedicau versuri, poetul Vitalie Gaiceanu, student la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova i-a consacrat un poem „Pescărușului de la Tiras”.
Cartea include o galerie de surse iconografice, care întregesc biografia „Săgeții din Tiraspol”, ca să utilizez expresia sugestivă a jurnalistului și istoricului Andrei Prodan.
Lucrarea se finalizează cu rezumate în limbile română, rusă, engleză și franceză.
În mod cert, volumul reprezintă efortul colectiv la reliefarea atât a vieții private, cât și a celei sportive a Primei și Unicii Campioane Olimpice din Moldova, precum și la prezentarea contextului socio și geopolitic de desfășurare a Jocurilor Olimpice de la Moscova, inclusiv starea de spirit în Moldova sovietică în ajunul derulării marelui eveniment sportiv din capitala URSS.
Cercetările se bazează pe un bogat material inedit și adoptă metodologia interdisciplinară de cercetare prin plasarea eroinei cărții noastre și a activității acesteia în contextul și evenimentele istorice, atunci când „Regina Sportului Moldovenesc” (după expresia regretatului Leonid Bujor) se învrednicește de argintul și aurul câștigat în cadrul Jocurilor Olimpice de la Montréal și Moscova. Astfel, autorii au folosit o gamă variată de documente, depozitate în opt arhive și câteva colecții muzeale, după cum urmează: Direcțiile Generale ale Arhivelor Naționale și ale Organizațiilor Social-Politice ale Agenției Naționale a Arhivelor; Arhiva Științifică Centrală a Academiei de Științe a Moldovei; Arhiva Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”; Arhiva curentă a Agenţiei Teritoriale Olimpice şi Sportive, Sângerei; Arhivele Muzeului de Istorie și Etnografie din Hîncești și din Orhei, Colecțiile Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău.
Un alt aspect important de remarcat este faptul că în lucrare a fost valorificat un bogat material memorialistic, inclusiv mărturiile de istorie orală, pentru care în istoriografie, așa cum atenționa istoricul K. Pomian, în anul 1999, în cartea sa „Despre istorie”, există un interes nemaiîntâlnit, întrucât se înscriu în ceea ce se numește „memorie națională, regională și comunitară”. În acest context, descifrarea istoriei pe dimensiunea activităților sportive în ultimele douî decenii de existență a URSS convoacă memoria colectivă și individuală la reconstituirea istoriei într-un domeniu în care memoria captează prin complementaritate și diversitate.
Subiectele care au necesitat cercetări pe sondarea memoriei prin metodologia istoriei orale, dar și prin intermediul memorialisticii, reconstituie secvențe din istoria trăită a anilor 1970–1980 de către actanții mediului sportiv, și nu doar din RSS Moldovenească, ci și din Ucraina, Belarus, Federația Rusă. Astfel, cercetările de istorie orală nu fac altceva decât să persevereze în clasificarea memoriei drept sursă de istorie care să producă, în cele din urmă, o „reconfigurare cognitivă a istoriei”.
Cartea ne duce în mediul privat, spațiul nativ, anturajul educațional, marea pasiune pentru canotajul academic, infrastructura necesară practicării sportului, luciul azuriu și fermecător al fluviului Nistru, munca, talentul, temperamentul și caracterul personalității, care au constituit factorii esențiali în parcursul profesional al sportivei de înaltă performanță. Biografia Marei Campioane la canotaj academic Larisa Popova poate constitui o bună sursă de inspirație pentru crearea altor cariere de succes în itinerarul olimpic („exemplu demn pentru generații”, cum afirmă interpreta Anișoara Puică), dar și celor care aspiră la emoții și trăiri olimpice.

Dr., conf. univ. Ion Valer XENOFONTOV

420197049_815482533947824_8415249279597708630_n
420203578_815482213947856_4744064331514823007_n
420242748_815482387281172_32257093815295566_n
420329280_815482660614478_804659547048595981_n
420496851_815482047281206_6824454887833118419_n

Foto: Olympic Moldova